ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3692/2010

Asupra contestației în anulare de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin Decizia penală nr. 2260 din 09 iunie 2010 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală - în Dosarul nr. 11859/95/2008 s-a decis: Admite recursurile declarate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Craiova și inculpatul G.N.G. împotriva Deciziei penale nr. 267 din 16 decembrie 2009 a Curții de Apel Craiova, secția penală și pentru cauze cu minori. Casează în parte decizia recurată numai în ceea ce privește temeiul achitării inculpatului pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 87 alin. (1) din O.U.G. nr. 195/2002 pe care-l schimbă din art. 10 lit. d) în art. 10 lit. b) C. proc.

pen. În baza art. 12 C. proc. pen., sesizează I.P.J. Gorj - Serviciul Politiei Rutiere. Cheltuielile judiciare ocazionate cu soluționarea recursurilor rămân în sarcina statului, iar suma de 100 lei reprezentând onorariul parțial apărătorului desemnat din oficiu până la prezentarea apărătorului ales, se va suporta din fondul M.J. Pentru a decide astfel, Înalta Curte, a reținut următoarele: A. Prin sentința penală nr. 61 din 5 martie 2009 pronunțată de Tribunalul Gorj în Dosarul nr. 11859/95/2008, s-au dispus următoarele: În baza art. 87 alin. (1) din O.U.G. nr. 195/2002 cu modificările ulterioare, a fost condamnat inculpatul G.N.G., fiul lui G. și A.C., la 1 an și 8 luni închisoare. În baza art. 255 alin. (1) C. pen.

a fost condamnat același inculpat la 1 an și 6 luni închisoare. În baza art. 33-34 C. pen. au fost contopite pedepsele aplicate în pedeapsa cea mai grea, de 1 an și 8 luni închisoare, la care se adaugă un spor de 4 luni, urmând ca inculpatul să execute 2 ani închisoare. În baza art. 81 C. pen. s-a suspendat condiționat executarea pedepsei pe perioada prev. de art. 82 C. pen. S-au pus în vedere inculpatului dispozițiile art. 83 C. pen. În baza art. 71 C. pen. s-a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie constând în interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a ll-a și b) C. pen. În baza art. 71 alin. (5) C. pen. pe durata suspendării pedepsei s- a suspendat pedeapsa accesorie. În baza art. 255 alin. (4) rep.

art. 254 alin. (3) C. pen. s-a confiscat de la inculpat suma de 100 euro, sumă ce a făcut obiectul infracțiunii de dare de mită. A fost obligat inculpatul la 400 lei cheltuieli judiciare statului. În fapt, s-a reținut că inculpatul îndeplinește funcția de agent de poliție în cadrul I.P.J. Timiș, Poliția Municipiului Timișoara - Biroul Ordine Publică - Compartiment Siguranță Publică și Patrulare - Secția 1 iar începând cu data de 24 martie 2008 a fost planificat în concediu de odihnă. În acest sens, inculpatul s-a deplasat din Timișoara în comuna Stănești, județul Gorj pentru efectuarea concediului, părinții deținând în localitatea respectivă o locuință. În după amiaza zilei de 25 martie 2008, inculpatul însoțit de vărul său F.l.M.

s-a deplasat la un bar din satul Alexeni unde au consumat băuturi alcoolice (bere), după care au mers la domiciliul ultimului, au servit masa (cina) și au consumat din nou băuturi alcoolice (vin). La masă cei doi au discutat posibilitatea deplasării din comuna Stănești la un bar din municipiul Tg. Jiu - Cartier lezureni, făptuitorul F.l.M. punând totuși la îndoială deplasarea, având în vedere consumul de alcool de către inculpat. Cu toate acestea, G.N.G. a nesocotit solicitarea făptuitorului și l-a invitat la barul din Tg. Jiu, conducând pe drumurile publice, pe ruta Stănești - cartier lezureni, autoturismul proprietate personală marca V.G. Aici, cei doi au consumat din nou băuturi alcoolice, respectiv bere, cafea și câte o friptură, în jurul orei 2.00-2.30, inculpatul hotărând să se deplaseze la o veche cunoștință pe nume C. care locuia într-un cartier al orașului Tg-Jiu.

Inculpatul a urcat la volanul autoturismului și a condus din cartierul lezureni pe strada C. și strada N. unde, într-o curbă deosebit de periculoasă, datorită stării de ebrietate, a pierdut controlul volanului și a intrat cu partea din față în șanțul pluvial din partea dreaptă. Inculpatul, împreună cu F.I., a încercat să scoată autoturismul din șanț dar nu a reușit, motiv pentru care l-au sunat pe martorul C.R.G. pentru a-i ajuta. în aceste împrejurări au fost surprinși de către agenții A.I. și D.M. din cadrul Poliției Municipiului Tg. Jiu-Biroul Ordine Publică. Agenții de poliție i-au întrebat dacă sunt victime, aceștia au răspuns că nu și persoana care conducea autoturismul a plecat să caute un alt autovehicul pentru a-l tracta.

