ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1349/2012

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1349/2012 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2012)

Asupra recursurilor

de față;

În baza lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 174 din 10 decembrie

2010 pronunțată de Tribunalul Mureș a fost condamnat inculpatul S.T.F., la

pedeapsa de 2 ani închisoare pentru comiterea infracțiunii de luare de mită

prev. de art. 254 alin. (1), (2) C. pen. cu referire la art. 6 și 7 din Legea nr.

78/2000 modificată și cu aplicarea art. 74 alin. (1) lit. a) C. pen. și a art. 76

alin. (1) lit. c) C. pen.

S-a dispus

înlăturarea pedepsei complementare a interzicerii unor drepturi pentru fapta de

mai sus ca efect al reținerii circumstanței atenuante, în baza art. 76 alin. (3)

C. pen.

S-a dedus din

pedeapsa aplicată inculpatului perioada reținerii și a arestării preventive din

data de 13 mai 2009 până la data de 11 iunie 2009, în baza art. 357 alin. (2) lit.

a) C. proc. pen.

S-a dispus

suspendarea condiționată a executării pedepsei aplicate, în baza art. 81 alin. (1)

lit. a),b,c, C. pen.

S-a fixat

inculpatului un termen de încercare de 4 ani, conform art. 82 alin. (1) C. pen.

I s-a atras atenția

inculpatului asupra dispozițiilor art. 83 C. pen.

S-a constatat

suspendate pedepsele accesorii prev. de art. 64 C. pen., pe durata suspendării

condiționate a executării pedepsei închisorii, conform art. 71 alin. (5) C.

pen.

A fost condamnat

inculpatul C.C.C., la pedeapsa de 5 luni închisoare pentru comiterea infracțiunii

de fals intelectual prev. de art. 289 C. pen. cu aplicarea art. 74 alin. (1) lit.

a) C. pen. și a art. 76 alin. (1) lit. e) teza 1 C. pen.

A fost condamnat

același inculpat la pedeapsa de 2 ani închisoare pentru comiterea infracțiunii

de luare de mită prev. de art. 254 alin. (1), (2) C. pen. cu referire la art. 6

și 7 din Legea nr. 78/2000 modificată și cu aplicarea art. 74 alin. (1) lit. a)

C. pen. și a art. 76 alin. (1) lit. c) C. pen.

S-a dispus

înlăturarea pedepsei complementare a interzicerii unor drepturi pentru fapta de

mai sus ca efect al reținerii circumstanței atenuante, în baza art. 76 alin. (3)

C. pen.

S-a dispus contopirea

pedepselor stabilite, în baza art. 33 lit. a) și a art. 34 alin. (1) lit. b) C.

pen., inculpatul urmând a executa pedeapsa rezultantă cea mai grea, de 2 ani

închisoare.

S-a dedus din

pedeapsa aplicată inculpatului perioada reținerii și a arestării preventive din

data de 22 mai 2009 până la data de 11 iunie 2009, în baza art. 357 alin. (2) lit.

a) C. proc. pen.

S-a dispus

suspendarea condiționată a executării pedepsei aplicate, în baza art. 81 alin.

(1) lit. a),b,c, și alin. (2) C. pen.

S-a fixat

inculpatului un termen de încercare de 4 ani, conform art. 82 alin. (1) C. pen.

I s-a atras atenția

inculpatului asupra dispozițiilor art. 83 C. pen.

S-a constatat

suspendate pedepsele accesorii prev. de art. 64 C. pen., pe durata suspendării

condiționate a executării pedepsei închisorii, conform art. 71 alin. (5) C.

pen.

S-a constatat că suma

obținută prin infracțiunile de luare de mită, respectiv cea de 1000 de euro, a

fost restituită martorului V.I. în cursul urmăririi penale, conform art. 19 din

Legea nr. 78/2000 modificată.

S-a dispus

desființarea totală a procesului - verbal întocmit la data de 12 mai 2009, ora

23.00 și a autorizațiilor de reparații, întocmite la aceeași dată de inculpatul

C.C.C., conform art. 348 C. proc. pen.

În baza art. 191 alin.

(1), (2) C. proc. pen. au fost obligați inculpații la plata cheltuielilor

judiciare avansate de stat în faza de urmărire penală și a cercetării

judecătorești.

Pentru a adopta

această soluție instanța de fond a reținut următoarele considerente:

Prin rechizitoriul

Parchetului de pe lângă Tribunalul Bihor emis la data de 1 iunie 2009 în Dosar nr.

1047/P/2009 s-a dispus trimiterea în judecată a inculpaților S.T.F. pentru

comiterea infracțiunii de luare de mită prev. de art. 254 alin. (1), (2) C.

pen. cu referire la art. 6-7 din Legea nr. 78/2000 și C.C.C. pentru comiterea

infracțiunilor de luare de mită prev. de art. 254 alin. (1), (2) C. pen. cu

referire la art. 6-7 din Legea nr. 78/2000 și fals intelectual prev. de art. 289

C. pen. cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen.

În expozitivul

rechizitoriului s-a arătat că inculpații sunt agenți de poliție în cadrul

S.P.R. Bihor din cadrul Inspectoratului de Poliție al județului Bihor.

