ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 706/2012

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 706/2012 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2012)

ÎNALTA C RTE DE

CASAȚIE ȘI JUSTIȚIE

Deliberând

asupra recursurilor declarate de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație

și Justiție, D.N.A. și de inculpatul R.S. împotriva sentinței penale nr. 152

din 14 aprilie 2011 a Curții de Apel București, secția I penală, privind și pe

inculpatul N.F.A., constată următoarele:

Prin sentința

penală nr. 152 din 14 aprilie 2011 pronunțată în Dosarul nr. 2997/2/2011 Curtea

de Apel București, secția I penală, a hotărât:

În baza art. 254 alin. (1) și (2)

C. pen. raportat la art. 6 și art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 cu

modificările și completările ulterioare, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.

și art. 320

1

alin. (7) C. proc. pen. a condamnat inculpatul R.S. la

pedeapsa de 2 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de luare de mită în

formă continuată.

În baza art.

71 C. pen. a interzis inculpatului exercitarea drepturilor prevăzute de art. 64

lit. a) teza a II-a, lit. b) și c) C. pen., ca pedeapsă accesorie.

În temeiul

art. 81 C. pen. a suspendat condiționat executarea pedepsei de 2 ani

închisoare, pe un termen de încercare de 4 ani, calculat potrivit art. 82 C.

pen.

În baza art.

359 alin. (1) C. proc. pen. s-au pus în vedere inculpatului dispozițiile art.

83 C. pen.

În baza art.

71 alin. (5) C. pen. pe durata termenului de încercare s-a dispus suspendarea

executării pedepsei accesorii.

În temeiul

art. 350 alin. (3) lit. b) C. proc. pen. s-a dispus punerea de îndată în

libertate a inculpatului de sub puterea mandatului de arestare preventivă din 15

martie 2011 emis de Curtea de Apel București, secția I penală, dacă nu este

arestat în altă cauză.

În baza art.

88 C. pen. s-a dedus din pedeapsa aplicată inculpatului, durata reținerii și a

arestatului preventiv, din perioada 15 martie 2011 până la data punerii

efective în libertate.

În baza art.

254 alin. (1) și 2 C. pen. raportat la art. 6 și art. 7 alin. (1) din Legea nr.

78/2000 cu modificările și completările ulterioare, cu aplicarea art. 41 alin.

(2) C. pen. și art. 320

1

alin. (7) C. proc. pen. a condamnat

inculpatul N.F.A. la pedeapsa de 2 ani închisoare pentru săvârșirea

infracțiunii de luare de mită în formă continuată.

În baza art.

71 C. pen. a interzis inculpatului exercitarea drepturilor prevăzute de art. 64

lit. a) teza a II-a, lit. b) și c) C. pen., pe durata executării pedepsei.

În baza art.

81 C. pen. a fost suspendată condiționat executarea pedepsei de 2 ani

închisoare, pe un termen de încercare de 4 ani, calculat potrivit art. 82 C.

pen.

În baza art.

359 alin. (1) C. proc. pen. i-au fost puse în vedere inculpatului dispozițiile

art. 83 C. pen.

În baza art.

71 alin. (5) C. pen. pe durata termenului de încercare a fost suspendată

executarea pedepsei accesorii.

În temeiul

art. 350 alin. (3) lit. b) C. proc. pen. a fost pus de îndată în libertate

inculpatul N.F.A., de sub puterea mandatului de arestare preventivă din 15

martie 2011 emis de Curtea de Apel București, secția I penală, dacă nu este

arestat în altă cauză.

În baza art.

88 C. pen. s-a dedus din pedeapsa aplicată inculpatului, durata reținerii și a

arestatului preventiv, din perioada 15 martie 2011 până la data punerii

efective în libertate.

În baza art.

254 alin. (3) C. pen. raportat la art. 19 din Legea nr. 78/2000, cu

modificările și completările ulterioare, fost confiscată de la fiecare inculpat

suma de câte 650 RON.

În baza art.

357 alin. (2) lit. c) C. proc. pen. au fost menținute măsurile sechestrului

asigurător instituite prin ordonanțele din data de 24 martie 2011 ale

Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, D.N.A., Serviciul

Teritorial București, asupra conturilor: nr. X1 și nr. X2, deschise la Banca

C.E.C., Agenția S.V., în limita sumei de câte 650 RON și dispune restituirea

către inculpați a restului sumelor de bani consemnate în aceste conturi.

În baza art.

191 alin. (2) C. proc. pen. a fost obligat fiecare inculpat la câte 1.500 RON

fiecare, cheltuieli judiciare către stat.

Pentru a

pronunța această sentință, tribunalul a reținut că prin rechizitoriul nr. 17/P/2011

din 31 martie 2011 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și

Justiție, D.N.A., Serviciul Teritorial București, înregistrat pe rolul Curții

de Apel București sub Dosar nr. 2997/2/2011, au fost trimiși în judecată

inculpații R.S. și N.F.A., pentru săvârșirea infracțiunii de luare de mită în

formă continuată prevăzută de art. 254 alin. (1) și (2) C. pen., raportat la

art. 6 și art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 cu modificările și completările

ulterioare, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (trei acte materiale).

În fapt, din

cercetările efectuate în cauză s-a stabilit în actul de sesizare a instanței că

inculpații R.S. și N.F.A., în calitate de polițiști în cadrul I.P.J. Ilfov,

Poliția Bragadiru, Poliția Rutieră, în zilele de 22 noiembrie 2010, 6 decembrie

2010 și 11 ianuarie 2011, în timp ce se aflau în exercitarea atribuțiilor de

serviciu, au pretins și au primit de la investigatorii sub acoperire R.R.M., P.A.

și N.B., suma totală de 1.300 RON, în scopul de a nu le aplica sancțiuni

contravenționale ca urmare a încălcării normelor privitoare la regimul

circulației pe drumurile publice.

