ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1242/2010

Asupra recursului de față; În baza actelor și lucrărilor de la dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 95 din 06 mai 2009 pronunțată de Tribunalul Sibiu, secția penală, în dosarul nr. 2627/85/2009 s-a dispus condamnarea inculpatului T.L.L. la o pedeapsă de 1 an închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de favorizare a infractorului, prev. de art. 264 alin. (1) C. pen. În baza art. 71 C. pen. a fost interzisă inculpatului exercitarea drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II- a C. pen. pe durata executării pedepsei închisorii. În baza art. 81 C. pen. s-a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei pe o durată de 3 ani, reprezentând termen de încercare stabilit potrivit dispozițiilor art. 82 C. pen.

În baza art. 359 C. proc. pen. s-a atras atenția inculpatului asupra dispozițiilor art. 83 C. pen., privind împrejurările ce atrag revocarea beneficiului suspendării condiționate și executarea în întregime a pedepsei în regim de detenție. În baza art. 71 alin. (5) C. pen. pe durata suspendării condiționate a executării pedepsei s-a dispus și suspendarea pedepselor accesorii. În baza art. 191 C. proc. pen. a fost obligat inculpatul la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat. Pentru a pronunța această soluție, instanța de fond a reținut că în data de 30 octombrie 2007, în jurul orei 19,00, doi angajați ai magazinului Metro, P.I. și S.N. au sustras 4 baxuri cu carne de porc, cu ajutorul martorului B.M.C., șoferul unei autospeciale ce aproviziona magazinul cu carne de pui adusă din județul Călărași.

A doua zi, șeful departamentului de siguranță a sesizat telefonic Poliția Sibiu despre furtul comis, în sensul că a luat legătura cu agentul de poliție T.L.L., care s-a deplasat la fața locului și a purtat discuții preliminare cu o parte din personalul de pază al magazinului și cu conducătorul autospecialei. În urma acestor discuții inculpatul s-a deplasat la restaurantul SC M.S. SRL, unde s-a reținut că ar fi fost dusă carnea sustrasă, patroana restaurantului, numita C.I. declarând că a plătit carnea ce i-a fost adusă, inculpatul neefectuând alte investigații. De asemenea, cu prilejul audierii martorilor ce aveau cunoștință de sustragere, agentul de poliție a sugerat acestora ideea de a prezenta o stare de fapt de natură a crea un dubiu cu privire la comiterea infracțiunii de furt, dictându-le declarațiile.

În final, inculpatul a întocmit referatul nr. 33644 din 21 noiembrie 2007, în care a arătat că în urma investigațiilor efectuate, a rezultat că martorii nu i-au văzut pe cei doi învinuiți să sustragă vreun produs alimentar din magazin și că, de altfel, nici nu ar fi fost posibilă o astfel de sustragere, întrucât există un sistem de supraveghere video și agenți de pază, iar la ieșirea din curtea magazinului, produsele nerecunoscute declanșează sistemul de alarmă. În acest sens, inculpatul a propus clasarea lucrării, întrucât fapta de furt nu se confirmă. Instanța a apreciat că prin aceasta, inculpatul T.L. a încălcat ordinul 190/2004 al Ministerului Administrației și Internelor, care impunea obligația de a înregistra la lucrări penale plângerea respectivă și de a o trata ca atare, tergiversând și îngreunând astfel tragerea la răspundere penală învinuiților P.I.

și S.N. Analizând actele existente la dosar, respectiv declarațiile martorilor B.M. - șoferul autospecialei care a transportat baxurile cu carne la restaurant, G.C., care făcea recepția la rampa unde lucrau învinuiții, C.L., angajat al serviciului de pază, B.N., șeful departamentului de siguranță și înregistrările video depuse la dosar, instanța de fond a concluzionat fără urmă de dubiu că învinuiții P.I. și S.N. au sustras din magazinul Metro o cantitate de carne de porc în seara de 30 octombrie 2007, faptele acestora întrunind elementele constitutive ale infracțiunii prev. de art. 208 alin. (1), art. 209 alin. (1) lit. g) C. pen. Coroborând probele administrate, s-a concluzionat că cercetările efectuate de inculpat au fost sumare, acesta neluând declarații persoanelor care cunoșteau despre sustragere, iar declarațiile scrise luate la două săptămâni de la eveniment martorilor B. și G. nu sunt conforme cu cele declarate de sus-numiți a doua zi.