La data de 7 mai

2009, în jurul orei 21.00 a avut loc o tamponare între martorii V.I.

proprietarul autoturismului D. cu nr. x și M.Z., proprietarul autoturismului

marca A. cu nr. y, lângă stația P.L. din Oradea, str. Seleușului. Între cei doi

au avut discuții contradictorii și apoi o înțelegere ca să nu declare

evenimentul rutier, deoarece martorul V.I. nu avea asupra lui polița de

asigurare obligatorie RCA. A doua zi acesta i-a comunicat celuilalt martor că

de fapt nu posedă această poliță, încheind în acest scop un contract de

asigurare obligatorie RCA cu A.Ț. la data de 8 mai 2009. În următoarele două

zile, cei doi martori au avut mai multe discuții telefonice legate de data

prezentării la sediul SPR convenind pentru data de 12 mai 2009, ora 21,30. S-au

înțeles chiar să declare că data accidentului este 11 mai 2009 și nu 7 mai

2009, raportat la încheierea contractului de asigurare și producerea efectului

acestuia într-un interval de 48 de ore.

Cei doi, după ce s-au

prezentat la poliție, au fost preluați de inculpați și au completat

declarațiile necesare trecând data de 11 mai 2009, ora 21,20 la care s-ar fi

produs accidentul. Cu toate acestea inculpatul C.C.C. a început să aibă

îndoieli asupra veridicității celor afirmate de cei doi, în condițiile în care

la data indicată s-a aflat chiar în apropierea locului accidentului și și-a

exercitat atribuțiile de serviciu testând un conducător auto. Îndoielile sale

au fost întărite și de avariile celor două autovehicule care nu concordau cu

versiunea susținută de fiecare dintre cei doi șoferi. A avut chiar sprijinul

unor colegi, I.N. și B.F., aceștia recomandându-i să se deplaseze la fața

locului, pe str. Seleușului, lângă stația Peco.

În urma verificărilor

faptice și a discuțiilor purtate cu vânzătorul de la Stația Peco, M.D.A., s-a stabilit că evenimentul rutier s-a produs la data de 7 mai 2005, nu

la data declarată, de 11 mai 2009, motiv pentru care inculpații le-au făcut

cunoscut martorilor că sunt pasibili de răspundere penală pentru fals în

declarații, conform art. 292 C. pen.

După finalizarea

cercetării la fața locului, toți cei patru s-au întors la poliție, însă

inculpații au fost chemați la un alt eveniment rutier în zona Cantemir din

Oradea. Tot acolo s-au deplasat și cei doi martori care au înțeles că în mod

indirect cei doi inculpați le pretind bani pentru a nu le ridica permisele în

vederea suspendării, respectiv să nu le întocmească dosare penale, pentru ca în

final să-și poată repara avariile cauzate.

Ajunși în zona

Cantemir, martorul V.I. l-a contactat pe cumnatul său, martorul H.D. care

aflase deja de tamponare și i-a solicitat suma de 1000 de euro. După primirea

apelului, acesta din urmă s-a și prezentat la sediul D.G.A. Oradea formulând un

denunț penal și punând la dispoziție suma de 1.000 de euro în bancnote de 500,

200 și 100 de euro, ale căror serii au fost constatate și consemnate într-un

proces-verbal, în prezența a doi martori asistenți. De la sediul D.G.A.,

martorul s-a deplasat în Cantemir, cu bancnotele asupra lui și i-a predat

martorului V.I. toată suma, convenind cu acesta ca atunci când va discuta cu

polițiștii și le va remite banii, să-i facă un semn cu mâna.

Cei doi polițiști,

văzându-l pe martorul denunțător, i-au cerut lui V.I. să plece de acolo, nefiind

necesară prezența sa. Martorul H. a părăsit zona, așteptând un semn din partea

cumnatului său. Acesta din urmă, nu a reușit să predea banii în acel loc,

astfel că, în jurul orei 1

00

, după ce inculpații și-au terminat

treaba, le-au cerut din nou să meargă cu ei la sediul S.P.R. pentru a încheia

formalitățile legate de tamponare. La sediul poliției, martorii au completat

alte formulare în care se preciza ca dată a accidentului 12 mai 2009. În timp

ce completau declarațiile, martorul V.I. a pus pe masă suma de 1.000 de euro,

iar inculpatul C.C.C. l-a sfătuit să aștepte până termină de scris și apoi să

predea banii colegului său S.F. În continuare, acesta a redactat

procesul-verbal în care a consemnat nereal că tamponarea a avut loc la data de

12 mai 2009, ora 21.00, data încheierii fiind aceeași la ora 23.00. Apoi a

eliberat autorizația de reparații seria X și autorizația de reparații seria Y.

După obținerea documentelor, în jurul orei 1

38

, martorul V. și M. au

plecat să-și facă xerocopii după actele obținute. La ieșire i-au condus cei doi

inculpați, mai întâi inculpatul S. a coborât treptele, după el martorul M. care

a dat mâna cu inculpatul C.C.C. și cu inculpatul S. După aceea, a ieșit și

martorul V.I. care s-a îndreptat întâi înspre inculpatul C.C.C. intenționând

să-i remită suma de 1.000 de euro, dar acesta i-a făcut semn cu mâna

indicându-l pe inculpatul S.

Conformându-se,

martorul V. s-a îndreptat înspre cel din cauză și după ce a dat mâna cu el, i-a

introdus în buzunarul de la vesta reflectorizantă suma de 1.000 de euro.

Imediat au intervenit cei de la D.G.A. care l-au oprit pe martor și acesta s-a

autodenunțat. Inculpatul C.C.C. a fugit înspre sala de ședință din interiorul

clădirii și i-a cerut inculpatului S. să arunce banii, la care acesta din urmă

a intrat în grupul sanitar și a aruncat banii pe fereastră, găsiți ulterior de

ofițerii D.G.A. și de procuror, banii fiind identificați pe baza seriilor.

