ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3692/2010

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3692/2010 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2010)

Asupra contestației în anulare de față;

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin

Decizia penală nr. 2260 din 09 iunie 2010 pronunțată de

Înalta Curte de Casație și

Justiție, secția penală - în Dosarul nr. 11859/95/2008 s-a

decis:

Admite recursurile declarate de Parchetul de pe lângă Curtea

de Apel Craiova

și inculpatul G.N.G. împotriva

Deciziei penale nr. 267 din 16 decembrie 2009 a Curții de Apel

Craiova, secția penală și pentru

cauze cu minori.

Casează în parte decizia recurată numai în ceea ce

privește

temeiul achitării inculpatului pentru săvârșirea

infracțiunii prev. de art.

87 alin. (1) din O.U.G. nr. 195/2002 pe care-l

schimbă din art. 10 lit. d) în

art. 10 lit. b) C. proc. pen.

În baza art. 12 C. proc. pen., sesizează I.P.J. Gorj -

Serviciul Politiei Rutiere.

Cheltuielile

judiciare ocazionate cu soluționarea recursurilor

rămân în sarcina statului, iar suma de 100 lei reprezentând

onorariul

parțial apărătorului desemnat din oficiu

până la prezentarea

apărătorului

ales, se va suporta din fondul M.J.

Pentru a decide astfel, Înalta Curte, a reținut următoarele:

A. Prin sentința penală nr. 61 din 5 martie 2009

pronunțată de

Tribunalul

Gorj în Dosarul nr. 11859/95/2008, s-au dispus următoarele:

În baza art.

87 alin. (1) din O.U.G. nr. 195/2002 cu modificările

ulterioare, a fost condamnat inculpatul G.N.G., fiul

lui

G. și A.C.,

la 1 an

și 8 luni închisoare.

În baza art.

255 alin. (1) C. pen. a fost condamnat același inculpat la 1 an și 6

luni închisoare.

În baza art. 33-34 C. pen. au fost contopite pedepsele aplicate

în pedeapsa cea mai grea, de 1 an și 8

luni închisoare, la care se adaugă un spor de 4 luni, urmând ca inculpatul

să execute 2 ani închisoare.

În baza art. 81 C. pen. s-a suspendat condiționat executarea

pedepsei pe perioada prev. de art. 82 C. pen.

S-au pus în vedere inculpatului dispozițiile art. 83 C. pen.

În baza art.

71 C. pen. s-a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie constând în interzicerea

drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a ll-a și b) C. pen.

În baza art. 71 alin. (5) C. pen. pe durata suspendării pedepsei s-

a suspendat pedeapsa accesorie.

În baza art. 255 alin. (4) rep. art. 254 alin. (3) C. pen. s-a confiscat

de la

inculpat suma de 100 euro, sumă ce a făcut obiectul infracțiunii

de dare de mită.

A fost obligat inculpatul la 400 lei cheltuieli judiciare statului.

În fapt, s-a reținut că inculpatul îndeplinește funcția

de agent de

poliție în

cadrul I.P.J. Timiș, Poliția Municipiului Timișoara - Biroul

Ordine Publică - Compartiment

Siguranță Publică și Patrulare - Secția

1 iar începând cu data de 24 martie 2008 a fost

planificat în concediu de

odihnă.

În acest sens, inculpatul s-a deplasat din Timișoara în comuna

Stănești,

județul Gorj pentru efectuarea concediului, părinții

deținând

în localitatea

respectivă o locuință.

În după amiaza zilei de 25 martie 2008, inculpatul însoțit de

vărul

său F.l.M. s-a

deplasat la un bar din satul Alexeni unde

au

consumat băuturi alcoolice (bere), după care au mers la domiciliul

ultimului,

au servit masa (cina) și au consumat din nou băuturi alcoolice (vin).

La

masă cei doi au discutat posibilitatea deplasării din comuna

Stănești la

un bar din municipiul Tg. Jiu - Cartier lezureni, făptuitorul

F.l.M. punând totuși la îndoială

deplasarea, având în vedere consumul de alcool de către inculpat.

Cu toate acestea, G.N.G. a nesocotit solicitarea

făptuitorului și l-a

invitat la barul din Tg. Jiu, conducând pe drumurile

publice, pe ruta

Stănești - cartier lezureni, autoturismul proprietate

personală marca V.G.

Aici, cei doi au consumat din nou băuturi alcoolice, respectiv

bere, cafea și câte o friptură, în

jurul orei 2.00-2.30, inculpatul

hotărând

să se deplaseze la o veche cunoștință pe nume C. care

locuia

într-un cartier al orașului Tg-Jiu.

Inculpatul a

urcat la volanul autoturismului și a condus din

cartierul lezureni pe strada C. și strada N. unde, într-o

curbă deosebit de periculoasă,

datorită stării de ebrietate, a pierdut

controlul volanului

și a intrat cu partea din față în șanțul pluvial din

partea dreaptă.

Inculpatul,

împreună cu F.I., a încercat să scoată

autoturismul din șanț dar nu a reușit, motiv pentru care

l-au sunat pe

martorul C.R.G. pentru

a-i ajuta. în aceste împrejurări

au

fost surprinși de către agenții A.I. și D.M. din

cadrul Poliției Municipiului Tg. Jiu-Biroul

Ordine Publică. Agenții de poliție i-au întrebat dacă sunt

victime, aceștia au răspuns că nu și

persoana care

conducea autoturismul a plecat să caute un alt autovehicul pentru a-l

tracta.