Situația de

fapt așa cum a fost reținută prin rechizitoriu, a fost dovedită în cursul

urmăririi penale cu următoarele mijloace de probă: procesul-verbal întocmit la

data de 22 noiembrie 2010 de către investigatorul sub acoperire R.R.M., planșa

fotografică conținând cadre din înregistrările video efectuate la data de 22

noiembrie 2010, procesul-verbal întocmit la data de 15 decembrie 2010 cu

privire la redarea convorbirii purtată în mediul ambiental la data de 22

noiembrie 2010 între investigatorul sub acoperire R.R.M. și inculpații R.S. și N.F.A.,

declarația din data de 14 martie 2011 dată de martorul R.R.M., procesul-verbal

întocmit la data de 7 decembrie 2010 de către investigatorul sub acoperire P.A.,

procesul-verbal întocmit la data de 13 decembrie 2010 cu privire la redarea

convorbirii purtată în mediul ambiental la data de 6 decembrie 2010 între investigatorul

sub acoperire P.A. și inculpații R.S. și N.F.A., planșa fotografică conținând

cadre din înregistrările video efectuate la data de 6 decembrie 2010,

declarația din data de 14 martie 2011 dată de martorul P.A., procesul-verbal

întocmit la data de 14 ianuarie 2011 de către investigatorul sub acoperire N.B.,

planșa fotografică conținând cadre din înregistrările video efectuate la data

de 11 ianuarie 2011, procesul-verbal întocmit la data de 25 ianuarie 2011 cu

privire la redarea convorbirii purtată în mediul ambiental la data de 11

ianuarie 2011 între investigatorul sub acoperire N.B. și inculpații R.S. și N.F.A.,

declarația din data de 14 martie 2011 a martorului N.B., procesul-verbal de

verificare în baza de date a Direcției Generale Resurse Umane din Ministerul Administrației

și Internelor a inculpaților R.S. și N.F.A., copii ale fișelor posturilor ocupate

de inculpații R.S. și N.F.A., procesul-verbal din 14 martie 2011 de ridicare a graficelor

cu planificarea serviciilor lucrătorilor din cadrul Poliției orașului Bragadiru,

Poliția Rutieră pentru lunile noiembrie 2010-ianuarie 2011 și martie 2011 și documentele

respective în original, copii ale rapoartelor zilnice de activitate întocmite de

inculpații R.S. și N.F.A. pentru zilele de 22 noiembrie 2010, 6 decembrie 2010 și

11 ianuarie 2011, precum și copii de pe filele registrului de evidență a proceselor-verbale

de contravenție pentru aceeași perioadă, adresa I.P.J. Ilfov, Poliția Bragadiru

din 17 martie 2011 și copii de pe filele din registrul radar al acestei unități

de poliție pentru perioada noiembrie 2010-ianuarie 2011, suportul optic tip DVD-R

marca X ce conține cele trei înregistrări ale convorbirilor purtate în mediul ambiental

în datele de 22 noiembrie 2010, 6 decembrie 2010 și 11 ianuarie 2011 între investigatorii

sub acoperire R.R.M., P.A. și N.B. și inculpații R.S. și N.F.A., declarațiile inculpatului

N.F.A.

În ședința de

judecată din data de 14 aprilie 2011, după verificarea regularității sesizării instanței

în conformitate cu prevederile art. 300 C. proc. pen. și mai înainte de începerea

cercetării judecătorești, instanța de fond a adus la cunoștință inculpaților prevederile

art. 320

1

C. proc. pen. referitoare la judecarea cauzei în cazul recunoașterii

vinovăției, ambii inculpați, asistați juridic de către apărătorii lor aleși, precizând

că sunt de acord ca judecata să se facă potrivit acestui text de lege.

Astfel, procedându-se

la ascultarea nemijlocită a inculpaților R.S. și N.F.A., aceștia au arătat că recunosc

în totalitate săvârșirea faptelor reținute în sarcina lor în actul de sesizare a

instanței și nu mai solicită administrarea altor probe în fața instanței, ci sunt

de acord ca judecata să se facă în baza probelor administrate în faza de urmărire

penală, pe care le cunosc și le însușesc.

În apărare, în

conformitate cu prevederile art. 67 alin. (2) C. proc. pen. inculpatul N.F.A. a

administrat proba cu înscrisuri în circumstanțiere.

Din analiza coroborată

a întregului material probator administrat în cauză, în cursul urmăririi penale

și a declarațiilor de recunoaștere date de ambii inculpați în fața instanței de

judecată, s-a reținut următoarea situație de fapt:

La data de 22

noiembrie 2010, în jurul orei 16:30, în timp ce se deplasa pe DN 6/E70, pe raza

orașului B., dinspre municipiul B1, înspre municipiul A., investigatorul sub acoperire

R.R.M. a fost oprit în trafic de un echipaj al Poliției Rutiere compus din inspectorul

principal de poliție R.S. și agentul de poliție N.F.A., ca urmarea a faptului că

acesta a condus pe drum public autovehiculul la volanul căruia se afla, fără a purta

centura de siguranță, fără a folosi luminile de întâlnire pe un drum național și

neacordând prioritate de trecere autovehiculelor care circulau în sensul giratoriu,

încălcând astfel dispozițiile art. 108 alin. (1) lit. a) pct. 3 și 7 și ale

art. 100 alin. (3) lit. c) din O.U.G. nr. 195/2002 cu modificările și completările

ulterioare.

În continuare,

agentul de poliție N.F.A. i-a solicitat conducătorului auto oprit în trafic să prezinte

actele pentru control, inclusiv polița de asigurare obligatorie de răspundere civilă

auto și i-a adus la cunoștință că pentru contravențiile săvârșite îi va reține permisul

de conducere pentru o perioadă de 60 de zile și îi va aplica o amendă contravențională

în cuantum de 540 RON, urmând să-i elibereze o dovadă provizorie de circulație pentru

15 zile.

În timpul controlului

efectuat, agentul de poliție a constatat și faptul că șoferul contravenient, care

era investigatorul sub acoperire R.R.M., nu avea nici rovignetă pentru autoturismul

pe care îl conducea, motiv pentru care i-a adus acestuia la cunoștință că îi va

reține și certificatul de înmatriculare al autovehiculului, dându-i de înțeles că

îi va aplica o amendă și pentru această faptă contravențională prevăzută de

art. 8 alin. (1) din O.G. nr. 15/2002 cu modificările și completările ulterioare.

Apoi, agentul

de poliție N.F.A. și conducătorul auto R.R.M. s-au deplasat la autospeciala Poliției

Rutiere unde se afla inspectorul principal de poliție R.S., acesta din urmă apostrofându-l

pe șoferul contravenient pentru multiplele încălcări ale normelor privitoare la

regimul circulației rutiere.

