ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3592/2013

Asupra recursurilor de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 20 din 07 februarie 2012 a Tribunalului Sibiu pronunțată în Dosarul nr. 1833/85/2010 în baza art. 334 C. proc. pen. s-a schimbat încadrarea juridică a faptelor pentru care a fost trimis în judecată inculpatul V.Ș. din complicitate la infracțiunea de înșelăciune, prev. de art. 26 C. pen., raportat la art. 215 alin. (1), (2), (3) și (5) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., în infracțiunea de înșelăciune, faptă prev. de art. 215 alin. (1), (2), (3) și (5) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., text de lege în baza căruia l-a condamnat pe inculpat la pedeapsa închisorii de 10 ani și la pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor civile prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) C. pen.

pe o durată de 4 ani după executarea pedepsei principale, pentru săvârșirea infracțiunii continuate de înșelăciune. În baza art. 25 C. pen. raportat la art. 290 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. a condamnat pe același inculpat la pedeapsa închisorii de 1 an pentru săvârșirea infracțiunii de instigare la fals în înscrisuri sub semnătură privată, în formă continuată. În baza art. 33 lit. a), art. 34, art. 35 C. pen., a contopit pedepsele aplicate inculpatului V.Ș. urmând ca acesta să execute pedeapsa rezultantă de 10 ani închisoare și pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor civile prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) C. pen., pe o durată de 4 ani după executarea pedepsei principale.

În baza art. 71 alin. (2) C. pen. a interzis inculpatului exercițiul drepturilor civile prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) C. pen. În baza art. 334 C. proc. pen. a schimbat încadrarea juridică a faptelor pentru care a fost trimis în judecată inculpatul C.F., din instigare la infracțiunea de înșelăciune prev. de art. 25 C. pen. rap. la art. 215 alin. (1), (2), (3) și (5) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., în infracțiunea de înșelăciune prev. de art. 215 alin. (1), (2), (3) și (5) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. În baza art. 215 alin. (1), (2), (3) și (5) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., și art. 65 alin. (2) C. pen. l-a condamnat la: - pedeapsa închisorii de 10 ani și la pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) C. pen., pe o durată de 4 ani după executarea pedepsei principale pentru săvârșirea infracțiunii continuate de înșelăciune.

În baza art. 71 alin. (2) C. pen. a interzis inculpatului drepturile civile prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) C. pen. În baza art. 26 C. pen. raportat la art. 215 alin. (1), (2), (3) și (5) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., art. 65 alin. (2) C. pen. și art. 320 1 C. proc. pen. a condamnat inculpata P.M. la pedeapsa închisorii de 4 ani și pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor civile prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) C. pen., pe o durată de 2 ani după executarea pedepsei principale pentru săvârșirea infracțiunii continuate de complicitate la înșelăciune. În baza art. 290 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., art. 320 1 C. proc.

pen. a condamnat pe aceeași inculpată la pedeapsa închisorii de 5 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii continuate de fals în înscrisuri sub semnătură privată. În baza art. 33 lit. a), art. 34, art. 35 C. pen. a contopit pedepsele aplicate inculpatei, urmând ca aceasta să execute pedeapsa rezultantă de 4 ani închisoare și pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor civile prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) C. pen., pe o durată de 2 ani după executarea pedepsei principale. În baza art. 71 alin. (2) C. pen., a interzis inculpatei drepturile civile prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) C. pen.

În baza art. 86 1 C. pen., a dispus suspendarea sub supraveghere a pedepsei de 4 ani închisoare aplicată inculpatei pe o durată de 6 ani ce constituie termen de încercare în condițiile art. 86 2 C. pen., impunând inculpatei următoarele măsuri de supraveghere: să se prezinte la datele fixate la Serviciul de Probațiune de pe lângă Tribunalul Sibiu, să anunțe în prealabil orice schimbare de domiciliu, reședință sau locuință și orice deplasare care depășește 8 zile, precum și întoarcerea, să comunice și să justifice schimbarea locului de muncă, să comunice informații de natură a putea fi controlate mijloacele de existență, în baza art. 359 C. proc. pen. a atras atenția inculpatei asupra cauzelor de revocare a suspendării sub supraveghere a pedepsei prev. de art. 86 4 C. pen., în baza art. 71 alin. (5) C. pen., pe durata suspendării sub supraveghere a pedepsei aplicate s-a suspendat și pedeapsa accesorie.

Sub aspectul laturii civile în baza art. 14, art. 346 C. proc. pen. a obligat inculpații, în solidar, la plata către partea civilă E.R.S. IFN SA cu sediul în București, a sumei de 333.143 RON, cu titlu de despăgubiri materiale. A dispus anularea adeverințelor de venit falsificate aflate la dosar urmărire penală, cu obligarea fiecărui inculpat la plata cheltuielilor judiciare către stat în sumă de câte 3.300 RON, din care 300 RON reprezintă onorariul avocaților desemnați din oficiu la fond pentru fiecare inculpat. Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut că, pe parcursul anului 2007, inculpații V.Ș. și C.F., profitând de naivitatea unor persoane cu stare financiară precară, le-a propus încheierea anumitor contracte de credit pentru achiziționarea de telefoane mobile, în sistem rate, de la magazinul SC E.G.