După ce au analizat mai atent autoturismul V., cei doi agenți au solicitat tinerilor să fie sinceri și să nu mai arunce vina pe altă persoană, moment în care martorul F.l.M. i-a atras atenția inculpatului G. să recunoască că a condus autoturismul, acesta recunoscând că a condus și datorită vitezei a pierdut controlul volanului. Agenții de poliție A. și D. au anunțat Serviciul Poliției Rutiere în vederea deplasării la fața locului a unui echipaj de la circulație, timp în care inculpatul l-a rugat pe agentul A. să nu mai fie anunțați agenții de la Poliția Rutieră.

I s-a explicat inculpatului că evenimentul nu poate rămâne neanunțat, iar acesta s-a îndepărtat de mașina poliției pentru un moment, a purtat o discuție cu F.l.M., după care a revenit lângă portiera din partea stângă a autoturismului poliției și a pus pe picioarele agentului de poliție A., ce se afla la volan, o bancnotă de 100 euro, menționând că așa se practică la Timișoara unde el este polițist și să-i permită să plece înainte de prezenta agenților de poliție de la Serviciul Poliției Rutiere. Deși agentul de poliție A.I. i-a solicitat inculpatului să- și ia banii înapoi, acesta s-a retras spre martorul F., urmat de agentul de poliție, moment în care și-au făcut apariția agenții N. A. și V.G.D.

din cadrul Serviciului Poliției Rutiere, urmați la scurt timp de martorul C.R.G. În faza de urmărire penală, inculpatul a recunoscut că a oferit agenților de poliție A. și D. suma de 100 euro dar nu în scopul de a-i permite plecarea și a fi ascunsă în acest sens starea de ebrietate în care se afla, ci pentru ca cei doi polițiști să oprească un alt autovehicul și să-l ajute să tracteze autoturismul personal aflat în șanțul pluvial, banii urmând a fi dați conducătorului auto respectiv pentru ajutorul primit. Inculpatul a fost condus la Poliția Municipiului Tg-Jiu, unde a fost testat cu aparatul etilotest, care a indicat o valoare de 0,76 mg/l alcool pur în aer expirat, motiv pentru care a fost condus la Spitalul Tg.

Jiu, unde i-au fost recoltate două probe biologice de sânge la orele 4,10 și respectiv 5,10, rezultând o alcoolemie de 1,40 gr %o. Inculpatul a solicitat efectuarea unei expertize în cadrul Institutului de Medicină Legală M.M. București care, potrivit raportului de expertiză medico legală, a constatat și concluzionat că, din punct de vedere teoretic, între orele 40-2,00, alcoolemia inculpatului ar fi putut avea orice valoare între circa 0.55 gr.% și 1,20 gr.% în funcție de cantitatea reală de băutură consumată. Starea de fapt menționată a fost reținută pe baza probelor administrate atât pe parcursul urmăririi penale cât și al judecății în primă instanță, respectiv: proces - verbal de constatare, buletin de analiză toxicologică, declarațiile martorilor A.I., D. M., F.I.M., C.R., V.G.D., N.A., expertiza privind calculul retroactiv al alcoolemiei și declarațiile inculpatului date la urmărirea penală.

În faza de cercetare judecătorească inculpatul a solicitat o nouă expertiză de recalculare a alcoolemiei, cererea fiind respinsă prin încheierea de ședință din data de 26 februarie 2009. În fața primei instanțe, inculpatul s-a prevalat de dreptul prev. de art. 70 alin. (2) C. proc. pen. de a nu face nici o declarație. Instanța de fond a reținut că apărările inculpatului - în sensul că ar fi consumat și vișinată dintr-o sticlă aflată în mașină și că ar fi dat acei bani polițistului pentru a-i da celui care îl va ajuta să-și scoată mașina din șanț și să o tracteze - sunt nesincere și nu se coroborează cu probele administrate în cauză. În consecință, s-a reținut ca fiind întrunite elementele constitutive ale ambelor infracțiuni pentru care a fost trimis în judecată iar în ceea ce privește individualizarea judiciară a pedepselor s-a menționat că se are în vedere modalitatea de comitere a faptelor, atitudinea inculpatului și lipsa de antecedente penale.

B. Împotriva acestei sentințe a formulat apel inculpatul. Motivele depuse de apărătorul din oficiu vizau, în esență, achitarea inculpatului pentru cele două infracțiuni, cu argumentația adusă de acesta la instanța de fond și anume aceea că bancnota de 100 de euro nu a fost dată ca mită ci pentru ca polițistul să-l ajute să găsească o mașină cu care să-și scoată din șanț și să-și tracteze propria mașină, iar în ceea ce privește alcoolemia s-a criticat modul de recoltare și nefolosirea trusei standard. În motivele de apel depuse de apărătorul ales au fost invocate mai multe aspecte și anume: În primul rând, a fost invocată nulitatea absolută a sentinței întrucât la instanța de fond M.P. ar fi fost reprezentat de un procuror necompetent - procuror de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Tg.

