ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 200/2010

R O M Â M I A

ÎNALTA CURET DE

CASAȚIE ȘI JUSTIȚIE

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 113 din 11 iunie 2009, Curtea de Apel Ploiești, secția contencios administrativ și fiscal, a admis cererea formulată de reclamanta A.V., în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Culturii, Cultelor și Patrimoniului Național, și a dispus suspendarea executării Ordinului Ministrului Culturii, Cultelor și Patrimoniului Național nr. 195 din 27 aprilie 2009, până la soluționarea acțiunii privind aularea ordinului, ce formează obiectul Dosarului nr. 421/42/2009 aflat pe rolul Curții de Apel Ploiești. Pentru a pronunța această soluție, Curtea de apel a reținut, în esență, următoarele: Prin Ordinul Ministrului Culturii, Cultelor și Patrimoniului Național nr. 195/27 aprilie 2009 s-a dispus, în temeiul art. 3 alin. (1) și (11) din O.U.G.

nr. 37/2009, eliberarea reclamantei din funcția de director executiv al Direcției pentru Cultură, Culte și Patrimoniu Cultural Național a Județului Dâmbovița, funcție pe care reclamanta o ocupa în urma promovării unui concurs, cu respectarea dispozițiilor Legii nr. 188/1999. Întrucât reclamantei nu i-a fost oferit niciun alt loc de muncă, aflându-se astfel în situația de a nu-și putea exercita un drept fundamental constituțional, sunt îndeplinite cerințele prevăzute de art. 14 din Legea nr. 554/2004 pentru a se dispune suspendarea executării actului administrativ respectiv. Împotriva sentinței civile nr. 113 din 11 iunie 2009 a Curții de Apel Ploiești, secția contencios administrativ și fiscal, a declarat recurs pârâtul Ministerul Culturii, Cultelor și Patrimoniului Național, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie și invocând dispozițiile art. 304 pct. 7 și 9 și art. 304 1 C. proc.

civ.

Prin motivele de recurs, recurentul - pârât aduce critici hotărârii recurate: - instanța de fond nu a arătat care sunt îndoielile cu privire la legalitatea actului administrativ ce formează obiectul cauzei, în sensul prevederilor art. 14 din Legea nr. 554/2004; - instanța de fond în mod greșit a reținut că reclamanta nu își poate exercita un drept fundamental (dreptul la muncă), atâta timp cât, prin adresa din 21 mai 2009, a fost comunicată petentei lista posturilor vacante, conform art. 99 alin. (6) din Legea nr. 188/1999, iar aceasta nu și-a exprimat opțiunea fără echivoc pentru posturile de conducere vacante, astfel că reclamantei nu i-a fost afectat dreptul la muncă; - instanța de fond nu a motivat îndeplinirea condiției referitoare la paguba iminentă, în sensul prevederilor art. 14 din Legea nr. 554/2004, întrucât nu a arătat în ce constă prejudiciul material, viitor și previzibil; - ordinul ce formează obiectul cauzei a fost emis cu respectarea dispozițiilor legale, întrucât ministerul a procedat la punerea în executare a prevederilor art. 3 din O.U.G.

nr. 37/2009. Analizând cauza, prin prisma motivelor de recurs, în raport cu prevederile art. 304 pct. 7 și 9 și art. 304 1 C. proc. civ., precumși cu dispozițiile legale incidente cauzei, Curtea reține următoarele: Prin cererea de chemare în judecată, reclamanta A.V. a învestit instanța, în temeiul art. 14 din Legea nr. 554/2004, cu o cerere de suspendare a executării Ordinul Ministrului Culturii, Cultelor și Patrimoniului Național nr. 195 din 27 aprilie 2009, prin care s-a dispus eliberarea sa din funcția de director executiv al Direcției pentru Cultură, Culte și Patrimoniu Cultural Național a Județului Dâmbovița. Ordinul respectiv a fost emis în temeiul dispozițiilor art. 3 alin. (1) și alin. (11) din O.U.G.

nr. 37/2009 privind unele măsuri de îmbunătățire a activității administrației publice. Potrivit acestor dispoziții ale O.U.G. nr. 37/2009: „Art. 3 alin. (1) Funcțiile publice, funcțiile publice specifice și posturile încadrate în regim contractual, care conferă calitatea de conducător al serviciilor publice deconcentrate ale ministerelor și ale celorlalte organe ale administrației publice centrale din unitățile administrativ - teritoriale prevăzute în anexa la prezenta ordonanță de urgență, care face parte integrantă din aceasta, precum și adjuncții acestuia se desființează în termen de 32 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență.