SRL din Mediaș, cărora le furnizau documente care atestau date false privind calitatea acestora de angajați și privind salariul avut, asigurându-i că nu vor fi nevoiți să achite ratele aferente creditelor. Modalitatea de comitere a faptelor s-a bazat pe procedura achiziționării de telefoane mobile, în sistem rate, practicată de magazinul SC E.G. SRL Mediaș în care solicitantul alegea din magazin telefoanele pe care le dorea să le achiziționeze în sistem rate, prezenta apoi referentului de rate, iar ulterior prin transmitere electronică, formularul astfel completat, era transmis instituției financiare colaboratoare E.R.S. IFN SA, B.F. IFN - care verifica solvabilitatea. În cazul în care banca își dădea acceptul de acordare a creditului, se întocmea dosarul de creditare, cu mențiunea că aceste două documente se semnau personal de solicitantul creditului, după care se trimiteau băncii care emitea cardul.

Produsul astfel achiziționat era remis clientului care plătea ratele la banca emitentă și, în funcție de valoarea bunurilor achiziționate și veniturile declarate, primea un card E.F.G. IFN SA pe care mai avea un disponibil bănesc pe care îl putea utiliza, iar magazinul emitea și o factură pentru produsul achiziționat, care era înaintată cu dosarul de credit. A mai reținut că inculpații V.Ș. și C.F. au racolat de pe raza municipiului Mediaș și a localităților limitrofe (Copșa Mică, Târnava, Brateiu, Bazna), persoane fără ocupație, cu stare financiară precară, de etnie rromă, de cele mai multe ori fără pregătire școlară, uneori cu afecțiuni psihice, cărora le-au solicitat buletinul de identitate și le-a promis sume cuprinse între 150 - 400 RON, dacă erau de acord să achiziționeze telefoane mobile în sistem rate, spunându-le acestora că, după contractarea creditelor nu vor trebui să achite aceste rate, iar bunurile contractate vor fi luate de membrii grupării.

Alteori, inculpații au promis persoanelor racolate că în schimbul contractării creditelor, vor fi încadrați în muncă în firmele unde aceștia pretindeau, în mod mincinos că sunt patroni, iar în unele situații au sustras buletine de identitate, pe care le-au utilizat pentru încheierea unor contracte de credit în numele titularilor, după ridicarea produselor trimițând buletinele la adresele titularilor. Concret, înainte de intrarea în incinta magazinului, persoanele racolate erau instruite de către inculpatul V.Ș. sau inculpatul C.F., să nu vorbească sau să adreseze întrebări angajaților magazinului de telefonie mobilă, ci doar să semneze în locurile care le vor fi indicate de către aceștia.

Adeverințele de salariu au fost completate cu datele reale ale unor societăți comerciale de pe raza municipiului Mediaș, pe care au fost aplicate ștampile false, iar numerele de telefon atât ale societății, cât și ale clienților erau false și aparțineau unor membrii ai grupării infracționale care confirmau angajaților băncii autenticitatea celor redactate în cuprinsul adeverințelor, respectiv calitatea de angajat și cuantumul trecut pe adeverință. În această modalitate, inculpații V.Ș. și C.F. au racolat peste 65 de persoane și le-a propus să achiziționeze bunuri în rate în schimbul unor sume de bani, cuprinse între 100 și 300 RON, promițându-le totodată că nu vor avea nicio obligație de plată a ratelor.

Alteori, inculpații le-a solicitat martorilor actul de identitate pentru a le găsi locuri de muncă. Prin modalitatea în care au acționat inculpații au cauzat E.R.S. IFN SA un prejudiciu în sumă de 333.143 RON, pentru care s-a constituit parte civilă în cauză. Audiată în fața instanței, inculpata P.M. a recunoscut faptele reținute în sarcina sa, solicitând aplicarea dispozițiilor art. 320 1 C. proc. pen., solicitare apreciată ca fiind întemeiată de către instanță. Prima instanță a reținut că analiza actelor și lucrărilor dosarului a relevat că inculpații C.F. și V.Ș., au conceput un plan, în scopul obținerii unor venituri substanțiale ilicite prin achiziționarea de telefoane mobile de la magazinul SC E.G.

SRL Mediaș și revânzarea ulterioară a acestora. Întrucât acest magazin a practicat un sistem de vânzare a telefoanelor mobile în rate, pe baza buletinului de identitate și a unei adeverințe de salariu, cei doi inculpați au racolat persoane cu situație materială precară, cărora le-au oferit bani, i-au dus cu autoturismul la acel magazin și le-au dat asigurări că nu vor avea nicio obligație să plătească rate. Aceste asigurări date de inculpat au fost de natură a convinge martorii să semneze acele contracte, cu atât mai mult cu cât unii dintre ei erau rude sau cunoscuți ai inculpatului, iar marea lor majoritate nu știau să citească, nu au fost înștiințați despre natura obligațiilor asumate, iar sumele de bani oferite de inculpați erau în măsură să întregească veniturile infime pe care le aveau martorii la acel moment.

