ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3854/2009

Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin Sentința penală nr. 5 din data de 20 ianuarie 2009 pronunțată de Tribunalul Călărași, secția penală, s-au dispus următoarele: Au fost respinse cererile de achitare formulate de inculpatul N.N., prin apărător. În baza art. 255 alin. (1) C. pen. raportat la art. 7 alin. (2) din Legea nr. 78/2000, a fost condamnat inculpatul N.N. la 6 luni închisoare. A făcut aplicarea art. 71 și 64 lit. a) și b) C. pen. A făcut aplicarea art. 81 - 82 C. pen., pe o durată de 2 ani și 6 luni, ce constituie termen de încercare. A atras atenția inculpatului asupra dispozițiilor art. 83 C. pen. A obligat pe inculpat la plata sumei de 300 RON către stat, ce constituie cheltuieli judiciare.

Pentru a dispune în acest sens, prima instanță a reținut următoarele: Fapta inculpatului N.N., care a promis agentului de poliție T.G. suma de 300 de euro, solicitându-i acestuia să distrugă dosarul penal înregistrat pe numele său, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de dare de mită prev. de art. 255 C. pen., raportat la art. 7 alin. (2) din Legea nr. 78/2000. Împotriva sentinței a declarat apel inculpatul N.N. În motivele de apel, sentința a fost criticată sub următoarele aspecte: Condamnarea greșită a inculpatului trebuind să fie achitat conform dispozițiilor art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen., deoarece discuția cuprinsă în procesul-verbal de transcriere, cât și declarația din 24 februarie 2008, nu sunt serioase.

În subsidiar, aplicarea dispozițiilor art. 181 C. pen., fapta nu prezintă gradul de pericol social al unei infracțiuni. Prin Decizia penală nr. 111 din data de 11 mai 2009 Curtea de Apel București, secția I penală, a dispus următoarele: A admis apelul declarat de inculpatul N.N. împotriva Sentinței penale nr. 5 din 20 ianuarie 2009 a Tribunalului Călărași, secția penală, în Dosarul nr. 2215/116/2008. A desființat în parte sentința penală apelată și, în fond, rejudecând: A făcut aplicarea art. 71 - 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen. În temeiul art. 71 alin. (5) C. pen., s-a suspendat executarea pedepselor accesorii pe durata suspendării condiționate a executării pedepsei închisorii. A menținut celelalte dispoziții ale sentinței.

Cheltuielile judiciare în apel au rămas în sarcina statului. Pentru a dispune în acest sens, instanța de apel a reținut următoarele: Instanța de fond a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie prev. de art. 71 și art. 64 lit. a) și b) C. pen., când în mod legal trebuia să-i fie interzis doar dreptul prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a. Aceasta întrucât nu-i poate fi aplicată inculpatului o decădere din exercițiul unui drept (dreptul de a alege), al cărui conținut nu este afectat de comiterea infracțiunii. Un alt motiv de nelegalitate se referă la faptul că deși s-a suspendat condiționat executarea pedepsei principale potrivit art. 81 - 82 C. pen., instanța a omis să suspende și executarea pedepsei accesorii, așa cum impune obligatoriu art. 71 alin. (5) C. pen.

Inculpatul N.N., în termen legal a formulat recurs, împotriva Deciziei penale nr. 111 din 11 mai 2009 pronunțată de Curtea de Apel București, secția I penală. Recurentul critică soluția instanței de apel ca fiind nelegală și netemeinică, invocând cazul de casare, prevăzut de dispozițiile art. 385 9 alin. (1) pct. 18 C. proc. pen. (s-a comis o eroare gravă de fapt, având drept consecință pronunțarea unei hotărâri greșite de condamnare). În susținerea acestui motiv de casare se susține că recurentul-inculpat nu a avut intenția de a oferi vreo sumă de bani pentru obținerea unei soluții favorabile. Se arată că lipsa unui proces-verbal de consemnare a refuzului de a preda permisul de conducere, demonstrează că recurentul nu se face vinovat de săvârșirea infracțiunii de dare de mită.

În subsidiar, se solicită reducerea pedepsei avându-se în vedere datele personale favorabile acestuia. Examinând legalitatea și temeinicia soluției instanței de apel, din punct de vedere al motivelor de recurs - dispozițiile art. 385 9 alin. (1) pct. 18 C. proc. pen. - Înalta Curte de Casație și Justiție, constată că recursul formulat nu este fondat. Pe baza probelor administrate, în cauză a fost stabilită corect situația de fapt și încadrată corect în drept. Pentru a fi reținută „eroare gravă de fapt” trebuie să se constate că această eroare a influențat hotărâtor soluția dată în cauză, adică greșita stabilire a situației de fapt să fi determinat o esențială eroare în legătură cu condamnarea inculpatului recurent.