În acest context, inculpatul a întocmit un raport, în care a consemnat că din declarațiile martorilor B. G. și C. se reține că cei doi angajați nu au fost văzuți sustrăgând bunuri din magazin, propunând clasarea plângerii. Instanța a constatat că, potrivit art. 6 alin. (3) din Ordinul 190/2004 al Ministerului Administrației și Internelor, reclamațiile adresate poliției, din a căror verificare rezultă că se referă la fapte care sunt prevăzute de legea penală, se reînregistrează în evidența lucrărilor penale, fapt ce va fi consemnat în evidențele prevăzute la art. 6 alin. (1), comunicându-i-se și petentului despre aceasta. În cauză s-a constatat că nu erau întrunite cerințele legale pentru a se dispune clasarea lucrării instrumentate de inculpat, întrucât plângerea formulată de Metro nu se încadra în nici una din situațiile prevăzute de Ordin pentru a se dispune astfel.

Prin urmare, instanța a constatat că activitatea inculpatului, astfel cum a fost descrisă, prin ajutorul dat învinuiților P.I. și S.N. cu ocazia cercetării plângerii formulate împotriva acestora, în scopul de a îngreuna cercetările, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de favorizare a infractorului, prev. de art. 264 alin. (1) C. pen. S-a apreciat că fapta există și a fost săvârșită cu intenție, întrucât inculpatul, cu experiența pe care o avea, a realizat că prin modalitatea în care a efectuat cercetările i-a favorizat pe cei doi învinuiți, în sensul că a îngreunat urmărirea penală.

Cu privire la întrunirea elementelor constitutive ale infracțiunii de favorizare a infractorului, prev. de art. 264 alin. (1) C. pen., în condițiile în care „infractorii” au fost scoși de sub urmărire penală, aplicându-li-se o sancțiune cu caracter administrativ, întrucât s-a apreciat că fapta acestora este lipsită de gradul de pericol social al unei infracțiuni, instanța a constatat că nu se poate ține cont de această apreciere pur subiectivă făcută de procuror și că aceasta nu poate constitui un temei în a considera că fapta inculpatului T.L.L. nu întrunește elementele constitutive ale infracțiunii prev. de art. 264 C. pen. Prin urmare, instanța a apreciat că inculpatul poate fi condamnat pentru săvârșirea infracțiunii menționate, chiar și în condițiile în care persoanelor favorizate li s-au aplicat prevederile art. 18 1 C. pen.

La individualizarea pedepsei și a modalității de executare, instanța a avut în vedere criteriile generale prev. de art. 72 C. pen., limitele legale de pedeapsă, gradul de pericol social rezultat, prin atingerea gravă adusă înfăptuirii justiției, dar și circumstanțele personale ale inculpatului: faptul că nu a avut un comportament sincer pe parcursul procesului penal, nerecunoscând fapta și încercând să denatureze evenimentele, precum și împrejurarea că este agent de poliție, calitate specială care agravează răspunderea pentru fapta săvârșită. Prin urmare, s-a apreciat că o pedeapsă de 1 an închisoare a cărei executare să fie suspendată condiționat este de natură să atingă scopul sancționator și preventiv, suspendarea fiind justificată prin prisma faptului că inculpatul este la primul contact cu legea penală.

