ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2780/2011

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2780/2011 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2011)

Asupra recursului de

față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar constată următoarele:

Prin cererea

înregistrată pe rolul Curții de Apel Cluj, secția comercială, contencios

administrativ și fiscal, reclamantul B.I. a chemat în judecată Ministerul

Culturii, Cultelor și Patrimoniului București, solicitând ca pârâtul să fie

obligat la plata de despăgubiri pentru daunele materiale si morale, în valoare

totală de 323.060 lei, pricinuite reclamantului prin emiterea si aplicarea

Ordinului nr. 186 din 27 aprilie 2009, ulterior suspendat și apoi anulat în

justiție.

În motivarea cererii

reclamantul a arătat că din februarie 2001 până în data de 25 mai 2009, a îndeplinit funcția publică de conducere de director executiv al Direcției Județene pentru

Cultură, Culte si Patrimoniul Cultural Național Bistrița - Năsăud. Această

funcție a dobândit-o prin concursuri și a menținut-o prin nenumărate cursuri

periodice de perfecționare a pregătirii profesionale iar din data de 27 august 2001 a fost definitivat în această funcție publică. In toți acești ani, a luat calificative de

"foarte bine" și și-a dedicat viața, pentru rezolvarea sarcinilor

profesionale, multiple și adesea grele, mai ales ca a constituit instituția și

personalul de specialitate.

A mai arătat că, în

această calitate a trebuit să renunțe la multe: să aibă o firmă, o societate

comercială, să intre în politică, să renunțe la orice incompatibilități, să

câștige bani pentru el si familia sa doar ca funcționar public. Numai că, prin

Ordinul nr. 186 din 27 aprilie 2009, semnat de Ministrul Culturii, Cultelor si

Patrimoniului, a fost eliberat ilegal din această funcție publică, bineînțeles,

si grație O.U.G. nr. 37/2009, devenită ulterior neconstituționala.

A susținut în

continuare că prin Sentința civilă nr. 273 din 09 iunie 2009 a Curții de Apel Cluj,

secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, s-a dispus

suspendarea executării Ordinului nr. 186 din 27 aprilie 2009 a Ministrului Culturii, Cultelor si Patrimoniului Național și apoi prin Decizia nr. 4324 din 14

octombrie 2009, Înalta Curte a menținut sentința civilă amintită a Curții de

Apel Cluj.

A mai arătat că

aceste evenimente s-au petrecut pe fondul unei sănătăți destul de precară, dar,

prin consecințele destituirii sale din funcția publică, prin starea permanentă

de stres, de necaz, de supărare si nenumărate îndoieli pentru ziua de mâine, de

întrebările sale si ale familiei cum va mai putea asigura condițiile necesare

de viață si studiu copiilor săi, toate acestea i-au agravat profund starea de

sănătate.

Așa stând lucrurile

din punctul de vedere al sănătății sale, prin Decizia nr. 628 din 02 noiembrie 2009 a Casei Județene de Pensii Bistrița asupra capacității de muncă, a fost încadrat în gradul de

invaliditate 3, iar prin Decizia nr. 116.530 din 09 decembrie 2009, a fost trecut în pensie de invaliditate.

Prin întâmpinare,

Ministerul Culturii și Patrimoniului Național a arătat că reclamantul putea

formula cererea de acordare a despăgubirilor morale odată cu acțiunea prin care

a solicitat anularea Ordinului Ministrului Culturii, Cultelor și Patrimoniului

Național, iar în ceea ce privește daunele materiale acestea au fost deja

acordate conform sentinței 665/2009 a Curții de Apel Cluj.

Prin precizarea de

acțiune, reclamantul și-a extins acțiunea cu privire la Guvernul României și și-a specificat despăgubirile solicitate în contradictoriu cu pârâtele

Guvernul României prin Secretariatul Central al Guvernului și Ministerul

Culturii, Cultelor și Patrimoniului București, solicitând obligarea pârâtelor,

în solidar, la plata unor despăgubiri pentru prejudiciul material și moral pe

care i l-au cauzat prin emiterea O.U.G. nr. 37/2009, respectiv a actului

administrativ individual subsecvent, Ordinul nr. 186 din 27 aprilie 2009,

precum și prin refuzul repunerii sale în funcția publică deținută anterior

emiterii acestui ordin.

