ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1759/2013
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1759/2013 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2013)
Asupra recursurilor penale de față;
Prin sentința penală nr. 12 din 21 martie 2012 pronunțată de Tribunalul Covasna, în baza art. 334 C. proc. pen., a schimbat încadrarea juridică a faptei de uz de fals, reținută în sarcina inculpatului M.R., din infracțiunea prevăzută de art. 291 C. pen., în infracțiunea prevăzută de art. 291 teza I C. pen.
În baza art. 86 alin. (1) din O.U.G. nr. 195/2002 republicată, a condamnat pe inculpatul M.R. la pedeapsa de 2 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de conducere pe drumurile publice a unui autoturism fără a poseda permis de conducere eliberat în mod legal.
În baza art. 291 teza I C. pen., a condamnat pe același inculpat la pedeapsa de 1 an închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de uz de fals.
În baza art. 255 alin. (1) C. pen., raportat la art. 7 alin. (2) din Legea 78/2000, a condamnat pe același inculpat la pedeapsa de 2 ani închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de dare de mită.
În baza art. 33 lit. a) și art. 34 lit. b) C. pen., a aplicat inculpatului M.R. pedeapsa cea mai grea aceea de 2 ani închisoare, cu executare în regim de detenție.
În baza art. 71 C. pen., a interzis inculpatului drepturile prevăzute de 64 alin. (1) lit. a) teza a II a și lit. b) C. pen., ca în temeiul art. 88 C. pen., a dedus din durata pedepsei aplicate inculpatului M.R. timpul reținerii din 27 septembrie 2011 ora 18,10 până la 28 septembrie 2011 ora 18,10.
În baza art. 26 C. pen., raportat la art. 255 alin. (1) C. pen., raportat ia art. 7 alin. (2) din Legea 78/2000, cu aplicarea art. 37 alin. (1) lit. b) C. pen., a condamnat pe inculpatul M.V. la pedeapsa de 2 ani închisoare, cu executare în regim de detenție, pentru complicitate la infracțiunea de dare de mită.
În baza art. 71 C. pen., a interzis inculpatului drepturile prevăzute de 64 alin. (1) lit. a) teza a II a și lit. b C. pen., ca pedeapsă accesorie.
În temeiul art. 88 C. pen., a dedus din durata pedepsei aplicate inculpatului M.V. timpul reținerii din 27 septembrie 2011 ora 18,10 până la 28 septembrie 2011 ora 18,10.
În baza art. 19 din Legea 78/2000 a dispus confiscarea specială de la inculpatul M.R. a celor două bancnote de 100 lei, aflate la Camera de Valori a Tribunalului Covasna, reprezentând obiectul mitei.
În baza art. 91
3
alin. (7) C. proc. pen., după rămânerea definitivă a hotărârii s-a dispus arhivarea suportului (CD) pe care sunt stocate înregistrările ambientale audio-video din 27 septembrie 2011, în loc special, în plic sigilat, cu asigurarea confidențialității.
În baza art. 348 C. proc. pen., a dispus desființarea totală a permisului de conducere fals nr. x și seria mecanică y.
În baza art. 191 alin. (1) și (2) C. proc. pen., a obligat pe fiecare inculpat să plătească statului suma de 400 lei cu titlu de cheltuieli judiciare.
Pentru a pronunța această hotărâre instanța de fond a reținut cala data de 26 septembrie 2011 agentul de poliție E.L. din cadrul Secției nr. 1 de Poliție Rurală Sfântu Gheorghe a formulat un denunț prin care sesiza faptul că pe data de 23 septembrie 2011 K.A. în numele lui M.R. i-a oferit bani pentru a nu-i întocmi dosar penal acestuia din urmă, iar în ziua următoare o altă persoană R.E. ar fi procedat în același mod.
Astfel, din probele administrate în cauză a rezultat faptul că la data de 23 septembrie 2011, primind o informație pe linie de serviciu, agentul de poliție E.L., a oprit în trafic, pe D.J. 121A, în localitatea Ghidfalău, autoturismul cu numărul de înmatriculare x condus de către inculpatul M.R. și a trecut la controlul documentelor.
Inculpatul M.R. a prezentat agentului de politie un permis de conducere cu numărul x și seria y despre care a afirmat că este eliberat de către autoritățile italiene în urma susținerii examenului auto.
Agentul de poliție E.L., având suspiciuni asupra autenticității documentului prezentat, i-a invitat pe cei doi (M.R. și K.A.) în sediul Postului de Poliție Ghidfalău în vederea luării de declarații.
Prin declarația olografă dată cu acea ocazie, inculpatul M.R. a susținut în continuare că permisul de conducere prezentat organului de poliție la obținut în mod legal în Italia, în urma susținerii examenului auto.
La acel moment, agentul de poliție i-a restituit inculpatului permisul de conducere neavând bază legală de reținere a acestuia, stabilind cu acesta să se întâlnească ulterior după ce va primi răspunsul oficial de la Punctul de control din Oradea.
Agentul de poliție E.L. a susținut că martorul K.A. i-a relatat că inculpatul M.R. este dispus să-i ofere suma de 50 euro pentru a nu-i întocmi dosar penal. Această susținere este confirmată în parte de înregistrarea în mediul ambiental unde inculpatul M.R. face următoarea afirmație „Cum a zis K., să înțelegem.”
De asemenea, agentul de poliție E.L. a mai susținut că în ziua următoare, martorul R.E. I-a rugat să îl ajute pe inculpatul M.R. afirmând că „toți au obținut permisele ilegal în Ungaria și să facem în așa fel încât să fie bine
”
.
