ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3743/2010

Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin Sentința penală nr. 473 din 9 noiembrie 2009, Tribunalul Cluj, în temeiul art. 254 alin. (1) C. pen. rap. la art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 74 lit. a) C. pen., art. 76 lit. c) C. pen., a condamnat pe inculpatul P.L.R., cetățean român, studii medii, necăsătorit, agent de poliție, fără antecedente penale, la pedeapsa de 1 an închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de luare de mită. În temeiul art. 71 C. pen. s-au interzis inculpatului pe perioada executării pedepsei drepturile prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a C. pen. În temeiul art. 81 C. pen. s-a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei aplicate pe un termen de încercare de 3 ani, stabilit conform art. 82 C. pen.

În temeiul art. 359 C. proc. pen. s-a atras atenția inculpatului asupra dispozițiilor art. 83 C. pen., a căror nerespectare atrage revocarea suspendării, condiționate. În temeiul art. 71 alin. (5) C. pen. s-a dispus suspendarea executării pedepsei accesorii aplicate pe durata suspendării condiționate a executării pedepsei. În temeiul art. 88 C. pen. s-a dedus din pedeapsa aplicată timpul reținerii de 24 de ore din data de 05 martie 2008. În temeiul art. 255 alin. (3) - (5) C. pen. s-a dispus restituirea sumei de 100 euro către partea vătămată M.S.V. În temeiul art. 191 alin. (1) C. proc. pen. a fost obligat inculpatul la plata cheltuielilor judiciare în favoarea statului în cuantum de 1500 RON.

Pentru a pronunța această soluție, prima instanță a reținut în fapt următoarele: Prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Tribunalul Cluj s-a dispus trimiterea în judecată în stare de libertate a inculpatului P.L.R., sub aspectul săvârșirii infracțiunii de luare de mită prevăzută de art. 254 alin. (1) C. pen. rap. la art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000. În motivare s-a reținut, în esență, că la data de 27 februarie 2008 inculpatul P.L.R., în calitate de agent de poliție, a pretins de la partea vătămată M.S.V. suma de 250 euro în scopul de a nu-și îndeplini atribuțiile de serviciu, respectiv de a nu-i întocmi acte de constatare pentru comiterea unei contravenții și pentru fapta de a pune în circulație un autoturism cu numere false de înmatriculare.

Inculpatul, fiind audiat în faza de urmărire penală, nu a recunoscut învinuirea adusă, iar în fața instanței de fond s-a prevalat de dispozițiile art. 70 alin. (2) C. proc. pen. Starea de fapt a fost reținută pe baza procesului-verbal din 05 martie 2008, planșelor fotografice, autodenunțului și declarațiilor părții vătămate M.S.V., a declarațiilor martorilor, procesului-verbal de redare a convorbirilor telefonice și procesului-verbal de redare a convorbirilor ambientale, dar și a declarațiilor inculpatului din faza de urmărire penală. În drept, s-a stabilit că fapta inculpatului P.L.R. care la data de 25 februarie 2008, în calitate de agent de poliție în cadrul Poliției A., i-a solicitat părții vătămate M.S.V.

suma de 250 euro pentru ca în schimbul acesteia să nu-i întocmească proces-verbal de constatare și sancționare a contravenției, respectiv de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul cu număr fals de înmatriculare, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de luare de mită prevăzută de art. 254 alin. (1) C. pen. rap. la art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000. La individualizarea pedepsei ce s-a aplicat inculpatului instanța a avut în vedere criteriile generale de individualizare prevăzute de art. 72 C. pen., respectiv gradul ridicat de pericol social al faptei comise, împrejurările comiterii faptei, persoana inculpatului și calitatea sa de agent de poliție, precum și atitudinea procesuală de nerecunoaștere a învinuirii aduse, adoptată de către inculpat pe parcursul procesului penal.

Împrejurarea că inculpatul nu are antecedente penale, instanța de judecată a reținut-o ca o circumstanță atenuantă conform art. 74 lit. a) C. pen. În ceea ce privește modalitatea de executare a pedepsei aplicate, apreciind că scopul acesteia poate fi atins și fără privarea de libertate a inculpatului și constatând că sunt îndeplinite și condițiile prevăzute de art. 81 lit. a) și b) C. pen., instanța a dispus suspendarea condiționată a pedepsei de 1 an închisoare pe un termen de încercare de 3 ani. Împotriva acestei sentințe au declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul Cluj și inculpatul P.L.R.