Jiu. În al doilea rând, s-a solicitat constatarea nulității materialului de urmărire penală întrucât: a) cercetarea penală pentru infracțiunea de conducere sub influența băuturilor alcoolice a fost efectuată de agenți din cadrul serviciului poliției rutiere deși trebuia făcută de lucrători cu grad profesional corespunzător celui de ofițer; b) proba biologică a alcoolemiei a fost obținută în mod ilegal și conform art. 64 C. proc. pen.

nu este valabilă pentru că: În buletinul de examinare clinică nu sunt completate toate rubricile cu datele de identitate ale inculpatului astfel că nu se poate stabili că sângele provine de la acesta; - nu este trecută grupa sangvină a sângelui examinat; - nu a fost folosită trusa standard de recoltare - conform OMS nr. 376/2006 iar sângele s-a recoltat în fiole de penicilină sigilate cu sigiliul poliției și nu cu cel standard al trusei; - sângele a fost recoltat la peste 5 ore de la producerea accidentului; - d eclarațiile polițiștilor A. și D. sunt identice; - nu s-a stabilit cu exactitate ora producerii accidentului; - nu s-a stabilit ce este cu acea bancnotă de 100 de euro, cine, cui și de ce a fost dată.

În al treilea rând, pe fondul cauzei s-a solicitat achitarea inculpatului pentru ambele infracțiuni întrucât există dubiu cu privire la valoarea alcoolemiei acestuia la momentul producerii accidentului, iar în ceea ce privește bancnota de 100 de euro, aceasta a fost dată pentru ca denunțătorul A. să-l ajute în găsirea unei mașini cu ajutorul căreia urma să-și tracteze propria mașină. Au fost invocate și alte aspecte legate de bancnota respectivă și anume că nu s-a făcut dovada că bancnota de 100 de euro dată de F. inculpatului este aceiași cu bancnota de 100 de euro pe care i-ar fi dat lui A. și că cei 100 de euro nu au fost găsiți asupra inculpatului. În consecință, s-a solicitat achitarea în temeiul art. 10 lit. b) C. proc.

pen. pentru infracțiunea prev. de art. 87 alin. (1) din O.U.G. nr. 195/2002 și în temeiul art. 10 lit. d) pentru infracțiunea prev. de art. 255 alin. (1) C. pen. (lipsa intenției). Pe parcursul judecării apelului, inculpatul, prin apărător, a solicitat efectuarea unei expertize de recalculare a alcoolemiei și reaudierea martorului F.I.M., cereri respinse prin încheierea din 28 octombrie 2009. Ulterior, la termenul din 25 noiembrie 2009, s-au respins și alte solicitări ale inculpatului ce vizau aspect strâns legate de calculul retroactiv al alcoolemiei dar și cererea privind efectuarea unei expertize grafologice asupra semnăturii de pe buletinul de analiză al etilotestului. A fost audiat inculpatul care a acceptat să dea declarație în fața instanței.

În declarația dată inculpatul și-a menținut în esență cele declarate la urmărirea penală cu privire la consumul de alcool, conducerea autoturismului, accidentul și scopul pentru care s-a dat acea bancnotă de 100 de euro polițistului A.I. Cu ocazia dezbaterilor ce au avut loc la termenul din 9 decembrie 2009 inculpatul, prin apărător, a arătat că nu mai susține primul motiv de apel, cel vizând constatarea nulității absolute a sentinței. Prin Decizia nr. 267 din 16 decembrie 2009 a Curții de Apel Craiova, secția penală și pentru cauze cu minori, s-a admis apelul declarat de inculpatul G.N.G. împotriva sentinței penale nr. 61 din 5 martie 2009 pronunțată de Tribunalul Gorj în Dosar nr. 11859/95/2008, ce a fost desființată în parte, s-au descontopit pedepsele iar în baza art. 11 pct. 2 lit. a) C. proc.

pen. rap. la art. 10 lit. d) C. proc. pen. a fost achitat inculpatul G.N.G. pentru săvârșirea infracțiuni prev. de art. 87 alin. (1) din O.U.G. nr. 195/2002. S-a menținut condamnarea inculpatului la pedeapsa de 1 an și 6 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 255 alin. (1) C. pen., precum și celelalte dispoziții ale sentinței privind suspendarea condiționată a executării pe termenul de încercare prev. de art. 82 C. pen. Pentru a decide în acest sens, instanța de apel a reținut că, verificând sentința Tribunalului Gorj se constată că, inițial, a fost menționată ca participând la ședința de judecată din 5 martie 2009 procuror T.M. din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Tg.

