ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 962/2008

Examinând recursul de față constată: Prin sentința penală nr. 298/ PI din 25 mai 2007 pronunțată de Tribunalul Timiș, inculpatul S.P. a fost condamnat, la pedeapsa de un an închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de dare de mită prevăzută de art. 255 alin. (1) C. pen., raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000. S-a interzis inculpatului, în limitele art. 71 C. pen., exercitarea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b) și e) C. pen. În baza art. 88 C. pen., s-a dedus din pedeapsă durata reținerii din data de 21 iunie 2006. În baza art. 118 C. pen., raportat la art. 109 C. proc. pen., s-a dispus confiscarea suportului tip CD nr. 001321723, corp delict. În baza art. 255 alin. (4) C. pen., s-a dispus confiscarea sumei de 200 euro ridicată de la inculpat și consemnată la C.E.C.

Sucursala Timiș. Inculpatul a fost obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat. Instanța a reținut în fapt următoarele: În urma depistării numitului N.N., fiul său, conducând un autoturism pe drumurile publice fără a avea permis de conducere și sub influența băuturilor alcoolice, inculpatul S.P. a venit, la data de 16 iunie 2006, la Poliția Orașului Deta unde luat legătura cu lucrătorul de poliție Turda Vasile sugerându-i că este dispus să-l recompenseze dacă îl va scăpa pe fiul său, urmând să revină la data de 21 iunie 2006 când fiul său trebuia audiat. Polițistul a înțeles sugestia inculpatului și, la data de 19 iunie 2006, a formulat denunț la D.N.A. – S.T. Timișoara. S-a reținut că, la data de 21 iunie 2006, inculpatul s-a prezentat împreună cu fiul său la Poliția Deta, a intrat împreună cu T.V.

într-o încăpere unde i-a cerut „ să o dea la pace” și „ să facă să fie bine”. În cursul discuției inculpatul a scos din buzunar suma de 200 euro pe care a pus-o într-o mapă aflată pe birou, dar la scurt timp a luat-o și a pus-o în buzunar, moment în care au pătruns în cameră doi procurori și ofițerii de poliție. Cu ocazia percheziției s-a găsit asupra inculpatului suma de 800 euro din care 200 euro au fost ridicați și consemnați la C.E.C. Discuțiile purtate de inculpat cu agentul de poliție au fost înregistrate pe suport tip DVD - CD, înregistrările fiind transcrise și depuse la dosar. Instanța a reținut că fapta inculpatului S.P. întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de dare de mită prevăzută de art. 255 alin. (1) C. pen., raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000.

La individualizarea pedepsei au fost avute în vedere criterii prevăzute de art. 72, precum și faptul că inculpatul este recidivist în condițiile art. 37 lit. b) C. pen. Inculpatul a declarat apel și a solicitat să se dispună achitarea întrucât a fost provocat de denunțător. Prin decizia penală nr. 211/ A din15 noiembrie 2007, Curtea de Apel Timișoara, secția penală, a respins, ca nefondat, apelul declarat de inculpat. S-a reținut că starea de fapt reținută de prima instanță este corectă, fiind rezultatul evaluării probelor administrate în faza de urmărire penală și a cercetării judecătorești, respectiv declarațiile martorilor T.V., M.A.A., S.F. și J.C.

S-a reținut că nu poate fi avută în vedere apărarea inculpatului în sensul că a fost provocat în comiterea faptei și că nu a făcut altceva decât să dea curs solicitării inculpatului, înregistrările convorbirii dintre cei doi fiind edificatoare în sensul că inculpatul a oferit denunțătorului banii pentru a mușamaliza dosarul fiului său. Instanța de apel a mai reținut că pedeapsa a fost just individualizată având în vedere și antecedentele penale ale inculpatului. Inculpatul a declarat recurs invocând cazurile de casare prevăzute de art. 385 9 alin. (1) pct. 18, 15 și 14 C. proc. pen. În motivarea recursului s-a susținut în principal că s-a comis o gravă eroare de fapt și că există o cauză care înlătură răspunderea penală, impunându-se încetarea procesului penal conform art. 11 pct. 2 lit. b) raportat la art. 10 lit. i 1 ) C. proc.

pen., deoarece inculpatul a fost constrâns să comită infracțiunea. În subsidiar s-a susținut că pedeapsa a fost greșit individualizată întrucât împrejurările în care a fost comisă fapta și scopul urmărit de inculpat justificau reținerea circumstanțelor atenuante conform art. 74 C. pen. Examinând cauza în raport cu motivele de casare invocate, dar și din oficiu, Curtea constată că recursul nu este fondat. Din declarațiile martorilor T.V. și M.A.A. coroborate cu transcrierile înregistrărilor audio-video, cu declarațiile date în faza de urmărire penală de martorii asistenți S.F. și J.C. și cu procesul verbal de constatare rezultă că inculpatul S.P. a oferit agentului de poliție T.V. suma de 200 euro pentru ca acesta să rezolve favorabil situația numitului N.N., fiul inculpatului, care fusese depistat conducând un autoturism pe drumurile publice fără a avea permis de conducere și sub influența băuturilor alcoolice.

