ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3854/2009

Asupra recursului de față;

În baza lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin Sentința penală nr. 5 din data de 20 ianuarie 2009

pronunțată de Tribunalul Călărași, secția penală, s-au dispus următoarele:

Au fost respinse cererile de

achitare formulate de inculpatul N.N., prin apărător.

În baza art. 255 alin. (1) C. pen.

raportat la art. 7 alin. (2) din Legea nr. 78/2000, a fost condamnat inculpatul

N.N. la 6 luni închisoare.

A făcut aplicarea art. 71 și 64 lit.

a) și b) C. pen.

A făcut aplicarea art. 81 - 82 C.

pen., pe o durată de 2 ani și 6 luni, ce constituie termen de încercare.

A atras atenția inculpatului asupra

dispozițiilor art. 83 C. pen.

A obligat pe inculpat la plata sumei

de 300 RON către stat, ce constituie cheltuieli judiciare.

Pentru a dispune în acest sens,

prima instanță a reținut următoarele:

Fapta inculpatului N.N., care a

promis agentului de poliție T.G. suma de 300 de euro, solicitându-i acestuia să

distrugă dosarul penal înregistrat pe numele său, întrunește elementele

constitutive ale infracțiunii de dare de mită prev. de art. 255 C. pen.,

raportat la art. 7 alin. (2) din Legea nr. 78/2000.

Împotriva sentinței a declarat apel

inculpatul N.N.

În motivele de apel, sentința a fost

criticată sub următoarele aspecte:

Condamnarea greșită a inculpatului

trebuind să fie achitat conform dispozițiilor art. 11 pct. 2 lit. a) raportat

la art. 10 lit. d) C. proc. pen., deoarece discuția cuprinsă în procesul-verbal

de transcriere, cât și declarația din 24 februarie 2008, nu sunt serioase.

În subsidiar, aplicarea

dispozițiilor art. 181 C. pen., fapta nu prezintă gradul de pericol social al

unei infracțiuni.

Prin Decizia penală nr. 111 din data

de 11 mai 2009 Curtea de Apel București, secția I penală, a dispus următoarele:

A admis apelul declarat de

inculpatul N.N. împotriva Sentinței penale nr. 5 din 20 ianuarie 2009 a

Tribunalului Călărași, secția penală, în Dosarul nr. 2215/116/2008.

A desființat în parte sentința

penală apelată și, în fond, rejudecând:

A făcut aplicarea art. 71 - 64 lit.

a) teza a II-a și lit. b) C. pen.

În temeiul art. 71 alin. (5) C.

pen., s-a suspendat executarea pedepselor accesorii pe durata suspendării

condiționate a executării pedepsei închisorii.

A menținut celelalte dispoziții ale

sentinței.

Cheltuielile judiciare în apel au

rămas în sarcina statului.

Pentru a dispune în acest sens,

instanța de apel a reținut următoarele:

Instanța de fond a aplicat

inculpatului pedeapsa accesorie prev. de art. 71 și art. 64 lit. a) și b) C.

pen., când în mod legal trebuia să-i fie interzis doar dreptul prev. de art. 64

lit. a) teza a II-a. Aceasta întrucât nu-i poate fi aplicată inculpatului o

decădere din exercițiul unui drept (dreptul de a alege), al cărui conținut nu

este afectat de comiterea infracțiunii.

Un alt motiv de nelegalitate se

referă la faptul că deși s-a suspendat condiționat executarea pedepsei

principale potrivit art. 81 - 82 C. pen., instanța a omis să suspende și

executarea pedepsei accesorii, așa cum impune obligatoriu art. 71 alin. (5) C.

pen.

Inculpatul N.N., în termen legal a

formulat recurs, împotriva Deciziei penale nr. 111 din 11 mai 2009 pronunțată

de Curtea de Apel București, secția I penală.

Recurentul critică soluția instanței

de apel ca fiind nelegală și netemeinică, invocând cazul de casare, prevăzut de

dispozițiile art. 385

9

alin. (1) pct. 18 C. proc. pen. (s-a comis o

eroare gravă de fapt, având drept consecință pronunțarea unei hotărâri greșite

de condamnare).

În susținerea acestui motiv de casare se susține că

recurentul-inculpat nu a avut intenția de a oferi vreo sumă de bani pentru

obținerea unei soluții favorabile. Se arată că lipsa unui proces-verbal de

consemnare a refuzului de a preda permisul de conducere, demonstrează că

recurentul nu se face vinovat de săvârșirea infracțiunii de dare de mită.

În subsidiar, se solicită reducerea

pedepsei avându-se în vedere datele personale favorabile acestuia.

Examinând legalitatea și temeinicia

soluției instanței de apel, din punct de vedere al motivelor de recurs -

dispozițiile art. 385

9

alin. (1) pct. 18 C. proc. pen. - Înalta

Curte de Casație și Justiție, constată că recursul formulat nu este fondat.

Pe baza probelor administrate, în

cauză a fost stabilită corect situația de fapt și încadrată corect în drept.

Pentru a fi reținută „eroare gravă

de fapt” trebuie să se constate că această eroare a influențat hotărâtor

soluția dată în cauză, adică greșita stabilire a situației de fapt să fi

determinat o esențială eroare în legătură cu condamnarea inculpatului recurent.

Înalta Curte de Casație și Justiție constată că în

cauză nu a fost comisă o gravă eroare de fapt.

Din probele administrate în cauză,

dar și din declarația inculpatului din apel se constată că apărările sale, în

sensul lipsei intenției de a mitui pe polițist, se bazează pe o interpretare

personală a împrejurărilor faptice, fără a produce vreo dovadă care să-i

susțină apărarea.