Jiu. Ulterior, pe parcursul judecării apelului, instanța de fond a sesizat eroarea materială și, prin încheierea din 24 iunie 2009, s-a dispus îndreptarea acesteia în sensul că s-a menționat participarea la ședință a procurorului T.M. din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Gorj. Rezultă așadar că normele privind participarea procurorului la ședințele de judecată nu au fost încălcate. Referitor la cel de-al doilea motiv de apel - cu referire la competența de a efectua cercetarea penală - s-a reținut că cele invocate de inculpat sunt nefondate. În cauză urmărirea penală se efectuează în mod obligatoriu de către procuror (întrucât este vorba de o infracțiune de corupție) dar acesta, conform art. 217 alin. (4) C. proc.

pen., poate dispune prin ordonanță ca anumite acte să fie îndeplinite de organele poliției judiciare. În speță, procurorul de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Gorj - organ de urmărire penală competent a efectua urmărirea - a dispus prin ordonanța nr. 213/PA din 27 martie 2008 delegarea ofițerilor de poliție judiciară, comisar C.C. și insp. principal B.l. D., să efectueze anumite acte procedurale, lucru care s-a și realizat. Tot legat de cel de a-l doilea motiv de apel - cel vizând nelegalitatea obținerii probei biologice - instanța de apel a reținut că Ordinul M.S. nr. 376/2006 prevede, într-adevăr, că recoltarea probelor biologice în vederea stabilirii alcoolemiei se face cu trusă standard care, în termen de 6 luni de la intrarea în vigoare a normelor metodologice, va trebui să intre în dotarea tuturor unităților sanitare.

Lipsa acestei truse și recoltarea probelor prin metoda folosită anterior nu conduce însă la nulitatea probei astfel obținute, art. 6 lit. c) din norme prevăzând în mod expres că prelevarea se face cu seringi de unică folosință până la înlocuirea acestei metode și dotarea unităților sanitare cu truse standard. Buletinul de analiză clinică - document ce trebuie în mod obligatoriu completat în momentul recoltării probei biologice (fila 21 dosar de urmărire penală) - conform art. 18 din Normele Metodologice nu este completat în mod corespunzător la rubrica A (datele de identitate ale celui examinat), însă actul normativ nu prevede care este sancțiunea în această situație, singurul efect al necompletării acelei rubrici putând fi crearea unui puternic dubiu cu privire la împrejurarea că proba recoltată aparține sau nu inculpatului.

Cum însă buletinul de examinare clinică a fost însoțit de procesul verbal de recoltare (fila 20), act în care sunt consemnate toate datele de identitate ale inculpatului, iar pe ambele acte este parafa și semnătura aceluiași medic, este evident că și buletinul de examinare clinică se referă tot la inculpat. Este de remarcat că acest buletin conține date favorabile inculpatului, în sensul că acesta nu prezintă semne de ebrietate având orientare spațio-temporală, comportare ordonată, atenție concentrată, judecată coerentă și răspunde pozitiv anumitor probe (ridicarea de obiecte mici, proba indice nas, păstrarea echilibrului la întoarceri bruște din mers). Referitor la toate celelalte critici privind modul în care s-a realizat recoltarea sângelui, instanța de apel Ie-a constatat ca fiind nefondate întrucât s-a respectat metodologia folosită anterior introducerii truselor standard.

În ceea ce privește celelalte critici vizând ora producerii accidentului, identitatea dintre declarațiile polițiștilor A. și D. și destinația bancnotei de 100 de euro - care în opinia apărări ar fi trebuit să conducă la nulitatea actelor de cercetare penală - instanța de apel a reținut următoarele: Aspectele invocate vizează soluționarea pe fond a cauzei, nu sunt aspecte procedurale și nu se argumentează din ce motiv ar conduce la nulitatea actelor de urmărire penală, astfel că a constatat ca fiind nefondată această solicitare și Ie-a analizat în cadrul celui de­ al treilea motiv de apel ce vizează fondul cauzei.

Sub acest aspect, instanța de apel a reținut că starea de fapt referitoare la accident și la momentele premergătoare acestuia este corect stabilită de prima instanță și nu este contestată nici de inculpat care, în declarația dată instanței de apel a recunoscut conducerea autoturismului după consumarea de băuturi alcoolice susținând că, accidental, a mai băut și în mașină, dintr-o sticlă, niște vișinată. Accidentul de circulație a avut loc, potrivit primelor declarații date de inculpat și de martorul F. în jurul orelor 02,20 - 02,30 iar potrivit declarațiilor date de aceiași la instanță, după orele 01,00 -01,20. Stabilirea certă a orei producerii accidentului este imposibilă întrucât depinde doar de cele declarate de inculpat și martorul F., însă ambii erau băuți în acea noapte și nu se știe cât timp a mai trecut de la accident până la apariția echipajului de poliție.

