ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3743/2010

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3743/2010 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2010)

Asupra recursului de față;

În baza lucrărilor din dosar, constată

următoarele:

Prin

Sentința penală nr. 473 din 9 noiembrie 2009, Tribunalul Cluj, în temeiul art.

254 alin. (1) C. pen. rap. la art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 cu

aplicarea art. 74 lit. a) C. pen., art. 76 lit. c) C. pen., a condamnat pe

inculpatul P.L.R., cetățean român, studii medii, necăsătorit, agent de poliție,

fără antecedente penale, la pedeapsa de 1 an închisoare pentru săvârșirea

infracțiunii de luare de mită.

În temeiul art. 71 C. pen. s-au interzis

inculpatului pe perioada executării pedepsei drepturile prevăzute de art. 64 lit.

a) teza a II-a C. pen.

În temeiul art. 81 C. pen. s-a dispus

suspendarea condiționată a executării pedepsei aplicate pe un termen de

încercare de 3 ani, stabilit conform art. 82 C. pen.

În temeiul art. 359 C. proc. pen. s-a atras

atenția inculpatului asupra dispozițiilor art. 83 C. pen., a căror nerespectare

atrage revocarea suspendării, condiționate.

În temeiul art. 71 alin. (5) C. pen. s-a

dispus suspendarea executării pedepsei accesorii aplicate pe durata suspendării

condiționate a executării pedepsei.

În temeiul art. 88 C. pen. s-a dedus din

pedeapsa aplicată timpul reținerii de 24 de ore din data de 05 martie 2008.

În temeiul art. 255 alin. (3) - (5) C. pen.

s-a dispus restituirea sumei de 100 euro către partea vătămată M.S.V.

În temeiul art. 191 alin. (1) C. proc. pen. a

fost obligat inculpatul la plata cheltuielilor judiciare în favoarea statului

în cuantum de 1500 RON.

Pentru a pronunța această soluție, prima

instanță a reținut în fapt următoarele:

Prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă

Tribunalul Cluj s-a dispus trimiterea în judecată în stare de libertate a

inculpatului P.L.R., sub aspectul săvârșirii infracțiunii de luare de mită

prevăzută de art. 254 alin. (1) C. pen. rap. la art. 7 alin. (1) din Legea nr.

78/2000.

În motivare s-a reținut, în esență, că la

data de 27 februarie 2008 inculpatul P.L.R., în calitate de agent de poliție, a

pretins de la partea vătămată M.S.V. suma de 250 euro în scopul de a nu-și

îndeplini atribuțiile de serviciu, respectiv de a nu-i întocmi acte de

constatare pentru comiterea unei contravenții și pentru fapta de a pune în

circulație un autoturism cu numere false de înmatriculare.

Inculpatul, fiind audiat în faza de urmărire

penală, nu a recunoscut învinuirea adusă, iar în fața instanței de fond s-a

prevalat de dispozițiile art. 70 alin. (2) C. proc. pen.

Starea de fapt a fost reținută pe baza

procesului-verbal din 05 martie 2008, planșelor fotografice, autodenunțului și

declarațiilor părții vătămate M.S.V., a declarațiilor martorilor,

procesului-verbal de redare a convorbirilor telefonice și procesului-verbal de

redare a convorbirilor ambientale, dar și a declarațiilor inculpatului din faza

de urmărire penală.

În drept, s-a stabilit că fapta inculpatului

P.L.R. care la data de 25 februarie 2008, în calitate de agent de poliție în

cadrul Poliției A., i-a solicitat părții vătămate M.S.V. suma de 250 euro

pentru ca în schimbul acesteia să nu-i întocmească proces-verbal de constatare

și sancționare a contravenției, respectiv de conducere pe drumurile publice a

unui autovehicul cu număr fals de înmatriculare, întrunește elementele

constitutive ale infracțiunii de luare de mită prevăzută de art. 254 alin. (1)

C. pen. rap. la art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000.

La individualizarea pedepsei ce s-a aplicat

inculpatului instanța a avut în vedere criteriile generale de individualizare

prevăzute de art. 72 C. pen., respectiv gradul ridicat de pericol social al

faptei comise, împrejurările comiterii faptei, persoana inculpatului și

calitatea sa de agent de poliție, precum și atitudinea procesuală de

nerecunoaștere a învinuirii aduse, adoptată de către inculpat pe parcursul

procesului penal.