Alin. (11) - Începând cu data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență, funcționarilor publici și personalului încadrat în regim contractual, care ocupă posturi dintre cele prevăzute la alin. (1), li se vor aplica în mod corespunzător dispozițiile legale cu privire la încetarea raporturilor de serviciu, respectiv a raporturilor de muncă prevăzute în Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcționarilor publici, republicată, cu modificările și completările ulterioare, respectiv în Legea nr. 53/2003 - C. muncii, cu modificările și completările ulterioare.” În cauză, Curtea reține că nu pot fi primite criticile din recurs referitoare la faptul că în cauză nu este îndeplinită condiția referitoare la existența unui cazul bine justificat, în sensul prevederilor art. 14 alin. (1) coroborat cu art. 2 alin. (1) lit. t) din Legea nr. 554/2004, atâta timp cât, prin Decizia Curții Constituționale nr. 1257/2009 (publicată în M.Of.

nr. 758 din 6 noiembrie 2009) s-a constatat că este neconstituțională Legea de aprobare a O.U.G. nr. 37/2009, reținându-se că: „ Prin reglementările sale, O.U.G. nr. 37/2009 "afectează" statutul juridic al unor funcționari publici de conducere din sfera serviciilor publice deconcentrate ale ministerelor și ale celorlalte organe ale administrației publice centrale din unitățile administrativ teritoriale, stabilit prin Legea nr. 188/1999, republicată, cu modificările și completările ulterioare, adoptată de Parlament în conformitate cu prevederile art. 73 alin. (3) lit. j) din Legea fundamentală, potrivit cărora statutul funcționarilor publici se reglementează prin lege organică.

De altfel, prin întreg conținutul reglementării, Guvernul a intervenit într-un domeniu pentru care nu avea competența materială, încălcând, astfel, dispozițiile art. 115 alin. (6) din Constituție.” Or, potrivit art. 2 alin. (1) lit. t) din Legea nr. 554/2004, prin „ cazuri bine justificate” se înțeleg „împrejurările legate de starea de fapt și de drept, care sunt de natură să creeze o îndoială serioasă în privința legalității actului administrativ”.

Astfel fiind, considerentele instanței de contencios constituțional reliefează pe deplin îndeplinirea condiției cazului bine justificat, de natură a fundamenta și valida soluția instanței de fond în sensul dispunerii măsurii de suspendare a executării Ordinului Ministrului Culturii, Cultelor și Patrimoniului Național nr. 195 din 27 aprilie 2009. În ceea ce privește îndeplinirea condiției referitoare la paguba iminentă în sensul prevederilor art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, Curtea reține că aceasta derivă cu evidență din împrejurarea că, pe perioada scursă de la data eliberării din funcție, intimata - reclamantă A.V. este lipsită de drepturile salariale corespunzătoare funcției publice, ceea ce conduce la concluzia existenței unui prejudiciu material, viitor și previzibil reprezentat de consecințele negative deosebite pe care lipsa resurselor financiare le are în privința posibilității reclamantei de a-și asigura mijloacele necesare traiului.

În ceea ce privește practica judecătorească depusă în susținerea recursului de către recurentul-pârât, instanța reține că aceasta nu poate reprezenta un reper pentru jurisprudența ulterioară a Instanței Supreme, întrucât, pe de o parte, cea aparținând Înaltei Curți este anterioară constatării de către Curtea Constituțională, prin Decizia nr. 1257 din 7 octombrie 2009, a neconstituționalității Legii pentru aprobarea O.U.G. nr. 37/2009, iar, pe de altă parte, este reprezentată de hotărâri pronunțate de Curțile de apel, care nu sunt Jurisdicții Supreme în materie și ale căror hotărâri sunt supuse recursului. În consecință, în raport de cele mai sus reținute și față de dispozițiile art. 312 C. proc.

civ., recursul va fi respins ca nefondat. În raport cu prevederile art. 274 C. proc. civ., având în vedere soluția de respingere a recursului, recurentul-pârât va fi obligat la plata către intimata - reclamantă a cheltuielilor de judecată, în cuantum de 2.000 lei, conform documentelor justificative depuse la dosar.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de Ministerul Culturii, Cultelor și Patrimoniului Național împotriva sentinței civile nr. 113 din 11 iunie 2009 a Curții de Apel Ploiești, secția contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Obligă pe recurentul Ministerul Culturii, Cultelor și Patrimoniului Național la plata sumei de 2.000 lei, cheltuieli de judecată către intimata - reclamantă A.V. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 20 ianuarie 2010.