ÎCCJ, Secția penală

Asupra recursului în casație de față, constată următoarele:

Prin Sentința penală nr. 141/P.I. din 02.04.2018 pronunțată de Tribunalul Timiș s-au hotărât următoarele:

În baza art. 396 alin. (2) C. proc. pen., raportat la art. 289 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 6 din Legea nr. 78/2000, a fost condamnat inculpatul A. la pedeapsa de 3 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de luare de mită.

În baza art. 66 alin. (1) lit. a), b), g) C. pen. i-a fost interzisă inculpatului, ca pedeapsă complementară, exercitarea drepturilor de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice, de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat și de a exercita profesia de medic, pe o perioadă de 1 an de la rămânerea definitivă a hotărârii.

În baza art. 65 alin. (1) raportat la art. 66 alin. (1) lit. a), b) și g) C. pen. i-a fost interzisă inculpatului, ca pedeapsă accesorie, exercitarea drepturilor de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice, de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat și de a exercita profesia de medic.

În baza art. 91 C. pen. s-a dispus suspendarea executării pedepsei închisorii sub supraveghere și a fost stabilit un termen de supraveghere de 3 ani, conform dispozițiilor art. 92 C. pen.

În baza art. 93 alin. (1) C. pen. a fost obligat inculpatul ca pe durata termenului de supraveghere să respecte următoarele măsuri de supraveghere:

a) să se prezinte la Serviciul de Probațiune de pe lângă Tribunalul Timiș la datele fixate de acesta;

b) să primească vizitele consilierului de probațiune desemnat cu supravegherea sa;

c) să anunțe, în prealabil, schimbarea locuinței și orice deplasare care depășește 5 zile;

d) să comunice schimbarea locului de muncă;

e) să comunice informații și documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existență.

În baza art. 93 alin. (2) C. pen. a fost obligat inculpatul ca pe durata termenului de supraveghere să frecventeze un program de reintegrare socială derulat de către serviciul de probațiune sau organizat în colaborare cu instituții din comunitate.

În baza art. 93 alin. (3) C. pen. a fost obligat inculpatul ca pe durata termenului de supraveghere să presteze o muncă neremunerată în folosul comunității, pe o perioadă de 60 de zile, la una dintre următoarele două instituții: Direcția de Sănătate Publică Județeană Timiș sau Direcția Primăriei Timișoara - Direcția de Asistență Socială Comunitară - Căminul pentru persoane vârstnice.

În baza art. 94 alin. (1) C. pen. s-a dispus ca, pe durata termenului de supraveghere, datele prevăzute în art. 93 alin. (1), lit. c) - e) C. pen. să fie comunicate Serviciului de Probațiune Timiș, care, potrivit art. 93 alin. (2) și (3) C. pen. urma să realizeze supravegherea executării obligațiilor prevăzute de art. 93 alin. (2) și (3) C. pen.

În baza art. 404 alin. (2) C. proc. pen. rap. la art. 94 - 98 C. pen. s-a atras atenția inculpatului asupra consecințelor nerespectării măsurilor de supraveghere și obligațiilor impuse și ale săvârșirii de noi infracțiuni în cursul termenului de supraveghere.

În baza art. 289 alin. (3) C. pen. raportat la art. 290 alin. (4), (5) C. pen. s-a dispus confiscarea de la inculpat a sumei de 750 RON.

În baza art. 404 alin. (4) lit. c) C. proc. pen. și art. 249 C. proc. pen. a fost instituită măsura asiguratorie a sechestrului asupra sumei de 750 RON consemnată de inculpat la B., conform Chitanței de consemnare nr. x/1 din 20.10.2016 și Recipisei nr. x din 20.01.2016, în vederea confiscării.

În baza art. 274 alin. (1) C. proc. pen., inculpatul a fost obligat la plata sumei de 2000 RON cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat.

Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut, sub aspectul împrejurărilor faptice de interes pentru soluționarea prezentei căi extraordinare de atac, în limitele admiterii ei în principiu prin încheierea din 19 decembrie 2018, în esență, că, în cursul lunii decembrie 2015, soțul denunțătoarei C., numitul D., în timp ce se afla la domiciliul său din jud. Arad, a suferit o hemoragie superioară externă, motiv pentru care a fost transportat cu ambulanța la Spitalul Județean de Urgență Arad, unde a fost internat în scopul determinării etiologiei afecțiunii medicale de care suferea.

