ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2029/2010

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin sentința civilă nr. 202 din 2

noiembrie 2009, Curtea de Apel Ploiești a respins excepțiile inadmisibilității

și a lipsei de interes invocate de pârâtul Ministerul Culturii, Cultelor și

Patrimoniului Național, a admis cererea formulată de reclamanta A.V. în

contradictoriu cu pârâții Ministerul Culturii, Cultelor și Patrimoniului

Național și R.A. și a suspendat executarea Ordinului nr. 346 din 20 august 2009

până la soluționarea irevocabilă a dosarului 741/42/2008.

Pentru a hotărî astfel, instanța a

reținut că prin Ordinul nr. 195/2009 emis în baza O.U.G. nr. 37/2009,

reclamanta A.V. a fost eliberată din funcția de director executiv al

D.J.C.C.P.C.N. al județului Dâmbovița începând cu data de 24 mai 2009.

De asemenea, s-a arătat în considerentele

sentinței atacate că prin sentința civilă nr. 113 din 11 iunie 2009 a Curții de

Apel Ploiești s-a dispus suspendarea Ordinului 195/2009, măsura suspendării

fiind redată și în Ordinul 309 din 22 iunie 2009, astfel reclamanta fiind

îndreptățită să exercite în continuarea atribuțiile specifice funcției de

director executiv.

A mai arătat instanța de fond că prin

Ordinul nr. 346 din 20 august 2009, paratul R.A. a fost numit director

coordonator al D.J.C.C.P.C.N. Dâmbovița, urmând ca ulterior să se încheie

contractul management prin care să se stabilească drepturile și obligațiile

părților.

Cu privire la excepțiile

inadmisibilității și lipsei de interes invocate de pârâtul Ministerul Culturii,

Cultelor și Patrimoniului Național, instanța de fond le-a respins ca fiind

neîntemeiate, având în vedere că art. 1 alin. (2) din Legea 554/2004 îi conferă

reclamantei legitimitatea procesuală de a solicita atât anularea, cât și

suspendarea executării Ordinului nr. 346 din 20 august 2009, iar interesul

reclamantei de a promova o acțiune de suspendare a acestui act administrativ

fiind în mod evident legitim, actual, personal și direct, întrucât se consideră

vătămată în drepturile sale prin emiterea acestui act administrativ cu caracter

individual.

Constatând că reclamanta a făcut

dovada că a urmat procedura prealabilă prevăzută de art. 7 din Legea 554/2004

și având în vedere și Recomandarea 89/8 din 13 septembrie 1989 a Comitetului de

Miniștrii, instanța de fond a constatat că sunt îndeplinite condițiile

prevăzute de art. 14 din Legea 554/2004, în cauză existând o îndoiala cu

privire la legalitatea Ordinului nr. 346 din 20 august 2009 reprezentată de

împrejurarea că atribuțiile specifice funcției de director coordonator

reglementată de O.U.G. nr. 37/2009, ce a fost declarată neconstituțională, și

atribuțiile specifice funcției de director executiv al D.J.C.C.P.C.N.

Dâmbovița, nu sunt delimitate.

S-a arătat de asemenea în

considerentele sentinței atacate că și condiția pagubei iminente este

îndeplinită, având în vedere că activitatea Direcției Județene Dâmbovița este

perturbată, întrucât nu a emis un act administrativ unilateral prin care să se

facă o delimitare între obligațiile directorului executiv și cele ale

directorului coordonator.

Împotriva acestei sentințe, au declarat

recurs pârâții Ministerul Culturii, Cultelor și Patrimoniului Național și R.A.

criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

Recurentul Ministerul Culturii,

Cultelor și Patrimoniului Național a arătat că recursul este fondat pe

dispozițiile art. 304 pct. 9 cât și pe prevederile art. 304

1

C.

proc. civ.

In esența Ministerul Culturii,

Cultelor și Patrimoniului Național a susținut că excepția lipsei de interes

este întemeiată iar instanța de fond a reținut în mod eronat că reclamanta are

un interes legitim, actual, personal și direct în promovarea unei acțiuni în

suspendarea executării Ordinului nr. 346/2009 fără să arate și în ce constă

acesta și fără să facă vreo referire și la contractul de management încheiat

între R.A. și Ministerul Culturii, Cultelor și Patrimoniului Național.

