ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 706/2012

ÎNALTA C RTE DE

CASAȚIE ȘI JUSTIȚIE

Deliberând asupra recursurilor declarate de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, D.N.A. și de inculpatul R.S. împotriva sentinței penale nr. 152 din 14 aprilie 2011 a Curții de Apel București, secția I penală, privind și pe inculpatul N.F.A., constată următoarele: Prin sentința penală nr. 152 din 14 aprilie 2011 pronunțată în Dosarul nr. 2997/2/2011 Curtea de Apel București, secția I penală, a hotărât: În baza art. 254 alin. (1) și (2) C. pen. raportat la art. 6 și art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 cu modificările și completările ulterioare, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. și art. 320 1 alin. (7) C. proc. pen. a condamnat inculpatul R.S. la pedeapsa de 2 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de luare de mită în formă continuată.

În baza art. 71 C. pen. a interzis inculpatului exercitarea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) și c) C. pen., ca pedeapsă accesorie. În temeiul art. 81 C. pen. a suspendat condiționat executarea pedepsei de 2 ani închisoare, pe un termen de încercare de 4 ani, calculat potrivit art. 82 C. pen. În baza art. 359 alin. (1) C. proc. pen. s-au pus în vedere inculpatului dispozițiile art. 83 C. pen. În baza art. 71 alin. (5) C. pen. pe durata termenului de încercare s-a dispus suspendarea executării pedepsei accesorii. În temeiul art. 350 alin. (3) lit. b) C. proc. pen. s-a dispus punerea de îndată în libertate a inculpatului de sub puterea mandatului de arestare preventivă din 15 martie 2011 emis de Curtea de Apel București, secția I penală, dacă nu este arestat în altă cauză.

În baza art. 88 C. pen. s-a dedus din pedeapsa aplicată inculpatului, durata reținerii și a arestatului preventiv, din perioada 15 martie 2011 până la data punerii efective în libertate. În baza art. 254 alin. (1) și 2 C. pen. raportat la art. 6 și art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 cu modificările și completările ulterioare, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. și art. 320 1 alin. (7) C. proc. pen. a condamnat inculpatul N.F.A. la pedeapsa de 2 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de luare de mită în formă continuată. În baza art. 71 C. pen. a interzis inculpatului exercitarea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) și c) C. pen., pe durata executării pedepsei.

În baza art. 81 C. pen. a fost suspendată condiționat executarea pedepsei de 2 ani închisoare, pe un termen de încercare de 4 ani, calculat potrivit art. 82 C. pen. În baza art. 359 alin. (1) C. proc. pen. i-au fost puse în vedere inculpatului dispozițiile art. 83 C. pen. În baza art. 71 alin. (5) C. pen. pe durata termenului de încercare a fost suspendată executarea pedepsei accesorii. În temeiul art. 350 alin. (3) lit. b) C. proc. pen. a fost pus de îndată în libertate inculpatul N.F.A., de sub puterea mandatului de arestare preventivă din 15 martie 2011 emis de Curtea de Apel București, secția I penală, dacă nu este arestat în altă cauză. În baza art. 88 C. pen. s-a dedus din pedeapsa aplicată inculpatului, durata reținerii și a arestatului preventiv, din perioada 15 martie 2011 până la data punerii efective în libertate.

În baza art. 254 alin. (3) C. pen. raportat la art. 19 din Legea nr. 78/2000, cu modificările și completările ulterioare, fost confiscată de la fiecare inculpat suma de câte 650 RON. În baza art. 357 alin. (2) lit. c) C. proc. pen. au fost menținute măsurile sechestrului asigurător instituite prin ordonanțele din data de 24 martie 2011 ale Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, D.N.A., Serviciul Teritorial București, asupra conturilor: nr. X1 și nr. X2, deschise la Banca C.E.C., Agenția S.V., în limita sumei de câte 650 RON și dispune restituirea către inculpați a restului sumelor de bani consemnate în aceste conturi. În baza art. 191 alin. (2) C. proc. pen. a fost obligat fiecare inculpat la câte 1.500 RON fiecare, cheltuieli judiciare către stat.

Pentru a pronunța această sentință, tribunalul a reținut că prin rechizitoriul nr. 17/P/2011 din 31 martie 2011 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, D.N.A., Serviciul Teritorial București, înregistrat pe rolul Curții de Apel București sub Dosar nr. 2997/2/2011, au fost trimiși în judecată inculpații R.S. și N.F.A., pentru săvârșirea infracțiunii de luare de mită în formă continuată prevăzută de art. 254 alin. (1) și (2) C. pen., raportat la art. 6 și art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 cu modificările și completările ulterioare, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (trei acte materiale). În fapt, din cercetările efectuate în cauză s-a stabilit în actul de sesizare a instanței că inculpații R.S.

și N.F.A., în calitate de polițiști în cadrul I.P.J. Ilfov, Poliția Bragadiru, Poliția Rutieră, în zilele de 22 noiembrie 2010, 6 decembrie 2010 și 11 ianuarie 2011, în timp ce se aflau în exercitarea atribuțiilor de serviciu, au pretins și au primit de la investigatorii sub acoperire R.R.M., P.A. și N.B., suma totală de 1.300 RON, în scopul de a nu le aplica sancțiuni contravenționale ca urmare a încălcării normelor privitoare la regimul circulației pe drumurile publice.

Situația de fapt așa cum a fost reținută prin rechizitoriu, a fost dovedită în cursul urmăririi penale cu următoarele mijloace de probă: procesul-verbal întocmit la data de 22 noiembrie 2010 de către investigatorul sub acoperire R.R.M., planșa fotografică conținând cadre din înregistrările video efectuate la data de 22 noiembrie 2010, procesul-verbal întocmit la data de 15 decembrie 2010 cu privire la redarea convorbirii purtată în mediul ambiental la data de 22 noiembrie 2010 între investigatorul sub acoperire R.R.M. și inculpații R.S. și N.F.A., declarația din data de 14 martie 2011 dată de martorul R.R.M., procesul-verbal întocmit la data de 7 decembrie 2010 de către investigatorul sub acoperire P.A., procesul-verbal întocmit la data de 13 decembrie 2010 cu privire la redarea convorbirii purtată în mediul ambiental la data de 6 decembrie 2010 între investigatorul sub acoperire P.A.