După ce au analizat mai atent autoturismul V., cei doi

agenți au

solicitat tinerilor să fie sinceri și să nu mai arunce vina pe

altă persoană,

moment în care martorul F.l.M. i-a atras atenția inculpatului G. să

recunoască că a condus autoturismul,

acesta recunoscând că a

condus și datorită vitezei a pierdut controlul

volanului.

Agenții de poliție A. și D. au anunțat Serviciul

Poliției Rutiere în vederea deplasării la fața locului a unui echipaj

de

la

circulație, timp în care inculpatul l-a rugat pe agentul A. să

nu mai fie anunțați agenții de

la Poliția Rutieră.

I s-a explicat inculpatului că evenimentul nu poate rămâne

neanunțat, iar acesta s-a

îndepărtat de mașina poliției pentru un

moment, a purtat o discuție cu F.l.M., după care a revenit

lângă portiera din partea stângă a

autoturismului poliției și a pus pe

picioarele agentului de

poliție A., ce se afla la volan, o

bancnotă

de 100 euro, menționând că așa se

practică la

Timișoara unde el este polițist și să-i permită

să plece

înainte de prezenta

agenților de poliție de la Serviciul Poliției Rutiere.

Deși agentul de poliție A.I. i-a solicitat inculpatului să-

și ia banii

înapoi, acesta s-a retras spre martorul F., urmat de

agentul de poliție, moment

în care și-au făcut apariția agenții N.

A. și V.G.D. din cadrul Serviciului

Poliției

Rutiere, urmați la scurt

timp de martorul C.R.G.

În faza de urmărire penală, inculpatul a recunoscut că a

oferit

agenților de

poliție A. și D. suma de 100 euro dar nu

în scopul de a-i permite plecarea și a fi ascunsă în acest

sens starea

de ebrietate în care se

afla, ci pentru ca cei doi polițiști să oprească

un alt autovehicul și să-l ajute să

tracteze autoturismul personal aflat în șanțul pluvial, banii urmând a

fi dați conducătorului auto respectiv

pentru ajutorul primit.

Inculpatul a fost

condus la Poliția Municipiului Tg-Jiu, unde a

fost testat cu aparatul etilotest, care a indicat o valoare de 0,76

mg/l

alcool pur în aer expirat,

motiv pentru care a fost condus la Spitalul

Tg. Jiu, unde i-au fost

recoltate două probe biologice de sânge la

orele 4,10 și respectiv 5,10, rezultând o alcoolemie de 1,40 gr

%o.

Inculpatul a

solicitat efectuarea unei expertize în cadrul

Institutului

de Medicină Legală M.M. București care,

potrivit

raportului de expertiză medico legală, a constatat și

concluzionat că, din punct de vedere

teoretic, între orele 40-2,00,

alcoolemia

inculpatului ar fi putut avea orice valoare între circa 0.55

gr.% și 1,20 gr.% în funcție de cantitatea reală de

băutură consumată.

Starea de fapt menționată a fost reținută pe baza

probelor

administrate

atât pe parcursul urmăririi penale cât și al judecății în

primă instanță, respectiv: proces - verbal de constatare,

buletin de

analiză

toxicologică, declarațiile martorilor A.I., D.

M., F.I.M., C.R., V.G.D.,

N.A., expertiza privind calculul retroactiv al alcoolemiei și

declarațiile

inculpatului date la urmărirea penală.

În faza de cercetare judecătorească inculpatul a solicitat o

nouă

expertiză

de recalculare a alcoolemiei, cererea fiind respinsă prin

încheierea de ședință din data

de 26 februarie 2009.

În fața

primei instanțe, inculpatul s-a prevalat de dreptul prev.

de art. 70 alin. (2) C. proc. pen. de a nu face

nici o declarație.

Instanța

de fond a reținut că apărările inculpatului - în sensul

că ar fi consumat și vișinată

dintr-o sticlă aflată în mașină și că ar fi

dat

acei bani polițistului pentru a-i da celui care îl va ajuta

să-și

scoată mașina din

șanț și să o tracteze - sunt nesincere și nu se

coroborează

cu probele administrate în cauză.

În

consecință, s-a reținut ca fiind întrunite elementele

constitutive ale ambelor infracțiuni pentru care a fost trimis în

judecată iar în ceea ce privește individualizarea judiciară a

pedepselor s-a menționat că se are în vedere modalitatea de

comitere a faptelor, atitudinea inculpatului

și lipsa de antecedente

penale.

B. Împotriva acestei sentințe a formulat apel inculpatul.

Motivele

depuse de apărătorul din oficiu vizau, în esență,

achitarea inculpatului pentru cele două

infracțiuni, cu argumentația

adusă

de acesta la instanța de fond și anume aceea că bancnota de 100

de euro nu a fost dată ca mită ci pentru ca polițistul să-l

ajute să

găsească o

mașină cu care să-și scoată din șanț și

să-și tracteze

propria

mașină, iar în ceea ce privește alcoolemia s-a criticat modul

de

recoltare și nefolosirea trusei standard.

