ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2522/2009

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2522/2009 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2009)

Asupra recursului de față;

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

A. Prin sentința penală nr. 123 din 3 februarie 2009 pronunțată de

Tribunalul București, secția I penală, în dosarul nr. 11449/3/2008, în baza art.

254

alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 74

alin. (1) lit. a) C. pen., raportat la art. 76

alin. (1) lit. c) C. pen.,

a fost condamnat inculpatul P.V., la pedeapsa de 2 ani închisoare, pentru

săvârșirea infracțiunii de luare de mită.

În baza art. 71 C. pen., s-au interzis inculpatului, pe durata

executării pedepsei, drepturile prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit.

b) și c) C. pen.

În baza art. 81 C. pen., s-a suspendat condiționat executarea pedepsei

aplicate pe un termen de încercare de 4 ani stabilit conform art. 82 C. pen.

În baza art. 71 alin. ultim C. pen., s-a suspendat executarea pedepsei

accesorii prevăzută de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) și c) C. pen., pe

durata suspendării condiționate a executării

pedepsei aplicate inculpatului.

În temeiul art. 359 C. proc. pen., s-a atras atenția inculpatului

asupra dispozițiilor art. 83 C. pen., referitoare la revocarea beneficiului

suspendării condiționate a executării pedepsei în cazul săvârșirii unei noi

infracțiuni.

În temeiul art. 88 C. pen., s-a constatat că inculpatul a fost reținut

și arestat preventiv de la 01 noiembrie 2007 la 09 noiembrie 2007.

În baza art. 191 alin. (1) C. proc. pen., a fost obligat inculpatul la

plata sumei de 1500 lei cheltuieli judiciare către stat.

Pentru a se pronunța astfel, prima instanță a reținut următoarea

situație de fapt:

În data de 22 octombrie 2007, numitul S.Ș.l. a fost prins sustrăgând

produse din C. Militari de către agenții de pază ai acestei societăți, motiv

pentru care au fost chemați polițiștii de la I.P.J. Ilfov, Postul de Poliție

Chiajna pentru a face constatările necesare, respectiv la fața locului s-a

deplasat ag. P.V. Numitul S.Ș.l. a fost condus la Postul de Poliție Chiajna de

către inc. P.V., iar în birou a mai apărut un alt polițist (ce inițial a fost

recunoscut din planșa foto ca fiind Ș.M.V., pentru ca ulterior, S.Ș.l. să

revină și să precizeze că acel polițist era martorul C.M.), toți trei discutând

cu privire la această situație și au hotărât „să cadă la înțelegere” pentru a

nu-l trimite în judecată. Astfel, inculpatul P.V. i-a pretins numitului S.Ș.l.,

suma de 1000 euro, dar pentru că acesta Ie-a spus că nu are această sumă au

acceptat să primească doar suma de 400 euro (denunț și declarații martor

denunțător coroborate cu fișa de interpelare și cu declarațiile inculpatului P.V.).

Urmare acestei situații, la data de 24 octombrie 2007, numitul S.Ș.l. a

formulat un denunț împotriva celor doi polițiști, efectuându-se demersuri

pentru constatarea infracțiunii în flagrant.

În acest sens au fost puse la dispoziția denunțătorului S.Ș.l. 3 (trei)

bancnote a 100 euro având seriile UI0006404071, S05968287457, S10166895952,

aspect consemnat în procesul verbal încheiat la data de 01 noiembrie 2007 și

s-a dispus prin autorizația nr. 724/A. 1/2007 emisă de Tribunalul București

interceptarea și

înregistrarea convorbirilor

purtate în mediul ambiental de S.Ș.l.

pentru o perioadă de 30 zile de la

26 octombrie 2007 la 24 noiembrie 2007.

Astfel, în data de 01 noiembrie 2007, orele 14,00, S.Ș.l. s-a deplasat

la sediul Postului de Poliție Chiajna unde s-a întâlnit cu inculpatul P.V.,

discuția purtându-se în fața sediului de poliție (declarații martor denunțător

coroborate cu declarațiile inculpatului

P.V.

și cu procesul verbal de redare a convorbirilor purtate în

mediul

ambiental la data de 01 noiembrie 2007).

