ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4865/2010

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4865/2010 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2010)

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată

următoarele:

Prin sentința civilă nr. 46/F-CONT

din data de 3 martie 2010, Curtea de Apel Pitești, secția comercială, contencios

administrativ și fiscal, a admis în parte cererea formulată de reclamantul A.L.

în contradictoriu cu pârâții Guvernul României și Ministerul Educației,

Cercetării, Tineretului și Sportului și a anulat Ordinele M.E.C.T.S. nr. 514

din 23 aprilie 2009 și nr. 1867 din 19 octombrie 2009, dispunând reintegrarea

reclamantului pe postul deținut anterior eliberării din funcția publică de

conducere – director executiv, consilier clasa I, grad profesional superior și

obligarea la plata retribuției de la data eliberării din funcție și până la

reintegrarea efectivă.

Pentru a hotărî astfel, prima

instanță a reținut că reclamantul a fost numit în funcția publică de director

executiv la Direcția pentru Sport a județului Argeș prin Ordinul nr. 283 din 04

iulie 2005, în urma susținerii uni concurs, iar prin Ordinul nr. 514/23 aprilie

2009 a fost eliberat din această funcție în temeiul art. III alin. (1) din O.U.G.

nr. 37/2009, funcția publică de director executiv fiind desființată.

Odată cu sesizarea instanței

privitor la anularea Ordinului nr. 514 din 23 aprilie 2009, reclamantul a

formulat și excepția de neconstituționalitate a O.U.G. nr. 37/2009 privind

unele măsuri de îmbunătățire a activității administrației publice.

Prin încheierea din 3 iunie 2009,

instanța de fond a dispus sesizarea Curții Constituționale cu excepția de

neconstituționalitate a O.U.G. nr. 37/2009, invocată de reclamant în prezenta

cauză.

Pe perioada suspendării cauzei în

vederea pronunțării Curții Constituționale pe excepția de neconstituționalitate

invocată de reclamant, pârâtul Ministerul Educației, Cercetării, Tineretului și

Sportului a emis Ordinul nr. 1867 din 19 octombrie 2009 prin care a eliberat

din nou pe reclamant din funcția de director executiv, funcție care se

desființează în temeiul dispozițiilor art. IV alin. (1) din O.U.G. nr.

105/2009.

La data de 28 octombrie 2009

reclamantul a formulat o nouă acțiune, înregistrată separat, prin care a

solicitat anularea acestui ordin, precum și a O.U.G. nr. 105/2009, apreciată ca

neconstituțională, iar instanța, prin încheierea din data de 27 noiembrie 2009, a sesizat Curtea Constituțională cu această nouă excepție.

Cu același prilej, s-a respins ca

inadmisibil capătul de cerere privind anularea O.U.G. nr. 105/2009, s-a admis

excepția lipsei calității procesuale a pârâtului Guvernul României cu privire

la acest capăt de cerere și au fost respinse cererile de intervenție formulate

în cauză de Ministerul Administrației și Internelor și Ministerul Muncii,

Familiei și Protecției Sociale.

Cele două cauze au fost conexate

ulterior.

Prin Decizia nr. 1629 din 03

decembrie 2009, Curtea Constituțională a admis excepția de neconstituționalitate

invocată de reclamant și a constatat că sunt neconstituționale dispozițiile

art. I pct. 1-5 și 26, art. III, art. IV. art. VIII și anexa 1 din O.U.G. nr.

105/2009, care a abrogat expres O.U.G. nr. 37/2009 reluând însă, în noua sa

redactare, soluția anterioară.

Reluând judecarea cauzei, instanța

de fond a apreciat că actele administrative cercetate sunt lipsite de suport

legal, prin constatarea neconstituționalității actelor normative în baza cărora

au fost emise, iar, analizată și prin prisma dispozițiilor art. 97 lit. b),

art. 99 și art. 100 din Legea nr. 188/1999, eliberarea reclamantului din

funcție s-a făcut cu încălcarea legii.

Instanța a arătat că reclamantului

nu i s-a oferit în mod real, concret, o altă funcție, iar postul pretins

desființat a continuat să existe, fiind ocupat de alt funcționar public, agreat

de autoritatea publică, fiind în afara oricărui dubiu că s-a urmărit doar să

fie înlăturat reclamantul.

Împotriva acestei sentințe au

declarat recurs pârâții Guvernul României și Ministerul Educației, Cercetării,

Tineretului și Sportului, solicitând modificarea acesteia în sensul respingerii

capătului principal de cerere pentru motive încadrate în prevederile art. 304

pct. 9 și ale art. 304¹ C. proc. civ.

În motivarea căii de atac, recurentul-pârât

Guvernul României a invocat lipsa calității sale procesuale pasive, întrucât nu

se află în raporturi de muncă cu reclamantul și nu poate fi chemat să răspundă

pentru obligațiile persoanelor juridice din subordinea sa, acestea fiind

subiecte de drept distincte, cu atribuții proprii.