Urmare investigațiilor de specialitate efectuate de medicii din cadrul Spitalului Clinic de Urgență Arad, s-a stabilit faptul că starea de sănătate a numitului D. era gravă, acesta prezentând multiple metastaze canceroase la organele interne - pancreas, plămâni și ficat - circumstanțe în care, la externare, medicul curant i-a recomandat pacientului și soției acestuia să se adreseze medicului A., medic primar - specialist în boli pulmonare de la Spitalul de Boli Infecțioase și Pneumoftiziologie "Victor Babeș" din municipiul Timișoara.

Astfel, la începutul lunii ianuarie 2016, martora-denunțătoare împreună cu soțul său, dar și cu socrul acesteia, martorul E., s-au deplasat în municipiul Timișoara și l-au contactat pe medicul A., întâlnindu-se cu acesta în incinta Spitalului Clinic de Boli Infecțioase și Pneumoftiziologie "Victor Babeș" din Timișoara, unde i-au prezentat cazul și rezultatele analizelor medicale efectuate de numitul D.

După analizarea cazului medical și vizionarea C.D.-ului cu analiza tomograf, inculpatul A. i-a spus pacientului D. că a localizat o pată foarte mare pe plămânul drept, motiv pentru care a propus internarea acestuia pentru data de 11.01.2016, la Spitalul de Boli Infecțioase și Pneumoftiziologie "Victor Babeș", în vederea efectuării unor investigații și intervenții chirurgicale în zona pulmonară afectată.

În acest scop, la data de 11.01.2016, pacientul D. a fost internat la secția de Chirurgie Toracică a Spitalului de Boli Infecțioase și Pneumoftiziologie "Victor Babeș", după care, datorită faptului că aparatul tomograf din cadrul acestui spital nu funcționa, bolnavul s-a deplasat la Centrul medical "Dr. A." situat în Timișoara, str. x, unde a efectuat o analiză tomograf în urma căreia inculpatul A. i-a comunicat martorei C. că era necesară efectuarea unei biopsii și, ulterior, intervenția chirurgicală propriu-zisă asupra pacientului.

Ulterior, deși martora C. împreună cu soțul acesteia, D., s-au așteptat ca intervențiile chirurgicale să fie efectuate în cel mai scurt timp posibil, au constatat că biopsia și intervenția chirurgicală propriu-zisă se tot amânau sub diferite pretexte, invocându-se fie lipsa oxigenului, fie lipsa sângelui, fie necesitatea prioritizării unor intervenții chirurgicale asupra altor persoane internate în unitatea spitalicească, circumstanțe în care, interesându-se la pacienții cu care soțul său se afla în salon, martora-denunțătoare a înțeles că aceste amânări ale intervenției chirurgicale se datorează faptului că ar fi trebuit să dea mită medicului A., așa cum au procedat și ceilalți pacienți internați, pentru efectuarea intervenției chirurgicale asupra soțului său.

Ca urmare, la data de 18.01.2016, martora-denunțătoare C. a contractat un credit de nevoi personale de la o Casă de Ajutor Reciproc din localitatea Sântana, pentru suma de 1.475 RON, intenționând să-i dea cu titlu de mită medicului A. suma de 1.000 RON, în scopul efectuării cât mai urgente a intervenției chirurgicale în cauză, aspecte despre care au aflat și socrii martorei, numiții E. și F.

Ulterior contractării creditului de nevoi personale, martora - denunțătoare s-a deplasat împreună cu soacra sa, F., la Spitalul Clinic de Boli Infecțioase și Pneumoftiziologie "Victor Babeș" din Timișoara pentru a-i oferi medicului A. suma de 1.000 RON, în scopul efectuării intervenției chirurgicale asupra soțului său. Astfel, după ce a ajuns în biroul medicului A., acesta a invitat-o să ia loc pe scaun, împrejurare în care denunțătoarea a pus un plic cu suma de 1000 RON pe biroul inculpatului, spunându-i acestuia că nu are decât această sumă de bani. Totodată, pentru urgentarea intervenției chirurgicale, martora C. i-a oferit inculpatului și o plasă cu produse alimentare, incluzând țuică, ouă, salam de vară, cafea, etc., care a fost pregătită de către martora F.

După oferirea plicului cu bani și a bunurilor alimentare, medicul A. i-a spus martorei că îl va opera pe soțul său în ziua următoare, urmând să vorbească și cu medicul anestezist.

Ca urmare, în ziua următoare remiterii sumei de bani și a produselor alimentare cu titlu de mită, soțul martorei denunțătoare, D., a fost operat de către inculpatul A., după care, postoperatoriu, pacientul a mai rămas internat în spital circa o săptămână, în cele din urmă fiind externat la data de 01.02.2016. Ulterior externării, starea de sănătate a numitului D. nu s-a ameliorat, acesta decedând în data 13.05.2016.

