ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 225/2011
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 225/2011 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2011)
Asupra recursului de
față;
Prin cererea adresată
Tribunalului Suceava la data de 12 septembrie 2008 înregistrată sub nr. 6581/86/2008,
reclamanta SC G.S. SRL – Mălini a chemat în judecată pe pârâta SC C.T. SRL –
Marginea, solicitând instanței ca prin hotărârea ce se va pronunța să se
dispună obligarea acesteia de a-i restitui biletele la ordin emise la data de
18 iulie 2008 pentru suma de 23.000 lei, la data de 6 august 2008 ( în număr de
trei, pentru suma de 20.000 lei fiecare) pentru suma de 60.000 lei, la data de
26 august 2008 ( în număr de cinci – pentru suma de 25.000 lei fiecare) pentru suma
de 125.000 lei și la data de 27 august 2008 ( în număr de cinci – pentru suma
de 25.000 lei fiecare) pentru suma de 125.000 lei, cu cheltuieli de judecată.
În motivarea acțiunii
a arătat că prin contractul de vânzare-cumpărare nr. 22 din 16 ianuarie 2008,
pârâta s-a obligat de a-i comercializa materiale de construcții a căror valoare
urma să fie decontată în baza facturilor emise, cu filă CEC sau bilet la ordin,
în contul vânzătorului, stabilindu-se de comun acord o limită a valorii
contractuale de 2.550.000 lei.
A mai arătat că pe
parcursul derulării contractului a convenit emiterea periodică a unor bilete la
ordin, ca o garanție a executării obligației de plată a mărfurilor livrate,
bilete care puteau fi valorificate la scadență în măsura în care la exigibilitatea
obligației de plată a facturilor emise, nu-și îndeplinea această obligație.
În acest context, la
data de 18 iulie 2008 a emis un bilet la ordin pentru suma de 23.000 lei, la
data de 6 august 2008 a emis trei bilete la ordin pentru suma de 60.000 lei (
20.000 lei fiecare), la data de 26 august 2008 a emis cinci bilete la ordin pentru suma de 125.000 lei ( 25.000 lei fiecare ) și la data de 27
august 2008 a emis încă cinci bilete la ordin pentru suma de 125.000 lei
(25.000 lei fiecare), primul bilet având scadența la 18 septembrie 2008.
Reclamanta a precizat
că în speță, obligația de plată a sumelor înscrise în biletele la ordin, a
cărei executare a fost garantată prin emiterea instrumentelor de plată
menționate, nu mai există, deoarece a achitat integral mărfurile ce i-au fost
livrate .
Conchide că, pârâta a
dat dovadă de rea-credință, introducând toate biletele la ordin spre decontare
în circuitul bancar și că există riscul ca în contul său să nu existe
disponibilul necesar acoperirii sumelor, ceea ce poate conduce la raportarea
acestei situații la CIP, ca incident de plată major, fără a avea vreo culpă în
situația astfel creată.
Prin încheierea de
ședință din data de 8 decembrie 2008 – la solicitarea apărătorului reclamantei,
au fost introduse în cauză, pentru opozabilitate, în calitate de pârâte - C.E.B.
România SA, sucursala Suceava, și SCB.R. SA – Membră a G.N.B.G., sucursala
Suceava.
Prin sentința nr. 149
din 2 februarie 2009 a Tribunalului Suceava, secția comercială de contencios administrativ
și fiscal, au fost respinse, ca nefondate, excepțiile lipsei calității
procesuale active, respectiv pasive, invocate de SC B.R. SA – Membră a G.N.B.G.,
sucursala Suceava; a fost respinsă, ca inadmisibilă, cererea având ca obiect
„obligația de a face” formulată de reclamantă, în contradictoriu cu pârâtele SC
C.T. SRL Marginea, C.E.B. ROMÂNIA SA, sucursala Suceava și SC B.R. SA, Membră a
G.N.B.G., sucursala Suceava.