După ce inculpatul P.V. și-a amintit că S.Ș.l.

este cel care sustrăsese bunuri din C., l-a asigurat pe

acesta că nu

mai are probleme cu dosarul pe

care l-a rupt, spunându-i să lase „ceea ce are de lăsat” la magazinul de lângă

postul de poliție unde are o prietenă și

de unde va lua el mai târziu.

Totuși, i-a atras atenția lui S.Ș.l.

să

aibă grijă „să nu facă vreo prostie” pentru că „eu sunt om fin ... dacă ne

apucăm de prostii, știu eu să fac prostii. Eu știu să-mi fac treaba” (proces

verbal

de redare a convorbirilor purtate în mediul ambiental la data de 01 noiembrie 2007),

după care cei doi s-au despărțit. Cu toate acestea, denunțătorul S.Ș.l. a

plecat, fără a mai trece pe la magazin după cum îi sugerase inculpatul P.V.

După mai multe minute în care denunțătorul S.Ș.l. s-a deplasat,

îndepărtându-se de postul de poliție și de magazinul indicat de inculpatul P.V.,

a fost ajuns de un autoturism Dacia

care,

după ce a claxonat, a oprit în apropierea lui. În autoturism

se aflau

doar două persoane, respectiv șoferul ce a fost identificat ca fiind inculpatul

P.V. și ocupantul din dreapta față ce a fost

identificat

ca fiind martorul C.M. Acesta din urmă a deschis

ușa din dreapta spate

și i-a cerut lui S.Ș.l. să urce în mașină. Deoarece S.Ș.l. a refuzat să urce în

mașină, inculpatul P.V. l-a întrebat pe acesta de ce nu a mai trecut pe la

magazin și i-a cerut să-i lase la el și să plece acasă. În timp ce punea

banii pe bancheta din dreapta spate, denunțătorul

S.Ș.l. a mai

întrebat încă odată dacă „a scăpat”, fiind asigurat în

acest sens (declarații

martor denunțător

coroborate cu procesul verbal de redare a convorbirilor

purtate în

mediul ambiental la data de 01 noiembrie 2007 și, în parte, cu declarațiile

inculpatului P.V.).

După ce denunțătorul S.Ș.l. a lăsat banii pe bancheta din spate a

autoturismului Dacia (200 euro - deoarece pierduse o bancnotă de 100 euro din

cei 300 euro), autoturismul s-a mai deplasat câteva minute, după care din el au

coborât cei doi, respectiv inculpatul și martorul C.M., moment în care au

intervenit lucrătorii de poliție. Sub preșul din spate dreapta a fost găsită

suma de 200 euro compusă din 2 bancnote a 100 euro având seriile S10166895952,

S05968287457, seriile acestor bancnote fiind comparate cu cele din procesul

verbal întocmit în cauză pentru realizarea flagrantului, constatându-se autentitatea

acestora (proces verbal de constatare a infracțiunii flagrante și declarațiile

inculpatului P.V.).

În declarațiile sale date pe parcursul procesului penal, inculpatul nu

a recunoscut săvârșirea faptei, negând faptul că a pretins și primit vreo sumă

de bani de la denunțător. Acest aspect a rezultat însă din declarațiile

martorului denunțător S.Ș.l. coroborate cu procesul verbal de redare a

convorbirilor purtate în mediul ambiental la data de 01 noiembrie 2007 și cu

procesul verbal de constatare a infracțiunii flagrante, astfel cum s-a reținut

anterior la situația de fapt. Faptul invocat de inculpat în apărare că nu se

observă pe camera video momentul în care denunțătorul lasă banii în mașină nu

poate duce la concluzia că acești bani nu au fost lăsați în acel moment,

întrucât din discuțiile purtate de către denunțător cu inculpatul a rezultat

fără putință de tăgadă că la acel moment au fost lăsați banii ca urmare a îndemnului

inculpatului.

În apărarea sa, inculpatul a încercat să acrediteze și ideea că nu s-a

săvârșit nicio infracțiune la supermarketul C., astfel că nu avea cum să-i

întocmească un dosar penal martorului S.Ș.l. deoarece nu ieșise cu produsele

din magazin, iar când s-a prezentat să constate așa - zisa infracțiune,

martorul era într-o cameră de control, fiindu-i aduse într-un coș acele produse

de la casă pe care ar fi încercat să le sustragă.