Această discuție s-a purtat în fața Primăriei din Bodoc în prezența inculpatului M.R. și a martorului A.D.
Martorul R.E. a arătat că nu a purtat nicio discuție cu agentul de poliție E.L. în acest sens, ba chiar mai mult a afirmat că nu îi cunoaște pe polițiștii A.D. și E.L., însă martorul A.D. confirmă întâlnirea dintre agentul de poliție E.L. și martorul R.E. care a venit însoțit de inculpatul M.R., precum și în parte discuțiile purtate afirmând că la un moment dat unul dintre doi l-a rugat pe E.L. „să rezolve situația”.
Din răspunsul comunicat la data de 26 septembrie 2011 de către Punctul de control Oradea a reieșit că permisul de conducere cu numărul x nu există în bazele de date italiene, iar permisul de conducere cu seria mecanică y este semnalat furat în alb de la autoritatea emitentă (Motorizzazione di Taranio), plângerea fiind înregistrată la Questura di Taranto ia data de 18 noiembrie 2009. Din aceeași adresă mai rezultă faptul că M.R. nu este posesor al vreunui permis de conducere emis de către autoritățile italiene (fila 26 dosarul de urmărire penală).
Faxul care conținea răspunsul menționat a fost trimis ia ora 12,31, astfel încât, având în vedere acest înscris și denunțul formulat de către E.L., luându-se în considerare necesitatea administrării unui probatoriu într-un regim de celeritate impus de circumstanțele cauzei, pe data de 26 septembrie 2011, procurorul a dispus prin ordonanță (fila 68 dosar de urmărire penală), în baza art. 91
1
alin. (1), (2) C. proc. pen.; art. 91
2
alin. (2) C. proc. pen.; art. 91
4
C. proc. pen. și art. 91
5
C. proc. pen., efectuarea înregistrărilor și interceptărilor convorbirilor, comunicărilor și imaginilor surprinse în mediul ambiental, locația fiind sediul postului de Poliție Bodoc pe perioada: 26 septembrie 2011 (orele 16.00) - 28 septembrie 2011 (orele 16.00).
Prin încheierea nr. 19 din 28 septembrie 2011, Tribunalul Covasna a confirmat interceptarea și înregistrarea audio-video dispusă prin ordonanța nr. 289/P/2011 din 26 septembrie 2011.
În urma punerii în aplicare a acestei ordonanțe de către organele de cercetare penală delegate de către procuror, s-a stabilit că, în locația amintită, pe data de 27 septembrie 2011, s-au prezentat M.R. și M.V. (tatăl primului inculpat menționat) între aceștia și E.L. având loc o convorbire surprinsă pe înregistrările efectuate.
Astfel, E.L. Ie-a comunicat celor doi inculpați că permisul de conducere cu numărul x și seria y este fals, obținându-se documente care atestă acest aspect.
M.R., sprijinit de către M.V., a început un proces de negociere cu agentul de poliție și i-a oferit acestuia suma de 200 de RON, banii fiind scoși din buzunar și puși pe masă.
În momentul imediat următor, în cameră au intrat organele de cercetare penală și au întocmit proces - verbal de constatare a infracțiunii flagrante.
Pe tot parcursul procesului penal, inculpații M.R. și M.V. au susținut că suma de bani respectivă fusese cerută înainte prin telefon de către E.L. pentru plata unei amenzi de circulație.
În plus, inculpatul M.V. a susținut prin declarația dată în fața Instanței că această solicitare a fost reiterată de către agentul de poliție și la momentul realizării flagrantului.
De asemenea, apărătorul ales al inculpaților, cu ocazia dezbaterilor, a susținut că inculpații au fost constrânși de către polițist să dea mită, înregistrările confirmând insistența cu care agentul le cerea inculpaților să scoată banii.
În susținerea acestor apărări, încă din faza de urmărire penală, inculpații au propus audierea martorilor R.E. și M.S.
Martorul R.E. a declarat că nu a asistat la vreo convorbire telefonică sau de altă natură în care E.L. să-i fi cerut bani inculpatului M.R.
Iar martorul M.S., a relatat faptul că în cursul lunii septembrie 2011 în timp se ce afla în vizită la inculpatul M.R. acesta a vorbit la telefon cu o persoană care îi cerea niște bani, iar după ce a terminat convorbirea inculpatul i-a spus că a fost un polițai care i-a cerut să plătească o amendă.
Această din urmă declarație a fost înlăturată având în vedere relația de prietenie între M.S. și M.R., infirmarea de către R.E. a susținerilor lui M.R. și, mai ales luând în considerare înregistrările din mediul ambiental de la momentul flagrantului unde nu se vorbește, în niciun moment, despre plata vreunei amenzi.
Înregistrările audio-video realizare în mediul ambiental la data de 27 septembrie 2011 nu au confirmat nici teza apărătorului ales potrivit căreia oferirea banilor ar fi fost determinată de atitudinea agentului de poliție care le cerea insistent inculpaților să scoată banii.
Astfel, apărările prin care inculpații au invocat practic provocarea din partea agentului de poliție la comiterea infracțiunii de dare de mită nu au suport probator și pe bună dreptate au fost înlăturate și de către procuror.
Curtea Europeană a Drepturilor Omului a constatat încălcarea art. 6 în momentul în care agentul a determinat comiterea infracțiunii, intenția infracțională survenind ca urmare a acțiunii agentului (Texeira de Castro contra Portugaliei).