Față de fapta comisă și persoana inculpatului, instanța a aplicat pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza II și lit. b) C. pen., apreciind că acesta este nedemn să exercite drepturile menționate, o persoană chemată să respecte și să aplice legea fiind tocmai cea care o încalcă. Împotriva acestei sentințe a formulat apel, în termenul legal, inculpatul T.L.L., aducându-i critici de nelegalitate și netemeinicie, solicitând desființarea sentinței atacate și judecând pe fond, achitarea sa, în temeiul art. 10 lit. a) și d) C. proc. pen. Prin decizia penală nr. 85/A din 16 octombrie 2009, Curtea de Apel Alba Iulia, secția penală, a admis apelul declarat de inculpatul T.L.

împotriva sentinței penale nr. 85 din 06 mai 2009 pronunțată de Tribunalul Sibiu, secția penală, în dosarul nr. 2627/85/2008, a desființat sentința penală atacată și procedând la o nouă judecată: În baza art. 11 pct. 2 lit. a) rap. la art. 10 lit. d) C. proc. pen. a achitat pe inculpatul T.L. pentru săvârșirea infracțiunii de favorizare a infractorului, prev. de art. 264 alin. (1) C. pen. În baza art. 192 alin. (3) C. proc. pen. cheltuielile judiciare avansate la fond și în apel au rămas în sarcina statului, dispunându-se totodată ca suma de 50 lei, reprezentând cotă parte din onorariul apărătorului desemnat din oficiu pentru inculpat, să se avanseze din fondurile Ministerului Justiției și Libertăților Cetățenești în contul Baroului de Avocați Alba.

Pentru a dispune astfel, s-a reținut, cu privire la modalitatea de desfășurare a cercetărilor efectuate de inculpat, că din probele administrate a rezultat caracterul superficial al investigațiilor preliminare întreprinse de acesta, în virtutea atribuțiilor ce îi reveneau, reținerile primei instanțe referitoare la acest aspect fiind corecte. În acest sens s-a reținut că inculpatul a ajutat presupușii făptuitori, îngreunând tragerea acestora la răspundere penală. Cu privire la celelalte aspecte imputate inculpatului, respectiv neînregistrarea sesizării ca lucrare penală și adoptarea unei soluții de clasare, instanța de apel a constatat că din analiza prevederilor Ordinului 190/2004, nu rezultă că acesta avea atribuții în sensul dispunerii reînregistrării lucrării, iar pe de altă parte, dispoziția de clasare a sesizării a fost dată de superiorul inculpatului, acesta din urmă întocmind doar referatul în care a propus soluția menționată.

De asemenea, s-a reținut că nu se poate stabili cu certitudine nici că inculpatul ar fi dictat persoanelor audiate declarațiile date, având în vedere că susținerile martorului B. în acest sens au fost infirmate de martora C.L., care a asistat la momentul luării declarației și a precizat expres că inculpatul a intervenit doar în ceea ce privește consemnarea datelor personale ale martorului, fără a-i influența depoziția. Prin urmare, s-a constatat că elementul material al laturii obiective a infracțiunii prev. de art. 264 C. pen. este întrunit doar în privința modului defectuos în care inculpatul a înțeles să întreprindă cercetările față de cei doi învinuiți, facilitând în acest fel, într-o primă fază, adoptarea unei soluții de clasare a sesizării.

Contrar celor reținute însă de instanța de fond, instanța de apel a constatat că în speță lipsește o altă condiție esențială pentru întrunirea tuturor elementelor constitutive ale infracțiunii de favorizare a infractorului. S-a apreciat, astfel, că în condițiile în care față de cei doi făptuitori, presupuși autori ai furtului, a fost adoptată o soluție de scoatere de sub urmărire penală întemeiată pe prevederile art. 10 lit. b) 1 C. proc. pen. rap. la art. 18 1 C. pen., reținându-se că fapta lor nu constituie infracțiune, întrucât lipsește o trăsătură esențială, respectiv pericolul social, nu se poate concluziona că ajutorul dat de inculpat, astfel cum a fost reținut, întrunește condițiile favorizării prev. de art. 264 C. pen.

