ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 750/2014

Asupra recursului de față,

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 114/D din 4 aprilie 2013 pronunțată de Bacău Tribunalul s-a dispus:

În baza art. 255 alin. (1) C. pen. cu aplicare art. 75 lit. a) C. pen., art. 37 lit. a) C. pen. a fost condamnat inculpatul V.G., recidivist, pentru săvârșirea infracțiunii de dare de mită, la pedeapsa de 2 ani închisoare.

În baza art. 39 alin. (1) C. pen. cu referire la art. 33 lit. a) și 34 lit. b) C. pen.:

S-a repus în individualitate pedeapsa de 1 (un) an și 8 luni închisoare aplicată inculpatului prin sentința penală nr. 767 din 28 martie 2012 pronunțată de Judecătoria Medgidia, definitivă prin Decizia penală nr. 932/P din 04 octombrie 2012 a Curții de Apel Constanța în pedepsele componente de:

A) - 8 luni închisoare pentru infracțiunea prevăzută de art. 86 alin. (1) din O.U.G. 195/2002 aplicată prin sentința penală nr. 767 din 28 martie 2012 pronunțată de Judecătoria Medgidia, definitivă prin Decizia penală nr. 932/P din 04 octombrie 2012 a Curții de Apel Constanța;

B) - 1 (un) an închisoare aplicată prin sentința penală nr. 155 din 26 ianuarie 2010 a Judecătoriei Bacău a cărei suspendare a fost revocată prin sentința penală nr. 767 din 28 martie 2012 pronunțată de Judecătoria Medgidia, definitivă prin Decizia penală nr. 932/P din 04 octombrie 2012 a Curții de Apel Constanța.

S-a contopit pedeapsa de la pct. A cu pedeapsa aplicată în cauză, în pedeapsa cea mai grea de 2 ani închisoare.

În baza art. 83 C. pen. s-a adăugat la pedeapsa rezultantă de 2 ani pedeapsa de la pct. B, urmând ca inculpatul să execute pedeapsa de 3 ani închisoare.

S-au interzis inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a și b) C. pen. în condițiile și pe durata prevăzute de art. 71 alin. (2) C. pen.

În baza art. 350 C. proc. pen. s-a respins propunerea formulată de Parchetul de pe lângă Tribunalul Bacău de luare a măsurii arestării preventive față de inculpatul V.G.

S-a respins cererea de confiscare a sumei de 100 euro consemnată de C.E.C. Bank conform recipisei de consemnare din data de 18 octombrie 2012, pe numele inculpatei H.L. și la dispoziția organelor judiciare.

În baza art. 191 alin. (1) C. proc. pen. a fost obligat inculpatul la plata sumei de 800 lei cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat.

S-a luat act că inculpatul a fost asistat de apărător desemnat din oficiu.

Pentru a dispune astfel, prima instanță a reținut următoarele:

Prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Tribunalul Bacău, nr. 1706/P/2012 din data de 12 noiembrie 2012, înregistrat pe rolul Tribunalului Bacău sub nr. 6790/110 din 14 noiembrie 2012 s-a dispus:

I. Trimiterea în judecată a inculpaților

H.L. și V.I.G.

pentru săvârșirea infracțiunii

de dare de mită prev. de art. 255 alin. (1) C. pen., cu aplic. art. 75 lit. a) C. pen.,

constând în aceea că la data de 16 octombrie 2012, în jurul orei 15,00, i-au oferit denunțătorului S.V.D., agent de poliție în cadrul Postului de Poliție Parava, suma de 100 euro, pentru ca acesta, în schimb să nu facă formele de căutare și să nu pună în executare mandatul de executare a pedepsei din 05 octombrie 2012 privind pe Vișan Ghe. Gheorghe, contrar atribuțiilor de serviciu.

II.

Trimiterea în judecată a inculpatului

V.G.G.

pentru săvârșirea

infracțiunii

de dare

de mită prev. de art. 255 alin. (1) C. pen., cu aplic. art. 75 lit. a) C. pen. și a art. 37 lit. a) C. pen., constând în aceea că

la data de 15 octombrie 2012 a cerut inculpaților H.L. și V.I.G. să facă demersuri pentru a da agentului de poliție S.V.D. 100 de euro, sumă pe care a trimis-o în contul inculpatei H.L. pentru ca agentul de poliție să nu facă formele de căutare și să nu pună în executare mandatul de executare a pedepsei din 05 octombrie 2012, contrar atribuțiilor de serviciu.

Instanța, la termenul din data de 11 decembrie 2012 a admis cererile inculpaților

H.L. și V.I.G.

de judecare în cazul recunoașterii vinovăției și a dispus disjungerea privind pe inculpatul V.G.G.

