ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1297/2010

Asupra

recursului de față:

Din

examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentința arbitrală nr.

33 din 26 februarie 2009, a fost admisă

acțiunea precizată formulată

de reclamanta CN C.F. C.F.R. SA

împotriva pârâtei SC S.I.

SA și obligată la plata sumei de

30.283,94 lei reprezentând

penalități pentru plata cu întârziere facturilor emise în baza contractului din

10 decembrie 2003 și la 6.577,73 lei cheltuieli arbitrale.

Acțiunea în

anulare formulată de pârâtă din cererea arbitrală, a fost respinsă prin

sentința comercială nr. 130 din 29 octombrie 2009.

Instanța de

fond a reținut că nu pot fi dovedite încălcări ale procedurii de desemnare a

arbitrilor, iar dispozițiile imperative ale legii nu includ procedura

concilierii directe înaintea procesului arbitrai iar susținerile colaterale

privind prescripția extinctivă nu sunt fondate petiționara având nemulțumiri

față de soluția arbitrală care exced prevederilor art. 364 C. proc. civ.

Cu privire la

necompetența curții de apel, instanța a reținut că valoarea obiectului cererii

la momentul învestirii determină competența materială a instanței și nu

modificările ulterioare privind cuantumul valorii.

Împotriva

sentinței astfel pronunțate, SC S.I. SA a declarat recurs întemeiat pe

dispozițiile art. 304 pct. 7 și 9 C. proc. civ., susținând că instanțele, atât

cea arbitrală cât și cea judecătorească, aveau obligația să analizeze dacă

penalitățile își aveau izvorul în contractul din 2005, cu atât mai mult cu cât

factura refuzată la plată nu menționează aplicarea vreunei penalități, iar în

lipsa consimțământului convenția privind penalitățile nu e valabilă.

Critica

sentinței curții de apel are în vedere și nemotivarea respingerii cererii

privind constatarea întreruperii prescripției extinctive prevăzute laart. 16 lit.

b) din Decretul nr. 617/1958.

Recursul este

întemeiat și va admis pentru considerentele ce se vor expune.

Prevederile art.

261 C. proc. civ. obligă la arătarea motivelor de fapt și de drept care au

creat convingerea instanței asupra soluției pronunțate, adică pentru ce

judecătorul a admis susținerile uneia dintre părți și le-a respins sau înlăturat

pe ale celeilalte, pentru ce a aplicat o normă de drept sau a dat o anumită

interpretare raportului juridic.

Rezumându-se a

analiza aplicabilitatea procedurii concilierii directe și aceea a desemnării

arbitrilor, instanța de fond a considerat greșit că susținerile relative la

consimțământul valabil al părților ori la cauzele de întrerupere a cursului

prescripției extinctive sunt nemulțumiri legate de modul de soluționare a litigiului

de către tribunalul arbitrai, caracterizându-le drept susțineri colaterale

nesusceptibile a fi analizate într-o acțiune în anulare.

Prevederile

art. 364 lit. i) C. proc. civ. obligă instanța să analizeze vreo încălcare, de

către tribunalul arbitrai, a unei norme de ordine publică, a bunelor moravuri

și a dispozițiilor imperative ale legii.

Atât

motivele de prescripție extinctivă cât și cele relative la condițiile esențiale

pentru realizarea convențiilor intră în categoria normelor cu caracter

imperativ, pe care instanța de fond era obligată să le cerceteze.

Așa

fiind, în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. (5) C. proc. civ. Înalta Curte

de Casație și Justiție va admite recursul va casa sentința comercială nr. 130

din 29 octombrie 2009 și va trimite cauza spre rejudecare aceleiași curții de

apel.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite

recursul declarat de pârâta SC S.I. SA București împotriva sentinței nr. 130

din 29 octombrie 2009 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a V - a

comercială, pe care o casează și dispune trimiterea spre rejudecarea acțiuni în

anularea hotărârii arbitrale aceleași instanțe.

Irevocabilă.

Pronunțată

în ședință publică, astăzi 20 aprilie 2010.