ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1242/2010

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1242/2010 (Înalta Curte de Casație și Justiție)

Asupra recursului de față;

În baza actelor și lucrărilor de la

dosar, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 95 din 06

mai 2009 pronunțată de Tribunalul Sibiu, secția penală, în dosarul nr.

2627/85/2009 s-a dispus condamnarea inculpatului T.L.L. la o pedeapsă de 1 an

închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de favorizare a infractorului, prev.

de art. 264 alin. (1) C. pen.

În baza art. 71 C. pen. a fost

interzisă inculpatului exercitarea drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a

II- a C. pen. pe durata executării pedepsei închisorii.

În baza art. 81 C. pen. s-a dispus

suspendarea condiționată a executării pedepsei pe o durată de 3 ani,

reprezentând termen de încercare stabilit potrivit dispozițiilor art. 82 C.

pen.

În baza art. 359 C. proc. pen. s-a

atras atenția inculpatului asupra dispozițiilor art. 83 C. pen., privind

împrejurările ce atrag revocarea beneficiului suspendării condiționate și

executarea în întregime a pedepsei în regim de detenție.

În baza art. 71 alin. (5) C. pen. pe

durata suspendării condiționate a executării pedepsei s-a dispus și suspendarea

pedepselor accesorii.

În baza art. 191 C. proc. pen. a

fost obligat inculpatul la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat.

Pentru a pronunța această soluție,

instanța de fond a reținut că în data de 30 octombrie 2007, în jurul orei

19,00, doi angajați ai magazinului Metro, P.I. și S.N. au sustras 4 baxuri cu

carne de porc, cu ajutorul martorului B.M.C., șoferul unei autospeciale ce

aproviziona magazinul cu carne de pui adusă din județul Călărași.

A doua zi, șeful departamentului de

siguranță a sesizat telefonic Poliția Sibiu despre furtul comis, în sensul că a

luat legătura cu agentul de poliție T.L.L., care s-a deplasat la fața locului

și a purtat discuții preliminare cu o parte din personalul de pază al

magazinului și cu conducătorul autospecialei.

În urma acestor discuții inculpatul

s-a deplasat la restaurantul SC M.S. SRL, unde s-a reținut că ar fi fost dusă

carnea sustrasă, patroana restaurantului, numita C.I. declarând că a plătit

carnea ce i-a fost adusă, inculpatul neefectuând alte investigații.

De asemenea, cu prilejul audierii

martorilor ce aveau cunoștință de sustragere, agentul de poliție a sugerat

acestora ideea de a prezenta o stare de fapt de natură a crea un dubiu cu

privire la comiterea infracțiunii de furt, dictându-le declarațiile.

În final, inculpatul a întocmit referatul

nr. 33644 din 21 noiembrie 2007, în care a arătat că în urma investigațiilor

efectuate, a rezultat că martorii nu i-au văzut pe cei doi învinuiți să

sustragă vreun produs alimentar din magazin și că, de altfel, nici nu ar fi

fost posibilă o astfel de sustragere, întrucât există un sistem de supraveghere

video și agenți de pază, iar la ieșirea din curtea magazinului, produsele

nerecunoscute declanșează sistemul de alarmă.

În acest sens, inculpatul a propus

clasarea lucrării, întrucât fapta de furt nu se confirmă.

Instanța a apreciat că prin aceasta,

inculpatul T.L. a încălcat ordinul 190/2004 al Ministerului Administrației și

Internelor, care impunea obligația de a înregistra la lucrări penale plângerea

respectivă și de a o trata ca atare, tergiversând și îngreunând astfel tragerea

la răspundere penală învinuiților P.I. și S.N.

Analizând actele existente la dosar,

respectiv declarațiile martorilor B.M. - șoferul autospecialei care a

transportat baxurile cu carne la restaurant, G.C., care făcea recepția la rampa

unde lucrau învinuiții, C.L., angajat al serviciului de pază, B.N., șeful

departamentului de siguranță și înregistrările video depuse la dosar, instanța

de fond a concluzionat fără urmă de dubiu că învinuiții P.I. și S.N. au sustras

din magazinul Metro o cantitate de carne de porc în seara de 30 octombrie 2007,

faptele acestora întrunind elementele constitutive ale infracțiunii prev. de

art. 208 alin. (1), art. 209 alin. (1) lit. g) C. pen.