Pe fondul cauzei, recurentul a

susținut că nu se poate reține că în cauză există o îndoială cu privire Ia

legalitatea actului atacat având în vedere că postul deținut de reclamantă de

director executiv rămâne desființat iar directorul coordonator numit în

conformitate cu prevederile O.U.G. nr. 37/2009 beneficiază de această funcție

până Ia data expirării termenului pentru care a fost încheiat contractul de

management sau dacă intervine un motiv legal de încetare sau de reziliere a

acestora.

Recurentul a mai precizat că nu pot

fii reținute nici considerentele instanței de fond potrivit cărora activitatea

Direcției este perturbată, întrucât atribuțiile specifice conducătorului

instituției incumbă atât reclamantei cât și pârâtului R.A., fără a se fi emis

un act administrativ unilateral prin care să se facă o delimitare între

obligațiile directorului executiv și cele ale directorului coordonator,

întrucât postul de director executiv, ocupat de reclamantă și desființat în

temeiul legii nu poate fii asimilat celui de director coordonator care se

exercită pe baza unui contract de management, supus prevederilor Codului

Muncii, cel desființat fiind exercitat pe baza unui raport de serviciu în

conformitate cu prevederile Legii 188/1999.

Un alt argument adus de recurent în

considerarea faptului că nu este îndeplinită condiția pagubei iminente, a fost

rezoluția din 15 octombrie 2009 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de

Casație și Justiție, pronunțată în dosarul nr. 1310/P/2009 potrivit căreia s-a

dispus neînceperea urmăririi penale față de conducerea M.C.C.P.N., luând în

considerare că acesta nu a făcut altceva decât să pună în aplicare prevederile

O.U.G. nr. 37/2009.

În motivele de recurs invocate de

pârâtul R.A., acesta a arătat că prin hotărârea atacată a fost încălcat dreptul

la apărare în contextul în care la data de 26 octombrie 2009 instanța de fond a

rămas în pronunțare, nesocotind cererea de amânare a cauzei formulată potrivit

art. 156 alin. (1) C. proc. civ.

De asemenea, recurentul R.A. a

reiterat excepțiile inadmisibilității acțiunii și cea a lipsei de interes,

arătând că instanța care a soluționat fondul acțiunii în anularea actului

administrativ s-a pronunțat încă din data de 22 octombrie 2009 în sensul, fiind

evident că ulterior la 2 noiembrie 2009 nu se mai putea dispune suspendarea

actului administrativ în condițiile art. 15 alin. (1) din Legea 554/2004.

Pe fondul cauzei, recurentul R.A. a

arătat că nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 14 din Legea

554/2004, iar postul de director executiv pe care reclamanta l-a ocupat și care

a fost desființat ca efect al legii, nu poate fii asimilat celui de director

coordonator.

Examinând cauza și sentința atacată în

raport cu actele și lucrările dosarului, Înalta Curte constată că recursul este

fondat.

Pentru a ajunge la această soluție

Înalta Curte a avut în vedere considerentele în continuare arătate.

Potrivit art. 7 alin. (1) din Legea

nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ, modificată, „înainte de a se

adresa instanței de contencios administrativ competente, persoana care se

consideră vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim printr-un

act administrativ individual trebuie să solicite autorității publice emitente

sau autorității ierarhic superioare, dacă aceasta există, în termen de 30 de

zile de la data comunicării actului, revocarea, în tot sau în parte, a

acestuia".

Având în vedere că, în cauză, actul

administrativ a cărei suspendare s-a solicitat a fost revocat prin Ordinul nr.

9 din 28 ianuarie 2010 emis de Ministerul Culturii și Patrimoniului Național,

Înalta Curte constată că acțiunea ce formează obiectul acestei cauze apare ca

lipsită de obiect.

Față de aceste considerente, Curtea,

fără a mai analiza motivele scrise de recurs ce nu mai prezintă interes în

raport de actuala situație de fapt, în baza art. 312 C. proc. civ., va admite

recursul, sentința primei instanțe urmând a fi modificată, în sensul

respingerii cererii de suspendare a Ordinului nr. 346 din 20 august 2009, ca

rămasă fără obiect.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursurile declarate de

Ministerul Culturii și Patrimoniului Național și de R.A. împotriva sentinței

civile nr. 202 din 2 noiembrie 2009 pronunțată de Curtea de Apel Ploiești,

secția comercială și de contencios administrativ și fiscal.

Modifică sentința atacată în sensul că

respinge acțiunea ca rămasă fără obiect.

Irevocabilă.

Pronunțată, în ședință publică, astăzi

21 aprilie 2010.