ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 200/2010

R O M Â M I A

ÎNALTA CURET DE

CASAȚIE ȘI JUSTIȚIE

Asupra recursului de

față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentința civilă nr. 113 din 11 iunie

2009, Curtea de Apel Ploiești, secția contencios administrativ și fiscal, a

admis cererea formulată de reclamanta A.V., în contradictoriu cu pârâtul

Ministerul Culturii, Cultelor și Patrimoniului Național, și a dispus

suspendarea executării Ordinului Ministrului Culturii, Cultelor și Patrimoniului

Național nr. 195 din 27 aprilie 2009, până la soluționarea acțiunii privind

aularea ordinului, ce formează obiectul Dosarului nr. 421/42/2009 aflat pe

rolul Curții de Apel Ploiești.

Pentru a pronunța

această soluție, Curtea de apel a reținut, în esență, următoarele:

Prin Ordinul Ministrului

Culturii, Cultelor și Patrimoniului Național nr. 195/27 aprilie 2009 s-a

dispus, în temeiul art. 3 alin. (1) și (11) din O.U.G. nr. 37/2009, eliberarea

reclamantei din funcția de director executiv al Direcției pentru Cultură, Culte

și Patrimoniu Cultural Național a Județului Dâmbovița, funcție pe care

reclamanta o ocupa în urma promovării unui concurs, cu respectarea dispozițiilor

Legii nr. 188/1999.

Întrucât reclamantei

nu i-a fost oferit niciun alt loc de muncă, aflându-se astfel în situația de a

nu-și putea exercita un drept fundamental constituțional, sunt îndeplinite

cerințele prevăzute de art. 14 din Legea nr. 554/2004 pentru a se dispune

suspendarea executării actului administrativ respectiv.

Împotriva sentinței

civile nr. 113 din 11 iunie 2009 a Curții de Apel Ploiești, secția contencios

administrativ și fiscal, a declarat recurs pârâtul Ministerul Culturii,

Cultelor și Patrimoniului Național, criticând-o pentru nelegalitate și

netemeinicie și invocând dispozițiile art. 304 pct. 7 și 9 și art. 304

1

C. proc. civ.

Prin motivele de

recurs, recurentul - pârât aduce critici hotărârii recurate:

- instanța de fond nu

a arătat care sunt îndoielile cu privire la legalitatea actului administrativ

ce formează obiectul cauzei, în sensul prevederilor art. 14 din Legea nr. 554/2004;

- instanța de fond în

mod greșit a reținut că reclamanta nu își poate exercita un drept fundamental

(dreptul la muncă), atâta timp cât, prin adresa din 21 mai 2009, a fost

comunicată petentei lista posturilor vacante, conform art. 99 alin. (6) din

Legea nr. 188/1999, iar aceasta nu și-a exprimat opțiunea fără echivoc pentru

posturile de conducere vacante, astfel că reclamantei nu i-a fost afectat

dreptul la muncă;

- instanța de fond nu

a motivat îndeplinirea condiției referitoare la paguba iminentă, în sensul

prevederilor art. 14 din Legea nr. 554/2004, întrucât nu a arătat în ce constă

prejudiciul material, viitor și previzibil;

- ordinul ce formează

obiectul cauzei a fost emis cu respectarea dispozițiilor legale, întrucât

ministerul a procedat la punerea în executare a prevederilor art. 3 din O.U.G. nr.

37/2009.

Analizând cauza, prin

prisma motivelor de recurs, în raport cu prevederile art. 304 pct. 7 și 9 și art.

304

1

C. proc. civ., precumși cu dispozițiile legale incidente cauzei,

Curtea reține următoarele:

Prin cererea de

chemare în judecată, reclamanta A.V. a învestit instanța, în temeiul art. 14

din Legea nr. 554/2004, cu o cerere de suspendare a executării Ordinul Ministrului

Culturii, Cultelor și Patrimoniului Național nr. 195 din 27 aprilie 2009, prin

care s-a dispus eliberarea sa din funcția de director executiv al Direcției

pentru Cultură, Culte și Patrimoniu Cultural Național a Județului Dâmbovița.

Ordinul respectiv a

fost emis în temeiul dispozițiilor art. 3 alin. (1) și alin. (11) din O.U.G. nr.

37/2009

privind unele măsuri de îmbunătățire a

activității administrației publice.

Potrivit

acestor dispoziții ale O.U.G. nr. 37/2009:

„Art. 3 alin. (1)

Funcțiile publice, funcțiile publice specifice și posturile încadrate în regim

contractual, care conferă calitatea de conducător al serviciilor publice

deconcentrate ale ministerelor și ale celorlalte organe ale administrației

publice centrale din unitățile administrativ - teritoriale prevăzute în anexa

la prezenta ordonanță de urgență, care face parte integrantă din aceasta,

precum și adjuncții acestuia se desființează în termen de 32 de zile de la data

intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență.