Prin sentința civilă

nr. 197 din 4 mai 2010 Curtea de Apel Cluj, secția comercială, contencios

administrativ și fiscal, a admis în parte cererea formulată de reclamantul B.I.,

împotriva pârâtului Ministerul Culturii Cultelor și Patrimoniului și a obligat

pârâtul să achite reclamantului suma de 110.454 RON cu titlu de daune materiale

și suma de 100.000 RON cu titlu de daune morale. A respins cererea formulată de

reclamantul B.I. împotriva pârâtului Guvernul României.

Pentru a hotărî

astfel instanța de fond a reținut următoarele:

- Reclamantul a

îndeplinit funcție de conducere, respectiv de director executiv al Direcției Județene

pentru Cultură, Culte și Patrimoniul Cultural Național Bistrița-Năsăud, fiind

demis în baza O.G. nr. 37/2009 prin Ordinul nr. 186 din 27 aprilie 2009;

- Prin sentința

civilă nr. 556 din 5 noiembrie 2009 pronunțată în dosarul nr. 1150/112/2009 a

Curții de Apel Cluj s-a admis acțiunea reclamantului, s-a anulat Ordinul nr.

186/2009 emis de Ministerul Culturii, Cultelor și Patrimoniului Național.

- Din actele de la

dosar rezultă că urmare a emiterii ordinului nr. 186/2009 și demiterii din

funcție a reclamantului acestuia i s-a înrăutățit starea de sănătate pe fond de

stres, fiind nevoit să se pensioneze pe caz de boală, ceea ce face ca cererea

acestuia la plata daunelor să fie fondată.

- Raportat la cazul

concret dedus judecății, instanța de fond a apreciat faptul că într-adevăr,

prin emiterea ordinului anulat conform dispozitivului prezentei sentințe a fost

vătămat grav dreptul la muncă al reclamantului și i-au fost afectate astfel

sănătatea, onoarea, prestigiul si demnitatea ocrotite de lege.

- Pe aspectul

daunelor morale instanța de fond a concluzionat că maniera în care emitentul

actului a procedat, a creat un prejudiciu moral reclamantului, apreciind că

justa reparare a prejudiciului se poate realiza într-o maniera satisfăcătoare

prin obligarea pârâtului emitent al actului la plata sumei de 100.000 RON daune

morale și 110.454 RON daune materiale.

- Cu privire la

daunele materiale, prima instanța a avut în vedere faptul că reclamantul a fost

pensionat prin Decizia nr. 116530 din 9 decembrie 2009, acordându-i-se o pensie

de invaliditate în cuantum de 1178 lei/lună, în timp ce dacă continua să fie

încadrat în funcția publică din care a fost demis, ar fi realizat un venit

lunar de 2525 lei, diferența fiind de 1347 lei, care se raportează la numărul

de luni pe care le are reclamantul până la împlinirea vârstei standard de

pensionare de 65 de ani, în august 2016, rezultând astfel suma de 110.454 Ron.

Cu privire la calitatea

procesuală pasivă a Guvernului României, instanța de fond a reținut că

Guvernul, ca autoritate publică a puterii executive poate sta în justiție ca

pârât, în litigiile de contencios administrativ atunci când se contestă

legalitatea actelor pe care le adoptă în exercitarea atributelor și

competențelor sale legale și atunci când se exercită controlul legalității

actelor sale. Or, în cauză, se contestă Ordinul emis de Ministerul Culturii,

Cultelor și Patrimoniului Național, acest organ având calitate procesuală

pasivă, în speță Guvernul fiind lipsit de calitate procesuală pasivă, astfel că

în baza art. 137 alin. (1) C. proc. civ. se impune respinge acțiunea

reclamantului față de Guvernului României.

Împotriva acestei

sentințe a declarat recurs pârâtul Ministerul Culturii Cultelor și

Patrimoniului Național, criticând sentința pentru netemeinicie și nelegalitate pentru

următoarele motive:

- Instanța de fond nu

s-a pronunțat pe excepția autorității de lucru judecat [art. 163 alin. (1)],

având în vedere că reclamantul B.I. a chemat în judecată Ministerul Culturii

Cultelor și Patrimoniului Național pentru plata de despăgubiri materiale și

aceeași instanță s-a pronunțat asupra cererii printr-o sentință definitivă și

irevocabilă.

- Arată recurentul că

din perspectiva dispozițiilor art. 18 alin. (1) și (3) din Legea nr. 554/2004 ,

art. 19 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 și art. 106 alin. (1) din Legea nr.