Astfel, Curtea a făcut distincția între acțiunea ofițerilor de poliție care au creat o intenție criminală ce anterior nu exista și cazurile în care era formată deja predispoziția comiterii infracțiunii.
În același sens este și jurisprudența Înaltei Curți de Casație și Justiție care prin decizia penală nr. 1520 din 20 martie 2007 a statuat că „abordarea inițială de către inculpat a martorului denunțător și cu ocazie efectuării atribuțiilor de serviciu în sensul rezolvării favorabile a cererii sale în schimbul unei recompense ulterioare, și organizarea unui flagrant în aceste condiții, finalizat cu acceptarea sumei de bani oferite de inculpat, nu constituie o provocare la infracțiunea de dare de mită, inițiativa aparținând chiar inculpatului fapt confirmat de înregistrările audio video, dar și de ceilalți martori.
”
În cauza de fată s-a constatat că nu există o acțiune provocatoare din partea agentului de poliție E.L., având în vedere următoarele considerente:
- inculpatul M.R., fiind conștient de faptul că nu a obținut în mod legal permisul de conducere, înainte de organizarea flagrantului, l-a abordat, prin persoane interpuse, pe agentul de politie E.L. în sensul rezolvării favorabile a situației;
- la fila 52 în dosarul de urmărire penală este redată convorbirea dintre agentul de poliție și cei doi inculpați purtată la Sediul Postului de Politie din Bodoc la momentul realizării flagrantului, unde M.V. face presiuni în sensul neîntocmirii actelor subsecvente („Hai domne, nu te-am văzut, nu m-ai văzut .. Și nu mai facem, că știți cum e!");
- la aceeași filă M.R. i se adresează tatălui său în limba maghiară („îi trebuie bani”), M.V. continuând cu rugămințile), pentru ca la fila 53 același inculpat (M.V.) în mod fățiș să-și exprime intenția („Lăsați dracu' nu mai faceți”.
„Știți cum e, nu trebuie să zic eu la mata” ... „Fără să nu știe nimeni! Țac pac și gata”);
- nici din discuțiile purtate între agentul de poliție și cei doi inculpați la momentul realizării flagrantului, și nici din alte probe administrate în cauză, nu a rezultat formularea unei cereri exprese din partea agentului de poliție E.L. în sensul predării de către inculpați a vreunei sume de bani pentru plata unei amenzi de circulație sau în alt scop.
Astfel, s-a constatat că E.L. nu a cerut în niciun moment vreo sumă de bani de la inculpați, inculpatul M.R. scoțând din proprie inițiativă suma de 200 de RON din buzunar și punând-o pe masă, M.V. insistând în sensul neinstrumentării dosarului penal și neridicării permisului de conducere.
În cauză s-au efectuat verificări și sub aspectul obținerii de către M.R. a permisului de conducere în România, rezultatul fiind negativ (fila 66 dosar de urmărire penală).
În ceea ce privește prezența pe teritoriul Italiei a inculpatului M.R., s-au efectuat verificări și cu privire la cartea de identitate prezentată de acesta agentului de poliție la data de 27 septembrie 2011, reieșind faptul că aceasta a fost reclamată ca fiind pierdută de către D.S.S. la data de 17 ianuarie 2011.
De asemenea, în urma acelorași verificări (fila 59 dosar de urmărire penală) a reieșit faptul că documentul respectiv este căutat pe teritoriul Italiei si. conform bazei naționale de date italiene, statul în cauză nu deține informații asupra lui M.R., astfel încât se constată că șederea inculpatului în Italia nu a fost legală, motiv pentru care obținerea permisului de conducere nu avea cum să fie subsumată îndeplinirii condițiilor prevăzute de lege.
Astfel, lipsa permisului de conducere emis în mod valabil a rezultat din:
- adresa emisă de Punctul de Control Oradea din care a reieșit faptul că permisul de conducere cu numărul x nu există în bazele de date italiene, iar permisul de conducere cu seria mecanică y a fost semnalat furat în alb de la autoritatea emitentă (Motorizzazione di Taranto), plângerea fiind înregistrată la Questura di Taranto la data de 18 noiembrie 2009. Din aceeași adresă a reieșit că M.R. nu este posesor al vreunui permis de conducere emis de către autoritățile italiene;
- proces-verbal privind cercetarea bazelor de date române, din care a rezultat faptul că inculpatul M.R. nu posedă permis de conducere eliberat în România;
- proces-verbal privind verificarea în evidențele M.A.I. - Sirene România a cărții de identitate nr. z emisă de statul Italian la data de 14 iunie 2011 având inscripționate datele de stare civilă ale lui M.R. din care reiese că posesorul acestei cărți de identitate este o altă persoană - doamna D.S.S. - care a reclamat la data de 17 ianuarie 2011 pierderea portofelului în care se afla și cartea de identitate, iar autoritățile italiene nu au date asupra lui M.R., rezultând astfel indirect că șederea acestuia în Italia nu este legală, motiv pentru care nici obținerea legală a permisului de conducere nu avea cum să fie posibilă.
În aceste condiții, s-a constatat că și celelalte apărări formulate de către apărătorul ales al inculpaților apar ca fiind neîntemeiate.
Față de situația juridică a inculpatului M.V., s-a constatat că acesta a comis fapta de complicitate la dare de mită în stare de recidivă post-executorie, fiind aplicabile dispozițiile art. 37 alin. (1) lit. b) C. pen.