În timpul discuțiilor

purtate, cei doi lucrători de poliție i-au dat de înțeles lui R.R.M. că pentru a

nu fi luate măsurile legale în raport cu contravențiile comise, era necesar să le

dea mită, sens în care i-au restituit doar polița de asigurare obligatorie de răspundere

civilă auto și i-au cerut să-i urmeze cu autoturismul propriu.

Astfel, autospeciala

de poliție, urmată de autoturismul condus de investigatorul sub acoperire R.R.M.,

s-a deplasat în curtea unei societăți comerciale aflată în apropierea locului unde

s-a desfășurat controlul.

Aici, investigatorul

sub acoperire R.R.M. s-a apropiat de autospeciala Poliției Rutiere având în mână

polița de asigurare obligatorie de răspundere civilă auto în care introdusese suma

de 400 RON și pe care la solicitarea agentului de poliție N.F.A., i-a înmânat-o

acestuia, deși o mai verificase și anterior. În continuare polițistul a lăsat banii

ce se aflau în interiorul poliței de asigurare să cadă în autospeciala poliției,

iar apoi i-a restituit asigurarea, împreună cu toate celelalte acte prezentate inițial

la control, fără a lua vreo măsură pentru sancționarea contravențiilor săvârșite

de investigatorul sub acoperire.

La data de 6 decembrie

2010, în jurul orei 14:30, în timp ce se deplasa pe DN6 pe raza localității C.,

dinspre municipiul B1, înspre municipiul A. investigatorul sub acoperire P.A. a

fost oprit în trafic de un echipaj al Poliției Rutiere compus din inspectorul principal

de poliție R.S., agentul de poliție N.F.A. și agentul principal de poliție A.M.,

ca urmarea a faptului că acesta, conducând pe drum public autovehiculul la volanul

căruia se afla, a efectuat depășirea unui alt autovehicul cu încălcarea marcajului

longitudinal cu linie dublă continuă, nerespectând astfel dispozițiile art. 100

alin. (3) lit. e) și ale art. 102 alin. (2) raportat la art. 108 alin. (1) lit.

d) pct. 9 din O.U.G. nr. 195/2002 cu modificările și completările ulterioare.

Inspectorul principal

de poliție R.S. i-a adus la cunoștință conducătorului auto oprit că pentru contravenția

comisă îi va reține permisul de conducere.

De asemenea și

agentul de poliție N.F.A. s-a apropiat de autoturismul șoferului contravenient și

l-a încunoștințat că sancțiunile aplicabile pentru conduita sa imprudentă sunt reținerea

permisului de conducere și aplicarea unei amenzi contravenționale în cuantum de

540 RON, urmând a-i fi eliberată o dovadă provizorie de circulație valabilă pentru

o perioadă de 15 zile.

În acest context,

investigatorul sub acoperire P.A. s-a deplasat la autospeciala poliției împreună

cu agentul de poliție N.F.A., acesta din urmă având în posesia sa actele prezentate

pentru control, inclusiv polița de asigurare obligatorie de răspundere civilă auto.

Agentul de poliție i-a restituit investigatorului sub acoperire polița de asigurare

pe care deja o verificase, constatând valabilitatea sa, cerându-i să meargă la mașină

și să aducă asigurarea, adică același document, dându-i astfel de înțeles că trebuie

să le dea mită pentru a evita tragerea sa la răspundere contravențională. Totodată,

ofițerul de poliție din echipaj, inculpatul R.S., spunându-i investigatorului sub

acoperire să aducă asigurarea, i-a atras atenția acestuia să aibă în vedere faptul

că sunt trei polițiști.

În continuare

investigatorul sub acoperire P.A. a luat din autoturismul propriu suma de 500 RON

și a introdus-o în polița de asigurare, pe care i-a înmânat-o agentului de poliție

N.F.A. Acesta din urmă, după ce a luat suma de bani aflată în interiorul poliției

de asigurare, i-a restituit conducătorului auto toate documentele prezentate la

control, inclusiv polița de asigurare, fără a-i aplica vreo sancțiune pentru contravenția

comisă. în tot acest timp, ofițerul de poliție R.S. s-a aflat în mașina poliției

parcată în imediata apropiere.

Imediat după aceea,

autospeciala poliției în care se aflau cei trei lucrători de poliție din echipaj

a părăsit zona în viteză.

La data de 11

ianuarie 2011, în jurul orei 14:20, investigatorul sub acoperire N.B., ieșind dintr-o

benzinărie aflată pe raza orașului B., a efectuat virajul la stânga către municipiul

B1, încălcând marcajul longitudinal cu linie dublă continuă, astfel că a fost oprit

în trafic de un echipaj al Poliției Rutiere compus din inspectorul principal de

poliție R.S. și agentul de poliție N.F.A.

Totodată, s-a

constatat că șoferul oprit pentru control, circulase cu autoturismul pe drumul public

fără a purta centura de siguranță, fără a folosi luminile de întâlnire pe drumul

național și vorbind la telefonul mobil fără a utiliza un dispozitiv mâini libere.

Faptele astfel săvârșite contraveneau prevederilor art. 108 alin. (1) lit. a)

pct. 2, 3, 7 și lit. d) pct. 9 din O.U.G. nr. 195/2002 cu modificările și completările

ulterioare.

După ce i-a solicitat

prezentarea documentelor pentru control, ofițerul de poliție R.S. i-a adus la cunoștință

conducătorului auto contravenient că pentru faptele contravenționale săvârșite îi

va reține permisul de conducere și îi va aplica o amendă contravențională, deși

pentru abaterile constatate legea nu prevedea ca sancțiune suspendarea dreptului

de a conduce autovehicule.

După ce a remis

ofițerului de poliție actele solicitate pentru control, investigatorul sub acoperire

l-a urmat pe acesta la autospeciala poliției în care se afla agentul de poliție

N.F.A.

În continuare

agentul de poliție N.F.A. i-a restituit investigatorului sub acoperire doar polița

de asigurare, făcându-i totodată semn cu capul să meargă la autoturismul cu care

se deplasase, dându-i astfel de înțeles că pentru a evita aplicarea sancțiunilor

contravenționale de care era pasibil, era necesar să le dea mită.

