ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3285/2010

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin

acțiunea înregistrată pe rolul Curții de Apel Ploiești, secția comercială și de

contencios administrativ și fiscal, reclamanta A.V. a solicitat, în

contradictoriu cu pârâtul Ministerul Culturii, Cultelor și Patrimoniului

Național, anularea evaluării cunoștințelor și aptitudinilor manageriale a

persoanei ce urmează să ocupe funcția de director coordonator din 12 august 2009

în cadrul D.J.C.C.P.N. Dâmbovița și, pe cale de consecință a actului

administrativ de numire a directorului coordonator.

În

motivarea acțiunii, reclamanta a arătat că, potrivit art. 3 din O.U.G. nr. 37/2009,

prin Ordinul nr. 195 din 27 aprilie 2009 s-a desființat postul deținut de

aceasta, fiind eliberată din funcția de director executiv, împotriva ordinului

în speță, formulând plângere ce face obiectul dosarului nr. 421/42/2009.

Prin

Sentința nr. 113 din 11 iunie 2009 a Curții de Apel Ploiești executarea

Ordinului nr. 195/2009 a fost suspendată, suspendare ce a fost dispusă și pe

cale administrativă prin Ordinul nr. 309 din 22 iunie 2009.

A mai

susținut reclamanta că deși pârâtul recunoaște că atribuțiile de coordonare și

conducere a D.J.C.C.P.N. Dâmbovița îi revin în calitate de director executiv,

la data de 13 iulie 2009 s-a înregistrat adresa nr. 1210 privind modul de

desfășurare a evaluării cunoștințelor și aptitudinilor manageriale pentru

funcția de director coordonator, iar la 12 august 2009 s-au afișat rezultatele

acestei evaluări, domnul R.A. fiind admis pentru Dâmbovița.

Prin sentința

nr. 192 din 22 octombrie 2009 a Curții de Apel Ploiești, secția comercială și

de contencios administrativ și fiscal, acțiunea formulată a fost respinsă ca

inadmisibilă.

Pentru

a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut că potrivit art. 2 lit. c)

din Legea nr. 554/2004, actul administrativ susceptibil de a fi anulat este

actul unilateral cu caracter individual sau normativ, emis de o autoritate

publică, în regim de putere publică, în vederea organizării executării legii

sau a executării în concret a legii, ce dă naștere, modifică sau stinge

raporturi juridice.

A

apreciat prima instanță că tabelul întocmit de autoritatea pârâtă la 12 august 2009,

ce conține punctajele finale obținute de persoanele ce au participat la

evaluarea cunoștințelor și aptitudinilor manageriale în vederea ocupării

funcțiilor de director coordonator, nu îndeplinește caracteristicile prevăzute

de art. 2 lit. c) din Legea nr. 554/2004, acest tabel fiind o operațiune

prealabilă, ce nu dă naștere niciunui raport juridic.

Prima

instanță a apreciat inadmisibilă acțiunea formulată, întrucât capătul principal

de cerere constă în anularea tabelului din 12 august 2009, tabel ce nu este un

act administrativ în sensul Legii nr. 554/2004.

Împotriva

acestei hotărâri a declarat recurs reclamanta A.V., solicitând, în principal, casarea

ei, cu trimiterea cauzei spre rejudecare iar, în subsidiar, modificarea

acesteia în sensul admiterii cererii de chemare în judecată și anulării

procedurii de numire a lui R.A.

Au fost

invocate motivele de recurs prevăzute de art. 304 pct. 5 și 9 C. proc. civ., în

dezvoltarea cărora s-a susținut, în esență, că hotărârea atacată a fost dată cu

încălcarea dispozițiilor art. 129 alin. (5) și art. 85 C. proc. civ., precum și

cu aplicarea greșită a dispozițiilor art. 2 lit. c) din Legea nr. 554/2004,

întrucât nu s-a procedat la introducerea în cauză a persoanei căreia îi profită

actul administrativ a cărui anulare reprezintă finalitatea demersului judiciar,

prima instanță reținând totodată, în mod greșit, că ar fi fost învestită cu un

capăt de cerere principal și unul accesoriu, în condițiile în care a fost

criticată pentru nelegalitate întreaga procedură administrativă de numire a

directorului coordonator, petitul acțiunii fiind unul foarte clar în acest

sens.