Ca atare, s-a apreciat că, având în vedere soluția adoptată față de presupușii autori, temeiul de scoatere de sub urmărire penală al acestora reținut de procuror și dispozițiile art. 264 C. pen., care condiționează acordarea ajutorului unui infractor, în cauză nu sunt întrunite, sub aspect obiectiv, elementele constitutive ale infracțiunii de favorizare a infractorului în sarcina inculpatului T.L.L., fiind incidente prevederile art. 10 lit. d) C. proc. pen. Împotriva acestei decizii, în termen legal, a declarat recurs Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia, care a criticat-o pentru nelegalitate și netemeinicie, solicitând casarea deciziei atacate și menținerea sentinței pronunțate de Tribunalul Sibiu, secția penală.

Recursul a fost întemeiat pe dispozițiile art. 385 9 pct. 18 C. proc. pen., vizând greșita soluție de achitare a inculpatului. În esență, s-a susținut că, pornind de la teza unanim admisă că infracțiunea prevăzută de art. 264 C. pen. este o infracțiune autonomă, având un obiect juridic special, constituit de relațiile sociale referitoare la înfăptuirea justiției și că incriminarea acesteia este determinată de pericolul social evident pe care îl prezintă pentru activitatea de înfăptuire a justiției fapta oricărei persoane de a favoriza un infractor, nu se poate admite că este exclusă această faptă când infractorii favorizați sunt sancționați în baza art. 18 1 C. pen. Concluziile formulate de reprezentantul parchetului și de apărătorul intimatului inculpat au fost consemnate în partea introductivă a prezentei hotărâri, urmând a nu mai fi reluate.

Înalta Curte, examinând recursul declarat prin raportare la criticile formulate de către parchet, dar și din oficiu, în conformitate cu dispozițiile art. 385 6 alin. (3) C. proc. pen., pe baza lucrărilor și a materialului din dosarul cauzei, constată că acesta nu este întemeiat pentru considerentele care urmează. Din analiza coroborată a ansamblului probator administrat în cauză rezultă că instanța de apel, în mod corect, a stabilit că elementul material al laturii obiective a infracțiunii prevăzute de art. 264 C. pen. este întrunit doar în privința modului defectuos în care inculpatul a înțeles să întreprindă cercetările față de cei doi învinuiți, facilitându-le, într-o primă fază, adoptarea unei soluții de clasare a sesizării, lipsind însă o altă condiție esențială pentru întrunirea tuturor elementelor constitutive ale acestei infracțiuni.

Înalta Curte apreciază că în cauză s-a dat eficiență dispozițiilor art. 63 alin. (2) C. proc. pen., referitoare la aprecierea probelor, stabilindu-se în mod just că nu sunt întrunite, sub aspect obiectiv, elementele constitutive ale infracțiunii de favorizare a infractorului, fiind incidente disp. art. 10 lit. d) C. proc. pen. Norma de incriminare a infracțiunii de favorizare a infractorului se referă la ajutorul dat unui infractor, fără o înțelegere stabilită înainte sau în timpul săvârșirii infracțiunii, pentru a îngreuna sau zădărnici urmărirea penală, judecata sau executarea pedepsei ori, pentru a asigura infractorului folosul sau produsul infracțiunii. Sub aspectul laturii obiective, elementul material al acestei infracțiuni constă în ajutorul dat unui infractor, putându-se materializa printr-o acțiune sau o inacțiune.

Din analiza dispozițiilor legale incidente în materie, rezultă că cel care profită de activitatea favorizatorului este întotdeauna un infractor. Aceasta înseamnă, pe de o parte, că fapta favorizată poate fi numai o infracțiune, adică o faptă pentru care se poate porni acțiunea penală, iar pe de altă parte, cel favorizat îndeplinește în momentul săvârșirii actelor de favorizare toate condițiile prevăzute de lege pentru a fi considerat ca atare, adică un infractor. Legiuitorul menționează ajutorul dat unui infractor, fără a circumstanția în vreun fel sfera acestor infractori. Se reține, însă, că în conformitate cu dispozițiile art. 144 C. pen., infractorul favorizat poate fi un autor, instigator sau complice la săvârșirea unei fapte pe care legea o pedepsește ca infracțiune consumată sau ca tentativă.