Prin sentința penală nr. 328/D din 18 decembrie 2012 pronunțată de Tribunalul Bacău în Dosarul nr. 6790/110/2012 s-a dispus:

I. În baza art. 255 alin. (1) C. pen., cu aplic. art. 75 lit. a) C. pen., art. 74 lit. a) C. pen., art. 80 C. pen. și art.

320

1

alin. (7) C. proc. pen. introdus prin Legea nr. 202/2010 de modificare a C. proc. pen., condamnarea inculpatului V.G., fără antecedente penale, pentru săvârșirea infracțiunii de dare de mită, la pedeapsa de 1(un) an închisoare.

S-au interzis inculpatului drepturile prev de art. 64 lit. a) teza a II-a și b) C. pen. în condițiile și pe durata prev. de art. 71 alin. (2) C. pen.

În baza art. 81 C. pen. s-a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei principale.

În baza art. 82 C. pen. s-a stabilit termen de încercare 3 ani calculat de la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri.

S-a atras atenția inculpatului asupra prevederilor art. 83 C. pen. a căror nerespectare are ca urmare revocarea suspendării condiționate a executării pedepsei.

În baza art. 71 alin. (5) C. pen. s-a dispus suspendarea pedepsei accesorii pe durata suspendării condiționate a executării pedepsei principale.

În baza art. 160

3

C. proc. pen. s-a ridicat controlul judiciar instituit prin încheierea penală nr. 53/I din 24 octombrie 2012 pronunțată de Tribunalul Bacău în Dosarul nr. 6330/110/2012, definitivă prin Decizia penală nr. 1118 din 29 octombrie 2012 a Curții de Apel Bacău, la rămânerea definitivă a prezentei hotărâri.

În baza art. 88 C. pen. s-a dedus din pedeapsă durata reținerii și a arestării preventive de la data de 16 octombrie 2012 la data de 29 octombrie 2012.

II. În baza art. 255 alin. (1) C. pen., cu aplic. art. 75 lit. a) C. pen., art. 74 lit. a) C. pen., art. 80 C. pen. și art.

320

1

alin. (7) C. proc. pen. introdus prin Legea nr. 202/2010 de modificare a C. proc. pen., a fost condamnată inculpata H.L., fără antecedente penale, pentru săvârșirea infracțiunii de dare de mită, la pedeapsa de 1(un) an închisoare.

S-au interzis inculpatei drepturile prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a și b) C. pen. în condițiile și pe durata prev. de art. 71 alin. (2) C. pen.

În baza art. 81 C. pen. s-a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei principale.

În baza art. 82 C. pen. s-a stabilit termen de încercare de 3 ani calculat de la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri.

S-a atras atenția inculpatei asupra prevederilor art. 83 C. pen. a căror nerespectare are ca urmare, revocarea suspendării condiționate a executării pedepsei.

În baza art. 71 alin. (5) C. pen. s-a dispus suspendarea pedepsei accesorii pe durata suspendării condiționate a executării pedepsei principale.

În baza art. 160

3

C. proc. pen. s-a ridicat controlul judiciar instituit prin încheierea penală nr. 56/1 din 24 octombrie 2012 pronunțată de Tribunalul Bacău în Dosarul nr. 6385/110/2012, definitivă prin Decizia penală nr. 1129 din 07 noiembrie 2012 a Curții de Apel Bacău, la rămânerea definitivă a prezentei hotărâri.

În baza art. 88 C. pen. s-a dedus din pedeapsă durata reținerii și a arestării preventive de la data de 16 octombrie 2012 la data de 07 noiembrie 2012.

În baza art. 255 alin. (4) C. pen. cu referire la art. 254 alin. (3) C. pen. a fost confiscată de la inculpata H.L.

suma de 100 euro consemnată de C.E.C. Bank conform recipisei de consemnare din data de 18 octombrie 2012, pe numele inculpatei și la dispoziția organelor judiciare.

A fost menținută măsura sechestrului asigurător luată prin Ordonanța nr. 1706/P/2012 din data de 18 octombrie 2012 a Parchetului de pe lângă Tribunalul Bacău.

În baza art. 191 alin. (1) și 2 C. proc. pen., a fost obligat fiecare inculpat la plata sumei de 500 lei cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat.

S-a luat act că inculpații au fost asistați de apărători aleși.

Cauza disjunsă privind pe inculpatul V.G. a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Bacău sub nr. 77/110/2013.

În cursul cercetării judecătorești, legal citat, inculpatul V.G.G. nu s-a prezentat în fața instanței pentru a fi audiat în conformitate cu dispozițiile art. 69-74 C. proc. pen.

Potrivit art. 326 C. proc. pen., instanța a procedat la audierea martorului denunțător S.V.D., declarația acestuia fiind consemnată și atașată la dosarul cauzei.