Instanța nu a putut reține această

apărare a inculpatului, întrucât, în

calitate de agent de

poliție, avea obligația de serviciu ca, în situația în care fusese sesizat să

constate că s-a săvârșit o infracțiune, să înregistreze această sesizare sau să

se sesizeze din oficiu prin încheierea unui proces verbal în acest sens, lucru

pe care acesta nu l-a făcut.

Nici faptul că învinuitul C.M. a fost scos de sub urmărire penală

pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 26 C. pen., raportat la art. 254

C. pen., nu este de natură a influența răspunderea penală a inculpatului P.V.,

întrucât soluția dispusă de procuror s-a bazat pe insuficiența materialului

probator cu privire la acest învinuit, care să conducă fără dubiu la

certitudinea săvârșirii faptei pentru care a fost cercetat și nu pe o cauză

care să se răsfrângă și asupra inculpatului P.V.

Astfel fiind, instanța nu a putut primi

solicitarea inculpatului în sensul

achitării în temeiul art.

10 lit. d) C. proc. pen., întrucât faptei îi lipsește unul din elementele

constitutive ale infracțiunii.

Totodată, instanța nu a putut reține că în cauză sunt incidente

dispozițiile art. 18

1

C. pen., astfel cum a solicitat inculpatul

prin apărătorul său, întrucât fapta reținută în sarcina inculpatului, prin

modul și mijloacele de săvârșire, împrejurările acesteia, urmarea produsă,

respectiv atingerea importantă adusă valorilor

sociale ocrotite de lege și,

mai ales, calitatea inculpatului de agent

de poliție „chemat să vegheze la respectarea legii, nu poate fi considerată ca

fiind lipsită în mod vădit de importanță”.

În drept,

fapta inculpatului P.V., care la data de

22 octombrie 2007, i-a pretins lui S.Ș.l.

suma de 400 euro pentru a nu

dispune măsurile legale față acesta în ceea

ce privește comiterea unui furt săvârșit la data de 22 octombrie 2007 la C.

Militari, din care a primit în data de 01 noiembrie 2007 suma de 200 euro,

întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de luare de mită prevăzută

de art. 254 alin. (1) C. pen., instanța condamnându-l în baza acestui temei

legal.

La individualizarea judiciară a pedepsei ce a fost aplicată

inculpatului, instanța a avut în vedere criteriile generale de individualizare

prevăzută de art. 72 C. pen. și anume limitele de pedeapsă prevăzute de textul

incriminator pentru infracțiunea comisă (pedeapsa cu închisoare de la 3 la 15

ani), dispozițiile generale ale Codului penal relative la

participația penală a inculpatului (calitate de

autor), la forma consumată a

infracțiunii

și la forma de vinovăție cu care a comis fapta, respectiv intenție

directă,

gradul concret de pericol social al faptei relevat de natura infracțiunii

comise, de împrejurările în care s-a desfășurat activitatea infracțională și de

calitatea pe care o avea inculpatul, precum și de urmarea socialmente

periculoasă produsă, înfrângerea relațiilor sociale care privesc corecta și

legala îndeplinire de către funcționari a îndatoririlor de serviciu, dar și

circumstanțele personale ale inculpatului, care este necunoscut cu antecedente

penale, și-a îndeplinit în mod corespunzător atribuțiile de serviciu până la

momentul comiterii faptei, primind calificativele de „bun” și „foarte bun”, a

avut o bună conduită atât la serviciu în relația cu colegii și cu cetățenii,

cât și în societate și familie, are o familie organizată și doi copii minori în

întreținere, astfel cum a rezultat din înscrisurile depuse la dosar.

Instanța a reținut aceste împrejurări ca circumstanțe atenuante iar la

individualizarea pedepsei, ținând cont de ele, a coborât limita sub

minimul special prevăzut de lege apreciind că

scopul ce trebuie îndeplinit,

educativ, preventiv și de coerciție va fi

astfel atins.