Împrejurarea că inculpatul nu are antecedente

penale, instanța de judecată a reținut-o ca o circumstanță atenuantă conform

art. 74 lit. a) C. pen.

În ceea ce privește modalitatea de executare

a pedepsei aplicate, apreciind că scopul acesteia poate fi atins și fără

privarea de libertate a inculpatului și constatând că sunt îndeplinite și

condițiile prevăzute de art. 81 lit. a) și b) C. pen., instanța a dispus

suspendarea condiționată a pedepsei de 1 an închisoare pe un termen de

încercare de 3 ani.

Împotriva acestei sentințe au declarat apel

Parchetul de pe lângă Tribunalul Cluj și inculpatul P.L.R.

Prin motivele scrise și orale, Parchetul a solicitat

admiterea căii de atac promovate, desființarea sentinței tribunalului sub

aspectul laturii penale și judecând pe fond cauza, a se aprecia necesitatea

înlăturării circumstanțelor atenuante vizate de art. 74 lit. a) și 76 lit. c)

și, în consecință, aplicarea unei pedepse între limitele minime și maxime

prevăzute de textele de lege ce incriminează infracțiunea de luare de mită,

față de pericolul social sporit al faptei și făptuitorului.

Inculpatul, prin apelul său, a solicitat

achitarea de sub învinuirea adusă, în baza art. 10 lit. d) și art. 11 pct. 2

lit. a) C. proc. pen., lipsind latura obiectivă și subiectivă a infracțiunii de

luare de mită.

Prin Decizia penală nr. 93/A/2010 din 30

iunie 2010, Curtea de Apel Cluj, secția penală și de minori, a admis apelul

declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Cluj împotriva Sentinței penale

nr. 473 din 9 noiembrie 2009 a Tribunalului Cluj, pe care a desființat-o sub

aspectul laturii penale a cauzei și, judecând în această limită:

A condamnat pe inculpatul P.L.R., studii

medii, necăsătorit, fost agent poliție, fără antecedente penale, în baza art.

254 alin. (1) C. pen. raportat la art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 pentru

comiterea infracțiunii de luare de mită, la o pedeapsă de 3 (trei) ani

închisoare și 2 (doi) ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit.

a), b), c), teza II-a C. pen.

În baza art. 71 C. pen. a interzis

inculpatului, de la rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare și până la

terminarea executării pedepsei, exercitarea drepturilor prevăzute de art. 64

lit. a), b), c) C. pen.

În baza art. 81 C. pen. a dispus suspendarea

condiționată a executării pedepsei pe durata termenului de încercare prevăzut

de art. 82 C. pen., acela de 5 ani.

Conform art. 359 C. proc. pen., a atras

atenția inculpatului asupra nerespectării dispozițiilor art. 83 C. pen. privind

revocarea suspendării condiționate.

S-a făcut aplicarea art. 71 alin. (5) C. pen.

privind suspendarea executării pedepselor accesorii pe durata suspendării

condiționate a executării pedepsei.

S-a menținut restul dispozițiilor sentinței

apelate. Prin aceeași decizie a fost respins, ca nefondat, apelul inculpatului

P.L.R. împotriva aceleiași sentințe, acesta fiind obligat să achite statului

suma de 1000 RON, cheltuieli judiciare.

Pentru a hotărî astfel, în ceea ce privește

apelul inculpatului P.L.R., instanța de apel a reținut că în faza de urmărire

penală, la data de 6 martie 2008, inculpatul a dat o declarație în fața

procurorului și a apărătorului său, în care nu a recunoscut pretinderea vreunei

sume de bani de la martorul M.S.V. pentru a nu-și îndeplini atribuțiile de

serviciu în legătură cu faptele constatate de el și comise de denunțător la 27

februarie 2008, învederând că întâlnirea cu acesta în restaurantul V. din A.,

precum și discuțiile telefonice anterioare au avut ca scop achiziționarea de la

martorul M.S.V. a unor autoturisme second-hand aduse din Belgia. Și la data de

20 iunie 2008, inculpatul P.L.R., în fața procurorului și a apărătorului ales

B.C., a mai dat o declarație în care a precizat că își însușește cele

învederate la 6 martie 2008 în faza de urmărire penală, nu a recunoscut

pretinderea vreunei sume de bani de la denunțător pentru a nu-și îndeplini

atribuțiile de serviciu, iar în momentul realizării flagrantului, nu a

recunoscut că denunțătorul i-ar fi oferit suma de 100 euro ca avans din suma

totală de 250 euro, asupra căreia s-ar fi înțeles la 27 februarie 2008. În

final, inculpatul a precizat că refuză pe viitor orice alte depoziții în acest

dosar, nedorind să semneze declarația.

