ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2780/2011

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar constată următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel Cluj, secția comercială, contencios administrativ și fiscal, reclamantul B.I. a chemat în judecată Ministerul Culturii, Cultelor și Patrimoniului București, solicitând ca pârâtul să fie obligat la plata de despăgubiri pentru daunele materiale si morale, în valoare totală de 323.060 lei, pricinuite reclamantului prin emiterea si aplicarea Ordinului nr. 186 din 27 aprilie 2009, ulterior suspendat și apoi anulat în justiție. În motivarea cererii reclamantul a arătat că din februarie 2001 până în data de 25 mai 2009, a îndeplinit funcția publică de conducere de director executiv al Direcției Județene pentru Cultură, Culte si Patrimoniul Cultural Național Bistrița - Năsăud.

Această funcție a dobândit-o prin concursuri și a menținut-o prin nenumărate cursuri periodice de perfecționare a pregătirii profesionale iar din data de 27 august 2001 a fost definitivat în această funcție publică. In toți acești ani, a luat calificative de "foarte bine" și și-a dedicat viața, pentru rezolvarea sarcinilor profesionale, multiple și adesea grele, mai ales ca a constituit instituția și personalul de specialitate. A mai arătat că, în această calitate a trebuit să renunțe la multe: să aibă o firmă, o societate comercială, să intre în politică, să renunțe la orice incompatibilități, să câștige bani pentru el si familia sa doar ca funcționar public. Numai că, prin Ordinul nr. 186 din 27 aprilie 2009, semnat de Ministrul Culturii, Cultelor si Patrimoniului, a fost eliberat ilegal din această funcție publică, bineînțeles, si grație O.U.G.

nr. 37/2009, devenită ulterior neconstituționala. A susținut în continuare că prin Sentința civilă nr. 273 din 09 iunie 2009 a Curții de Apel Cluj, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, s-a dispus suspendarea executării Ordinului nr. 186 din 27 aprilie 2009 a Ministrului Culturii, Cultelor si Patrimoniului Național și apoi prin Decizia nr. 4324 din 14 octombrie 2009, Înalta Curte a menținut sentința civilă amintită a Curții de Apel Cluj. A mai arătat că aceste evenimente s-au petrecut pe fondul unei sănătăți destul de precară, dar, prin consecințele destituirii sale din funcția publică, prin starea permanentă de stres, de necaz, de supărare si nenumărate îndoieli pentru ziua de mâine, de întrebările sale si ale familiei cum va mai putea asigura condițiile necesare de viață si studiu copiilor săi, toate acestea i-au agravat profund starea de sănătate.

Așa stând lucrurile din punctul de vedere al sănătății sale, prin Decizia nr. 628 din 02 noiembrie 2009 a Casei Județene de Pensii Bistrița asupra capacității de muncă, a fost încadrat în gradul de invaliditate 3, iar prin Decizia nr. 116.530 din 09 decembrie 2009, a fost trecut în pensie de invaliditate. Prin întâmpinare, Ministerul Culturii și Patrimoniului Național a arătat că reclamantul putea formula cererea de acordare a despăgubirilor morale odată cu acțiunea prin care a solicitat anularea Ordinului Ministrului Culturii, Cultelor și Patrimoniului Național, iar în ceea ce privește daunele materiale acestea au fost deja acordate conform sentinței 665/2009 a Curții de Apel Cluj.

Prin precizarea de acțiune, reclamantul și-a extins acțiunea cu privire la Guvernul României și și-a specificat despăgubirile solicitate în contradictoriu cu pârâtele Guvernul României prin Secretariatul Central al Guvernului și Ministerul Culturii, Cultelor și Patrimoniului București, solicitând obligarea pârâtelor, în solidar, la plata unor despăgubiri pentru prejudiciul material și moral pe care i l-au cauzat prin emiterea O.U.G. nr. 37/2009, respectiv a actului administrativ individual subsecvent, Ordinul nr. 186 din 27 aprilie 2009, precum și prin refuzul repunerii sale în funcția publică deținută anterior emiterii acestui ordin.