188/1999 – recurentul putea formula cererea de acordare a despăgubirilor morale

odată cu acțiunea prin care a solicitat anularea Ordinului Ministerului

Culturii nr. 186/2009 în condițiile în care la data promovării acțiunii respective,

acesta beneficiase de concediu medical, având deci reprezentarea suferințelor

fizice suferite.

Totodată se

învederează că funcționarul public are dreptul doar la despăgubiri materiale nu

și morale, în acest sens fiind și decizii ale Înaltei Curți de Casație și

Justiție .

- În speță, arată

recurentul, potrivit Ordinului nr. 186 din 27 aprilie 2009 emis de Ministrul

Culturii Cultelor și Patrimoniului Național, reclamantul a fost eliberat din

funcția de director executiv, ca urmare a aplicării dispozițiilor art. III alin.

(1) din O.U.G. nr. 37/2009 și susținerea instanței de fond potrivit căreia s-a

creat un prejudiciu moral prin modul în care a fost emis ordinul nu este fondată

nu există culpa autorității publice în emiterea Ordinului, deoarece a procedat

doar la executarea dispozițiilor art. III din O.U.G. nr. 37/2009.

- În ceea ce privește

starea de sănătate a reclamantului, se arată că nu se poate acredita ideea că aceasta

s-a înrăutățit ca urmare a eliberării din funcția publică de conducere. Astfel,

reclamantul a fost diagnosticat potrivit biletului de ieșire din spital din

data de 16 octombrie 2008, cu accident vascular cerebral ischemic, deci suferea

de câțiva ani anteriori emiterii actului administrativ anulat, diagnosticul la externarea

din 20 octombrie 2009 fiind reconfirmat.

Un alt argument

susține recurentul este și faptul că reclamantul a lucrat în aceeași instituție,

ca funcționar de execuție, potrivit adresei nr. 660 din 22 mai 2009 – fiind de

acord cu încadrarea pe postul de consilier oferit de Minister diminuarea salariului

neconducând la prejudicierea morală a acestuia.

Ca urmare a constatării

de Curtea Constituțională a neconstituționalității dispozițiilor O.U.G. nr. 105/2009

– s-a emis Ordinul Ministrului Culturii și Patrimoniului Național nr. 11/2010

de reintegrare a reclamantului în funcția deținută anterior de director

executiv până la soluționarea irevocabilă a dosarului nr. 11150/112/2009.

În drept cererea de

recurs se întemeiază pe dispozițiile art. 304 pct. 5, pct. 9 C. proc. civ.,

art. 304

1

C. proc. civ., art. 106 din Legea nr. 188/1999.

Reclamantul – intimat

B.I. a formulat întâmpinare la cererea de recurs solicitând respingerea excepției

autorității de lucru judecat invocată de recurent. Pe fondul cauzei se arată că

cererea sa este întemeiată atât cu privire la despăgubirile materiale cât și pentru

daunele morale suferite arătând că sunt îndeplinite toate condițiile prevăzute de

lege cu privire la existența faptei ilicite, comisă cu vinovăție de pârâți,

existența unui prejudiciu material și moral, precum și raportul de cauzalitate dintre

faptele pârâților și prejudiciile suferite de reclamant.

Analizând cererea de

recurs, normele legale incidente în cauză și prevederile art. 304

1

C.

proc. civ., Înalta Curte constată că aceasta este fondată pentru considerentele

ce vor fi expuse în continuare:

- În ceea ce privește

excepția autorității de lucru judecat, Înalta Curte consideră că nu sunt îndeplinite

condițiile prevăzute de art. 1201 C. civ. – același obiect, aceeași cauză,

aceleași părți, aceeași calitate. Astfel în cele două cauze, cea care a format

obiectul dosarului nr. 1150/112/2009 în care s-a pronunțat sentința civilă nr.

556/2009 și în cauza care formează obiectul dosarului de față este diferit obiectul

cauzei iar instanța de fond s-a pronunțat iar în acest sens prin Încheierea din

data de 2 martie 2010 (fila 77 dosar fond).

- În ceea ce privește

fondul cauzei , se apreciază că instanța de fond în mod greșit a interpretat legea.

Reclamantul a precizat a temei de drept al acțiunii sale art. 9 alin. (5), art.