S-a mai reținut că în fața judecătorului

învestit cu soluționarea propunerii de arestare preventivă, inculpatul P.L.R. a

adoptat o poziție de sinceritate învederând textual: „precizez că la 27

februarie 2008, nu am respins propunerea lui M. de a-mi da o sumă de

bani".

Referitor la martorul M.S.V., Curtea de Apel

a constatat că, în cuprinsul denunțului, acesta a reclamat atitudinea

inculpatului din data de 27 februarie 2008 în legătură cu care a învederat

următoarele: „în timpul când staționam în comuna A., a apărut mașina Poliției

de la postul de Poliție din A., s-a prezentat agentul P. și mi-a solicitat

actele mașinii și cele de identitate. Din discuțiile purtate cu agentul P., a

reieșit că actele mașinii nu sunt în posesia mea, deoarece le-am uitat acasă.

Polițistul mi-a spus că sunt două soluții pentru a rezolva problema: să mă

conducă la postul de Poliție A. unde să-mi verifice autoturismul S., iar a

doua, aceea de a-i da lui o sumă de bani. Am purtat mai multe conversații cu

agentul P. pe tema sumei care trebuie să o achit pentru a nu verifica mașina și

am înțeles că trebuie să îi dau suma de 250 euro. Am convenit de comun acord la

suma menționată mai sus, iar agentul P. mi-a dat numărul său de telefon și mi-a

spus să-l sun când fac rost, mai târziu, de bani. Tot în aceeași zi, am fost

sunat de inculpat să mă întâlnesc cu el pentru a-i remite banii. În toată

această perioadă, 27 februarie 2008 - 3 martie 2008, am fost apelat telefonic

de către inculpat de mai multe ori, spunându-mi să ne întâlnim pentru a rezolva

problema. Menționez faptul că am reușit să înregistrez două convorbiri

telefonice avute cu inculpatul, din care reiese faptul că acesta insista să ne

întâlnim pentru a rezolva problema". Ulterior, la data de 6 martie 2008,

în fața procurorului, în declarația de la dosar, denunțătorul redă cu lux de

amănunte aceeași stare de fapt precizată și în cuprinsul denunțului, iar în

legătură cu predarea sumei de 100 euro, acesta învederează textual: „cei 2

polițiști au negat faptul că bancnota le aparține, însă eu am precizat că

bancnota a fost a mea și i-am dat-o inculpatului în baza înțelegerii ce am

avut-o la 27 februarie 2008, pentru a nu-mi întocmi act de constatare pentru

punerea în circulație a autoturismului având montate numere de înmatriculare

false. În urma verificării mâinilor inculpatului, s-a constatat că acesta

prezenta urme de praf fluorescent de culoare verzuie".

Pe de altă parte, s-a reținut că în

declarația din fața Tribunalului Cluj, denunțătorul prezintă o altă versiune a

evenimentelor din 27 februarie 2008, în care inculpatul nu mai are nicio culpă

în săvârșirea infracțiunii de luare de mită, reclamată de martor în denunțul

din 4 martie 2008. Astfel, martorul învederează că inculpatul P.L.R. i-a

împrumutat în cursul anului 2007, cu 6 luni înaintea acestui incident, suma de

250 euro, însă nu a fost nimeni prezent la predarea sumei și nici nu s-a

încheiat un act scris doveditor al convenției. Predarea sumei de bani a avut

loc pe o stradă din A., inculpatul dându-i instantaneu suma cerută de martor,

având-o asupra sa. Martorul precizează că la acea dată inculpatul mai avea

asupra sa și alte sume de bani. Despre acest împrumut, în declarațiile din faza

de urmărire penală, denunțătorul nu face vorbire, această apărare fiind efectuată

prima dată în fața instanței de fond.

În legătură cu fondul pricinii, martorul a

relatat că: „anterior faptelor care constituie învinuirea din acest dosar,

inculpatul mi-a împrumutat o sumă de bani, pe care eu, ulterior, am refuzat să

o restitui. În fapt este vorba de 250 euro. Nu am dorit să restitui suma în

discuție, întrucât în contul acestei sume, i-am făcut alte favoruri

inculpatului. La 27 februarie 2008, nu am fost oprit în trafic de către

inculpat, ci am fost transportat la locul unde m-am întâlnit cu acesta de către

o altă persoană, al cărei nume nu îl cunosc. Autoturismul S. de culoare albă nu

l-am condus la acea dată, el fiind parcat de mai înainte, pe marginea drumului.