Înțelegând semnificația

gestului polițistului, investigatorul sub acoperire s-a deplasat la autoturismul

său, de unde a luat suma de 400 RON pe care a introdus-o în polița de asigurare,

iar apoi a revenit la autospeciala poliției și i-a înmânat agentului de poliție

documentul în interiorul căruia era disimulată suma de bani constituind mita.

După ce agentul

de poliție, în prezența colegului său R.S., a luat suma de bani din interiorul poliței

de asigurare, a restituit investigatorului sub acoperire toate documentele prezentate

pentru control, fără ca el sau ofițerul de poliție din echipaj să ia vreo măsură

legală pentru sancționarea abaterilor constatate.

Toate aceste activități

infracționale desfășurate în zilele de 22 noiembrie 2010, 6 decembrie 2010 și 11

ianuarie 2011 au fost înregistrate audio-video în mod autorizat, cu tehnică specială

purtată de investigatorii sub acoperire R.R.M., P.A. și N.B., fiind stocate pe suportul

optic tip DVD-R marca X, atașat la dosarul cauzei, convorbirile purtate de investigatorii

sub acoperire cu inspectorul principal de poliție R.S. și cu agentul de poliție

N.F.A., fiind redate și în formă scrisă în cuprinsul proceselor-verbale aflate în

dosarul de urmărire penală.

S-a mai reținut

că de altfel, optând pentru aplicarea procedurii speciale de judecare a cauzei prevăzută

de dispozițiile art. 320

1

C. proc. pen., niciunul dintre inculpați nu

a contestat situația de fapt dedusă judecății, ci dimpotrivă și-au asumat în mod

total și necondiționat responsabilitatea faptelor pentru care au fost trimiși în

judecată.

În raport cu circumstanțele

de fapt ce caracterizează activitatea infracțională a inculpaților, instanța de

fond a constatat că în drept, faptele inculpaților R.S. și N.F.A., polițiști în

cadrul I.P.J. Ilfov, Poliția Bragadiru, Poliția Rutieră, care în zilele de 22 noiembrie

2010, 6 decembrie 2010 și 11 ianuarie 2011, în timp ce se aflau în exercitarea atribuțiilor

de serviciu, au pretins și au primit de la investigatorii sub acoperire R.R.M.,

P.A. și N.B. suma totală de 1.300 RON, în scopul de a nu le aplica sancțiuni contravenționale

ca urmare a încălcării normelor privitoare la regimul circulației rutiere pe drumurile

publice, întrunesc elementele constitutive ale infracțiunii de luare de mită în

formă continuată, prevăzută de art. 254 alin. (1) și (2) C. pen., raportat la

art. 6 și art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000, cu modificările și completările

ulterioare, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (trei acte materiale).

Așadar constatând

că faptele care au format obiectul judecății există, acestea constituie infracțiunea

de luare de mită în formă continuată prevăzută de art. 254 alin. (1) și (2) C.

pen., raportat la art. 6 și art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 cu modificările

și completările ulterioare, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. și au fost săvârșite

de inculpații R.S. și N.F.A. cu forma de vinovăție cerută de lege (intenția directă),

instanța de fond a apreciat că se impune condamnarea inculpaților în conformitate

cu prevederile art. 345 alin. (2) C. proc. pen.

La individualizarea

judiciare a pedepsei aplicată fiecăruia dintre inculpați, instanța de fond a ținut

seama de criteriile generale de individualizare judiciară prev. de art. 72 C.

pen. și anume de: dispozițiile părții generale a C. pen. referitoare la forma de

vinovăție cu care a fost săvârșită fapta, la participația penală a inculpaților

și la forma continuată a infracțiunii; limitele de pedeapsă prevăzute de textul

incriminator pentru fapta săvârșită, astfel cum sunt reduse cu o treime ca efect

al aplicării cauzei legale de reducere a acestor limite prevăzută de art. 320

1

alin. (7) C. proc. pen., pedeapsa închisorii de la 2 la 10 ani; gradul relativ ridicat

de pericol social al faptei comise pus în evidență de modul, mijloacele și împrejurările

concrete ale săvârșirii faptei, sub acest aspect avându-se în vedere faptul că infracțiunea

a fost săvârșită atât în varianta pretinderii, cât și în varianta primirii unor

sume de bani cu titlu de mită, prin acte materiale repetate (trei acte) ce s-au

succedat la intervale scurte de timp; scopul urmărit și urmarea produsă, obținerea

unor sume de bani necuvenite în contextul încălcării cu știință a atribuțiilor de

serviciu de către niște lucrători de poliție care, deși erau chemați să vegheze

la respectarea legii și să o aplice în mod corespunzător celor răspunzători de nesocotirea

ei, au înțeles ei înșiși să o încalce în mod flagrant, săvârșind fapte de natură

penală, aspecte care sunt de natură a afecta serios credibilitatea și prestigiul

Ministerului de Interne și sentimentul de încredere pe care instituția poliției

trebuie să îl aibă în rândul comunității; precum și referințele ce caracterizează

în mod favorabil persoana inculpaților, care nu sunt cunoscuți cu antecedente penale,

ceea ce dovedește că înainte de comiterea faptei au manifestat o conduită de respect

față de regulile de conviețuire socială și de valorile sociale ocrotite de lege,

pe parcursul procesului penal au dat dovadă de o atitudine sinceră și cooperantă,

contribuind în mod substanțial la soluționarea cu celeritate a cauzei, fiecare dintre

ei are un grad ridicat de instruire, ambii având studii superioare, din punct de

vedere profesional, până a intra în conflict cu legea penală, și-au îndeplinit cu

conștiinciozitate și profesionalism îndatoririle de lucrători de poliție, iar din

punct de vedere social, amândoi aparțin unor familii organizate care le oferă tot

sprijinul necesar îndreptării lor sociale și morale.