Analizând întregul material probator administrat în cursul urmăririi penale și al cercetării judecătorești, instanța de fond a reținut următoarele:

Agentul de poliție S.V.D. din cadrul Postului de Poliție Parava a fost sunat la data de 05 octombrie 2012 pe telefonul său de către V.G. din satul Rădoaia, comuna Parava, jud. Bacău, persoană pe care S.V.D. o cunoștea, având în vedere că lucrează la

Po

stul de poliție Parava de mai mulți ani. V.G. i-a spus lui S.V.D. că îl sună din Spania, informându-l despre faptul că va fi trimis la postul de poliție un mandat de executare a pedepsei pe numele său și că va trebui să execute pedeapsa, solicitându-i în acest context „să îl scape", promițându-i că îi va da suma de 1.000 de euro lunar.

S.V.D. i-a comunicat lui V.G. că nu a primit nici un mandat de executare a pedepsei și că vor mai discuta atunci când va primi mandatul, V.G. spunându-i că va trece pe la postul de poliție sora lui, pentru a discuta amănunte cu privire la mandatul de executare a pedepsei și la bani.

Urmare a discuției telefonice purtate cu V.G., S.V.D. a formulat un denunț, aducând la cunoștința organelor judiciare faptul că V.G. i-a propus să îi dea o sumă de bani pentru a nu-și exercita corespunzător atribuțiile de serviciu.

Din

declarația martorului denunțător S.V.D.

rezultă că la data de 10 octombrie 2012, în jurul orei 08:00, a fost căutat de tatăl lui V.G., care se numește tot V.G. - în timp ce ieșea din curtea locuinței pentru a merge la serviciu- care l-a întrebat dacă a venit mandatul de executare a pedepsei pentru fiul său. I-a spus că nu a venit mandatul și că îl va contacta atunci când va veni. V.G. a vrut să îi dea niște bani - 200 sau 300 de lei, dar martorul denunțător a refuzat banii și i-a spus că vor discuta când va primi mandatul de executare a pedepsei.

Tot la data de 10 octombrie 2012, în jurul orei 12:30, în timp ce se afla în zona unde locuiește V.G.G., martorul denunțător S.V.D. s-a întâlnit cu V.G. la poarta acestuia, care era însoțit de fiica sa H.L. (sora condamnatului V.G.G.). Au vorbit despre mandatul de executare a pedepsei emis pe numele condamnatului V.G., stabilind că vor ține legătura telefonic. În acest context, inculpata H.L. i-a spus că a vorbit cu avocatul lui V.G., știe că urmează să intre în vigoare o lege de grațiere și că fratele său ar putea să nu execute pedeapsa dacă martorul denunțător va ține la postul de poliție 2-3 luni mandatul de executare a pedepsei, fără a face verificări. La plecare, V.G. i-a oferit suma de 100 de lei spunându-i că sunt pentru benzină, dar martorul a refuzat să îi ia.

Având în vedere existența datelor și indiciilor temeinice privind săvârșirea infracțiunii de dare de mită, în scopul asigurării probațiunii și prinderii în flagrant a tuturor participanților la comiterea faptei, prin autorizația din 11 octombrie 2012, Tribunalul Bacău a autorizat efectuarea interceptării și înregistrării convorbirilor telefonice efectuate de la și către numerele de telefon aparținând inculpaților H.L. și V.G. (fiul lui I.) și martorului denunțător S.V.D., precum și a discuțiilor purtate în mediul ambiental.

Conform proceselor-verbale de redare a convorbirilor telefonice

rezultă că, după ce a fost sunată la data de 15 octombrie 2012 de martorul S.V.D., care i-a spus să vină la Postul de poliție Parava a doua zi, inculpata H.L. i-a comunicat lui V.G.G. despre faptul că „acela”, (referindu-se la polițist) i-a spus să vină la el mâine dimineață. În acest context, V.G. i-a spus inculpatei H.L.

„Îi spui că îi dai 100 de euro! Stai acolo că-ți trimit francii".

Într-o altă convorbire telefonică, V.G.G. a întrebat-o pe H.L. „Polițistul ce a spus?”, H.L. confirmând că a fost chemată de polițist a doua zi dimineață,

V.G.G. cerându-i să îi spună polițistului să numai vorbească „cu alții”.

Din convorbirile mai sus menționate, coroborate cu declarațiile martorului denunțător S.V.D., care a precizat că a fost sunat de V.G.G. și cu faptul

că

H.L. a fost contactată de pe același număr de telefon, purtând discuțiile anterior menționate, rezultă că inculpatul V.G.G. a trimis bani inculpatei H.L. pentru a fi dați polițistului S.V.D., la activitatea infracțională participând și V.I.G., căruia V.G.G. i-a solicitat să meargă la martorul denunțător S.V.D., în acest context inculpații discutând despre posibilitatea grațierii pedepsei ce urma să o execute V.G.G.

