ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2310/2010

Asupra recursurilor de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința nr. 227 din 18 noiembrie 2009 a Curții de Apel Ploiești a fost admisă excepția lipsei calității procesuale pasive a Instituției Prefectului Dâmbovița și în consecință a fost respinsă acțiunea reclamantei A.V.

în contradictoriu cu această instituție, ca fiind formată împotriva unei persoanei fără calitate procesuală pasivă și pe fondul cauzei a fost admisă acțiunea reclamantei în contradictoriu cu Ministerul Culturii, Cultelor și Patrimoniului Național și Direcția Județeană pentru Cultură, Culte și Patrimoniul Cultural Național Dâmbovița în sensul că pârâtele au fost obligate la plata drepturilor salariale integrale către reclamantă, corespunzătoare funcției de director executiv, începând cu data de 11 iunie 2009 și pentru viitor, până la soluționarea definitivă și irevocabilă a cauzei având ca obiect anularea Ordinului nr. 195 din 27 aprilie 2009 emis de pârât, cu toate sporurile legale inclusiv indemnizația de conducere în cuantum de 50% din salariul de bază, actualizate cu indicele de inflație.

Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut faptul că prin Ordinul nr. 195 din 27 aprilie 2009 emis de Ministrul Culturii, Cultelor și Patrimoniului Național, reclamanta A.V. a fost eliberată din funcția de director executiv al D.C.C.P.C.N. Dâmbovița, începând cu 24 mai 2009, iar executarea acestui ordin a fost suspendată până la soluționarea irevocabilă a acțiunii în anulare, prin sentința nr. 113 din 11 iunie 2009 pronunțată de Curtea de Apel Ploiești. Instanța a constatat că prin Ordinul nr. 309 din 22 iunie 2009 emis de Ministrul Culturii, Cultelor și Patrimoniului Național s-a suspendat executarea Ordinului nr. 195/2009 prin care reclamanta a fost suspendată din funcție, iar în art. 2 al acestui ordin se arată că funcțiile publice de directori executivi al D.C.C.P.C.N.

și a Municipiului București au fost desființate cu toate consecințele legale. Instanța de fond a reținut că ulterior, prin Ordinul nr. 346 din 20 august 2009 emis de Ministrul Culturii, Cultelor și Patrimoniului Național începând cu 17 august 2009 a fost numit R.A. în funcția de director coordonator al D.C.C.P.C.N. Dâmbovița, iar prin sentința nr. 202 din 2 noiembrie 2009 pronunțată de Curtea de Apel Ploiești a fost dispusă suspendarea executării Ordinului nr. 346 din 20 august 2009 emis de Ministrul Culturii, Cultelor și Patrimoniului Național până la soluționarea irevocabilă a dosarului nr. 74/42/2009. Așa fiind instanța de fond a concluzionat că Ordinul nr. 195 din 27 aprilie 2009 emis de pârât nu își produce efectele, astfel încât reclamanta este îndreptățită să ocupe funcția deținută anterior, aceea de director executiv cu acordarea tuturor drepturilor ce derivă din exercitarea acestei funcții, inclusiv cele privind plata drepturilor salariale.

Împotriva acestei hotărâri au declarat recurs pârâtele pentru nelegalitate și netemeinicie. Motivele de recurs se încadrează în dispozițiile art. 504 pct. 9 Cod procedură civilă invocându-se greșita aplicare a dispozițiilor art. 8 și art. 18 alin. (1) și (3) din Legea nr. 554/2004. Se arată că în mod nelegal a fost admisă acțiunea reclamantei în despăgubiri având ca obiect obligarea pârâților la plata drepturilor salariale integrale corespunzătoare funcției de director executiv, de la data de 11 iunie 2009 și pentru viitor, cu toate sporurile legale inclusiv indemnizația de conducere în cuantum de 50% din salariul de bază, actualizate cu indicele de inflație.