și inculpații R.S. și N.F.A., planșa fotografică conținând cadre din înregistrările video efectuate la data de 6 decembrie 2010, declarația din data de 14 martie 2011 dată de martorul P.A., procesul-verbal întocmit la data de 14 ianuarie 2011 de către investigatorul sub acoperire N.B., planșa fotografică conținând cadre din înregistrările video efectuate la data de 11 ianuarie 2011, procesul-verbal întocmit la data de 25 ianuarie 2011 cu privire la redarea convorbirii purtată în mediul ambiental la data de 11 ianuarie 2011 între investigatorul sub acoperire N.B. și inculpații R.S. și N.F.A., declarația din data de 14 martie 2011 a martorului N.B., procesul-verbal de verificare în baza de date a Direcției Generale Resurse Umane din Ministerul Administrației și Internelor a inculpaților R.S.

și N.F.A., copii ale fișelor posturilor ocupate de inculpații R.S. și N.F.A., procesul-verbal din 14 martie 2011 de ridicare a graficelor cu planificarea serviciilor lucrătorilor din cadrul Poliției orașului Bragadiru, Poliția Rutieră pentru lunile noiembrie 2010-ianuarie 2011 și martie 2011 și documentele respective în original, copii ale rapoartelor zilnice de activitate întocmite de inculpații R.S. și N.F.A. pentru zilele de 22 noiembrie 2010, 6 decembrie 2010 și 11 ianuarie 2011, precum și copii de pe filele registrului de evidență a proceselor-verbale de contravenție pentru aceeași perioadă, adresa I.P.J.

Ilfov, Poliția Bragadiru din 17 martie 2011 și copii de pe filele din registrul radar al acestei unități de poliție pentru perioada noiembrie 2010-ianuarie 2011, suportul optic tip DVD-R marca X ce conține cele trei înregistrări ale convorbirilor purtate în mediul ambiental în datele de 22 noiembrie 2010, 6 decembrie 2010 și 11 ianuarie 2011 între investigatorii sub acoperire R.R.M., P.A. și N.B. și inculpații R.S. și N.F.A., declarațiile inculpatului N.F.A. În ședința de judecată din data de 14 aprilie 2011, după verificarea regularității sesizării instanței în conformitate cu prevederile art. 300 C. proc. pen. și mai înainte de începerea cercetării judecătorești, instanța de fond a adus la cunoștință inculpaților prevederile art. 320 1 C. proc.

pen. referitoare la judecarea cauzei în cazul recunoașterii vinovăției, ambii inculpați, asistați juridic de către apărătorii lor aleși, precizând că sunt de acord ca judecata să se facă potrivit acestui text de lege. Astfel, procedându-se la ascultarea nemijlocită a inculpaților R.S. și N.F.A., aceștia au arătat că recunosc în totalitate săvârșirea faptelor reținute în sarcina lor în actul de sesizare a instanței și nu mai solicită administrarea altor probe în fața instanței, ci sunt de acord ca judecata să se facă în baza probelor administrate în faza de urmărire penală, pe care le cunosc și le însușesc. În apărare, în conformitate cu prevederile art. 67 alin. (2) C. proc. pen. inculpatul N.F.A.

a administrat proba cu înscrisuri în circumstanțiere. Din analiza coroborată a întregului material probator administrat în cauză, în cursul urmăririi penale și a declarațiilor de recunoaștere date de ambii inculpați în fața instanței de judecată, s-a reținut următoarea situație de fapt: La data de 22 noiembrie 2010, în jurul orei 16:30, în timp ce se deplasa pe DN 6/E70, pe raza orașului B., dinspre municipiul B1, înspre municipiul A., investigatorul sub acoperire R.R.M. a fost oprit în trafic de un echipaj al Poliției Rutiere compus din inspectorul principal de poliție R.S.

și agentul de poliție N.F.A., ca urmarea a faptului că acesta a condus pe drum public autovehiculul la volanul căruia se afla, fără a purta centura de siguranță, fără a folosi luminile de întâlnire pe un drum național și neacordând prioritate de trecere autovehiculelor care circulau în sensul giratoriu, încălcând astfel dispozițiile art. 108 alin. (1) lit. a) pct. 3 și 7 și ale art. 100 alin. (3) lit. c) din O.U.G. nr. 195/2002 cu modificările și completările ulterioare. În continuare, agentul de poliție N.F.A. i-a solicitat conducătorului auto oprit în trafic să prezinte actele pentru control, inclusiv polița de asigurare obligatorie de răspundere civilă auto și i-a adus la cunoștință că pentru contravențiile săvârșite îi va reține permisul de conducere pentru o perioadă de 60 de zile și îi va aplica o amendă contravențională în cuantum de 540 RON, urmând să-i elibereze o dovadă provizorie de circulație pentru 15 zile.

În timpul controlului efectuat, agentul de poliție a constatat și faptul că șoferul contravenient, care era investigatorul sub acoperire R.R.M., nu avea nici rovignetă pentru autoturismul pe care îl conducea, motiv pentru care i-a adus acestuia la cunoștință că îi va reține și certificatul de înmatriculare al autovehiculului, dându-i de înțeles că îi va aplica o amendă și pentru această faptă contravențională prevăzută de art. 8 alin. (1) din O.G. nr. 15/2002 cu modificările și completările ulterioare. Apoi, agentul de poliție N.F.A. și conducătorul auto R.R.M. s-au deplasat la autospeciala Poliției Rutiere unde se afla inspectorul principal de poliție R.S., acesta din urmă apostrofându-l pe șoferul contravenient pentru multiplele încălcări ale normelor privitoare la regimul circulației rutiere.

