ÎCCJ, decizie (scj.ro #83194)

Acțiune în

pretenții.

Intâmpinare

. Sancțiunea aplicabilă în

cazul

necomunicării

acesteia.

Cuprins pe materii:

Drept procesual civil. Dispoziții privind soluționarea litigiilor în materie

comercială.

Index alfabetic:

acțiune în pretenții

- prescripție

- tardivitate

C.

proc

.

civ

., art.86 alin.(1),

art.96, art.105 alin.2, art.116 alin.(1),

art.208 alin.3,

art.720

1

, art.720

4

,

art.720

5

alin.3

C.

civ

., art.969

Art.720

4

prevede pentru pârât obligația de a depune

întâmpinare cu cel puțin 5 zile înainte de termenul de judecată, fără a se

reglementa pentru instanțe obligația de comunicare a ei ci, conform art.720

5

alin.3 „la cererea părții interesate, instanța, ținând seama de complexitatea

cauzei, poate fixa un termen scurt pentru completarea întâmpinării precum și

pentru studierea acesteia de către pârât”.

Necomunicarea

întâmpinării

nefiind

sancționată cu nulitatea prevăzută anume de lege,

partea trebuia să invoce vătămarea pricinuită prin aceasta, conform art.208

alin.3 C.

proc

.

civ

., până

la prima zi de înfățișare ce i-a urmat și înainte de a primi concluzii în fond.

Secția comercială,

Decizia nr.3254 din 8 decembrie 2009

Prin sentința nr.2134/25 noiembrie 2008, Tribunalul

Caraș-Severin

,

Secția comercială și de contencios administrativ, a respins cererea de chemare

în judecată formulată de reclamanta SC E.S. SA București în contradictoriu cu

pârâta SC ENEL DISTRIBUȚIE BANAT SA având ca obiect pretenții bănești,

subsecvent respingerii excepției invocate de pârâtă cu privire la tardivitatea

acțiunii.

Instanța de fond a reținut că termenul de prescripție s-a împlinit la data de

30 septembrie 2005, iar nu la data emiterii facturilor fiscale pe care

reclamanta și-a întemeiat acțiunea, 31 august 2005, acțiunea fiind promovată

anterior împlinirii termenului de prescripție, respectiv la 4 septembrie 2008,

așa încât excepția tardivității ei s-a apreciat ca neîntemeiată.

S-a mai reținut că două din cele trei facturi invocate prin acțiune au fost

recunoscute de pârâtă care a și procedat la efectuarea plăților menționate în

acestea prin ordinul de plată nr.365 din 3 octombrie 2005.

În ce privește factura din 31 august 2005 pentru prestări servicii auto,

aceasta nu a fost recunoscută și nici acceptată la plată de către pârâtă,

întrucât a apreciat că suma pretinsă ar reprezenta diferența de valoare pentru

sumele alocate pentru lunile mai și iunie 2005.

Instanța de fond reținând că pentru plata serviciilor auto pe lunile august

2005, în baza contractului nr.432/2005, reclamanta a emis două facturi cu sume

distincte în baza unui singur centralizator, fără a se face distincție între

serviciile prestate, a apreciat că pentru factura în speță, din 31 august 2005,

pentru suma totală de 163.014,58 lei, serviciile auto sunt

nedovedite

,

situație în care în temeiul art.1169 C.

civ

. a

respins acțiunea iar pe cale de consecință și

petitele

accesorii.

Împotriva acestei sentințe a declarat apel reclamanta invocând netemeinicia și

nelegalitatea

acesteia, susținând că instanța de fond nu a

stabilit situația de fapt în acord cu probele administrate și că, în mod greșit,

a aplicat prevederile art.1169 Cod.

civ

.

Curtea de Apel Timișoara, Secția comercială, prin decizia nr.85 din 28 aprilie

2009, a respins apelul declarat de reclamantă ca

nefondat

.

Instanța de apel a

ajuns la concluzia că situația de fapt a fost corect stabilită de prima

instanță, primind apărările pârâtei intimate cu privire la faptul că valorile

stabilite prin contractul cadru de prestări servicii în temeiul căruia

reclamanta a prestat pentru pârâtă diferite servicii de autobază, emițând mai

multe facturi, inclusiv cea din 31 august 2005 pentru suma de 163.014,58 lei,

au fost modificate și reduse de comun acord prin memorandumul din 2 martie

2005.