În alte împrejurări, inculpații au restituit buletinele martorilor, comunicându-le faptul că cererile de creditare formulate în numele lor nu au fost aprobate, cum este cazul martorilor B.I., M.I., S.E., iar, în alte rânduri, inculpații au folosit buletine de identitate pierdute sau sustrase, încheind contracte de credit pe numele titularilor, așa cum este cazul martorilor B.A. și Z.P.I. O altă modalitate de inducere în eroare a martorilor a constat în promisiunea făcută martorilor că vor fi angajați la diferite societăți comerciale, astfel că martorii erau determinați să predea inculpaților actele de identitate care erau folosite la încheierea unor contracte de credit, așa cum a fost cazul martorilor M.G., P.D., P.M., P.C.

În toate cazurile, inculpații s-au preocupat de procurarea unor adeverințe de venituri false, pe numele martorilor, pentru a facilita obținerea creditelor. Astfel, inculpata P.M. a completat adeverințe de venituri tipizate care păreau că sunt emise de diverse societăți, precum SC S.C.M. SRL, SC A. SRL, SC N. SRL, SC P. SRL, SC C. SRL, SC R.M. SRL, SC M.C. SRL, SC C.O. SRL, SC P.A. SRL, SC H. SRL, ștampilele aplicate pe aceste adeverințe fiind falsificate. Sub acest aspect, este relevant raportul de constatare științifică grafoscopică din 06 aprilie 2009 care a atestat faptul că scrisul de mână cu care au fost completate aceste adeverințe aparține inculpatei P.M. aspect recunoscut de inculpată atât în faza de urmărire penală, cât și în fața instanței.

Aceste aspecte au fost recunoscute de inculpata P.M., atât în faza de urmărire penală, cât și în fața instanței, dar și de inculpatul C.F., audiat în faza de urmărire penală. De asemenea, analiza comparativă a impresiunilor ștampilelor aplicate pe aceste adeverințe cu cele puse la dispoziție de societățile comerciale au relevat faptul că aceste ștampile au fost falsificate. În același sens sunt și datele furnizate de I.T.M. Sibiu care confirmă faptul că persoanele înscrise pe aceste adeverințe de venit nu figurează ca angajate ale societăților comerciale menționate. Actele de identitate ale persoanelor racolate de inculpatul V.Ș. de inculpatul C.F. erau aduse de aceștia la domiciliul inculpatei P.M., unde aceasta completa rubricile unor formulare reprezentând adeverințe de venit cu datele de identificare ale unor societăți comerciale notate de inculpat pe hârtie.

De asemenea, inculpatul V.Ș. a dictat datele falșilor angajați de pe buletinele de identitate pe care le avea asupra sa și a imitat semnăturile reprezentanților acestor societăți pe o coală de hârtie pentru ca inculpata P. să execute respectivele semnături pe adeverințele de venit. Apoi, adeverințele de salariu au fost ștampilate de inculpat și folosite la încheierea contractelor de creditare. În aceste condiții, prima instanță a reținut că inculpatul V.Ș. se face vinovat de instigare la fals în înscrisuri sub semnătură privată, acesta determinând-o pe inculpata P.M. să contrafacă scrierea și subscrierea adeverințelor de venit, acestea fiind predate magazinului SC E.G. SRL Mediaș, pentru obținerea unor contracte de credit pentru telefoane mobile, faptă prev. și ped.

de art. 25 C. pen. raportat la art. 290 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. A mai reținut că inculpatul V.Ș. l-a însoțit pe C.F. la magazinul din Mediaș, conducând autoturismul cu care s-au deplasat martorii, și le-a solicitat să nu discute cu angajații magazinului și să nu pună întrebări, îndrumându-i în legătură cu modul de semnare a contractelor, achitându-le martorilor diverse sume de bani pentru a semna contractele de vânzare-cumpărare. Sub aspectul laturii obiective, activitatea concretă desfășurată de cei doi inculpați, în baza aceleiași rezoluții infracționale, a constat în racolarea unui număr mare de persoane convingându-i, sub diferite pretexte, să le predea actele de identitate, să se deplaseze la magazinul SC E.G.

SRL Mediaș și să semneze contracte de vânzare-cumpărare pentru telefoane mobile în rate, predându-le martorilor diverse sume de bani pentru a-i convinge să facă acest lucru. Astfel, instanța de fond a apreciat că actele materiale desfășurate de cei doi inculpați se circumscriu laturii obiective a infracțiunii de înșelăciune în convenții, acțiunea de inducere în eroare fiind concretizată în prezentarea ca adevărată a unei fapte mincinoase, aceea că martorii sunt angajați ai diferitelor societăți comerciale și au posibilități financiare de a achita ratele, creându-se astfel o falsă reprezentare a realității. Această activitate de inducere în eroare a avut ca rezultat paguba produsă E.R.S. IFN SA.