În sarcina inculpatului M.R., tribunalul a constatat că dispozițiile art. 291 C. pen., prevăd un tratament sancționator diferit în funcție de natura înscrisului ce constituie obiectul material al infracțiunii, respectiv, înscris oficial sau înscris sub semnătură privată.
Sub acest aspect s-a constatat că în cauză sunt aplicabile dispozițiile prevederilor de art. 291 teza I C. pen., întrucât permisul de conducere fals, pe care inculpatul M.R. la prezentat organului de poliție la data de 23 septembrie 2011, este un înscris oficial.
În aceste condiții, în baza art. 334 C. proc. pen., s-a dispus schimbarea încadrării juridice a faptei de uz de fals reținută în sarcina inculpatului M.R. din infracțiunea prevăzută de art. 291 C. pen., în infracțiunea prevăzută de art. 291 teza I C. pen.
Pe baza acestor considerente, reținând vinovăția inculpaților M.R. și M.V. la comiterea infracțiunilor descrise, tribunalul a dispus condamnarea acestora.
În procesul de individualizare al pedepselor aplicate fiecărui inculpat, instanța a avut în vedere potrivit art. 72 C. pen., limitele de pedeapsă fixate de textele incriminatoare, dispozițiile părții generale ale Codului penal, circumstanțele reale, gradul de pericol social concret al faptelor săvârșite, precum și circumstanțele personale ale inculpaților.
Astfel, la stabilirea pedepselor aplicate inculpatului M.R. instanța a avut în vedere circumstanțele reale de comite a faptelor, astfel cum au fost, pe larg, descrise în starea de fapt, gradul relativ ridicat de pericol social al acestora, precum și elementele ce caracterizează persoana inculpatului care are vârsta de 23 de ani, a absolvit 6 clase, are în întreținere doi copii minori rezultați dintr-o relație de concubinaj, nu are loc de muncă și ocupație, nu a fost condamnat anterior, însă din fișa de cazier judiciar rezultă că acesta a comis anterior două fapte de furt calificat pentru care i-au fost aplicate două sancțiuni administrative, și așa cum rezultă din referatul întocmit de către Serviciul de Probațiune de pe lângă Tribunalul Covasna acesta locuiește împreună cu cei doi copii și concubina într-o casă compusă dintr-o singură cameră mobilată sumar, realizează venituri sporadice din activități precum confecționarea de mături și coșuri de nuiele, colectarea și valorificarea deșeurilor metalice și foarte rar, cărăușie, însă acestea sunt insuficiente asigurării unui trai decent, și nu în ultimul rând conduita procesuală a inculpatului care nu și-a asumat responsabilitatea comiterii faptelor.
La stabilirea pedepsei aplicate inculpatului M.V. instanța a avut în vedere circumstanțele reale de comite a faptei, astfel cum au fost descrise în starea de fapt, gradul relativ ridicat de pericol social al faptei, precum și elementele ce caracterizează persoana inculpatului care are vârsta de 46 de ani
:
este căsătorit, neșcolarizat, locuiește împreună cu soția, șase dintre cei nouă copii ai lor și patru nepoți, într-o casă compusă din două camere mobilate sumar, nu are loc de muncă și nici ocupație, este recidivist, realizează venituri sporadice din activități precum confecționarea de mături și coșuri de nuiele, colectarea și valorificarea deșeurilor metalice și uneori, cărăușie, însă acestea împreună cu alocațiile de stat ale copiilor minori sunt insuficiente asigurării unui trai decent, trăind în mod practic la limita subzistenței așa cum rezultă din referatul de evaluare întocmit de Serviciul de Probațiune de pe lângă Tribunalul Covasna și nu în ultimul rând conduita procesuală a inculpatului care nu și-a asumat responsabilitatea comiterii faptei.
Împotriva hotărârii menționate au declarat apel inculpații, hotărâre criticată pentru netemeinicie, solicitând achitarea în baza art. 11 pct. 1 lit. a) C. proc. pen. raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen.
În motivarea soluției de achitare, inculpatul M.R. a arătat că singurele probe la dosar sunt înregistrările din care rezultă insistențele și îndemnările agentului de poliție de a se întâlni pentru a-i da banii.
Procurorul a greșit când pentru înregistrarea ambientală nu a solicitat avizarea prealabilă a tribunalului.
Inculpatul susține că avea permis, iar infracțiunea de uz de fals nu există, întrucât nu s-au făcut cercetări în cauză pentru a se constata dacă permisul este fals sau nu.
Infracțiunii de dare de mită îi lipsește elementul subiectiv, respectiv intenția, astfel că se impune achitarea inculpaților.
Prin decizia penală nr. 102/Ap din 3 octombrie 2012 pronunțată de Curtea de Apel Brașov, secția penală și pentru cauze cu minori, au fost admise apelurile declarate de inculpații M.R. și M.V., a fost desființată sentința sub aspectul individualizării judiciare a pedepselor aplicate și rejudecând în aceste limite:
S-au redus pedepsele aplicate inculpatului M.R. după cum urmează:
- pentru infracțiunea de conducere pe drumurile publice a unui autoturism fără a poseda permis de conducere prevăzută de art. 86 alin. (1) din O.U.G. nr. 195/2002 de la pedeapsa de 2 închisoare ani la pedeapsa de 1 an închisoare;
- pentru infracțiunea de uz de fals prevăzută de art. 291 C. pen. de la pedeapsa de 1 an închisoare la pedeapsa de 3 luni închisoare;
- pentru infracțiunea de dare de mită prevăzută de art. 255 alin. (1) C. pen. rap. la art. 7 alin. (2) din Legea nr. 78/2000 de la pedeapsa de 2 ani închisoare la pedeapsa de 1 an închisoare.