Aceasta deoarece dispozițiile art. 8 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, care reglementează soluțiile pe care le poate pronunța instanța de contencios administrativ coroborat cu dispozițiile art. 18 alin. (1) și (3) din Legea nr. 554/2004 determină inadmisibilitatea cererii reclamantei-intimate, în condițiile în care acțiunea în anularea actului administrativ pretins vătămător ce face obiectul dosarului nr. 421/42/2009 al Curții de Apel Ploiești nu a fost soluționată. În motivele de recurs se arată că este nelegală raportarea instanței de fond față de sentința recurată prin care s-a admis cererea de suspendare formulată de intimată, în cauză nefiind îndeplinite condițiile prevăzute de art. 18 din Legea nr. 554/2004.

Recurentul solicită admiterea recursului și respingerea acțiunii în principal ca inadmisibilă și în solidar ca neîntemeiată. Se solicită judecarea cauzei în lipsă. La dosar intimata a formulat întâmpinare în care a solicitat respingerea recursului ca nefondat. Analizând recursul declarat în raport de motivele invocate Curtea îl apreciază ca fondat pentru următoarele considerente. Sentința atacată prin care a fost admisă acțiunea reclamantei-intimate și au fost obligați recurentul-pârât și intimata-pârâtă la plata către intimată a daunelor materiale constând în drepturi salariale inclusiv sporul de conducere actualizate cu rata inflației este nelegală fiind dată cu aplicarea greșită a dispozițiilor art. 8 alin. (1), art. 18 alin. (1) și (3) și a art. 19 din Legea nr. 554/2004 pentru următoarele motive.

În primul rând în cauză soluția pronunțată de instanța de fond excede dispozițiilor art. 8 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 fiind greșită raportarea momentului dreptului pretins vătămat al reclamantei-intimate la data pronunțării sentinței civile nr. 113 din 11 iunie 2009 al Curții de Apel Ploiești prin care s-a admis numai cererea de suspendare a executării Ordinului nr. 195 din 27 aprilie 2009 emis de recurent. Această raportare este nelegală deoarece nu în raport de data suspendării este apreciat momentul nașterii dreptului privind acțiunea în daune, cu atât mai mult cu cât la data pronunțării sentinței atacate 18 noiembrie 2009 sentința prin care se admisese cererea de suspendare nu devenise irevocabilă.

În al doilea rând în cauză au fost aplicate greșit dispozițiile art. 18 alin. (1) și (3) din Legea nr. 554/2004 nefiind îndeplinite condițiile pentru a fi admisă cererea de daune formulate de reclamanta-intimată pe cale principală. Aceasta deoarece dreptul reclamantei-intimate de a primi despăgubiri materiale se raportează la soluționarea acțiunii principale având ca obiect acțiunea în anularea Ordinului nr. 195 din 27 aprilie 2009 și care formează obiectul dosarului nr. 421/42/2009 al Curții de Apel Ploiești dosar în curs de soluționare la data pronunțării sentinței recurate și în consecință acțiunea reclamantei formulată pe cale principală apare ca prematură nefiind soluționată irevocabil acțiunea în anularea ordinului contestat și soluționată acțiunea în daune, care are caracter subsidiar în raport de acțiunea principală.

În cauză nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 19 din Legea nr. 554/2004 pe motiv că prezenta acțiune soluționată nelegal prin sentința recurată a fost formulată anterior soluționării acțiunii în anularea actului administrativ contestat ca nelegal, în mod prematur. Față de cele expuse mai sus, Curtea în baza art. 312 alin. (1) și (2) C. proc. civ. va admite recursul și va modifica sentința atacată în sensul că va respinge acțiunea reclamantei ca prematur formulată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursurile declarate de Ministerul Culturii, și Patrimoniului Național și D.J.C.C.P.C.N. Dâmbovița împotriva sentinței civile nr. 227 din 18 noiembrie 2009 a Curții de Apel. Modifică sentința atacată în sensul că respinge acțiunea reclamantei ca prematur formulată. Irevocabilă. Pronunțată, în ședință publică, astăzi 4 mai 2010.