Pentru a se pronunța
astfel, prima instanță a reținut următoarele:
Biletul la ordin
reprezintă un înscris prin care o persoană (emitent) se obligă să plătească o
sumă de bani, la scadență, unei alte persoane (beneficiar) sau la ordinul
acesteia.
Cum biletul la ordin
conține asumarea propriei obligații de plată a unei sume de bani, la un anumit termen
și într-un anumit loc, rezultă că această obligație de plată derivă din
existența între părți a unui raport juridic.
În lipsa raportului
juridic obligațional, nu există nici obligația de plată încorporată în biletul
la ordin, iar în lipsa acestei obligații de plată, beneficiarul biletului la
ordin este obligat la restituirea acestuia.
Prin prisma acestor
argumente s-a apreciat că reclamanta a justificat calitatea procesuală activă.
În ce privește
calitatea procesuală pasivă a pârâtei SCB.R. , aceasta a fost dată de calitatea
de posesor a biletelor la ordin ce fac obiectul analizei.
Pe fondul cauzei,
prima instanță a respins acțiunea ca inadmisibilă, reținând în esență că deși
biletele la ordin au fost emise ca o garanție a executării obligației de plată
a mărfurilor livrate, aspect ce rezultă din procesele verbale de
predare-primire, caracterul de titlu autonom al biletului la ordin și modul
legal în care banca a intrat în posesia titlului (prin gir) face inopozabil
dobânditorului (băncii) raportul juridic obligațional dintre emitentul și
primul posesor al acestui titlu de valoare.
Împotriva sentinței a
declarat apel reclamanta, reiterând susținerile din cererea introductivă și
insistând asupra faptului că prin plata efectuată în baza raportului juridic
obligațional, obligația de plată încorporată în biletul la ordin nu există și
aceste bilete trebuiau restituite, rolul lor fiind acela de a garanta
executarea obligației convenite de părți și putând fi valorificate doar dacă la
data la care obligația de plată a devenit exigibilă, nu ar fi îndeplinit
această obligație.
Prin decizia nr. 85
din 10 iunie 2009 a Curții de Apel Suceava, secția comercială și de contencios administrativ
și fiscal, a fost respins, ca nefondat, apelul declarat de reclamantă împotriva
sentinței nr. 149 din 2 februarie 2009 pronunțată de Tribunalul Suceava, secția
comercială de contencios administrativ și fiscal.
Pentru a se pronunța
astfel, instanța de apel a reținut următoarele:
Susținerea apelantei,
potrivit căreia biletele la ordin trebuie restituite pentru că obligația pe
care o garantau a fost executată, valabilă într-un raport juridic civil clasic
de genul împrumutului garantat cu un gaj asupra unui bun mobil, este inacceptabilă
în materie cambială, datorită naturii juridice specifice a acestui titlu și a
caracterelor conferite prin lege, în principal acela de a fi un titlu abstract,
complet, autonom și necondiționat.
Astfel, biletul la
ordin creează obligații autonome, obligații de sine stătătoare, astfel încât,
fiecare semnătură pusă pe titlu creează un raport juridic distinct, cu regim
propriu, viciile sau lipsurile raportului juridic anterior neafectând
valabilitatea celorlalte astfel de raporturi.
Astfel, raportul
fundamental care a stat la baza emiterii biletului la ordin, subzistă și după
emiterea lui și îndreptățește părțile la exercitarea unor acțiuni de drept
comun în ce privește executarea obligațiilor, dar nu este opozabil posesorului
legitim al titlului, posesor care în speța de față este C.E.B. și care rămâne
beneficiarul obligației necondiționate de plată pentru suma înscrisă în titlu,
putând la rândul său să gireze acest titlu unei alte persoane. Aceasta pentru
că, în beneficiul securității raporturilor comerciale, legiuitorul a înțeles ca
în această materie, să acorde prioritate aparenței, asigurând posesorului
legitim al titlului o protecție deplină, respectiv dreptul de a primi suma de
bani menționată în titlu, chiar dacă în fapt datoria primordială nu există.