În motivele de apel depuse de apărătorul ales au fost

invocate

mai multe aspecte

și anume:

În primul rând, a fost invocată nulitatea absolută a

sentinței întrucât la instanța de fond M.P. ar fi fost reprezentat de

un procuror necompetent - procuror de la Parchetul de pe lângă

Judecătoria Tg. Jiu.

În al doilea

rând, s-a solicitat constatarea nulității materialului de

urmărire penală întrucât:

a)

cercetarea penală pentru

infracțiunea de conducere sub influența băuturilor alcoolice a

fost efectuată de agenți din

cadrul serviciului poliției rutiere deși trebuia

făcută de

lucrători cu grad

profesional corespunzător celui de ofițer;

b) proba biologică a alcoolemiei a fost obținută în mod

ilegal și conform art. 64 C. proc. pen. nu este valabilă pentru

că:

În buletinul

de examinare clinică nu sunt completate toate rubricile cu datele de

identitate ale inculpatului astfel că

nu

se poate stabili că sângele provine de la acesta;

-

nu este trecută

grupa sangvină a sângelui examinat;

- nu a fost folosită trusa standard de recoltare - conform

OMS nr. 376/2006 iar

sângele s-a recoltat în fiole de penicilină sigilate cu sigiliul

poliției și nu cu cel standard al trusei;

-

sângele a fost recoltat

la peste 5 ore de la producerea

accidentului;

- d

eclarațiile polițiștilor A. și

D. sunt identice;

-

nu s-a stabilit cu

exactitate ora producerii accidentului;

-

nu s-a stabilit ce este cu acea bancnotă de 100 de euro, cine,

cui și de ce a fost dată.

În al treilea

rând, pe fondul cauzei s-a solicitat achitarea

inculpatului pentru ambele infracțiuni întrucât există dubiu

cu privire la

valoarea alcoolemiei

acestuia la momentul producerii accidentului, iar

în ceea ce

privește bancnota de 100 de euro, aceasta a fost dată

pentru ca denunțătorul A. să-l

ajute în găsirea unei mașini cu

ajutorul căreia urma

să-și tracteze propria mașină.

Au fost

invocate și alte aspecte legate de bancnota respectivă și anume

că nu s-a făcut dovada că bancnota de 100 de euro dată de F.

inculpatului este aceiași cu bancnota de 100 de euro pe care i-ar fi dat

lui A. și că cei 100 de euro nu au fost găsiți asupra

inculpatului.

În

consecință, s-a solicitat achitarea în temeiul art. 10 lit. b)

C. proc. pen. pentru infracțiunea prev. de

art. 87 alin. (1) din O.U.G. nr. 195/2002 și

în temeiul art. 10 lit. d) pentru

infracțiunea prev. de art. 255 alin. (1) C. pen.

(lipsa

intenției).

Pe parcursul

judecării apelului, inculpatul, prin apărător, a solicitat

efectuarea unei expertize de recalculare a alcoolemiei și

reaudierea martorului F.I.M., cereri respinse prin

încheierea din 28 octombrie

2009.

Ulterior, la termenul din 25 noiembrie 2009, s-au respins și alte

solicitări ale

inculpatului ce vizau aspect strâns legate de calculul

retroactiv al alcoolemiei dar și cererea privind

efectuarea unei

expertize grafologice

asupra semnăturii de pe buletinul de analiză al

etilotestului.

A fost audiat inculpatul care a acceptat să dea declarație în

fața

instanței.

În

declarația dată inculpatul și-a menținut în

esență cele declarate la urmărirea penală cu privire la

consumul de alcool,

conducerea

autoturismului, accidentul și scopul pentru care s-a dat

acea bancnotă de 100 de euro

polițistului A.I.

Cu ocazia

dezbaterilor ce au avut loc la termenul din 9

decembrie

2009 inculpatul, prin apărător, a arătat că nu mai

susține

primul motiv de apel, cel vizând constatarea

nulității absolute a sentinței.

Prin

Decizia nr. 267 din 16 decembrie 2009 a Curții de Apel Craiova, secția

penală și pentru cauze cu minori, s-a admis apelul

declarat de inculpatul G.N.G. împotriva

sentinței

penale nr. 61 din 5 martie

2009 pronunțată de Tribunalul Gorj în Dosar

nr. 11859/95/2008, ce a fost

desființată în parte, s-au descontopit

pedepsele iar în baza

art. 11 pct. 2 lit. a) C. proc. pen. rap. la art. 10 lit. d) C. proc. pen. a

fost achitat inculpatul G.N.G. pentru

săvârșirea

infracțiuni prev. de art. 87 alin. (1) din O.U.G. nr. 195/2002. S-a

menținut

condamnarea inculpatului la pedeapsa de 1 an și 6 luni închisoare pentru

săvârșirea infracțiunii prev. de art. 255 alin. (1) C. pen.,

precum și celelalte dispoziții ale sentinței privind suspendarea

condiționată a executării pe termenul de încercare prev. de art.

82 C. pen.

Pentru a decide în acest sens, instanța de apel a reținut

că, verificând sentința Tribunalului Gorj se constată că,

inițial, a fost menționată ca participând la ședința

de judecată din 5 martie 2009

procuror T.M. din cadrul Parchetului de pe

lângă Judecătoria

Tg.

Jiu.