Instanța de fond

a apreciat însă că nu este oportun a se reține în favoarea inculpaților circumstanțe

atenuante, în condițiile art. 74 C. pen., întrucât, pe de o parte buna conduită

socială anterioară devine aproape un aspect irelevant, în contextul în care o asemenea

cerință era absolut necesară pentru exercitarea profesiei pe care inculpații o aveau

la momentul săvârșirii faptei, iar pe de altă parte atitudinea procesuală adecvată

manifestată de cei doi inculpați, dincolo de faptul că și-a găsit expresia adecvată

prin reținerea incidenței cauzei legale de reducere a limitelor de pedeapsă prevăzute

de art. 320

1

alin. (7) C. proc. pen., aceasta constituie în fapt o simplă

confirmare a ceea ce probele evidente de vinovăție existente în cauză demonstrează

cu prisosință și, de altfel, toate datele favorabile privitoare la persoana inculpaților

trebuie evaluate prin raportare și la incidența cauzei legale de agravare a răspunderii

penale pe care o reprezintă forma continuată a infracțiunii reținută în sarcina

fiecărui inculpat.

În consecință,

prima instanță a considerat că la stabilirea pentru fiecare inculpat a unei pedepse

situată la limita minimului special la care se poate ajunge prin reducerea cu o

treime a limitelor de pedeapsă prevăzute în norma de încriminare pentru infracțiunea

de luare de mită prevăzută de art. 254 alin. (1) și (2) C. pen., raportat la

art. 6 și art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 cu modificările și completările

ulterioare, corespunde și reflectă în mod adecvat toate criteriile de individualizare

judiciară prevăzute de art. 72 C. pen. și totodată este în măsură să asigure și

realizarea în mod eficient a scopului punitiv, dar și educativ și preventiv al pedepsei,

astfel cum este prevăzut în art. 52 C. pen.

În ceea ce privește

pedeapsa accesorie, instanța de fond a avut în vedere dispozițiile art. 71

alin. (2) C. pen. potrivit cărora, „condamnarea la pedeapsa detențiunii pe viață

sau a închisorii, atrage de drept interzicerea drepturilor prevăzute în art. 64

lit. a)-c) C. pen. din momentul în care hotărârea a rămas definitivă și până la

terminarea executării pedepsei”, precum și decizia nr. LXXIV din 5 noiembrie 2007

pronunțată în recurs în interesul legii, de secțiile unite ale Înaltei Curți de

Casație și Justiție care a stabilit că dispozițiile art. 71 C. pen. referitoare

la pedepsele accesorii se interpretează în sensul că, „interzicerea drepturilor

prevăzute de art. 64 lit. a) teza I-c) C. pen. nu se va face în mod automat, prin

efectul legii, ci se va supune aprecierii instanței, în funcție de criteriile stabilite

în art. 71 alin. (3) C. pen.”.

De asemenea, în

aplicarea pedepsei accesorii instanța de fond a mai ținut seama și de jurisprudența

constantă a C.E.D.O. în această materie, conform căreia, interzicerea drepturilor

prevăzute de art. 64 C. pen. trebuie să se facă disociat, în raport cu natura infracțiunilor,

cu împrejurările și modalitatea comiterii acestora, astfel încât să nu se aducă,

atingeri nejustificate ale drepturilor și libertăților recunoscute și garantate

de Convenția Europeană a Drepturilor Omului (a se vedea în acest sens hotărârile

date în cauza Hirst contra. Marii Britanii și cauza Sabou și Pârcălab contra României).

În raport cu aceste

aspecte, prima instanță a considerat că interzicerea ca pedeapsă accesorie a drepturilor

prevăzute în art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) și c) C. pen., apare ca fiind

justă și proporțională cu situația ce a generat necesitatea instituirii acestei

interdicții, întrucât, pe de o parte, interzicerea drepturilor, anterior menționate

este îndreptățită nu doar de natura și gravitatea relativ sporită a infracțiunilor

săvârșite de inculpați, dar și de desconsiderarea cu mare ușurință de către aceștia

a unei importante valori sociale ocrotite de legea penală pe care, în virtutea calității

lor de funcționari ai statului investiți cu exercițiul autorității publice, aveau

obligația esențială să o respecte și să o protejeze, iar, pe de altă parte, răspunde

necesității de a-i împiedica să mai exercite activitatea de care s-au folosit în

săvârșirea faptelor și să decidă în legătură cu treburile societății, ale cărei

reguli normale de conviețuire au înțeles să le încalce.

Referitor la individualizarea

judiciară a modalității de executare a pedepsei, în raport cu circumstanțele personale

ale inculpaților și cu posibilitățile reale și efective ale acestora de a conștientiza

gravitatea faptei comise, instanța de fond a apreciat că realizarea în mod eficient

a scopului preventiv și educativ al pedepsei și obținerea în mod real a reeducării

și reintegrării sociale a inculpaților pot fi garantate și fără executarea propriu-zisă

a pedepsei, respectiv prin suspendarea condiționată a executării acesteia în conformitate

cu prevederile art. 81 C. pen. pe durata unui termen de încercare de 3 ani stabilit

conform art. 82 C. pen., în cauză fiind îndeplinite și celelalte condiții instituite

de lege cu privire la posibilitatea acordării beneficiului suspendării condiționate

a executării pedepsei.

Drept urmare,

în temeiul art. 350 alin. (3) lit. b) C. proc. pen. s-a dispus punerea de îndată

în libertate a inculpaților, dacă nu sunt arestați în altă cauză.

Împotriva sentinței

penale nr. 152 din 14 aprilie 2011 a Curții de Apel București, secția I penală,

au declarat recurs Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, D.N.A.,

Serviciul Teritorial București și inculpatul R.S.

În recursul său,

parchetul a criticat hotărârea atacată sub aspectul greșitei individualizări a pedepselor

aplicate inculpaților R.S. și N.F.A., atât sub aspectul cuantumului, cât și al modalități

lor de executare.

În baza cazului

de casare prevăzut de art. 385

9

pct. 14 C. proc. pen., se solicită admiterea

recursului, casarea hotărârii, majorarea pedepselor aplicate inculpaților și executarea

lor în regim de detenție.

În motivarea recursului

parchetului s-a susținut că pedepsele, sub aspectul cuantumului, dar și al modalității

lor de executare sunt contrare scopului instituit de legiuitor și nu sunt de natură

să satisfacă cerințele cuprinse de art. 52 C. pen., nu reflectă o corectă evaluare

a criteriilor de individualizare a pedepselor că pedepsele aplicate inculpaților,

care reprezintă minimul special prevăzut de lege, nu sunt temeinic individualizate.