Sub aspectul laturii subiective, inculpații au acționat cu intenție directă, urmărind ca, prin activitatea de inducere în eroare să obțină, pentru sine, foloase materiale injuste pentru ei, și nu pentru martori, și nu au acționat cu intenția de a-i determina pe martori să comită o înșelăciune pentru a obține foloase materiale injuste, activitatea lor se privește ca fiind aceea a unor coautori la infracțiunea de înșelăciune, și nu de instigatori sau complici, motiv pentru care, prima instanță a schimbat încadrarea juridică a faptelor celor doi inculpați, din complicitate, respectiv instigare la infracțiunea de înșelăciune în infracțiunea de înșelăciune prevăzută de art. 215 alin. (1), (2), (5) C. pen.

cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., fapta având caracter continuat în timp, fiind săvârșite 85 acte materiale în baza aceleiași rezoluții infracționale. La individualizarea judiciară a pedepsei aplicate inculpaților, instanța de fond a avut în vedere numărul mare de acte materiale (85 acte materiale), amploarea activității infracționale dată de numărul mare al martorilor determinați să încheie aceste contracte, valoarea mare a prejudiciului, împrejurările comiterii faptei (prin inducerea în eroare a unor persoane fără pregătire școlară, cu venituri modeste, prin determinarea acestora în baza unor sume de bani predate, și prin folosirea unor adeverințe de venituri false), dar și atitudinea procesuală a inculpaților, care, din faza de urmărire penală s-au sustras urmăririi penale, nefiind cunoscută locația lor actuală, și nu au acoperit nici măcar parțial prejudiciul produs.

Împotriva sentinței au declarat apel, în termen legal, Parchetul de pe lângă Tribunalul Sibiu care a invocat greșita individualizare judiciară a pedepsei aplicate celor doi inculpați raportat la natura și gravitatea faptei, iar cu privire la inculpata P.M. a critica sentința sub aspectul nelegalității, apreciind că i-a fost aplicată o pedeapsă în alte limite decât cele legale, iar în ceea ce privește modalitatea de executare a apreciat-o ca fiind prea blândă. Inculpatul V.Ș. a criticat sentința sub aspectul nelegalității solicitând efectuarea unei expertize pentru stabilirea corectă a valorii prejudiciului cauzat părții civile.

La data de 26 iunie 2012 a fost admisă cererea privind efectuarea unui raport de expertiză contabilă pentru stabilirea cuantumului concret al prejudiciului și precizarea dacă s-a achitat sau nu parte din prejudiciu, iar potrivit concluziilor raportului de expertiză prejudiciul cauzat prin cele 85 de contracte încheiate prin înșelarea persoanelor este de 182.696,70 RON și, de asemenea, acesta nu a fost achitat parțial sau total de către niciunul dintre inculpații din cauză. Prin decizia penală nr. 5/A din 16 ianuarie 2013 pronunțată de Curtea de Apel Alba Iulia, secția penală și pentru cauze cu minori, au fost admise apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Sibiu și de inculpatul V.Ș.

împotriva sentinței penale nr. 20 din data de 07 februarie 2012 pronunțată de Tribunalul Sibiu și prin extinderea efectelor acestora și cu privire la inculpații C.F. și P.M. a fost desființată în parte sentința penală atacată și rejudecând: În baza dispozițiilor art. 334 C. proc. pen. s-a dispus: - schimbarea încadrării juridice a faptei pentru care a fost condamnat inculpatul V.Ș. din infracțiunea prev. de art. 215 alin. (1), (2), (3) și (5) C. pen. cu aplicarea dispozițiilor art. 41 alin. (2) și art. 65 alin. (2) C. pen., în infracțiunea prev. de art. 215 alin. (1), (2), (3) C. pen. cu aplicarea dispozițiilor art. 41 alin. (2) și art. 65 alin. (2) C. pen.; - schimbarea încadrării juridice a faptei pentru care a fost condamnat inculpatul C.F.

din infracțiunea prev. de art. 215 alin. (1), (2), (3) și (5) C. pen. cu aplicarea dispozițiilor art. 41 alin. (2) și art. 65 alin. (2) C. pen., în infracțiunea prev. de art. 215 alin. (1), (2), (3) C. pen. cu aplicarea dispozițiilor art. 41 alin. (2) și art. 65 alin. (2) C. pen. și - schimbarea încadrării juridice a faptei pentru care a fost condamnată inculpata P.M. din infracțiunea prev. de art. 26 raportat la art. 215 alin. (1), (2), (3) și (5) C. pen. cu aplicarea dispozițiilor art. 41 alin. (2) și art. 65 alin. (2) C. pen. în infracțiunea prev. de art. 26 raportat la art. 215 alin. (1), (2), (3) C. pen. cu aplicarea dispozițiilor art. 41 alin. (2) și art. 65 alin. (2) C. pen. În baza dispozițiilor art. 215 alin. (1), (2), (3) C. pen.

cu aplicarea dispozițiilor art. 41 alin. (2) și art. 65 alin. (2) C. pen. a condamnat pe inculpatul V.Ș. la pedeapsa de 4 ani închisoare, pe care a contopit-o cu pedeapsa de 1 an închisoare aplicată în baza dispozițiilor art. 25 raportat la art. 290 alin. (1) C. pen., art. 41 alin. (2) C. pen. pentru săvârșirea infracțiunii de instigare la fals în înscrisuri sub semnătură privată, în formă continuată pe care a menținut-o, stabilind ca inculpatul să execute pedeapsa rezultantă de 4 ani închisoare și 2 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor civile prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a lit. b) C. pen. În baza dispozițiilor art. 215 alin. (1), (2), (3) C. pen. cu aplicarea i dispozițiilor art. 41 alin. (2) și art. 65 alin. (2) C. pen.