Analizând materialul

probator administrat în faza de urmărire penală (filele 1 – 184), respectiv în etapa

cercetării judecătorești, declarațiile inculpaților (filele 101-106),

declarațiile martorilor I.N. (f.39), M.G. (f.40), M.Z. (f.41,42), H.D.C. (f.65,66)

și V.I. (f.67,68), instanța de fond a reținut următoarea stare de fapt care

concordă cu cea stabilită în cauză prin actul de sesizare:

La data de 7 mai

2009, în jurul orei 21,30, între autoturismul marca D. cu nr. X aparținând

martorului V.I. și autoturismul marca A. cu nr. Y aparținând martorului M.Z., a

avut loc o tamponare, lângă stația de carburanți, P.L. din Oradea, str. Seleușului.

Între cei doi au existat mai multe discuții contradictorii referitor la cel

care ar fi cauzat accidentul, însă nu s-a ajuns la niciun consens, aceștia

ajungând în fața sediului S.P.R. Bihor. Acolo, s-a ajuns la concluzia că de

fapt martorul V.I. nu avea polița de asigurare obligatorie, aceasta fiindu-i expirată,

motiv pentru care au amânat prezentarea în fața polițiștilor pentru a declara

evenimentul rutier, urmând să se întâlnească a doua zi. Martorul M.Z. chiar a

cerut o sumă de bani de la 1.000 euro la 2.500 de euro drept garanție pentru

reparațiile pe care le va necesita mașina sa, însă martorul V.I. nu a fost de

acord cu plata acestei sume, angrenându-l și pe cumnatul său, H.D. în

discuțiile legate de această tamponare telefonic, apoi faptic, prin

coparticiparea martorului.

A doua zi, la data de

8 mai 2009, martorul V.I., a încheiat polița de asigurare obligatorie și

după-masa s-a întâlnit din nou cu martorul M.Z. la locul accidentului pentru a

efectua o reconstituire, de față fiind și cumnatul martorului, H.D. Din nou nu

s-a ajuns la vreo înțelegere, decât raportat la momentul declarării

accidentului, în funcție de data intrării în vigoare a asigurării.

După intrarea în

vigoare a asigurării, cei doi martori implicați în accidentul auto au stabilit

o nouă întâlnire la data de 12 mai 2009, ora 21.00-21.45 la sediul S.P.R. Bihor

unde au completat declarațiile tipizate cu privire la modalitatea producerii

tamponării, declarând în fals că accidentul ar fi avut loc la data de 11 mai 2009,

ora 21.30. Inculpații S.T.F. și C.C.C. erau de serviciu la aceea dată și s-au

ocupat de cei doi martori, însă de la început inculpatul C.C.C. a avut dubii

raportat la modul de producere al tamponării, cerând sprijinul colegului său I.N.

care i-a recomandat să facă o cercetare la fața locului. Astfel, inculpații și

cei doi martori s-au deplasat la locul accidentului unde au stabilit culpa

producerii acestuia în sarcina martorului V.I. și verificând înregistrarea

video de la benzinărie, inclusiv susținerile vânzătorului, martorul M.D.A., au

constatat că accidentul a avut loc anterior, la data de 7 mai 2009, în jurul

orei 21

00

și nu la data de 11 mai 2009, ora 21

30

,

declarată de cei doi conducători auto. Până la acest moment declarațiile

inculpaților și ale martorilor indicați concordă întrutotul, în ambele etape

procesuale. S-a confirmat inclusiv faptul că inculpații le-au atras atenția

martorilor că sunt pasibili de răspundere penală pentru fals în declarații și

li se vor ridica permisele de conducere, intenționând apoi să se deplaseze toți

la sediul S.P.R. Bihor pentru întocmirea actelor necesare. Nu a rezultat însă

cu certitudine că după ce li s-ar fi spus martorilor care sunt consecințele

faptelor comise, martorul M.Z. ar fi discutat, cu inculpatul S.F., în

particular, în benzinărie sau în fața sediului poliției și că acesta le-ar fi

pretins în scopul mușamalizării situației ivite celor doi șoferi câte o sumă de

500 de euro. Aceasta, întrucât martorul M.Z. nu a confirmat în nicio declarație

susținerile martorului V.I. sau ale martorului indirect H.D., raportat la

discuția purtată cu polițistul S.

Chiar dacă au existat

dubii cu privire la această discuție, nu au fost îndoieli în ceea ce privește

derularea în continuare a stării de fapt și în ceea ce privește pretinderea

indirectă de către cei doi inculpați de la martori a unor sume de bani pentru a

nu le întocmi dosare penale pentru fals în declarație. S-a avut în vedere

comportamentul ulterior al inculpaților care nu numai că nu le-au întocmit astfel

de dosare penale martorilor, sesizându-se din oficiu, însă le-au și rezolvat

situația în aceeași zi, deși au fost chemați la un alt eveniment rutier în zona

B-dului Cantemir din Oradea și practic ora era foarte înaintată. Cu toate

acestea, au preferat să-i cheme pe cei doi martori la locul producerii unui alt

eveniment rutier, deși puteau să-i cheme a doua zi la sediul poliției.

Înainte ca cei doi

martori implicați în tamponare să se deplaseze la locul unui alt eveniment

rutier, fiind chemați de cei doi inculpați, martorul V.I. a decis să-și sune

cumnatul, pe martorul H.D. pentru a-i aduce suma de 1000 euro sau 500 de euro

cum a declarat în fața instanței pentru a-i mitui pe cei doi polițiști. S-a

apreciat a fi prea puțin important cuantumul sumei solicitate de martor, de la

cumnatul său, 1000 sau 500 de euro, oricum acesta a fost clarificat cu ocazia

flagrantului când a fost găsită suma de 1000 de euro. Probabil confuzia

martorului V.I. în legătură cu suma oferită inculpaților a derivat din faptul

că și celălalt martor ar fi trebuit să ofere jumătate, respectiv 500 de euro

polițiștilor și el fiind interesat în rezolvarea favorabilă a situației ivite,

însă, întrucât se stabilise culpa sa, în producerea accidentului, a preferat să

ofere el toată suma, fără implicarea și a celuilalt martor.