Coroborând probele administrate, s-a

concluzionat că cercetările efectuate de inculpat au fost sumare, acesta

neluând declarații persoanelor care cunoșteau despre sustragere, iar

declarațiile scrise luate la două săptămâni de la eveniment martorilor B. și G.

nu sunt conforme cu cele declarate de sus-numiți a doua zi.

În acest context, inculpatul a

întocmit un raport, în care a consemnat că din declarațiile martorilor B. G. și

C. se reține că cei doi angajați nu au fost văzuți sustrăgând bunuri din

magazin, propunând clasarea plângerii.

Instanța a constatat că, potrivit

art. 6 alin. (3) din Ordinul 190/2004 al Ministerului Administrației și

Internelor, reclamațiile adresate poliției, din a căror verificare rezultă că

se referă la fapte care sunt prevăzute de legea penală, se reînregistrează în

evidența lucrărilor penale, fapt ce va fi consemnat în evidențele prevăzute la

art. 6 alin. (1), comunicându-i-se și petentului despre aceasta.

În cauză s-a constatat că nu erau

întrunite cerințele legale pentru a se dispune clasarea lucrării instrumentate

de inculpat, întrucât plângerea formulată de Metro nu se încadra în nici una

din situațiile prevăzute de Ordin pentru a se dispune astfel.

Prin urmare, instanța a constatat că

activitatea inculpatului, astfel cum a fost descrisă, prin ajutorul dat

învinuiților P.I. și S.N. cu ocazia cercetării plângerii formulate împotriva

acestora, în scopul de a îngreuna cercetările, întrunește elementele

constitutive ale infracțiunii de favorizare a infractorului, prev. de art. 264 alin.

(1) C. pen.

S-a apreciat că fapta există și a

fost săvârșită cu intenție, întrucât inculpatul, cu experiența pe care o avea,

a realizat că prin modalitatea în care a efectuat cercetările i-a favorizat pe

cei doi învinuiți, în sensul că a îngreunat urmărirea penală.

Cu privire la întrunirea elementelor

constitutive ale infracțiunii de favorizare a infractorului, prev. de art. 264 alin.

(1) C. pen., în condițiile în care „infractorii” au fost scoși de sub urmărire

penală, aplicându-li-se o sancțiune cu caracter administrativ, întrucât s-a

apreciat că fapta acestora este lipsită de gradul de pericol social al unei

infracțiuni, instanța a constatat că nu se poate ține cont de această apreciere

pur subiectivă făcută de procuror și că aceasta nu poate constitui un temei în

a considera că fapta inculpatului T.L.L. nu întrunește elementele constitutive

ale infracțiunii prev. de art. 264 C. pen.

Prin urmare, instanța a apreciat că

inculpatul poate fi condamnat pentru săvârșirea infracțiunii menționate, chiar

și în condițiile în care persoanelor favorizate li s-au aplicat prevederile

art. 18

1

C. pen.

La individualizarea pedepsei și a

modalității de executare, instanța a avut în vedere criteriile generale prev.

de art. 72 C. pen., limitele legale de pedeapsă, gradul de pericol social

rezultat, prin atingerea gravă adusă înfăptuirii justiției, dar și

circumstanțele personale ale inculpatului: faptul că nu a avut un comportament

sincer pe parcursul procesului penal, nerecunoscând fapta și încercând să

denatureze evenimentele, precum și împrejurarea că este agent de poliție, calitate

specială care agravează răspunderea pentru fapta săvârșită.

Prin urmare, s-a apreciat că o

pedeapsă de 1 an închisoare a cărei executare să fie suspendată condiționat

este de natură să atingă scopul sancționator și preventiv, suspendarea fiind

justificată prin prisma faptului că inculpatul este la primul contact cu legea

penală.

Față de fapta comisă și persoana

inculpatului, instanța a aplicat pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor

prev. de art. 64 lit. a) teza II și lit. b) C. pen., apreciind că acesta este

nedemn să exercite drepturile menționate, o persoană chemată să respecte și să

aplice legea fiind tocmai cea care o încalcă.