În timpul discuțiilor purtate, cei doi lucrători de poliție i-au dat de înțeles lui R.R.M. că pentru a nu fi luate măsurile legale în raport cu contravențiile comise, era necesar să le dea mită, sens în care i-au restituit doar polița de asigurare obligatorie de răspundere civilă auto și i-au cerut să-i urmeze cu autoturismul propriu. Astfel, autospeciala de poliție, urmată de autoturismul condus de investigatorul sub acoperire R.R.M., s-a deplasat în curtea unei societăți comerciale aflată în apropierea locului unde s-a desfășurat controlul. Aici, investigatorul sub acoperire R.R.M. s-a apropiat de autospeciala Poliției Rutiere având în mână polița de asigurare obligatorie de răspundere civilă auto în care introdusese suma de 400 RON și pe care la solicitarea agentului de poliție N.F.A., i-a înmânat-o acestuia, deși o mai verificase și anterior.

În continuare polițistul a lăsat banii ce se aflau în interiorul poliței de asigurare să cadă în autospeciala poliției, iar apoi i-a restituit asigurarea, împreună cu toate celelalte acte prezentate inițial la control, fără a lua vreo măsură pentru sancționarea contravențiilor săvârșite de investigatorul sub acoperire. La data de 6 decembrie 2010, în jurul orei 14:30, în timp ce se deplasa pe DN6 pe raza localității C., dinspre municipiul B1, înspre municipiul A. investigatorul sub acoperire P.A. a fost oprit în trafic de un echipaj al Poliției Rutiere compus din inspectorul principal de poliție R.S., agentul de poliție N.F.A.

și agentul principal de poliție A.M., ca urmarea a faptului că acesta, conducând pe drum public autovehiculul la volanul căruia se afla, a efectuat depășirea unui alt autovehicul cu încălcarea marcajului longitudinal cu linie dublă continuă, nerespectând astfel dispozițiile art. 100 alin. (3) lit. e) și ale art. 102 alin. (2) raportat la art. 108 alin. (1) lit. d) pct. 9 din O.U.G. nr. 195/2002 cu modificările și completările ulterioare. Inspectorul principal de poliție R.S. i-a adus la cunoștință conducătorului auto oprit că pentru contravenția comisă îi va reține permisul de conducere. De asemenea și agentul de poliție N.F.A. s-a apropiat de autoturismul șoferului contravenient și l-a încunoștințat că sancțiunile aplicabile pentru conduita sa imprudentă sunt reținerea permisului de conducere și aplicarea unei amenzi contravenționale în cuantum de 540 RON, urmând a-i fi eliberată o dovadă provizorie de circulație valabilă pentru o perioadă de 15 zile.

În acest context, investigatorul sub acoperire P.A. s-a deplasat la autospeciala poliției împreună cu agentul de poliție N.F.A., acesta din urmă având în posesia sa actele prezentate pentru control, inclusiv polița de asigurare obligatorie de răspundere civilă auto. Agentul de poliție i-a restituit investigatorului sub acoperire polița de asigurare pe care deja o verificase, constatând valabilitatea sa, cerându-i să meargă la mașină și să aducă asigurarea, adică același document, dându-i astfel de înțeles că trebuie să le dea mită pentru a evita tragerea sa la răspundere contravențională. Totodată, ofițerul de poliție din echipaj, inculpatul R.S., spunându-i investigatorului sub acoperire să aducă asigurarea, i-a atras atenția acestuia să aibă în vedere faptul că sunt trei polițiști.

În continuare investigatorul sub acoperire P.A. a luat din autoturismul propriu suma de 500 RON și a introdus-o în polița de asigurare, pe care i-a înmânat-o agentului de poliție N.F.A. Acesta din urmă, după ce a luat suma de bani aflată în interiorul poliției de asigurare, i-a restituit conducătorului auto toate documentele prezentate la control, inclusiv polița de asigurare, fără a-i aplica vreo sancțiune pentru contravenția comisă. în tot acest timp, ofițerul de poliție R.S. s-a aflat în mașina poliției parcată în imediata apropiere. Imediat după aceea, autospeciala poliției în care se aflau cei trei lucrători de poliție din echipaj a părăsit zona în viteză.

La data de 11 ianuarie 2011, în jurul orei 14:20, investigatorul sub acoperire N.B., ieșind dintr-o benzinărie aflată pe raza orașului B., a efectuat virajul la stânga către municipiul B1, încălcând marcajul longitudinal cu linie dublă continuă, astfel că a fost oprit în trafic de un echipaj al Poliției Rutiere compus din inspectorul principal de poliție R.S. și agentul de poliție N.F.A. Totodată, s-a constatat că șoferul oprit pentru control, circulase cu autoturismul pe drumul public fără a purta centura de siguranță, fără a folosi luminile de întâlnire pe drumul național și vorbind la telefonul mobil fără a utiliza un dispozitiv mâini libere. Faptele astfel săvârșite contraveneau prevederilor art. 108 alin. (1) lit. a) pct. 2, 3, 7 și lit. d) pct. 9 din O.U.G.

nr. 195/2002 cu modificările și completările ulterioare. După ce i-a solicitat prezentarea documentelor pentru control, ofițerul de poliție R.S. i-a adus la cunoștință conducătorului auto contravenient că pentru faptele contravenționale săvârșite îi va reține permisul de conducere și îi va aplica o amendă contravențională, deși pentru abaterile constatate legea nu prevedea ca sancțiune suspendarea dreptului de a conduce autovehicule. După ce a remis ofițerului de poliție actele solicitate pentru control, investigatorul sub acoperire l-a urmat pe acesta la autospeciala poliției în care se afla agentul de poliție N.F.A. În continuare agentul de poliție N.F.A. i-a restituit investigatorului sub acoperire doar polița de asigurare, făcându-i totodată semn cu capul să meargă la autoturismul cu care se deplasase, dându-i astfel de înțeles că pentru a evita aplicarea sancțiunilor contravenționale de care era pasibil, era necesar să le dea mită.