Alin. (11) - Începând cu data intrării în vigoare a prezentei

ordonanțe de urgență, funcționarilor publici și personalului încadrat în regim

contractual, care ocupă posturi dintre cele prevăzute la alin. (1), li se vor

aplica în mod corespunzător dispozițiile legale cu privire la încetarea

raporturilor de serviciu, respectiv a raporturilor de muncă prevăzute în Legea nr.

188/1999 privind Statutul funcționarilor publici, republicată, cu modificările

și completările ulterioare, respectiv în Legea

nr. 53/2003 - C.

muncii, cu

modificările și completările ulterioare.”

În cauză, Curtea

reține că nu pot fi primite criticile din recurs referitoare la faptul că în

cauză nu este îndeplinită condiția referitoare la existența unui cazul bine

justificat, în sensul prevederilor art. 14 alin. (1) coroborat cu art. 2 alin. (1)

lit. t) din Legea nr. 554/2004, atâta timp cât, prin Decizia Curții

Constituționale nr. 1257/2009 (publicată în M.Of. nr. 758 din 6 noiembrie 2009)

s-a constatat că este neconstituțională Legea de aprobare a O.U.G. nr. 37/2009,

reținându-se că:

„

Prin reglementările

sale, O.U.G. nr. 37/2009 "afectează" statutul juridic al unor

funcționari publici de conducere din sfera serviciilor publice deconcentrate

ale ministerelor și ale celorlalte organe ale administrației publice centrale

din unitățile administrativ teritoriale, stabilit prin Legea nr. 188/1999, republicată, cu modificările și

completările ulterioare, adoptată de Parlament în conformitate cu prevederile art.

73 alin. (3) lit. j) din Legea fundamentală, potrivit cărora statutul

funcționarilor publici se reglementează prin lege organică.

De altfel, prin

întreg conținutul reglementării, Guvernul a intervenit într-un domeniu pentru

care nu avea competența materială, încălcând, astfel, dispozițiile art. 115 alin.

(6) din Constituție.”

Or, potrivit art. 2 alin.

(1) lit. t) din Legea nr. 554/2004, prin „

cazuri bine justificate” se înțeleg

„împrejurările legate de starea de fapt și de drept, care sunt de natură să

creeze o îndoială serioasă în privința legalității actului administrativ”.

Astfel fiind,

considerentele instanței de contencios constituțional reliefează pe deplin

îndeplinirea condiției cazului bine justificat, de natură a fundamenta și

valida soluția instanței de fond în sensul dispunerii măsurii de suspendare a

executării

Ordinului

Ministrului Culturii, Cultelor și Patrimoniului Național nr. 195 din 27 aprilie

2009.

În ceea ce privește

îndeplinirea condiției referitoare la paguba iminentă în sensul prevederilor art.

14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, Curtea reține că aceasta derivă cu

evidență din împrejurarea că, pe perioada scursă de la data eliberării din

funcție, intimata - reclamantă A.V. este lipsită de drepturile salariale

corespunzătoare funcției publice, ceea ce conduce la concluzia existenței unui

prejudiciu material, viitor și previzibil reprezentat de consecințele negative

deosebite pe care lipsa resurselor financiare le are în privința posibilității

reclamantei de a-și asigura mijloacele necesare traiului.

În ceea ce privește

practica judecătorească depusă în susținerea recursului de către

recurentul-pârât, instanța reține că aceasta nu poate reprezenta un reper

pentru jurisprudența ulterioară a Instanței Supreme, întrucât, pe de o parte,

cea aparținând Înaltei Curți este anterioară constatării de către Curtea

Constituțională, prin Decizia nr. 1257 din 7 octombrie 2009, a neconstituționalității Legii pentru aprobarea O.U.G. nr. 37/2009, iar, pe

de altă parte, este reprezentată de hotărâri pronunțate de Curțile de apel,

care nu sunt Jurisdicții Supreme în materie și ale căror hotărâri sunt supuse

recursului.

În consecință, în

raport de cele mai sus reținute și față de dispozițiile art. 312 C. proc. civ.,

recursul va fi respins ca nefondat.

În raport cu

prevederile art. 274 C. proc. civ., având în vedere soluția de respingere a

recursului, recurentul-pârât va fi obligat la plata către intimata - reclamantă

a cheltuielilor de judecată, în cuantum de 2.000 lei, conform documentelor

justificative depuse la dosar.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul

declarat de Ministerul Culturii, Cultelor și Patrimoniului Național împotriva

sentinței civile nr. 113 din 11 iunie 2009 a Curții de Apel Ploiești, secția contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Obligă pe recurentul

Ministerul Culturii,

Cultelor și Patrimoniului Național la plata sumei de 2.000 lei, cheltuieli de

judecată către intimata - reclamantă A.V.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 20 ianuarie 2010.