Ulterior, pe

parcursul judecării apelului, instanța de fond a sesizat eroarea

materială și, prin încheierea din 24 iunie 2009, s-a

dispus îndreptarea acesteia în sensul că s-a

menționat participarea la

ședință

a procurorului T.M. din cadrul Parchetului de pe lângă

Tribunalul Gorj. Rezultă așadar că

normele privind participarea

procurorului la ședințele de judecată nu

au fost încălcate.

Referitor la

cel de-al doilea motiv de apel - cu referire la competența de a efectua

cercetarea penală - s-a reținut că cele

invocate de inculpat sunt nefondate. În cauză urmărirea

penală se

efectuează în

mod obligatoriu de către procuror (întrucât este vorba

de o infracțiune de corupție) dar

acesta, conform art. 217 alin. (4) C. proc. pen.,

poate dispune prin ordonanță ca anumite

acte să fie îndeplinite de

organele poliției judiciare.

În speță, procurorul de la Parchetul de pe lângă

Tribunalul Gorj

- organ de urmărire penală competent a efectua urmărirea

- a dispus

prin

ordonanța nr. 213/PA din 27 martie 2008 delegarea ofițerilor de

poliție judiciară, comisar C.C. și insp. principal B.l.

D., să efectueze anumite acte

procedurale, lucru care s-a și realizat.

Tot legat de cel de

a-l doilea motiv de apel - cel vizând

nelegalitatea

obținerii probei biologice - instanța de apel a reținut că

Ordinul M.S. nr. 376/2006 prevede, într-adevăr, că recoltarea

probelor biologice în vederea stabilirii alcoolemiei se face

cu trusă standard care, în termen de 6 luni

de la intrarea în vigoare a normelor metodologice, va trebui să intre în

dotarea tuturor unităților

sanitare.

Lipsa acestei truse și recoltarea probelor prin metoda

folosită

anterior nu conduce însă la nulitatea probei astfel obținute,

art. 6 lit. c) din norme prevăzând în mod expres că prelevarea se

face cu seringi

de unică

folosință până la înlocuirea acestei metode și dotarea

unităților sanitare cu truse standard.

Buletinul de

analiză clinică - document ce trebuie în mod

obligatoriu completat în momentul recoltării probei biologice

(fila 21

dosar de urmărire penală) - conform art. 18 din

Normele

Metodologice nu este completat în

mod corespunzător la rubrica A

(datele de identitate ale celui

examinat), însă actul normativ nu

prevede

care este sancțiunea în această situație, singurul efect al

necompletării acelei rubrici putând fi crearea unui puternic dubiu cu

privire la împrejurarea că proba

recoltată aparține sau nu inculpatului.

Cum însă

buletinul de examinare clinică a fost însoțit de procesul verbal de

recoltare (fila 20), act în care sunt consemnate toate datele de identitate ale

inculpatului, iar pe ambele acte este

parafa

și semnătura aceluiași medic, este evident că și

buletinul de

examinare clinică se referă tot la inculpat.

Este de remarcat că acest

buletin conține date favorabile inculpatului, în sensul că acesta nu

prezintă semne de ebrietate

având

orientare spațio-temporală, comportare ordonată, atenție

concentrată, judecată coerentă și răspunde pozitiv

anumitor probe

(ridicarea de obiecte

mici, proba indice nas, păstrarea echilibrului la

întoarceri

bruște din mers).

Referitor la toate

celelalte critici privind modul în care s-a

realizat

recoltarea sângelui, instanța de apel Ie-a constatat ca fiind

nefondate

întrucât s-a respectat metodologia folosită anterior introducerii truselor

standard.

În ceea ce

privește celelalte critici vizând ora producerii

accidentului, identitatea dintre declarațiile

polițiștilor A. și

D. și destinația bancnotei

de 100 de euro - care în opinia apărări ar fi trebuit să

conducă la nulitatea actelor de cercetare penală - instanța de

apel a reținut următoarele:

Aspectele invocate vizează soluționarea pe fond a cauzei, nu

sunt aspecte procedurale și nu se

argumentează din ce motiv ar

conduce

la nulitatea actelor de urmărire penală, astfel că a constatat

ca fiind nefondată această solicitare

și Ie-a analizat în cadrul celui de­

al treilea motiv de apel ce

vizează fondul cauzei.

Sub

acest aspect, instanța de apel a reținut că starea de fapt

referitoare la accident

și la momentele premergătoare acestuia este

corect stabilită de prima

instanță și nu este contestată nici de inculpat

care, în

declarația dată instanței de apel a recunoscut conducerea

autoturismului după

consumarea de băuturi alcoolice susținând că,

accidental, a mai

băut și în mașină, dintr-o sticlă, niște

vișinată.

Accidentul de

circulație a avut loc, potrivit primelor declarații

date de inculpat și de martorul F. în jurul

orelor 02,20 - 02,30 iar

potrivit declarațiilor date de

aceiași la instanță, după orele 01,00 -01,20.

Stabilirea

certă a orei producerii accidentului este imposibilă

întrucât depinde doar

de cele declarate de inculpat și martorul F.,

însă ambii erau băuți în acea noapte

și nu se știe cât timp a mai

trecut

de la accident până la apariția echipajului de poliție.

Cert este însă faptul că echipajul de poliție format din

polițiștii

A.I. și D.M. a apărut la fața locului la ora 02,45,

aspect pe care

aceștia îl relatează în mod constant.