a condamnat pe inculpatul C.F. la pedeapsa de 4 ani închisoare și 2 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor civile prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a lit. b) C. pen. În baza dispozițiilor art. 26 raportat la art. 215 alin. (1), (2), (3) C. pen. cu aplicarea dispozițiilor art. 41 alin. (2), art. 65 alin. (2) C. pen. și prin aplicarea dispozițiilor art. 320 1 C. proc. pen. a condamnat pe inculpata P.M. la pedeapsa de 3 ani închisoare pe care a contopit-o cu pedeapsa de 5 luni închisoare, aplicată în baza dispozițiilor art. 290 alin. (1) cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. și art. 320 1 C. proc. pen., pentru săvârșirea infracțiunii continuate de fals în înscrisuri sub semnătură privată, pe care a menținut-o, stabilind ca inculpata să execute pedeapsa rezultantă de 3 ani închisoare și 1 an și 6 luni pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor civile prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a lit. b) C. pen.

În baza dispozițiilor art. 86 1 C. pen. a dispus suspendarea sub supraveghere a pedepsei de 3 ani aplicată inculpatei pe o durată de 5 ani ce constituie termen de încercare în condițiile art. 86 2 C. pen. În baza dispozițiilor art. 14, 346 C. proc. pen. a obligat inculpații în solidar la plata către partea civilă E.R.S. IFN SA cu sediul în București, a sumei de 182.696,70 RON pentru cele 85 contracte de credit (conform raportului de expertiză contabilă judiciară întocmit de expert B.D.R.D. în apel). A menținut celelalte dispoziții ale sentinței penale atacate și a stabilit să rămână în sarcina statului cheltuielile judiciare. A reținut ca fondată critica Parchetului privind aplicare unei pedepse nelegale inculpatei P.M.

în condițiile reținerii prevederilor art. 320 1 C. proc. pen. Totodată, a apreciat ca fiind fondate criticile inculpatului V.Ș. sub aspectul încadrării juridice dată faptelor de înșelăciune în forma autoratului și instigării, în raport de concluziile raportului de expertiză contabilă, constatând că se impune înlăturarea formei calificate prev. de alin. (5) al art. 215 C. pen. - consecințe deosebit de grave. Încadrarea juridică corectă a faptelor privește stabilirea concordanței depline între fapta săvârșită de inculpată și norma penală specială care încriminează acea faptă, precum și în raport cu dispozițiile penale generale aplicabile faptei comise. Prin urmare, încadrarea juridică temeinică și legală implică, în primul rând și în mod obligatoriu, stabilirea exactă a situației de fapt.

Astfel, potrivit expertizei efectuată în cursul urmăririi penale, cuantumul prejudiciului dovedit, în mod real și complet este de 182.000 RON, fapt ce impune înlăturarea alin. (5) al art. 215 C. pen. Inculpatul-apelant V.Ș. a susținut că nu s-a făcut în cauză dovada producerii prin infracțiune a unei pagube materiale mai mari de 200.000 RON. Or, partea vătămată s-a constituit inițial parte civilă în cauză cu suma de 333.143,00 RON, pentru ca, ulterior, prin expertiza efectuată în cursul judecării apelului să se stabilească prejudiciul de 182.696,70 RON. Rezultă așadar că, prin infracțiune, s-a produs o pagubă materială ce nu depășește plafonul de 200.000 RON stabilit prin art. 147 C. pen., așa încât, încadrarea juridică a faptelor, cu referire la reținerea alin. (5) al art. 215 C. pen., s-a impus a fi schimbată prin înlăturarea dispozițiilor art. 215 alin. (5) C. pen.

(limitele de pedeapsă de la 10-20 ani prin noua încadrare devin între 3-15 ani). Tragerea la răspundere penală a celor trei inculpați și, pe cale de consecință, și tragerea la răspundere civilă a acestora privește regulile referitoare la stabilirea elementelor constitutive ale infracțiunii reținute în sarcina și a celor referitoare la repararea pagubei, așa cum sunt prevăzute de C. pen. și legea civilă. Pe de altă parte, a reținut că corespunzător acestei încadrări juridice a faptelor în infracțiunea de înșelăciune în forma calificată, dar cu înlăturarea consecinței deosebit de grave, corelativ și obligația de dezdăunare se va stabili în raport cu noua încadrare. Având în vedere că în cauză intimații inculpați C.F.

și P.M. nu au exercitat calea de atac a apelului, a nu extinde efectele pozitive ale schimbării încadrării juridice în infracțiunea de înșelăciune fără consecința deosebit de gravă ar avea semnificația menținerii unei agravări a situației acestora. Așa fiind, instanța de prim control judiciar a extins efectele și pentru cei doi inculpați, iar la stabilirea pedepselor și a modalității de executare a avut în vedere criteriile prev. de art. 72 C. pen. În acest context, examinând cauza în raport cu noua încadrare juridică a aplicat inculpatei P.M. o pedeapsă în cuantum de 3 ani închisoare, iar ca modalitate de executare a apreciat că suspendarea sub supraveghere se constată este potrivită și corespunde scopului pedepsei astfel cum a fost stabilit prin dispozițiile art. 52 C. pen.