La data de 16 octombrie 2012 ora 15.10 a avut loc prinderea în flagrant a inculpaților H.L. și V.G. (fiul lui I.), în timp ce ofereau mită suma de 100 euro martorului denunțător S.V.D., operațiune ce a fost înregistrată cu mijloace audio - video. Din vizionarea acestora rezultă că martorul denunțător S.V.D. discută cu inculpații aspecte referitoare la executarea mandatului de executare a pedepsei,

în acest context inculpata H.L. spunând „Am vorbit: nu poți să îl mai ții și matale, așa.” „Și poți să spui că-l cauți sau.". Fiind întrebată de martorul denunțător Sfîrlea V.D. „Ce ar trebui să-i fac eu în cazul acesta?” inculpata H.L. i-a spus că o avocată i-a spus „poată să mai țină și polițistul. Să mai țină și el ascuns.

Poate

o lună, o lună jumătate. Ca să vină și decretul acesta! Te rog frumos!”.

În același context, V.G. (fiul lui I.), adresându-se martorului denunțător

S.V.D. spune „acum nu ne ferim de dumneavoastră. Îți dau pentru matale. Poate vine ceva, o grațiere”. Disc

uția

continuă între cei trei, H.L. recunoscând că a fost mandatată de V.G. (fiul lui G.) să discute cu polițistul.

În contextul acestor discuții, inculpata H.L. i-a dat martorului denunțător S.V.D. 100 euro, bani pe care i-a pus într-un registru ce se afla pe birou, spre finalul discuțiilor H.L. spunând martorului denunțător „O

zis: dacă poate să trimite pe numele lui? Mă înțelegi? Sau pe numele lu' soția” „mai bine pe numele lui soția. Eu așa

zic",

referindu-se la faptul că urmează ca polițistul să mai primească altă sumă de bani.

Fiind audiat,

inculpatul V.G.

a declarat inițial, în mod nereal, că el a dat banii martorului denunțător, deși în realitate banii au fost dați de H.L. De asemenea, a declarat în mod nereal că el a hotărât să îi dea o sumă de bani lui S.V.D. și că nu i-a spus despre hotărârea sa inculpatei H.L., declarație contrazisă de inculpata H.L. care a afirmat că V.G. i-a spus, înainte de a merge la postul de poliție Parava, că intenționează să îi dea polițistului o sumă de bani. Fiindu-i prezentat materialul de urmărire penală, inculpatul V.G. a recunoscut comiterea faptei.

Nici

inculpata H.L.

nu a recunoscut inițial comiterea faptei pentru care a fost cercetată. Aceasta a precizat că la data de 16 octombrie 2012, la sediul Postului de Poliție Parava, tatăl său, inculpatul V.G. i-a oferit banii polițistului. La prezentarea materialului de urmărire penală inculpata a recunoscut săvârșirea faptei.

Din probele administrate în cauză instanța de fond a reținut că inițiativa de a da mită aparține celor 3 inculpați, fapt dovedit de procesele-verbale de transcriere a convorbirilor telefonice dintre inculpații H.L., V.G.G. și V.I.G., care se coroborează cu declarațiile martorului denunțător S.V.D.

Martorul denunțător S.V.D. este agent de poliție în cadrul Postului de Poliție Parava fiind - când a primit pentru executare

mandatul de executare a pedepsei pentru V.G., împuternicit șef de post.

Judecătoria Medgidia a comunicat prin fax la data de 05 octombrie 2012 Secției de poliție rurală Răcăciuni, mandatul de executare a pedepsei din 05 octombrie 2012, din care rezultă că V.G. urmează să execute pedeapsa de 1 an și 8 luni închisoare.

Mandatul de executare a pedepsei anterior menționat a fost transmis la Postul de poliție Parava, agentului de poliție S.V.D., împuternicit șef de post, pentru a face demersurile necesare căutării și prinderii persoanei condamnate.

Conform procedurii privind punerea în executare a mandatelor și sentințelor penale, Poliția Română desfășoară activități pentru punerea în executare a hotărârilor judecătorești penale privind libertatea persoanei, respectiv pentru depistarea persoanelor care se sustrag acestor hotărâri.

Atribuțiile de serviciu ale lui S.V.D. sunt stabilite prin

fișa

postului, înregistrată la 10 octombrie 2012, printre acestea regăsindu-se, la pct. D1c, Sarcini și îndatoriri cu caracter ocazional,

identificarea și prinderea persoanelor urmărite.

În exercitarea atribuțiilor de serviciu, agentul de poliție S.V.D., împuternicit șef de post la Postul de Poliție Parava l-a căutat la domiciliu pe V.G.G. și constatând că acesta este plecat în străinătate a întocmit procesul - verbal de căutare la domiciliu care a fost înaintat organelor abilitate, conform procedurii anterior menționate.

