ÎCCJ, Secția penală

Asupra recursului în casație de față;

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 113/PI din 18 martie 2016 pronunțată de Tribunalul Timiș, în baza art. 290 alin. (1) C. pen. rap. la art. 6 din Legea nr. 78/2000, a fost condamnat inculpatul A., la o pedeapsă de 2 ani închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de dare de mită.

În baza art. 67 alin. (1) C. pen. a fost aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute la art. 66 lit. a) și b) C. pen. pe o perioadă de 2 ani după executarea pedepsei principale.

În baza art. 65 alin. (1) C. pen. a fost interzis inculpatului exercitarea drepturilor prevăzute la art. 66 lit. a) și b) C. pen. pe durata executării pedepsei.

În baza art. 72 C. pen. s-a dedus din pedeapsa aplicată durata reținerii de 24 ore din data 07 iunie 2015, ora 22 - 08 iunie 2015, ora 2159.

În baza art. 112 lit. b) C. pen. raportat la art. 290 alin. (5) C. pen. a fost confiscată suma de 100 euro, bani oferiți cu titlu de mită, consemnați la CEC conform recipisei de consemnare din 23 iunie 2015 și chitanței din 23 iunie 2015.

În baza art. 275 alin. (1) C. proc. pen. a fost obligat inculpatul A. la plata sumei de 500 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Împotriva sentinței Tribunalului Timiș a declarat apel inculpatul A., criticând-o pentru netemeinicie.

În motivare, s-a arătat că inculpatul a recunoscut infracțiunea pentru care a fost trimis în judecată încă din faza de urmărire penală, însă nu s-a putut prezenta în fața instanței de fond pentru a recunoaște fapta și pentru a-și exprima acordul de a presta muncă neremunerată în folosul comunității în vederea reducerii limitelor de pedeapsă, în conformitate cu prev. art. 396 alin. (10) C. proc. pen.

Prin decizia penală nr. 365/A din 20 martie 2017 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția penală, în baza art. 421 pct. 1 lit. b) C. proc. pen. s-a respins, ca nefondat, apelul declarat de inculpatul A. împotriva sentinței penale nr. 113 din 18 martie 2016 pronunțată de Tribunalul Timiș în Dosarul nr. x/30/2015.

În baza art. 275 alin. (2) C. proc. pen. a fost obligat apelantul la plata sumei de 100 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Împotriva deciziei penale nr. 365/A din 20 martie 2017 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția penală, inculpatul A. a formulat cerere de recurs în casație care, indicând cazul prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen., în considerarea faptului că deși inculpatul s-a prevalat de dispozițiile art. 375 alin. (11) C. proc. pen., în sensul că a recunoscut integral învinuirea prin act autentic, respectiv declarație notarială, instanța de judecată nu a procedat în temeiul art. 396 alin. (10) C. proc. pen. la reducerea cu o treime a limitelor de pedeapsă prevăzute de lege pentru infracțiunea de dare de mită prevăzută de art. 290 alin. (1) C. pen.

Prin încheierea din data de 27 septembrie 2017, pronunțată în Dosarul nr. x/30/2015 a fost admisă, în principiu cererea de recurs în casație formulată de inculpatul A. împotriva deciziei penale nr. 365/A din 20 martie 2017 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția penală.

Cauza a fost trimisă în vederea judecării recursului în casație la Completul 8 și s-a fixat termen la data de 25 octombrie 2017, cu citarea inculpatului.

Pentru a dispune astfel, Înalta Curte a constatat că cererea de recurs în casație formulată de către inculpatul A. îndeplinește condițiile prevăzute la art. 434 - art. 438 C. proc. pen., iar în procedura de examinare a admisibilității recursului în casație instanța supremă verifică doar aspectele strict formale care nu pun în discuție chestiuni ce țin de soluționarea fondului recursului în casație.

S-a reținut că cererea de recurs în casație formulată de inculpatul A. din perspectiva dispozițiilor art. 440 alin. (1) C. proc. pen. este admisibilă, motivul invocat încadrându-se în cazul prevăzut de art. 438 pct. 12 C. proc. pen., "s-au aplicat pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege".

Analizând recursul în casație formulat de inculpatul A. împotriva deciziei penale nr. 365/A din 20 martie 2017 a Curții de Apel Timișoara, secția penală, pronunțată în Dosarul nr. x/30/2015, Înalta Curte de Casație și Justiție constată că acesta este nefondat, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:

În intenția de a răspunde cerințelor jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului și de a se conforma prevederilor Convenției, în privința asigurării celerității procesului penal prin desfășurarea acestuia într-un termen rezonabil, actualul legiuitor român a reconfigurat sistemul căilor de atac, reducând numărul gradelor de jurisdicție.

În acest context, noua legislație procesual penală prevede o singură cale de atac ordinară, și anume apelul, recursul devenind astfel o cale extraordinară de atac, sub denumirea de recurs în casație, exercitat doar în cazuri anume prevăzute de lege și numai pentru motive de nelegalitate.

Așa cum reiese chiar din Expunerea de motive la proiectul noului C. proc. pen., recursul în casație este o cale extraordinară de atac ce urmărește verificarea legalității hotărârilor judecătorești definitive pronunțate de către curtea de apel.