La aplicarea pedepselor, instanța de fond nu a ținut seama de toate criteriile generale

de individualizare judiciară a pedepsei prevăzute de art. 72 C. pen. și anume, de

gravitatea faptei, cât și de periculozitatea infractorului. Chiar în condițiile

aplicării dispozițiilor art. 320

1

C. proc. pen., dată fiind poziția inculpaților

de recunoaștere a faptelor pentru care au fost trimiși în judecată, criteriile menționate

anterior nu își pierd din însemnătate, instanța fiind obligată să analizeze în mod

temeinic felul în care s-a realizat în concret fapta incriminată, precum și situațiile,

stările sau împrejurările de natură să o particularizeze și să-i imprime un anumit

grad de pericol social.

S-a mai arătat

în motivarea recursului că în cazul infracțiunii de luare de mită, prevăzută de

art. 254 alin. (1) și (2) C. pen., cu aplicarea art. 6 și 7 alin. (1) din Legea

nr. 78/2000, în condițiile aplicării art. 320

1

C. proc. pen., legiuitorul

a prevăzut o pedeapsă cuprinsă între 2 și 10 ani închisoare, pedeapsă care evidențiază

doar în mod generic pericolul social al acestei infracțiuni. În determinarea pericolului

social concret al infracțiunilor săvârșite, relevante sunt modul de comitere a acestora

precum și mijloacele folosite, natura și gravitatea consecințelor produse, motivul

săvârșirii infracțiunii și scopul urmărit de inculpați prin comiterea faptelor,

aspecte la care instanța a făcut doar referire în mod generic, nu și o analiză efectivă

a lor. De asemenea, s-a mai susținut că instanța de fond trebuia să aibă în vedere

împrejurarea că inculpații, în ciuda statutului special din punct de vedere social

și material, au comis grave infracțiuni de corupție, în scopul obținerii unor venituri

suplimentare, activitate de natură a prejudicia reputația funcției deținute, dar

și prestigiul unor instituții de natura celor în care activau. Gravitatea faptelor

este evidențiată și de perseverența cu care inculpații au acționat, numărul mare

al actelor materiale de pretindere și primire a sumelor de bani într-o perioadă

de timp relativ scurtă respectiv, noiembrie 2010-ianuarie 2011, demonstrează curajul

și predispoziția inculpaților în derularea unor astfel de activități ilicite.

Cu privire la

modalitatea de executare a pedepselor, în motivarea recursului parchetului s-a arătat

că pentru corecta aplicare a dispozițiilor art. 81 C. pen. care reglementează suspendarea

condiționată a executării pedepsei, era necesar ca instanța să examineze în mod

temeinic toate elementele obiective și subiective, pe baza cărora se poate intui

conduita viitoare a inculpaților chiar și fără executarea efectivă a pedepselor.

S-a mai susținut că, față de gravitatea faptelor de corupție, demonstrată și de

incidența stării de agravare a răspunderii penale, cât și de calitatea în care au

acționat inculpații, persoane chemate să respecte și să aplice legea, nu se justifică

aplicarea dispozițiilor art. 81 C. pen. chiar dacă aceștia nu sunt cunoscuți cu

antecedente penale, ori au un grad ridicat de instruire, întrucât aceste împrejurări

sunt condiții obligatorii pentru obținerea și exercitarea profesiei de polițist.

Cu privire la

recursul declarat de inculpatul R.S. se reține că, la termenul de judecată din 13

martie 2012, inculpatul fiind prezent în ședința de judecată, în stare de arest,

asistat de apărător ales, a declarat că își retrage recursul formulat împotriva

sentinței penale nr. 152 din 14 aprilie 2011 a Curții de Apel București, secția

I penală.

Înalta Curte,

examinând recursul declarat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și

Justiție, D.N.A., prin prisma motivului de recurs invocat care se încadrează în

cazul de casare prevăzut de art. 385

9

pct. 14 C. proc. pen., dar și din

oficiu, în conformitate cu art. 385

9

alin. (3) C. proc. pen., constată

că acesta este nefondat pentru considerentele ce se vor arătat în continuare.

Potrivit art.

385

9

pct. 14 C. proc. pen., hotărârile pot fi supuse casării când s-au

aplicat pedepse greșit individualizate în raport cu prevederile art. 72 C. pen.,

sau în alte limite decât cele prevăzute de lege.

Individualizarea

pedepsei este unul dintre principiile instituțiile de baza ale dreptului penal,

fiind reglementată în Partea generala Capitolul V Secțiunea I art. 72, C. pen. și

presupune operațiunea de adaptare a pedepsei și a executării ei la cazul concret

și la persoana infractorului, astfel încât să se asigure scopul ei și să se realizeze

finalitatea răspunderii penale.

Această adaptare

trebuie să corespundă gravității infracțiunii, pericolului social concret al acesteia,

situației personale a infractorului, periculozității lui.

Individualizarea

legală este obligatorie, fiind stabilită de legiuitor prin determinarea unui cadru

legal al pedepselor, a unor coordonate de baza pentru individualizarea lor, cum

ar fi limitele pedepselor, cauzele de modificare a pedepselor, circumstanțele agravante

și atenuante.

Individualizarea

judiciară se aplică de către instanța de judecată inculpatului, ținând seama de

împrejurările concrete ale faptei, fiind avute în vedere dispozițiile Părții generale

a C. pen. referitoare la pedepse, limitele pedepsei fixate în lege pentru infracțiunea

săvârșită, prevăzute în partea specială, gradul de pericol social, al faptei și

al autorului ei, împrejurările care atenuează sau agravează răspunderea penală.

Chiar dacă individualizarea

pedepsei este un proces interior, strict personal al judecătorului, ea nu este totuși

un proces arbitrar, subiectiv, ci din contră, acesta trebuie să fie rezultatul unui

examen obiectiv al întregului material probatoriu, studiat după anumite reguli și

criterii precis determinate.

Înscrierea în

lege a criteriilor generale de Individualizare a pedepsei înseamnă consacrarea explicită

a principiului individualizării pedepsei, așa încât respectarea acestuia este obligatorie

pentru instanță.