Deși este cert și consumul de băuturi alcoolice din

partea

inculpatului, problema

care se pune în speță este aceea dacă

inculpatul

avea în sânge o îmbibație alcoolică ce depășea limita

legală.

Rezultatul testării cu etilotestul, de la ora 03,55, a fost de

0,76 mg/l în aerul expirat însă dispozițiile art. 87 din O.U.G. nr. 195/2002

ce

prevedeau că fapta

constituie infracțiune la o limită de peste 0,40

mg/l în aerul expirat au fost abrogate, constituind

infracțiune numai

fapta de a conduce pe drumurile publice un

autoturism având o

îmbibație

alcoolică de peste 0,80 g/l alcool pur în sânge.

Buletinul de

analiză toxicologică evidențiază că inculpatul a

avut o îmbibație alcoolică de 1,40 g %o

atât la ora 04,10 - ora primei

recoltări

cât și la ora 05,10 - ora celei de-a doua recoltări.

Acest

lucru a îndreptățit ulterior Comisia pentru Interpretarea

Alcoolemiei să concluzioneze că la

ora 04,10 alcoolemia era în

creștere,

maximul s-a atins undeva în jurul orei 04,30, după care

alcoolemia

a intrat în descreștere.

În această situație, concluzia expertizei medico-legale a

fost

aceea că în intervalul

orar 1,40 - 02,00 (indicat ca și interval de

producere a accidentului), alcoolemia inculpatului putea fi oricare

între 0,55 gr% și 1,20 gr%, în funcție

de cantitatea reală și felul

băuturii consumate.

Expertiza

medico-legală este categorică și pornește de la un

lucru cert - rezultatul consemnat de

buletinul de analiză toxicologică

-

și un lucru incert - consumul real de băuturi alcoolice.

Cum

însă organul de urmărire penală nu s-a preocupat pentru

elucidarea acestui

aspect prin confruntarea martorului F. cu

inculpatul și, eventual,

prin audierea tuturor barmanilor de la localurile vizitate în acea noapte de

inculpat, instanța de apel nu a putut suplini

această omisiune întrucât

ar fi însemnat să încalce prezumția de

nevinovăție.

A

mai reținut că efectuarea unei noi expertize medico-legale de calcul

retroactiv a alcoolemiei nu este utilă cauzei în condițiile în care

consumul real de

băuturi alcoolice nu poate fi determinat decât din

declarațiile inculpatului iar din cel indicat de

acesta s-a ajuns la

rezultatele de mai sus;

că valorile indicate de expertiza deja efectuată

creează un puternic dubiu cu privire la

valoarea reală a alcoolemiei în

momentul producerii accidentului,

dubiu ce trebuie să profite inculpatului și nu poate fi folosit

împotriva sa.

De

aceea, s-a apreciat că concluzia primei instanțe în sensul că

sunt întrunite elementele constitutive ale

infracțiunii prev. de art. 87

alin. (1)

din O.U.G. nr. 195/2002 este greșită, întrucât neputându-se stabili

cu

certitudine că valoarea

alcoolemiei era peste limita legală, concluzia

care se impune este aceea că nu sunt întrunite

elementele constitutive ale acestei infracțiuni.

Referitor la suma de 100 de euro, instanța de apel a reținut

că

este

cert faptul că inculpatul a oferit acești bani polițistului A.,

lucru pe care îl recunoaște, dar îi

dă o altă conotație. Inculpatul a

cerut banii de la martorul F., nu i-a spus pentru ce-i trebuie, iar la

discuția pe care a avut-o cu A. nu a mai fost nimeni de față.

Deși aparent și aici ar putea fi invocat dubiul, instanța

de apel a reținut că polițistul A. a sesizat imediat pe colegul

său despre

faptul că i-a fost oferită mită pentru a nu raporta

evenimentul și a

susținut

același lucru și în fața celuilalt echipaj de poliție venit

mai

târziu - agenții N.A. și V.G.D.

Inculpatul,

dată fiind calitatea pe care o avea - aceea de

lucrător de poliție - era însă pe deplin conștient

de urmările negative pe care urma să le aibă asupra carierei

sale faptul că a condus un

autoturism

aflându-se sub influența băuturilor alcoolice și că a fost

implicat

într-un accident. în plus, inculpatul nu știa în acel moment

care va fi nivelul alcoolemiei, ceea ce

reprezintă un motiv suficient

pentru

a-l determina să dea mită pentru a scăpa de răspundere. De

altfel, inculpatul a și încercat să

inducă în eroare pe cei doi polițiști,

declarându-le inițial că autoturismul

fusese condus de C.R.

care ar fi plecat apoi de la locul accidentului,

acest martor fiind chemat la fata locului de către F.I.M.

A mai reținut

instanța de apel că susținerea inculpatului în sensul că a

dat acei bani polițistului nu pentru a nu raporta evenimentul ci pentru ca

să-i dea unei eventuale persoane ce l-ar

ajuta

să-și scoată mașina din șanț și să o

tracteze nu este credibilă.

Evenimentul s-a petrecut noaptea, pe

timp de ploaie, la o oră târzie

și

este evident că mașina nu putea fi luată de acolo decât a doua

zi;

în plus, nimic nu-l împiedica pe

inculpat să dea el însuși banii celui

care l-ar fi ajutat. De

altfel, mașina a fost ridicată a doua zi, cu

ajutorul martorului D., care a primit într-adevăr de la inculpat

suma

de 100 euro - după cum declară.