Cert este însă faptul că echipajul de poliție format din polițiștii A.I. și D.M. a apărut la fața locului la ora 02,45, aspect pe care aceștia îl relatează în mod constant. Deși este cert și consumul de băuturi alcoolice din partea inculpatului, problema care se pune în speță este aceea dacă inculpatul avea în sânge o îmbibație alcoolică ce depășea limita legală. Rezultatul testării cu etilotestul, de la ora 03,55, a fost de 0,76 mg/l în aerul expirat însă dispozițiile art. 87 din O.U.G. nr. 195/2002 ce prevedeau că fapta constituie infracțiune la o limită de peste 0,40 mg/l în aerul expirat au fost abrogate, constituind infracțiune numai fapta de a conduce pe drumurile publice un autoturism având o îmbibație alcoolică de peste 0,80 g/l alcool pur în sânge.

Buletinul de analiză toxicologică evidențiază că inculpatul a avut o îmbibație alcoolică de 1,40 g %o atât la ora 04,10 - ora primei recoltări cât și la ora 05,10 - ora celei de-a doua recoltări. Acest lucru a îndreptățit ulterior Comisia pentru Interpretarea Alcoolemiei să concluzioneze că la ora 04,10 alcoolemia era în creștere, maximul s-a atins undeva în jurul orei 04,30, după care alcoolemia a intrat în descreștere. În această situație, concluzia expertizei medico-legale a fost aceea că în intervalul orar 1,40 - 02,00 (indicat ca și interval de producere a accidentului), alcoolemia inculpatului putea fi oricare între 0,55 gr% și 1,20 gr%, în funcție de cantitatea reală și felul băuturii consumate.

Expertiza medico-legală este categorică și pornește de la un lucru cert - rezultatul consemnat de buletinul de analiză toxicologică - și un lucru incert - consumul real de băuturi alcoolice. Cum însă organul de urmărire penală nu s-a preocupat pentru elucidarea acestui aspect prin confruntarea martorului F. cu inculpatul și, eventual, prin audierea tuturor barmanilor de la localurile vizitate în acea noapte de inculpat, instanța de apel nu a putut suplini această omisiune întrucât ar fi însemnat să încalce prezumția de nevinovăție.

A mai reținut că efectuarea unei noi expertize medico-legale de calcul retroactiv a alcoolemiei nu este utilă cauzei în condițiile în care consumul real de băuturi alcoolice nu poate fi determinat decât din declarațiile inculpatului iar din cel indicat de acesta s-a ajuns la rezultatele de mai sus; că valorile indicate de expertiza deja efectuată creează un puternic dubiu cu privire la valoarea reală a alcoolemiei în momentul producerii accidentului, dubiu ce trebuie să profite inculpatului și nu poate fi folosit împotriva sa. De aceea, s-a apreciat că concluzia primei instanțe în sensul că sunt întrunite elementele constitutive ale infracțiunii prev. de art. 87 alin. (1) din O.U.G. nr. 195/2002 este greșită, întrucât neputându-se stabili cu certitudine că valoarea alcoolemiei era peste limita legală, concluzia care se impune este aceea că nu sunt întrunite elementele constitutive ale acestei infracțiuni.

Referitor la suma de 100 de euro, instanța de apel a reținut că este cert faptul că inculpatul a oferit acești bani polițistului A., lucru pe care îl recunoaște, dar îi dă o altă conotație. Inculpatul a cerut banii de la martorul F., nu i-a spus pentru ce-i trebuie, iar la discuția pe care a avut-o cu A. nu a mai fost nimeni de față. Deși aparent și aici ar putea fi invocat dubiul, instanța de apel a reținut că polițistul A. a sesizat imediat pe colegul său despre faptul că i-a fost oferită mită pentru a nu raporta evenimentul și a susținut același lucru și în fața celuilalt echipaj de poliție venit mai târziu - agenții N.A. și V.G.D. Inculpatul, dată fiind calitatea pe care o avea - aceea de lucrător de poliție - era însă pe deplin conștient de urmările negative pe care urma să le aibă asupra carierei sale faptul că a condus un autoturism aflându-se sub influența băuturilor alcoolice și că a fost implicat într-un accident.

în plus, inculpatul nu știa în acel moment care va fi nivelul alcoolemiei, ceea ce reprezintă un motiv suficient pentru a-l determina să dea mită pentru a scăpa de răspundere. De altfel, inculpatul a și încercat să inducă în eroare pe cei doi polițiști, declarându-le inițial că autoturismul fusese condus de C.R. care ar fi plecat apoi de la locul accidentului, acest martor fiind chemat la fata locului de către F.I.M. A mai reținut instanța de apel că susținerea inculpatului în sensul că a dat acei bani polițistului nu pentru a nu raporta evenimentul ci pentru ca să-i dea unei eventuale persoane ce l-ar ajuta să-și scoată mașina din șanț și să o tracteze nu este credibilă. Evenimentul s-a petrecut noaptea, pe timp de ploaie, la o oră târzie și este evident că mașina nu putea fi luată de acolo decât a doua zi; în plus, nimic nu-l împiedica pe inculpat să dea el însuși banii celui care l-ar fi ajutat.