În baza art. 33 lit. a), 34 lit. b) C. pen. s-au contopit pedepsele de mai sus și s-a aplicat inculpatului pedeapsa cea mai grea, de 1 an închisoare.
În baza art. 86
1
C. pen. s-a dispus suspendarea sub supraveghere a executării acestei pedepse stabilind un termen de încercare de 3 ani.
În baza art. 86
3
C. pen. a fost obligat inculpatul ca pe durata termenului de încercare să se supună următoarelor măsuri de supraveghere:
a) să se prezinte la Serviciul de Probațiune de pe lângă Tribunalul Covasna la datele fixate de acest serviciu;
b) să anunțe, în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reședință sau locuință și orice deplasare care depășește 8 zile precum și întoarcerea;
c) să comunice și să justifice schimbarea locului de muncă;
d) să comunice informații de natură a putea fi controlate mijloacele lui de existență.
S-a atras atenția inculpatului asupra dispozițiilor art. 86
4
C. pen. privind revocarea suspendării sub supraveghere a executării pedepsei în cazul săvârșirii unei noi infracțiuni sau al nerespectării, cu rea credință, a măsurilor de supraveghere stabilite prin prezenta.
În baza art. 71 alin. (5) C. pen. s-a dispus suspendarea pedepsei accesorii a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) C. pen., pe durata termenului de încercare.
S-a redus pedeapsa aplicată inculpatului M.V. pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la infracțiunea de dare de mită prevăzută de art. 26 rap. la art. 255 alin. (1) C. pen. rap. la art. 7 alin. (2) din Legea nr. 78/2000 de la pedeapsa de 2 ani închisoare la pedeapsa de 6 luni închisoare.
S-au menținut celelalte dispoziții ale hotărârii atacate. Examinând hotărârea atacată, prin prisma motivelor de apel invocate, dar și sub toate aspectele de fapt și de drept conform art. 371 alin. (2) C. proc. pen., instanța de apel a reținut următoarele:
Starea de fapt a fost corect reținută de către instanța de fond, pe baza probelor administrate, iar încadrarea juridică a infracțiunilor este legală și temeinică.
Astfel, în data de 23 septembrie 2011 inculpatul M.R. a condus un autoturism pe drumurile publice, fără a poseda permis de conducere eliberat în mod legal de autoritățile române sau italiene.
Deși inculpatul a susținut în mod constant că posedă în mod legal permis de conducere, Inspectoratul General al Poliției de Frontieră, Punctul de Contact Oradea, prin adresa din 23 septembrie 2011 (fila 26, dosar de urmărire penală) a precizat că, numitul M.R. nu este titularul unui permis de conducere eliberat de către autoritățile din Italia, permisul de conducere cu numărul x nu există în bazele de date italiene, permisul de conducere cu seria mecanică x este semnalat furat în alb de la autoritatea emitentă - Motorizzazione dosarul instanței Taranto, urmare a denunțului de furt înregistrat la 18 noiembrie 2009.”
Din procesul-verbal datat 26 septembrie 2011 rezultă că procedându-se la verificarea în evidențele speciale din domeniul auto permise, M.R. nu posedă permis de conducere auto emis de către autoritățile române (fila 66, dosar de urmărire penală).
Totodată, urmare a verificărilor în evidențele M.A.I. - Sirene România a cărții de identitate z emisă de statul italian la data de 14 iunie 2011 și având inscripționate datele de stare civilă ale numitului M.R. , s-a constatat că posesorul acestei cărți este doamna D.S.S., care la data de 17 ianuarie 2011 a reclamat pierderea portofelului în care se aflau mai multe documente printre care și cartea de identitate în cauză, în prezent fiind căutat pe teritoriul Italiei. Conform bazei naționale italiene despre M.R. autoritățile italiene nu dețin date (fila 59, dosar de urmărire penală).
În aceste împrejurări, apelantul - inculpatul M.R. a condus autoturismul pe drumurile publice, fără a poseda permis de conducere și, totodată, a utilizat un astfel de document, știind că nu este valabil emis.
De altfel, din procesul-verbal de constatare a infracțiunii flagrante, datat 23 septembrie 2011, organele de poliție, aflate în exercitarea atribuțiilor de serviciu pe DJ 121A raza localității G., au oprit pentru control autoturismul marca D., număr înmatriculare x, în urma controlului și verificării conducătorului auto au constatat că acesta este M.R. care a prezentat permisul de conducere categoria B eliberat de către autoritățile italiene (Via Milano) la data de 21 iulie 2011, având seria x, seria mecanică x (fila 7, dosar de urmărire penală).
Întrucât permisul prezenta suspiciuni ca fiind fals s-a procedat la verificări în sensul celor arătate mai sus, astfel că nu există îndoială în ceea ce privește săvârșirea de către inculpatul M.R. a infracțiunilor prevăzute de art. 86 alin. (1) din O.U.G. nr. 195/2002 republicată, respectiv art. 291 teza I C. pen., contrar celor susținute de acesta încă de la prima declarație „despre permis afirm că a fost obținut în mod legal în Italia, în orașul Milano, am urmat școala de șoferi în orașul Milano timp de o lună, permisul de conducere mi-a fost înmânat de către un polițist”, (fila 15, dosar de urmărire penală), „…permisul de conducere mi-a fost înmânat în orașul Milano și nu la Roma cum se menționează în actul respectiv" (fila 16, dosar de urmărire penală), poziție menținută și în fața judecătorului de fond „am făcut școala de șoferi în Italia și am dat examen la care am fost asistat de un interpret de limbă română", (fila 27, dosar tribunal).