S-a constatat

totuși că este imputabil însă celor doi polițiști

faptul că nu au întocmit pe loc proces verbal, nu au reținut și

nu au

consemnat caracteristicile bancnotei

oferite de inculpat, fapt speculat

în prezent de acesta.

În raport de

toate aceste considerente, instanța de apel a reținut că

infracțiunea de dare de mită este probată prin declarația

directă a martorului A. și

declarațiile indirecte ale celorlalți

martori menționați, plus declarația

inculpatului și, pe cale de consecință, a menținut

condamnarea inculpatului la pedeapsa de 1

an

și 6 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii prev.

de art. 255

alin. (1) C. pen.

C. Împotriva acestei decizii a declarat recurs Parchetul de pe

lângă Curtea de

Apel Craiova,

criticând-o pentru nelegaiitate sub

aspectul greșitei achitări a inculpatului

pentru infracțiunea prev. de

art. 87

alin. (1) din O.U.G. nr. 195/2002 și, în subsidiar, pentru reținerea

unui temei greșit al achitării. Cu

ocazia dezbaterilor, procurorul de

ședință a precizat

că susține doar ultimul motiv, solicitând schimbarea temeiului

achitării din art. 10 lit. d) în art. 10 lit. b) C. proc. pen. și în

conformitate cu dispozițiile art. 12 C. proc. pen., sesizarea organelor de

poliție în vederea

constatării

și aplicării sancțiunii cu privire la contravenția

săvârșită.

Împotriva aceleiași

decizii a declarat recurs și inculpatul,

criticând-o

prin prisma cazurilor de casare prev. de art. art. 385

9

pct.

10

și 18 C. proc. pen. A solicitat admiterea recursului, casarea deciziei

recurate și trimiterea cauzei spre rejudecare la instanța de apel,

arătând că a fost audiat doar cu privire la

infracțiunea pentru care a fost achitat nu și pentru

infracțiunea prev. de art. 255 C. pen., că în acest fel i-a fost

încălcat dreptul la un

proces

echitabil prin nerespectarea dreptului la apărare, considerând

că

audierea sa era o obligație a instanței de apel.

În subsidiar,

a solicitat achitarea sa în conformitate cu dispozițiile art. 11 pct. 2

lit. a) rap. la art. 10 lit. d) C. proc. pen.

,

considerând că fapta nu întrunește elementele necesare ale

infracțiunii de dare de mită întrucât

nu rezultă vinovăția inculpatului,

existând un dubiu care profită acestuia. A

arătat că nu s-au încheiat

procese verbale referitoare la suma

de 100 de euro, că aceasta a fost remisă pentru a fi dată

persoanei care i-ar fi scos mașina din

șanț,

știut fiind că la semnalul unui polițist orice conducător

auto este

obligat să oprească; a mai precizat că suma a

fost dată după ce polițistul a chemat echipajul.

Examinând hotărârile recurate prin prisma cazurilor de casare

prev. de art. 385

9

pct. 17

1

, 10 și 18 C. proc. pen., Înalta

Curte constată următoarele:

1.

Recursul parchetului așa cum a fost precizat cu ocazia dezbaterilor este

întemeiat, întrucât împrejurarea că inculpatul a

consumat alcool și că a condus în

această stare este evidentă,

nefiind contestată

nici de acesta. Astfel, din materialul probator

existent la dosarul cauzei rezultă fără dubiu că

inculpatul a fost testat

cu aparatul

etilotest, care a indicat o valoare de 0,76 mg/l alcool pur

în aer expirat, motiv pentru care a fost condus

la Spitalul Tg-Jiu, unde

i-au fost

recoltate două probe biologice de sânge la orele 4,10 și

respectiv

5,10, rezultând o alcoolemie de 1,40 gr %. Totodată, expertiză medico

- legală efectuată în cauză la solicitarea inculpatului a

concluzionat că, din punct de vedere teoretic, între

orele 1,40-2,00, alcoolemia inculpatului ar fi

putut avea orice valoare între circa 0,55 gr.% si 1,20 gr %, în funcție de

cantitatea reală de

băutură

consumată. Cum valorile indicate de expertiza menționată au

creat un puternic dubiu cu privire la valoarea

reală a alcoolemiei în momentul producerii accidentului, dubiu ce

profită inculpatului și nu

poate fi folosit împotriva sa, s-a

apreciat în mod corect de către

instanța

de apel că acesta nu poate fi condamnat pentru săvârșirea

infracțiunii prev. de art. 87 alin. (1) din

O.U.G. nr. 195/2002.

Concluzia aceleiași instanțe în sensul că nu sunt

întrunite

elementele

constitutive ale acestei infracțiuni pentru motivele arătate

dar că, în aceste condiții, nu se

poate aprecia că fapta nu ar fi

prevăzută

de legea penală, întrucât întotdeauna conducerea sub

influența băuturilor alcoolice este o

faptă prevăzută de legea penală,

diferența

dintre infracțiune și contravenție fiind dată de nivelul

îmbibației alcoolice în sânge sau de starea

de ebrietate, este greșită,

dispozițiile

art. 95 alin. (1) din O.U.G. nr. 195/2002 coroborat cu art. 102 alin. (3) din

același act normativ fiind în afara oricărei interpretări.