Împotriva acestei sentințe a

formulat apel, în termenul legal, inculpatul T.L.L., aducându-i critici de

nelegalitate și netemeinicie, solicitând desființarea sentinței atacate și

judecând pe fond, achitarea sa, în temeiul art. 10 lit. a) și d) C. proc. pen.

Prin decizia penală nr. 85/A din 16

octombrie 2009, Curtea de Apel Alba Iulia, secția penală, a admis apelul declarat

de inculpatul T.L. împotriva sentinței penale nr. 85 din 06 mai 2009 pronunțată

de Tribunalul Sibiu, secția penală, în dosarul nr. 2627/85/2008, a desființat

sentința penală atacată și procedând la o nouă judecată:

În baza art. 11 pct. 2 lit. a) rap.

la art. 10 lit. d) C. proc. pen. a achitat pe inculpatul T.L. pentru săvârșirea

infracțiunii de favorizare a infractorului, prev. de art. 264 alin. (1) C. pen.

În baza art. 192 alin. (3) C. proc.

pen. cheltuielile judiciare avansate la fond și în apel au rămas în sarcina

statului, dispunându-se totodată ca suma de 50 lei, reprezentând cotă parte din

onorariul apărătorului desemnat din oficiu pentru inculpat, să se avanseze din

fondurile Ministerului Justiției și Libertăților Cetățenești în contul Baroului

de Avocați Alba.

Pentru a dispune astfel, s-a

reținut, cu privire la modalitatea de desfășurare a cercetărilor efectuate de

inculpat, că din probele administrate a rezultat caracterul superficial al

investigațiilor preliminare întreprinse de acesta, în virtutea atribuțiilor ce

îi reveneau, reținerile primei instanțe referitoare la acest aspect fiind

corecte. În acest sens s-a reținut că inculpatul a ajutat presupușii

făptuitori, îngreunând tragerea acestora la răspundere penală.

Cu privire la celelalte aspecte

imputate inculpatului, respectiv neînregistrarea sesizării ca lucrare penală și

adoptarea unei soluții de clasare, instanța de apel a constatat că din analiza

prevederilor Ordinului 190/2004, nu rezultă că acesta avea atribuții în sensul

dispunerii reînregistrării lucrării, iar pe de altă parte, dispoziția de

clasare a sesizării a fost dată de superiorul inculpatului, acesta din urmă

întocmind doar referatul în care a propus soluția menționată.

De asemenea, s-a reținut că nu se

poate stabili cu certitudine nici că inculpatul ar fi dictat persoanelor

audiate declarațiile date, având în vedere că susținerile martorului B. în

acest sens au fost infirmate de martora C.L., care a asistat la momentul luării

declarației și a precizat expres că inculpatul a intervenit doar în ceea ce

privește consemnarea datelor personale ale martorului, fără a-i influența

depoziția.

Prin urmare, s-a constatat că

elementul material al laturii obiective a infracțiunii prev. de art. 264 C.

pen. este întrunit doar în privința modului defectuos în care inculpatul a

înțeles să întreprindă cercetările față de cei doi învinuiți, facilitând în

acest fel, într-o primă fază, adoptarea unei soluții de clasare a sesizării.

Contrar celor reținute însă de

instanța de fond, instanța de apel a constatat că în speță lipsește o altă

condiție esențială pentru întrunirea tuturor elementelor constitutive ale

infracțiunii de favorizare a infractorului.

S-a apreciat, astfel, că în

condițiile în care față de cei doi făptuitori, presupuși autori ai furtului, a

fost adoptată o soluție de scoatere de sub urmărire penală întemeiată pe

prevederile art. 10 lit. b)

1

C. proc. pen. rap. la art. 18

1

C. pen., reținându-se că fapta lor nu constituie infracțiune, întrucât lipsește

o trăsătură esențială, respectiv pericolul social, nu se poate concluziona că

ajutorul dat de inculpat, astfel cum a fost reținut, întrunește condițiile

favorizării prev. de art. 264 C. pen.