La data de 23.06.2016, martora C. a formulat un denunț în care a relatat faptul că, în perioada în care soțul său a fost internat la Spitalul Clinic de Boli Infecțioase și Pneumoftiziologie "Victor Babeș" din Timișoara i-a dat mită inculpatului în vederea efectuării intervenției chirurgicale asupra defunctului.

Ulterior formulării denunțului, la solicitarea martorei denunțătoare de a-i restitui banii dați cu titlu de mită, inculpatul A. a restituit acesteia, în două tranșe, în datele de 13.07.2016 și, respectiv, 26.09.2016, o parte din suma de bani primită ca mită, respectiv suma de 400 de RON.

Împrejurările în care inculpatul i-a restituit martorei o parte din suma de bani luată cu titlu de mită au fost înregistrate audio-video, în baza autorizării măsurilor de supraveghere prin Încheierea nr. 57/ST/M, în Dosarul nr. x/2016, de către judecătorul de drepturi și libertăți de la Tribunalul Timiș, și prin Încheierea nr. 80/ST/M din 19.09.2016, emisă în Dosarul nr. x/2016, de către judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalului Timiș.

În contextul factual prezentat, instanța de fond a reținut că, în drept, fapta inculpatului A., care, în calitate de medic chirurg la Spitalul Clinic de Boli Infecțioase și Pneumo-ftiziologie "Victor Babeș" din Timișoara, în luna ianuarie 2016, a primit de la martora - denunțătoare C. suma de 1000 RON și o plasă cu bunuri alimentare, în cabinetul său medical din incinta spitalului, în legătură cu îndeplinirea îndatoririlor sale de serviciu, respectiv efectuarea unei intervenții chirurgicale asupra numitului D. (soțul denunțătoarei), întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de luare de mită prevăzută de art. 289 alin. (1) C. pen. rap. la art. 6 din Legea nr. 78/2000.

Împotriva acestei sentințe a declarat apel inculpatul A., care a solicitat, în principal, trimiterea cauzei spre rejudecare la Tribunalul Timiș, iar în subsidiar, achitarea sa în temeiul art. 16 alin. (1) lit. c) C. proc. pen.

Prin Decizia penală nr. 779/A din 29.06.2018 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția penală, s-au decis următoarele:

S-a respins cererea inculpatului A. de sesizare a Curții de Justiție a Uniunii Europene pentru inițierea procedurii de întrebare preliminară.

S-au admis cererile inculpatului A. de sesizare a Curții Constituționale și s-a dispus sesizarea Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 97 alin. (2) lit. d) și art. 103 alin. (2) și (3) C. proc. pen., cu referire la art. 114 alin. (1) și art. 115 alin. (1) C. proc. pen., precum și cu excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 175 alin. (1) lit. b) teza a II-a C. pen. în interpretarea dată prin Decizia nr. 26/03.12.2014 a Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală.

În baza art. 421 pct. 1) lit. b) C. proc. pen., s-a respins, ca nefondat, apelul declarat de inculpatul A. împotriva Sentinței penale nr. 141/P.I. din 02.04.2018 pronunțată de Tribunalul Timiș, secția penală, menținându-se hotărârea atacată.

În baza art. 275 alin. (2) C. proc. pen., inculpatul a fost obligat la plata sumei de 300 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat în apel, dispunându-se, totodată, plata sumei de 200 RON din fondurile Ministerului Justiției în contul Baroului Timiș, reprezentând onorariul parțial al avocatului din oficiu.

Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de apel, confirmând situația de fapt reținută de prima instanță, printre altele, a înlăturat apărările inculpatului privind omisiunea instanței de fond de a da semnificație faptului că discuția dintre inculpat și martora - denunțătoare s-a purtat la clinica privată a medicului din Timișoara, reținând că, din descrierea faptei rezultă cert faptul că prezența pacientului, la data de 11.01.2016, în clinica privată a inculpatului (la recomandarea acestuia din urmă), a fost strict relaționată cu investigația medicală (computer tomograf) efectuată în acea dată și că, prin urmare, tratamentul medical prestat de inculpat, pentru care acesta a primit foloasele materiale necuvenite, a vizat exclusiv activitatea de specialitate desfășurată în calitate de angajat (medic) al unității de stat, iar nu prestația medicală acordată în sistem privat.

