ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 90/2014

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 90/2014 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2014)

Asupra recursului de

față;

Prin sentința penală nr. 466/ PI din

12 decembrie 2012 pronunțată de Tribunalul Timiș

în baza art. 255 C. pen., rap. la art 7 alin. (2) din

Legea nr. 78/2000 republicată, cu aplic. art. 320

1

alin. (7) C. proc.

pen., a fost condamnat inculpatul P.A., pentru infracțiunea de dare de mită, la

pedeapsa de 1 (un) an închisoare.

În baza art. 85

alin. (1) din O.U.G. nr. 195/2002 rep., cu aplic. art. 320

1

alin. (7)

C. poc. pen., același inculpat a fost condamnat pentru fapta de conducere pe

drumurile publice a unui autovehicul neînmatriculat la pedeapsa de 8 (opt) luni

închisoare.

În baza art. 85

alin. (2) din O.U.G. nr. 195/2002 rep., cu aplic. art. 320

1

alin.

(7) C. poc. pen., același inculpat a fost condamnat pentru infracțiunea de

conducere pe drumurile publice a unui autovehicul cu număr fals de

înmatriculare la pedeapsa de 8 (opt) luni închisoare.

În baza art.

33 lit. a), 33 lit. b) C. pen., s-a dispus ca inculpatul să execute pedeapsa

cea mai grea aceea de: 1 (un) an închisoare, la care s-a adăugat un spor de 6 (șase)

luni închisoare, astfel că inculpatul P.A. urmează a executa pedeapsa rezultantă

de:1 (un) an și 6 (șase) luni închisoare.

În baza art.

81 C. pen., s-a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei de 1 (un)

an și 6 (șase) luni închisoare aplicată inculpatului, pe durata termenului de

încercare de 3 (trei) ani și 6 (șase) luni, conform art. 82 C. pen.

În baza art. 88

C. pen., s-a dedus din pedeapsa aplicată inculpatului durata reținerii și

arestării preventive începând cu 28 septembrie 2012 până la 24 octombrie 2012.

În baza art.

350 C. poc. pen., art. 145

1

C. proc. pen., s-a dispus încetarea

măsurii obligării de a nu părăsi țara luată față de inculpat prin încheierea de

ședință din 19 octombrie 2012 a Tribunalului Timiș, definitivă prin Decizia penală

nr. 1485/ R din 24 octombrie 2012 a Curții de Apel Timișoara.

În baza art. 255

alin. (4) rap. la art. 254 alin. (3) C. pen., art. 19 din Legea nr. 78/2000,

s-a confiscat de la inculpat suma de 100 dolari SUA, consemnată la C.E.C. Bank,

conform, recipisei din 28 septembrie 2012 și suma de 100 euro.

S-a

respins cererea de confiscare a plăcuțelor de înmatriculare.

S-a reținut că

prin rechizitoriul nr. 883/P/2012 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Timiș,

a fost trimis în judecată inculpatul P.A., sub aspectul săvârșirii

infracțiunilor de dare de mită, faptă prevăzută de art. 255 C. pen., rap. la art.

7 alin. (2) din Legea nr. 78/2000 republicată, de conducere pe drumurile

publice a unui autovehicul neînmatriculat, faptă prev. de art. 85 alin. (1) din

O.U.G. nr. 195/2002 rep. și de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul

cu număr fals de înmatriculare, faptă prev. de art. 85 alin. (2) din O.U.G. nr.

195/2002 rep.

Inculpatul a

recunoscut săvârșirea faptelor așa cum au fost descrise în rechizitoriu și a

solicitat judecarea cauzei după procedura simplificată prev. de art. 320

1

C. poc. pen., în cazul recunoașterii vinovăției, doar pe baza probelor

administrate în faza de urmărire penală.

În fapt, s-a

reținut că fapta inculpatului P.A. de a oferi și apoi a remis suma de 100

dolari denunțătorului V.I., respectiv de a-i promite acestuia și suma de 100

euro în data de 27 septembrie 2012, pentru a nu-i reține permisul de conducere

ca urmare a săvârșirii unor infracțiuni la regimul rutier, întrunește

elementele constitutive ale infracțiunilor de dare de mită, faptă prevăzută de art.

255 C. pen., rap. la art. 7 alin. (2) din Legea nr. 78/2000 republicată.

De asemenea,

faptele aceluiași inculpat de a conduce în aceeași dată - 27 septembrie 2012,

pe raza localității Utvin un autoturism, neînmatriculat, pe care a aplicat

numere de înmatriculare false, car ea fost atribuit altui autoturism, întrunesc

elementele constitutive de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul

neînmatriculat - faptă prev. de art. 85 alin. (1) din O.U.G. nr. 195/2002 rep.