Prin recursul în casație este analizată conformitatea hotărârilor definitive cu regulile de drept aplicabile. Recursul în casație vizează, așadar, exclusiv legalitatea hotărârilor definitive. Scopul acestei căi extraordinare de atac este respectarea principiului legalității, ceea ce presupune ca întreaga activitate procesuală să se desfășoare în conformitate cu dispozițiile legale. Cu alte cuvinte, scopul recursului în casație este de a îndrepta erorile de drept comise de curțile de apel, ca instanțe de apel și nu vizează temeiul niciunuia dintre cazurile de casare expres și limitativ reglementate de art. 438 C. proc. pen.

Potrivit dispozițiilor art. 447 C. proc. pen., instanța este obligată să se pronunțe asupra tuturor cazurilor de recurs în casație invocate prin cerere de procuror sau de părți, verificând exclusiv legalitatea hotărârii atacate.

Conform art. 438 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen., hotărârile sunt supuse casării atunci când s-au aplicat pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege.

Cazul de recurs în casație prevăzut în art. 438 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen. reprezintă expresia principiului consacrat de art. 7 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale.

În speță, inculpatul A. a invocat cazul de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen. "s-au aplicat pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege".

În motivarea cererii sale inculpatul a criticat faptul că a fost condamnat la o pedeapsă nelegală, întrucât Curtea de apel nu a procedat în temeiul art. 396 alin. (10) C. proc. pen. la reducerea cu o treime a limitelor de pedeapsă prevăzute de lege pentru infracțiunea de dare de mită prevăzută de art. 290 alin. (1) C. pen., respectiv de la 1 an și 4 luni la 4 ani și 8 luni închisoare, ceea ce permitea stabilirea unei pedepse și amânarea acesteia, ca modalitate de executare.

Totodată, a menționat că instanța de apel a încălcat flagrant dispozițiile art. 375 alin. (1) C. proc. pen. prin aceea că, deși s-a solicitat ca judecata să aibă loc. în procedura simplificată ca urmare a recunoașterii învinuirii prin înscris autentic, nu a pus în discuție această cerere și nu s-a pronunțat asupra ei, omisiune care potrivit art. 282 C. proc. pen. generează o nulitate gravă a procedurii de judecată, inculpatul fiind condamnat la o pedeapsă mai mare decât cea de care ar fi putut beneficia în lipsa acestei vătămări, fiind astfel privat de posibilitatea aplicării unei pedepse neprivative de libertate, respectiv amânarea.

Pentru motivele învederate, a solicitat admiterea recursului în casație, casarea hotărârii atacate și rejudecarea cauzei de către instanța de apel.

În ceea ce privește cazul de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen. "s-au aplicat pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege", invocat de inculpatul A. se constată următoarele:

Conform art. 438 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen., hotărârile sunt supuse casării atunci când s-au aplicat pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege.

Cazul de recurs în casație prevăzut în art. 438 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen. reprezintă expresia principiului consacrat de art. 7 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale.

În motivarea cererii sale inculpatul a criticat faptul că nu s-a procedat la reducerea cu o treime a limitelor de pedeapsă prevăzute de lege pentru infracțiunea prev. de art. 290 alin. (1) C. pen.

Înalta Curte de Casație și Justiție constată că aspectele invocate de către inculpat nu se circumscriu cazului de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen., acestea exced verificării legalității pedepsei aplicate.

Astfel, se constată că instanța de apel a aplicat inculpatului o pedeapsă (2 ani închisoare) ce se încadrează în limitele expres prevăzute de lege pentru infracțiunea de dare de mită prevăzută de art. 290 alin. (1) C. pen. (de la 2 la 7 ani), or, se reține că pct. 12 al art. 438 alin. (1) C. proc. pen. este incident atunci când s-au produs erori de drept referitoare la aplicarea pedepsei prin aplicarea unei pedepse neprevăzute de legea penală sau prin depășirea limitelor legale.

Susținerea inculpatului în sensul că instanța de apel nu a constatat îndeplinite disp. art. 396 alin. (10) C. proc. pen. și nu a redus limitele pedepsei cu o treime ca efect al recunoașterii faptei reținute în sarcina sa nu pot fi cenzurate de instanță în temeiul art. 438 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen. întrucât vizează o eventuală aplicare greșită a legii și nu nelegalitatea pedepsei.

Prin urmare, se constată că, deși a fost invocat cazul prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen. criticile dezvoltate de inculpatul A., sunt încadrate doar formal în acest text de lege, în realitate inculpatul criticând netemeinicia pedepsei aplicate și nu nelegalitatea acesteia, sancțiunea fiind stabilită în limitele legale. De altfel aceste critici au fost reiterate și în calea de atac a apelului.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 448 alin. (1) pct. 1 C. proc. pen., Înalta Curte de Casație și Justiție va respinge, ca nefondat, recursul formulat de inculpatul A. împotriva deciziei penale nr. 365/A din 20 martie 2017 a Curții de Apel Timișoara, secția penală, pronunțată în Dosarul nr. x/30/2015.

În temeiul art. 275 alin. (2) C. proc. pen., va obliga recurentul inculpat la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

În temeiul art. 275 alin. (3) C. proc. pen., onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de 260 RON, rămâne în sarcina statului.

Onorariul cuvenit interpretului de limbă albaneză urmează să se plătească din fondul Înaltei Curți de Casație și Justiție.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul formulat de inculpatul A. împotriva deciziei penale nr. 365/A din 20 martie 2017 a Curții de Apel Timișoara, secția penală, pronunțată în Dosarul nr. x/30/2015.

Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de 260 RON, rămâne în sarcina statului.

Onorariul cuvenit interpretului de limbă albaneză se va plăti din fondul Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi, 6 decembrie 2017.