În cauza dedusă judecății, se constată că față de presupușii autori ai infracțiunii de furt s-a adoptat o soluție de scoatere de sub urmărire penală, întemeiată pe dispozițiile art. 10 lit. b) 1 C. proc. pen., raportat la art. 18 1 C. pen., reținându-se că, față de împrejurarea că lipsește pericolul social ca trăsătură esențială a infracțiunii, fapta nu constituie infracțiune. Față de această situație, și având în vedere că infracțiunea prevăzută de art. 264 C. pen. presupune ca ajutorul să fie dat unei persoane care a săvârșit o infracțiune în sensul dispozițiilor art. 17 C. pen., respectiv unui infractor, în mod corect instanța de apel a stabilit că, în speță, ajutorul dat de inculpat nu întrunește elementele constitutive ale textului de lege incriminator.

Astfel fiind, Înalta Curte apreciază că, în contextul cauzei, instanța de apel a făcut o analiză corespunzătoare a probelor administrate, soluția de achitare a inculpatului pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 264 C. pen., fundamentată pe dispozițiile art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen., fiind temeinică și legală. Constatând că în cauză nu au fost identificate nici cazuri de casare care să poată fi invocate din oficiu, Înalta Curte, apreciind criticile formulate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia ca nefiind întemeiate, în temeiul art. 385 15 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge recursul declarat ca nefondat. În baza art. 192 alin. (2)C.

proc. pen., cheltuielile judiciare în recurs vor rămâne în sarcina statului. Onorariul apărătorului desemnat din oficiu pentru intimatul inculpat, în sumă de 200 lei, se va suporta din fondul Ministerului Justiției și Libertăților Cetățenești.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Cu majoritate de voturi, Respinge, ca nefondat, recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia, împotriva deciziei penale nr. 85/A din 16 octombrie 2009 a Curții de Apel Alba Iulia, secția penală, privind pe inculpatul T.L.L. Cheltuielile judiciare în recurs rămân în sarcina statului. Onorariul apărătorului desemnat din oficiu pentru intimatul inculpat, în sumă de 200 lei, se va suporta din fondul Ministerului Justiției și Libertăților Cetățenești. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 31 martie 2010. Cu opinia separată a președintelui completului de judecată, în sensul: Admite recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia, împotriva deciziei penale nr. 85/A din 16 octombrie 2009 a Curții de Apel Alba Iulia, secția penală, privind pe inculpatul T.L.L.

Casează decizia penală atacată și menține sentința penală nr. 95 din 6 mai 2009 a Tribunalului Sibiu, secția penală, ca legală și temeinică. Cheltuielile judiciare în recurs rămân în sarcina statului. Onorariul apărătorului desemnat din oficiu pentru intimatul inculpat, în sumă de 200 lei, se va suporta din fondul Ministerului Justiției și Libertăților Cetățenești. Opinie separată Problema de drept care rezidă din speța dedusă judecății este aceea dacă poate fi reținută infracțiunea de favorizarea infractorului, prevăzută de art. 264 C. pen. numai atunci când persoana favorizată a fost trimisă în judecată prin rechizitoriu sau această infracțiune poate fi reținută și în ipoteza în care după începerea urmăririi penale, procurorul dispune prin ordonanță, scoaterea de sub urmărire penală în temeiul dispozițiilor art. 249 alin. (1) lit. a) C. pen.

raportat la art. 10 lit. b) 1 C. proc. pen. aplicând o sancțiune cu caracter administrativ (art. 18 1 C. pen.). Premergător analizei situației de fapt rezultată din probele administrate în cauză, vor fi prezente în continuare argumentele care stau la baza reținerii infracțiunii de favorizare a infractorului prevăzută de art. 264 C. pen. și atunci când procurorul dispune scoaterea de sub urmărire penală a persoanei favorizate, fiind lipsit de relevanță, sub aspectul analizat, dacă s-a dispus sau nu trimiterea în judecată a acestuia. Astfel, potrivit dispozițiilor art. 264 alin. (1) C. pen., elementul material al laturii obiective a infracțiunii de favorizarea infractorului constă în ajutorul dat acestuia fie pentru a îngreuna urmărirea penală, judecata sau executarea pedepsei, fie pentru a asigura folosul sau produsul infracțiunii.