Înțelegând semnificația gestului polițistului, investigatorul sub acoperire s-a deplasat la autoturismul său, de unde a luat suma de 400 RON pe care a introdus-o în polița de asigurare, iar apoi a revenit la autospeciala poliției și i-a înmânat agentului de poliție documentul în interiorul căruia era disimulată suma de bani constituind mita. După ce agentul de poliție, în prezența colegului său R.S., a luat suma de bani din interiorul poliței de asigurare, a restituit investigatorului sub acoperire toate documentele prezentate pentru control, fără ca el sau ofițerul de poliție din echipaj să ia vreo măsură legală pentru sancționarea abaterilor constatate. Toate aceste activități infracționale desfășurate în zilele de 22 noiembrie 2010, 6 decembrie 2010 și 11 ianuarie 2011 au fost înregistrate audio-video în mod autorizat, cu tehnică specială purtată de investigatorii sub acoperire R.R.M., P.A.

și N.B., fiind stocate pe suportul optic tip DVD-R marca X, atașat la dosarul cauzei, convorbirile purtate de investigatorii sub acoperire cu inspectorul principal de poliție R.S. și cu agentul de poliție N.F.A., fiind redate și în formă scrisă în cuprinsul proceselor-verbale aflate în dosarul de urmărire penală. S-a mai reținut că de altfel, optând pentru aplicarea procedurii speciale de judecare a cauzei prevăzută de dispozițiile art. 320 1 C. proc. pen., niciunul dintre inculpați nu a contestat situația de fapt dedusă judecății, ci dimpotrivă și-au asumat în mod total și necondiționat responsabilitatea faptelor pentru care au fost trimiși în judecată. În raport cu circumstanțele de fapt ce caracterizează activitatea infracțională a inculpaților, instanța de fond a constatat că în drept, faptele inculpaților R.S.

și N.F.A., polițiști în cadrul I.P.J. Ilfov, Poliția Bragadiru, Poliția Rutieră, care în zilele de 22 noiembrie 2010, 6 decembrie 2010 și 11 ianuarie 2011, în timp ce se aflau în exercitarea atribuțiilor de serviciu, au pretins și au primit de la investigatorii sub acoperire R.R.M., P.A. și N.B. suma totală de 1.300 RON, în scopul de a nu le aplica sancțiuni contravenționale ca urmare a încălcării normelor privitoare la regimul circulației rutiere pe drumurile publice, întrunesc elementele constitutive ale infracțiunii de luare de mită în formă continuată, prevăzută de art. 254 alin. (1) și (2) C. pen., raportat la art. 6 și art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000, cu modificările și completările ulterioare, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.

(trei acte materiale). Așadar constatând că faptele care au format obiectul judecății există, acestea constituie infracțiunea de luare de mită în formă continuată prevăzută de art. 254 alin. (1) și (2) C. pen., raportat la art. 6 și art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 cu modificările și completările ulterioare, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. și au fost săvârșite de inculpații R.S. și N.F.A. cu forma de vinovăție cerută de lege (intenția directă), instanța de fond a apreciat că se impune condamnarea inculpaților în conformitate cu prevederile art. 345 alin. (2) C. proc. pen. La individualizarea judiciare a pedepsei aplicată fiecăruia dintre inculpați, instanța de fond a ținut seama de criteriile generale de individualizare judiciară prev. de art. 72 C. pen.

și anume de: dispozițiile părții generale a C. pen. referitoare la forma de vinovăție cu care a fost săvârșită fapta, la participația penală a inculpaților și la forma continuată a infracțiunii; limitele de pedeapsă prevăzute de textul incriminator pentru fapta săvârșită, astfel cum sunt reduse cu o treime ca efect al aplicării cauzei legale de reducere a acestor limite prevăzută de art. 320 1 alin. (7) C. proc.

pen., pedeapsa închisorii de la 2 la 10 ani; gradul relativ ridicat de pericol social al faptei comise pus în evidență de modul, mijloacele și împrejurările concrete ale săvârșirii faptei, sub acest aspect avându-se în vedere faptul că infracțiunea a fost săvârșită atât în varianta pretinderii, cât și în varianta primirii unor sume de bani cu titlu de mită, prin acte materiale repetate (trei acte) ce s-au succedat la intervale scurte de timp; scopul urmărit și urmarea produsă, obținerea unor sume de bani necuvenite în contextul încălcării cu știință a atribuțiilor de serviciu de către niște lucrători de poliție care, deși erau chemați să vegheze la respectarea legii și să o aplice în mod corespunzător celor răspunzători de nesocotirea ei, au înțeles ei înșiși să o încalce în mod flagrant, săvârșind fapte de natură penală, aspecte care sunt de natură a afecta serios credibilitatea și prestigiul Ministerului de Interne și sentimentul de încredere pe care instituția poliției trebuie să îl aibă în rândul comunității; precum și referințele ce caracterizează în mod favorabil persoana inculpaților, care nu sunt cunoscuți cu antecedente penale, ceea ce dovedește că înainte de comiterea faptei au manifestat o conduită de respect față de regulile de conviețuire socială și de valorile sociale ocrotite de lege,

pe parcursul procesului penal au dat dovadă de o atitudine sinceră și cooperantă, contribuind în mod substanțial la soluționarea cu celeritate a cauzei, fiecare dintre ei are un grad ridicat de instruire, ambii având studii superioare, din punct de vedere profesional, până a intra în conflict cu legea penală, și-au îndeplinit cu conștiinciozitate și profesionalism îndatoririle de lucrători de poliție, iar din punct de vedere social, amândoi aparțin unor familii organizate care le oferă tot sprijinul necesar îndreptării lor sociale și morale.