Prin motivele scrise și orale, Parchetul a solicitat admiterea căii de atac promovate, desființarea sentinței tribunalului sub aspectul laturii penale și judecând pe fond cauza, a se aprecia necesitatea înlăturării circumstanțelor atenuante vizate de art. 74 lit. a) și 76 lit. c) și, în consecință, aplicarea unei pedepse între limitele minime și maxime prevăzute de textele de lege ce incriminează infracțiunea de luare de mită, față de pericolul social sporit al faptei și făptuitorului. Inculpatul, prin apelul său, a solicitat achitarea de sub învinuirea adusă, în baza art. 10 lit. d) și art. 11 pct. 2 lit. a) C. proc. pen., lipsind latura obiectivă și subiectivă a infracțiunii de luare de mită.

Prin Decizia penală nr. 93/A/2010 din 30 iunie 2010, Curtea de Apel Cluj, secția penală și de minori, a admis apelul declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Cluj împotriva Sentinței penale nr. 473 din 9 noiembrie 2009 a Tribunalului Cluj, pe care a desființat-o sub aspectul laturii penale a cauzei și, judecând în această limită: A condamnat pe inculpatul P.L.R., studii medii, necăsătorit, fost agent poliție, fără antecedente penale, în baza art. 254 alin. (1) C. pen. raportat la art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 pentru comiterea infracțiunii de luare de mită, la o pedeapsă de 3 (trei) ani închisoare și 2 (doi) ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b), c), teza II-a C. pen.

În baza art. 71 C. pen. a interzis inculpatului, de la rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare și până la terminarea executării pedepsei, exercitarea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b), c) C. pen. În baza art. 81 C. pen. a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei pe durata termenului de încercare prevăzut de art. 82 C. pen., acela de 5 ani. Conform art. 359 C. proc. pen., a atras atenția inculpatului asupra nerespectării dispozițiilor art. 83 C. pen. privind revocarea suspendării condiționate. S-a făcut aplicarea art. 71 alin. (5) C. pen. privind suspendarea executării pedepselor accesorii pe durata suspendării condiționate a executării pedepsei. S-a menținut restul dispozițiilor sentinței apelate.

Prin aceeași decizie a fost respins, ca nefondat, apelul inculpatului P.L.R. împotriva aceleiași sentințe, acesta fiind obligat să achite statului suma de 1000 RON, cheltuieli judiciare. Pentru a hotărî astfel, în ceea ce privește apelul inculpatului P.L.R., instanța de apel a reținut că în faza de urmărire penală, la data de 6 martie 2008, inculpatul a dat o declarație în fața procurorului și a apărătorului său, în care nu a recunoscut pretinderea vreunei sume de bani de la martorul M.S.V. pentru a nu-și îndeplini atribuțiile de serviciu în legătură cu faptele constatate de el și comise de denunțător la 27 februarie 2008, învederând că întâlnirea cu acesta în restaurantul V. din A., precum și discuțiile telefonice anterioare au avut ca scop achiziționarea de la martorul M.S.V.

a unor autoturisme second-hand aduse din Belgia. Și la data de 20 iunie 2008, inculpatul P.L.R., în fața procurorului și a apărătorului ales B.C., a mai dat o declarație în care a precizat că își însușește cele învederate la 6 martie 2008 în faza de urmărire penală, nu a recunoscut pretinderea vreunei sume de bani de la denunțător pentru a nu-și îndeplini atribuțiile de serviciu, iar în momentul realizării flagrantului, nu a recunoscut că denunțătorul i-ar fi oferit suma de 100 euro ca avans din suma totală de 250 euro, asupra căreia s-ar fi înțeles la 27 februarie 2008. În final, inculpatul a precizat că refuză pe viitor orice alte depoziții în acest dosar, nedorind să semneze declarația. S-a mai reținut că în fața judecătorului învestit cu soluționarea propunerii de arestare preventivă, inculpatul P.L.R.

