ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4865/2010

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 46/F-CONT din data de 3 martie 2010, Curtea de Apel Pitești, secția comercială, contencios administrativ și fiscal, a admis în parte cererea formulată de reclamantul A.L. în contradictoriu cu pârâții Guvernul României și Ministerul Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului și a anulat Ordinele M.E.C.T.S. nr. 514 din 23 aprilie 2009 și nr. 1867 din 19 octombrie 2009, dispunând reintegrarea reclamantului pe postul deținut anterior eliberării din funcția publică de conducere – director executiv, consilier clasa I, grad profesional superior și obligarea la plata retribuției de la data eliberării din funcție și până la reintegrarea efectivă.

Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut că reclamantul a fost numit în funcția publică de director executiv la Direcția pentru Sport a județului Argeș prin Ordinul nr. 283 din 04 iulie 2005, în urma susținerii uni concurs, iar prin Ordinul nr. 514/23 aprilie 2009 a fost eliberat din această funcție în temeiul art. III alin. (1) din O.U.G. nr. 37/2009, funcția publică de director executiv fiind desființată. Odată cu sesizarea instanței privitor la anularea Ordinului nr. 514 din 23 aprilie 2009, reclamantul a formulat și excepția de neconstituționalitate a O.U.G. nr. 37/2009 privind unele măsuri de îmbunătățire a activității administrației publice. Prin încheierea din 3 iunie 2009, instanța de fond a dispus sesizarea Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a O.U.G.

nr. 37/2009, invocată de reclamant în prezenta cauză. Pe perioada suspendării cauzei în vederea pronunțării Curții Constituționale pe excepția de neconstituționalitate invocată de reclamant, pârâtul Ministerul Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului a emis Ordinul nr. 1867 din 19 octombrie 2009 prin care a eliberat din nou pe reclamant din funcția de director executiv, funcție care se desființează în temeiul dispozițiilor art. IV alin. (1) din O.U.G. nr. 105/2009. La data de 28 octombrie 2009 reclamantul a formulat o nouă acțiune, înregistrată separat, prin care a solicitat anularea acestui ordin, precum și a O.U.G. nr. 105/2009, apreciată ca neconstituțională, iar instanța, prin încheierea din data de 27 noiembrie 2009, a sesizat Curtea Constituțională cu această nouă excepție.

Cu același prilej, s-a respins ca inadmisibil capătul de cerere privind anularea O.U.G. nr. 105/2009, s-a admis excepția lipsei calității procesuale a pârâtului Guvernul României cu privire la acest capăt de cerere și au fost respinse cererile de intervenție formulate în cauză de Ministerul Administrației și Internelor și Ministerul Muncii, Familiei și Protecției Sociale. Cele două cauze au fost conexate ulterior. Prin Decizia nr. 1629 din 03 decembrie 2009, Curtea Constituțională a admis excepția de neconstituționalitate invocată de reclamant și a constatat că sunt neconstituționale dispozițiile art. I pct. 1-5 și 26, art. III, art. IV. art. VIII și anexa 1 din O.U.G. nr. 105/2009, care a abrogat expres O.U.G.

nr. 37/2009 reluând însă, în noua sa redactare, soluția anterioară. Reluând judecarea cauzei, instanța de fond a apreciat că actele administrative cercetate sunt lipsite de suport legal, prin constatarea neconstituționalității actelor normative în baza cărora au fost emise, iar, analizată și prin prisma dispozițiilor art. 97 lit. b), art. 99 și art. 100 din Legea nr. 188/1999, eliberarea reclamantului din funcție s-a făcut cu încălcarea legii. Instanța a arătat că reclamantului nu i s-a oferit în mod real, concret, o altă funcție, iar postul pretins desființat a continuat să existe, fiind ocupat de alt funcționar public, agreat de autoritatea publică, fiind în afara oricărui dubiu că s-a urmărit doar să fie înlăturat reclamantul.

Împotriva acestei sentințe au declarat recurs pârâții Guvernul României și Ministerul Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului, solicitând modificarea acesteia în sensul respingerii capătului principal de cerere pentru motive încadrate în prevederile art. 304 pct. 9 și ale art. 304¹ C. proc. civ. În motivarea căii de atac, recurentul-pârât Guvernul României a invocat lipsa calității sale procesuale pasive, întrucât nu se află în raporturi de muncă cu reclamantul și nu poate fi chemat să răspundă pentru obligațiile persoanelor juridice din subordinea sa, acestea fiind subiecte de drept distincte, cu atribuții proprii.