Prin sentința civilă nr. 197 din 4 mai 2010 Curtea de Apel Cluj, secția comercială, contencios administrativ și fiscal, a admis în parte cererea formulată de reclamantul B.I., împotriva pârâtului Ministerul Culturii Cultelor și Patrimoniului și a obligat pârâtul să achite reclamantului suma de 110.454 RON cu titlu de daune materiale și suma de 100.000 RON cu titlu de daune morale. A respins cererea formulată de reclamantul B.I. împotriva pârâtului Guvernul României. Pentru a hotărî astfel instanța de fond a reținut următoarele: - Reclamantul a îndeplinit funcție de conducere, respectiv de director executiv al Direcției Județene pentru Cultură, Culte și Patrimoniul Cultural Național Bistrița-Năsăud, fiind demis în baza O.G.

nr. 37/2009 prin Ordinul nr. 186 din 27 aprilie 2009; - Prin sentința civilă nr. 556 din 5 noiembrie 2009 pronunțată în dosarul nr. 1150/112/2009 a Curții de Apel Cluj s-a admis acțiunea reclamantului, s-a anulat Ordinul nr. 186/2009 emis de Ministerul Culturii, Cultelor și Patrimoniului Național. - Din actele de la dosar rezultă că urmare a emiterii ordinului nr. 186/2009 și demiterii din funcție a reclamantului acestuia i s-a înrăutățit starea de sănătate pe fond de stres, fiind nevoit să se pensioneze pe caz de boală, ceea ce face ca cererea acestuia la plata daunelor să fie fondată. - Raportat la cazul concret dedus judecății, instanța de fond a apreciat faptul că într-adevăr, prin emiterea ordinului anulat conform dispozitivului prezentei sentințe a fost vătămat grav dreptul la muncă al reclamantului și i-au fost afectate astfel sănătatea, onoarea, prestigiul si demnitatea ocrotite de lege.

- Pe aspectul daunelor morale instanța de fond a concluzionat că maniera în care emitentul actului a procedat, a creat un prejudiciu moral reclamantului, apreciind că justa reparare a prejudiciului se poate realiza într-o maniera satisfăcătoare prin obligarea pârâtului emitent al actului la plata sumei de 100.000 RON daune morale și 110.454 RON daune materiale. - Cu privire la daunele materiale, prima instanța a avut în vedere faptul că reclamantul a fost pensionat prin Decizia nr. 116530 din 9 decembrie 2009, acordându-i-se o pensie de invaliditate în cuantum de 1178 lei/lună, în timp ce dacă continua să fie încadrat în funcția publică din care a fost demis, ar fi realizat un venit lunar de 2525 lei, diferența fiind de 1347 lei, care se raportează la numărul de luni pe care le are reclamantul până la împlinirea vârstei standard de pensionare de 65 de ani, în august 2016, rezultând astfel suma de 110.454 Ron.

Cu privire la calitatea procesuală pasivă a Guvernului României, instanța de fond a reținut că Guvernul, ca autoritate publică a puterii executive poate sta în justiție ca pârât, în litigiile de contencios administrativ atunci când se contestă legalitatea actelor pe care le adoptă în exercitarea atributelor și competențelor sale legale și atunci când se exercită controlul legalității actelor sale. Or, în cauză, se contestă Ordinul emis de Ministerul Culturii, Cultelor și Patrimoniului Național, acest organ având calitate procesuală pasivă, în speță Guvernul fiind lipsit de calitate procesuală pasivă, astfel că în baza art. 137 alin. (1) C. proc. civ. se impune respinge acțiunea reclamantului față de Guvernului României.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs pârâtul Ministerul Culturii Cultelor și Patrimoniului Național, criticând sentința pentru netemeinicie și nelegalitate pentru următoarele motive: - Instanța de fond nu s-a pronunțat pe excepția autorității de lucru judecat [art. 163 alin. (1)], având în vedere că reclamantul B.I. a chemat în judecată Ministerul Culturii Cultelor și Patrimoniului Național pentru plata de despăgubiri materiale și aceeași instanță s-a pronunțat asupra cererii printr-o sentință definitivă și irevocabilă.