Înalta Curte de Casație și Justiție constată că în cauză nu a fost comisă o gravă eroare de fapt. Din probele administrate în cauză, dar și din declarația inculpatului din apel se constată că apărările sale, în sensul lipsei intenției de a mitui pe polițist, se bazează pe o interpretare personală a împrejurărilor faptice, fără a produce vreo dovadă care să-i susțină apărarea. În această situație se constată că prima instanță corect a cenzurat apărările inculpatului și a reținut temeinic existența infracțiunii de dare de mită, cum și a vinovăției inculpatului. Acesta a fost trimis în judecată pentru comiterea infracțiunii de dare de mită prev. de art. 255 alin. (1) C. pen. în formă calificată cerută de art. 7 alin. (2) din Legea nr. 78/2000, constând în aceea că a promis agentului de poliție T.G.

suma de 300 euro pentru ca acesta să distrugă dosarul penal, înregistrat pe numele inculpatului pentru o infracțiune la regimul circulației rutiere. Elementul material al acestei infracțiuni se săvârșește anterior efectuării actului de serviciu, iar sub aspect subiectiv fapta este comisă cu intenție directă, ori indirectă, scopul urmărit pentru comiterea faptei fiind un element indispensabil pentru stabilirea vinovăției. În cauză inculpatul a fost depistat în noaptea de 23/24 februarie 2008 de polițistul T.G. conducând pe drumul public autoturismul marca D., constatându-se în urma analizei toxicologice că inculpatul avea o alcoolemie de 1,60 gr. ‰ , dar și că avea permisul de conducere auto reținut, tot pentru săvârșirea unei abateri la regimul circulației rutiere.

Scopul urmărit de inculpat era acela de a nu fi tras la răspundere penală pentru fapta comisă, solicitând polițistului în schimbul sumei oferite distrugerea dosarului, care fusese deja înregistrat în evidențele poliției. Demersul inculpatului în sensul oferirii sumei de bani a avut loc mult ulterior datei de 23/24 februarie 2008, respectiv la 15 iulie 2008, urmat de un altul la 18 iulie 2008, ceea ce arată că inculpatul a realizat împrejurările în care acționează, forma vinovăției fiind cea a intenției directe. Din nicio dovadă nu rezultă că polițistul ar fi avut inițiativa distrugerii dosarul ori că i-ar fi cerut bani inculpatului.

Dacă ar fi existat o asemenea ipoteză, polițistul nu ar mai fi înregistrat dosarul, dar acesta în urma insistențelor inculpatului și al refuzului acestuia de a se prezenta pentru predarea permisului la 21 iulie 2008 a formulat un denunț împotriva inculpatului, obținându-se apoi de la Tribunalul Călărași autorizarea înregistrării convorbirii dintre polițist și inculpat. Din procesul-verbal din 06 august 2008 de redare a acestei convorbiri rezultă clar, expres și direct că inculpatul este cel care a oferit polițistului o sumă de bani (îți dau și eu dreptul cât zici matale; să nu mă bagi la dare de mită; îți dau și eu două trei sute de euro .. și dosarul..; ca să văd eu că dispare dosarul; îi dăm foc .. îi dăm foc .. amândoi ne găsim și mergem la Argeș .. peste două trei ore eu vin cu banii, mata cu dosarul .. cu bricheta .. îi dai foc .. și .. am plecat; nu te cunosc, nu mă cunoști), pentru distrugerea dosarului deja înregistrat.

A pretinde că un asemenea demers (cum este redat în derulare) nu a fost făcut cu intenție directă, echivalează nu doar cu negarea evidenței, dar și cu negarea propriilor susțineri. Mai mult, în declarația din apel inculpatul arată că și această convorbire înregistrată a fost în sensul ca polițistul să-i determine să-i dea o sumă de bani, deși nici nu a invocat și nici nu rezultă că asupra inculpatului s-au exercitat presiuni psihice ori fizice. Instanța de apel a constatat la inculpat un demers nu doar îndrăzneț, dar reflectând un mod obișnuit de a-și rezolva problemele litigioase așa încât nu poate fi primită solicitarea în sensul lipsei intenției, aceasta fiind sub forma intenției directe.

Astfel că cererea de achitare pe temeiul art. 10 lit. d) C. proc. pen. nu poate fi primită. Nici solicitarea de achitare pe temeiul prev. de art. 10 lit. b 1 ) C. proc. pen. nu poate fi acceptată. De altfel, se poate observa că între cele două solicitări există o contradicție evidentă și nu se poate aprecia că faptei îi lipsește gradul de pericol social corespunzător unei infracțiuni. Inculpatul a acționat cu intenție directă, demersurile sale au avut o durată în timp, au fost îndreptate împotriva unui funcționar ce exercită autoritatea de stat și urmărea nu doar zdruncinarea încrederii în autoritatea statului, dar și distrugerea unor dovezi ce-l incriminau pentru o faptă penală. În aceste împrejurări nu se poate reține lipsa unui pericol social al faptei scăzut, valorile sociale ocrotite și încrederea în funcționarii ce exercită autoritatea statului nefiind lipsită de importanță.

Pentru toate aceste considerente, urmează ca în baza dispozițiilor art. 385 15 pct. 1 lit. b) C. proc. pen. să se respingă ca nefondat, recursul declarat de inculpatul N.N. Conform dispozițiilor art. 192 C. proc. pen. urmează a obliga pe recurent la plata cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul N.N. împotriva Deciziei penale nr. 111 din 11 mai 2009 a Curții de Apel București, secția I penală. Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 400 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 RON, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției și Libertăților Cetățenești. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 20 noiembrie 2009.