Instanța de fond a apreciat însă că nu este oportun a se reține în favoarea inculpaților circumstanțe atenuante, în condițiile art. 74 C. pen., întrucât, pe de o parte buna conduită socială anterioară devine aproape un aspect irelevant, în contextul în care o asemenea cerință era absolut necesară pentru exercitarea profesiei pe care inculpații o aveau la momentul săvârșirii faptei, iar pe de altă parte atitudinea procesuală adecvată manifestată de cei doi inculpați, dincolo de faptul că și-a găsit expresia adecvată prin reținerea incidenței cauzei legale de reducere a limitelor de pedeapsă prevăzute de art. 320 1 alin. (7) C. proc.

pen., aceasta constituie în fapt o simplă confirmare a ceea ce probele evidente de vinovăție existente în cauză demonstrează cu prisosință și, de altfel, toate datele favorabile privitoare la persoana inculpaților trebuie evaluate prin raportare și la incidența cauzei legale de agravare a răspunderii penale pe care o reprezintă forma continuată a infracțiunii reținută în sarcina fiecărui inculpat. În consecință, prima instanță a considerat că la stabilirea pentru fiecare inculpat a unei pedepse situată la limita minimului special la care se poate ajunge prin reducerea cu o treime a limitelor de pedeapsă prevăzute în norma de încriminare pentru infracțiunea de luare de mită prevăzută de art. 254 alin. (1) și (2) C. pen., raportat la art. 6 și art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 cu modificările și completările ulterioare, corespunde și reflectă în mod adecvat toate criteriile de individualizare judiciară prevăzute de art. 72 C. pen.

și totodată este în măsură să asigure și realizarea în mod eficient a scopului punitiv, dar și educativ și preventiv al pedepsei, astfel cum este prevăzut în art. 52 C. pen. În ceea ce privește pedeapsa accesorie, instanța de fond a avut în vedere dispozițiile art. 71 alin. (2) C. pen. potrivit cărora, „condamnarea la pedeapsa detențiunii pe viață sau a închisorii, atrage de drept interzicerea drepturilor prevăzute în art. 64 lit. a)-c) C. pen. din momentul în care hotărârea a rămas definitivă și până la terminarea executării pedepsei”, precum și decizia nr. LXXIV din 5 noiembrie 2007 pronunțată în recurs în interesul legii, de secțiile unite ale Înaltei Curți de Casație și Justiție care a stabilit că dispozițiile art. 71 C. pen.

referitoare la pedepsele accesorii se interpretează în sensul că, „interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza I-c) C. pen. nu se va face în mod automat, prin efectul legii, ci se va supune aprecierii instanței, în funcție de criteriile stabilite în art. 71 alin. (3) C. pen.”. De asemenea, în aplicarea pedepsei accesorii instanța de fond a mai ținut seama și de jurisprudența constantă a C.E.D.O. în această materie, conform căreia, interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 C. pen. trebuie să se facă disociat, în raport cu natura infracțiunilor, cu împrejurările și modalitatea comiterii acestora, astfel încât să nu se aducă, atingeri nejustificate ale drepturilor și libertăților recunoscute și garantate de Convenția Europeană a Drepturilor Omului (a se vedea în acest sens hotărârile date în cauza Hirst contra.

Marii Britanii și cauza Sabou și Pârcălab contra României).

În raport cu aceste aspecte, prima instanță a considerat că interzicerea ca pedeapsă accesorie a drepturilor prevăzute în art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) și c) C. pen., apare ca fiind justă și proporțională cu situația ce a generat necesitatea instituirii acestei interdicții, întrucât, pe de o parte, interzicerea drepturilor, anterior menționate este îndreptățită nu doar de natura și gravitatea relativ sporită a infracțiunilor săvârșite de inculpați, dar și de desconsiderarea cu mare ușurință de către aceștia a unei importante valori sociale ocrotite de legea penală pe care, în virtutea calității lor de funcționari ai statului investiți cu exercițiul autorității publice, aveau obligația esențială să o respecte și să o protejeze, iar, pe de altă parte, răspunde necesității de a-i împiedica să mai exercite activitatea de care s-au folosit în săvârșirea faptelor și să decidă în legătură cu treburile societății, ale cărei reguli normale de conviețuire au înțeles să le încalce.

Referitor la individualizarea judiciară a modalității de executare a pedepsei, în raport cu circumstanțele personale ale inculpaților și cu posibilitățile reale și efective ale acestora de a conștientiza gravitatea faptei comise, instanța de fond a apreciat că realizarea în mod eficient a scopului preventiv și educativ al pedepsei și obținerea în mod real a reeducării și reintegrării sociale a inculpaților pot fi garantate și fără executarea propriu-zisă a pedepsei, respectiv prin suspendarea condiționată a executării acesteia în conformitate cu prevederile art. 81 C. pen. pe durata unui termen de încercare de 3 ani stabilit conform art. 82 C. pen., în cauză fiind îndeplinite și celelalte condiții instituite de lege cu privire la posibilitatea acordării beneficiului suspendării condiționate a executării pedepsei.

Drept urmare, în temeiul art. 350 alin. (3) lit. b) C. proc. pen. s-a dispus punerea de îndată în libertate a inculpaților, dacă nu sunt arestați în altă cauză. Împotriva sentinței penale nr. 152 din 14 aprilie 2011 a Curții de Apel București, secția I penală, au declarat recurs Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, D.N.A., Serviciul Teritorial București și inculpatul R.S. În recursul său, parchetul a criticat hotărârea atacată sub aspectul greșitei individualizări a pedepselor aplicate inculpaților R.S. și N.F.A., atât sub aspectul cuantumului, cât și al modalități lor de executare. În baza cazului de casare prevăzut de art. 385 9 pct. 14 C. proc. pen., se solicită admiterea recursului, casarea hotărârii, majorarea pedepselor aplicate inculpaților și executarea lor în regim de detenție.