Această mașină a avut inițial numere roșii de înmatriculare, pe care eu le-am

schimbat, am amplasat alte plăcuțe, care aparțineau unui alt autoturism S., de

culoare galbenă sau verde. În seara în discuție, inculpatul s-a apropiat de

mine și mi-a cerut să prezint actele mașinii. Eu i-am spus că nu le am întrucât

nu am condus-o și m-a întrebat cum rămâne cu datoria pe care o aveam la el, eu

comunicându-i că nu am banii și să mă mai aștepte. În zilele următoare și chiar

în acea seară, inculpatul m-a sunat de mai multe ori, telefonic, solicitându-mi

suma în discuție, luată cu împrumut de la acesta. La data de 4 martie 2008,

întrucât eu consideram că nu-i datorez nimic inculpatului, pentru banii

împrumutați eu prestându-i alte servicii, m-am prezentat la organele de

urmărire penală în fața cărora am formulat un denunț în care am învederat că

acesta mi-ar fi solicitat 250 euro, sumă în schimbul căreia să nu-mi

întocmească dosar penal pentru cele 2 fapte de conducere a unui autoturism

neînmatriculat pe drumurile publice și totodată cu numere false de

înmatriculare. Precizez că am procedat în această manieră pentru ca inculpatul

să nu mă mai sune și să se liniștească".

Astfel, s-a reținut că simpla afirmație a

unei stări de fapt, fără coroborarea acesteia cu alte mijloace de probă, nu

poate fi acceptată ca adevăr, iar modalitatea de apărare utilizată de

inculpatul P.L.R. și denunțătorul M.S.V., respectiv negarea realității

evidente, nu poate influența convingerea bazată pe probe irefutabile.

Curtea de apel Cluj a avut în vedere

împrejurarea că practica judiciară a statuat constant că atâta vreme cât

infracțiunea de luare de mită se consumă în momentul acceptării de către

funcționari a promisiunii unor sume de bani sau alte foloase, este lipsit de

relevanță faptul că banii sau foloasele promise au fost date după efectuarea

actului, că în practica instanței supreme s-a hotărât că infracțiunea de luare

de mită se consumă în momentul pretinderii folosului și nu în acela în care

este primit, că este suficientă simpla acceptare a promisiunii făcute, fiind

lipsită de relevanță împrejurarea dacă fapta a fost sau nu urmată de primirea

banilor pretinși sau promiși.

S-a reținut că pentru a fi luate în

considerare declarațiile inculpatului, în fața instanței de judecată, precum și

cele date în cursul urmăririi penale, trebuie să răspundă unei duble condiționalități

privitoare la argumentele temeinice care le-au determinat și la coroborarea lor

cu celelalte probe administrate în cauză.

Din materialul probator existent la dosar,

instanța de apel a constatat că declarația de nerecunoaștere a inculpatului

P.L.R. din faza de urmărire penală este absolut singulară, ea necoroborându-se

cu vreun alt mijloc de probă, rămânând fără valoare sub aspectul aflării

adevărului.

Astfel, s-a reținut că nu poate fi acceptată

solicitarea inculpatului de a se dispune achitarea sa de sub învinuirea

comiterii infracțiunii de luare de mită în temeiul art. 10 lit. d) și art. 11

pct. 2 lit. a) C. proc. pen., aceasta fiind dovedită fără echivoc de probele

dosarului.

În ceea ce privește apelul Parchetului, s-a

reținut că Tribunalul Cluj a stabilit în mod judicios situația de fapt și

vinovăția inculpatului, însă pedeapsa aplicată nu reflectă pericolul social

sporit al faptei și făptuitorului, apărând ca netemeinică.

Astfel, la dozarea și individualizarea

pedepsei aplicate inculpatului, s-a avut în vedere că, în îndeplinirea

îndatoririlor de serviciu, funcționarii publici sau orice alt funcționar, nu

trebuie să fie influențați de interese materiale, de obținerea unor foloase ce

nu li se cuvin, că ei sunt ținuți să-și îndeplinească atribuțiile în mod

corect, să nu le practice, să nu facă din exercitarea lor o sursă de venituri

ilicite, că efectuarea oricăror acte care intră în competența lor nu trebuie să

fie determinată de asemenea mobiluri, ci numai de grija îndeplinirii corecte a

îndatoririlor de serviciu și a respectării legalității.