Situația de fapt reținută de instanță se probează cu :

denunțul formulat de S.V.D. (fila 6), declarația denunțătorului S.V.D. (fila 9), procesul - verbal de constatare a săvârșirii infracțiunii flagrante (filele 11

-18)

și C.D.-ul conținând filmarea judiciară efectuată (fila

58),

procesul-verbal de vizualizare a înregistrărilor și planșelor foto (filele 52-57), procesul - verbal de redare în formă scrisă a convorbirii înregistrate în mediul ambiental (filele 59-64), procesele - verbale de redare a convorbirilor telefonice (filele 65-71, 76-101), declarațiile martorului S.V.D. (filele 102-103), copie a Procedurii privind modul de lucru la punerea în executare a mandatelor și sentințelor penale (filele 104-111), copia fișei postului agentului de poliție S.V.D. (filele 112-117), coroborate cu declarațiile inculpaților H.L. (filele 26-32) și V.I.G. (filele 19-25).

În drept, s-a reținut că, f

apta inculpatului

V.G.G.,

constând în aceea că

la data de 15 octombrie 2012 a cerut inculpaților H.L. și V.I.G. să facă demersuri pentru a da agentului de poliție S.V.D. 100 de euro, sumă pe care a trimis-o în contul inculpatei H.L. pentru ca agentul de poliție să nu facă formele de căutare și să nu pună în executare mandatul de executare a pedepsei din 05 octombrie 2012, contrar atribuțiilor de serviciu,

întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de dare de mită prev. de

art. 255 alin. (1) C. pen., cu aplic. art. 75 lit. a) C. pen. și a art. 37 lit. a) C. pen.

La individualizarea pedepsei aplicate inculpatului

V.G.G.,

instanța de fond a avut în vedere criteriile generale prevăzute de art. 72 C. pen. și anume: gradul de pericol social al faptei, împrejurările concrete in care a fost comisă fapta, scopul urmărit, respectiv sustragerea de la executarea unei pedepse privative de libertate, urmările produse sau care s-ar fi putut produce.

Instanța de fond a avut în vedere și circumstanțele personale ale inculpatului reținând că a comis fapta în stare de recidivă postcondamnatorie și nu s-a prezentat în fața organelor de urmărire penală, împrejurări în temeiul cărora a aplicat pedepse spre minimul special.

Apelul declarat de inculpatul V.G. prin care a solicitat achitarea cu motivarea că nu există nicio probă din care să rezulte că el i-a determinat pe inculpații H.L. și V.I.G. să facă demersuri pentru a da agentului de poliție S.V.D., 100 de euro, că în realitate, agentul de poliție avea interes în cauză și îi provoca pe inculpații amintiți să vină și să îi dea mită, a fost respins ca nefondat prin decizia penală nr. 109 din 25 iunie 2013 pronunțată de Curtea de Apel Bacău, secția penală, cauze minori și familie.

În considerentele deciziei, instanța de apel a reținut că din coroborarea materialului probator aflat la dosar rezultă fără dubiu, că la data de 15 octombrie 2012, inculpatul V.G.G. a cerut inculpaților H.L. și V.I.G. să facă demersuri pentru a da agentului de poliție S.V.D., 100 de euro, sumă pe care a trimis-o în contul inculpatei H.L. pentru ca agentul de poliție să nu întocmească formele de căutare și să nu pună în executare mandatul de executare a pedepsei nr. 852/5 octombrie 2012, contrar atribuțiilor de serviciu.

Cererea inculpatului de a se dispune achitarea a fost apreciată ca nefondată, din mai multe considerente.

În primul rând, s-a reținut, având în vedere interesul personal al inculpatului ca mandatul de executare a pedepsei închisorii emis pe numele lui să nu fie pus în executare, că acesta nu putea face singur demersuri de mituire a agentului de poliție pentru că în cazul în care ar fi venit în țară, ar fi fost imediat încarcerat. Pe de altă parte, s-au avut în vedere declarațiile inculpaților V.I.G. și H.L. care au recunoscut comiterea faptei astfel cum aceasta a fost descrisă în actul de sesizare a instanței.

Având în vedere și convorbirea telefonică din data de 15 octombrie 2012 și procesul verbal de prindere în flagrant a inculpaților H.L. și V.I.G. în timp ce ofereau suma de 100 euro martorului denunțător, instanța de apel a concluzionat că inculpatul a comis infracțiunea de dare de mită pentru care a fost trimis în judecată cu forma de vinovăție prevăzută de lege.

Împotriva deciziei a declarat recurs inculpatul, care invocând cazul de casare prev. de art. 385

9

alin. (1) pct. 17

2

C. proc. pen. a criticat-o pentru nelegalitate și netemeinicie susținând că se impune trimiterea cauzei spre rejudecare la instanța de apel care, contrar legii, a procedat la soluționarea cauzei deși nu l-a audiat și i-a respins probele solicitate în apărare.

În subsidiar, invocând același caz de casare, inculpatul a solicitat achitarea în conformitate cu dispozițiile art. 11 pct. 2 lit. a) rap. la art. 10 lit. c) C. proc. pen. anterior sau în conformitate cu dispozițiile art. 396 pct. 5 coroborat cu art. 16 alin. (1) lit. a) din actualul C. proc. pen.