și de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul cu număr fals de

înmatriculare - faptă prev. de art. 85 alin. (2) din O.U.G. nr. 195/2002 rep.

Dispozițiile

art. 7 alin. (2) din Legea nr. 78/2000 republicată, prevăd o pedeapsă mai mare,

pentru fapta de dare de mită săvârșită față de o persoană care, potrivit legii,

are atribuții de constatare sau de sancționare a contravențiilor ori de

constatare, urmărire sau judecare a infracțiunilor.

În speță,

elementul material al laturii obiective, respectiv obiectul mitei, așa cum

rezultă din actele dosarului, a constat în suma de 100 dolari, care a fost

inițial oferită de inculpat și apoi remisă efectiv de inculpat și în promiterea

sumei de 100 de euro, fiind îndeplinite cerințele laturii obiective a

infracțiunii de dare mită.

Sub

aspectul laturii subiective a infracțiunii, vinovăția inculpatului îmbracă

forma intenției directe, mituitorul acționând cu scopul special neîndeplinirea

atribuțiilor de serviciu de agentul de poliție, martorul V.I.

Î

n ceea ce privește cele două infracțiuni la regimul

circulației, s-a reținut că legiuitorul a incriminat în art. 85 alin. (1) din O.U.G.

nr. 195/2002, republicată, cu modificările și completările ulterioare, punerea

în circulație sau conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul

neînmatriculat sau neînregistrat, iar în art. 85 alin. (2) din același act

normativ, punerea în circulație sau conducerea pe drumurile publice a unui

autovehicul cu număr fals de înmatriculare sau de înregistrare.

Astfel,

elementul material al fiecăreia dintre aceste infracțiuni constă în două

acțiuni alternative, cărora li se asociază însă câte o cerință esențială

specifică, ambele infracțiuni prevăzute de art. 85 din O.U.G. nr. 195/2002,

republicată, cu modificările și completările ulterioare, fiind comise fie prin

punerea în circulație, fie prin conducerea pe drumurile publice a unui

autovehicul.

Inculpatul a

recunoscut faptele, considerându-se vinovat pentru comiterea lor și susținând

că a comis fapta de dare de mită, pentru a nu-i fi reținut permisul de

conducere, întrucât își asigura veniturile familiei din activitatea de

conducător auto, având patru copii minori în întreținere.

Având în

vedere dispoz. art. 52 C. pen., ținând cont de criteriile de individualizare

prev. de art. 72 C. pen., respectiv împrejurările concrete în care inculpatul a

săvârșit faptele, gradul de pericol social al faptelor, precum și persoana

inculpatului care a manifestat un comportament sincer pe parcursul procesului

penal, însă a mai comis anterior fapte penale pentru care i s-au aplicat

sancțiuni administrative(prin Ordonanța nr. 754/2011 a Parchetului Judecătoriei

Timișoara a fost sancționat administrativ în baza art. 18

1

C. pen.,

pentru art. 85 alin. (1) din O.U.G. nr. 195/2002, iar prin Ordonanța nr. 1623/P/2010

a Parchetului Judecătoriei Lugoj a fost sancționat administrativ pentru art. 20,

208, 209 C. pen.), ținând cont și de situația personală, familială a

inculpatului, instanța a dispus condamnarea inculpatului.

În ceea

ce privește susținerea în apărarea inculpatului de aplicare a circumstanțelor

atenuante prev. de art. 74 lit. a), c) C. pen., cu consecința coborârii

pedepsei sub minimul special, instanța a apreciat că în speță nu se justifică

aplicarea acestor dispoziții legale.

În acest

sens, instanța a reținut că recunoașterea unor anumite împrejurări ca

circumstanțe atenuante judiciare, nu este posibilă decât dacă împrejurările

luate în considerare reduc într-o asemenea măsura gravitatea faptei în

ansamblu, sau caracterizează de o asemenea manieră persoana făptuitorului,

întrucât numai aplicarea unei pedepse sub minimul special satisface în concret

imperativul justei individualizări a pedepsei.

Ținând

cont de faptul că anterior comiterii faptelor inculpatului i s-au aplicat

sancțiuni administrative, s-a apreciat că nu poate fi reținut că inculpatul a

avut o conduită bună anterior săvârșirii faptei în sensul circumstanței

atenuante prev. de art. 74 lit. a) C. pen.

