ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3254/2009
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3254/2009 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2009)
Asupra recursului de față:
Din examinarea lucrărilor din dosar,
constată următoarele:
Prin sentința nr. 2134 din 25 noiembrie
2008, Tribunalul Caraș Severin, secția comercială și de contencios
administrativ, a respins cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta
SC E.S. SA BUCUREȘTI în contradictor cu pârâta SC E.D. BANAT SA având ca obiect
pretenții bănești, subsecvent respingerii excepției invocate de pârâtă cu
privire la tardivitatea acțiunii.
Instanța de fond a reținut pe baza
probelor administrate că termenul de prescripție s-a împlinit la data de 30
septembrie 2005 iar nu la data emiterii facturilor fiscale pe care reclamanta
și-a întemeiat acțiunea, 31 august 2005, acțiunea fiind promovată anterior
împlinirii termenului de prescripție, respectiv la 4 septembrie 2008, așa încât
excepția tardivității ei s-a apreciat ca neîntemeiată.
S-a mai reținut că două din cele trei
facturi invocate prin acțiune au fost recunoscute de pârâtă care a și procedat
la efectuarea plăților menționate în acestea prin ordinul de plată nr. 365 din
3 octombrie 2005.
În ce privește factura din 31 august 2005
pentru prestări servicii auto, aceasta nu a fost recunoscută și nici acceptată
la plată de către pârâtă, întrucât a apreciat că suma pretinsă ar reprezenta
diferența de valoare pentru sumele alocate pentru lunile mai și iunie 2005.
Instanța de fond reținând că pentru plata
serviciilor auto pe lunile august 2005, în baza contractului nr. 432 din 27
ianuarie 2005 reclamanta a emis două facturi cu sume distincte în baza unui
singur centralizator fără a se face distincție între serviciile prestate, a
apreciat că pentru factura în speță din 31 august 2005 pentru suma totală de
163.014,58 lei, serviciile auto sunt nedovedite, situație în care în temeiul
art. 1169 C. civ. a respins acțiunea iar pe cale de consecință și petitele
accesorii.
În contra sentinței a declarat apel
reclamanta invocând netemeinicia și nelegalitatea acesteia, susținând că
instanța de fond nu a stabilit situația de fapt în acord cu probele
administrate și că în mod greșit a aplicat prevederile art. 1169 C. civ.
Curtea de Apel Timișoara, secția
comercială, prin decizia nr. 85 din 28 aprilie 2009 a respins apelul declarat
de reclamantă ca nefondat.
Reanalizând probele administrate,
instanța de apel a ajuns la concluzia că situația de fapt a fost corect
stabilită de prima instanță, primind apărările pârâtei intimate cu privire la
faptul că valorile stabilite prin contractul cadru de prestări servicii în
temeiul căruia reclamanta a prestat pentru pârâtă diferite servicii de
autobază, emițând mai multe facturi, inclusiv cea din 31 august 2005 pentru
suma de 163.014,58 lei, au fost modificate și reduse de comun acord prin
memorandumul din 2 martie 2005.
Instanța de apel a înlăturat criticile
apelantei cu privire la caracterul abuziv al clauzelor memorandumului față de
conținutul clar al acestora și de atitudinea reclamantei de a nu solicita
anularea lor și minuta pe care părțile au încheiat-o la 1 august 2005,
apreciind, deci, ca justificat refuzul pârâtei în a efectua plata facturii
menționate.
În contra deciziei instanței de apel a
declarat recurs reclamanta SC E.S. SA, solicitând desființarea acesteia în
totalitate, invocând motivele prevăzute de art. 304 pct. 5, 8 și 9 C. proc.
civ.
În susținerea recursului declarat,
recurenta dezvoltă criticile care urmează:
1.
încălcarea rolului activ la judecătorului
prin necomunicarea întâmpinării depusă la dosar de intimată, în acord cu
prevederile art. 116, art. 86, art. 96 C. proc. civ. și art. 6 par. 1 CEDO;
2.
instanțele au pronunțat hotărâri netemeinice fără a ține cont de actele de la
dosar și de faptul că memorandumul încheiat a doua zi după contract a avut
aplicabilitate pentru lunile mai și iunie 2005, nu și pentru luna august 2005
când aplicabil era numai contractul, fiind de neînțeles invocarea de către
instanța de apel a prevederilor art. 969 C. civ.;
3.
factura în cauză nu este o factură
de diferență, cum greșit a constatat instanța ci o factură pentru serviciile
prestate, în baza centralizatorului pentru luna august însușit de pârâtă fiind
emise, trei facturi fiscale dintre care două au fost achitate de pârâtă, prin
adresele pe care le-a emis aceasta necontestând prestarea serviciilor.
Intimata SC E.D. BANAT SA a depus întâmpinare la dosar
solicitând respingerea recursului ca nefondat
și menținerea
deciziei atacate ale cărei considerente le susține.