În motivarea recursului parchetului s-a susținut că pedepsele, sub aspectul cuantumului, dar și al modalității lor de executare sunt contrare scopului instituit de legiuitor și nu sunt de natură să satisfacă cerințele cuprinse de art. 52 C. pen., nu reflectă o corectă evaluare a criteriilor de individualizare a pedepselor că pedepsele aplicate inculpaților, care reprezintă minimul special prevăzut de lege, nu sunt temeinic individualizate. La aplicarea pedepselor, instanța de fond nu a ținut seama de toate criteriile generale de individualizare judiciară a pedepsei prevăzute de art. 72 C. pen. și anume, de gravitatea faptei, cât și de periculozitatea infractorului. Chiar în condițiile aplicării dispozițiilor art. 320 1 C. proc.

pen., dată fiind poziția inculpaților de recunoaștere a faptelor pentru care au fost trimiși în judecată, criteriile menționate anterior nu își pierd din însemnătate, instanța fiind obligată să analizeze în mod temeinic felul în care s-a realizat în concret fapta incriminată, precum și situațiile, stările sau împrejurările de natură să o particularizeze și să-i imprime un anumit grad de pericol social. S-a mai arătat în motivarea recursului că în cazul infracțiunii de luare de mită, prevăzută de art. 254 alin. (1) și (2) C. pen., cu aplicarea art. 6 și 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000, în condițiile aplicării art. 320 1 C. proc. pen., legiuitorul a prevăzut o pedeapsă cuprinsă între 2 și 10 ani închisoare, pedeapsă care evidențiază doar în mod generic pericolul social al acestei infracțiuni.

În determinarea pericolului social concret al infracțiunilor săvârșite, relevante sunt modul de comitere a acestora precum și mijloacele folosite, natura și gravitatea consecințelor produse, motivul săvârșirii infracțiunii și scopul urmărit de inculpați prin comiterea faptelor, aspecte la care instanța a făcut doar referire în mod generic, nu și o analiză efectivă a lor. De asemenea, s-a mai susținut că instanța de fond trebuia să aibă în vedere împrejurarea că inculpații, în ciuda statutului special din punct de vedere social și material, au comis grave infracțiuni de corupție, în scopul obținerii unor venituri suplimentare, activitate de natură a prejudicia reputația funcției deținute, dar și prestigiul unor instituții de natura celor în care activau.

Gravitatea faptelor este evidențiată și de perseverența cu care inculpații au acționat, numărul mare al actelor materiale de pretindere și primire a sumelor de bani într-o perioadă de timp relativ scurtă respectiv, noiembrie 2010-ianuarie 2011, demonstrează curajul și predispoziția inculpaților în derularea unor astfel de activități ilicite. Cu privire la modalitatea de executare a pedepselor, în motivarea recursului parchetului s-a arătat că pentru corecta aplicare a dispozițiilor art. 81 C. pen. care reglementează suspendarea condiționată a executării pedepsei, era necesar ca instanța să examineze în mod temeinic toate elementele obiective și subiective, pe baza cărora se poate intui conduita viitoare a inculpaților chiar și fără executarea efectivă a pedepselor.

S-a mai susținut că, față de gravitatea faptelor de corupție, demonstrată și de incidența stării de agravare a răspunderii penale, cât și de calitatea în care au acționat inculpații, persoane chemate să respecte și să aplice legea, nu se justifică aplicarea dispozițiilor art. 81 C. pen. chiar dacă aceștia nu sunt cunoscuți cu antecedente penale, ori au un grad ridicat de instruire, întrucât aceste împrejurări sunt condiții obligatorii pentru obținerea și exercitarea profesiei de polițist. Cu privire la recursul declarat de inculpatul R.S. se reține că, la termenul de judecată din 13 martie 2012, inculpatul fiind prezent în ședința de judecată, în stare de arest, asistat de apărător ales, a declarat că își retrage recursul formulat împotriva sentinței penale nr. 152 din 14 aprilie 2011 a Curții de Apel București, secția I penală.

Înalta Curte, examinând recursul declarat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, D.N.A., prin prisma motivului de recurs invocat care se încadrează în cazul de casare prevăzut de art. 385 9 pct. 14 C. proc. pen., dar și din oficiu, în conformitate cu art. 385 9 alin. (3) C. proc. pen., constată că acesta este nefondat pentru considerentele ce se vor arătat în continuare. Potrivit art. 385 9 pct. 14 C. proc. pen., hotărârile pot fi supuse casării când s-au aplicat pedepse greșit individualizate în raport cu prevederile art. 72 C. pen., sau în alte limite decât cele prevăzute de lege. Individualizarea pedepsei este unul dintre principiile instituțiile de baza ale dreptului penal, fiind reglementată în Partea generala Capitolul V Secțiunea I art. 72, C. pen.

și presupune operațiunea de adaptare a pedepsei și a executării ei la cazul concret și la persoana infractorului, astfel încât să se asigure scopul ei și să se realizeze finalitatea răspunderii penale. Această adaptare trebuie să corespundă gravității infracțiunii, pericolului social concret al acesteia, situației personale a infractorului, periculozității lui. Individualizarea legală este obligatorie, fiind stabilită de legiuitor prin determinarea unui cadru legal al pedepselor, a unor coordonate de baza pentru individualizarea lor, cum ar fi limitele pedepselor, cauzele de modificare a pedepselor, circumstanțele agravante și atenuante. Individualizarea judiciară se aplică de către instanța de judecată inculpatului, ținând seama de împrejurările concrete ale faptei, fiind avute în vedere dispozițiile Părții generale a C. pen.

referitoare la pedepse, limitele pedepsei fixate în lege pentru infracțiunea săvârșită, prevăzute în partea specială, gradul de pericol social, al faptei și al autorului ei, împrejurările care atenuează sau agravează răspunderea penală. Chiar dacă individualizarea pedepsei este un proces interior, strict personal al judecătorului, ea nu este totuși un proces arbitrar, subiectiv, ci din contră, acesta trebuie să fie rezultatul unui examen obiectiv al întregului material probatoriu, studiat după anumite reguli și criterii precis determinate. Înscrierea în lege a criteriilor generale de Individualizare a pedepsei înseamnă consacrarea explicită a principiului individualizării pedepsei, așa încât respectarea acestuia este obligatorie pentru instanță.