Deopotrivă, a reținut ca neîntemeiate criticile inculpatului privind lipsa de credibilitate a celor trei martori (C., F., E.), reținând că, în pofida contradicțiilor dintre declarațiile martorelor C. și F. cu privire la prezența celei din urmă la data remiterii sumei de bani și a foloaselor necuvenite către inculpat, acestea se coroborează unele cu altele, reflectând percepția martorilor în raport cu rolul și calitatea deținută de aceștia în cadrul evenimentelor, dar și cu interceptările discuțiilor dintre martora - denunțătoare și inculpat, și dovedesc, dincolo de orice îndoială rezonabilă, fapta pentru care a fost trimis în judecată și condamnat inculpatul.

Totodată, a notat că, întrucât inculpatul a comis fapta în calitate de medic angajat la o unitate spitalicească din sistemul public de sănătate, acesta este funcționar public în accepțiunea art. 175 alin. (1) lit. b) teza a II-a C. pen., astfel cum a fost interpretat acest text de lege prin Decizia nr. 26/2014 a Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul competent pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, motiv pentru care situația de fapt reținută, confirmată de materialul probator administrat, corespunde în mod evident modelului legal prevăzut de norma de incriminare - art. 289 alin. (1) din C. pen.

*****

Împotriva Deciziei penale nr. 779/A din 29.06.2018, pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția penală, în termen legal, a declarat recurs în casație inculpatul A., prin avocați G. și H.

În motivarea cererii de recurs în casație, inculpatul A. a invocat cazul prev. de art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen., precum și dispozițiile art. 6 parag. 1 teza I din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale și art. 47 alin. (2) din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene, coroborate cu prevederile art. 11 alin. (1) și (2) și art. 148 alin. (2) din Constituția României, republicată.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală, la data de 31 octombrie 2018, sub nr. x/2016, fixându-se termen pentru verificarea admisibilității în principiu a cererii, în procedura prevăzută de art. 440 C. proc. pen., la data de 14 decembrie 2018, termen stabilit, deopotrivă, pentru punerea în discuție, în condiții de oralitate și contradictorialitate, a cererii de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a art. 438 alin. (1) C. proc. pen. și art. 102 pct. 267 din Legea nr. 255/2013 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 135/2010 privind C. proc. pen. și pentru modificarea și completarea unor acte normative care cuprind dispoziții procesual penale, formulate de recurentul inculpat.

Prin încheierea din 19 decembrie 2018, Înalta Curte, judecătorul de filtru a admis cererea formulată de recurentul-inculpat A. și a dispus sesizarea Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 438 alin. (1) C. proc. pen., art. 102 pct. 267 din Legea nr. 255/2013 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 135/2010 privind C. proc. pen. și pentru modificarea și completarea unor acte normative care cuprind dispoziții procesual penale și art. 440 alin. (1) și (2) C. proc. pen., invocată și susținută în ședința din 14 decembrie 2018.

Prin aceeași încheiere, constatând că cererea de recurs în casație formulată de inculpatul A. a fost introdusă în termenul prevăzut de lege și respectă condițiile prevăzute de art. 434, art. 436, iar pe cele prev. de art. 437 și art. 438 C. proc. pen., numai sub aspectul cazului de recurs în casație prev. de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen. și numai în limitele criticilor privind lipsa elementelor constitutive ale infracțiunii de luare de mită pentru care a fost condamnat inculpatul A., altele decât cele vizând latura subiectivă, Înalta Curte de Casație și Justiție, judecătorul de filtru, a admis-o în principiu, în limitele menționate, pentru argumentele expuse în cuprinsul acesteia.

În acest context, redând în continuare criticile formulate de recurentul-inculpat A. în sfera cazului de recurs în casație prev. de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen., în raport de care s-a dispus soluția parțială de admitere în principiu a cererii de recurs în casație, Înalta Curte constată că acestea vizează lipsa elementului material și a calității de subiect activ ale infracțiunii de luare de mită.

În ceea ce privește elementul material al infracțiunii de luare de mită, recurentul-inculpat a arătat că, potrivit acuzării, în luna ianuarie 2016, ar fi primit de la martora - denunțătoare C. suma de 1.000 RON și o plasă cu bunuri alimentare (a căror valoare este incertă, fiind prezentate mai multe variante), pentru efectuarea unei intervenții chirurgicale asupra numitului D. (soțul denunțătoarei).