Examinând decizia atacată, atât prin prisma criticilor invocate de inculpat, cât și din oficiu, în conformitate cu dispozițiile art. 385

9

alin. (1) C. proc. pen., astfel cum au fost modificate prin Legea nr. 2/2013, Înalta Curte constată că recursul este fondat, dar pentru alte considerente decât cele arătate de inculpat și care vor fi expuse în cele ce urmează.

Consacrând efectul parțial devolutiv al recursului, reglementat ca a doua cale de atac ordinară, art. 385

6

C. proc. pen. stabilește în alin. (2) că, instanța de recurs examinează cauza numai în limitele motivelor de casare prevăzute în art. 385

9

din același cod. Rezultă așadar, că în cazul recursului declarat împotriva hotărârilor date în apel, nici recurenții și nici instanța nu se pot referi decât la lipsurile care se încadrează în cazurile de casare prevăzute de lege, neputând fi înlăturate pe această cale toate erorile pe care le cuprinde decizia recurată, ci doar acele încălcări ale legii ce se circumscriu unuia dintre motivele de recurs limitativ reglementate în art. 385

9

C. proc. pen.

Prin Legea nr. 2/2013 (intrată în vigoare la data de 15 februarie 2013) s-a realizat o limitare a devoluției recursului în sensul că unele cazuri de casare au fost abrogate, iar altele au fost modificate substanțial sau incluse în sfera de aplicare a motivului de recurs prevăzut de pct. 17

2

al art. 385

9

C. proc. pen., intenția clară a legiuitorului, prin amendarea cazurilor de casare, fiind aceea de a restrânge controlul judiciar realizat prin intermediul recursului, doar la chestiuni de drept.

Așa fiind, se constată că unul dintre cazurile de casare abrogate în mod expres de Legea nr. 2/2013, în vigoare la data pronunțării deciziei atacate (25 iunie 2013) a fost cel reglementat de art. 385

9

alin. (1) pct. 10 C. proc. pen. în care s-ar încadra criticile vizând respingerea de către instanța de apel a cererii inculpatului de ascultare a doi martori și de audiere a sa (deși a fost legal citat, inculpatul nu s-a prezentat la instanța de apel, fiind reprezentat însă de avocat ales și cunoscând termenul de judecată). Față de această constatare, criticile invocate de inculpat nu mai pot face obiectul examinării de către instanța de ultim control judiciar, judecata în recurs limitându-se, așa cum s-a arătat deja, la motivele de casare expres și limitativ prevăzute de lege.

Referitor la critica vizând greșita condamnare, Înalta Curte constată că aceasta nu se încadrează în cazul de casare prev. de art. 385

9

alin. (1) pct. 17

2

C. proc. pen.

În realitate, recurentul inculpat solicită reaprecierea mijloacelor de probă cu consecința stabilirii unei alte situații de fapt decât cea pe baza căreia instanța de fond a dispus condamnarea sa pentru săvârșirea infracțiunii de dare de mită, soluție confirmată de către instanța de control judiciare care a respins ca nefondat apelul pe care l-a declarat.

Așa cum s-a arătat, din modul de reglementare a soluționării recursului ca a doua cale de atac, rezultă că dispozițiile C. proc. pen. - astfel cum au fost modificate prin Legea nr. 2/2013 - sunt restrictive în ceea ce privește cazurile de casare ce pot fi invocate și implicit, criticile ce pot fi formulate împotriva sentinței pronunțată de instanța de fond și a deciziei pronunțată de instanța de apel, reducând astfel și limitele investirii instanței de recurs.

Pe cale de consecință, examinarea cauzei de către Înalta Curte nu se mai poate face decât cu privire la chestiuni de drept și nu la chestiuni de fapt. Modificarea situației de fapt stabilită anterior nu mai este posibilă decât urmare a constatării unor nelegalități care ar influența valabilitatea mijloacelor de probă ce trebuie avute în vedere la soluționarea cauzei și, pe cale de consecință, ar determina înlăturarea acestora și ar impune reevaluarea elementelor de fapt.

În speță, asemenea aspecte nu au fost invocate și nici nu sunt constatate de către instanța de recurs. Desfășurarea judecății a avut loc cu respectarea dispozițiilor procedurale, instanța de apel a evaluat corect întregul material probator, a analizat probele în acuzare, dar și apărările inculpatului și a evidențiat cu claritate motivele pentru care a pronunțat condamnare.

În concluzie, constatând că soluția de condamnare a inculpatului V.G.G. este urmarea stabilirii situației de fapt de către instanța de fond și de instanța de apel cu respectarea dispozițiilor art. 63 C. proc. pen., instanța de recurs nu este îndrituită să procedeze la o nouă apreciere a materialului probator, așa încât trebuie să aibă în vedere această situație de fapt pe care nu a mai poate modifica.