De altfel, ca să-și poată îndeplini funcțiile care-i sunt atribuite în vederea realizării scopului său și al legii, pedeapsa trebuie să corespundă sub aspectul naturii (privativă sau neprivativă de libertate) și duratei, atât gravității faptei și potențialului de pericol social pe care îl prezintă, în mod real persoana infractorului, cât și aptitudinii acestuia de a se îndrepta sub influența pedepsei. Funcțiile de constrângere și de reeducare, precum și scopul preventiv al pedepsei, pot fi realizate numai printr-o justă individualizare a sancțiunii, care să țină seama de persoana căreia îi este destinată, pentru a fi ajutată să se schimbe, în sensul adaptării la condițiile socio-etice impuse de societate.

Pedeapsa stabilită pentru infracțiunea comisă trebuie în același timp individualizată pentru a răspunde principiului proporționalității în sensul unui raport echitabil și echilibrat între fapta săvârșită și răspunderea penală și a unei corecte, necesare și corespunzătoare adecvări a pedepsei la scopul legii penale, în condițiile prevăzute de art. 52 C. pen. Raportând cauzei aceste considerații teoretice, se constată că pedepsele aplicate inculpaților reflectă o justă și completă valorificare a tuturor criteriilor de individualizare prevăzute de art. 72 C. pen., cuantumul acestora fiind de natură să asigure realizarea scopului pedepsei, astfel cum acesta este reglementat prin dispozițiile art. 52 C. pen.

Astfel, la stabilirea și aplicarea pedepselor instanța de fond a ținut seama de dispozițiile părții generale a C. pen., de limitele de pedeapsă stabilite de textul incriminator pentru fapta săvârșită, reduse cu o treime ca efect al aplicării cauzei legale de reducere prevăzută de art. 320 1 alin. (7) C. proc. pen., de modalitatea și împrejurările comiterii faptelor, de numărul actelor materiale reținute în sarcina inculpaților, fiind respectat principiul proporționalității între natura valorilor sociale lezate, de gravitatea faptelor comise, determinată de calitatea inculpaților R.S. și N.F.A. de ofițeri de poliție în cadrul I.P.J. Ilfov, Poliția Bragadiru, Poliția Rutieră, care, în timp ce se aflau în exercitarea atribuțiilor de serviciu, au pretins și au primit de la investigatorii sub acoperire R.R.M., P.A.

și N.B. suma totală de 1.300 RON, în scopul de a nu le aplica sancțiuni contravenționale ca urmare a încălcării normelor privitoare la regimul circulației rutiere pe drumurile publice, Relațiile sociale protejate de lege prin incriminarea faptelor de luare de mită reținute în sarcina inculpaților sunt cele referitoare la buna desfășurare a atribuțiilor de serviciu, activitate incompatibilă cu suspiciunea uzitării funcției în scopuri ilicite.

Aceasta presupune corectitudinea funcționarului public în îndeplinirea atribuțiilor de serviciu care are obligația să respecte drepturile cetățenilor și să asigure buna funcționare a serviciilor și instituțiilor, dar și abținerea acestuia de la luarea unor decizii de natură să-i confere, direct sau indirect, ori prin terțe persoane, un anumit avantaj material, De asemenea, prin incriminarea faptei s-a urmărit ocrotirea relațiilor sociale referitoare la apărarea intereselor legale ale persoanelor fizice sau publice împotriva intereselor ilicite ale funcționarului public.

Totodată, se constată că la individualizarea pedepselor, instanța de fond a avut în vedere și datele ce caracterizează persoana inculpaților, care trebuiau să dea dovadă de probitate morală și integritate în desfășurarea activității, însă au nesocotit cu bună știință standardele de conduită impuse de statutul lor profesional, iar prin faptele comise au adus o atingere gravă prestigiului instituției în care aceștia își desfășurau activitatea, acțiunile lor fiind de natură să inducă opiniei publice reprezentarea greșită că astfel de acțiuni reprezintă o constantă a comportamentului. Inculpatul R.S. a avut o atitudine procesuală sinceră, recunoscând fapta în modalitatea descrisă în rechizitoriu, a manifestat regret față de comiterea acesteia și se află la primul conflict cu legea penală, nu a avut abateri disciplinare, are studii superioare și este căsătorit.

Inculpatul N.F.A. a avut o poziție procesuală sinceră pe parcursul procesului penal, a recunoscut fapta săvârșită, astfel cum este descrisă în actul de sesizare a instanței, a avut o conduită bună anterior săvârșirii infracțiunii, așa cum rezultă din caracterizarea emisă de I.P.J. Ilfov, fiind apreciat cu calificativele de „bun” și „foarte bun”, are studii superioare și are o familie organizată. Se constată că în cauză au fost evaluate plural toate criteriile ce caracterizează individualizarea judiciară, iar pedeapsa în cuantum de câte 2 ani închisoare dispusă față de fiecare inculpat asigură realizarea funcțiilor de exemplaritate și educativă, dând posibilitatea reintegrării lor în societate.

Așadar, critica parchetului în sensul că pedepsele aplicate celor doi inculpați sunt greșit individualizate sub aspectul cuantumului lor, este neîntemeiată și urmează să fie respinsă. Totodată, se constată că nici critica referitoare la modalitatea de executare a pedepselor aplicată inculpaților este neîntemeită. Conform dispozițiilor art. 81 C. pen., instanța poate dispune suspendarea condiționată a executării pedepsei aplicate persoanei fizice pe o anumită durată, dacă sunt îndeplinite următoarele condiții: pedeapsa aplicată este închisoarea de cel mult 3 ani sau amendă; infractorul nu a mai fost condamnat anterior la pedeapsa închisorii mai mare de 6 luni, afară de cazul când condamnarea intră în vreunul din cazurile prevăzute de art. 38 C. pen.; se apreciază că scopul pedepsei poate fi atins chiar fără executarea acesteia.

