ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3285/2010

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de Apel Ploiești, secția comercială și de contencios administrativ și fiscal, reclamanta A.V. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Culturii, Cultelor și Patrimoniului Național, anularea evaluării cunoștințelor și aptitudinilor manageriale a persoanei ce urmează să ocupe funcția de director coordonator din 12 august 2009 în cadrul D.J.C.C.P.N. Dâmbovița și, pe cale de consecință a actului administrativ de numire a directorului coordonator. În motivarea acțiunii, reclamanta a arătat că, potrivit art. 3 din O.U.G. nr. 37/2009, prin Ordinul nr. 195 din 27 aprilie 2009 s-a desființat postul deținut de aceasta, fiind eliberată din funcția de director executiv, împotriva ordinului în speță, formulând plângere ce face obiectul dosarului nr. 421/42/2009.

Prin Sentința nr. 113 din 11 iunie 2009 a Curții de Apel Ploiești executarea Ordinului nr. 195/2009 a fost suspendată, suspendare ce a fost dispusă și pe cale administrativă prin Ordinul nr. 309 din 22 iunie 2009. A mai susținut reclamanta că deși pârâtul recunoaște că atribuțiile de coordonare și conducere a D.J.C.C.P.N. Dâmbovița îi revin în calitate de director executiv, la data de 13 iulie 2009 s-a înregistrat adresa nr. 1210 privind modul de desfășurare a evaluării cunoștințelor și aptitudinilor manageriale pentru funcția de director coordonator, iar la 12 august 2009 s-au afișat rezultatele acestei evaluări, domnul R.A. fiind admis pentru Dâmbovița. Prin sentința nr. 192 din 22 octombrie 2009 a Curții de Apel Ploiești, secția comercială și de contencios administrativ și fiscal, acțiunea formulată a fost respinsă ca inadmisibilă.

Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut că potrivit art. 2 lit. c) din Legea nr. 554/2004, actul administrativ susceptibil de a fi anulat este actul unilateral cu caracter individual sau normativ, emis de o autoritate publică, în regim de putere publică, în vederea organizării executării legii sau a executării în concret a legii, ce dă naștere, modifică sau stinge raporturi juridice. A apreciat prima instanță că tabelul întocmit de autoritatea pârâtă la 12 august 2009, ce conține punctajele finale obținute de persoanele ce au participat la evaluarea cunoștințelor și aptitudinilor manageriale în vederea ocupării funcțiilor de director coordonator, nu îndeplinește caracteristicile prevăzute de art. 2 lit. c) din Legea nr. 554/2004, acest tabel fiind o operațiune prealabilă, ce nu dă naștere niciunui raport juridic.

Prima instanță a apreciat inadmisibilă acțiunea formulată, întrucât capătul principal de cerere constă în anularea tabelului din 12 august 2009, tabel ce nu este un act administrativ în sensul Legii nr. 554/2004. Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs reclamanta A.V., solicitând, în principal, casarea ei, cu trimiterea cauzei spre rejudecare iar, în subsidiar, modificarea acesteia în sensul admiterii cererii de chemare în judecată și anulării procedurii de numire a lui R.A. Au fost invocate motivele de recurs prevăzute de art. 304 pct. 5 și 9 C. proc. civ., în dezvoltarea cărora s-a susținut, în esență, că hotărârea atacată a fost dată cu încălcarea dispozițiilor art. 129 alin. (5) și art. 85 C. proc.

civ., precum și cu aplicarea greșită a dispozițiilor art. 2 lit. c) din Legea nr. 554/2004, întrucât nu s-a procedat la introducerea în cauză a persoanei căreia îi profită actul administrativ a cărui anulare reprezintă finalitatea demersului judiciar, prima instanță reținând totodată, în mod greșit, că ar fi fost învestită cu un capăt de cerere principal și unul accesoriu, în condițiile în care a fost criticată pentru nelegalitate întreaga procedură administrativă de numire a directorului coordonator, petitul acțiunii fiind unul foarte clar în acest sens. Recurenta a invocat și încălcarea principiului contradictorialității, motivat de faptul că, după rămânerea în pronunțare și fără a pune în discuția părților, instanța ar fi ridicat, din oficiu, excepția inadmisibilității acțiunii, raportat la inexistența unui act administrativ, încălcând astfel prevederile art. 85 C. proc.

civ. Separat de faptul că o astfel de excepție trebuie pusă în discuția părților, în opinia recurentei instanța de judecată avea obligația de a administra probe pentru soluționarea acesteia, probe pe care a înțeles să le administreze în fața instanței de recurs, prin atașarea Ordinului nr. 346 din 20 august 2009 în a cărei posesie a intrat abia după introducerea cererii de chemare în judecată. Examinând actele dosarului, hotărârea atacată și criticile ce i-au fost aduse, prin prisma dispozițiilor legale incidente în materia supusă controlului judiciar, Înalta Curte reține că recursul nu este fondat, în considerarea argumentelor ce succed. În conformitate cu prevederile art. 312 alin. (3), teza a II-a, corelat cu art. 304 pct. 5 C. proc.

civ., se pronunță casarea hotărârii atunci când instanța a încălcat formele de procedură prevăzute sub sancțiunea nulității de art. 105 alin. (2) C. proc. civ. Întrucât art. 105 alin. (2) C. proc. civ. constituie dreptul comun în materia nulității actelor de procedură, se poate susține că motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 5 C. proc. civ. include toate neregularitățile procedurale care atrag sancțiunea nulității, cu excepția celor menționate la pct. 1-4, precum și nesocotirea unor principii fundamentale a căror nerespectare nu se încadrează în alte motive de recurs. Potrivit acestui text de lege, actele îndeplinite cu neobservarea formelor legale sau de un funcționar necompetent se vor declara nule numai dacă prin aceasta s-a pricinuit părții o vătămare ce nu se poate înlătura decât prin anularea lor.