Martorul H.D. s-a

deplasat, în urma apelului telefonic la sediul poliției cu banii asupra sa, cei

1.000 de euro, însă deși a afirmat că a spus celuilalt martor M.Z. că nu e

dispus să plătească și partea lui, de 500 de euro, M.Z. nu a confirmat spusele

acestuia, doar faptul că denunțătorul și martorul V.I. au avut o discuție

privată necunoscând și neputând justifica prezența denunțătorului acolo.

Cert era că, inițial,

martorul H.D. nu a lăsat cei 1.000 de euro martorului V.I. și după ce s-a

despărțit de acesta, fără a-și justifica în vreun fel gestul către cumnatul

său, a denunțat la sediul D.G.A. cele relatate de martorul V.I., respectiv

faptul că polițiștii ar fi pretins suma de 1.000 de euro de la acesta, în

schimbul neîntocmirii unor dosare penale pentru fals în declarații. Totodată, a

pus la dispoziția ofițerilor D.G.A. bancnotele ce totalizau suma de 100 de euro,

acestea fiind înseriate.

După ce a formulat

denunțul, martorul H. s-a deplasat în zona B-dului Cantemir unde au fost

chemați cei doi șoferi de inculpați, acolo efectuându-se reconstituirea unui

alt eveniment rutier. Polițiștii, după ce au terminat reconstituirea, vădit

deranjați de prezența denunțătorului, i-au solicitat martorului V.I. să-i spună

să plece.

Pretinderea tacită a

unor sume de bani cu titlu de mită de cei doi inculpați a rezultat din

atitudinea acestora care odată ajunși la sediul poliției rutiere, au început să

întocmească documentația necesară, respectiv inculpatul C.C.C. a întocmit în

fals procesul-verbal din 12 mai 2009, ora 23.00, în care a consemnat nereal că

accidentul a avut loc la data respectivă, în jurul orei 21.00 și autorizațiile

de reparație, seriile X și Y, fără a mai face vorbire despre întocmirea unor

dosare penale celor doi conducători auto sau de alte consecințe penale care

i-ar viza. În timp ce întocmea aceste documente, știind că sunt false, martorul

V.I. a lăsat să i se întrevadă inițial o bancnotă de 500 de euro, apoi chiar a

pus pe masă întreaga sumă pentru a-i da de înțeles inculpatului C.C.C. că îi

mulțumește astfel pentru serviciul făcut. Martorul M.Z. nu a confirmat faptul

că banii ar fi fost așezați pe masă de martorul V.I., însă inculpatul C.C.C. a

confirmat acest fapt în cursul cercetării judecătorești, inclusiv că nu a refuzat

expres oferta de dare de mită, ci l-a îndrumat pe martor înspre colegul său,

inculpatul S.T.F. Acest fapt s-a și întâmplat la ieșirea din sediul poliției,

când martorul V.I. i-a strecurat suma de 1.000 de euro inculpatului S.T.F. în

buzunarul vestei reflectorizante. Acesta nu a făcut niciun gest că nu ar

accepta suma primită sau că ar dori să o returneze, la fel ca și colegul său,

inculpatul C.C.C. De altfel, ambii inculpați în tot cursul procesului penal au

recunoscut parțial acuzațiile care li s-ai adus și indirect faptul că au

acceptat propunerea martorului V.I. de a primi suma de 1.000 de euro cu titlu

de mită pentru serviciile oferite acestuia, servicii care s-au și concretizat

în documentele false întocmite de inculpatul C.C.C., cu acordul tacit al

celuilalt inculpat S. Vinovăția inculpatului S. sub forma intenției directe ca

și în cazul celuilalt inculpat, a rezultat și din faptul că anterior

surprinderii în flagrant, separat fiind, a aruncat bancnotele înseriate de 1000

euro în total, pe geamul de la grupul sanitar, fiind ulterior găsite de

ofițerii D.G.A.

Toată această stare

de fapt mai sus expusă a rezultat din coroborarea declarațiilor martorilor H.D.C.

cu cele de recunoaștere parțială ale inculpaților, date pe tot parcursul

cercetării penale, cu procesul-verbal de constatare a infracțiunii flagrante

însoțit de planșa fotografică din cursul urmăririi penale, cu înscrisurile

întocmite în fals de inculpatul C.C.C. aflate la dosarul de urmărire penală, cu

declarația parțială a martorului V.I. din cursul urmăririi penale, aceasta

cuprinzând mai multe detalii decât cea din fața instanței care a surprins unele

nuanțe fără relevanță însă sub aspectul stării de fapt și a acuzelor în sine,

cu declarațiile parțiale ale martorului M.Z. de pe tot parcursul procesului

penal și cu declarațiile martorilor M.D.A. în special din faza de urmărire

penală, întrucât în fața instanței acesta nu și-a mai amintit cele întâmplate

la datele de 7 mai 2009, respectiv 12 mai 2009, motiv pentru care instanța de

fond a luat în considerare doar susținerile sale din faza de urmărire penală.