Ca atare, s-a apreciat că, având în

vedere soluția adoptată față de presupușii autori, temeiul de scoatere de sub

urmărire penală al acestora reținut de procuror și dispozițiile art. 264 C.

pen., care condiționează acordarea ajutorului unui infractor, în cauză nu sunt

întrunite, sub aspect obiectiv, elementele constitutive ale infracțiunii de

favorizare a infractorului în sarcina inculpatului T.L.L., fiind incidente

prevederile art. 10 lit. d) C. proc. pen.

Împotriva acestei decizii, în termen

legal, a declarat recurs Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia, care

a criticat-o pentru nelegalitate și netemeinicie, solicitând casarea deciziei atacate

și menținerea sentinței pronunțate de Tribunalul Sibiu, secția penală. Recursul

a fost întemeiat pe dispozițiile art. 385

9

pct. 18 C. proc. pen.,

vizând greșita soluție de achitare a inculpatului.

În esență, s-a susținut că, pornind

de la teza unanim admisă că infracțiunea prevăzută de art. 264 C. pen. este o

infracțiune autonomă, având un obiect juridic special, constituit de relațiile

sociale referitoare la înfăptuirea justiției și că incriminarea acesteia este

determinată de pericolul social evident pe care îl prezintă pentru activitatea

de înfăptuire a justiției fapta oricărei persoane de a favoriza un infractor,

nu se poate admite că este exclusă această faptă când infractorii favorizați

sunt sancționați în baza art. 18

1

C. pen.

Concluziile formulate de

reprezentantul parchetului și de apărătorul intimatului inculpat au fost

consemnate în partea introductivă a prezentei hotărâri, urmând a nu mai fi

reluate.

Înalta Curte, examinând recursul

declarat prin raportare la criticile formulate de către parchet, dar și din

oficiu, în conformitate cu dispozițiile art. 385

6

alin. (3) C. proc.

pen., pe baza lucrărilor și a materialului din dosarul cauzei, constată că

acesta nu este întemeiat pentru considerentele care urmează.

Din analiza coroborată a ansamblului

probator administrat în cauză rezultă că instanța de apel, în mod corect, a

stabilit că elementul material al laturii obiective a infracțiunii prevăzute de

art. 264 C. pen. este întrunit doar în privința modului defectuos în care

inculpatul a înțeles să întreprindă cercetările față de cei doi învinuiți,

facilitându-le, într-o primă fază, adoptarea unei soluții de clasare a

sesizării, lipsind însă o altă condiție esențială pentru întrunirea tuturor

elementelor constitutive ale acestei infracțiuni.

Înalta Curte apreciază că în cauză

s-a dat eficiență dispozițiilor art. 63 alin. (2) C. proc. pen., referitoare la

aprecierea probelor, stabilindu-se în mod just că nu sunt întrunite, sub aspect

obiectiv, elementele constitutive ale infracțiunii de favorizare a

infractorului, fiind incidente disp. art. 10 lit. d) C. proc. pen.

Norma de incriminare a infracțiunii

de favorizare a infractorului se referă la ajutorul dat unui infractor, fără o

înțelegere stabilită înainte sau în timpul săvârșirii infracțiunii, pentru a

îngreuna sau zădărnici urmărirea penală, judecata sau executarea pedepsei ori,

pentru a asigura infractorului folosul sau produsul infracțiunii.

Sub aspectul laturii obiective,

elementul material al acestei infracțiuni constă în ajutorul dat unui

infractor, putându-se materializa printr-o acțiune sau o inacțiune.

Din analiza dispozițiilor legale

incidente în materie, rezultă că cel care profită de activitatea

favorizatorului este întotdeauna un infractor. Aceasta înseamnă, pe de o parte,

că fapta favorizată poate fi numai o infracțiune, adică o faptă pentru care se

poate porni acțiunea penală, iar pe de altă parte, cel favorizat îndeplinește

în momentul săvârșirii actelor de favorizare toate condițiile prevăzute de lege

pentru a fi considerat ca atare, adică un infractor.