Ca modalitate de executare, instanța a dispus suspendarea ei

condiționată pe durata termenului de încercare, la fel ca și a pedepsei

accesorii prevăzută de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) și c) C. pen.

S-au pus în vedere inculpatului dispozițiile art. 83 C. pen. și s-a

luat act că a fost reținut și arestat în perioada 1 noiembrie 2007 - 9

noiembrie 2007.

A fost obligat inculpatul la cheltuieli judiciare statului.

B. Împotriva acestei hotărâri au declarat apel, în termen, inculpatul

și Parchetul de pe lângă Tribunalul București pe aspecte de nelegalitate și

netemeinicie.

Astfel, parchetul a criticat hotărârea fondului privitor la greșita

încadrare juridică a faptei, considerând că se impunea și reținerea art. 7

alin. (1) din Legea nr. 78/2000 pentru

prevenirea, descoperirea și sancționarea

faptelor de corupție, întrucât

inculpatul, conform fișei postului aflată la dosar, avea atribuții de

constatare sau sancționare a contravențiilor sau

urmărire a infracțiunilor și, consecutiv, acestei noi încadrări,

pedeapsa ce i

se va aplica să fie mai fermă, orientată spre 3 ani

închisoare, cu executare în regim de suspendare sub supraveghere.

Inculpatul a criticat hotărârea primei instanțe sub aspectul greșitei sale

condamnări la o pedeapsă de 2 ani închisoare atâta timp cât nu se face vinovat

de săvârșirea vreunei infracțiuni ci a fost victima unei înscenări a

denunțătorului, persoană certată cu legea. A motivat că nici probatoriul

administrat în cauză nu a demonstrat implicarea sa în comiterea faptei de luare

de mită, fiind o contradicție vădită între suma de bani ce se pretinde a fi

fost cerută de el 300 euro și cea găsită în mașină, doar 200 euro, după cum și

susținerile diferite ale martorului denunțător și persoana cu care se afla în

autoturism.

Prin decizia penală nr. 92/ A din 09 aprilie 2009 a Curții de Apel București,

secția a II-a penală și pentru cauze cu minori și de familie, s-a admis apelul

declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul București împotriva sentinței

penale nr. 123 din 03 februarie 2009 pronunțată de Tribunalul București, secția

I penală, s-a desființat în parte sentința penală a primei

instanțe și rejudecând, în fond:

În baza art. 334 C. proc. pen., a schimbat încadrarea juridică a faptei

de luare de mită prevăzută de art. 254 alin. (1) C. pen., în infracțiunea

prevăzută de art. 254 alin. (1) C. pen., raportat la art. 7 alin. (1) din Legea

nr. 78/2000.

În baza art. 254 alin. (1) C. pen., raportat la art. 7 alin. (1) din

Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 74 lit. a) și art. 76 lit. c) C. pen., a

condamnat pe inculpatul P.V. la 2 ani închisoare cu suspendarea executării

pedepsei pe durata termenului de încercare de 4 ani.

A menținut celelalte dispoziții ale sentinței penale atacate și a

respins, ca nefondat, apelul declarat de inculpatul P.V.

Pentru a decide astfel, s-a reținut că situația de fapt reținută de

judecătorul fondului în urma analizării materialului probator administrat în

cauză, nu comportă discuții întrucât, deși inculpatul nu a recunoscut

săvârșirea faptei, vinovăția sa a reieșit cu prisosință din flagrantul

organizat de organele de urmărire penală ale D.N.

A. care au descoperit la percheziția autoturismului, proprietatea

acestuia,

suma de 200 euro, în două bancnote de câte 100, ascunse sub

preșul din spate dreapta al mașinii, coroborat cu

denunțul martorului S.

Ș.l. și cu declarațiile inculpatului C.M. față de

care cauza a fost disjunsă în favoarea Parchetului de pe lângă Judecătoria

Buftea. Nu în ultimul rând, înregistrarea convorbirii purtată în mediul

ambiental în data de 1 noiembrie 2007 între inculpat și denunțător face dovada

săvârșirii infracțiunii de luare de mită.