S-a mai avut în vedere și declarațiile martorilor I.N. și M.G. de pe tot

parcursul procesului penal, colegi de serviciu ai inculpaților care au

confirmat îndoielile inculpatului C.C.C. în legătură cu modul producerii

accidentului și data reală a acestuia.

Toate aceste probe au

dus spre ideea clară că acuzele aduse celor doi inculpați prin rechizitoriul

Parchetului au fost întemeiate în fapt și în drept.

Prin urmare, în

drept, fapta inculpatului S.T.F., care în calitate de agent în cadrul S.P.R.

Bihor, la data de 13 mai 2009, în mod indirect, împreună cu coinculpatul C.C.C.

a pretins și primit suma de 1.000 de euro de la martorul V.I. în scopul de a

face un act contrar îndatoririlor de serviciu, precum și de a nu îndeplini un

act privitor la îndatoririle sale de serviciu, respectiv de a nu întocmi

procesul - verbal de constatare a infracțiunii de fals în declarații, prev. de art.

292 C. pen. și a actelor aferente acestuia (ridicarea permiselor de conducere

în vederea suspendării) s-a apreciat că întrunește elementele constitutive ale

infracțiunii prev. de art. 254 alin. (1), (2) C. pen., cu referire la art. 6-7

din Legea nr. 78/2000. Faptele inculpatului C.C.C. care în calitate de agent în

cadrul S.P.R. Bihor, în mod indirect, împreună cu coinculpatul S.T.F., a

pretins și primit suma de 1.000 de euro de la martorul V.I. în scopul de a face

un act contrar îndatoririlor de serviciu, precum și de a nu îndeplini un act

privitor la îndatoririle sale de serviciu - respectiv, de a nu întocmi procesul

- verbal de constatare a infracțiunii de fals în declarații, prev. de art. 292 C.

pen. și a actelor aferente acestuia (ridicarea permiselor de conducere în

vederea suspendării) s-a apreciat că întrunește elementele constitutive ale

infracțiunilor de luare de mită faptă prev. de art. 254 alin. (1), (2) C. pen.,

cu referire la art. 6-7 din Legea 78/2000 și fals intelectual, faptă prev. și

ped. de art. 289 C. pen. cu aplic. art. 33 lit. a) C. pen.

La dozarea și individualizarea

pedepselor aplicabile fiecărui inculpat în parte, conform disp. art. 72 C. pen.,

s-a ținut cont că, deși, faptele acestora sunt destul de grave, având în vedere

în special funcțiile deținute de aceștia prin prisma cărora ar trebui să aibă o

conduită ireproșabilă în societate și să respecte cu strictețe normele de

drept, nu s-a putut ignora comportamentul anterior adoptat de inculpați în

societate cât și în cadrul relațiilor profesionale.

S-a avut în vedere,

în acest sens, lipsa de orice contact cu legea penală a acestora și aprecierile

la locul de muncă și în familie ale ambilor, reflectate în referatele de

evaluare întocmite (filele 136-144, Dosar nr. 4034/111/2009 al Tribunalului

Bihor). Toate aceste considerente personale, au impus reținerea prevederilor art.

74 alin. (1) lit. a) C. pen., în favoarea fiecărui inculpat, de consecința

reducerii pedepselor aplicabile acestora sub minimul special prevăzut de legea

penală pentru fiecare infracțiune reținută.

Sintetizând cele

anterior expuse, Tribunalul Mureș a procedat în modul arătat în dispozitivul

sentinței penale.

Împotriva acestei

hotărâri, în termenul legal prev. de art. 363 alin. (1) C. proc. pen., au

declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul Mureș și inculpații S.T.F. și C.C.C.

Parchetul, prin

apelul declarat solicită desființarea parțială a sentinței penale atacate, iar

în rejudecare majorarea pedepselor aplicate inculpaților. În motivarea apelului

parchetul arată că instanța de fond a făcut o greșită aplicare a disp. art. 72 C.

pen., astfel în mod greșit a fost reținută circumstanța atenuantă prev. de art.

74 lit. a) C. pen.

Inculpatul C.C.C.

solicită admiterea apelului, desființarea hotărârii atacate și în rejudecare

achitarea sa în baza art. 10 lit. a) sau d) C. proc. pen. pentru infracțiunea

de luare de mită, iar în cazul infracțiunii de fals intelectual achitarea sa în

baza art. 10 lit. d) C. proc. pen., iar în subsidiar aplicarea disp. art. 18

1

C. pen., iar cu totul în subsidiar, în ipoteza condamnării, reducerea pedepsei

aplicate, cu menținerea modalității de executare a suspendării condiționate.

În motivarea

apelului, inculpatul arată că hotărârea primei instanțe este nelegală și

netemeinică, ea fiind dată în urma interpretării eronate a materialului

probator. Nu a pretins niciodată nicio sumă de bani, greșeala sa constând în

omisiunea de a cerceta în profunzime situația, în sensul de a stabili cu

precizie data producerii evenimentului rutier.

Inculpatul S.T.F. a

solicitat în principal restituirea cauzei la procuror, deoarece nu s-au

respectat dispozițiile legale privind asistarea învinuitului de către apărător,

iar în subsidiar achitarea sa, în baza art. 10 lit. d) C. proc. pen.

În motivarea

apelului, inculpatul arată că procurorul a încălcat disp. art. 197 alin. (2) C.

proc. pen., întrucât organele de urmărire penale au optat pentru declanșarea

procesului penal după o procedură specială, respectiv urmărirea unor

infracțiuni flagrante, procurorul luându-i inculpatului două declarații fără

apărător, astfel că acest lucru atrage nulitatea absolută a urmăririi penale și

prin urmare se impune trimiterea cauzei la procuror pentru refacerea acesteia.