a adoptat o poziție de sinceritate învederând textual: „precizez că la 27 februarie 2008, nu am respins propunerea lui M. de a-mi da o sumă de bani". Referitor la martorul M.S.V., Curtea de Apel a constatat că, în cuprinsul denunțului, acesta a reclamat atitudinea inculpatului din data de 27 februarie 2008 în legătură cu care a învederat următoarele: „în timpul când staționam în comuna A., a apărut mașina Poliției de la postul de Poliție din A., s-a prezentat agentul P. și mi-a solicitat actele mașinii și cele de identitate. Din discuțiile purtate cu agentul P., a reieșit că actele mașinii nu sunt în posesia mea, deoarece le-am uitat acasă. Polițistul mi-a spus că sunt două soluții pentru a rezolva problema: să mă conducă la postul de Poliție A. unde să-mi verifice autoturismul S., iar a doua, aceea de a-i da lui o sumă de bani.

Am purtat mai multe conversații cu agentul P. pe tema sumei care trebuie să o achit pentru a nu verifica mașina și am înțeles că trebuie să îi dau suma de 250 euro. Am convenit de comun acord la suma menționată mai sus, iar agentul P. mi-a dat numărul său de telefon și mi-a spus să-l sun când fac rost, mai târziu, de bani. Tot în aceeași zi, am fost sunat de inculpat să mă întâlnesc cu el pentru a-i remite banii. În toată această perioadă, 27 februarie 2008 - 3 martie 2008, am fost apelat telefonic de către inculpat de mai multe ori, spunându-mi să ne întâlnim pentru a rezolva problema.

Menționez faptul că am reușit să înregistrez două convorbiri telefonice avute cu inculpatul, din care reiese faptul că acesta insista să ne întâlnim pentru a rezolva problema". Ulterior, la data de 6 martie 2008, în fața procurorului, în declarația de la dosar, denunțătorul redă cu lux de amănunte aceeași stare de fapt precizată și în cuprinsul denunțului, iar în legătură cu predarea sumei de 100 euro, acesta învederează textual: „cei 2 polițiști au negat faptul că bancnota le aparține, însă eu am precizat că bancnota a fost a mea și i-am dat-o inculpatului în baza înțelegerii ce am avut-o la 27 februarie 2008, pentru a nu-mi întocmi act de constatare pentru punerea în circulație a autoturismului având montate numere de înmatriculare false.

În urma verificării mâinilor inculpatului, s-a constatat că acesta prezenta urme de praf fluorescent de culoare verzuie". Pe de altă parte, s-a reținut că în declarația din fața Tribunalului Cluj, denunțătorul prezintă o altă versiune a evenimentelor din 27 februarie 2008, în care inculpatul nu mai are nicio culpă în săvârșirea infracțiunii de luare de mită, reclamată de martor în denunțul din 4 martie 2008. Astfel, martorul învederează că inculpatul P.L.R. i-a împrumutat în cursul anului 2007, cu 6 luni înaintea acestui incident, suma de 250 euro, însă nu a fost nimeni prezent la predarea sumei și nici nu s-a încheiat un act scris doveditor al convenției. Predarea sumei de bani a avut loc pe o stradă din A., inculpatul dându-i instantaneu suma cerută de martor, având-o asupra sa.

Martorul precizează că la acea dată inculpatul mai avea asupra sa și alte sume de bani. Despre acest împrumut, în declarațiile din faza de urmărire penală, denunțătorul nu face vorbire, această apărare fiind efectuată prima dată în fața instanței de fond. În legătură cu fondul pricinii, martorul a relatat că: „anterior faptelor care constituie învinuirea din acest dosar, inculpatul mi-a împrumutat o sumă de bani, pe care eu, ulterior, am refuzat să o restitui. În fapt este vorba de 250 euro. Nu am dorit să restitui suma în discuție, întrucât în contul acestei sume, i-am făcut alte favoruri inculpatului. La 27 februarie 2008, nu am fost oprit în trafic de către inculpat, ci am fost transportat la locul unde m-am întâlnit cu acesta de către o altă persoană, al cărei nume nu îl cunosc.