Legiuitorul menționează ajutorul dat

unui infractor, fără a circumstanția în vreun fel sfera acestor infractori. Se

reține, însă, că în conformitate cu dispozițiile art. 144 C. pen., infractorul

favorizat poate fi un autor, instigator sau complice la săvârșirea unei fapte

pe care legea o pedepsește ca infracțiune consumată sau ca tentativă.

În cauza dedusă judecății, se

constată că față de presupușii autori ai infracțiunii de furt s-a adoptat o

soluție de scoatere de sub urmărire penală, întemeiată pe dispozițiile art. 10

lit. b)

1

C. proc. pen., raportat la art. 18

1

C. pen.,

reținându-se că, față de împrejurarea că lipsește pericolul social ca trăsătură

esențială a infracțiunii, fapta nu constituie infracțiune.

Față de această situație, și având

în vedere că infracțiunea prevăzută de art. 264 C. pen. presupune ca ajutorul

să fie dat unei persoane care a săvârșit o infracțiune în sensul dispozițiilor

art. 17 C. pen., respectiv unui infractor, în mod corect instanța de apel a

stabilit că, în speță, ajutorul dat de inculpat nu întrunește elementele

constitutive ale textului de lege incriminator.

Astfel fiind, Înalta Curte apreciază

că, în contextul cauzei, instanța de apel a făcut o analiză corespunzătoare a

probelor administrate, soluția de achitare a inculpatului pentru săvârșirea

infracțiunii prevăzute de art. 264 C. pen., fundamentată pe dispozițiile art.

11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen., fiind temeinică și

legală.

Constatând că în cauză nu au fost

identificate nici cazuri de casare care să poată fi invocate din oficiu, Înalta

Curte, apreciind criticile formulate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel

Alba Iulia ca nefiind întemeiate, în temeiul art. 385

15

pct. 1 lit.

b) C. proc. pen., va respinge recursul declarat ca nefondat.

În baza art. 192 alin. (2)C. proc.

pen., cheltuielile judiciare în recurs vor rămâne în sarcina statului.

Onorariul apărătorului desemnat din

oficiu pentru intimatul inculpat, în sumă de 200 lei, se va suporta din fondul

Ministerului Justiției și Libertăților Cetățenești.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Cu majoritate de voturi,

Respinge, ca nefondat, recursul

declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia, împotriva deciziei

penale nr. 85/A din 16 octombrie 2009 a Curții de Apel Alba Iulia, secția penală,

privind pe inculpatul T.L.L.

Cheltuielile judiciare în recurs rămân

în sarcina statului.

Onorariul apărătorului desemnat din oficiu pentru intimatul

inculpat, în sumă de 200 lei, se va suporta din fondul Ministerului Justiției

și Libertăților Cetățenești.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 31 martie 2010.

Cu opinia separată a președintelui completului de judecată,

în sensul:

Admite recursul declarat de

Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia, împotriva deciziei penale nr.

85/A din 16 octombrie 2009 a Curții de Apel Alba Iulia, secția penală, privind

pe inculpatul T.L.L.

Casează decizia penală atacată și

menține sentința penală nr. 95 din 6 mai 2009 a Tribunalului Sibiu, secția penală, ca legală și temeinică.

Cheltuielile judiciare în recurs

rămân în sarcina statului.

Onorariul apărătorului desemnat din

oficiu pentru intimatul inculpat, în sumă de 200 lei, se va suporta din fondul

Ministerului Justiției și Libertăților Cetățenești.

Opinie separată

Problema de drept care rezidă din speța dedusă judecății

este aceea dacă poate fi reținută infracțiunea de favorizarea infractorului,

prevăzută de art. 264 C. pen. numai atunci când persoana favorizată a fost

trimisă în judecată prin rechizitoriu sau această infracțiune poate fi reținută

și în ipoteza în care după începerea urmăririi penale, procurorul dispune prin

ordonanță, scoaterea de sub urmărire penală în temeiul dispozițiilor art. 249

alin. (1) lit. a) C. pen. raportat la art. 10 lit. b)

1

C. proc. pen.

aplicând o sancțiune cu caracter administrativ (art. 18

1

C. pen.).

Premergător analizei situației de fapt rezultată din probele

administrate în cauză, vor fi prezente în continuare argumentele care stau la

baza reținerii infracțiunii de favorizare a infractorului prevăzută de art. 264

C. pen. și atunci când procurorul dispune scoaterea de sub urmărire penală a

persoanei favorizate, fiind lipsit de relevanță, sub aspectul analizat, dacă

s-a dispus sau nu trimiterea în judecată a acestuia.