Recurentul Ministerul Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului a arătat că actele normative declarate neconstituționale erau în vigoare la momentul adoptării actelor administrative contestate, ele producându-și efectele de plin drept până la momentul prevăzut de art. 31 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, respectiv termenul de 45 de zile de la data publicării deciziei Curții Constituționale în Monitorul Oficial. A mai arătat că decizia Curții Constituționale produce efecte numai pentru viitor și că, pe de altă parte, O.U.G. nr. 37/2009 fusese abrogată cu o zi înainte de pronunțarea Curții, condiții în care neconstituționalitatea O.U.G. nr. 37/2009 apare ca fiind lipsită de interes și nu mai produce nici un efect.

Recurentul-pârât a susținut că, odată respinsă ca inadmisibilă cererea de anulare a O.U.G. nr. 105/2009, conform principiului accesorium sequitur principale , trebuia respinsă și solicitarea de anulare a actului administrativ emis în baza sa. A mai susținut că în mod eronat a reținut instanța de fond faptul că reclamantului nu i s-a oferit în mod real, concret, o altă funcție, iar postul pretins desființat a continuat să existe, fiind ocupat de alt funcționar public, agreat de autoritatea publică, aceste afirmații neavând suport probator în cadrul dosarului. Examinând cauza prin prisma motivelor invocate în recurs și a prevederilor art. 304 1 C. proc.

civ., față de probatoriul atașat dosarului cauzei, Înalta Curte reține: 1. Cu privire la recursul declarat de Guvernul României Înalta Curte este învestită, prin prezentul recurs, cu examinarea sentinței civile nr. 46/F-CONT a Curții de Apel Pitești prin care s-a dispus anularea Ordinelor Ministerului Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului nr. 514 din 23 aprilie 2009 și nr. 1867 din 19 octombrie 2009 și reintegrarea intimatului-reclamant A.L. pe postul deținut anterior eliberării din funcția publică de conducere – director executiv, consilier clasa I, grad profesional superior, cu obligarea pârâților la plata retribuției de la data eliberării din funcție și până la reintegrarea efectivă.

Excepția lipsei calității procesuale pasive, invocate de pârâtul Guvernul României, face parte din categoria excepțiilor procesuale de fond, peremptorii și dirimante. Calitatea procesuală pasivă înseamnă că între reclamant și persoana chemată în judecată, pârâtul din cauză, trebuie să existe un raport juridic, pârâtul fiind acea persoană care a adus atingere, a nesocotit dreptul subiectiv al reclamantului. Or, actele administrative a căror anulare se dezbate în prezenta cauză emană exclusiv de la pârâtul Ministerul Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului. Pe de altă parte, între pârâtul Guvernul României, Ministerul Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului și reclamant nu există un raport juridic de funcție.

Așadar, persoana juridică de la care se poate pretinde o anumită conduită este Ministerului Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului, astfel încât excepția este întemeiată. Prin prisma celor expuse mai sus, recursul declarat de Guvernul României este fondat.

2. Referitor la recursul formulat de pârâtul Ministerului Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului Art. 9 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 prevede că „p ersoana vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim prin ordonanțe sau dispoziții din ordonanțe poate introduce acțiune la instanța de contencios administrativ, însoțită de excepția de neconstituționalitate, în măsura în care obiectul principal nu este constatarea neconstituționalității ordonanței sau a dispoziției din ordonanță”, iar în alin. (5) al aceluiași articol se arată că „acțiunea prevăzută de prezentul articol poate avea ca obiect acordarea de despăgubiri pentru prejudiciile cauzate prin ordonanțe ale Guvernului, anularea actelor administrative emise în baza acestora, precum și, după caz, obligarea unei autorități publice la emiterea unui act administrativ sau la realizarea unei anumite operațiuni administrative”.

Înalta Curte constată că Ordinul Ministerului Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului nr. 514 din 23 aprilie 2009 a fost emis ca urmare a intrării în vigoare a O.U.G. nr. 37/2009 privind unele măsuri de îmbunătățire a activității administrației publice, iar Ordinul Ministerului Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului nr. 1867 din 19 octombrie 2009 a fost emis în baza O.U.G. nr. 105/2009. Prin Decizia nr. 1257 din 7 octombrie 2009, Curtea Constituțională, ca urmare a unei sesizări formulate conform art.146 lit. a) din Constituție, a constatat că Legea pentru aprobarea O.U.G. nr. 37/ 2009 este neconstituțională, ca urmare a faptului că această ordonanță de urgență este lovită de un viciu de neconstituționalitate, întrucât a fost adoptată de Guvern cu încălcarea dispozițiilor art. 115 alin. (6) din Constituție, potrivit cărora „Ordonanțele de urgență(…) nu pot afecta regimul instituțiilor fundamentale ale statului(…)”.