S-a reținut că inculpatul nu posedă

antecedente penale, că este în vârstă de 25 de ani, că are studii medii, fiind

avut în vedere și pericolul social sporit al faptei deduse judecății, rezultat

din modul concret în care s-a săvârșit infracțiunea, faptul că acesta a fost

pus în evidență de calitatea făptuitorului, de reprezentant al unei instituții

publice, calitate în care a condiționat îndeplinirea atribuțiilor de serviciu

de plata unor sume de bani.

Prin urmare, s-a apreciat că nu se justifica

reținerea în favoarea inculpatului a circumstanțelor atenuante vizate de art.

74 lit. a) C. pen. și nici reducerea pedepsei sub minimul special prevăzut de

lege, reținându-se, însă, că, în speță, toate elementele, pornind de la

conținutul infracțiunii, funcția avută de inculpat, suma modică primită drept

mită, până la împrejurarea în care a comis infracțiunea, datele referitoare la

persoana sa și concluziile judecății, îl indică pe acesta a fi reeducabil,

chiar fără executarea pedepsei.

Împotriva acestei decizii, în termen legal, a

declarat recurs inculpatul P.L.R., criticând-o pentru nelegalitate și

netemeinicie, recursul promovat având la bază cazurile de casare prevăzute de

art. 385

9

pct. 18 și, în subsidiar, pct. 14 C. proc. pen.

Pe calea recursului promovat, recurentul

inculpat a solicitat achitarea sa, în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) rap. la

art. 10 lit. d) C. proc. pen., iar în subsidiar, menținerea ca legală și

temeinică a sentinței pronunțate de Tribunalul Cluj, apreciind că pedeapsa a

fost mai bine individualizată de către prima instanță.

Concluziile formulate de apărătorul

recurentului inculpat și de reprezentantul Parchetului au fost consemnate în

partea introductivă a prezentei hotărâri, urmând a nu mai fi reluate.

Înalta Curte, examinând recursul declarat

prin prisma cazurilor de casare invocate, dar și din oficiu, în conformitate cu

dispozițiile art. 385

9

alin. (3) C. proc. pen., pe baza lucrărilor

și a materialului din dosarul cauzei, constată că acesta nu este fondat pentru

considerentele care urmează.

Critica formulată de recurentul inculpat

întemeiată pe cazul de casare prevăzut de art. 385

9

pct. 18 C. proc.

pen., vizând greșita condamnare a acestuia, nu este întemeiată, în cauză

neputându-se pronunța o soluție de achitare, care ar fi în contradicție cu

ansamblul probator administrat, câtă vreme vinovăția acestuia este pe deplin

dovedită, stabilindu-se în mod corect situația de fapt anterior redată.

Situația de fapt reținută de instanța de

fond, cât și de instanța de prim control judiciar este în deplină concordanță

cu probele administrate în cauză, din care rezultă fără dubiu că inculpatul

P.L.R., agent de poliție, a pretins la data de 27 februarie 2008 suma de 250

euro de la martorul M.S.V., în scopul neîndeplinirii atribuțiilor de serviciu,

pentru a nu-i întocmi dosar penal ca efect al faptelor comise de către

denunțător - conducere pe drumurile publice a unui autovehicul neînmatriculat

și cu numere false de înregistrare, fiind întrunite elementele constitutive ale

infracțiunii de luare de mită prevăzută de art. 254 alin. (1) C. pen. rap. la

art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000.

În cauză, vinovăția inculpatului a fost pe

deplin dovedită prin declarațiile denunțătorului din data de 4 martie 2008 și 6

martie 2008 din faza de urmărire penală, dar și prin declarația dată de

inculpat în fața judecătorului învestit cu judecarea propunerii de arestare

preventivă din data de 6 martie 2008, care se coroborează cu declarațiile

martorilor C.D.V., M.S.L., V.A.R., cu conținutul proceselor-verbale de redare a

convorbirilor telefonice și în mediu ambiental interceptate și înregistrate

legal. În plus, se reține că ipoteza existenței unei datorii dintre partea

vătămată și inculpat nu a fost confirmată în vreun fel, nici chiar prin

declarațiile date de inculpat în faza de urmărire penală, având în vedere și

împrejurarea că nu există probe care să ateste faptul că denunțătorul și

inculpatul se cunoșteau înainte de momentul 27 februarie 2008.

