Sari la conținut
ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3065/2013

CAMERĂ
penal
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3065/2013 (Înalta Curte de Casație și Justiție)

Asupra recursurilor de față, costată următoarele; Prin sentința penală nr. 96 din 11 mai 2011 pronunțată de Tribunalul Sibiu, secția penală, în baza art. 215 alin. (1), (3) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. A fost condamnat inculpatul P.M., la 1 an și 6 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de înșelăciune în formă continuată. În baza art. 84 pct. 3 din Legea nr. 59/1934 cu art. 41 alin. (2) C. pen.,a fost condamnat inculpatul la 8 luni închisoare pentru infracțiunea de emitere de file Cec fără a completa toate elementele esențiale, în formă continuată. În baza art. 34 lit. a) C. pen. au fost contopite cele două pedepse și s-a dispus ca inculpatul să execute pedeapsa de 1 an și 6 luni închisoare.

În baza art. 71 alin. (2) C. pen. au fost interzise inculpatului exercițiul drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen. pe durata executării pedepsei principale. În baza art. 81 C. pen. s-a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei închisorii pe o durată de 3 ani și 6 luni care constituie termen de încercare. În baza art. 71 alin. (5) C. pen. s-a suspendat executarea pedepsei accesorii pe durata suspendării condiționate a executării pedepsei închisorii, În baza art. 359 C. proc. pen. s-a atras atenția inculpatului asupra cauzelor de revocare a suspendări condiționate prevăzute de art. 83 C. pen. În baza art. 215 alin. (1), (3) și (5) C. pen. cu art. 41 alin. (2) C. pen.

A fost condamnat inculpatul C.F.T., la 10 ani închisoare pentru infracțiunea de înșelăciune în formă continuată. În baza art. 215 alin. (1) și (4) C. pen. cu art. 41 alin. (2) C. pen. A fost condamnat inculpatul la 4 ani închisoare pentru infracțiunea de înșelăciune în formă continuată. În baza art. 84 pct. 3 din Legea nr. 59/1934 cu art. 41 alin. (2) C. pen. A fost condamnat inculpatul la 8 luni închisoare pentru infracțiunea de emitere de file Cec fără a completa toate elementele esențiale. În baza art. 34 lit. a) C. pen. au fost contopite cele trei pedepse și s-a dispus ca inculpatul să execute pedeapsa de 10 ani închisoare. În baza art. 65 alin. (2) C. pen. s-a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a), b) și c) C. pen.

pe o durată de 2 ani după executarea pedepsei închisorii. În baza art. 71 alin. (2) C. pen. s-a interzis inculpatului exercițiul drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II- a și lit. b) și c) C. pen. pe durata executării pedepsei închisorii. Au fost obligați inculpații în solidar și în solidar cu partea responsabilă civilmente SC P.M. SRL, la asociat unic C.F.T., să plătească 38.671,24 lei despăgubiri părții civile SC U.C.M. SRL. A fost obligat inculpatul C.F.T. să plătească despăgubiri în solidar cu partea responsabilă civilmente SC P.C.M. SRL, după cum urmează: - 8.752 lei părții civile SC C.T.M.D.P. SRL Săliște prin administrator M.M.; - 9.810 lei părții civile P.M. u. A fost obligat inculpatul C.F.T.

să plătească despăgubiri în solidar cu partea responsabilă civilmente SC P.I. SRL prin lichidator judiciar SC A.E.I. SRL - reprezentant T.C.,, după cum urmează: - 269.645,67 lei părții civile SC A. SRL ; - 22.604,83 lei părții civile T.C., - 20.721,60 lei părții civile S.E., - 8.171 lei părții civile A.M., - 31.249,51 lei părții civile SC M. SRL cu sediu social la administrator C.S.D. - 47.415,74 lei părții civile SC A. SA, - 15.460 lei părții civile O.I.O., - 4.760,34 lei părții civile SC H. SA, - 11.535 lei părții civile D.I.F., - 3.156,07 lei părții civile M.I.M., - 8.056, 23 lei părții civile S.I., - 2.653,70 lei părții civile SC A. SRL, S-a constatat că prejudiciile cauzate părților civile SC A.I.

SRL, SC T.T. SRL, și S.A. sunt recuperate. În baza art. 118 alin. (1) lit. e) C. pen. s-a confiscat de la fiecare din cei doi inculpați suma de câte 6.382,50 lei. În baza art. 199 alin. (3) C. proc. pen. s-a dispus scutirea de amenda aplicată prin încheierea din data de 10 decembrie 2010 a reprezentantei inculpatului P.M., av. ales F.D. În baza art. 191 C. proc. pen. a fost obligat fiecare inculpat în solidar cu părțile responsabile civilmente, să plătească statului câte 3.000 lei cheltuieli judiciare. În considerentele acestei hotărâri instanța de fond a reținut următoarele: Prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Tribunalul Sibiu din 10 septembrie 2008 s-a pus în mișcare acțiunea penală și au fost trimiși în judecată inculpații P.M., pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 215 alin. (1) și (3) C. pen.