Împotriva acestei
decizii a declarat recurs reclamanta SC G.S. SRL Mălini, prin administrator
judiciar Cabinet de Insolvență C.O., aducându-i următoarele critici.
Hotărârea instanței
de apel este dată cu aplicarea greșită a legii.
Biletul la ordin
reprezintă un înscris prin care o persoană (emitent) se obligă să plătească o
sumă de bani, la scadență, unei alte persoane (beneficiar) sau la ordinul
acesteia.
Cum biletul la ordin
conține asumarea propriei obligații de plată a unei sume de bani, la un anumit
termen și într-un anumit loc, rezultă că această obligație de plată derivă din
existența, între părți, a unui raport juridic.
În lipsa raportului
juridic obligațional, nu există nici obligația de plată încorporată în biletul
la ordin, iar în lipsa acestei obligații de plată, beneficiarul biletului la
ordin este obligat la restituirea acestuia.
Cum recurenta
reclamantă nu are nicio datorie față de SC C.T. SRL apreciază că este pe deplin
îndreptățită la restituirea biletelor la ordin.
Deși biletele la
ordin au fost girate către bancă, consideră că girul este un act juridic
accesoriu, iar în măsura în care obligația principală a fost stinsă, nu mai
subzistă nici obligația de plată încorporată în biletul la ordin.
Mai apreciază
recurenta că raporturile juridice ale posesorului biletului la ordin cu
girantul, rămân valabile, ceea ce înseamnă că trăgătorul va fi ținut personal
să achite sumele prevăzute în titlu.
Analizând decizia
recurată, prin raportare la criticile formulate, Înalta Curte constată că recursul
este nefondat, pentru considerentele ce urmează.
Este adevărat că
biletul la ordin reprezintă un înscris prin care o persoană (emitent) se obligă
să plătească o sumă de bani, la scadență, unei alte persoane (beneficiar) sau
la ordinul acesteia, însă, odată emis, acest înscris devine autonom, nemaifiind
legat de existența sau inexistența obligației pentru care a fost emis prima
dată.
Biletul la ordin este
atât un mijloc de plată, un titlu de credit cât și un instrument de garanție,
potrivit dispozițiilor Titlului II din Legea nr. 58/1934.
În speța de față, așa
după cum, în mod legal, a reținut și instanța de apel, chiar dacă biletele la
ordin au fost emise pentru a garanta o obligație concretă între reclamantă și
pârâta SC C.T. SRL, ele au fost girate, în mod legal, potrivit dispozițiilor
art.106 raportat la art. 13-23 din Legea nr. 58/1934, de către pârâta SC C.T.
SRL în favoarea C.E.B. ROMÂNIA SA, sucursala Suceava, păstrându-și caracterul
autonom, putând fi, pe viitor, girate, avalizate sau scontate, potrivit
dispozițiilor legale.
Singura posibilitate
pe care ar fi avut-o reclamanta, în raport cu pârâta SC C.T. SRL, ar fi cea
prevăzută de art. 1138 C. civ., și anume remiterea voluntară a titlului
original făcută de creditor, deci remiterea voluntară, de către pârâta SC C.T.
SRL, a biletelor la ordin emise de reclamantă, înainte de transmiterea lor
către bancă.
Cum această remitere
nu a avut loc, dimpotrivă, pârâta SC C.T. SRL girând aceste titluri de credit
în favoarea băncii, acestea își păstrează caracterul autonom, unitatea bancară
neavând obligația de a le remite emitentului.
Având în vedere cele
de mai sus, Înalta Curte, în baza art. 312 alin. (1) C. proc. civ., va respinge
recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de
reclamanta SC G.S. SRL Mălini, prin administrator judiciar Cabinet de
Insolvență C.O., împotriva deciziei nr. 85 din 10 iunie 2009, pronunțată de
Curtea de Apel Suceava, secția comercială, contencios administrativ și fiscal.
Irevocabilă.
Pronunțată, în ședința publică,
astăzi 20 ianuarie 2011.