Recurenta

a invocat și încălcarea principiului contradictorialității, motivat de faptul că,

după rămânerea în pronunțare și fără a pune în discuția părților, instanța ar

fi ridicat, din oficiu, excepția inadmisibilității acțiunii, raportat la

inexistența unui act administrativ, încălcând astfel prevederile art. 85 C.

proc. civ.

Separat

de faptul că o astfel de excepție trebuie pusă în discuția părților, în opinia

recurentei instanța de judecată avea obligația de a administra probe pentru

soluționarea acesteia, probe pe care a înțeles să le administreze în fața

instanței de recurs, prin atașarea Ordinului nr. 346 din 20 august 2009 în a

cărei posesie a intrat abia după introducerea cererii de chemare în judecată.

Examinând

actele dosarului, hotărârea atacată și criticile ce i-au fost aduse, prin

prisma dispozițiilor legale incidente în materia supusă controlului judiciar,

Înalta Curte reține că recursul nu este fondat, în considerarea argumentelor ce

succed.

În

conformitate cu prevederile art. 312 alin. (3), teza a II-a, corelat cu art.

304 pct. 5 C. proc. civ., se pronunță casarea hotărârii atunci când instanța a

încălcat formele de procedură prevăzute sub sancțiunea nulității de art. 105

alin. (2) C. proc. civ.

Întrucât

art. 105 alin. (2) C. proc. civ. constituie dreptul comun în materia nulității

actelor de procedură, se poate susține că motivul de recurs prevăzut de art.

304 pct. 5 C. proc. civ. include toate neregularitățile procedurale care atrag

sancțiunea nulității, cu excepția celor menționate la pct. 1-4, precum și nesocotirea

unor principii fundamentale a căror nerespectare nu se încadrează în alte

motive de recurs.

Potrivit

acestui text de lege, actele îndeplinite cu neobservarea formelor legale sau de

un funcționar necompetent se vor declara nule numai dacă prin aceasta s-a

pricinuit părții o vătămare ce nu se poate înlătura decât prin anularea lor.

Ca

atare, nu orice act de procedură făcut cu neobservarea formelor legale este

nul, ci numai acela care îndeplinește cumulativ condițiile impuse de text,

între care și existența unei vătămări, respectiv a unui prejudiciu procesual ce

poate fi constatat, în concret, din împrejurările cauzei, ori din finalitatea normei

procedurale nerespectate. Mai mult , incidența acestei sancțiuni este

condiționată de vătămare și în cazul nulităților absolute, nu doar a

nulităților relative, de vreme ce textul nu face nicio distincție sub acest

aspect.

În

considerarea acestor prevederi legale, deși normele privitoare la citare au

caracter imperativ, o parte nu poate invoca, în căile de atac, încălcarea art.

85 C. proc. civ. prin lipsa de citare sau nelegală citare a altor părți.

Nu

poate fi reținută în speță nici încălcarea principiilor rolului activ al

judecătorului, al disponibilității și al contradictorialității care guvernează

procesul civil, cum pretinde recurenta.

În

stabilirea conținutului principiului disponibilității în cazul unui proces în

contencios administrativ trebuie să se țină seama de împrejurarea că dreptul

administrativ este o ramură de drept public. Or, din această perspectivă și în

condițiile în care reclamanta a beneficiat de asistență juridică calificată,

instanța era datoare să verifice în prealabil oricăror alte cereri ale părților

regularitatea investirii sale, în cadrul procesual inițial stabilit și în

raport de prevederile art. 7 și art. 11 din Legea nr. 554/2004. Extinderea

cadrului procesual solicitată de reprezentantul reclamantei - recurente era

lipsită de orice relevanță juridică pentru adoptarea unei soluții în cauză, sub

acest aspect, astfel încât nu se poate reține că aceasta ar fi fost

prejudiciată în vreun mod prin respingerea respectivei cereri.