Autoturismul S. de culoare albă nu l-am condus la acea dată, el fiind parcat de mai înainte, pe marginea drumului. Această mașină a avut inițial numere roșii de înmatriculare, pe care eu le-am schimbat, am amplasat alte plăcuțe, care aparțineau unui alt autoturism S., de culoare galbenă sau verde. În seara în discuție, inculpatul s-a apropiat de mine și mi-a cerut să prezint actele mașinii. Eu i-am spus că nu le am întrucât nu am condus-o și m-a întrebat cum rămâne cu datoria pe care o aveam la el, eu comunicându-i că nu am banii și să mă mai aștepte. În zilele următoare și chiar în acea seară, inculpatul m-a sunat de mai multe ori, telefonic, solicitându-mi suma în discuție, luată cu împrumut de la acesta.

La data de 4 martie 2008, întrucât eu consideram că nu-i datorez nimic inculpatului, pentru banii împrumutați eu prestându-i alte servicii, m-am prezentat la organele de urmărire penală în fața cărora am formulat un denunț în care am învederat că acesta mi-ar fi solicitat 250 euro, sumă în schimbul căreia să nu-mi întocmească dosar penal pentru cele 2 fapte de conducere a unui autoturism neînmatriculat pe drumurile publice și totodată cu numere false de înmatriculare. Precizez că am procedat în această manieră pentru ca inculpatul să nu mă mai sune și să se liniștească". Astfel, s-a reținut că simpla afirmație a unei stări de fapt, fără coroborarea acesteia cu alte mijloace de probă, nu poate fi acceptată ca adevăr, iar modalitatea de apărare utilizată de inculpatul P.L.R.

și denunțătorul M.S.V., respectiv negarea realității evidente, nu poate influența convingerea bazată pe probe irefutabile. Curtea de apel Cluj a avut în vedere împrejurarea că practica judiciară a statuat constant că atâta vreme cât infracțiunea de luare de mită se consumă în momentul acceptării de către funcționari a promisiunii unor sume de bani sau alte foloase, este lipsit de relevanță faptul că banii sau foloasele promise au fost date după efectuarea actului, că în practica instanței supreme s-a hotărât că infracțiunea de luare de mită se consumă în momentul pretinderii folosului și nu în acela în care este primit, că este suficientă simpla acceptare a promisiunii făcute, fiind lipsită de relevanță împrejurarea dacă fapta a fost sau nu urmată de primirea banilor pretinși sau promiși.

S-a reținut că pentru a fi luate în considerare declarațiile inculpatului, în fața instanței de judecată, precum și cele date în cursul urmăririi penale, trebuie să răspundă unei duble condiționalități privitoare la argumentele temeinice care le-au determinat și la coroborarea lor cu celelalte probe administrate în cauză. Din materialul probator existent la dosar, instanța de apel a constatat că declarația de nerecunoaștere a inculpatului P.L.R. din faza de urmărire penală este absolut singulară, ea necoroborându-se cu vreun alt mijloc de probă, rămânând fără valoare sub aspectul aflării adevărului. Astfel, s-a reținut că nu poate fi acceptată solicitarea inculpatului de a se dispune achitarea sa de sub învinuirea comiterii infracțiunii de luare de mită în temeiul art. 10 lit. d) și art. 11 pct. 2 lit. a) C. proc.

pen., aceasta fiind dovedită fără echivoc de probele dosarului. În ceea ce privește apelul Parchetului, s-a reținut că Tribunalul Cluj a stabilit în mod judicios situația de fapt și vinovăția inculpatului, însă pedeapsa aplicată nu reflectă pericolul social sporit al faptei și făptuitorului, apărând ca netemeinică. Astfel, la dozarea și individualizarea pedepsei aplicate inculpatului, s-a avut în vedere că, în îndeplinirea îndatoririlor de serviciu, funcționarii publici sau orice alt funcționar, nu trebuie să fie influențați de interese materiale, de obținerea unor foloase ce nu li se cuvin, că ei sunt ținuți să-și îndeplinească atribuțiile în mod corect, să nu le practice, să nu facă din exercitarea lor o sursă de venituri ilicite, că efectuarea oricăror acte care intră în competența lor nu trebuie să fie determinată de asemenea mobiluri, ci numai de grija îndeplinirii corecte a îndatoririlor de serviciu și a respectării legalității.