De altfel, ca

să-și poată îndeplini funcțiile care-i sunt atribuite în vederea realizării scopului

său și al legii, pedeapsa trebuie să corespundă sub aspectul naturii (privativă

sau neprivativă de libertate) și duratei, atât gravității faptei și potențialului

de pericol social pe care îl prezintă, în mod real persoana infractorului, cât și

aptitudinii acestuia de a se îndrepta sub influența pedepsei.

Funcțiile de constrângere

și de reeducare, precum și scopul preventiv al pedepsei, pot fi realizate numai

printr-o justă individualizare a sancțiunii, care să țină seama de persoana căreia

îi este destinată, pentru a fi ajutată să se schimbe, în sensul adaptării la condițiile

socio-etice impuse de societate.

Pedeapsa stabilită

pentru infracțiunea comisă trebuie în același timp individualizată pentru a răspunde

principiului proporționalității în sensul unui raport echitabil și echilibrat între

fapta săvârșită și răspunderea penală și a unei corecte, necesare și corespunzătoare

adecvări a pedepsei la scopul legii penale, în condițiile prevăzute de art. 52

C. pen.

Raportând cauzei

aceste considerații teoretice, se constată că pedepsele aplicate inculpaților reflectă

o justă și completă valorificare a tuturor criteriilor de individualizare prevăzute

de art. 72 C. pen., cuantumul acestora fiind de natură să asigure realizarea scopului

pedepsei, astfel cum acesta este reglementat prin dispozițiile art. 52 C. pen.

Astfel, la stabilirea

și aplicarea pedepselor instanța de fond a ținut seama de dispozițiile părții generale

a C. pen., de limitele de pedeapsă stabilite de textul incriminator pentru fapta

săvârșită, reduse cu o treime ca efect al aplicării cauzei legale de reducere prevăzută

de art. 320

1

alin. (7) C. proc. pen., de modalitatea și împrejurările

comiterii faptelor, de numărul actelor materiale reținute în sarcina inculpaților,

fiind respectat principiul proporționalității între natura valorilor sociale lezate,

de gravitatea faptelor comise, determinată de calitatea inculpaților R.S. și N.F.A.

de ofițeri de poliție în cadrul I.P.J. Ilfov, Poliția Bragadiru, Poliția Rutieră,

care, în timp ce se aflau în exercitarea atribuțiilor de serviciu, au pretins și

au primit de la investigatorii sub acoperire R.R.M., P.A. și N.B. suma totală de

1.300 RON, în scopul de a nu le aplica sancțiuni contravenționale ca urmare a încălcării

normelor privitoare la regimul circulației rutiere pe drumurile publice,

Relațiile sociale

protejate de lege prin incriminarea faptelor de luare de mită reținute în sarcina

inculpaților sunt cele referitoare la buna desfășurare a atribuțiilor de serviciu,

activitate incompatibilă cu suspiciunea uzitării funcției în scopuri ilicite.

Aceasta presupune

corectitudinea funcționarului public în îndeplinirea atribuțiilor de serviciu care

are obligația să respecte drepturile cetățenilor și să asigure buna funcționare

a serviciilor și instituțiilor, dar și abținerea acestuia de la luarea unor decizii

de natură să-i confere, direct sau indirect, ori prin terțe persoane, un anumit

avantaj material,

De asemenea, prin

incriminarea faptei s-a urmărit ocrotirea relațiilor sociale referitoare la apărarea

intereselor legale ale persoanelor fizice sau publice împotriva intereselor ilicite

ale funcționarului public.

Totodată, se constată

că la individualizarea pedepselor, instanța de fond a avut în vedere și datele ce

caracterizează persoana inculpaților, care trebuiau să dea dovadă de probitate morală

și integritate în desfășurarea activității, însă au nesocotit cu bună știință standardele

de conduită impuse de statutul lor profesional, iar prin faptele comise au adus

o atingere gravă prestigiului instituției în care aceștia își desfășurau activitatea,

acțiunile lor fiind de natură să inducă opiniei publice reprezentarea greșită că

astfel de acțiuni reprezintă o constantă a comportamentului.

Inculpatul R.S.

a avut o atitudine procesuală sinceră, recunoscând fapta în modalitatea descrisă

în rechizitoriu, a manifestat regret față de comiterea acesteia și se află la primul

conflict cu legea penală, nu a avut abateri disciplinare, are studii superioare

și este căsătorit.

Inculpatul N.F.A.

a avut o poziție procesuală sinceră pe parcursul procesului penal, a recunoscut

fapta săvârșită, astfel cum este descrisă în actul de sesizare a instanței, a avut

o conduită bună anterior săvârșirii infracțiunii, așa cum rezultă din caracterizarea

emisă de I.P.J. Ilfov, fiind apreciat cu calificativele de „bun” și „foarte bun”,

are studii superioare și are o familie organizată.

Se constată că

în cauză au fost evaluate plural toate criteriile ce caracterizează individualizarea

judiciară, iar pedeapsa în cuantum de câte 2 ani închisoare dispusă față de fiecare

inculpat asigură realizarea funcțiilor de exemplaritate și educativă, dând posibilitatea

reintegrării lor în societate.

Așadar, critica

parchetului în sensul că pedepsele aplicate celor doi inculpați sunt greșit individualizate

sub aspectul cuantumului lor, este neîntemeiată și urmează să fie respinsă.

Totodată, se constată

că nici critica referitoare la modalitatea de executare a pedepselor aplicată inculpaților

este neîntemeită.

Conform dispozițiilor

art. 81 C. pen., instanța poate dispune suspendarea condiționată a executării pedepsei

aplicate persoanei fizice pe o anumită durată, dacă sunt îndeplinite următoarele

condiții: pedeapsa aplicată este închisoarea de cel mult 3 ani sau amendă; infractorul

nu a mai fost condamnat anterior la pedeapsa închisorii mai mare de 6 luni, afară

de cazul când condamnarea intră în vreunul din cazurile prevăzute de art. 38 C.

pen.; se apreciază că scopul pedepsei poate fi atins chiar fără executarea acesteia.