A mai arătat că sesizarea organului de urmărire penală s-a realizat prin procesul-verbal din 09.06.2016, întocmit de generalul de brigadă I., comandantul UM x București din cadrul Serviciului Român de Informații, act în baza căruia, la data de 21.06.2016, a fost constituit Dosarul nr. x/2016 pe rolul Parchetului de pe lângă Tribunalul Timiș. Ulterior, la inițiativa organelor de cercetare penală, în cauză au formulat denunțuri numitele C. (din 23.06.2016) și F. (din 13.07.2016), persoane care, împreună cu martorul E., au fost audiate în comun. În cauză au fost audiate și alte persoane și s-a realizat o supraveghere tehnică.

Totodată, a arătat că, însușindu-și aprecierile parchetului și ale instanței de fond, Curtea de Apel Timișoara a reținut că este probată acțiunea de primire de bani și alte foloase necuvenite, ignorând multiplele contradicții din declarațiile denunțătoarei C., dar și dintre declarațiile acesteia și cele ale altor persoane. Astfel, dacă în procesul-verbal de sesizare S.R.I. s-a susținut că medicul chirurg ar fi primit la clinica privată suma de 1.000 RON pentru două consultații și încă 1.000 RON din cei 1.600 RON solicitați, în denunț, C. pretinde că din cei 1.500 RON luați cu împrumut, 1.000 RON i-ar fi dat medicului, 300 RON anestezistului și restul i-a cheltuit pe drum. Ulterior, în declarația dată la urmărirea penală, denunțătoarea a susținut că ar fi plătit 280 RON pentru examinarea tomograf, că a înțeles din discuțiile purtate cu pacienții din salon că trebuie să-i dea medicului 500 euro, punând în plic pe masa doctorului suma de 1.000 RON. Cu ocazia audierii la prima instanță, denunțătoarea a susținut că a intrat împreună cu soacra sa în cabinetul medicului cu suma de 1.000 RON, însă persoana respectivă (denunțătoarea F.) infirmă faptul că ar fi intrat în cabinetul medicului.

Contradicții există și în privința datei și a împrejurărilor în care denunțătoarea C. a mers la spital și la clinica privată, locul și numărul întâlnirilor cu inculpatul, intervalul de timp după care a fost operat soțul său, conținutul sacoșei cu alimente și valoarea acestora, etc. Denunțătoarea este contrazisă de soacra sa, F., și în privința provenienței sumei de bani pe care ar fi remis-o cu titlu de mită, aceasta din urmă arătând că banii ar fi provenit de la un frate al său din Belgia, de la ea și de la alte persoane. De asemenea, denunțătoarea F. a declarat, în contradicție cu cele susținute de nora sa, că aceasta ar fi discutat la telefon cu inculpatul și ar fi cerut banii înapoi, că nora sa ar fi primit de la inculpat o dată 300 RON și că a doua oară acesta nu i-a dat nimic denunțătoarei. Declarațiile celor două persoane nu sunt concordante nici cu cele ale martorului E., în privința vizitelor la spital, a întâlnirilor cu inculpatul, a conținutului sacoșei, etc.

A mai susținut că, în pofida caracterului contradictoriu al acestor declarații, instanța de apel a considerat că este dovedită acțiunea de primire a mitei, în condițiile în care denunțătoarea C. s-a prezentat, la data de 13 iulie 2016, respectiv, 26 septembrie 2016, la cabinetul privat al inculpatului și a primit de la acesta, de fiecare dată, câte 200 RON, organele judiciare apreciind că acestea constituie acte de restituire în parte a mitei. În realitate, sumele respective au reprezentat un ajutor financiar acordat de inculpat unei persoane aflate într-o situație specială, datorită decesului soțului acesteia, iar oferirea acestui ajutor nu are conotație penală. Că este așa, rezultă și din împrejurarea că sumele respective au fost lăsate în posesia denunțătoarei și folosite de aceasta în interes propriu, fără să fie confiscate și nici măcar înregistrate.

A mai susținut că, în măsura în care aceste sume de bani reprezentau parte din pretinsa mită primită, în cauză erau incidente dispozițiile art. 289 alin. (3) C. pen. privind confiscarea obiectului mitei.

Mai mult, deși organul de urmărire penală a înregistrat procesul-verbal de sesizare al Serviciului Român de Informații la data de 21.06.2016 (adică înainte de denunțul din 23.06.2016), față de numita C. nu au fost efectuate cercetări și nu s-a dispus vreo soluție cu privire la infracțiunea de dare de mită, împrejurare din care rezultă concluzia că, în viziunea organelor judiciare, fapta nu are relevanță penală. Drept urmare, dat fiind caracterul corelativ al celor două infracțiuni, rezultă că nu sunt întrunite cerințele prevăzute de lege nici pentru infracțiunea de luare de mită.