S-a reținut că inculpatul nu posedă antecedente penale, că este în vârstă de 25 de ani, că are studii medii, fiind avut în vedere și pericolul social sporit al faptei deduse judecății, rezultat din modul concret în care s-a săvârșit infracțiunea, faptul că acesta a fost pus în evidență de calitatea făptuitorului, de reprezentant al unei instituții publice, calitate în care a condiționat îndeplinirea atribuțiilor de serviciu de plata unor sume de bani. Prin urmare, s-a apreciat că nu se justifica reținerea în favoarea inculpatului a circumstanțelor atenuante vizate de art. 74 lit. a) C. pen.

și nici reducerea pedepsei sub minimul special prevăzut de lege, reținându-se, însă, că, în speță, toate elementele, pornind de la conținutul infracțiunii, funcția avută de inculpat, suma modică primită drept mită, până la împrejurarea în care a comis infracțiunea, datele referitoare la persoana sa și concluziile judecății, îl indică pe acesta a fi reeducabil, chiar fără executarea pedepsei. Împotriva acestei decizii, în termen legal, a declarat recurs inculpatul P.L.R., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, recursul promovat având la bază cazurile de casare prevăzute de art. 385 9 pct. 18 și, în subsidiar, pct. 14 C. proc. pen. Pe calea recursului promovat, recurentul inculpat a solicitat achitarea sa, în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) rap.

la art. 10 lit. d) C. proc. pen., iar în subsidiar, menținerea ca legală și temeinică a sentinței pronunțate de Tribunalul Cluj, apreciind că pedeapsa a fost mai bine individualizată de către prima instanță. Concluziile formulate de apărătorul recurentului inculpat și de reprezentantul Parchetului au fost consemnate în partea introductivă a prezentei hotărâri, urmând a nu mai fi reluate. Înalta Curte, examinând recursul declarat prin prisma cazurilor de casare invocate, dar și din oficiu, în conformitate cu dispozițiile art. 385 9 alin. (3) C. proc. pen., pe baza lucrărilor și a materialului din dosarul cauzei, constată că acesta nu este fondat pentru considerentele care urmează. Critica formulată de recurentul inculpat întemeiată pe cazul de casare prevăzut de art. 385 9 pct. 18 C. proc.

pen., vizând greșita condamnare a acestuia, nu este întemeiată, în cauză neputându-se pronunța o soluție de achitare, care ar fi în contradicție cu ansamblul probator administrat, câtă vreme vinovăția acestuia este pe deplin dovedită, stabilindu-se în mod corect situația de fapt anterior redată. Situația de fapt reținută de instanța de fond, cât și de instanța de prim control judiciar este în deplină concordanță cu probele administrate în cauză, din care rezultă fără dubiu că inculpatul P.L.R., agent de poliție, a pretins la data de 27 februarie 2008 suma de 250 euro de la martorul M.S.V., în scopul neîndeplinirii atribuțiilor de serviciu, pentru a nu-i întocmi dosar penal ca efect al faptelor comise de către denunțător - conducere pe drumurile publice a unui autovehicul neînmatriculat și cu numere false de înregistrare, fiind întrunite elementele constitutive ale infracțiunii de luare de mită prevăzută de art. 254 alin. (1) C. pen.

rap. la art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000. În cauză, vinovăția inculpatului a fost pe deplin dovedită prin declarațiile denunțătorului din data de 4 martie 2008 și 6 martie 2008 din faza de urmărire penală, dar și prin declarația dată de inculpat în fața judecătorului învestit cu judecarea propunerii de arestare preventivă din data de 6 martie 2008, care se coroborează cu declarațiile martorilor C.D.V., M.S.L., V.A.R., cu conținutul proceselor-verbale de redare a convorbirilor telefonice și în mediu ambiental interceptate și înregistrate legal.