Din același proces-verbal de constatare a infracțiunii flagrante și aflat la filele 27-31, dosar de urmărire penală, rezultă că, după ce organul de poliție a adus la cunoștința inculpaților că, s-au efectuat verificări la Punctul de Control Oradea și s-a constatat că M.R. nu figurează în evidența autorităților italiene cu permis de conducere și nu a susținut examen în vederea obținerii, atât acesta cât și tatăl său M.V. „au început să negocieze cu agentul de poliție E.L. încercând să-l convingă pe acesta să nu întocmească dosar penal”.
M.R. l-a mai contactat pe agentul de poliție în zilele anterioare și i-a oferit sume de bani pentru a nu continua cercetările.
La data de 27 septembrie 2011, inculpatul M.R. a scos din buzunarul pantalonilor două bancnote de 100 lei fiecare, pe care Ie-a așezat pe biroul polițistului. La întrebarea acestuia pentru ce sunt acești bani atât M.R. cât și M.V. au răspuns ca adresa să dispară si M.R. să-si re-înnoiască permisul de conducere.”
Potrivit art. 91
1
alin. (1), (2) C. proc. pen., interceptarea și înregistrarea convorbirilor sau comunicărilor efectuate prin telefon se realizează cu autorizarea motivată a judecătorului, iar în caz de urgentă, când întârzierea obținerii acesteia ar aduce grave prejudicii activității de urmărire penală, procurorul care efectuează sau supraveghează urmărirea penală poate dispune cu titlu provizoriu, prin ordonanță motivată, interceptarea și înregistrarea convorbirilor sau comunicărilor, pe o durată de cel mult 48 de ore (art. 91
2
alin. (1) C. proc. pen.), urmând ca în termen de 48 de ore de la expirarea primului, procurorul prezintă ordonanța judecătorului în vederea confirmării.
În speță, față de situația de fapt conturată între momentul depistării în trafic 23 septembrie 2011 și momentele în care agentului de poliție i s-ar fi oferit suma de bani fiind un caz de urgență, la data de 26 septembrie 2011, procurorul a emis ordonanța de interceptare și înregistrare a convorbirilor, comunicărilor și imaginilor surprinse în mediul ambiental, locația fiind sediul Postului de Poliție Bodoc (fila 68, dosar de urmărire penală) în perioada 26 septembrie 2011 (orele 16-28 septembrie 2011 (orele 16).
Prin punerea în aplicare a acestei ordonanțe la data de 27 septembrie 2011 s-a reușit surprinderea în flagrant a inculpaților M.V. și M.R. în momentul în care aceștia i-au oferit lui E.L. suma de 200 de lei.
Prin încheierea nr. 19 din 28 septembrie 2011, emisă în Dosar nr. 42/3602/119/2011, Tribunalul Covasna a confirmat interceptarea și înregistrarea audio și video pe bandă magnetică sau pe orice alt tip de suport dispusă prin ordonanța nr. 289/P/2011 din 26 septembrie 2011 (filele 70-72, dosar de urmărire penală).
Ca atare, cum în speță au fost respectate prevederile art. 91
2
alin. (3) C. proc. pen., procedându-se ia confirmare, susținerile apărării cum că ar fi trebuit să se solicite autorizarea prealabilă pentru înregistrarea ambientală din partea tribunalului sunt nefondate.
De altfel, infracțiunile de dare de mită, prevăzute de art. 255 alin. (1) C. pen. raportat la art. 7 alin. (2) din Legea nr. 78/2000 respectiv complicitate la dare de mită prevăzută de art. 26 C. pen. raportat la art. 255 alin. (1) C. pen. raportat la art. 7 alin. (2) din aceeași lege au fost dovedite pe baza probelor administrate în mod legal.
Despre plata unei amenzi la care ar fi fost obligat și inculpatul M.R. de către agentul de poliție și despre atitudinea provocatoare a celui din urmă, nu se face vorbire la nici un moment, așa cum rezultă din înregistrările audio-video realizate în mediul ambiental.
Această atitudine provocatoare din partea polițistului și la care fac referire prin motivele de apel inculpații nu există.
Cel ce a scos suma de 200 lei din buzunarul pantalonilor și a înmânat-o polițistului E.L. a fost inculpatul M.R., în timp ce M.V. făcea presiuni în sensul neîntocmirii dosarului penal.
Elocvente în acest sens sunt convorbirile ambientale purtate în incinta postului de poliție „am venit cu omenie, să fim oameni, nu?...trebuie să fim..să trăim împreună..să ne înțelegem nu suntem așa…hai domne nu te-am văzut, nu m-ai văzut..și nu mai facem..fără să știe nimeni, țac-pac și gata..cât este aicea..2 milioane… pentru ce mi-i dai?..să nu mai faceți asta..să nu-ți iau permisul?..da, șeful
”
(filele 34-62, dosar de urmărire penală).
Audiat fiind, agentul de poliție E.L. a relatat modul în care a fost depistat în trafic inculpatul M.R., verificările întreprinse cu privire la permisul de conducere prezentat spre control, dar și la împrejurările în care i s-au oferit bani pentru a opri cursul cercetărilor penale, (filele 45-47, dosar tribunal).