Referitor la calitatea de subiect activ, recurentul-inculpat a arătat că, în speță s-a realizat o disociere nejustificată a componentelor actului medical privind pe pacientul D., reținându-se doar intervenția chirurgicală la care a fost supus acesta. În realitate, a fost vorba de un act medical complex, ce a presupus investigații medicale, stabilirea diagnosticului, stabilirea tratamentului, intervenția chirurgicală, etc. Parte dintre aceste operațiuni au fost realizate la clinica privată, aspect căruia nu i s-a dat nicio semnificație.

Or, presupunând, prin absurd, că inculpatul ar fi primit mită, aceasta ar trebui raportată la întreg actul medical. Într-o atare situație, în calitate de medic la o clinică privată, inculpatul este considerat de lege ca fiind "funcționar public" doar în sensul dispozițiilor art. 175 alin. (2) C. pen. În consecință, fapta s-ar fi încadrat în dispozițiile art. 289 alin. (2) C. pen., care nu incriminează folosul primit în legătură cu îndeplinirea sau urgentarea îndeplinirii actului medical.

La termenul fixat pentru dezbaterea recursului în casație pe fond, 15 februarie 2019, după ce a luat act de precizările apărătorului recurentului inculpat în sensul că nu înțelege să mai susțină cererea de suspendare a executării deciziei recurate formulată în scris, Înalta Curte a primit concluziile acuzării și apărării asupra căii extraordinare de atac, acestea fiind detaliat redate în practicaua prezentei decizii.

****

Analizând recursul în casație formulat de inculpatul A. în limitele admiterii lui în principiu, Înalta Curte apreciază că acesta este nefondat, pentru următoarele considerente:

Cu titlu prealabil, constată că, fiind reglementat ca o cale extraordinară de atac, menită să asigure echilibrul între principiile legalității și cel al respectării autorității de lucru judecat, recursul în casație vizează exclusiv legalitatea anumitor categorii de hotărâri definitive și numai pentru motive expres și limitativ prevăzute de lege.

Dispozițiile art. 433 C. proc. pen. reglementează explicit scopul căii de atac analizate, statuând, în acest sens, că recursul în casație urmărește să supună Înaltei Curți de Casație și Justiție judecarea, în condițiile legii, a conformității hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile. Analiza de legalitate a instanței de recurs nu este una exhaustivă, ci limitată la încălcări ale legii apreciate grave de către legiuitor și reglementate ca atare, în mod expres și limitativ, în cuprinsul art. 438 alin. (1) C. proc. pen.

În contextul obiectului său astfel definit, calea extraordinară de atac a recursului în casație nu are ca finalitate remedierea unei greșite aprecieri a faptelor ori a unei inexacte sau insuficiente stabiliri a adevărului printr-o urmărire penală incompletă sau o cercetare judecătorească nesatisfăcătoare.

Prin urmare, starea de fapt reținută cu titlu definitiv de către instanța de apel și concordanța acesteia cu probele administrate nu mai pot constitui motive de cenzură din partea instanței supreme în actuala procedură a recursului în casație.

În cauza de față, inculpatul A. a invocat cazul de recurs în casație prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen., potrivit căruia hotărârile sunt supuse casării atunci când "inculpatul a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală".

Jurisprudența subsecventă intrării în vigoare a actualului C. proc. pen. a statuat că acest caz de casare se circumscrie situațiilor în care fie fapta concretă pentru care s-a pronunțat soluția definitivă de condamnare nu întrunește elementele de tipicitate obiectivă prevăzute de norma de incriminare, fie instanța a ignorat o normă care conține dispoziții de dezincriminare a faptei, indiferent dacă ele vizează norma de incriminare, în ansamblul său, ori numai modificarea unora dintre elementele constitutive ale infracțiunii, astfel încât nu se mai realizează o corespondență deplină între fapta săvârșită și noua configurare legală a tipului respectiv de infracțiune.

În consecință, acest caz de recurs în casație permite instanței de casație să analizeze doar dacă situația de fapt, astfel cum a fost reținută de către curtea de apel, corespunde tiparului obiectiv al infracțiunii pentru care s-a pronunțat hotărârea de condamnare.

În aceste coordonate de principiu, Înalta Curte notează că starea de fapt reținută prin decizia recurată constă, în esență, în aceea că, în luna ianuarie 2016, în calitate de medic chirurg la Spitalul Clinic de Boli Infecțioase și Pneumo-ftiziologie "Victor Babeș" din Timișoara, inculpatul A. a primit de la martora - denunțătoare C. suma de 1000 RON și o plasă cu bunuri alimentare, în cabinetul său medical din incinta spitalului, în legătură cu îndeplinirea îndatoririlor sale de serviciu, respectiv efectuarea unei intervenții chirurgicale asupra numitului D. (soțul denunțătoarei).