și o infracțiune de emitere de file Cec fără a completa toate elementele esențiale prevăzută de art. 84 pct. 3 din Legea nr. 59/1934, ambele în formă continuată și în concurs real, și C.F.T., pentru săvârșirea infracțiuni prev. de art. 215 alin. (1), (3) și 5 C. pen., a infracțiunii de înșelăciune cu filă CEC prev. de art. 215 alin. (1) și (4) C. pen. și a infracțiunii de emitere de file CEC fără a completate elementele esențiale prev. de art. 84 pct. 3 din Legea nr. 59/1934, toate în formă continuată și în concurs real. Din actul de sesizare a reieșit că în cursul anului 2006 inculpatul P.M. a menținut în eroare reprezentanții a două societăți comerciale cu ocazia încheierii și executării contractelor comerciale de vânzare cumpărare emițând și file CEC fără a completa toate elementele esențiale.

În ceea ce privește inculpatul C.F.T., a reieșit că ar fi avut o activitate infracțională mult mai amplă decât primul, comițând acte de inducere și menținere în eroare în cazul unor fapte descrise în rechizitoriu la punctele 1-5, 10 și 12-18. De asemenea ar fi comis mai multe acte de înșelăciune cu file CEC, care sunt descrise la punctele 6-9 și 11. Același inculpat ar mai fi comis și două acte de emitere de file CEC fără a completa toate elementele esențiale. În timpul urmăririi penale și al cercetării judecătorești au fost ascultați inculpații, au fost audiați martorii S.L.C., B.S., C.A., M.A., V.A., I.O.L., M.C., S.P.C., B.G.G., P.N., iar la dosar se găsesc plângerile penale și declarațiile părților vătămate, înscrisuri doveditoare ale tranzacțiilor, cecuri, bilete la ordin și alte înscrisuri.

În timpul cercetării judecătorești, la cererea inculpatului C.F.T. a fost efectuată o expertiză contabilă. Din coroborarea probelor administrate în cauză a rezultat următoarele: Inculpatul C.F.T. a deținut în perioada anilor 2005-2006 funcția de administrator la trei societăți comerciale SC P.I. SRL Sibiu, SC P.C.M. SRL Sibiu și SC P. SRL Sibiu. La toate a avut și calitatea de asociat. Primele două societăți au avut ca obiect de activitate comercializarea materialelor de construcție, iar cea de a treia, prestare de servicii în domeniul imobiliar. În perioada 15 martie 2006 - 12 aprilie 2006, inculpatul P.M. a fost și el administrator la SC P.C.M. SRL Sibiu, după această dată retrăgându-se din funcție.

SC P.I. SRL a avut deschise conturi la B.R., B.R.D. și B.T. A fost declarată în interdicție bancară de a emite file CEC de cate B.R. la 27 februarie 2006, de către B.R.D. la 8 martie 2006 și declarată în interdicție de a emite bilete la ordin de către B.T. la 12 octombrie 2005. SC P.C.M. SRL Sibiu a avut deschis cont la B.C.R. fiind declarată în interdicție bancară de a mai emite bilete la ordin la 18 noiembrie 2005. Din momentul în care o societate este declarată în interdicție bancară majoră, aceasta privind file CEC, are obligația de a restitui carnetele de cecuri și nu mai are voie să emită alte file Cec aferente conturilor deschise la alte bănci, carnetele cu cecuri urmând a fi restituite.

Această obligație inculpații nu au respectat-o. În perioada octombrie 2005 - iunie 2006 inculpați au înșelat mai multe societăți comerciale din Sibiu și din alte localități prin plata mărfurilor cumpărate cu file CEC și bilete la ordin fără a avea disponibil bănesc în conturile de la bănci. Concret, această modalitate de a proceda a fost prezentată distinct în funcție de fiecare parte vătămată.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ
0,96
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3246/2013
e) C. pen., a condamnat pe același inculpat la pedeapsa de 5 luni închisoare pentru infracțiune de emitere a unei file cec fără a avea disponibil în cont. În baza art. 84 alin. (1) pct. 3 din Legea nr. 59/1934, cu aplicarea art. 41 alin. (2
ÎCCJ
0,95
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3313/2013
perioada termenului de încercare. Conform disp. art. 359 C. proc. pen. s-a atras atenția inculpatului asupra consecințelor nerespectării disp. art. 83, 84 C. pen., în sensul că se va dispune revocarea suspendării condiționate a executării p
ÎCCJ
0,95
ÎCCJ, Secția penală
pen. anterior cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. anterior l-a condamnat pe același inculpat la pedeapsa de 12 (doisprezece) ani închisoare și 6 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen.
ÎCCJ 2013-11-18
0,95
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3592/2013
Asupra recursurilor de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 20 din 07 februarie 2012 a Tribunalului Sibiu pronunțată în Dosarul nr. 1833/85/2010 în baza art. 334 C. proc. pen. s-a schimbat încad
ÎCCJ
0,95
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3987/2013
psa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a ll-a și lit. b) C. pen., iar în temeiul art. 71 alin. (5) C. pen., s-a dispus suspendarea executării pedepsei accesorii, pe durata termenului de încercare de 5 (ci
{# Case pages are where organic search lands. Ask for an account here — with what the account is actually worth — instead of sending a first-time reader straight to a price list. #}
Cont gratuit

Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.

Sursă