Ajutorul poate fi dat atât prin acțiune (fapte comisive) cât și prin inacțiune (fapte omisive), fiind lipsit de semnificație, pentru existența infracțiunii, mijlocul prin care aceasta este realizată. El poate fi dat direct infractorului sau imediat prin mijlocirea altor persoane. Pentru ca ajutorul să constituie elementul material al laturii obiective a infracțiunii de favorizarea infractorului trebuie să fie dat pentru a îngreuna sau zădărnici urmărirea penală, judecata sau executarea pedepsei (favorizarea personală), ori pentru a asigura folosul sau produsul infracțiunii (favorizarea reală). Modalitățile de acordare a ajutorului sunt alternative, dar ele pot fi și cumulative. În ceea ce privește ajutorul dat unei persoane care a săvârșit o infracțiune (unui infractor) pentru a îngreuna sau zădărnici urmărirea penală, acesta poate fi dat înainte de începerea urmăririi penale sau în timpul efectuării ei, indiferent dacă s-a pus sau nu în mișcare acțiunea penală.

Aceasta deoarece, favorizarea infractorului este o infracțiune autonomă și nu un act de participație, pentru că principial ea este realizabilă atunci când nu există o înțelegere prealabilă stabilită înainte sau în timpul săvârșirii infracțiunii, pentru a îngreuna sau zădărnici urmărirea penală, judecata sau executarea pedepsei, ori pentru a asigura infractorului produsul infracțiunii. Ea este subsumată și corelativă în raport cu infracțiunea al cărui făptuitor a fost ajutat prin fapta de favorizare. Totodată, favorizarea infractorului are caracterul unei incriminări generale și subsidiare, ajutorul dat unui infractor constituind această infracțiune numai atunci când faptele care o definesc nu sunt incriminate prin dispoziții speciale.

Faptul că infracțiunea de favorizarea infractorului este o infracțiune autonomă, - independentă de cea săvârșită de persoana favorizată și independentă de soluțiile date de autoritățile judiciare față de aceasta - rezultă și din termenii întrebuințați de legiuitor în redactarea normei de incriminare, dispozițiile art. 264 C. pen. marcând faptul că elementul material al laturii obiective a infracțiunii de favorizare a infractorului poate constă în orice acțiune sau inacțiune care are ca scop îngreunarea sau zădărnicirea activității justiției penale în avantajul unei persoane urmărite. Nu se poate vorbi de realizarea scopului legii penale și respectarea principiului aflării adevărului fără asigurarea desfășurării procesului penal - indiferent de faza în care se află acesta, urmărire penală, judecată ori fază de executare - în conformitate cu prevederile legale.

Legalitatea desfășurării procesului penal este o condiție sine qua non, atât pentru realizarea scopului acestuia cât și pentru aflarea adevărului. În fine, un alt argument îl constituie faptul că infracțiunea de favorizarea infractorului face parte din categoria infracțiunilor care împiedică înfăptuirea justiției - fiind lezate relațiile sociale referitoare la înfăptuirea justiției, activitate care este împiedicată prin ajutorul dat unui infractor - în timp ce faptele comise de persoana favorizată pot viza orice sferă a relațiilor sociale proteguite de lege. Dacă legiuitorul ar fi condiționat existența infracțiunii de favorizare a infractorului de trimiterea în judecată a persoanei favorizate ar fi prevăzut-o în mod expres, astfel că în lipsa unei astfel de norme infracțiunea prevăzută de art. 264 C. pen.