Recurentul Ministerul Educației,

Cercetării, Tineretului și Sportului a arătat că actele normative declarate

neconstituționale erau în vigoare la momentul adoptării actelor administrative

contestate, ele producându-și efectele de plin drept până la momentul prevăzut

de art. 31 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, respectiv termenul de 45 de zile de

la data publicării deciziei Curții Constituționale în Monitorul Oficial.

A mai arătat că decizia Curții

Constituționale produce efecte numai pentru viitor și că, pe de altă parte, O.U.G.

nr. 37/2009 fusese abrogată cu o zi înainte de pronunțarea Curții, condiții în

care neconstituționalitatea O.U.G. nr. 37/2009 apare ca fiind lipsită de

interes și nu mai produce nici un efect.

Recurentul-pârât a susținut că,

odată respinsă ca inadmisibilă cererea de anulare a O.U.G. nr. 105/2009,

conform principiului

accesorium sequitur principale

, trebuia respinsă și

solicitarea de anulare a actului administrativ emis în baza sa.

A mai susținut că în mod eronat a

reținut instanța de fond faptul că reclamantului nu i s-a oferit în mod real,

concret, o altă funcție, iar postul pretins desființat a continuat să existe,

fiind ocupat de alt funcționar public, agreat de autoritatea publică, aceste afirmații

neavând suport probator în cadrul dosarului.

Examinând cauza prin prisma

motivelor invocate în recurs și a prevederilor art. 304

1

C. proc.

civ., față de probatoriul atașat dosarului cauzei, Înalta Curte reține:

de Guvernul României

Înalta Curte este învestită, prin

prezentul recurs, cu examinarea sentinței civile nr. 46/F-CONT a Curții de Apel

Pitești prin care s-a dispus anularea

Ordinelor Ministerului Educației, Cercetării, Tineretului și

Sportului nr. 514 din 23 aprilie 2009 și nr. 1867 din 19 octombrie 2009 și

reintegrarea intimatului-reclamant A.L. pe postul deținut anterior eliberării

din funcția publică de conducere – director executiv, consilier clasa I, grad

profesional superior, cu obligarea pârâților la plata retribuției de la data

eliberării din funcție și până la reintegrarea efectivă.

Excepția lipsei calității procesuale

pasive, invocate de pârâtul Guvernul României, face parte din categoria

excepțiilor procesuale de fond, peremptorii și dirimante.

Calitatea procesuală pasivă înseamnă

că între reclamant și persoana chemată în judecată, pârâtul din cauză, trebuie

să existe un raport juridic, pârâtul fiind acea persoană care a adus atingere,

a nesocotit dreptul subiectiv al reclamantului.

Or, actele administrative a căror

anulare se dezbate în prezenta cauză emană exclusiv de la pârâtul Ministerul

Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului.

Pe de altă parte, între pârâtul

Guvernul României, Ministerul Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului

și reclamant nu există un raport juridic de funcție.

Așadar, persoana juridică de la care

se poate pretinde o anumită conduită este Ministerului Educației, Cercetării,

Tineretului și Sportului, astfel încât excepția este întemeiată.

Prin prisma celor expuse mai sus,

recursul declarat de Guvernul României este fondat.

pârâtul Ministerului Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului

Art. 9 alin. (1) din Legea nr.

554/2004 prevede că „p

ersoana vătămată într-un drept

al său ori într-un interes legitim prin ordonanțe sau dispoziții din ordonanțe

poate introduce acțiune la instanța de contencios administrativ, însoțită de

excepția de neconstituționalitate, în măsura în care obiectul principal nu este

constatarea neconstituționalității ordonanței sau a dispoziției din ordonanță”,

iar în alin. (5) al aceluiași articol se arată că „acțiunea prevăzută de

prezentul articol poate avea ca obiect acordarea de despăgubiri pentru

prejudiciile cauzate prin ordonanțe ale Guvernului, anularea actelor

administrative emise în baza acestora, precum și, după caz, obligarea unei

autorități publice la emiterea unui act administrativ sau la realizarea unei

anumite operațiuni administrative”.

Înalta Curte constată că Ordinul Ministerului

Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului nr. 514 din 23 aprilie 2009 a

fost emis ca urmare a intrării în vigoare a O.U.G. nr. 37/2009 privind unele

măsuri de îmbunătățire a activității administrației publice, iar Ordinul Ministerului

Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului nr. 1867 din 19 octombrie 2009

a fost emis în baza O.U.G. nr. 105/2009.

Prin Decizia nr. 1257 din 7

octombrie 2009, Curtea Constituțională, ca urmare a unei sesizări formulate

conform art.146 lit. a) din Constituție, a constatat că Legea pentru aprobarea O.U.G.

nr. 37/ 2009 este neconstituțională, ca urmare a faptului că această ordonanță

de urgență este lovită de un viciu de neconstituționalitate, întrucât a fost

adoptată de Guvern cu încălcarea dispozițiilor art. 115 alin. (6) din

Constituție, potrivit cărora „Ordonanțele de urgență(…) nu pot afecta regimul

instituțiilor fundamentale ale statului(…)”.