Astfel, potrivit art. 95 alin. (1) din O.U.G. nr. 195/2002

„încălcarea

dispozițiilor prezentei ordonanțe de urgență, altele

decât cele care

întrunesc elementele constitutive ale unei infracțiuni,

constituie

contravenție

și se sancționează cu avertisment ori cu amendă ca

sancțiune principală și,

după caz, cu una dintre sancțiunile contravenționale

complementare prevăzute la art. 96 alin. (2), iar potrivit art. 102 alin. (3)

din același act normativ, „constituie

contravenție

și se sancționează cu amenda prevăzută în clasa a IV-a

de sancțiuni și cu

aplicarea sancțiunii complementare a suspendării exercitării

dreptului de a conduce pentru o perioadă de 90 de zile

săvârșirea de către

conducătorul de autovehicul sau tramvai a

următoarelor fapte:

a) conducerea

sub influența băuturilor alcoolice, dacă fapta nu constituie,

potrivit legii, infracțiune".

În speță, nu s-a putut stabili cu exactitate care a fost

alcoolemia

inculpatului la

momentului producerii accidentului - dacă era mai

mare sau mai mică de 0,80 g/l alcool pur în sânge pentru a se

putea

reține sau nu

infracțiunea prev. de art. 87 alin. (1) din O.U.G. nr. 195/2002,

însă este cert că acesta a consumat

băuturi alcoolice și a condus pe

drumurile publice

autoturismul propriu, sub influenta băuturilor alcoolice, faptă care

constituie contravenția prev. de art. 102 alin. (3) lit. a) din

același act normativ.

Ca atare, recursul

parchetului și cel al inculpatului, care și-a

însușit acest motiv de recurs, au fost constatate ca întemeiate,

astfel

că Înalta Curte, în rejudecare, a schimbat temeiul

achitării

pentru infracțiunea

prev. de art. 87 alin. (1) din O.U.G. nr. 195/2002 din art. 10

lit. d)

în art. 10 lit. b) C. proc. pen.; totodată, văzând și

prevederile art. 12 C. proc. pen. și art.

109 alin. (1) din O.U.G. nr. 195/2002, a dispus sesizarea organelor de

poliție competente în

vederea

constatării și aplicării sancțiunii cu privire la

contravenția

săvârșită de către inculpatul G.N.G.

2.

Referitor la critica din recursul inculpatului vizând neaudierea

sa cu privire la

infracțiunea de dare de mită, cu consecința încălcării

dreptului la un proces

echitabil, prin nerespectarea dreptului la

apărare,

Înalta Curte a constatat că este nefondată.

Astfel, în fața primei instanțe, inculpatul s-a prevalat de

dreptul

la

tăcere (fila 43 dosar fond), iar cu ocazia audierii în fața

instanței de

apel, unde inculpatul a acceptat să dea declarație, acesta a

menținut

în esență cele declarate la urmărirea penală cu

privire la consumul de

alcool, conducerea autoturismului, accidentul și scopul

pentru care a

dat acea bancnotă de 100 de euro polițistului A.

(fila 42 dosar

apel). în aceste

condiții este mai mult decât evident că susținerile

inculpatului nu se confirmă, astfel

că recursul său vizând acest aspect va fi respins.

3.

Nici critica referitoare la greșita condamnare a inculpatului pentru

infracțiunea prev. de art. 255 alin. (1) C. pen., deși fapta

inculpatului nu întrunește elementele

constitutive ale acestei infracțiuni, nu a putut fi primită.

Instanța de fond și cea de apel, în

baza

unei analize pertinente a materialului probator administrat în

cauză au reținut ca cert faptul că

inculpatul a oferit suma de 100 euro

polițistului

A., lucru recunoscut de altfel de inculpat, după ce

încercase să-i inducă în eroare pe cei

doi polițiști, declarându-le inițial

că autoturismul fusese condus de C.R. care

ar fi plecat apoi

de la locul accidentului; totodată, din actele

dosarului a reieșit că

reacția

polițistului A. a fost fermă, sesizând imediat pe colegul

său despre faptul că i-a fost

oferită mită pentru a nu raporta

evenimentul

și susținând același lucru și în fața celuilalt

echipaj de

poliție venit mai

târziu - agenții N.A. și V.G.D.,

condiții în care susținerea inculpatului în sensul că a

dat acei bani

polițistului pentru ca acesta din urmă să-i

dea unei eventuale

persoane ce l-ar ajuta

să-și scoată mașina din șanț și să o

tracteze

este fantezistă și făcută exclusiv în

scopul de a fi exonerat de răspundere penală.

În consecință, Înalta Curte a constatat că simplele

susțineri

ale inculpatului în sensul că a dat acei bani polițistului nu

pentru a nu

raporta

evenimentul ci pentru ca să-i dea unei eventuale persoane ce

l-ar ajuta să-și scoată

mașina din șanț și să o tracteze, nu sunt de

natură să probeze lipsa de temeinicie a

probelor de vinovăție expuse

mai

sus, analizate detaliat de instanța de fond și cea de apel, acestea

evaluând corespunzător materialul probator

administrat în cauză, cu

respectarea dispozițiilor art. 62,

art. 63 și art. 69 C. proc. pen., pe baza căruia au stabilit

fără echivoc împrejurările comiterii faptei, încadrarea

juridică dată acesteia și vinovăția inculpatului.