Astfel, potrivit dispozițiilor art. 264 alin. (1) C. pen.,

elementul material al laturii obiective a infracțiunii de favorizarea

infractorului constă în ajutorul dat acestuia fie pentru a îngreuna urmărirea

penală, judecata sau executarea pedepsei, fie pentru a asigura folosul sau

produsul infracțiunii.

Ajutorul poate fi dat atât prin acțiune (fapte comisive) cât

și prin inacțiune (fapte omisive), fiind lipsit de semnificație, pentru existența

infracțiunii, mijlocul prin care aceasta este realizată.

El poate fi dat direct infractorului sau imediat prin

mijlocirea altor persoane.

Pentru ca ajutorul să constituie elementul material al

laturii obiective a infracțiunii de favorizarea infractorului trebuie să fie

dat pentru a îngreuna sau zădărnici urmărirea penală, judecata sau executarea

pedepsei (favorizarea personală), ori pentru a asigura folosul sau produsul

infracțiunii (favorizarea reală).

Modalitățile de acordare a ajutorului sunt alternative, dar

ele pot fi și cumulative.

În ceea ce privește ajutorul dat unei persoane care a

săvârșit o infracțiune (unui infractor) pentru a îngreuna sau zădărnici

urmărirea penală, acesta poate fi dat înainte de începerea urmăririi penale sau

în timpul efectuării ei, indiferent dacă s-a pus sau nu în mișcare acțiunea

penală.

Aceasta deoarece, favorizarea infractorului este o

infracțiune autonomă și nu un act de participație, pentru că principial ea este

realizabilă atunci când nu există o înțelegere prealabilă stabilită înainte sau

în timpul săvârșirii infracțiunii, pentru a îngreuna sau zădărnici urmărirea

penală, judecata sau executarea pedepsei, ori pentru a asigura infractorului

produsul infracțiunii.

Ea este subsumată și corelativă în

raport cu infracțiunea al cărui făptuitor a fost ajutat prin fapta de

favorizare.

Totodată, favorizarea infractorului

are caracterul unei incriminări generale și subsidiare, ajutorul dat unui

infractor constituind această infracțiune numai atunci când faptele care o definesc

nu sunt incriminate prin dispoziții speciale.

Faptul că infracțiunea de

favorizarea infractorului este o infracțiune autonomă, - independentă de cea

săvârșită de persoana favorizată și independentă de soluțiile date de

autoritățile judiciare față de aceasta - rezultă și din termenii întrebuințați

de legiuitor în redactarea normei de incriminare, dispozițiile art. 264 C. pen.

marcând faptul că elementul material al laturii obiective a infracțiunii de

favorizare a infractorului poate constă în orice acțiune sau inacțiune care are

ca scop îngreunarea sau zădărnicirea activității justiției penale în avantajul

unei persoane urmărite.

Nu se poate vorbi de realizarea

scopului legii penale și respectarea principiului aflării adevărului fără

asigurarea desfășurării procesului penal - indiferent de faza în care se află

acesta, urmărire penală, judecată ori fază de executare - în conformitate cu

prevederile legale. Legalitatea desfășurării procesului penal este o condiție

sine qua non, atât pentru realizarea scopului acestuia cât și pentru aflarea

adevărului.

În fine, un alt argument îl

constituie faptul că infracțiunea de favorizarea infractorului face parte din

categoria infracțiunilor care împiedică înfăptuirea justiției - fiind lezate

relațiile sociale referitoare la înfăptuirea justiției, activitate care este

împiedicată prin ajutorul dat unui infractor - în timp ce faptele comise de

persoana favorizată pot viza orice sferă a relațiilor sociale proteguite de

lege.

