ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 962/2008
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 962/2008 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2008)
Examinând recursul de față constată:
Prin sentința penală nr. 298/ PI din 25
mai 2007 pronunțată de
Tribunalul Timiș, inculpatul S.P. a
fost condamnat, la
pedeapsa de un an
închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de dare de
mită prevăzută de art. 255 alin. (1) C. pen.,
raportat la art. 6 din
Legea nr. 78/2000.
S-a interzis inculpatului, în limitele art.
71 C. pen.,
exercitarea drepturilor prevăzute de art. 64 lit.
a), b) și e) C. pen.
În baza art. 88 C. pen., s-a dedus din
pedeapsă durata
reținerii din data de 21 iunie 2006.
În baza art. 118 C. pen., raportat la art.
109 C. proc. pen.,
s-a dispus confiscarea suportului tip
CD nr. 001321723, corp delict.
În baza art. 255 alin. (4) C. pen., s-a
dispus confiscarea
sumei de
200 euro ridicată de la inculpat și consemnată la C.E.C.
Sucursala
Timiș.
Inculpatul a fost obligat la plata
cheltuielilor judiciare către stat.
Instanța a reținut în fapt următoarele:
În urma depistării numitului N.N., fiul său,
conducând un autoturism pe drumurile publice fără a avea permis de
conducere și sub influența băuturilor alcoolice,
inculpatul S.P. a
venit, la data de 16 iunie 2006, la Poliția Orașului
Deta unde luat legătura cu lucrătorul de poliție Turda Vasile sugerându-i că
este
dispus să-l recompenseze dacă îl va
scăpa pe fiul său, urmând să
revină la data de 21 iunie 2006 când fiul
său trebuia audiat.
Polițistul a înțeles sugestia inculpatului
și, la data de 19 iunie 2006, a formulat denunț la D.N.A. – S.T. Timișoara.
S-a reținut că, la data de 21 iunie 2006, inculpatul s-a prezentat
împreună cu fiul său la Poliția Deta, a intrat
împreună cu T.V.
într-o încăpere
unde i-a cerut „ să o dea la pace” și „ să facă să fie bine”. În cursul
discuției inculpatul a scos din buzunar suma de 200
euro pe care a pus-o într-o mapă aflată pe birou,
dar la scurt timp a
luat-o și a pus-o în buzunar, moment în care au
pătruns în cameră doi procurori și ofițerii de poliție.
Cu ocazia percheziției s-a găsit asupra inculpatului suma de 800 euro
din care 200 euro au fost ridicați și consemnați la C.E.C.
Discuțiile purtate de inculpat cu agentul de poliție au fost
înregistrate pe suport tip DVD - CD, înregistrările
fiind transcrise și
depuse la dosar.
Instanța a reținut că fapta inculpatului
S.P. întrunește
elementele
constitutive ale infracțiunii de dare de mită prevăzută de art. 255 alin. (1)
C. pen., raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000.
La individualizarea pedepsei au fost avute
în vedere criterii prevăzute de art. 72, precum și faptul că inculpatul este
recidivist în
condițiile art. 37 lit. b) C. pen.
Inculpatul a declarat apel și a solicitat să se dispună achitarea
întrucât a fost provocat de denunțător.
Prin decizia penală nr. 211/ A din15
noiembrie 2007, Curtea de
Apel Timișoara, secția penală, a
respins, ca nefondat, apelul declarat de inculpat.
S-a reținut că starea de fapt reținută de
prima instanță este
corectă, fiind rezultatul evaluării
probelor administrate în faza de
urmărire
penală și a cercetării judecătorești, respectiv declarațiile
martorilor
T.V., M.A.A., S.F. și J.C.
S-a reținut că nu poate fi avută în vedere apărarea inculpatului în
sensul că a fost provocat în comiterea faptei și
că nu a făcut altceva
decât să dea curs solicitării inculpatului,
înregistrările convorbirii dintre cei doi fiind edificatoare în sensul că
inculpatul a oferit denunțătorului banii pentru a mușamaliza dosarul fiului
său.
Instanța de apel a mai reținut că pedeapsa a fost just individualizată
având în vedere și antecedentele penale ale inculpatului.
Inculpatul a declarat recurs invocând cazurile de casare prevăzute de art.
385
9
alin. (1) pct. 18, 15 și 14 C. proc. pen.
În motivarea recursului s-a susținut în principal
că s-a comis o gravă eroare de fapt și că există o cauză care înlătură
răspunderea
penală, impunându-se încetarea procesului
penal conform art. 11 pct. 2 lit. b) raportat la art. 10 lit.
i
1
) C. proc. pen., deoarece inculpatul a fost constrâns să comită
infracțiunea.
În subsidiar s-a susținut că pedeapsa a fost greșit
individualizată întrucât împrejurările în care a
fost comisă fapta și
scopul urmărit de inculpat justificau reținerea
circumstanțelor atenuante conform art. 74 C. pen.
Examinând cauza în raport cu motivele de casare invocate, dar și din
oficiu, Curtea constată că recursul nu este fondat.
Din declarațiile martorilor T.V. și M.A.A.
coroborate cu transcrierile înregistrărilor audio-video,
cu declarațiile
date în faza de urmărire
penală de martorii asistenți S.F. și
J.C. și cu procesul verbal de
constatare rezultă că inculpatul S.P. a oferit agentului de poliție T.V. suma
de
200 euro pentru ca acesta să rezolve
favorabil situația numitului
N.N.,
fiul inculpatului, care fusese depistat conducând
un autoturism pe drumurile publice fără a avea
permis de conducere
și sub influența băuturilor alcoolice.