A reținut că în mod justificat prima instanță a valorificat recunoașterea inculpatei în procesul de individualizare al pedepsei și având în vedere circumstanțele personale ale acesteia (lipsa antecedentelor penale), contribuția infracțională (complice), a menținut modalitatea de executare în condițiile art. 86 1 C. pen. În ceea ce îi privește pe inculpații V.Ș. și C.F. a apreciat că aplicarea unor pedepse de câte 4 ani închisoare, în regim de executare, în raport cu noua încadrare juridică a faptei prevăzute de art. 215 alin. (1), (2), (3) C. pen. corespunde scopului preventiv educativ al pedepsei astfel cum este reglementat de dispozițiile art. 52 C. pen. Împotriva deciziei au declarat recurs, în termen legal, inculpații C.F.

și V.Ș. criticând-o sub aspectul nelegalității și netemeiniciei, invocând în drept, cazurile de casare prevăzute de art. 385 9 pct. 14, 18 și 21 C. proc. pen. În dezvoltarea motivelor de recurs inculpatul C.F., întemeiat pe cazurile de casare prev. de art. 385 9 pct. 21 și 18 C. proc. pen., a criticat ambele hotărâri sub aspectul greșitei sale condamnări, arătând că a lipsit de la judecata în apel și nu a putut să-și propună probe, iar probele administrate nu au dovedit vinovăția sa, singurul vinovat fiind coinculpatul V.Ș., solicitând achitarea în temeiul dispozițiilor art. 11 pct. 2 lit. a) rap. la art. 10 lit. d) C. proc. pen. În subsidiar, a solicitat reducerea pedepsei întemeiat pe cazul de casare prev. de art. 385 9 pct. 14 C. proc.

pen. Inculpatul V.Ș. circumscris cazului de casare prev. de art. 385 9 pct. 18 C. proc. pen. a solicitat achitarea sa în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) C. proc. pen. raportat la art. 10 lit. b) 1 C. proc. pen., întrucât faptei îi lipsește pericolul social al unei infracțiuni având în vedere expertiza efectuată în cauză care a constatat lipsa prejudiciului. În subsidiar, în susținerea cazului de casare prev. de art. 385 9 pct. 14 C. proc. pen. a solicitat redozarea pedepsei în sensul reducerii cuantumului acesteia și aplicarea dispozițiilor art. 86 1 C. pen. Verificând cauza atât sub aspectul motivelor de recurs invocate, care se circumscriu art. 385 9 pct. 14, 18 și 21 C. proc. pen., cât și din oficiu - potrivit art. 385 9 alin. (3) C. proc.

pen. - Înalta Curte apreciază că hotărârile atacate sunt legale și temeinice iar recursurile declarate de inculpații C.F. și V.Ș. ca nefondate, pentru considerentele ce vor fi expuse: 1. Referitor la criticile inculpatului C.F. întemeiate pe dispozițiile art. 385 9 pct. 18 și 21 C. proc. pen., Înalta Curte nu le va analiza, având în vedere limitele în care poate fi judecat recursul declarat de inculpat. Potrivit dispozițiilor art. 385 1 alin. (4) C. proc. pen., nu pot fi atacate cu recurs sentințele împotriva cărora persoanele prev. în art. 362 C. proc. pen. nu au folosit calea de atac a apelului ori acesta a fost retras, atunci când legea prevede această cale de atac. De la această regulă există și o excepție, în sensul că împotriva deciziilor pronunțate în apel se poate declara recurs de către persoanele menționate în art. 362 C. proc.

pen., chiar dacă nu au folosit calea de atac a apelului, dacă prin decizia pronunțată în apel s-a modificat soluția din sentință și numai cu privire la acea modificare. Prin urmare, în această ipoteză exercitarea recursului este limitată numai la modificările aduse sentinței ca urmare a admiterii apelului declarat de către una dintre persoanele prev. de art. 362. În cauză, sentința instanței de fond a fost modificată ca urmare a admiterii apelului declarat de inculpatul V.Ș. și au fost extinse efectele apelului și cu privire la inculpații C.F. și P.M., dar numai în ceea ce privește încadrarea juridică dată faptei, fiind aplicate inculpaților pedepse într-un cuantum mai redus, iar în cazul inculpatei P. fiind menținute dispozițiile art. 86 1 C. pen.

în ceea ce privește modalitatea de executare. Ca atare, inculpatul C.F. era îndreptățit la decalarea căii de atac a recursului, dar numai în limitele în care a fost modificată sentința de către instanța de prim control judiciar. Or, criticile invocate de recurent în cadrul cazurilor de casare prev. de art. 385 9 pct. 18 și 21 C. proc. pen. exced acestor modificări aduse de către instanța de apel hotărârii primei instanțe și, în consecință, nu vor fi analizate de către instanța de recurs. În ceea ce privește critica recurentului inculpat privind greșita individualizare judiciară a pedepsei, circumscrisă cazului de casare prev. de art. 385 9 pct. 14 C. proc. pen., Înalta Curte constată că este neîntemeiată.