În această situație se constată că

prima instanță corect a cenzurat apărările inculpatului și a reținut temeinic

existența infracțiunii de dare de mită, cum și a vinovăției inculpatului.

Acesta a fost trimis în judecată

pentru comiterea infracțiunii de dare de mită prev. de art. 255 alin. (1) C.

pen. în formă calificată cerută de art. 7 alin. (2) din Legea nr. 78/2000,

constând în aceea că a promis agentului de poliție T.G. suma de 300 euro pentru

ca acesta să distrugă dosarul penal, înregistrat pe numele inculpatului pentru

o infracțiune la regimul circulației rutiere.

Elementul material al acestei

infracțiuni se săvârșește anterior efectuării actului de serviciu, iar sub

aspect subiectiv fapta este comisă cu intenție directă, ori indirectă, scopul

urmărit pentru comiterea faptei fiind un element indispensabil pentru

stabilirea vinovăției.

În cauză inculpatul a fost depistat

în noaptea de 23/24 februarie 2008 de polițistul T.G. conducând pe drumul

public autoturismul marca D., constatându-se în urma analizei toxicologice că

inculpatul avea o alcoolemie de 1,60 gr.

‰

, dar și că avea permisul de conducere auto reținut, tot

pentru săvârșirea unei abateri la regimul circulației rutiere.

Scopul urmărit de inculpat era acela

de a nu fi tras la răspundere penală pentru fapta comisă, solicitând polițistului

în schimbul sumei oferite distrugerea dosarului, care fusese deja înregistrat

în evidențele poliției.

Demersul inculpatului în sensul

oferirii sumei de bani a avut loc mult ulterior datei de 23/24 februarie 2008,

respectiv la 15 iulie 2008, urmat de un altul la 18 iulie 2008, ceea ce arată

că inculpatul a realizat împrejurările în care acționează, forma vinovăției

fiind cea a intenției directe.

Din nicio dovadă nu rezultă că

polițistul ar fi avut inițiativa distrugerii dosarul ori că i-ar fi cerut bani

inculpatului. Dacă ar fi existat o asemenea ipoteză, polițistul nu ar mai fi

înregistrat dosarul, dar acesta în urma insistențelor inculpatului și al

refuzului acestuia de a se prezenta pentru predarea permisului la 21 iulie 2008

a formulat un denunț împotriva inculpatului, obținându-se apoi de la Tribunalul

Călărași autorizarea înregistrării convorbirii dintre polițist și inculpat.

Din procesul-verbal din 06 august

2008 de redare a acestei convorbiri rezultă clar, expres și direct că

inculpatul este cel care a oferit polițistului o sumă de bani (îți dau și eu

dreptul cât zici matale; să nu mă bagi la dare de mită; îți dau și eu două trei

sute de euro .. și dosarul..; ca să văd eu că dispare dosarul; îi dăm foc .. îi

dăm foc .. amândoi ne găsim și mergem la Argeș .. peste două trei ore eu vin cu

banii, mata cu dosarul .. cu bricheta .. îi dai foc .. și .. am plecat; nu te

cunosc, nu mă cunoști), pentru distrugerea dosarului deja înregistrat. A

pretinde că un asemenea demers (cum este redat în derulare) nu a fost făcut cu

intenție directă, echivalează nu doar cu negarea evidenței, dar și cu negarea

propriilor susțineri. Mai mult, în declarația din apel inculpatul arată că și

această convorbire înregistrată a fost în sensul ca polițistul să-i determine să-i

dea o sumă de bani, deși nici nu a invocat și nici nu rezultă că asupra

inculpatului s-au exercitat presiuni psihice ori fizice.

Instanța de apel a constatat la

inculpat un demers nu doar îndrăzneț, dar reflectând un mod obișnuit de a-și

rezolva problemele litigioase așa încât nu poate fi primită solicitarea în

sensul lipsei intenției, aceasta fiind sub forma intenției directe.

Astfel că cererea de achitare pe

temeiul art. 10 lit. d) C. proc. pen. nu poate fi primită.

Nici solicitarea de achitare pe temeiul

prev. de art. 10 lit. b

1

) C. proc. pen. nu poate fi acceptată. De

altfel, se poate observa că între cele două solicitări există o contradicție

evidentă și nu se poate aprecia că faptei îi lipsește gradul de pericol social

corespunzător unei infracțiuni.

Inculpatul a acționat cu intenție

directă, demersurile sale au avut o durată în timp, au fost îndreptate

împotriva unui funcționar ce exercită autoritatea de stat și urmărea nu doar

zdruncinarea încrederii în autoritatea statului, dar și distrugerea unor dovezi

ce-l incriminau pentru o faptă penală.

În aceste împrejurări nu se poate

reține lipsa unui pericol social al faptei scăzut, valorile sociale ocrotite și

încrederea în funcționarii ce exercită autoritatea statului nefiind lipsită de

importanță.

Pentru toate aceste considerente, urmează ca în baza

dispozițiilor art. 385

15

pct. 1 lit. b) C. proc. pen. să se respingă

ca nefondat, recursul declarat de inculpatul N.N.

Conform dispozițiilor art. 192 C.

proc. pen. urmează a obliga pe recurent la plata cheltuielilor judiciare către

stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de

inculpatul N.N. împotriva Deciziei penale nr. 111 din 11 mai 2009 a Curții de

Apel București, secția I penală.

Obligă recurentul inculpat la plata

sumei de 400 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de

200 RON, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa

din fondul Ministerului Justiției și Libertăților Cetățenești.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi

20 noiembrie 2009.