Susținerea inculpatului, că a încercat să
dea bani lucrătorului de
poliție
pentru că așa i-a solicitat acesta, este infirmată de conținutul
convorbirii care a avut loc între aceștia la data de 21 iunie 2008 și
care a fost înregistrată cu autorizarea
judecătorului. Din contextul discuției purtate la acea dată rezultă cu
claritate că martorul T.V. nu i-a cerut inculpatului bani sau alte foloase
precum și faptul
că inculpatul a
evitat să spună ce sumă oferă și pentru ce, deoarece
se temea că
discuția este înregistrată („Nu zic, nu zic. Io știu că aicea aveți microfoane”)
Declarațiile martorilor S.P. și S.G., audiați la
cererea inculpatului, nu sunt în măsură să
confirme cele susținute în
acest sens de inculpat. Aceste persoane au
relatat împrejurări diferite, deși, potrivit afirmațiilor inculpatului și ale
ultimului martor, erau împreună. Astfel, primul martor a afirmat că în vara
anului 2006,
în timp ce erau în piață,
martorul T.V. i-a spus inculpatului că
îi
va da o amendă mare, iar celălalt a declarat că, în iunie sau iulie
2006,
un polițist pe care îl știe sub numele „S.” sau „D.” s-a apropiat de inculpat
și „i-a spus să vină la el la birou săptămâna viitoare pe la 17,00,”.
Aceste contradicții sunt de natură a pune
la îndoială realitatea
celor relatate de martori.
Pe de altă parte din declarațiile lor nu
rezultă nici un indiciu că
împrejurarea
pe care au relatat-o are vreo legătură cu fapta comisă
de
inculpat.
Curtea reține de asemenea că justificat au fost înlăturate
declarațiile date de martorii asistenți S.F. și J.C.
în faza de cercetare judecătorească.
Astfel, este nereală afirmația martorului S.F. că
lucrătorul de poliție I-a întrebat pe inculpat
dacă a adus banii. Această
susținere
este infirmată de înregistrarea convorbirii dintre cei doi din
care
rezultă că nu s-a purtat o astfel de discuție iar martorul recunoscut, în
declarațiile date pe parcursul procesului, că înregistrările s-au efectuat în
prezența sa.
Tot astfel, este nereală susținerea
martorului J.C. că a venit la sediul poliției după ce procurorii și lucrătorii
de poliție intraseră în încăperea în care se aflau inculpatul și martorul T.
V. Declarațiile martorilor S.F. și M.A.A.
dovedesc faptul că J.C. s-a aflat de la bun început, împreună cu primul
martor, în încăperea unde se afla aparatura cu
care s-a efectuat
înregistrarea și deci a auzit discuția dintre inculpat și polițist, așa cum a
afirmat în faza de urmărire penală.
Este de reținut și faptul că declarațiile
martorului T.V.,
care a
susținut că, la data de 16 iunie 2006, inculpatul s-a oferit să-l recompenseze
în situația în care „cad la pace” cu privire la situația
fiului său, sunt confirmate, pe de o parte, de
declarațiile martorului
M.A.A.,
care a arătat constant că inculpatul a venit pe 16
iunie 2006 la poliție și i-a solicitat lui T.V.
să discut într-un
birou „unde
nu se filmează”, și, pe de altă parte, chiar de afirmația
înregistrată
a inculpatului „ți-am zis de rândul trecut să o dăm la pace”.
Se impune și precizarea că infracțiunea de dare de mită există
indiferent dacă oferirea sau darea de bani ori de
alte foloase este
inițiativa mituitorului sau răspunsul la cererea celui
mituit.
Curtea constată că probele administrate în
cauză nu relevă că
inculpatul
ar fi fost constrâns în vreun fel pentru a săvârși fapta de
dare de mită astfel încât nu sunt îndeplinite condițiile pentru ca
acesta să beneficieze de cauza de impunitate prevăzută
de art. 255 alin. (2) C. pen., în mod evident împrejurarea că, astfel cum
rezultă
din înregistrarea convorbirii purtate cu martorul T.V., acesta a insistat să
afle ce urmărește inculpatul și ce reprezintă suma de bani pe care i-o oferă,
nu constituie un mod de constrângere.
Așa fiind, nu este fondat motivul de recurs întemeiat pe dispozițiile art.,385
9
alin. (1) pct. 15 C. proc. pen.
Se constată, de asemenea, că nu este
fondat motivul de recurs
vizând greșita individualizare a
pedepsei.
Pedeapsa de un an închisoare aplicată
inculpatului se situează
spre limita minimă prevăzută de
lege pentru infracțiunea comisă. Dat
fiind
pericolul social concret al faptei, determinat de împrejurările și
modalitatea
în care a fost comisă și de persoana inculpatului, care a fost anterior
sancționat de mai multe ori cu amendă administrativă în
condițiile art. 18
1
C. pen. și care este recidivist în
condițiile
art. 37 lit. b) C. pen., fiind anterior condamnat, la 9 ani
închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de
omor, Curtea apreciază că
nu se justifică reducerea pedepsei și constată
că nu există împrejurări cu caracter de circumstanțe atenuante.
Constatând că nu există nici motive de
casare care să poată fi
luate în considerare din oficiu,
Curtea va respinge recursul, ca nefondat, conform art. 385
15
pct. 1 lit.
b) C. proc. pen.
În temeiul art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurentul inculpat va fi
obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I
D E
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul S.P. împotriva
deciziei penale nr. 211/ A din 15 noiembrie 2007 a Curții de Apel Timișoara, secția
penală.
Obligă recurentul inculpat la plata sumei
de 200 lei cu titlu de
cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică la 17 martie 2008.