De asemenea,

instanța a apreciat că nu se impune reducerea pedepsei prin aplicarea art. 74 lit.

c C. pen., avându-se în vedere că inculpatul a beneficiat de dispozițiile art. 320

1

C. proc. pen., iar față de circumstanțele reale și personale ale inculpatului,

pedepsele stabilite de instanță pentru fiecare faptă, astfel cum au fost

individualizate, față de dispozițiile art. 72 C. pen., sunt necesare realizării

funcțiilor de constrângere, de reeducare, cât și scopului prevăzut de art. 52

C. pen.

S-a apreciat

că scopul preventiv, educativ al pedepsei și reeducarea inculpatului pot fi

realizate și fără executarea efectivă a pedepsei, fiind îndeplinite condițiile art.

81 C.pen

Întrucât datele

dosarului relevă că nr. de înmatriculare, a fost atribuit unui autoturism de

culoare albă, proprietar fiind L.F., instanța a apreciat ca nefiind îndeplinite

cerințele art. 118 lit. b) C. proc. pen., și a respins cererea de confiscare a

plăcuțelor de înmatriculare menționate.

Împotriva sentinței

penale nr. 466 din 12 decembrie 2012 pronunțată de Tribunalul Timiș au declarat

apel, în termen legal, inculpatul P.A. și Parchetul de pe lângă Tribunalul

Timiș.

Parchetul

de pe lângă Tribunalul Timiș a solicitat desființarea hotărârii atacate și

urmare rejudecării, aplicarea pedepsei accesorii a interzicerii drepturilor

prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza II și lit. b) C. proc., întrucât, prima

instanță, deși a dispus condamnarea inculpatului la pedeapsa principală cu

închisoarea în limitele legale reduse ca urmare a aplicării disp.art. 320

1

C. proc. pen., a omis aplicarea pedepsei accesorii. S-a mai arătat că în mod

nelegal instanța nu a dispus în nici un mod asupra situației corpului delict,

respectiv plăcuța de înmatriculare care a fost atribuită unui alt autoturism

aflat în proprietatea numitului L.F. și totodată în mod greșit s-a dispus

confiscarea sumei de 100 euro de la inculpat, promisă de acesta denunțătorului,

având în vedere că inculpatul a promis oferirea ulterioară a sumei de 100 dolari

SUA.

Inculpatul

a solicitat reducerea cuantumului pedepsei pentru infracțiunea de dare de mită,

arătând, totodată că la individualizarea judiciară a pedepsei instanța de fond

nu a ținut seama de circumstanța atenuantă prev. de art. 74 lit. a) C. proc. pen

referitoare la conduita sa înainte de comiterea faptei, arătând că sporul de 6

luni închisoare aplicat prin sentința Tribunalului Timiș este nejustificat.

Prin Decizia penală

nr. 119/ A din 6 iunie 2013 Curtea de Apel Timișoara în temeiul art. 379 pct. 1

lit. b) C. proc. pen. a respins apelul declarat de inculpatul P.A. împotriva

sentinței penale nr. 466 din 12 decembrie 2012 pronunțată de Tribunalul Timiș

și în temeiul art. 379 pct. 2 lit. a) C. proc. pen. a admis apelul declarat de

Parchetul de pe lângă Tribunalul Timiș împotriva aceleiași sentințe penale.

S-a desființat

sentința penală apelată și rejudecând s-a interzis inculpatului P.A. exercițiul

drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza II, și art. 64 lit. b) pe durata

și condițiile art. 71 C. pen.

Î

n temeiul art. 71

alin. (5) C. pen. s-a suspendat executarea pedepselor accesorii pe durata

suspendării condiționate a executării pedepsei principale.

S-a dispus

restituirea către numitul L.F. a plăcuței de înmatriculare atribuită

autoturismului de culoare albă.

S-a înlăturat

măsura confiscării de la inculpat a sumei de 100 euro consemnată la C.E.C.

Bank, conform recipiseinr. din 28 septembrie 2012.

S-a reținut că

sentința penală apelată este nelegală în ceea ce privește modalitatea de

soluționare a măsurii confiscării, neaplicării pedepsei accesorii față de

inculpat și a nepronunțării instanței de fond asupra corpului delict constând

în plăcuța de înmatriculare și temeinică, în deplină concordanță cu starea de

fapt și încadrarea juridică dată faptei prin actul de acuzare.

Astfel, la

stabilirea pedepsei de prima instanță s-au aplicat în mod corect dispozițiile

legale menționate și s-a luat în considerare atitudinea sinceră a inculpatului,

sens în care pedeapsa este orientată spre minim.

