ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2310/2010

Asupra recursurilor de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin sentința nr. 227 din 18

noiembrie 2009 a Curții de Apel Ploiești a fost admisă

excepția lipsei calității procesuale pasive a Instituției

Prefectului Dâmbovița și în consecință a fost respinsă

acțiunea reclamantei A.V. în contradictoriu cu această

instituție, ca fiind formată împotriva unei persoanei fără

calitate procesuală pasivă și pe fondul cauzei a fost

admisă acțiunea reclamantei în contradictoriu cu Ministerul Culturii,

Cultelor și Patrimoniului Național și Direcția

Județeană pentru Cultură, Culte și Patrimoniul Cultural Național

Dâmbovița în sensul că pârâtele au fost obligate la plata drepturilor

salariale integrale către reclamantă, corespunzătoare

funcției de director executiv, începând cu data de 11 iunie 2009 și

pentru viitor, până la soluționarea definitivă și

irevocabilă a cauzei având ca obiect anularea Ordinului nr. 195 din 27

aprilie 2009 emis de pârât, cu toate sporurile legale inclusiv

indemnizația de conducere în cuantum de 50% din salariul de bază,

actualizate cu indicele de inflație.

Pentru a pronunța această hotărâre,

instanța de fond a reținut faptul că prin Ordinul nr. 195 din 27

aprilie 2009 emis de Ministrul Culturii, Cultelor și Patrimoniului

Național, reclamanta A.V. a fost eliberată din funcția de

director executiv al D.C.C.P.C.N. Dâmbovița, începând cu 24 mai 2009, iar

executarea acestui ordin a fost suspendată până la soluționarea

irevocabilă a acțiunii în anulare, prin sentința nr. 113 din 11

iunie 2009 pronunțată de Curtea de Apel Ploiești.

Instanța a constatat că prin Ordinul

nr. 309 din 22 iunie 2009 emis de Ministrul Culturii, Cultelor și

Patrimoniului Național s-a suspendat executarea Ordinului nr. 195/2009

prin care reclamanta a fost suspendată din funcție, iar în art. 2 al

acestui ordin se arată că funcțiile publice de directori

executivi al D.C.C.P.C.N. și a Municipiului București au fost

desființate cu toate consecințele legale.

Instanța de fond a reținut

că ulterior, prin Ordinul nr. 346 din 20 august 2009 emis de Ministrul

Culturii, Cultelor și Patrimoniului Național începând cu 17 august 2009 a fost numit R.A. în funcția de director coordonator al D.C.C.P.C.N. Dâmbovița, iar

prin sentința nr. 202 din 2 noiembrie 2009 pronunțată de Curtea

de Apel Ploiești a fost dispusă suspendarea executării Ordinului

nr. 346 din 20 august 2009 emis de Ministrul Culturii, Cultelor și

Patrimoniului Național până la soluționarea irevocabilă a

dosarului nr. 74/42/2009.

Așa fiind instanța de fond a

concluzionat că Ordinul nr. 195 din 27 aprilie 2009 emis de pârât nu

își produce efectele, astfel încât reclamanta este

îndreptățită să ocupe funcția deținută

anterior, aceea de director executiv cu acordarea tuturor drepturilor ce

derivă din exercitarea acestei funcții, inclusiv cele privind plata

drepturilor salariale.

Împotriva acestei hotărâri au

declarat recurs pârâtele pentru nelegalitate și netemeinicie.

Motivele de recurs se încadrează în

dispozițiile art. 504 pct. 9 Cod procedură civilă invocându-se

greșita aplicare a dispozițiilor art. 8 și art. 18 alin. (1)

și (3) din Legea nr. 554/2004.

Se arată că în mod nelegal a

fost admisă acțiunea reclamantei în despăgubiri având ca obiect

obligarea pârâților la plata drepturilor salariale integrale

corespunzătoare funcției de director executiv, de la data de 11 iunie

2009 și pentru viitor, cu toate sporurile legale inclusiv

indemnizația de conducere în cuantum de 50% din salariul de bază,

actualizate cu indicele de inflație.