Suspendarea condiționată

a executării pedepsei este o măsură de individualizare a reacției penale pe care

o poate lua instanța de judecată prin pronunțarea unei hotărâri de condamnare. Ea

constă în suspendarea pe o anumită durată denumită termen de încercare, a executării

pedepsei aplicate, cu obligația pentru cel condamnat de a avea o comportare corectă

în tot acest timp, acordată și în caz de concurs de infracțiuni dacă pedeapsa aplicată

este închisoarea de cel mult 2 ani și infractorul nu a mai fost condamnat anterior

la pedeapsa închisorii mai mare de 6 luni, afară de cazul când condamnarea intră

în vreunul din cazurile prevăzute de art. 38 C. pen., precum și dacă se apreciază

că scopul pedepsei poate fi atins chiar fără executarea acesteia.

Suspendarea condiționată

a executării pedepsei nu este un drept al persoanei condamnate, iar simpla îndeplinire

a condițiilor referitoare la cuantumul sancțiunii, nu conduce la aplicarea în mod

obligatoriu a dispozițiilor art. 81 C. pen.

Totodată, suspendarea

condiționată a executării pedepsei este o măsură bazată, pe încrederea în posibilitățile

de îndreptare a infractorului fără executarea efectivă a pedepsei, aplicate și supunerea

lui la încercare în acest scop, prin această măsură se evită dezavantajele privațiunii

de libertate, respectiv scoaterea condamnatului din mediul familia și social obișnuit.

Raportând cauzei

aceste considerații teoretice, în acord cu prima instanță, Înalta Curte apreciază

că față de natura și gravitatea faptelor, circumstanțele personale ale inculpaților,

care nu sunt cunoscuți cu antecedente penale, înainte de comiterea faptelor au avut

o conduită de respect față de lege și de regulile de conviețuire socială, pe parcursul

desfășurării procesului penal au avut o atitudine sinceră și cooperantă, contribuind

la soluționarea cu celeritate a cauzei, fiecare dintre ei are un grad ridicat de

instruire, ambii având studii superioare, și-au îndeplinit cu conștiinciozitate

și profesionalism îndatoririle de lucrători de poliție, așa cum rezultă din caracterizările

emise de instituția la care și-au desfășurat activitatea, iar din punct de vedere

social, aparțin unor familii organizate care le oferă tot sprijinul necesar îndreptării

lor sociale și morale.

Așadar, se constată

că în cauză sunt îndeplinite toate condițiile instituite de lege cu privire la posibilitatea

acordării inculpaților R.S. și N.F.A. a beneficiului suspendării condiționate a

executării pedepsei, aceștia având posibilități reale și efective de a conștientiza

gravitatea faptelor comise, astfel că realizarea în mod eficient a scopului preventiv

și educativ al pedepsei și obținerea în mod real a reeducării și reintegrării lor

sociale, pot fi garantate și fără executarea propriu-zisă a pedepselor, respectiv

prin suspendarea condiționată a executării lor, în conformitate cu prevederile

art. 81 C. pen., așa cum în mod corect a apreciat și instanța de fond.

Având în vedere

toate aceste aspecte, valorificate în mod judicios de instanța de instanța de fond

în procesul de cuantificare a sancțiunilor penale și de alegere a modalității lor

de executare, Înalta Curte apreciază că nu se impune, agravarea răspunderii penale

a inculpaților R.S. și N.F.A., așa cum s-a solicitat în recursul Parchetului de

pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, D.N.A., sancțiunile penale aplicate

fiind corect individualizate, cu luarea în considerare a tuturor criteriilor prevăzute

de art. 72 alin. (1) C. pen., proporționale atât cu gravitatea faptelor, cât și

cu circumstanțele personale ale inculpaților și apte să asigure reeducarea acestora

și realizarea scopului preventiv-educativ prevăzut de art. 52 C. pen.

Așa fiind, se

constată că și critica formulată de parchet cu privire la greșita modalitate de

executare a pedepselor aplicată inculpaților este neîntemeiată și urmează să fie

respinsă.

Asupra retragerea

recursului declarat de inculpatul R.S. împotriva sentinței penale nr. 152 din 14

aprilie 2011 a Curții de Apel București, secția I penală:

Potrivit art.

385

4

alin. (2) combinat cu art. 369 C. proc. pen., până la închiderea

dezbaterilor, la instanța de recurs, oricare dintre părți își poate retrage recursul

declarat.

Aceleași texte

prevăd că, retragerea trebuie făcută personal, iar când partea se află în stare

de detenție și printr-o declarație atestată într-un proces-verbal, de către comandantul

locului de deținere.

Așa fiind, având

în vedere că inculpatul R.S., prezent în instanță, în stare de arest, la termenul

de judecată din 13 martie 2013, asistat de apărătorul său ales, și-a manifestat

voința de a-și retrage recursul formulat, până la închiderea dezbaterilor,

Înalta Curte constată că sunt îndeplinite cerințele dispozițiilor legale mai sus

menționate.

În raport de aceste

considerente, constatând neîntemeiate criticile formulate de Parchetul de pe lângă

Înalta Curte de Casație și Justiție, D.N.A., în temeiul art. 385

15

pct. 1 lit. b) C. proc. pen., Înalta Curte va respinge ca nefondat recursul.

În conformitate

cu dispozițiile art. 385

4

alin. (2) combinat cu art. 369 C. proc.

pen., Înalta Curte va lua act de retragerea recursului declarat de inculpatul R.S.

împotriva sentinței penale nr. 152 din 14 aprilie 2011 a Curții de Apel București,

secția I penală.

În temeiul

art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurentul inculpat R.S. va fi obligat la plata

sumei de 250 RON cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 50 RON, reprezentând

onorariul pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

Onorariul de avocat

pentru apărarea din oficiu pentru intimatului inculpat N.F.A., până la prezentarea

apărătorului ales, în sumă de 100 RON, se va plăti din fondul Ministerului Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat,

recursul declarat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție,

D.N.A. împotriva sentinței penale nr. 152 din 14 aprilie 2011 a Curții de Apel București,

secția I penală.

Ia act de retragerea

recursului declarat de inculpatul R.S. împotriva aceleiași hotărâri.

Obligă recurentul

inculpat R.S. la plata sumei de 250 RON cheltuieli judiciare către stat, din care

suma de 50 RON, reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu, se va avansa

din fondul Ministerului Justiției.

Onorariul de avocat

pentru apărarea din oficiu până la prezentarea apărătorului ales a intimatului inculpat

N.F.A., în sumă de 100 ron, se va plăti din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată,

în ședință publică, azi 13 martie 2012.