De asemenea,

s-a avut în vedere, la pedeapsa concretă aplicată inculpatului, împrejurarea că

acesta, prin conduita sa, a adus atingere și

a

pus sub semnul întrebării seriozitatea, profesionalismul și onestitatea

lucrătorilor din cadrul poliției.

Recunoașterea

anumitor împrejurări ca fiind circumstanțe atenuante nu este posibilă decât

dacă împrejurările luate în considerare reduc în asemenea măsură gravitatea

faptei sau caracterizează de o așa manieră persoana inculpatului, încât numai

aplicarea unei pedepse sub minimul special este în măsură să corespundă unei

juste individualizări. în acest context, recunoașterea faptei și lipsa

antecedentelor penale dovedesc un grad mai redus de periculozitate al

inculpatului, însă nu suficient pentru a determina reținerea circumstanței

atenuante prevăzută de art. 74 C. pen., ci doar orientarea spre minimul special

al pedepsei aplicate.

S-a avut în

vedere natura faptei precum și faptul că inculpatul are copii minori în

întreținere, constatându-se că aplicarea pedepsei rezultante de 1 an și 6 luni,

este corect stabilită.

S-a apreciat

că pedeapsa aplicată trebuie să aibă un cuantum care să realizeze și funcția

preventivă, educativă, în contextul în care infracțiunea a fost săvârșită și al

caracterului de fenomen dobândit de acest tip de infracțiuni în ultima perioadă

de timp.

S-a constatat

că infracțiunile de dare de mită și conducere pe drumurile publice a unui

autovehicul neînmatriculat și cu număr fals de înmatriculare aduc atingere

uneia dintre cele mai importante valori ocrotite de legea penală, respectiv

relațiile sociale a căror bună desfășurare este incompatibilă cu suspiciunea că

funcționarii, în exercitarea atribuțiilor de serviciu pot fi influențați, pe de

o parte, iar pe de altă parte, reducerea excesivă a pedepsei pentru autorul

unei asemenea infracțiuni, cu impact social deosebit, ar echivala cu

încurajarea tacită și a altora la săvârșirea unor fapte similare și cu scăderea

încrederii populației în capacitatea de ripostă a justiției și ar întreține

climatul infracțional.

S-a apreciat

că atât pedeapsa aplicată cât și modalitatea de executarea sunt în consonanță

cu stare de fapt și gradul de pericol social al faptei și de periculozitate a

inculpatului.

S-au constatat

ca fiind întemeiate motivele formulate în sensul că, deși instanța de fond a

dispus condamnarea inculpatului la 3 pedepse cu închisoarea, pentru săvârșirea

celor trei infracțiuni, pedepse care au fost contopite dispunându-se executarea

pedepsei de 1 an si 6 luni închisoare, a omis să facă aplicarea art. 71 C. pen.,

în sensul că nu a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii unor

drepturi.

S-a

apreciat că se impune aplicarea pedepsei complementare prev. de art 64 lit. a)

teza II și lit. b) C. pen., cu aplicarea prevederilor alin. (5) al art. 71 C. pen.,

în sensul că pe durata suspendării condiționate a executării pedepsei

principale a închisorii a fost suspendată și executarea pedepselor accesorii.

Referitor

la cel de-al doilea motiv de apel al parchetului s-a reținut că rezultă din

procesul verbal întocmit de ofițerul din cadrul D.G.A. - Serviciul Judiciar

Anticoruptie Timiș - fila 35 dosar U.P., că din probele administrate în cauză'

nu au reieșit indicii temeinice care să permită concluzia că posesorul legal ar

fi cunoscut scopul folosirii plăcuțelor de înmatriculare de către inculpat,

astfel că se impune restituirea acesteia persoanei căreia i-a fost eliberată de

către autorități.

S-a constatat

ca fiind întemeiat și cel de al treilea motiv de apel al Parchetului, în ceea

ce privește confiscarea sumei de bani promisă de inculpat denunțătorului,

întrucât, așa cum rezultă din probele administrate în cauză, inculpatul a

oferit suma de 100 dolari SUA consemnată la C.E.C. Bank, astfel încât în

temeiul art. 255 alin. (4) raportat la art. 254 alin. (3) C. pen. doar aceasta

trebuia să facă obiectul confiscării nu și suma de 100 euro, cum greșit s-a

procedat de către instanța de fond.