poate fi reținută și atunci când procurorul a dispus, în faza de urmărire penală scoaterea de sub urmărirea penală a învinuitului sau inculpatului și aplicarea unei sancțiuni cu caracter administrativ. Revenind la speța dedusă judecății, din actele cauzei rezultă că inculpatul T.L.L. - agent de poliție în cadrul Poliției Municipiului Sibiu - s-a deplasat la data de 30 iulie 2007 - urmare sesizării telefonice în sensul că mai multe persoane au sustras patru baxuri cu carne de porc de la magazinul nr. 21 Metro Sibiu - la fața locului unde a purtat discuții preliminare cu personalul de pază al magazinului dar și cu martorul B.M.C. Ulterior, inculpatul T.L. s-a deplasat, împreună cu acest martor, la locul în care s-a presupus că a fost transportată marfa furată de către învinuiții P.I.

și S.N., respectiv la SC „M.S.” SRL din Sibiu, unde au fost efectuate primele cercetări. În acest sens martora C.I. a confirmat că înainte cu o zi cumpărase marfa de la doi învinuiți, după care inculpatul T.L. a plecat spre magazinul Metro pentru a-i audia pe cei care aveau cunoștință de infracțiunea de furt săvârșită în ziua anterioară. În aceeași zi, partea vătămată a formulat și plângere penală împotriva învinuiților P.I. și S.N. prin care a solicitat tragerea lor la răspundere penală pentru săvârșirea infracțiunii de furt. Dosarul a fost repartizat spre soluționare inculpatului T.L. care a întocmit referatul nr. 33644 din 21 noiembrie 2007 arătând că martorii audiați nu i-au văzut pe cei doi învinuiți sustrăgând bunuri - în condițiile în care toți martorii, cu excepția martorei C.I.C.

- au făcut ample referiri cu privire la sustragerea celor 4 baxuri cu carne de către cei doi învinuiți P.I. și S.N. - propunând clasarea lucrării deoarece fapta de furt nu se confirmă. Potrivit atribuțiilor sale de serviciu, stabilite prin art. 6 din Ordinul nr. 190/2004 al M.A.I., inculpatul T.L., avea obligația de a înregistra la lucruri penale plângerea persoanei vătămate, de a efectua cercetările care se impuneau și de a propune soluția legală față de cei doi învinuiți. Faptul că inculpatul T.L. a îngreunat, a zădărnicit tragerea la răspundere penală a învinuiților P.I. și S.N. rezultă din aceea că, ulterior soluției propuse de inculpat, și anume clasarea lucrării față de învinuiții P.I.

și S.N., prin ordonanța procurorului din 16 mai 2008, s-a dispus extinderea cercetărilor penale față de cei doi învinuiți pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat prevăzută de art. 208 alin. (1) raportat la art. 209 alin. (1) lit. a) și g) C. pen. Ulterior, față de aceștia, procurorul a dispus, în baza art. 249 alin. (1) lit. a) C. proc. pen. raportat la art. 10 lit. b) 1 C. pen. și art. 90, art. 91 C. pen., scoaterea de sub urmărirea penală și aplicarea unei sancțiuni cu caracter administrativ a amenzii de câte 700 lei. În atare condiții, apreciez că fapta inculpatului T.L. realizează elementele constitutive ale infracțiunii de favorizarea infractorului prevăzută de art. 264 C. pen.

- astfel cum de altfel a reținut și prima instanță - impunându-se tragerea sa la răspundere penală pentru această infracțiune. În raport de considerentele expuse anterior, consider că se impunea admiterea recursului declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia, conform dispozițiilor art. 385 15 alin. (2) lit. a) C. proc. pen., casarea deciziei nr. 85 din 16 octombrie 2009 a Curții de Apel Alba Iulia și menținerea, ca legală și temeinică, a sentinței penale nr. 95 din 6 mai 2009 a Tribunalului Sibiu.