Astfel, examinând modalitatea de individualizare judiciară a pedepsei aplicate - sub aspectul cuantumului și a modalității de executare - constată că, în cauză, instanța de apel a avut în vedere criteriile generale de individualizare din perspectiva finalității preventive a sancțiunii penale indicată de legiuitor în art. 52 C. pen., apreciind în mod corespunzător pericolul social al faptei, împrejurarea și modalitatea de săvârșire a acesteia, acordând eficiența cuvenită circumstanțelor personale ale inculpatului chiar dacă nu le-a dat valență juridică în condițiile art. 74 lit. a) C. pen., însă l-a valorificat în procesul individualizării sancțiunii aplicate pe care a orientat-o spre minimul special prevăzut de lege.

Înalta Curte, în baza propriului examen, raportat la natura și gravitatea faptei reținute în sarcina inculpatului C.F., gradul de pericol social concret al faptei determinat de forma agravată și caracterul continuat, consecințele produse, dar și de circumstanțele personale ale inculpatului, reține că atât prin cuantum (4 ani închisoare), cât și prin modalitatea de executare - în regim privativ de libertate - sancțiunea aplicată corespunde scopului preventiv-educativ al pedepsei, iar o reducere a cuantumului, astfel cum a solicitat recurentul, nu ar fi justificată. Pentru aceste considerente, urmează să respingă recursul inculpatului ca nefondat. 2. Neîntemeiate sunt și criticile recurentului inculpat circumscrise cazului de casare prev. de art. 385 9 pct. 18 C. proc.

pen. În legătură cu infracțiunile de înșelăciune în formă agravată și instigare la fals în înscrisuri sub semnătură privată, comise de inculpatul V.Ș., Înalta Curte constată că în cauză s-a făcut o analiză judicioasă a probelor și o interpretare corespunzătoare a acestora de către cele două instanțe, reținându-se în mod corect situația de fapt în concordanță cu dispozițiile art. 6 și art. 62 C. proc. pen., vinovăția inculpatului și încadrarea juridică a faptelor, respectiv înșelăciune în convenții în formă continuată, prev. de art. 215 alin. (1), (2) și (3) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. și instigare la fals în înscrisuri sub semnătură privată în formă continuată, prev. de art. 25 C. pen.

rap. la art. 290 C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. Din probatoriile administrate rezultă că, în cursul anului 2007, inculpatul V.Ș. împreună cu inculpatul C.F. au indus în eroare 65 de persoane din municipiul Mediaș și localități limitrofe, cu posibilități financiare limitate și care făceau parte din etnia rromă, să încheie contracte de vânzare-cumpărare în rate a unor telefoane mobile de la magazine specializate, pentru sume cuprinse între 100-400 RON, promițându-le că nu vor fi nevoiți să achite ratele și că vor fi angajați la societățile deținute de inculpați și în numele cărora au emis adeverințele ce atestau calitatea părților vătămate de angajați și a veniturilor obținute de aceștia.

Adeverințele necesare obținerii creditului erau completate cu date de identificare reale ale unor societăți comerciale de către inculpata P.M., la instigarea inculpatului V.Ș., iar la momentul achiziționării telefoanelor, părțile vătămate au fost instruite de către inculpații V.Ș. și C.F. să nu dea prea multe detalii celor de la vânzare și să se limiteze doar la a semna actele prezentate de aceștia. În această modalitate au fost încheiat 85 de contracte de vânzare-cumpărare. Relevanță sub aspect probator prezintă declarațiile inculpatei P.M., care a recunoscut comiterea faptelor, a inculpatului V.Ș.

care nu a negat comiterea faptelor, ci a contestat doar valoarea prejudiciului, declarațiile persoanelor induse în eroare ce au calitate de martori în prezenta cauză, actele și documentele folosite pentru obținerea creditelor, concluziile raportului de constatare tehnico-științifică care a stabilit că actele au fost completate de inculpata P.M., privind expertiza grafologică, actele puse la dispoziție de parte civilă prin care au fost acordate acele credite. Raportat la mijloacele de probă analizate și prin prisma apărărilor formulate de recurentul inculpat și argumentarea soluției de condamnare pronunțată de către instanța de apel, Înalta Curte apreciază că în cauză s-a dovedit existența faptei, precum și contribuția inculpatului din punct de vedere subiectiv la comiterea infracțiunilor de înșelăciune în convenții și instigare la fals în înscrisuri sub semnătură privată, în mod corect fiind înlăturat alin. (5) al art. 215 C. pen.

având în vedere că valoarea prejudiciului astfel cum a fost stabilit prin raportul de expertiză contabilă nu depășește 200.000 RON. Deși inculpatul V.Ș. nu a negat comiterea faptelor, în susținerea recursului a invocat lipsa gradului de pericol social al faptelor săvârșite de acesta și pentru care s-a dispus condamnarea de către instanța de apel, chiar și după schimbarea încadrării juridice prin înlăturarea consecințelor deosebit de grave. Potrivit dispozițiilor art. 18 1 alin. (1) C. pen., nu constituie infracțiune fapta prevăzută de legea penală, dacă prin atingerea minimă adusă uneia din valorile apărate de lege și conținutul ei concret, fiind lipsită în mod vădit de importanță, nu prezintă gradul de pericol social al unei infracțiuni.