Înalta Curte apreciază că poziția de

nerecunoaștere a săvârșirii faptei adoptată de inculpat în faza de urmărire

penală nu poate conduce la soluția de achitare solicitată de către acesta,

întrucât probele administrate confirmă săvârșirea infracțiunii reținute în

sarcina sa și pentru care a fost condamnat.

Pe de altă parte, pornind de la dispozițiile

art. 69 C. proc. pen., potrivit cărora declarațiile inculpatului făcute în

cursul procesului penal pot servi la aflarea adevărului, numai în măsura în

care sunt coroborate cu fapte și împrejurări ce rezultă din ansamblul probelor

existente în speță, se reține că este necesar ca verificarea susținerilor

inculpatului să se raporteze la ansamblul probator existent la dosar.

Înalta Curte constată că în cauză s-a dat

eficiență dispozițiilor art. 63 alin. (2) C. proc. pen. referitoare la

aprecierea probelor, stabilindu-se în mod corect că fapta inculpatului

întrunește atât obiectiv, cât și subiectiv conținutul incriminator al

infracțiunii reținute în sarcina acestuia.

Nici sub aspectul individualizării pedepsei

aplicate, criticile formulate de către recurentul inculpat nu sunt întemeiate,

Înalta Curte apreciind că instanța de apel a făcut o corectă individualizare a

pedepsei, prin evaluarea tuturor criteriilor specifice acestui proces de

alegere a sancțiunii celei mai adecvate, în vederea atingerii finalităților

acesteia, în cauză negăsindu-și astfel aplicabilitatea cazul de casare prevăzut

de art. 385

9

pct. 14 C. proc. pen.

Înalta Curte reține că în cauză, în procesul

individualizării pedepsei, au fost luate în considerare criteriile prevăzute de

art. 72 C. pen., respectiv gradul de pericol social al faptelor săvârșite,

modul de comitere a faptei, dar și circumstanțele personale ale inculpatului,

stabilindu-se o pedeapsă într-un cuantum corespunzător circumstanțelor reale

ale săvârșirii infracțiunii și circumstanțelor personale ale recurentului

inculpat.

Este neîndoielnic că fapta săvârșită prezintă

un grad de pericol social sporit, dovadă fiind limitele de pedeapsă prevăzute

de legiuitor pentru această infracțiune, precum și împrejurările în care a fost

comisă, modul de acționare, cât și calitatea avută de inculpat la momentul

comiterii faptei.

Se reține că pedeapsa nu reprezintă doar un

mijloc de constrângere a infractorului, ci și un mijloc de reeducare a acestuia,

pedeapsa aplicându-se, totodată, în scopul prevenirii săvârșirii de noi

infracțiuni.

Astfel, pedeapsa are și o finalitate de

exemplaritate, aceasta concretizând dezaprobarea legală și judiciară, atât în

ceea ce privește fapta penală săvârșită, cât și comportamentul făptuitorului.

Înalta Curte constată că în cauză nu se

evidențiază alte elemente de natură a justifica coborârea pedepsei sub limita

stabilită de instanța de apel, pedeapsa aplicată fiind corespunzătoare

criteriilor prevăzute de art. 72 C. pen., atât sub aspectul cuantumului, cât și

sub aspectul modalității de executare, ținând cont și de textul incriminator,

fiind aptă, totodată, să răspundă scopului preventiv și de reeducare al

pedepsei, consfințit prin disp. art. 52 C. pen., cât și principiului

proporționalității între gravitatea concretă a faptei și datele personale ale

inculpatului, pe de o parte și sancțiunea aplicată, pe de altă parte.

Neexistând nici motive care, examinate din

oficiu, să determine casarea hotărârilor, recursul inculpatului va fi respins

ca nefondat, în baza art. 385

15

pct. 1 lit. b) C. proc. pen.

În temeiul art. 192 alin. (2) C. proc. pen.,

recurentul inculpat va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat,

în care se va include și onorariul apărătorului desemnat din oficiu până la

prezentarea apărătorului ales, conform dispozitivului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de

inculpatul P.L.R. împotriva Deciziei penale nr. 93/A/2010 din 30 iunie 2010 a

Curții de Apel Cluj, secția penală și de minori.

Obligă recurentul inculpat la plata sumei de

250 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 50 RON,

reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu până la prezentarea

apărătorului ales, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 25

octombrie 2010.

Procesat

de GGC - CT