- Arată recurentul că din perspectiva dispozițiilor art. 18 alin. (1) și (3) din Legea nr. 554/2004 , art. 19 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 și art. 106 alin. (1) din Legea nr. 188/1999 – recurentul putea formula cererea de acordare a despăgubirilor morale odată cu acțiunea prin care a solicitat anularea Ordinului Ministerului Culturii nr. 186/2009 în condițiile în care la data promovării acțiunii respective, acesta beneficiase de concediu medical, având deci reprezentarea suferințelor fizice suferite. Totodată se învederează că funcționarul public are dreptul doar la despăgubiri materiale nu și morale, în acest sens fiind și decizii ale Înaltei Curți de Casație și Justiție . - În speță, arată recurentul, potrivit Ordinului nr. 186 din 27 aprilie 2009 emis de Ministrul Culturii Cultelor și Patrimoniului Național, reclamantul a fost eliberat din funcția de director executiv, ca urmare a aplicării dispozițiilor art. III alin. (1) din O.U.G.

nr. 37/2009 și susținerea instanței de fond potrivit căreia s-a creat un prejudiciu moral prin modul în care a fost emis ordinul nu este fondată nu există culpa autorității publice în emiterea Ordinului, deoarece a procedat doar la executarea dispozițiilor art. III din O.U.G. nr. 37/2009. - În ceea ce privește starea de sănătate a reclamantului, se arată că nu se poate acredita ideea că aceasta s-a înrăutățit ca urmare a eliberării din funcția publică de conducere. Astfel, reclamantul a fost diagnosticat potrivit biletului de ieșire din spital din data de 16 octombrie 2008, cu accident vascular cerebral ischemic, deci suferea de câțiva ani anteriori emiterii actului administrativ anulat, diagnosticul la externarea din 20 octombrie 2009 fiind reconfirmat.

Un alt argument susține recurentul este și faptul că reclamantul a lucrat în aceeași instituție, ca funcționar de execuție, potrivit adresei nr. 660 din 22 mai 2009 – fiind de acord cu încadrarea pe postul de consilier oferit de Minister diminuarea salariului neconducând la prejudicierea morală a acestuia. Ca urmare a constatării de Curtea Constituțională a neconstituționalității dispozițiilor O.U.G. nr. 105/2009 – s-a emis Ordinul Ministrului Culturii și Patrimoniului Național nr. 11/2010 de reintegrare a reclamantului în funcția deținută anterior de director executiv până la soluționarea irevocabilă a dosarului nr. 11150/112/2009. În drept cererea de recurs se întemeiază pe dispozițiile art. 304 pct. 5, pct. 9 C. proc.

civ., art. 304 1 C. proc. civ., art. 106 din Legea nr. 188/1999. Reclamantul – intimat B.I. a formulat întâmpinare la cererea de recurs solicitând respingerea excepției autorității de lucru judecat invocată de recurent. Pe fondul cauzei se arată că cererea sa este întemeiată atât cu privire la despăgubirile materiale cât și pentru daunele morale suferite arătând că sunt îndeplinite toate condițiile prevăzute de lege cu privire la existența faptei ilicite, comisă cu vinovăție de pârâți, existența unui prejudiciu material și moral, precum și raportul de cauzalitate dintre faptele pârâților și prejudiciile suferite de reclamant. Analizând cererea de recurs, normele legale incidente în cauză și prevederile art. 304 1 C. proc.

civ., Înalta Curte constată că aceasta este fondată pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare: - În ceea ce privește excepția autorității de lucru judecat, Înalta Curte consideră că nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 1201 C. civ. – același obiect, aceeași cauză, aceleași părți, aceeași calitate. Astfel în cele două cauze, cea care a format obiectul dosarului nr. 1150/112/2009 în care s-a pronunțat sentința civilă nr. 556/2009 și în cauza care formează obiectul dosarului de față este diferit obiectul cauzei iar instanța de fond s-a pronunțat iar în acest sens prin Încheierea din data de 2 martie 2010 (fila 77 dosar fond). - În ceea ce privește fondul cauzei , se apreciază că instanța de fond în mod greșit a interpretat legea.