O.U.G. nr. 37/2009 a fost abrogată prin art. XIV din O.U.G. nr. 105/2009 publicată în M.Of. nr. 668 din 6 octombrie 2009 care, la rândul său, prin Decizia nr. 1629/2009, a fost declarată neconstituțională în privința dispozițiilor art. I pct. 1-5 și 26, art. II, art. IV, art. V, art. VIII și anexa 1, cu motivarea că acestea conțin aceleași reglementări și aceleași soluții legislative ca și cele ce au constituit obiectul O.U.G. nr. 37/2009 în privința neconstituționalității căreia Curtea Constituțională s-a pronunțat prin Decizia nr. 1257/2009. În plus, Curtea Constituțională a reținut și faptul că Guvernul, prin adoptarea O.U.G. nr. 105/2009, a încălcat și dispozițiile art. 147 alin. (4) din Constituție, potrivit cărora deciziile sale sunt general obligatorii.

Instanța de fond a reținut ca prim motiv de nelegalitate a actelor administrative contestate faptul că acestea au fost emise în temeiul unor Ordonanțe de urgență în privința căreia Curtea Constituțională a statuat că este afectată de un viciu de neconstituționalitate. De cealaltă parte, autoritatea publică recurentă, emitenta actului administrativ anulat de instanța de fond, a susținut că decizia Curții Constituționale nu poate fi avută în vedere întrucât a fost pronunțată ulterior emiterii actului administrativ contestat și are putere numai pentru viitor. Nu poate fi primită această susținere a recurentului-pârât, întrucât viciul de constituționalitate constatat cu privire la O.U.G. nr. 37/2009, respectiv O.U.G.

nr. 105/2009, afectează în egală măsură actele administrative emise în baza și pentru executarea unor dispoziții neconstituționale, întrucât asemenea acte devin lipsite de temei legal și nu poate fi calificat drept legal un act juridic emis sau încheiat în baza unei dispoziții neconstituționale. Înalta Curte arată că actele și măsurile adoptate în baza acestor Ordonanțe sunt afectate de viciul de neconstituționalitate al ordonanțelor și, în consecință, corect au fost anulate de instanța de fond. Susținerea recurentului cu privire la efectele respingerii ca inadmisibil a capătului de cerere privind anularea O.U.G. nr. 105/2009 sunt nefondate, din moment ce efectele actului normativ respectiv în ceea ce privește legalitatea actelor administrative contestate au fost înlăturate de către instanța de fond în temeiul deciziei de neconstituționalitate menționate anterior.

În ceea ce privește trecerea reclamantului într-o altă funcție publică, din înscrisurile depuse la dosarul de fond al cauzei (filele 124-127) rezultă că posturile vacante oferite reclamantului nu erau, în fapt, disponibile sau corespunzătoare nivelului profesional al acestuia. Înalta Curte mai observă că desființarea funcției ocupată de către intimatul-reclamant a fost formală, aceeași funcție fiind menținută sub titlul de „director coordonator”, situație în care nu este realizată ipoteza avută în vedere de art. 99 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 188/1999, instanța de fond reținând în mod corect că postul continuă să existe. Pe de altă parte, desființarea funcției publice de conducere de director executiv a avut loc în baza O.U.G.

nr. 37/2009 și a fost menținută prin O.U.G. nr. 105/2009, adică prin două acte normative adoptate cu nesocotirea normelor Constituționale. Astfel, desființarea postului deținut de reclamant, consecutiv, prin cele 2 ordonanțe, este lipsită de efecte juridice din moment ce ambele ordonanțe au fost declarate neconstituționale. Pentru aceste considerente, în baza dispozițiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte urmează a respinge recursul formulat de Ministerul Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului ca nefondat, și, în baza art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 raportat la art. 312 alin (2) C. proc. civ., va admite recursul declarat de Guvernul României și va modifica în parte sentința recurată în sensul respingerii acțiunii reclamantului față de acest pârât ca formulată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul formulat de Ministerul Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului împotriva sentinței civile nr. 46/F-CONT din data de 3 martie 2010 a Curții de Apel Pitești, secția comercială, contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Admite recursul declarat de Guvernul României împotriva sentinței civile nr. 46/F-CONT din data de 3 martie 2010 a Curții de Apel Pitești, secția comercială, contencios administrativ și fiscal. Modifică în parte sentința recurată în sensul că respinge acțiunea reclamantului față de pârâtul Guvernul României ca formulată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 10 noiembrie 2010.