De altfel, mașina a fost ridicată a doua zi, cu ajutorul martorului D., care a primit într-adevăr de la inculpat suma de 100 euro - după cum declară. S-a constatat totuși că este imputabil însă celor doi polițiști faptul că nu au întocmit pe loc proces verbal, nu au reținut și nu au consemnat caracteristicile bancnotei oferite de inculpat, fapt speculat în prezent de acesta. În raport de toate aceste considerente, instanța de apel a reținut că infracțiunea de dare de mită este probată prin declarația directă a martorului A. și declarațiile indirecte ale celorlalți martori menționați, plus declarația inculpatului și, pe cale de consecință, a menținut condamnarea inculpatului la pedeapsa de 1 an și 6 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 255 alin. (1) C. pen.

C. Împotriva acestei decizii a declarat recurs Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Craiova, criticând-o pentru nelegaiitate sub aspectul greșitei achitări a inculpatului pentru infracțiunea prev. de art. 87 alin. (1) din O.U.G. nr. 195/2002 și, în subsidiar, pentru reținerea unui temei greșit al achitării. Cu ocazia dezbaterilor, procurorul de ședință a precizat că susține doar ultimul motiv, solicitând schimbarea temeiului achitării din art. 10 lit. d) în art. 10 lit. b) C. proc. pen. și în conformitate cu dispozițiile art. 12 C. proc. pen., sesizarea organelor de poliție în vederea constatării și aplicării sancțiunii cu privire la contravenția săvârșită. Împotriva aceleiași decizii a declarat recurs și inculpatul, criticând-o prin prisma cazurilor de casare prev. de art. art. 385 9 pct. 10 și 18 C. proc.

pen. A solicitat admiterea recursului, casarea deciziei recurate și trimiterea cauzei spre rejudecare la instanța de apel, arătând că a fost audiat doar cu privire la infracțiunea pentru care a fost achitat nu și pentru infracțiunea prev. de art. 255 C. pen., că în acest fel i-a fost încălcat dreptul la un proces echitabil prin nerespectarea dreptului la apărare, considerând că audierea sa era o obligație a instanței de apel. În subsidiar, a solicitat achitarea sa în conformitate cu dispozițiile art. 11 pct. 2 lit. a) rap. la art. 10 lit. d) C. proc. pen. , considerând că fapta nu întrunește elementele necesare ale infracțiunii de dare de mită întrucât nu rezultă vinovăția inculpatului, existând un dubiu care profită acestuia.

A arătat că nu s-au încheiat procese verbale referitoare la suma de 100 de euro, că aceasta a fost remisă pentru a fi dată persoanei care i-ar fi scos mașina din șanț, știut fiind că la semnalul unui polițist orice conducător auto este obligat să oprească; a mai precizat că suma a fost dată după ce polițistul a chemat echipajul. Examinând hotărârile recurate prin prisma cazurilor de casare prev. de art. 385 9 pct. 17 1 , 10 și 18 C. proc. pen., Înalta Curte constată următoarele: 1. Recursul parchetului așa cum a fost precizat cu ocazia dezbaterilor este întemeiat, întrucât împrejurarea că inculpatul a consumat alcool și că a condus în această stare este evidentă, nefiind contestată nici de acesta.

Astfel, din materialul probator existent la dosarul cauzei rezultă fără dubiu că inculpatul a fost testat cu aparatul etilotest, care a indicat o valoare de 0,76 mg/l alcool pur în aer expirat, motiv pentru care a fost condus la Spitalul Tg-Jiu, unde i-au fost recoltate două probe biologice de sânge la orele 4,10 și respectiv 5,10, rezultând o alcoolemie de 1,40 gr %. Totodată, expertiză medico - legală efectuată în cauză la solicitarea inculpatului a concluzionat că, din punct de vedere teoretic, între orele 1,40-2,00, alcoolemia inculpatului ar fi putut avea orice valoare între circa 0,55 gr.% si 1,20 gr %, în funcție de cantitatea reală de băutură consumată.

Cum valorile indicate de expertiza menționată au creat un puternic dubiu cu privire la valoarea reală a alcoolemiei în momentul producerii accidentului, dubiu ce profită inculpatului și nu poate fi folosit împotriva sa, s-a apreciat în mod corect de către instanța de apel că acesta nu poate fi condamnat pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 87 alin. (1) din O.U.G. nr. 195/2002. Concluzia aceleiași instanțe în sensul că nu sunt întrunite elementele constitutive ale acestei infracțiuni pentru motivele arătate dar că, în aceste condiții, nu se poate aprecia că fapta nu ar fi prevăzută de legea penală, întrucât întotdeauna conducerea sub influența băuturilor alcoolice este o faptă prevăzută de legea penală, diferența dintre infracțiune și contravenție fiind dată de nivelul îmbibației alcoolice în sânge sau de starea de ebrietate, este greșită, dispozițiile art. 95 alin. (1) din O.U.G.