Dacă legiuitorul ar fi condiționat

existența infracțiunii de favorizare a infractorului de trimiterea în judecată

a persoanei favorizate ar fi prevăzut-o în mod expres, astfel că în lipsa unei

astfel de norme infracțiunea prevăzută de art. 264 C. pen. poate fi reținută și

atunci când procurorul a dispus, în faza de urmărire penală scoaterea de sub

urmărirea penală a învinuitului sau inculpatului și aplicarea unei sancțiuni cu

caracter administrativ.

Revenind la speța dedusă judecății,

din actele cauzei rezultă că inculpatul T.L.L. - agent de poliție în cadrul

Poliției Municipiului Sibiu - s-a deplasat la data de 30 iulie 2007 - urmare

sesizării telefonice în sensul că mai multe persoane au sustras patru baxuri cu

carne de porc de la magazinul nr. 21 Metro Sibiu - la fața locului unde a

purtat discuții preliminare cu personalul de pază al magazinului dar și cu

martorul B.M.C. Ulterior, inculpatul T.L. s-a deplasat, împreună cu acest

martor, la locul în care s-a presupus că a fost transportată marfa furată de

către învinuiții P.I. și S.N., respectiv la SC „M.S.” SRL din Sibiu, unde au fost efectuate primele cercetări.

În acest sens martora C.I. a

confirmat că înainte cu o zi cumpărase marfa de la doi învinuiți, după care

inculpatul T.L. a plecat spre magazinul Metro pentru a-i audia pe cei care

aveau cunoștință de infracțiunea de furt săvârșită în ziua anterioară.

În aceeași zi, partea vătămată a

formulat și plângere penală împotriva învinuiților P.I. și S.N. prin care a

solicitat tragerea lor la răspundere penală pentru săvârșirea infracțiunii de

furt.

Dosarul a fost repartizat spre

soluționare inculpatului T.L. care a întocmit referatul nr. 33644 din 21

noiembrie 2007 arătând că martorii audiați nu i-au văzut pe cei doi învinuiți

sustrăgând bunuri - în condițiile în care toți martorii, cu excepția martorei C.I.C.

- au făcut ample referiri cu privire la sustragerea celor 4 baxuri cu carne de

către cei doi învinuiți P.I. și S.N. - propunând clasarea lucrării deoarece

fapta de furt nu se confirmă.

Potrivit atribuțiilor sale de

serviciu, stabilite prin art. 6 din Ordinul nr. 190/2004 al M.A.I., inculpatul T.L.,

avea obligația de a înregistra la lucruri penale plângerea persoanei vătămate,

de a efectua cercetările care se impuneau și de a propune soluția legală față

de cei doi învinuiți.

Faptul că inculpatul T.L. a

îngreunat, a zădărnicit tragerea la răspundere penală a învinuiților P.I. și S.N.

rezultă din aceea că, ulterior soluției propuse de inculpat, și anume clasarea

lucrării față de învinuiții P.I. și S.N., prin ordonanța procurorului din 16

mai 2008, s-a dispus extinderea cercetărilor penale față de cei doi învinuiți

pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat prevăzută de art. 208 alin.

(1) raportat la art. 209 alin. (1) lit. a) și g) C. pen.

Ulterior, față de aceștia,

procurorul a dispus, în baza art. 249 alin. (1) lit. a) C. proc. pen. raportat

la art. 10 lit. b)

1

C. pen. și art. 90, art. 91 C. pen., scoaterea

de sub urmărirea penală și aplicarea unei sancțiuni cu caracter administrativ a

amenzii de câte 700 lei.

În atare condiții, apreciez că fapta

inculpatului T.L. realizează elementele constitutive ale infracțiunii de

favorizarea infractorului prevăzută de art. 264 C. pen. - astfel cum de altfel

a reținut și prima instanță - impunându-se tragerea sa la răspundere penală

pentru această infracțiune.

În raport de considerentele expuse

anterior, consider că se impunea admiterea recursului declarat de Parchetul de

pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia, conform dispozițiilor art. 385

15

alin. (2) lit. a) C. proc. pen., casarea deciziei nr. 85 din 16 octombrie 2009

a Curții de Apel Alba Iulia și menținerea, ca legală și temeinică, a sentinței

penale nr. 95 din 6 mai 2009 a Tribunalului Sibiu.