Instanța de apel a confirmat situația de fapt reținută de instanța de fond și vinovăția recurentului inculpat în săvârșirea infracțiunii de dare de mită constând, în esență, în aceea că la data de 15 octombrie 2012 a cerut inculpaților H.L. și V.I.G. să facă demersuri pentru a da agentului de poliție S.V.D. suma de 100 de euro, bani pe care i-a trimis în contul inculpatei H.L. pentru ca agentul de poliție să nu-și îndeplinească atribuțiile de serviciu, respectiv să nu întocmească formele de căutare și să nu pună în executare mandatul de executare a pedepsei închisorii emis pe numele său.

Decizia și sentința sunt însă nelegale sub aspectul aplicării prevederilor art. 83 C. pen. cu consecința revocării suspendării condiționate a pedepsei de 1 an închisoare aplicată recurentului inculpat prin sentința penală nr. 155 din 26 ianuarie 2010 a Judecătoriei Bacău și executării acestei pedepse, separat de pedeapsa aplicată pentru infracțiunea ce face obiectul cauzei de față.

Din fișa de cazier judiciar rezultă că recurentul inculpat a fost condamnat prin sentința penală nr. 155 din 26 ianuarie 2010 a Judecătoriei Bacău, definitivă prin neapelare, la pedeapsa de 1 an închisoare în condițiile art. 81 C. pen., pe durata unui termen de încercare de 3 ani stabilit în baza art. 83 C. pen., pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 86 alin. (1) din O.U.G. nr. 195/2002.

Prin sentința penală nr. 767 din 28 martie 2012 pronunțată de Judecătoria Medgidia, definitivă prin Decizia penală nr. 932/P din 4 octombrie 2012 a Curții de Apel Constanța, recurentul inculpat a fost condamnat la pedeapsa de 8 luni închisoare pentru infracțiunea prev. de art. 86 alin. (1) din O.U.G. nr. 195/2002. Prin aceeași sentință, în baza art. 86 alin. (1) C. pen. s-a revocat suspendarea condiționată a executării pedepsei de 1 an închisoare dispusă prin sentința penală nr. 155/2010, s-a adăugat această din urmă pedeapsă la pedeapsa de 8 luni închisoare și s-a dispus ca inculpatul să execute pedeapsa de 1 an și 8 luni închisoare în regim privativ de libertate (fila 147 dosar urmărire penală).

Infracțiunea de dare de mită pentru care a fost trimis în judecată în prezenta cauză a fost comisă la data de 15 octombrie 2012, deci ulterior rămânerii definitive a sentinței penale nr. 767 din 28 martie 2012 a Judecătoriei Medgidia, și care constituie primul termen al recidivei postcondamnatorii prev. de art. 37 lit. a) C. pen.

Raportat la datele sus-menționate, în cauză sunt incidente disp. art. 39 alin. (1) C. pen. care reglementează pedeapsa în caz de recidivă pentru persoana fizică și care dispune că, în cazul recidivei prevăzute în art. 37 lit. a), pedeapsa stabilită pentru infracțiunea săvârșită ulterior și pedeapsa aplicată pentru infracțiunea anterioară se contopesc potrivit regulilor de la concursul de infracțiuni.

În consecință, instanța de fond și instanța de apel trebuiau să dea eficiență prevederilor legale sus-menționate și să contopească pedeapsa de 1 an și 8 luni închisoare aplicată prin sentința penală nr,767 din 28 martie 2012 a Judecătoriei Medgidia cu pedeapsa de 2 ani închisoare aplicată în prezenta cauză, urmând ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea de 2 ani închisoare.

Întrucât la data săvârșirii infracțiunii era în vigoare C. pen. din 1969, iar anterior judecării recursului a intrat în vigoare noul C. pen., Înalta Curte va proceda la identificarea legii penale mai favorabile inculpatului.

Potrivit art. 13 C. pen. din 1969, în cazul în care, de la săvârșirea infracțiunii până la judecarea definitivă a cauzei au intervenit una sau mai multe legi penale, se aplică legea cea mai favorabilă.

Conform art. 5 alin. (1) C. pen. în vigoare la data judecării recursului, în cazul în care de la săvârșirea infracțiunii până la judecarea definitivă a cauzei au intervenit una sau mai multe legi penale, se aplică legea mai favorabilă.

Prin urmare, se constată că textul alin. (1) al art. 5 reia dispoziția art. 13 alin. (1) C. pen. din 1969, astfel că în această materie, regimul aplicabil rămâne același.

Pentru identificarea concretă a legii penale mai favorabile trebuie avute în vedere o serie de criterii care tind, fie la înlăturarea răspunderii penale, ori a consecințelor condamnării, fie la aplicarea unei pedepse mai mici. Aceste elemente de analiză, vizează în primul rând condițiile de incriminare, apoi cele de tragere la răspundere penală și în sfârșit, criteriul pedepsei.