În alin. (2) al aceluiași articol, se prevede că la stabilirea în concret a gradului de pericol social, se ține seama de modul și mijloacele de săvârșirea a faptei, de scopul urmărit, de împrejurările în care a fost comisă fapta, de urmarea produsă sau care s-ar fi putut produce, precum și de persoana și conduita făptuitorului. Prin urmare, în cazul săvârșirii unei fapte penale, indiferent că este o infracțiune de pericol sau de rezultat, se impune a fi făcută de către instanța învestită cu soluționarea cauzei o evaluare, după momentul săvârșirii acesteia, prin care să se constate dacă prezintă sau nu pericol social și, în consecință, dacă constituie sau nu infracțiune. Raportat la aceste dispoziții legale enunțate, Înalta Curte constată, contrar celor susținute de către recurent, că în mod întemeiat instanțele de fond și apel au apreciat că față de modalitatea de desfășurare a evenimentelor, - împreună cu inculpatul C.F.

au racolat 65 de persoane, pe care le-au indus în eroare și le-a determinat să încheie contracte de vânzare-cumpărare în rate a unor telefoane mobile, cunoscând că acestea nu au posibilități financiare, a determinat-o pe inculpat P. să completeze adeverințe de venit și care atestau, în mod nereal, calitatea de angajat a acestor persoane, creând astfel un prejudiciu părții civile E.R.S. IFN SA în valoare de 182.696,70 RON, natura și gravitatea infracțiunilor (înșelăciune în convenții și instigare la fals în înscrisuri sub semnătură privată, cu un grad ridicat de pericol social), caracterul continuat al faptelor, concurența faptelor, aceasta prezintă în concret gradul de pericol social al unei infracțiuni.

Conduita inculpatului în cursul procesului penal și circumstanțele personale favorabile (lipsa antecedentelor penale, situația familială) nu pot constitui elemente care să justifice aprecierea că s-a adus o atingere minimă valorilor sociale ocrotite de lege, în condițiile în care împrejurările comiterii faptei fac dovada că inculpatul prin modalitatea în care a acționat a urmărit inducerea în eroare a acestor persoane și obținerea unor câștiguri mari într-un termen scurt. Toate aceste elemente circumstanțiale au fost însă valorificate de către instanța de fond în procesul de individualizare judiciară a pedepsei, chiar dacă nu în contextul reținerii dispozițiilor art. 74 C. pen., fiind reflectate în orientarea cuantumului pedepselor aplicate spre minimul special.

Nu pot fi primite nici criticile recurentului întemeiate pe dispozițiile art. 385 9 pct. 14 C. proc. pen. privind reducerii cuantumului acesteia și aplicarea dispozițiilor art. 86 1 C. pen. Procedând la o nouă evaluare a criteriilor de individualizare judiciară a pedepsei, prin raportare la cauza dedusă judecății, Înalta Curte constată că instanța de prim control judiciar a aplicat inculpatului V.Ș. pedepse corect individualizate în raport de criteriile prevăzute de art. 72 C. pen., ținând seama de dispozițiile părții generale a C. pen., de limitele de pedeapsă fixate în partea specială, de gradul de pericol social al faptei săvârșite, de persoana inculpatului și de împrejurările care atenuează sau agravează răspunderea penală, dar și de modalitatea concretă de săvârșire a faptelor, motiv pentru care, contrar solicitării recurentului, o va menține, atât în ceea ce privește cuantumul acesteia, cât și ca modalitate de executare.

Astfel, raportat la natura și gravitatea faptelor, modalitatea concretă a săvârșiri lor, precum și la circumstanțele personale ale inculpatului care nu are antecedente penale, este o persoană integrată în societate, a avut o atitudine parțial sinceră în cursul procesului penal, Înalta Curte apreciază că, în mod justificat, instanța de prim control judiciar a valorificat aceste împrejurări pozitive, dându-le eficiența cuvenită în procesul de individualizare judiciară a pedepsei prin orientarea sancțiunilor aplicate spre minimum special prevăzut de lege și stabilirea unei modalități de executare prin privare de libertate singura în măsură să răspundă exigențelor prev. de art. 52 C. pen. Pentru toate aceste considerente, în baza dispozițiilor art. 385 15 alin. (1) pct. 1 lit. b) C. proc.

pen. va respinge, ca nefondate, recursurile declarate de inculpații C.F. și V.Ș. împotriva deciziei penale nr. 5/A din 16 ianuarie 2013 a Curții de Apel Alba Iulia, secția penală și pentru cauze cu minori. În temeiul dispozițiilor art. 192 alin. (2) și (4) C. proc. pen. constatând că inculpații se află în culpă procesuală îi va obliga la plata cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de inculpații C.F. și V.Ș. împotriva deciziei penale nr. 5/A din 16 ianuarie 2013 a Curții de Apel Alba Iulia, secția penală și pentru cauze cu minori. Obligă recurenții inculpați la plata sumelor de câte 500 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care sumele de câte 300 RON, reprezentând onorariile apărătorilor desemnați din oficiu, se vor avansa din fondul Ministerului Justiției. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 18 noiembrie 2013.