nr. 195/2002 coroborat cu art. 102 alin. (3) din același act normativ fiind în afara oricărei interpretări. Astfel, potrivit art. 95 alin. (1) din O.U.G.

nr. 195/2002 „încălcarea dispozițiilor prezentei ordonanțe de urgență, altele decât cele care întrunesc elementele constitutive ale unei infracțiuni, constituie contravenție și se sancționează cu avertisment ori cu amendă ca sancțiune principală și, după caz, cu una dintre sancțiunile contravenționale complementare prevăzute la art. 96 alin. (2), iar potrivit art. 102 alin. (3) din același act normativ, „constituie contravenție și se sancționează cu amenda prevăzută în clasa a IV-a de sancțiuni și cu aplicarea sancțiunii complementare a suspendării exercitării dreptului de a conduce pentru o perioadă de 90 de zile săvârșirea de către conducătorul de autovehicul sau tramvai a următoarelor fapte: a) conducerea sub influența băuturilor alcoolice, dacă fapta nu constituie, potrivit legii, infracțiune". În speță, nu s-a putut stabili cu exactitate care a fost alcoolemia inculpatului la momentului producerii accidentului - dacă era mai mare sau mai mică de 0,80 g/l alcool pur în sânge pentru a se putea reține sau nu infracțiunea prev. de art. 87 alin. (1) din O.U.G.

nr. 195/2002, însă este cert că acesta a consumat băuturi alcoolice și a condus pe drumurile publice autoturismul propriu, sub influenta băuturilor alcoolice, faptă care constituie contravenția prev. de art. 102 alin. (3) lit. a) din același act normativ. Ca atare, recursul parchetului și cel al inculpatului, care și-a însușit acest motiv de recurs, au fost constatate ca întemeiate, astfel că Înalta Curte, în rejudecare, a schimbat temeiul achitării pentru infracțiunea prev. de art. 87 alin. (1) din O.U.G. nr. 195/2002 din art. 10 lit. d) în art. 10 lit. b) C. proc. pen.; totodată, văzând și prevederile art. 12 C. proc. pen. și art. 109 alin. (1) din O.U.G. nr. 195/2002, a dispus sesizarea organelor de poliție competente în vederea constatării și aplicării sancțiunii cu privire la contravenția săvârșită de către inculpatul G.N.G.

2. Referitor la critica din recursul inculpatului vizând neaudierea sa cu privire la infracțiunea de dare de mită, cu consecința încălcării dreptului la un proces echitabil, prin nerespectarea dreptului la apărare, Înalta Curte a constatat că este nefondată. Astfel, în fața primei instanțe, inculpatul s-a prevalat de dreptul la tăcere (fila 43 dosar fond), iar cu ocazia audierii în fața instanței de apel, unde inculpatul a acceptat să dea declarație, acesta a menținut în esență cele declarate la urmărirea penală cu privire la consumul de alcool, conducerea autoturismului, accidentul și scopul pentru care a dat acea bancnotă de 100 de euro polițistului A. (fila 42 dosar apel). în aceste condiții este mai mult decât evident că susținerile inculpatului nu se confirmă, astfel că recursul său vizând acest aspect va fi respins.

3. Nici critica referitoare la greșita condamnare a inculpatului pentru infracțiunea prev. de art. 255 alin. (1) C. pen., deși fapta inculpatului nu întrunește elementele constitutive ale acestei infracțiuni, nu a putut fi primită. Instanța de fond și cea de apel, în baza unei analize pertinente a materialului probator administrat în cauză au reținut ca cert faptul că inculpatul a oferit suma de 100 euro polițistului A., lucru recunoscut de altfel de inculpat, după ce încercase să-i inducă în eroare pe cei doi polițiști, declarându-le inițial că autoturismul fusese condus de C.R. care ar fi plecat apoi de la locul accidentului; totodată, din actele dosarului a reieșit că reacția polițistului A. a fost fermă, sesizând imediat pe colegul său despre faptul că i-a fost oferită mită pentru a nu raporta evenimentul și susținând același lucru și în fața celuilalt echipaj de poliție venit mai târziu - agenții N.A.

și V.G.D., condiții în care susținerea inculpatului în sensul că a dat acei bani polițistului pentru ca acesta din urmă să-i dea unei eventuale persoane ce l-ar ajuta să-și scoată mașina din șanț și să o tracteze este fantezistă și făcută exclusiv în scopul de a fi exonerat de răspundere penală. În consecință, Înalta Curte a constatat că simplele susțineri ale inculpatului în sensul că a dat acei bani polițistului nu pentru a nu raporta evenimentul ci pentru ca să-i dea unei eventuale persoane ce l-ar ajuta să-și scoată mașina din șanț și să o tracteze, nu sunt de natură să probeze lipsa de temeinicie a probelor de vinovăție expuse mai sus, analizate detaliat de instanța de fond și cea de apel, acestea evaluând corespunzător materialul probator administrat în cauză, cu respectarea dispozițiilor art. 62, art. 63 și art. 69 C. proc.