Prin cererea depusă la dosar și înregistrată pe rolul

acestei

instanțe

sub nr. 5939/1/2010, la data de 06 iulie 2010, contestatorul

condamnat G.N.G. a

formulat contestație în anulare

solicitând totodată și suspendarea

executării Deciziei penale nr. 2260

din 09 iunie 2010 a Înaltei Curți de

Casație și Justiție, pronunțată în

Dosarul nr. 11859/95/2008.

Contestatorul condamnat în cuprinsul cererii formulate în scris, a

solicitat, pe de o parte, admiterea cererii de contestație în anulare,

întemeiată pe dispozițiilor art.

386 lit. a) și e) C. proc. pen.

cu

consecința rejudecării recursului și, pe fond, admiterea

recursului declarat împotriva Deciziei penale nr.

267 din 16 decembrie

2009 a Curții de Apel Craiova, secția penală

și pentru cauze cu

minori, iar, pe de

altă parte, suspendarea executării Deciziei penale

nr. 2260

din 09 iunie 2010 a Înaltei Curți de Casație și Justiție,

pronunțată în Dosarul nr. 11859/95,

până la soluționarea contestației

în anulare.

Verificând actele dosarului s-a constatat că potrivit art. 390 C.

proc. pen.

, până la

soluționarea contestației în anulare, instanța sesizată poate

suspenda executarea hotărârii a cărei

anulare

se cere,

lăsând la

aprecierea instanței oportunitatea luării acestei măsuri.

Înalta Curte a constatat că, în cauză, nu sunt motive care

să

justifice

admiterea cererii de suspendare a executării Deciziei penale

nr. 2260 din 09 iunie 2010 a Înaltei Curți

de Casație și Justiție, pronunțată în Dosarul nr.

11859/95/2008, astfel că la termenul din

data

de 22 septembrie 2010, a respins cererea de suspendare.

În motivarea

contestației, contestatorul condamnat a arătat că

la termenul la care cauza a fost

soluționată în recurs, procedura de

citare nu a fost legal

îndeplinită, întrucât nu a fost citat la toate adresele indicate și

nu a fost audiat.

Examinând

contestația în anulare în raport cu lucrările și

materialul din dosarul cauzei, înalta Curte

constată că aceasta este

inadmisibilă, urmând a fi

respinsă ca atare.

Astfel, potrivit

dispozițiilor art. 391 alin. (2) C. proc. pen.

, instanța constatând că cererea de contestație este

făcută în termenul prevăzut de

lege, că motivul pe care se sprijină

contestația este

dintre cele prevăzute în art. 386 și că în sprijinul

contestației se depun ori se invocă

dovezi care sunt la dosar, admite

în

principiu contestația și dispune citarea părților

interesate.

Potrivit dispozițiilor art. 386 C. proc. pen.,

împotriva hotărârilor penale definitive

se poate face contestație în anulare în următoarele cazuri:

a)

când procedura de citare a părții pentru

termenul la care s-a judecat cauza de către instanța de recurs nu a

fost îndeplinită conform

legii,

b) când partea dovedește că la termenul la care s-a judecat

cauza de către instanța de recurs a

fost în imposibilitate de a se

prezenta

și de a încunoștiința instanța despre această

împiedicare;

c)

când instanța de

recurs nu s-a pronunțat asupra unei cauze

de încetare a procesului penal

dintre cele prevăzute la art. 10 alin. (1)

lit. f) - i)

1

, cu privire la care existau

probe la dosar;

d)

când împotriva unei

persoane s-au pronunțat două hotărâri

definitive pentru aceeași faptă;

e)

când, la judecarea

recursului sau la rejudecarea cauzei de

către instanța de recurs, inculpatul prezent nu a fost

ascultat, iar

ascultarea acestuia este obligatorie

potrivit art. 385

14

alin. (1)

1

ori art.

385

16

alin. (1)

1

.

Examinând

cauza în raport de dispozițiile art. 391 alin. (2) C. proc. pen.

, instanța

constată că, cererea de

contestație este

făcută în termenul prevăzut de dispozițiile art. 388

C. proc. pen., însă, din verificările

înscrisurilor aflate

la dosarul cauzei, susținerile contestatorului

condamnat G.N.G. nu pot fi încadrate în cazurile strict și limitativ

prevăzute de dispozițiile art. 386 lit. a) – e), C. proc. pen.,

astfel încât contestația în anulare va fi respinsă ca

inadmisibilă.

Ca atare, văzând dispozițiile art. 391 C. proc. pen.

, Înalta Curte de

Casație și Justiție va respinge ca inadmisibilă,

contestația în

anulare formulată de contestatorul condamnat G.

N.G.

și

îl va obliga pe contestator la plata cheltuielilor

judiciare către stat, în conformitate cu dispozițiile art.

192 alin. (2) C. proc. pen.

PENTRU

ACESTE MOTIVE

ÎN

NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge,

ca inadmisibilă, contestația în anulare formulată de

contestatorul condamnat G.N.G. împotriva Deciziei

penale nr. 2260 din 09 iunie 2010

pronunțată de Înalta Curte de

Casație

și Justiție, secția penală - în Dosarul nr. 11859/95/2008.

Obligă

contestatorul condamnat la plata sumei de 200 lei cu titlu de cheltuieli

judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 20

octombrie 2010.