O.U.G. nr. 37/2009 a fost abrogată

prin art. XIV din O.U.G. nr. 105/2009 publicată în M.Of. nr. 668 din 6

octombrie 2009 care, la rândul său, prin Decizia nr. 1629/2009, a fost

declarată neconstituțională în privința dispozițiilor art. I pct. 1-5 și 26,

art. II, art. IV, art. V, art. VIII și anexa 1, cu motivarea că acestea conțin

aceleași reglementări și aceleași soluții legislative ca și cele ce au

constituit obiectul O.U.G. nr. 37/2009 în privința neconstituționalității

căreia Curtea Constituțională s-a pronunțat prin Decizia nr. 1257/2009.

În plus, Curtea Constituțională a

reținut și faptul că Guvernul, prin adoptarea O.U.G. nr. 105/2009, a încălcat

și dispozițiile art. 147 alin. (4) din Constituție, potrivit cărora deciziile

sale sunt general obligatorii.

Instanța de fond a reținut ca prim

motiv de nelegalitate a actelor administrative contestate faptul că acestea au

fost emise în temeiul unor Ordonanțe de urgență în privința căreia Curtea

Constituțională a statuat că este afectată de un viciu de

neconstituționalitate.

De cealaltă parte, autoritatea

publică recurentă, emitenta actului administrativ anulat de instanța de fond, a

susținut că decizia Curții Constituționale nu poate fi avută în vedere întrucât

a fost pronunțată ulterior emiterii actului administrativ contestat și are

putere numai pentru viitor.

Nu poate fi primită această susținere

a recurentului-pârât, întrucât viciul de constituționalitate constatat cu

privire la O.U.G. nr. 37/2009, respectiv O.U.G. nr. 105/2009, afectează în

egală măsură actele administrative emise în baza și pentru executarea unor

dispoziții neconstituționale, întrucât asemenea acte devin lipsite de temei

legal și nu poate fi calificat drept legal un act juridic emis sau încheiat în

baza unei dispoziții neconstituționale.

Înalta Curte arată că

actele și măsurile adoptate în baza acestor Ordonanțe sunt afectate de viciul

de neconstituționalitate al ordonanțelor și, în consecință, corect au fost

anulate de instanța de fond.

Susținerea recurentului

cu privire la efectele respingerii ca inadmisibil a capătului de cerere privind

anularea O.U.G. nr. 105/2009 sunt nefondate, din moment ce efectele actului

normativ respectiv în ceea ce privește legalitatea actelor administrative

contestate au fost înlăturate de către instanța de fond în temeiul deciziei de

neconstituționalitate menționate anterior.

În ceea ce privește trecerea

reclamantului într-o altă funcție publică, din înscrisurile depuse la dosarul

de fond al cauzei (filele 124-127) rezultă că posturile vacante oferite

reclamantului nu erau, în fapt, disponibile sau corespunzătoare nivelului

profesional al acestuia.

Înalta Curte mai observă

că desființarea funcției ocupată de către intimatul-reclamant a fost formală,

aceeași funcție fiind menținută sub titlul de „director coordonator”, situație

în care nu este realizată ipoteza avută în vedere de art. 99 alin. (1) lit. b)

din Legea nr. 188/1999, instanța de fond reținând în mod corect că postul

continuă să existe.

Pe de altă parte,

desființarea funcției publice de conducere de director executiv a avut loc în

baza O.U.G. nr. 37/2009 și a fost menținută prin O.U.G. nr. 105/2009, adică

prin două acte normative adoptate cu nesocotirea normelor Constituționale.

Astfel, desființarea

postului deținut de reclamant, consecutiv, prin cele 2 ordonanțe, este lipsită

de efecte juridice din moment ce ambele ordonanțe au fost declarate neconstituționale.

Pentru aceste considerente, în baza

dispozițiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte urmează a respinge

recursul formulat de Ministerul Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului

ca nefondat, și, în baza art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 raportat la

art. 312 alin (2) C. proc. civ., va admite recursul declarat de Guvernul

României și va modifica în parte sentința recurată în sensul respingerii

acțiunii reclamantului față de acest pârât ca formulată împotriva unei persoane

fără calitate procesuală pasivă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul formulat de

Ministerul Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului împotriva sentinței

civile nr. 46/F-CONT din data de 3 martie 2010 a Curții de Apel Pitești, secția comercială, contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Admite recursul declarat de Guvernul

României împotriva sentinței civile nr. 46/F-CONT din data de 3 martie 2010 a Curții de Apel Pitești, secția comercială, contencios administrativ și fiscal.

Modifică în parte sentința recurată

în sensul că respinge acțiunea reclamantului față de pârâtul Guvernul României

ca formulată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi 10 noiembrie 2010.