Pe fondul cauzei,

inculpatul arată că instanța de fond a dat o apreciere greșită probelor care au

fost administrate în cursul procesului penal, astfel hotărârea atacată este

nelegală și netemeinică, bazată pe o singură probă directă și anume denunțul

lui V.I., răsturnându-se în acest sens prezumția de nevinovăție.

Examinând legalitatea

și temeinicia hotărârii primei instanțe, sub aspectul motivelor de apel și în

considerarea disp. art. 378 rap. la art. 371 C. proc. pen., Curtea a apreciat

că numai apelul parchetului este fondat pentru următoarele considerente:

În principal,

parchetul arată că instanța de fond a făcut o greșită individualizare a

pedepselor aplicate inculpaților, prin reținerea circumstanței atenuante prev.

deart. 74 lit. a) C. pen., astfel hotărârea trebuie reformată.

Prima instanță în mod

corect a reținut, având în vedere probatoriul administrat, atât în cursul

urmăririi penale, cât și în cursul judecății, că inculpații se fac vinovați de

faptele reținute în sarcina lor prin rechizitoriu, astfel că sub aspectul

stării de fapt și al încadrării juridice hotărârea atacată nu comportă nicio

discuție.

Totuși, se apreciază

că hotărârea atacată este greșită sub aspectul individualizării pedepsei

aplicate de către prima instanță. Potrivit art. 254 alin. (1), (2) C. pen. rap.

la art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000, infracțiunea de luare de mită este

pedepsită de lege cu închisoare de la 3 la 15 ani și interzicerea unor

drepturi.

Instanța de fond a

reținut în sarcina inculpaților circumstanțele atenuante prev. de art. 74 lit.

a) C. pen., arătând că inculpații nu au avut contact cu legea penală, au

aprecieri bune de la locul de muncă și în familie.

Curtea nu poate

reține aceste susțineri. Ambii inculpați sunt polițiști, astfel că lipsa

antecedentelor penale nu poate constitui o circumstanță atenuantă în sensul

prev. de art. 74 lit. a) C. pen. În cazul în care aceștia ar fi avut

antecedente penale nu ar fi putut exercita funcția de lucrător de poliție și

prin urmare nu ar fi putut comite infracțiunea pentru care au fost deduși

judecății. Așadar, această circumstanță atenuantă nu poate fi reținută fiind

înlăturată, după cum, nici celelalte circumstanțe atenuante reglementate de art.

74 C. pen. nu sunt aplicabile în speță, avându-se în vedere atitudinea adoptată

de inculpați, atât în cursul urmăririi penale, cât și în cursul judecății.

Prin urmare,

înlăturând circumstanțele atenuante reținute de prima instanță, Curtea a dispus

condamnarea inculpatului S.T.F. la pedeapsa de 4 ani închisoare pentru

comiterea infracțiunii de luare de mită și să interzică pe timp de 2 ani

drepturile prevăzute de art. 64 lit. a), b), c) C. pen.

La aplicarea acestei

pedepse, instanța a avut în vedere că inculpatul S.T.F. a fost cel care a luat

banii de la denunțător, apoi tot el i-a aruncat pe geamul de la baie, a avut o

atitudine oscilantă, fie recunoscând parțial fapta, fie negând-o ulterior.

În privința

modalității de executare, Curtea a apreciat că în cauză sunt aplicabile disp.

art. 86

1

C. pen., privind suspendarea executării pedepsei sub

supraveghere. Astfel, față de scopul pedepsei reglementat de art. 52 C. pen.,

nu se impune executarea acesteia în regim de detenție.

Mai mult, nici în

motivarea apelului și nici în concluziile formulate de procuror cu ocazia

dezbaterii apelului, nu s-a solicitat executarea pedepsei în regim de detenție,

procurorul de ședință solicitând menținerea suspendării condiționate a executării

pedepsei, însă având în vedere cuantumul pedepsei aplicate de către instanța de

apel nu sunt îndeplinite condițiile prev. de art. 81 C. pen.

În privința

inculpatului C.C.C., instanța de apel a eliminat reținerea circumstanțelor

atenuante prev. de art. 75 lit. a) C. pen., astfel s-a dispus condamnarea

inculpatului la o pedeapsă de 3 ani închisoare pentru comiterea infracțiunii de

luare de mită și 1 an închisoare pentru comiterea infracțiunii de fals

intelectual.

La aplicarea acestor

pedepse instanța a avut în vedere disp. art. 72 C. pen., în special atitudinea

acestuia în cursul urmăririi penale și în cursul judecății, precum și faptul că

nu el a fost persoana care a luat efectiv banii de la denunțător și a

recunoscut comiterea infracțiunii de fals intelectual.

În privința

modalității de executare a pedepselor aplicate, Curtea a apreciat că sunt

îndeplinite condițiile prev. de art. 86

1

C. pen. privind suspendarea

sub supraveghere a pedepsei, considerentele avute în vedere mai sus fiind

aplicabile și în cazul inculpatului C.C.C.

Cu privire la apelul

inculpatului S.T.F. precum și al inculpatului C.C.C. a apreciat că acestea nu

sunt fondate.

Împotriva deciziei

penale nr. 71/ A din 31 octombrie 2011 a Curții de Apel Târgu Mureș, pronunțată în acest sens, în termen legal s-au exercitat recursuri de către cei doi

inculpați.

Inculpatul C.C.C.

solicită admiterea recursului și în rejudecare achitarea sa în baza art. 10 lit.

d) C. proc. pen. pentru infracțiunea de luare de mită, iar în cazul

infracțiunii de fals intelectual achitarea sa în baza art. 10 lit. d) C. proc.

pen., iar în subsidiar, în ipoteza condamnării, reducerea pedepsei aplicate, cu

menținerea modalității de executare a suspendării condiționate simple din

sentință.