Despre plata unei amenzi doar inculpații au făcut vorbire în declarațiile date, martorul K.A. precizând că „organul de poliție nu i-a cerut lui M.R. vreo sumă de bani..nu am auzit ca vreun polițist să-i ceară lui M.R. bani pentru plata vreunei amenzi de circulație"(fila 38, dosar tribunal).
Ca atare, vinovăția inculpaților a fost dovedită și cu privire la aceste infracțiuni, astfel că, în mod legal și temeinic, s-a dispus condamnarea acestora.
Conform criteriilor generale de individualizare prevăzută de art. 72 C. pen., la aplicarea pedepselor se au în vedere, între altele, atât circumstanțele reale ale săvârșirii faptei, cât și cele personale.
Cu referire la acestea din urmă, s-a constatat că inculpatul M.R., nu a mai fost condamnat penal, provine dintr-o familie legal constituită, străduindu-se în a se implica în activități aducătoare de venituri și beneficiind de un suport moral afectiv din partea concubinei sale.
Din raportul de evaluare întocmit de consilierul din cadrul Serviciului de Probațiune de pe lângă Tribunalul Covasna rezultă că, inculpatul M.V. este neșcolarizat, provine dintr-o relație de concubinaj a părinților, dintr-o familie numeroasă care a înregistrat în permanență dificultăți existențiale, relațiile cu soția sunt bune, depunând eforturi de a se îngriji de copii și dea-i ajuta în limita posibilităților.
Se pare că din dorința de a-și ajuta fiul - pe inculpatul M.R. - a comis această infracțiune în condițiile si împrejurările arătate.
Evaluând toate aceste circumstanțe, atât reale, cât și personale, curtea apreciază că individualizarea judiciară a pedepsei față de fiecare inculpat este mult prea severă, împrejurări în care a desființat sentința penală a Tribunalului Covasna, prin admiterea apelurilor declarate de către inculpați.
Împotriva acestei decizii au declarat recurs Parchetul de pe lângă Curtea de apel Brașov și inculpații M.R. și M.V.
Parchetul a invocat cazul de casare prev. de art. 385
9
pct. 14 C. proc. pen., solicitând menținerea cuantumului și a modalității de executare a pedepsei stabilite de instanța de fond.
Inculpații M.R. și M.V. nu au motivat în scris calea de atac declarată și nici nu s-au prezentat în fața Curții pentru susținerea recursului.
Prin apărătorii desemnați din oficiu au invocat cazul de casare prev. de art. 385
9
pct. 12 C. proc. pen., susținându-se că inculpatul M.R. a făcut dovada că avea permis de conducere emis de autoritățile italiene și că ambii inculpați nu au avut intenția de a mitui lucrătorul de poliție.
Examinând hotărârea atacată prin prisma criticilor formulate și a cazurilor de casare invocate, Curtea constată următoarele:
În ce privește cazul de casare prev. de art. 385
9
pct. 12 C. proc. pen., cu referire la infracțiunile reținute în sarcina inculpaților, apărările acestora nu-și găsesc susținere în probatoriul administrat în cauză.
Astfel, din actele aflate la dosar rezultă că în ziua de 23 septembrie 2011, fiind oprit în trafic de către martorul E.L., agent de poliție aflat în exercitarea atribuțiilor de serviciu, inculpatul M.R., aflat la volanul autoturismului cu numărul de înmatriculare x a prezentat un permis de conducere obținut în Italia, despre care a afirmat că este eliberat de autoritățile acestui stat.
Verificările ulterioare au stabilit însă că permisul respectiv este fals, în condițiile în care numărul înscris pe el nu există în bazele de date italiene, iar permisul cu seria mecanică menționată pe acesta este semnalat ca fiind furat de ia autoritățile emitente din Italia.
Mai mult, inculpatul M.R. nu este posesorul vreunui permis de conducere emis de autoritățile italiene sau române, iar în ce privește prezența sa pe teritoriul Italiei, condiție premergătoare și obligatorie pentru obținerea unui permis de conducere în această țară, din aceleași verificări a rezultat că actul de identitate găsită asupra inculpatului este falsă, aparținând în realitate unui cetățean italian care l-a reclamat ca fiind pierdut încă din 17 ianuarie 2011.
În aceste condiții, în mod corect s-a reținut că faptele inculpatului M.R., care la data de 23 septembrie 2011 a condus pe drumurile publice un autoturism fără a poseda vreun permis de conducere eliberat în mod legal de autoritățile române sau italiene și a prezentat organelor de poliție un permis de conducere fals, întrunesc elementele constitutive ale infracțiunilor prev. de art. 86 alin. (1) din O.U.G. nr. 195/2002 și art. 291 C. pen.
În ce privește infracțiunea de dare de mită reținută în sarcina ambilor inculpați, din probatoriul administrat în cauză a rezultat fără dubiu că în ziua de 27 septembrie 2011, cu sprijinul moral al inculpatului M.V., inculpatul M.R. a remis agentului de poliție E.L. suma de 200 de lei pentru ca acesta să nu-și îndeplinească atribuțiile de serviciu, cu referire la instrumentarea unui dosar penal împotriva sa sub aspectul săvârșirii celor două infracțiuni arătate anterior.