pen., pe baza căruia au stabilit fără echivoc împrejurările comiterii faptei, încadrarea juridică dată acesteia și vinovăția inculpatului. Prin cererea depusă la dosar și înregistrată pe rolul acestei instanțe sub nr. 5939/1/2010, la data de 06 iulie 2010, contestatorul condamnat G.N.G. a formulat contestație în anulare solicitând totodată și suspendarea executării Deciziei penale nr. 2260 din 09 iunie 2010 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, pronunțată în Dosarul nr. 11859/95/2008. Contestatorul condamnat în cuprinsul cererii formulate în scris, a solicitat, pe de o parte, admiterea cererii de contestație în anulare, întemeiată pe dispozițiilor art. 386 lit. a) și e) C. proc. pen.

cu consecința rejudecării recursului și, pe fond, admiterea recursului declarat împotriva Deciziei penale nr. 267 din 16 decembrie 2009 a Curții de Apel Craiova, secția penală și pentru cauze cu minori, iar, pe de altă parte, suspendarea executării Deciziei penale nr. 2260 din 09 iunie 2010 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, pronunțată în Dosarul nr. 11859/95, până la soluționarea contestației în anulare. Verificând actele dosarului s-a constatat că potrivit art. 390 C. proc. pen. , până la soluționarea contestației în anulare, instanța sesizată poate suspenda executarea hotărârii a cărei anulare se cere, lăsând la aprecierea instanței oportunitatea luării acestei măsuri.

Înalta Curte a constatat că, în cauză, nu sunt motive care să justifice admiterea cererii de suspendare a executării Deciziei penale nr. 2260 din 09 iunie 2010 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, pronunțată în Dosarul nr. 11859/95/2008, astfel că la termenul din data de 22 septembrie 2010, a respins cererea de suspendare. În motivarea contestației, contestatorul condamnat a arătat că la termenul la care cauza a fost soluționată în recurs, procedura de citare nu a fost legal îndeplinită, întrucât nu a fost citat la toate adresele indicate și nu a fost audiat. Examinând contestația în anulare în raport cu lucrările și materialul din dosarul cauzei, înalta Curte constată că aceasta este inadmisibilă, urmând a fi respinsă ca atare.

Astfel, potrivit dispozițiilor art. 391 alin. (2) C. proc. pen. , instanța constatând că cererea de contestație este făcută în termenul prevăzut de lege, că motivul pe care se sprijină contestația este dintre cele prevăzute în art. 386 și că în sprijinul contestației se depun ori se invocă dovezi care sunt la dosar, admite în principiu contestația și dispune citarea părților interesate. Potrivit dispozițiilor art. 386 C. proc.

pen., împotriva hotărârilor penale definitive se poate face contestație în anulare în următoarele cazuri: a) când procedura de citare a părții pentru termenul la care s-a judecat cauza de către instanța de recurs nu a fost îndeplinită conform legii, b) când partea dovedește că la termenul la care s-a judecat cauza de către instanța de recurs a fost în imposibilitate de a se prezenta și de a încunoștiința instanța despre această împiedicare; c) când instanța de recurs nu s-a pronunțat asupra unei cauze de încetare a procesului penal dintre cele prevăzute la art. 10 alin. (1) lit. f) - i) 1 , cu privire la care existau probe la dosar; d) când împotriva unei persoane s-au pronunțat două hotărâri definitive pentru aceeași faptă; e) când, la judecarea recursului sau la rejudecarea cauzei de către instanța de recurs, inculpatul prezent nu a fost ascultat, iar ascultarea acestuia este obligatorie potrivit art. 385 14 alin. (1) 1 ori art. 385 16 alin. (1) 1 . Examinând cauza în raport de dispozițiile art. 391 alin. (2) C. proc.

pen. , instanța constată că, cererea de contestație este făcută în termenul prevăzut de dispozițiile art. 388 C. proc. pen., însă, din verificările înscrisurilor aflate la dosarul cauzei, susținerile contestatorului condamnat G.N.G. nu pot fi încadrate în cazurile strict și limitativ prevăzute de dispozițiile art. 386 lit. a) – e), C. proc. pen., astfel încât contestația în anulare va fi respinsă ca inadmisibilă. Ca atare, văzând dispozițiile art. 391 C. proc. pen. , Înalta Curte de Casație și Justiție va respinge ca inadmisibilă, contestația în anulare formulată de contestatorul condamnat G. N.G. și îl va obliga pe contestator la plata cheltuielilor judiciare către stat, în conformitate cu dispozițiile art. 192 alin. (2) C. proc.

pen. PENTRU

ACESTE MOTIVE

ÎN

NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca inadmisibilă, contestația în anulare formulată de contestatorul condamnat G.N.G. împotriva Deciziei penale nr. 2260 din 09 iunie 2010 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală - în Dosarul nr. 11859/95/2008. Obligă contestatorul condamnat la plata sumei de 200 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 20 octombrie 2010.