Negând această situație de fapt, inculpatul A. susține în cadrul prezentului demers judiciar că în cauză nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracțiunii de luare de mită, sub aspectul elementului material și a calității de subiect activ al infracțiunii.

În acest sens, invocând lipsa elementului material al infracțiunii, recurentul inculpat susține că, însușindu-și aprecierile parchetului și ale instanței de fond, Curtea de Apel Timișoara a reținut că este probată acțiunea de primire de bani și alte foloase necuvenite care i se impută, ignorând multiplele contradicții existente în declarațiile denunțătoarei C., dar și cele dintre declarațiile acesteia și ale martorilor F. și E.

Totodată, invocă faptul că instanța de apel a considerat, în mod nejustificat, ca fiind dovedită pretinsa luare de mită din luna ianuarie 2016, ca urmare a faptului că denunțătoarea C. s-a prezentat, la datele de 13 iulie 2016 și, respectiv, 26 septembrie 2016, la cabinetul său privat și a primit de la el, de fiecare dată, câte 200 RON, organele judiciare apreciind că acestea constituie acte de restituire a în parte a mitei primite. În realitate însă, sumele respective au reprezentat un ajutor financiar pe care l-a acordat unei persoane aflate într-o situație specială datorită decesului soțului acesteia. Or, oferirea acestui ajutor nu poate avea conotația penală atribuită de organele judiciare întrucât respectivele sume de bani au fost lăsate în posesia denunțătoarei C., fără să fie confiscate și nici măcar înregistrate, iar aceasta din urmă nu a fost cercetată pentru săvârșirea infracțiunii de dare de mită.

Altfel spus, criticând concluziile instanțelor de fond și de apel cu privire la valoarea probatorie a declarației martorilor din acte (C., F. și E.), precum și interpretarea dată de acestea întregului material probator administrat în cauză, recurentul inculpat neagă baza factuală care a condus la reținerea vinovăției sale, solicitând, în mod implicit, reevaluarea materialului probator sub aspectul conținutului faptic al acuzației care îi este adusă.

Or, reanalizarea situației de fapt și reevaluarea materialului probator sunt chestiuni care nu pot fi valorificate în contextul niciunuia dintre cazurile de casare expres și limitativ reglementate de art. 438 C. proc. pen.

Așa cum s-a subliniat în precedent, calea extraordinară de atac a recursului în casație nu are ca finalitate remedierea unei greșite aprecieri a faptelor ori a unei inexacte sau insuficiente stabiliri a adevărului printr-o urmărire penală incompletă sau o cercetare judecătorească nesatisfăcătoare.

Limitarea normativă a obiectului judecății în recursul în casație la situații de drept strict prevăzute de lege exclude rejudecarea unei cauze pentru a treia oară, în parametrii în care a avut loc judecata în fond și apel, și, implicit, cenzurarea stării de fapt reținută cu titlu definitiv de către instanța de apel ori concordanța acesteia cu probele administrate.

Ca urmare, excedând competențelor sale jurisdicționale evaluarea probatoriului care a stat la baza condamnării definitive a recurentului și, implicit, a semnificației date de instanțe celor două acte de remitere de bani către martora denunțătoare C., Înalta Curte notează, cu prioritate, că omisiunea confiscării, în parte sau în integralitate, a sumei primite cu titlu de mită, nu poate pune în discuție existența infracțiunii de luare de mită, astfel cum susține recurentul inculpat, măsura de siguranță a confiscării constituind o sancțiune de drept penal cu caracter exclusiv preventiv, iar nu o condiție de existență a infracțiunii anterior menționate.

Deopotrivă, notează că infracțiunea de luare de mită se consumă la momentul pretinderii sau primirii banilor sau altor foloase necuvenite (ipoteza speței) ori acceptării promisiunii de către funcționarul public, astfel că eventualele restituiri ale obiectului mitei operate ulterior consumării infracțiunii de către mituit nu afectează existența elementului material al infracțiunii.

Raportat la criticile formulate în recurs în casație, în cadrul prezentului demers analitic Înalta Curte va nota, totodată, că față de denunțătoare s-au efectuat cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de dare de mită, dispunându-se clasarea cauzei, acesta fiind argumentul pentru care suma de 400 RON restituită acesteia, de către inculpat, la datele anterior menționate, deși parte a mitei date recurentului în luna ianuarie 2016, nu a fost supusă confiscării, în condițiile art. 289 alin. (3) C. pen.