Instanța de apel a înlăturat criticile apelantei cu privire la caracterul

abuziv al clauzelor memorandumului față de conținutul clar al acestora și de

atitudinea reclamantei de a nu solicita anularea lor și

minuta

pe care părțile au încheiat-o  la 1 august 2005, apreciind, deci, ca

justificat refuzul pârâtei în a efectua plata facturii menționate.

Împotriva deciziei instanței de apel a declarat recurs reclamanta SC E.S. SA,

invocând art.304 pct.5,8 și 9 C.

proc

.

civ

.

Recurenta a susținut, ca un motiv de recurs, încălcarea rolului activ al

judecătorului prin

necomunicarea

întâmpinării depusă

la dosar de intimată, în acord cu prevederile art.116, 86, 96 C.

proc

.

civ

. și art.6 par.1

CEDO.(…)

Recursul nu este fondat.

Cu privire la motivele de recurs pe care recurenta le-a indicat prin

raportare la prevederile art.304 C.

proc

.

civ

., este de observat că au corespondent în criticile

dezvoltate pe motivul prevăzut de art.304 pct.5 și 9 C.

proc

.

civ

. Motivul prevăzut de pct.8 C.

proc

.

civ

. conform căruia instanța a schimbat natura ori

înțelesul lămurit și vădit neîndoielnic al actului juridic dedus judecății prin

greșita lui interpretare se raportează la memorandumul pe care părțile l-au

încheiat, cât privește durata lui de valabilitate.

proc

.

civ

. s-a invocat de

recurentă

necomunicarea

întâmpinării din apel prin

raportare la prevederile art.116 alin.(1), art.86 alin.(1) și art.96 C.

proc

.

civ

.

Art.304 pct.5 C.

proc

.

civ

.

are în vedere încălcarea formelor de procedură prevăzute sub sancțiunea

nulității de art.105 alin.2 C.

proc

.

civ

.

Necomunicarea

întâmpinării

nefind

sancționată cu nulitatea prevăzută anume de lege, partea trebuia să invoce

vătămarea pricinuită prin aceasta, conform art.208 alin.3 C.

proc

.

civ

., până la prima zi de

înfățișare ce i-a urmat și înainte de a primi concluzii în fond, situație

nedovedită

în cauză de recurentă.

De

altfel, cauza fiind una comercială, se aplică cu prioritate normele speciale

prevăzute de art.720

1

și urm. C.

proc

.

civ

., care au ca scop soluționarea cu precădere a

proceselor și cererilor în materie comercială.

În

atingerea acestui scop, art.720

4

prevede pentru pârât obligația de a

depune întâmpinare cu cel puțin 5 zile înainte de termenul de judecată fără a

se reglementa pentru instanțe obligația de comunicare a ei ci, conform art.720

5

alin.3 „la cererea părții interesate, instanța, ținând seama de complexitatea

cauzei, poate fixa un termen scurt pentru completarea întâmpinării precum și

pentru studierea acesteia de către pârât”.

S-a

constatat că reclamanta apelantă a lipsit la unul din termenele acordate în

apel și, deși prezentă la termenul la care cauza s-a soluționat, aceasta nu a

solicitat un termen scurt pentru a studia întâmpinarea depusă la dosar de

intimată anterior primului termen de judecată.

Prin

urmare, susținerea recurentei cu privire la încălcarea dreptului la un proces

echitabil, conform primului paragraf din art.6 CEDO, este fără temei juridic,

cum, de altfel tot fără temei este și susținerea cu privire la încălcarea de

către judecător a art.129 alin.4 și 5, câtă vreme recurentul nu și-a respectat

propria obligație prevăzută de art.129 alin.1 C.

proc

.

civ

. de a urmări desfășurarea și finalizarea

procesului în condițiile legii și de a-și proba pretențiile și apărările.(…)

Așa

fiind, față de cele ce preced, Înalta Curte a respins recursul declarat de

reclamant ca

nefondat

, menținând ca legală decizia

atacată.