În motivarea

recursului inculpatul arată că hotărârea primei instanțe este nelegală și

netemeinică, ea fiind dată în urma interpretării eronate a materialului

probator. Nu a pretins niciodată nicio sumă de bani, greșeala sa constând în

omisiunea de a cerceta în profunzime situația, în sensul de a stabili cu

precizie data producerii evenimentului rutier.

Inculpatul S.T.F. a

solicitat în principal, pe fondul cauzei, să se constate că instanțele au dat o

apreciere greșită probelor care au fost administrate în cursul procesului

penal, astfel hotărârea atacată este nelegală și netemeinică, bazată pe o

singură probă directă și anume denunțul lui V.I., răsturnându-se în acest sens

prezumția de nevinovăție.

În subsidiar se face

trimitere și la procesul de individualizare a sancțiunii.

Instanța de recurs reține

însă că prima instanță, iar ulterior instanța de apel a reluat aceste aspecte,

în mod corect a reținut, având în vedere probatoriul administrat, atât în

cursul urmăririi penale, cât și în cursul judecății, că inculpații se fac

vinovați de faptele reținute în sarcina lor prin rechizitoriu, astfel că sub

aspectul stării de fapt și al încadrării juridice hotărârile atacate nu

comportă nicio discuție.

Instanța de fond a

făcut o analiză minuțioasă a tuturor probelor administrate în cursul urmăririi

penale și în cursul judecății, concluzionând în mod corect că inculpații se fac

vinovați de fapta dedusă judecății.

Astfel, în seara

zilei de 12 mai 2009, inculpații S.T.F. și C.C.C. au avut dubii cu privire la

declarațiile date de martorii V.I. și M.Z. cu privire la accidentul în care au

fost implicați cei doi, astfel că inculpatul C.C.C. a solicitat sprijinul

colegului său I.N. care i-a recomandat să facă o cercetare la fața locului.

Deplasându-se la fața locului, în urma unor verificări făcute, inculpații și-au

data seama că accidentul declarat de cei doi martori nu a avut loc la data de

11 mai 2009 orele 21,30 așa cum au declarat aceștia, ci la data de 07 mai 2009

în jurul orelor 21,00.

Constatându-se acest

lucru inculpații le-au spus celor doi martori că pot fi cercetați penal pentru

fals în declarații și că li se vor ridica permisele de conducere.

Faptul că cei doi

inculpați au primit suma de 1.000 de euro pentru a nu întocmi dosar penal

martorilor V.I. și M.Z. rezultă din declarațiile inculpaților date la datele de

13 mai 2009 (f. 69-71 dosar urm. pen.), 13 mai 2009 (f. 75-76 dosar urm. pen.),

22 mai 2009 (f. 87-89 dosar urm. pen.), 13 mai 2009 (f.1 55-157 dosar urm. pen.),

09 februarie 2010 (f. 101-106 dosar fond Tribunalul Bihor), ale martorilor H.D.

(f. 53-55 dosar urm. pen., f. 65-66 dosar fond Tribunalul Mureș), V.I. (f. 67-68

dosar fond Tribunalul Mureș), din procesul-verbal de constatare a infracțiunii

flagrante (f. 19-28 dosar urm. pen.) și planșa fotografică (f. 30-39; 42-46

dosar urm. pen.).

Toate aceste mijloace

de probă au fost analizate în amănunt de către prima instanță. În cursul

urmăririi penale inculpații au recunoscut în parte săvârșirea infracțiunilor

reținute în sarcina lor, infracțiunile sunt dovedite cu celelalte mijloace de

probă indicate, și care au fost analizate minuțios de prima instanță.

Faptul că între

declarațiile martorilor există unele neconcordanțe nu înseamnă că faptele

reținute în rechizitoriu nu sunt dovedite, aceste neconcordanțe rezultând din

modul diferit de percepție pe care îl are fiecare persoană cu privire la

anumite lucruri.

Cert este că cei doi

inculpați au primit suma de 1.000 euro de la denunțătorul V.I., pentru ca

aceștia să nu le întocmească dosare penale în legătură cu declararea în fals a

accidentului auto care avut loc în data de 07 mai 2009, iar inculpatul C.C.C. a

încheiat procesul-verbal seria X în care a consemnat în mod nereal că

tamponarea a avut loc în data de 12 mai 2009 orele 21,00 și a eliberat autorizațiile

de reparații cu seria X și Y.

Este adevărat că

martorii B.A.M. și T.A.M. au declarat în fața instanței de apel că au fost

chemați la poliție în jurul orelor 18,00-20,00, însă aceștia au arătat că nu

mai rețin exact data la care au fost chemați, însă era seară, iar cele cuprinse

în procesul-verbal de constatare a flagrantului corespunde adevărului (f. 131-137).

Mai mult, martorul B.A.M.

a declarat că după ce i-au fost prezentate bancnotele însemnate și s-au

încheiat trei procese-verbale, împreună cu două persoane de la D.G.A. s-a urcat

într-o mașină L. și au început să-i urmărească pe inculpați prin oraș pentru

a-i prinde în flagrant. Așadar, chiar dacă martorii au indicat greșit orele la

care au fost chemați de către ofițerii D.G.A. la sediul lor, arătând că nu își

mai amintesc cu exactitate acest lucru, din cuprinsul acestor declarații nu

rezultă faptul că organele de urmărire penală i-au determinat pe inculpați să

comită faptele reținute în sarcina lor.