Restul mitei, respectiv suma de 750 RON - reprezentând diferența de bani nerestituită denunțătoarei și echivalentul în bani a bunurilor primite de inculpat cu titlu de mită, a fost confiscată prin hotărârea primei instanțe, menținută în apel, și consemnată de către recurent la B. prin chitanța din 20.10.2016 și Recipisa nr. x din aceeași dată.

Recurentul inculpat a mai invocat și lipsa calității sale de subiect activ al infracțiunii de luare de mită, susținând că, în condițiile în care, în cauză a fost vorba despre un act medical complex, care a presupus investigații medicale, stabilirea diagnosticului și tratamentului, intervenția chirurgicală, din care parte au fost realizate la clinica privată pe care o deține, nu este permisă o disociere a componentelor actului medical. Or, într-un astfel de context, acuzația ar fi trebuit raportată la calitatea sa de medic la o clinică privată, împrejurare care îi conferă doar calitatea de "funcționar public" în sensul dispozițiilor art. 175 alin. (2) C. pen. Ca urmare, fapta imputată s-ar fi încadrat în dispozițiile art. 289 alin. (2) C. pen., care nu incriminează folosul primit în legătură cu îndeplinirea sau urgentarea îndeplinirii actului medical, lipsind astfel, un alt element constitutiv al infracțiunii.

Altfel spus, fără a contesta în mod expres faptul că acuzația care i se aduce vizează intervenția chirurgicală efectuată, la data de 21.01.2016, asupra defunctului D., în cadrul Spitalului Clinic de Boli Infecțioase și Pneumo-ftiziologie "Victor Babeș" din Timișoara, în calitate de medic angajat al acestei unități spitalicești, recurentul inculpat susține că aceasta este doar o componentă a întregului act medical desfășurat față de pacient, care, cuprinzând și activități efectuate la clinica sa privată, impunea raportarea activității infracționale la cea din urmă calitate a sa.

Critica este neîntemeiată.

Așa cum s-a reținut anterior, situația de fapt stabilită în mod definitiv de către instanța de apel raportează activitatea infracțională imputată în sarcina inculpatului exclusiv la actul medical constând într-o intervenție chirurgicală efectuată asupra numitului D., în calitate de angajat al Spitalului Clinic de Boli Infecțioase și Pneumo-ftiziologie "Victor Babeș" din Timișoara, la data de 21 ianuarie 2016.

În consecință, primirea banilor și a altor foloase necuvenite a fost realizată de inculpat în considerarea calității sale de medic angajat al unei unități sanitare de stat și prin aceasta, de funcționar public în accepțiunea dispozițiilor art. 175 alin. (1) lit. b) teza a II-a C. pen., astfel cum a statuat Înalta Curte de Casație și Justiție prin Decizia nr. 26/2014 pronunțată de Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală.

Faptul că, la momentul săvârșirii infracțiunii, inculpatul deținea și calitatea de medic angajat al unei clinici private, unitate la care pacientul D. a fost supus unui examen tomograf, nu poate aduce în discuție, eo ipso, calitatea de funcționar public a inculpatului la momentul de referință și, prin aceasta, eventuala lipsă a calității de subiect activ al infracțiunii tipice de luare de mită prev. de art. 289 alin. (1) C. pen. pentru care acesta a fost condamnat în mod definitiv, chiar dacă actul medical anterior menționat a precedat sau a completat investigațiile necesare efectuării intervenției chirurgicale în considerarea căreia a fost acordată mita.

Pentru considerentele prezentate, constatând neîntemeiate criticile formulate de recurentul inculpat A., Înalta Curte, în temeiul dispozițiilor art. 448 alin. (1) pct. 1 C. proc. pen., va respinge, ca nefondat, recursul în casație declarat de acesta împotriva Deciziei penale nr. 779/A din 29 iunie 2018, pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția penală.

Ca urmare, va dispune, în temeiul art. 275 alin. (2) C. proc. pen., obligarea recurentului-inculpat la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, urmând ca, în temeiul art. 275 alin. (6) C. proc. pen., plata onorariului parțial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru recurentul-inculpat, în cuantum de câte 157 RON, să se facă din fondul Ministerului Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul în casație declarat de inculpatul A. împotriva Deciziei penale nr. 779/A din 29 iunie 2018, pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția penală.

Obligă recurentul-inculpat la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Onorariul parțial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru recurentul-inculpat, în cuantum de 157 RON, se suportă din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 15 februarie 2019.

Procesat de GGC - NN