Susținerea inculpatului, că a încercat să dea bani lucrătorului de poliție pentru că așa i-a solicitat acesta, este infirmată de conținutul convorbirii care a avut loc între aceștia la data de 21 iunie 2008 și care a fost înregistrată cu autorizarea judecătorului. Din contextul discuției purtate la acea dată rezultă cu claritate că martorul T.V. nu i-a cerut inculpatului bani sau alte foloase precum și faptul că inculpatul a evitat să spună ce sumă oferă și pentru ce, deoarece se temea că discuția este înregistrată („Nu zic, nu zic. Io știu că aicea aveți microfoane”) Declarațiile martorilor S.P. și S.G., audiați la cererea inculpatului, nu sunt în măsură să confirme cele susținute în acest sens de inculpat.

Aceste persoane au relatat împrejurări diferite, deși, potrivit afirmațiilor inculpatului și ale ultimului martor, erau împreună. Astfel, primul martor a afirmat că în vara anului 2006, în timp ce erau în piață, martorul T.V. i-a spus inculpatului că îi va da o amendă mare, iar celălalt a declarat că, în iunie sau iulie 2006, un polițist pe care îl știe sub numele „S.” sau „D.” s-a apropiat de inculpat și „i-a spus să vină la el la birou săptămâna viitoare pe la 17,00,”. Aceste contradicții sunt de natură a pune la îndoială realitatea celor relatate de martori. Pe de altă parte din declarațiile lor nu rezultă nici un indiciu că împrejurarea pe care au relatat-o are vreo legătură cu fapta comisă de inculpat.

Curtea reține de asemenea că justificat au fost înlăturate declarațiile date de martorii asistenți S.F. și J.C. în faza de cercetare judecătorească. Astfel, este nereală afirmația martorului S.F. că lucrătorul de poliție I-a întrebat pe inculpat dacă a adus banii. Această susținere este infirmată de înregistrarea convorbirii dintre cei doi din care rezultă că nu s-a purtat o astfel de discuție iar martorul recunoscut, în declarațiile date pe parcursul procesului, că înregistrările s-au efectuat în prezența sa. Tot astfel, este nereală susținerea martorului J.C. că a venit la sediul poliției după ce procurorii și lucrătorii de poliție intraseră în încăperea în care se aflau inculpatul și martorul T. V. Declarațiile martorilor S.F.

și M.A.A. dovedesc faptul că J.C. s-a aflat de la bun început, împreună cu primul martor, în încăperea unde se afla aparatura cu care s-a efectuat înregistrarea și deci a auzit discuția dintre inculpat și polițist, așa cum a afirmat în faza de urmărire penală. Este de reținut și faptul că declarațiile martorului T.V., care a susținut că, la data de 16 iunie 2006, inculpatul s-a oferit să-l recompenseze în situația în care „cad la pace” cu privire la situația fiului său, sunt confirmate, pe de o parte, de declarațiile martorului M.A.A., care a arătat constant că inculpatul a venit pe 16 iunie 2006 la poliție și i-a solicitat lui T.V. să discut într-un birou „unde nu se filmează”, și, pe de altă parte, chiar de afirmația înregistrată a inculpatului „ți-am zis de rândul trecut să o dăm la pace”.

Se impune și precizarea că infracțiunea de dare de mită există indiferent dacă oferirea sau darea de bani ori de alte foloase este inițiativa mituitorului sau răspunsul la cererea celui mituit. Curtea constată că probele administrate în cauză nu relevă că inculpatul ar fi fost constrâns în vreun fel pentru a săvârși fapta de dare de mită astfel încât nu sunt îndeplinite condițiile pentru ca acesta să beneficieze de cauza de impunitate prevăzută de art. 255 alin. (2) C. pen., în mod evident împrejurarea că, astfel cum rezultă din înregistrarea convorbirii purtate cu martorul T.V., acesta a insistat să afle ce urmărește inculpatul și ce reprezintă suma de bani pe care i-o oferă, nu constituie un mod de constrângere.

Așa fiind, nu este fondat motivul de recurs întemeiat pe dispozițiile art.,385 9 alin. (1) pct. 15 C. proc. pen. Se constată, de asemenea, că nu este fondat motivul de recurs vizând greșita individualizare a pedepsei. Pedeapsa de un an închisoare aplicată inculpatului se situează spre limita minimă prevăzută de lege pentru infracțiunea comisă. Dat fiind pericolul social concret al faptei, determinat de împrejurările și modalitatea în care a fost comisă și de persoana inculpatului, care a fost anterior sancționat de mai multe ori cu amendă administrativă în condițiile art. 18 1 C. pen. și care este recidivist în condițiile art. 37 lit. b) C. pen., fiind anterior condamnat, la 9 ani închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de omor, Curtea apreciază că nu se justifică reducerea pedepsei și constată că nu există împrejurări cu caracter de circumstanțe atenuante.

Constatând că nu există nici motive de casare care să poată fi luate în considerare din oficiu, Curtea va respinge recursul, ca nefondat, conform art. 385 15 pct. 1 lit. b) C. proc. pen. În temeiul art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurentul inculpat va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul S.P. împotriva deciziei penale nr. 211/ A din 15 noiembrie 2007 a Curții de Apel Timișoara, secția penală. Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 200 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat. Definitivă. Pronunțată în ședință publică la 17 martie 2008.