18 alin. (3) și (4) din Legea nr. 554/2004, art. 998 C. civ.

Potrivit art. 9 alin.

(5) din Legea nr. 554/2004 se precizează că acțiunea prevăzută de acest articol

poate avea ca obiect acordarea de despăgubiri pentru prejudiciile cauzate prin Ordonanțe

ale Guvernului , anularea actelor administrative emise în baza acestora și după

caz obligarea unei autorități publice la emiterea unui act administrativ sau la

realizarea unei anumite operațiuni administrative.

Potrivit art. 18 alin.

(1) și (3) din Legea nr. 554/2004 – instanța soluționând cererea la care se

referă art. 8 alin. (1), poate, după caz, să anuleze în tot sau în parte, actul

administrativ, să oblige autoritatea publică să emită un act administrativ, să elibereze

un alt înscris sau să efectueze o anumită operațiune administrativă. În cazul soluționării

cererii, instanța va hotărî și asupra despăgubirilor materiale și morale cauzate,

dacă reclamantul a solicitat acest lucru.

Prin sentința civilă nr.

556/2009 pronunțată de Curtea de Apel Cluj, secția de contencios administrativ

și fiscal, s-a anulat Ordinul nr. 186/2009 emis de pârât, a fost obligat

pârâtul Ministerul Culturii Cultelor și Patrimoniului Național – la plata de

despăgubiri egale cu salariile indexate majorate și recalculate, precum și

celelalte drepturi de care reclamantul ar fi beneficiat.

Înalta Curte constată

că aceste despăgubiri materiale constând în drepturile salariale arătate mai

sus se acordă în conformitate cu dispozițiile art. 9 alin. (5) din Legea nr.

554/2004, reprezentând despăgubiri pentru prejudiciul material suferit prin

aplicarea O.U.G. nr. 37/2009, în acest sens fiind și jurisprudența Înaltei

Curți de Casație și Justiție.

Este neîntemeiată cererea

reclamantului - intimat privind daunele morale, întrucât deși este de

necontestat suferința fizică și morală provocată acestuia de emiterea Ordinului

nr. 186/2009, recurenta autoritate publică a procedat la punerea în executare a

unui act normativ, având obligația respectării legii și neputând să fie în

culpa în accepțiunea art. 998 C. civ. – pentru crearea acestui gen de prejudiciu.

De asemenea, în

aceeași ordine de idei , se reține că i-a oferit reclamantului o altă funcție de

execuție, de consilier, funcție cu care acesta a fost de acord iar ulterior a fost

reintegrat în funcție până la rămânerea irevocabilă a sentinței privind

anularea Ordinului nr. 186/2009.

La fel se consideră

că boala de care suferea reclamantul – intimat era preexistentă emiterii Ordinului

nr. 186/2009, când reclamantul avea funcția de director al Direcției pentru

Cultură, Culte și Patrimoniu iar prejudiciul așa cum a fost calculat de

instanța de fond este incert, forțat , ca fiind diferența între salariul pe

care l-ar fi primit și pensie de invaliditate a reclamantului – intimat.

Nu se poate aprecia

dacă reclamantul intimat și alte persoane aflate în situații asemănătoare , ar

fi avut vocație pentru a fi directori pe tot parcursul carierei până la

momentul pensionării lor.

În conformitate cu

prevederile art. 998 C. civ. „orice faptă a omului care cauzează altuia

prejudiciu obligă pe acela din a cărui greșeală s-a ocazionat a-l repara”.

Înalta Curte constată

așa cum s-a arătat anterior că principiile și condițiile răspunderii civile delictuale

nu sunt aplicabile în acest context.

Față de cele arătate mai

sus, în conformitate cu prevederile art. 304 pct. 8 C. proc. civ., se va admite

recursul, se va modifica sentința recurată în sensul că se va respinge acțiunea

ca neîntemeiată. Se vor menține celelalte dispoziții.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul

declarat de Ministerul Culturii, Cultelor și Patrimoniului, împotriva sentinței

civile nr. 197 din 4 mai 201,0 a Curții de Apel Cluj, secția comercială,

contencios administrativ și fiscal.

Modifică sentința

atacată în sensul că respinge acțiunea reclamantului B.I. ca neîntemeiată față de

pârâtul Ministerul Culturii Cultelor și Patrimoniului.

Menține celelalte dispoziții

ale sentinței.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 17 mai 2011.