Susține intimata că pe tot parcursul procesului în
apel i-a fost respectat dreptul reclamantei la un proces echitabil, nefiindu-i
încălcate drepturile procesuale.
Recursul nu este fondat.
Cu privire la motivele de recurs pe care recurenta
le-a indicat prin raportare la prevederile art. 304 C. proc. civ. este de
observat că au corespondent în criticile dezvoltate motivul prevăzut de art. 304
pct. 5 și 9 C. proc. civ. Motivul prevăzut de art. 8 C. proc. civ. conform
căruia instanța a schimbat natura ori înțelesul lămurit și vădit neîndoielnic
al actului juridic dedus judecății prin greșita lui interpretare se raportează
la memorandumul pe care părțile l-au încheiat, cât privește durata lui de
valabilitate.
1.
În dezvoltarea motivului întemeiat pe
dispozițiile art. 304 pct. 5 C. proc. civ. s-a invocat de recurentă
necomunicarea întâmpinării din apel prin raportare la prevederile art. 116
alin. (1), art. 86 alin. (1) și art. 96 C. proc. civ.
Art. 304 pct. 5 C. proc. civ. are în vedere încălcarea
formelor de procedură prevăzute sub sancțiunea nulității de art. 105 alin. (2) C.
proc. civ.
Necomunicarea
întâmpinării nefind sancționată cu nulitatea prevăzută anume de lege, partea
trebuia să invoce vătămarea pricinuită prin aceasta, conform art. 208 alin. (3)
C. proc. civ., până la prima zi de înfățișare ce i-a urmat și înainte de a
primi concluzii în fond, situație nedovedită în cauză de recurentă.
De
altfel, cauza fiind una comercială se aplică cu prioritate normele speciale
prevăzute de art. 720
1
și urm. C. proc. civ., care au ca scop
soluționarea cu precădere a proceselor și cererilor în materie comercială.
În
atingerea acestui scop art. 720
4
prevede pentru pârât obligația de a
depune întâmpinare cu cel puțin 5 zile înainte de termenul de judecată fără a
se reglementa pentru instanțe obligația de comunicare a ei ci, conform art. 720
5
alin. (3)
„la cererea părții interesate, instanța, ținând seama de
complexitatea cauzei, poate fixa un termen scurt pentru completarea
întâmpinării precum și pentru studierea acesteia de către pârât”.
S-a
constatat că reclamanta apelantă a lipsit la unul din termenele acordate în
apel și, deși prezentă la termenul la care cauza s-a soluționat, aceasta nu a
solicitat un termen scurt pentru a studia întâmpinarea depusă la dosar de
intimată anterior primului termen de judecată.
Prin
urmare, susținerea recurentei cu privire la încălcarea dreptului la un proces
echitabil conform primului paragraf din art. 6 CEDO este fără temei juridic,
cum, de altfel tot fără temei este și susținerea cu privire la încălcarea de
către judecător a art. 129 alin. (4) și (5) câtă vreme recurentul nu și-a
respectat propria obligație prevăzută de art. 129 alin. (1) C. proc. civ. de a
urmări desfășurarea și finalizarea procesului în condițiile legii și de a-și
proba pretențiile și apărările.
Cu
privire la motivul întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 8 C. proc. civ. se
constată că ceea ce recurentul critică nu este greșita interpretare a
memorandumului ci extinderea valabilității prevederilor lui la o perioadă pe
care acestea nu au avut-o în vedere, respectiv la luna august 2005.
Numai
că potrivit art. 1 din Memorandum valabilitatea acestuia se raportează la anii
2005 și 2006 iar luna august 2005 este sub incidența acestuia, minuta încheiată
subsecvent memorandumului conform căreia „pentru perioada 1 iulie 2005 – 31
decembrie 2005, se vor aplica tarifele auto valabile la nivelul lunii aprilie
2005, reduse cu 10” raportându-se la prevederile lui.
Drept
urmare, instanța de apel a dat o corectă interpretare prevederilor
memorandumului și a făcut o corectă aplicare a prevederilor art. 969 C. civ.,
documentul astfel intitulat fiind o convenție a părților cu efecte obligatorii
în ce le privește, așa încât criticile recurentei subsumate cazurilor de
modificare prevăzute de art. 304 pct. 8 și 9 C. proc. civ. nu sunt întemeiate.
Așa
fiind, față de cele ce preced, Înalta Curte va respinge recursul declarat de
reclamant ca nefondat, menținând ca legală decizia atacată.
PENTRU ACESTE
MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de reclamanta
SC. E.S. SA BUCUREȘTI, S.I.S.E.E. BANAT, împotriva deciziei nr. 85 din 28
aprilie 2009 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția comercială, ca
nefondat.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică,
astăzi 8 decembrie 2009.