Împotriva acestei

decizii, în termen legal a declarat recurs inculpatul P.A., a invocat cazul de

casare prev de disp. art. 385

9

pct. 17

2

C. proc. pen. și

a solicitat reindividualizarea pedepsei sub aspectul cuantumului și modalității

de executare în sensul reducerii pedepsei și înlăturarea sporului aplicat, cât

și aplicării unei pedepse neprivative de libertate

Examinând

cauza în temeiul art. 385

6

alin. (1) și (2) C. proc. pen

v

Înalta Curte constată că recursul este nefondat, pentru următoarele

considerente:

În cauză,

se observă că decizia penală recurată a fost pronunțată de Curtea de Apel

Timișoara, secția penală, la data de 6 iunie 2013, deci ulterior intrării în

vigoare (pe 15 februarie 2013) a Legii nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru

degrevarea instanțelor judecătorești, situație în care aceasta este supusă casării

în limita motivelor de recurs prevăzute de art. 385

9

C. proc. pen.,

astfel cum au fost modificate prin actul normativ menționat, dispozițiile

tranzitorii cuprinse în art. 2 din Lege - referitoare la aplicarea, în

continuare, a cazurilor de casare prevăzute de C. proc. pen. anterior

modificării - vizând exclusiv cauzele penale aflate, la data intrării în

vigoare

a acesteia, în curs de judecată în recurs sau în termenul de declarare a

recursului, ipoteză care, însă, nu se regăsește în speță.

Prin Legea nr.

2/2013 s-a realizat, însă, o nouă limitare a devoluției recursului, în sensul

că unele cazuri de casare au fost abrogate, iar altele au fost modificate

substanțial sau incluse în sfera de aplicare a motivului de recurs prevăzut de pct.

17

2

al art. 385

9

C. proc. pen., intenția clară a

legiuitorului, prin amendarea cazurilor de casare, fiind aceea de a restrânge

controlul judiciar realizat prin intermediul recursului, reglementat ca a doua

cale ordinară de atac, doar la chestiuni de drept.

Critica inculpatului

privind reindividualizarea pedepsei în sensul reducerii pedepsei, înlăturării

sporului aplicat și aplicarea unei pedepse neprivative de libertate, întemeiată

pe cazul de casare prevăzut de dispozițiile art. 385

9

pct. 17

2

C. proc. pen., nu poate fi analizată prin prisma cazului de casare invocat care

se referă la aplicarea pedepselor în alte limite decât cele prevăzute de lege.

Prin

modificările aduse C. proc. pen. prin Legea nr. 2/2013, legiuitorul a înlăturat

dintre cazurile de casare, situațiile în care s-au aplicat pedepse greșit

individualizate, astfel încât, după modificările intervenite, temeiul de casare

prevăzut de dispozițiile art. 385

9

pct. 14 C. proc. pen., poate fi

invocat numai când s-au aplicat pedepse în alte limite decât cele prevăzute de

lege.

Astfel,

hotărârile sunt supuse casării doar atunci când s-au aplicat pedepse în alte

limite decât cele prevăzute de lege, reglerrientându-se așadar, un caz de

casare exclusiv de nelegalitate, așa încât netemeinicia deciziei atacate sub

aspectul individualizării pedepsei nu mai poate fi analizată în recurs.

Dacă

legiuitorul ar fi dorit să mențină în cadrul cazurilor de casare, situațiile în

care s-au aplicat pedepse greșit individualizate, nu ar fi procedat la

modificarea temeiului de casare prev. de art. 385

9

pct. 14 C. proc. pen.

Aceasta este

rațiunea pentru care, critica privind individualizarea pedepsei nu se

circumscrie cazului de casare prevăzut de art. 385

9

pct. 17

2

C.

proc. pen., și apare ca fiind nefondată.

Astfel, se

constată că nu este posibilă individualizarea pedepsei, ci numai verificarea

legalității pedepsei aplicate, respectiv dacă pedeapsa aplicată se situează

între limitele minime și maxime prevăzute de textul incriminator.

Ca urmare,

având în vedere toate aceste considerente anterior expuse și constatând că nu

sunt incidente cazuri de casare ce pot fi luate

în

considerare din oficiu, Înalta Curte, în temeiul art. 385

15

pct. 1 lit.

b) C. proc. pen., va respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul P.A.

și în temeiul art. 192 alin. (2) C. proc. pen., va obliga recurentul inculpat

la plata cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge,

ca nefondat, recursul declarat de inculpatul P.A. împotriva Deciziei penale nr.

119/ A din 6 iunie 2013 a Curții de Apel Timișoara, secția penală.

Obligă

recurentul inculpat la plata sumei de 400 lei cu titlu de cheltuieli judiciare

către stat, din care suma de 200 lei, reprezentând onorariul apărătorului

desemnat din oficiu, se avansează din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință

publică, azi, 13 ianuarie 2014.