În plus, se reține că ipoteza existenței unei datorii dintre partea vătămată și inculpat nu a fost confirmată în vreun fel, nici chiar prin declarațiile date de inculpat în faza de urmărire penală, având în vedere și împrejurarea că nu există probe care să ateste faptul că denunțătorul și inculpatul se cunoșteau înainte de momentul 27 februarie 2008. Înalta Curte apreciază că poziția de nerecunoaștere a săvârșirii faptei adoptată de inculpat în faza de urmărire penală nu poate conduce la soluția de achitare solicitată de către acesta, întrucât probele administrate confirmă săvârșirea infracțiunii reținute în sarcina sa și pentru care a fost condamnat. Pe de altă parte, pornind de la dispozițiile art. 69 C. proc.

pen., potrivit cărora declarațiile inculpatului făcute în cursul procesului penal pot servi la aflarea adevărului, numai în măsura în care sunt coroborate cu fapte și împrejurări ce rezultă din ansamblul probelor existente în speță, se reține că este necesar ca verificarea susținerilor inculpatului să se raporteze la ansamblul probator existent la dosar. Înalta Curte constată că în cauză s-a dat eficiență dispozițiilor art. 63 alin. (2) C. proc. pen. referitoare la aprecierea probelor, stabilindu-se în mod corect că fapta inculpatului întrunește atât obiectiv, cât și subiectiv conținutul incriminator al infracțiunii reținute în sarcina acestuia.

Nici sub aspectul individualizării pedepsei aplicate, criticile formulate de către recurentul inculpat nu sunt întemeiate, Înalta Curte apreciind că instanța de apel a făcut o corectă individualizare a pedepsei, prin evaluarea tuturor criteriilor specifice acestui proces de alegere a sancțiunii celei mai adecvate, în vederea atingerii finalităților acesteia, în cauză negăsindu-și astfel aplicabilitatea cazul de casare prevăzut de art. 385 9 pct. 14 C. proc. pen. Înalta Curte reține că în cauză, în procesul individualizării pedepsei, au fost luate în considerare criteriile prevăzute de art. 72 C. pen., respectiv gradul de pericol social al faptelor săvârșite, modul de comitere a faptei, dar și circumstanțele personale ale inculpatului, stabilindu-se o pedeapsă într-un cuantum corespunzător circumstanțelor reale ale săvârșirii infracțiunii și circumstanțelor personale ale recurentului inculpat.

Este neîndoielnic că fapta săvârșită prezintă un grad de pericol social sporit, dovadă fiind limitele de pedeapsă prevăzute de legiuitor pentru această infracțiune, precum și împrejurările în care a fost comisă, modul de acționare, cât și calitatea avută de inculpat la momentul comiterii faptei. Se reține că pedeapsa nu reprezintă doar un mijloc de constrângere a infractorului, ci și un mijloc de reeducare a acestuia, pedeapsa aplicându-se, totodată, în scopul prevenirii săvârșirii de noi infracțiuni. Astfel, pedeapsa are și o finalitate de exemplaritate, aceasta concretizând dezaprobarea legală și judiciară, atât în ceea ce privește fapta penală săvârșită, cât și comportamentul făptuitorului.

Înalta Curte constată că în cauză nu se evidențiază alte elemente de natură a justifica coborârea pedepsei sub limita stabilită de instanța de apel, pedeapsa aplicată fiind corespunzătoare criteriilor prevăzute de art. 72 C. pen., atât sub aspectul cuantumului, cât și sub aspectul modalității de executare, ținând cont și de textul incriminator, fiind aptă, totodată, să răspundă scopului preventiv și de reeducare al pedepsei, consfințit prin disp. art. 52 C. pen., cât și principiului proporționalității între gravitatea concretă a faptei și datele personale ale inculpatului, pe de o parte și sancțiunea aplicată, pe de altă parte. Neexistând nici motive care, examinate din oficiu, să determine casarea hotărârilor, recursul inculpatului va fi respins ca nefondat, în baza art. 385 15 pct. 1 lit. b) C. proc.

pen. În temeiul art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurentul inculpat va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat, în care se va include și onorariul apărătorului desemnat din oficiu până la prezentarea apărătorului ales, conform dispozitivului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul P.L.R. împotriva Deciziei penale nr. 93/A/2010 din 30 iunie 2010 a Curții de Apel Cluj, secția penală și de minori. Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 250 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 50 RON, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu până la prezentarea apărătorului ales, se va avansa din fondul Ministerului Justiției. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 25 octombrie 2010. Procesat de GGC - CT