Materialul probator administrat în cauză, în special înregistrarea convorbirilor ambientale purtate de inculpați cu lucrătorul de poliție la data de 27 septembrie 2011 în incinta postului de poliție Bodoc, infirmă apărările inculpaților potrivit cărora pe de o parte cei 200 de lei ar fi fost pretinși de către martorul denunțător pentru plata unei amenzi, iar pe de altă parte acesta ar fi acționat într-o manieră provocatoare pentru a determina comiterea infracțiunii de dare de mită.
Astfel, în cuprinsul acestor convorbiri nu există nicio referire la vreo amendă pe care inculpatul M.R. ar fi trebuit s-o plătească, iar martorul R.E., propus în apărare chiar de inculpat, a declarat, contrar celor afirmate de acesta, că nu a asistat anterior la vreo convorbire telefonică pe această temă între denunțător și inculpat.
În ce privește atitudinea lucrătorului de poliție, aceasta nu a avut un caracter provocator, el limitându-se la a expune inculpaților faptele constatate (permisul de conducere prezentat de M.R. este fals) și urmările acestora (reținerea permisului fals și întocmirea unui dosar numai pe numele acestuia întrucât a condus un autoturism pe drumurile publice fără a poseda permis de conducere).
În fața acestor realități, ambii inculpați au încercat să-l determine pe martorul denunțător să nu întocmească actele subsecvente (ridicarea permisului de conducere și instrumentarea dosarului penal), mai întâi prin adresarea de rugăminți și îndemnuri, iar mai apoi prin oferirea sumei de 200 de lei în mod explicit cu titlu de mită („Și pentru ce mi-i dai? Să nu-ți iau permisul, da? Da, șefu. Da, și să nu-ti fac dosar penal! Da, șefu, da!
”
).
Este evident că intenția cu care ambii inculpați au acționat, în mod deliberat și fără a fi constrânși în vreun fel, a fost aceea de a corupe lucrătorul de poliție pentru ca acesta să nu-și îndeplinească atribuțiile de serviciu, astfel încât faptele comise de ei întrunesc elementele constitutive ale infracțiunii de dare de mită, sub forma autoratului respectiv a complicității.
Prin urmare, criticile inculpaților ce pun în discuție vinovăția lor pentru infracțiunile deduse judecății, sunt neîntemeiate, sens în care recursurile lor vor fi respinse conform art. 385
15
pct. 1 lit. b) C. proc. pen.
În ce privește cazul de casare prev. de art. 385
9
pct. 14 C. proc. pen., Curtea constată că instanța de apel nu a dat eficiența cuvenită criteriilor de individualizare prev. de art. 72 C. pen., stabilind un tratament sancționator nejustificat de blând pentru inculpați, atât în ce privește cuantumul, cât și modalitatea de executare a pedepselor aplicate acestora.
Astfel, nu s-a avut în vedere gradul de pericol social concret al faptelor comise de inculpați, în condițiile în care M.R. a condus pe drumurile publice un autoturism, fără a poseda actul care confirmă în mod legal că avea abilitățile necesare unei asemenea activități, prezentând în același timp un permis de conducere fals.
O asemenea conduită a inculpatului nu prezintă un grad de pericol social redus, mai ales în contextul înmulțirii cazurilor de vătămări corporale sau chiar pierderi de vieți omenești ca urmare a nerespectării dispozițiilor legale care reglementează circulația pe drumurile publice.
În egală măsură, instanța de apel nu a dat semnificația cuvenită faptelor de corupție săvârșite de inculpați, ei încercând nu doar să cumpere onestitatea lucrătorului de poliție, ci și să creeze astfel condiții pentru încălcarea în continuare a legii de către M.R.
Dincolo de gradul de pericol social concret al faptelor săvârșite de inculpați, nici datele ce caracterizează persoana acestora nu îi recomandă pentru sancțiunile stabilite de instanța de apel.
Astfel, ambii inculpați s-au mai aflat anterior în conflict cu legea penală, M.V. fiind recidivist postexecutoriu (două condamnări anterioare), iar M.R. sancționat administrativ de două ori pentru infracțiuni contra patrimoniului.
În plus, niciunul dintre inculpați nu a conștientizat și nu și-a asumat gravitatea faptelor comise, încercând să prezinte o altă realitate, în ciuda probelor evidente de vinovăție aflate la dosar.
Față de cele expuse anterior, în cauză nu se justifica nici reducerea cuantumului pedepselor și nici schimbarea (parțială) a modalității de executare, nefiind îndeplinite în cazul inculpatului M.R. condițiile art. 86
1
alin. (1) lit. c) C. pen.
În consecință, Curtea constată că recursul Parchetului este fondat și va fi admis conform art. 385
15
pct. 2 lit. a) C. proc. pen., urmând a fi casată decizia instanței de apel și menținută sentința instanței de fond.
Văzând și disp. art. 192 alin. (2) și (6) C. proc. pen.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea
de Apel Brașov împotriva Deciziei penale nr. 102/ AP din 3 octombrie 2012 pronunțată de Curtea de Apel Brașov, secția penală și pentru cauze cu minori.
Casează decizia penală atacată și menține sentința penală nr. 12 din 21 martie 2012 a Tribunalului Covasna.
Respinge ca nefondate recursurile declarate de inculpații M.R. și M.V. împotriva aceleiași decizii.
Obligă recurenții inculpați la plata sumei de câte 500 lei cheltuieli judiciare către stat, din care suma de câte 300 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.
Onorariul interpretului de limba maghiară se va plăti din fondul Înaltei Curți de Casație și Justiție.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi 23 mai 2013.