Ca atare, nu orice act de procedură făcut cu neobservarea formelor legale este nul, ci numai acela care îndeplinește cumulativ condițiile impuse de text, între care și existența unei vătămări, respectiv a unui prejudiciu procesual ce poate fi constatat, în concret, din împrejurările cauzei, ori din finalitatea normei procedurale nerespectate. Mai mult , incidența acestei sancțiuni este condiționată de vătămare și în cazul nulităților absolute, nu doar a nulităților relative, de vreme ce textul nu face nicio distincție sub acest aspect. În considerarea acestor prevederi legale, deși normele privitoare la citare au caracter imperativ, o parte nu poate invoca, în căile de atac, încălcarea art. 85 C. proc.

civ. prin lipsa de citare sau nelegală citare a altor părți. Nu poate fi reținută în speță nici încălcarea principiilor rolului activ al judecătorului, al disponibilității și al contradictorialității care guvernează procesul civil, cum pretinde recurenta. În stabilirea conținutului principiului disponibilității în cazul unui proces în contencios administrativ trebuie să se țină seama de împrejurarea că dreptul administrativ este o ramură de drept public. Or, din această perspectivă și în condițiile în care reclamanta a beneficiat de asistență juridică calificată, instanța era datoare să verifice în prealabil oricăror alte cereri ale părților regularitatea investirii sale, în cadrul procesual inițial stabilit și în raport de prevederile art. 7 și art. 11 din Legea nr. 554/2004.

Extinderea cadrului procesual solicitată de reprezentantul reclamantei - recurente era lipsită de orice relevanță juridică pentru adoptarea unei soluții în cauză, sub acest aspect, astfel încât nu se poate reține că aceasta ar fi fost prejudiciată în vreun mod prin respingerea respectivei cereri. Inadmisibilitatea acțiunii se impunea a fi reținută în cauză pentru neîndeplinirea procedurii administrative prealabile, în condițiile art. 7 din Legea nr. 554/2008. Astfel, după cum corect a reținut și judecătorul fondului, înainte de a se adresa instanței de judecată cu acțiunea în contencios administrativ având ca obiect anularea evaluării cunoștințelor și aptitudinilor manageriale concretizată în tabelul întocmit la 12 august 2009 sau a întregii proceduri de numire a directorului coordonator, cum pretinde reclamanta-recurentă, aceasta era datoare să solicite autorității publice emitente revocarea, în tot sau în parte, a actului contestat.

Aprecierile acesteia în sensul că procedura prealabilă nu-și mai avea rostul, motiv pentru care a înțeles să notifice autorității intimate renunțarea la căile administrative de atac nu puteau fi primite. Art. 6 din Legea nr. 554/2004 reglementează actele administrativ-jurisdicționale, diferite de actele administrative definite prin art. 2 lit. c), statuând, prin alin. (1), că jurisdicțiile administrative speciale sunt facultative și gratuite. Acest text pune în aplicare regula instituită prin art. 21 alin. (4) din Constituția României, ce constituie una dintre garanțiile accesului liber la justiție. Actul administrativ-jurisdicțional este definit prin art. 2 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 554/2004 ca fiind actul emis de o autoritate administrativă investită, prin lege organică, cu atribuții de jurisdicție administrativă specială.

La rândul său, jurisdicția administrativă specială este definită de art. 2 alin. (1) lit. e) drept activitatea înfăptuită de o autoritate administrativă care are, conform legii organice speciale în materie, competența de soluționare a unui conflict privind un act administrativ, după o procedură bazată pe principiile contradictorialității, asigurării dreptului la apărare și independenței activității administrativ-jurisdicționale.

Mai mult, respectarea dispozițiilor art. 7 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 este obligatorie chiar și atunci când formează obiectul judecății actele administrative susceptibile să facă obiectul unei jurisdicții speciale administrative, dacă partea a înțeles să nu exercite procedura administrativ-jurisdicțională, astfel cum se dispune prin art. 6 alin. (2). Ca atare, parcurgerea procedurii prealabile în condițiile art. 7 din Legea nr. 554/2004, anterior sesizării instanței era obligatorie, notificarea transmisă de reclamantă neavând nicio relevanță juridică, în condițiile în care dispozițiile art. 6 din aceeași lege nu sunt aplicabile în cauză, raportat la obiectul cererii sale.

Inadmisibilitatea acțiunii nu a fost raportată nicidecum la inexistența ordinului nr. 346 din 20 august 2008, cum se pretinde prin cererea de recurs, iar prezentarea acestuia în fața instanței de control judiciar nu este de natură să impună o altă soluție în cauză, în condițiile în care acesta nu era emis la o dată anterioară sesizării instanței (20 august 2009), evident fiind că o eventuală îndeplinire a procedurii prealabile, cu respectarea cerințelor impuse de art. 7 din Legea nr. 554/2004, nu ar putea fi reținută. În consecință, constatând că nu sunt incidente în cauză motivele de nelegalitate prevăzute de art. 304 pct. 5 și 9 C. proc. civ., invocate de recurentă, ca de altfel niciun alt motiv de ordine publică, de natură a fi invocat din oficiu, Înalta Curte, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc.

civ., va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de A.V. împotriva sentinței nr. 192 din 22 octombrie 2009 a Curții de Apel Ploiești, secția comercială și de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 22 iunie 2010.