Apelul parchetului este întemeiat doar sub aspectul încadrării juridice

a faptei de luare de mită săvârșită de inculpat care, potrivit fișei postului,

avea atribuții de cercetare a infracțiunilor, ceea ce circumscrie fapta și

dispozițiilor art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000, reținându-se că, în ceea

ce privește pedeapsa, aceasta a fost individualizată corespunzător criteriilor

instituite de art. 72 C. pen., iar cei 2 ani de închisoare, în chiar condițiile

reținerii dispozițiilor art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000, vor putea

asigura scopul educativ al pedepsei.

C. Împotriva acestei decizii, în termen legal, a declarat recurs

inculpatul, criticând ambele hotărâri pentru

nelegalitate, reiterând motivele

de apel și solicitând achitarea

întrucât fapta nu există.

Examinând hotărârile recurate prin prisma cazului de casare prevăzută de

art. 385

9

pct. 18 C. proc. pen., Înalta Curte constată că recursul

este neîntemeiat.

Astfel, susținerile inculpatului P.V. în sensul că în mod greșit a fost

condamnat pentru infracțiunea de luare de mită, întrucât în realitate nu a

intenționat niciun moment să primească vreo sumă de bani de la denunțător,

întrucât acesta nu comisese nicio faptă penală, în accepția sa, și deci nu avea

de ce să-i întocmească dosar penal, sunt nefondate, vinovăția sa fiind dovedită

prin coroborarea denunțului, a declarațiilor denunțătorului și a conținutului

convorbirii dintre acesta din urmă și inculpat, înregistrată autorizat, din

care reiese faptul remiterii banilor și scopul pentru care s-au dat, respectiv

pentru ca denunțătorului

să nu-i fie

întocmit dosar penal în legătură cu sustragerea unor bunuri din

magazinul

C. Militari. Apărarea inculpatului în sensul că nu era obligat să înregistreze

sesizarea agenților de pază întrucât denunțătorul nu ieșise cu bunurile din

magazin, ci a fost surprins la casă, nu poate fi reținută, întrucât aprecierea

asupra existenței sau inexistenței faptei era atributul exclusiv al

procurorului care supraveghează urmărirea penală, lucrătorul de poliție putând

doar propune o anumită soluție. Oricum, din apărarea formulată de inculpat

reiese în realitate că fapta denunțătorului nu era consumată ci rămăsese în

faza de tentativă, ceea ce nu înseamnă că inculpatul nu era obligat să

procedeze la înregistrarea sesizării și efectuarea de cercetări.

În ceea ce privește apărarea potrivit căreia a fost provocat de denunțător

care i-a aruncat banii în mașină, aceasta nu poate fi de asemenea primită,

deoarece așa cum reiese din înregistrarea audio-video a flagrantului, după ce

denunțătorul nu a lăsat banii la magazinul indicat de inculpat, din apropierea

postului de poliție, a fost imediat ajuns din

urmă

cu mașina de către inculpat și însoțitorul acestuia, care au insistat să

intre

în mașină și să lase banii în interiorul acesteia, ceea ce denunțătorul a și

făcut, intervenind apoi imediat lucrătorii D.G.A. care au găsit în mașină două

dintre bancnotele folosite la realizarea flagrantului.

Pentru aceste considerente, având în vedere și faptul că nu există

motive care să fie luate în considerare din oficiu, conform dispozițiilor art. 385

9

alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte, în baza

art. 385

15

pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge

recursul formulat

de inculpat, ca nefondat, constatând că instanța de

fond și cea de apel au apreciat corect că există probe certe în sensul că

acesta a comis cu vinovăție fapta reținută în sarcina sa.

Conform dispozițiile art.  192 alin. (2) din același cod, recurentul - inculpat

va fi obligat la cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU

ACESTE MOTIVE

ÎN

NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul P.V. împotriva

deciziei penale nr. 92/ A din 09 aprilie 2009 a Curții de Apel București, secția

a ll-a penală și pentru cauze cu minori și de familie.

Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 300 lei cu titlu de

cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 100 lei, reprezentând

onorariul apărătorului desemnat din oficiu până la prezentarea apărătorului

ales, se va avansa din fondul Ministerului Justiției și Libertăților

Cetățenești.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 1 iulie 2009.