Determinarea caracterului „mai favorabil” are în vedere o serie de elemente cum ar fi: cuantumul sau conținutul pedepselor, condițiile de incriminare, cauzele care exclud sau înlătură responsabilitatea, influența circumstanțelor atenuante sau agravante, normele privitoare la participație, tentativă, recidivă, etc. Așa fiind, criteriile de determinare a legii penale mai favorabile au în vedere atât condițiile de incriminare și de tragere la răspundere penală, cât și condițiile referitoare la pedeapsă. Cu privire la această din urmă pot exista deosebiri de natură (o lege prevede ca pedeapsă principală amenda, iar alte închisoarea), dar și deosebiri de grad sau cuantum privitoare la limitele de pedeapsă și evident, la modalitatea stabilirii acestora în mod concret.

În fine, determinarea concretă a legii penale mai favorabile vizează aplicarea legii și nu a dispozițiilor mai blânde, neputându-se combina prevederi din vechea și noua lege deoarece s-ar ajunge la o tex tertia care, în pofida dispozițiilor art. 61 din Constituție, ar permite judecătorului să legifereze (în acest sens s-a pronunțat și Curtea Constituțională prin Decizia nr. 1470 din 8 noiembrie 2011, publicată în M. Of., Partea I, nr. 853 din 2 decembrie 2011). Altfel spus, în caz de tranziție, judecătorul este ținut de aplicarea legii penale mai favorabile în ansamblu (în acest sens s-a pronunțat și C.E.D.O. în cauza Maktouf și Damjanovic contra Bosniei și Herțegovina).

Raportând considerentele teoretice sus-menționate la speța dedusă judecății, Înalta Curte constată că legea penală mai favorabilă este C. pen. din 1969. Astfel, potrivit art. 255 din acest din urmă cod, pedeapsa prevăzută de lege pentru infracțiunea de dare de mită este închisoarea de la 6 luni la 5 ani.

Potrivit art. 290 C. pen. în vigoare, pedeapsa prevăzută de lege pentru infracțiunea de dare de mită este închisoarea de la 2 la 7 ani. Se constată așadar, că atât limita maximă, cât și limita maximă a pedepsei închisorii sunt mai mici în reglementarea anterioară comparativ cu reglementarea actuală.

Analizând legea penală mai favorabilă, global și nu pe instituții autonome, cererea reprezentantului Parchetului de a se înlătura prevederile art. 37 lit. a) C. pen. nu va fi primită.

Față de cele ce preced, în conformitate cu disp. art. 385

15

pct. 2 lit. d) C. proc. pen., se va admite recursul declarat de inculpatul

V.G.G., se vor casa în totalitate decizia și în parte sentința și rejudecând, î

n baza art. 39 alin. (1) C. pen. cu referire la art. 33 lit. a) și 34 lit. b) C. pen., se vor contopi pedepsele de 1 an și 8 luni închisoare stabilită prin sentința penală nr. 767 din 28 martie 2012 pronunțată de Judecătoria Medgidia, definitivă prin Decizia penală nr. 932/P din 4 octombrie 2012 a Curții de Apel Constanța și de 2 ani închisoare aplicată în cauză, urmând ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea de 2 ani închisoare.

Neconstatând din oficiu alte motive de nelegalitate și netemeinicie a sentinței se vor menține în rest dispozițiile acestei hotărâri.

În baza art. 192 alin. (3) C. proc. pen. cheltuielile judiciare ocazionate de soluționarea recursului declarat de inculpat rămân în sarcina statului, iar onorariul datorat apărătorului desemnat din oficiu până la prezentarea apărătorului ales al inculpatului, se va plăti din fondul Ministerului Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de inculpatul

V.G.

împotriva Deciziei penale nr. 109 din 25 iunie 2013 a Curții de Apel Bacău, secția penală, cauze minori și familie.

Casează decizia penală atacată și, în parte, sentința penală nr. 114 din 4 aprilie 2013 a Tribunalului Bacău, secția penală și, rejudecând:

În baza art. 39 alin. (1) C. pen. cu referire la art. 33 lit. a) și 34 lit. b) C. pen., contopește pedepsele aplicate inculpatului V.G. de 1 an și 8 luni închisoare stabilită prin sentința penală nr. 767 din 28 martie 2012 pronunțată de Judecătoria Medgidia, definitivă prin Decizia penală nr. 932/P din 4 octombrie 2012 a Curții de Apel Constanța, cu pedeapsa de 2 ani închisoare aplicată în cauză, urmând ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea de 2 ani închisoare.

Menține celelalte dispoziții ale hotărârii.

Cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului, iar onorariul apărătorului desemnat din oficiu până la prezentarea apărătorului ales, în sumă de 100 lei, se va plăti din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi

3 martie 2014.