Aceasta deoarece dispozițiile art. 8

alin. (1) din Legea nr. 554/2004, care reglementează soluțiile pe

care le poate pronunța instanța de contencios administrativ coroborat

cu dispozițiile art. 18 alin. (1) și (3) din Legea nr. 554/2004

determină inadmisibilitatea cererii reclamantei-intimate, în

condițiile în care acțiunea în anularea actului administrativ pretins

vătămător ce face obiectul dosarului nr. 421/42/2009 al

Curții de Apel Ploiești nu a fost soluționată.

În motivele de recurs se arată

că este nelegală raportarea instanței de fond față de

sentința recurată prin care s-a admis cererea de suspendare

formulată de intimată, în cauză nefiind îndeplinite

condițiile prevăzute de art. 18 din Legea nr. 554/2004.

Recurentul solicită admiterea

recursului și respingerea acțiunii în principal ca inadmisibilă

și în solidar ca neîntemeiată.

Se solicită judecarea cauzei în

lipsă.

La dosar intimata a formulat întâmpinare

în care a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

Analizând recursul declarat în raport de

motivele invocate Curtea îl apreciază ca fondat pentru următoarele

considerente.

Sentința atacată prin care a

fost admisă acțiunea reclamantei-intimate și au fost

obligați recurentul-pârât și intimata-pârâtă la plata către

intimată a daunelor materiale constând în drepturi salariale inclusiv

sporul de conducere actualizate cu rata inflației este nelegală fiind

dată cu aplicarea greșită a dispozițiilor art. 8 alin. (1),

art. 18 alin. (1) și (3) și a art. 19 din Legea nr. 554/2004 pentru

următoarele motive.

În primul rând în cauză soluția

pronunțată de instanța de fond excede dispozițiilor art. 8

alin. (1) din Legea nr. 554/2004 fiind greșită raportarea momentului

dreptului pretins vătămat al reclamantei-intimate la data pronunțării

sentinței civile nr. 113 din 11 iunie 2009 al Curții de Apel

Ploiești prin care s-a admis numai cererea de suspendare a executării

Ordinului nr. 195 din 27 aprilie 2009 emis de recurent.

Această raportare este nelegală

deoarece nu în raport de data suspendării este apreciat momentul

nașterii dreptului privind acțiunea în daune, cu atât mai mult cu cât

la data pronunțării sentinței atacate 18 noiembrie 2009

sentința prin care se admisese cererea de suspendare nu devenise

irevocabilă.

În al doilea rând în cauză au fost

aplicate greșit dispozițiile art. 18 alin. (1) și (3) din Legea

nr. 554/2004 nefiind îndeplinite condițiile pentru a fi admisă

cererea de daune formulate de reclamanta-intimată pe cale principală.

Aceasta deoarece dreptul reclamantei-intimate

de a primi despăgubiri materiale se raportează la soluționarea

acțiunii principale având ca obiect acțiunea în anularea Ordinului

nr. 195 din 27 aprilie 2009 și care formează obiectul dosarului nr. 421/42/2009

al Curții de Apel Ploiești dosar în curs de soluționare la data pronunțării

sentinței recurate și în consecință acțiunea

reclamantei formulată pe cale principală apare ca prematură

nefiind soluționată irevocabil acțiunea în anularea ordinului

contestat și soluționată acțiunea în daune, care are

caracter subsidiar în raport de acțiunea principală.

În cauză nu sunt îndeplinite

condițiile prevăzute de art. 19 din Legea nr. 554/2004 pe motiv

că prezenta acțiune soluționată nelegal prin sentința

recurată a fost formulată anterior soluționării acțiunii

în anularea actului administrativ contestat ca nelegal, în mod prematur.

Față de cele expuse mai sus,

Curtea în baza art. 312 alin. (1) și (2) C. proc. civ. va admite recursul

și va modifica sentința atacată în sensul că va respinge

acțiunea reclamantei ca prematur formulată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursurile declarate de Ministerul Culturii, și

Patrimoniului Național și D.J.C.C.P.C.N. Dâmbovița împotriva

sentinței civile nr. 227 din 18 noiembrie 2009 a Curții de Apel.

Modifică sentința atacată

în sensul că respinge acțiunea reclamantei ca prematur

formulată.

Irevocabilă.

Pronunțată, în

ședință publică, astăzi 4 mai 2010.