Din discuțiile pe

care inculpații le-au avut cu martorii V.I. și M.Z., după ce au constatat

faptul că aceștia au declarat în fals data producerii accidentului, le-au dat

de înțeles că în schimbul unor sume de bani vor trece cu vederea acest lucru.

Numai așa se explică logic faptul că martorul V.I. i-a solicitat martorului H.D.

suma de 1.000 de euro, iar acesta din urmă s-a prezentat imediat la D.G.A.

Oradea și a formulat un denunț penal punând la dispoziție și suma de 1.000

euro, după care ofițerii de poliție au demarat procedurile de prindere în

flagrant a inculpaților.

Din declarația

martorului H.D. dată în fața instanței de apel (f. 207-208) rezultă în mod

neechivoc că V.I. i-a cerut suma de 1.000 euro după ce s-a întors de la

reconstituirea evenimentului, adică după ce inculpații și-au dat seama că cei

doi martori au declarat în fals data producerii accidentului.

Este în afara

oricărui dubiu că infracțiunea de luare de mită, sub aspectul laturii

subiective, se comite cu intenție directă, calificată de scop. În cauză,

inculpații au comis infracțiunile cu intenție directă, în scopul de a nu

îndeplini un act privitor la îndatoririle de serviciu, respectiv de a întocmi

un proces-verbal de constatare a infracțiunii de fals în declarații. Mai mult,

inculpatul C.C.C. a întocmit acte în care s-a consemnat în mod nereal că

accidentul auto a avut loc în data de 12 mai 2008 în loc de 07 mai 2009.

Inclusiv fapta

inculpatului C.C.C. este pe deplin dovedită, instanța de fond arătând în mod

amănunțit probele și mijloacele de probă care au condus la condamnarea

inculpatului pentru această infracțiune.

Susținerile inculpatului

că din declarația martorului M.Z. nu rezultă că a oferit bani polițiștilor și

nici că martorul V.I. a pus pe masă suma de 1.000 de euro, nu au relevanță în

cauză din moment ce inculpații au fost prinși în flagrant în timp ce au primit

suma de 1.000 de euro de la martorul V.I., iar el a întocmit acte care atesta

în mod nereal că accidentul auto s-a produs în data de 12 mai 2009 în loc de 07

mai 2009, cu toate că și-a dat seama că cei doi conducători auto au declarat în

fals data producerii accidentului și nu le-a întocmit proces-verbal de

constatare a infracțiunii de fals în declarații.

Din probele și

mijloacele de probă administrate în cursul urmăririi penale și al judecății s-a

demonstrat în mod neechivoc că inculpatul C.C.C. a fost persoana care a întocmit

procesul-verbal de contravenție în care a menționat că accidentul auto a avut

loc la data de 12 mai 2009, cu toate că aflase de la cei doi conducători auto

că acesta a avut loc la data de 07 mai 2009, și tot el le-a eliberat celor doi

conducători auto autorizații de reparație. Acest lucru nu este contestat nici

măcar de inculpatul C.C.C., recunoscând că a întocmit aceste acte, astfel că nu

se impune achitarea sa de sub acuza săvârșirii acestei infracțiuni.

Întemeiat este însă

motivul de recurs al inculpaților prin care se solicită reducerea pedepselor

aplicate și menținerea modalității de executare cu suspendare simplă a

pedepsei.

La dozarea și

individualizarea pedepselor aplicabile fiecărui inculpat în parte, conform

disp. art. 72 C. pen., instanța de fond este cea care a făcut obiectivele

aprecieri, s-a ținut cont că, deși faptele acestora sunt destul de grave, având

în vedere în special funcțiile deținute de aceștia prin prisma cărora ar trebui

să aibă o conduită ireproșabilă în societate și să respecte cu strictețe

normele de drept, nu s-a putut ignora comportamentul anterior adoptat de

inculpați în societate cât și în cadrul relațiilor profesionale. S-a avut în

vedere, în acest sens, lipsa de orice contact cu legea penală a acestora și

aprecierile la locul de muncă și în familie ale ambilor, reflectate în

referatele de evaluare întocmite (filele 136-144, Dosar nr. 4034/111/2009 al

Tribunalului Bihor). Toate aceste considerente personale au impus reținerea

prevederilor art. 74 alin. (1) lit. a) C. pen., în favoarea fiecărui inculpat,

de consecința reducerii pedepselor aplicabile acestora sub minimul special

prevăzut de legea penală pentru fiecare infracțiune reținută.

În consecință

sentința pronunțată în cauză este cea care răspunde cel mai bine în plan

juridic și sancționator faptelor comise de către cei doi inculpați, procesual

recursul acestora este de privit ca fiind fondat, strict pe culoarul

individualizării sancțiunii, pct. 14 al art. 385

9

C. proc. pen., se

impune admiterea acestora, art. 385

15

pct. 2 lit. a) C. proc. pen.

casarea deciziei și menținerea sentinței pronunțate.

Văzând și

dispozițiile art. 192 alin. (3) C. proc. pen.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursurile

declarate de inculpații S.T.F. și C.C.C. împotriva deciziei penale nr. 71/ A

din 31 octombrie 2011 a Curții de Apel Târgu Mureș, secția penală și pentru cauze

cu Minori și de familie.

Casează decizia

penală atacată și menține sentința penală nr. 174 din 10 decembrie 2010 a Tribunalului Mureș, secția penală.

Onorariile parțiale cuvenite apărătorilor

desemnați din oficiu, în sumă de câte 50 lei, se vor avansa din fondul

Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 27 aprilie

2012.