Reclamantul a precizat a temei de drept al acțiunii sale art. 9 alin. (5), art. 18 alin. (3) și (4) din Legea nr. 554/2004, art. 998 C. civ. Potrivit art. 9 alin. (5) din Legea nr. 554/2004 se precizează că acțiunea prevăzută de acest articol poate avea ca obiect acordarea de despăgubiri pentru prejudiciile cauzate prin Ordonanțe ale Guvernului , anularea actelor administrative emise în baza acestora și după caz obligarea unei autorități publice la emiterea unui act administrativ sau la realizarea unei anumite operațiuni administrative. Potrivit art. 18 alin. (1) și (3) din Legea nr. 554/2004 – instanța soluționând cererea la care se referă art. 8 alin. (1), poate, după caz, să anuleze în tot sau în parte, actul administrativ, să oblige autoritatea publică să emită un act administrativ, să elibereze un alt înscris sau să efectueze o anumită operațiune administrativă.

În cazul soluționării cererii, instanța va hotărî și asupra despăgubirilor materiale și morale cauzate, dacă reclamantul a solicitat acest lucru. Prin sentința civilă nr. 556/2009 pronunțată de Curtea de Apel Cluj, secția de contencios administrativ și fiscal, s-a anulat Ordinul nr. 186/2009 emis de pârât, a fost obligat pârâtul Ministerul Culturii Cultelor și Patrimoniului Național – la plata de despăgubiri egale cu salariile indexate majorate și recalculate, precum și celelalte drepturi de care reclamantul ar fi beneficiat. Înalta Curte constată că aceste despăgubiri materiale constând în drepturile salariale arătate mai sus se acordă în conformitate cu dispozițiile art. 9 alin. (5) din Legea nr. 554/2004, reprezentând despăgubiri pentru prejudiciul material suferit prin aplicarea O.U.G.

nr. 37/2009, în acest sens fiind și jurisprudența Înaltei Curți de Casație și Justiție. Este neîntemeiată cererea reclamantului - intimat privind daunele morale, întrucât deși este de necontestat suferința fizică și morală provocată acestuia de emiterea Ordinului nr. 186/2009, recurenta autoritate publică a procedat la punerea în executare a unui act normativ, având obligația respectării legii și neputând să fie în culpa în accepțiunea art. 998 C. civ. – pentru crearea acestui gen de prejudiciu. De asemenea, în aceeași ordine de idei , se reține că i-a oferit reclamantului o altă funcție de execuție, de consilier, funcție cu care acesta a fost de acord iar ulterior a fost reintegrat în funcție până la rămânerea irevocabilă a sentinței privind anularea Ordinului nr. 186/2009.

La fel se consideră că boala de care suferea reclamantul – intimat era preexistentă emiterii Ordinului nr. 186/2009, când reclamantul avea funcția de director al Direcției pentru Cultură, Culte și Patrimoniu iar prejudiciul așa cum a fost calculat de instanța de fond este incert, forțat , ca fiind diferența între salariul pe care l-ar fi primit și pensie de invaliditate a reclamantului – intimat. Nu se poate aprecia dacă reclamantul intimat și alte persoane aflate în situații asemănătoare , ar fi avut vocație pentru a fi directori pe tot parcursul carierei până la momentul pensionării lor. În conformitate cu prevederile art. 998 C. civ. „orice faptă a omului care cauzează altuia prejudiciu obligă pe acela din a cărui greșeală s-a ocazionat a-l repara”.

Înalta Curte constată așa cum s-a arătat anterior că principiile și condițiile răspunderii civile delictuale nu sunt aplicabile în acest context. Față de cele arătate mai sus, în conformitate cu prevederile art. 304 pct. 8 C. proc. civ., se va admite recursul, se va modifica sentința recurată în sensul că se va respinge acțiunea ca neîntemeiată. Se vor menține celelalte dispoziții.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de Ministerul Culturii, Cultelor și Patrimoniului, împotriva sentinței civile nr. 197 din 4 mai 201,0 a Curții de Apel Cluj, secția comercială, contencios administrativ și fiscal. Modifică sentința atacată în sensul că respinge acțiunea reclamantului B.I. ca neîntemeiată față de pârâtul Ministerul Culturii Cultelor și Patrimoniului. Menține celelalte dispoziții ale sentinței. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 17 mai 2011.