Suspendarea condiționată a executării pedepsei este o măsură de individualizare a reacției penale pe care o poate lua instanța de judecată prin pronunțarea unei hotărâri de condamnare. Ea constă în suspendarea pe o anumită durată denumită termen de încercare, a executării pedepsei aplicate, cu obligația pentru cel condamnat de a avea o comportare corectă în tot acest timp, acordată și în caz de concurs de infracțiuni dacă pedeapsa aplicată este închisoarea de cel mult 2 ani și infractorul nu a mai fost condamnat anterior la pedeapsa închisorii mai mare de 6 luni, afară de cazul când condamnarea intră în vreunul din cazurile prevăzute de art. 38 C. pen., precum și dacă se apreciază că scopul pedepsei poate fi atins chiar fără executarea acesteia.

Suspendarea condiționată a executării pedepsei nu este un drept al persoanei condamnate, iar simpla îndeplinire a condițiilor referitoare la cuantumul sancțiunii, nu conduce la aplicarea în mod obligatoriu a dispozițiilor art. 81 C. pen. Totodată, suspendarea condiționată a executării pedepsei este o măsură bazată, pe încrederea în posibilitățile de îndreptare a infractorului fără executarea efectivă a pedepsei, aplicate și supunerea lui la încercare în acest scop, prin această măsură se evită dezavantajele privațiunii de libertate, respectiv scoaterea condamnatului din mediul familia și social obișnuit.

Raportând cauzei aceste considerații teoretice, în acord cu prima instanță, Înalta Curte apreciază că față de natura și gravitatea faptelor, circumstanțele personale ale inculpaților, care nu sunt cunoscuți cu antecedente penale, înainte de comiterea faptelor au avut o conduită de respect față de lege și de regulile de conviețuire socială, pe parcursul desfășurării procesului penal au avut o atitudine sinceră și cooperantă, contribuind la soluționarea cu celeritate a cauzei, fiecare dintre ei are un grad ridicat de instruire, ambii având studii superioare, și-au îndeplinit cu conștiinciozitate și profesionalism îndatoririle de lucrători de poliție, așa cum rezultă din caracterizările emise de instituția la care și-au desfășurat activitatea, iar din punct de vedere social, aparțin unor familii organizate care le oferă tot sprijinul necesar îndreptării lor sociale și morale.

Așadar, se constată că în cauză sunt îndeplinite toate condițiile instituite de lege cu privire la posibilitatea acordării inculpaților R.S. și N.F.A. a beneficiului suspendării condiționate a executării pedepsei, aceștia având posibilități reale și efective de a conștientiza gravitatea faptelor comise, astfel că realizarea în mod eficient a scopului preventiv și educativ al pedepsei și obținerea în mod real a reeducării și reintegrării lor sociale, pot fi garantate și fără executarea propriu-zisă a pedepselor, respectiv prin suspendarea condiționată a executării lor, în conformitate cu prevederile art. 81 C. pen., așa cum în mod corect a apreciat și instanța de fond. Având în vedere toate aceste aspecte, valorificate în mod judicios de instanța de instanța de fond în procesul de cuantificare a sancțiunilor penale și de alegere a modalității lor de executare, Înalta Curte apreciază că nu se impune, agravarea răspunderii penale a inculpaților R.S.

și N.F.A., așa cum s-a solicitat în recursul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, D.N.A., sancțiunile penale aplicate fiind corect individualizate, cu luarea în considerare a tuturor criteriilor prevăzute de art. 72 alin. (1) C. pen., proporționale atât cu gravitatea faptelor, cât și cu circumstanțele personale ale inculpaților și apte să asigure reeducarea acestora și realizarea scopului preventiv-educativ prevăzut de art. 52 C. pen. Așa fiind, se constată că și critica formulată de parchet cu privire la greșita modalitate de executare a pedepselor aplicată inculpaților este neîntemeiată și urmează să fie respinsă. Asupra retragerea recursului declarat de inculpatul R.S.

împotriva sentinței penale nr. 152 din 14 aprilie 2011 a Curții de Apel București, secția I penală: Potrivit art. 385 4 alin. (2) combinat cu art. 369 C. proc. pen., până la închiderea dezbaterilor, la instanța de recurs, oricare dintre părți își poate retrage recursul declarat. Aceleași texte prevăd că, retragerea trebuie făcută personal, iar când partea se află în stare de detenție și printr-o declarație atestată într-un proces-verbal, de către comandantul locului de deținere. Așa fiind, având în vedere că inculpatul R.S., prezent în instanță, în stare de arest, la termenul de judecată din 13 martie 2013, asistat de apărătorul său ales, și-a manifestat voința de a-și retrage recursul formulat, până la închiderea dezbaterilor, Înalta Curte constată că sunt îndeplinite cerințele dispozițiilor legale mai sus menționate.

În raport de aceste considerente, constatând neîntemeiate criticile formulate de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, D.N.A., în temeiul art. 385 15 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., Înalta Curte va respinge ca nefondat recursul. În conformitate cu dispozițiile art. 385 4 alin. (2) combinat cu art. 369 C. proc. pen., Înalta Curte va lua act de retragerea recursului declarat de inculpatul R.S. împotriva sentinței penale nr. 152 din 14 aprilie 2011 a Curții de Apel București, secția I penală. În temeiul art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurentul inculpat R.S. va fi obligat la plata sumei de 250 RON cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 50 RON, reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

Onorariul de avocat pentru apărarea din oficiu pentru intimatului inculpat N.F.A., până la prezentarea apărătorului ales, în sumă de 100 RON, se va plăti din fondul Ministerului Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, D.N.A. împotriva sentinței penale nr. 152 din 14 aprilie 2011 a Curții de Apel București, secția I penală. Ia act de retragerea recursului declarat de inculpatul R.S. împotriva aceleiași hotărâri. Obligă recurentul inculpat R.S. la plata sumei de 250 RON cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 50 RON, reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției. Onorariul de avocat pentru apărarea din oficiu până la prezentarea apărătorului ales a intimatului inculpat N.F.A., în sumă de 100 ron, se va plăti din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă. Pronunțată, în ședință publică, azi 13 martie 2012.