Inadmisibilitatea

acțiunii se impunea a fi reținută în cauză pentru neîndeplinirea procedurii

administrative prealabile, în condițiile art. 7 din Legea nr. 554/2008.

Astfel,

după cum corect a reținut și judecătorul fondului, înainte de a se adresa

instanței de judecată cu acțiunea în contencios administrativ având ca obiect

anularea evaluării cunoștințelor și aptitudinilor manageriale concretizată în

tabelul întocmit la 12 august 2009 sau a întregii proceduri de numire a

directorului coordonator, cum pretinde reclamanta-recurentă, aceasta era

datoare să solicite autorității publice emitente revocarea, în tot sau în

parte, a actului contestat.

Aprecierile

acesteia în sensul că procedura prealabilă nu-și mai avea rostul, motiv pentru

care a înțeles să notifice autorității intimate renunțarea la căile administrative

de atac nu puteau fi primite.

Art. 6

din Legea nr. 554/2004 reglementează actele administrativ-jurisdicționale,

diferite de actele administrative definite prin art. 2 lit. c), statuând, prin

alin. (1), că jurisdicțiile administrative speciale sunt facultative și

gratuite. Acest text pune în aplicare regula instituită prin art. 21 alin. (4)

din Constituția României, ce constituie una dintre garanțiile accesului liber la

justiție.

Actul

administrativ-jurisdicțional este definit prin art. 2 alin. (1) lit. d) din

Legea nr. 554/2004 ca fiind actul emis de o autoritate administrativă

investită, prin lege organică, cu atribuții de jurisdicție administrativă

specială.

La

rândul său, jurisdicția administrativă specială este definită de art. 2 alin.

(1) lit. e) drept activitatea înfăptuită de o autoritate administrativă care

are, conform legii organice speciale în materie, competența de soluționare a

unui conflict privind un act administrativ, după o procedură bazată pe

principiile contradictorialității, asigurării dreptului la apărare și independenței

activității administrativ-jurisdicționale.

Mai

mult, respectarea dispozițiilor art. 7 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 este

obligatorie chiar și atunci când formează obiectul judecății actele

administrative susceptibile să facă obiectul unei jurisdicții speciale

administrative, dacă partea a înțeles să nu exercite procedura administrativ-jurisdicțională,

astfel cum se dispune prin art. 6 alin. (2).

Ca

atare, parcurgerea procedurii prealabile în condițiile art. 7 din Legea nr. 554/2004,

anterior sesizării instanței era obligatorie, notificarea transmisă de reclamantă

neavând nicio relevanță juridică, în condițiile în care dispozițiile art. 6 din

aceeași lege nu sunt aplicabile în cauză, raportat la obiectul cererii sale.

Inadmisibilitatea

acțiunii nu a fost raportată nicidecum la inexistența ordinului nr. 346 din 20

august 2008, cum se pretinde prin cererea de recurs, iar prezentarea acestuia

în fața instanței de control judiciar nu este de natură să impună o altă

soluție în cauză, în condițiile în care acesta nu era emis la o dată anterioară

sesizării instanței (20 august 2009), evident fiind că o eventuală îndeplinire

a procedurii prealabile, cu respectarea cerințelor impuse de art. 7 din Legea

nr. 554/2004, nu ar putea fi reținută.

În

consecință, constatând că nu sunt incidente în cauză motivele de nelegalitate prevăzute

de art. 304 pct. 5 și 9 C. proc. civ., invocate de recurentă, ca de altfel

niciun alt motiv de ordine publică, de natură a fi invocat din oficiu, Înalta

Curte, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul ca

nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de A.V. împotriva sentinței

nr. 192 din 22 octombrie 2009 a Curții de Apel Ploiești, secția comercială și

de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 22 iunie

2010.