ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1862/2011

Asupra recursului de

față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentința civilă nr. 1481 din 23 martie

2010 Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și

fiscal, a admis acțiunea precizată, formulată de reclamanta E.E. în

contradictoriu cu pârâtul Ministerul Tineretului și Sportului și intervenientul

Ministerul Administrației și Internelor; în temeiul art. 9 Legea nr. 554/2004 a

anulat Ordinul nr. 580 din 24 aprilie 2009 emis de Ministerul Tineretului și

Sportului în temeiul O.U.G. nr. 37 din 22 aprilie 2009; a dispus suspendarea

executării Ordinului nr. 580 din 24 aprilie 2009 până la soluționarea

irevocabilă a cauzei; a respins cererea de intervenție accesorie formulată de

intervenientul Ministerul Administrației și Internelor în interesul Guvernului

României, ca rămasă fără obiect.

Pentru a pronunța

această soluție, instanța de fond a reținut că reclamanta are calitatea de

funcționar public, fiind numită prin Ordinul Autorității Naționale pentru Sport

și Tineret nr. 504 din 27 septembrie 2005 în funcția de conducere de director

executiv al Direcției pentru Tineret al Județului Ialomița, iar prin Ordinul

nr. 580 din 24 aprilie 2009 a fost eliberată din funcție și i-au încetat

raporturile de serviciu, în temeiul art. III alin. (1) și alin. (11) O.U.G. nr.

37/2009, art. 99 alin. (1) lit. b) și alin. (3), alin. (4), alin. (5), alin.

(6) și alin. (7) Legea nr. 188/1999, republicată, cu modificările și

completările ulterioare.

S-a reținut că în

timp ce reclamanta se afla în procedura de contestare a Ordinului nr. 580 din

24 aprilie 2009, prin Decizia nr. 1257 din 7 octombrie 2009 referitoare la

obiecția de neconstituționalitate a Legii pentru aprobarea O.U.G. nr. 37/2009

privind unele măsuri de îmbunătățire a activității administrației publice,

Curtea Constituțională a constatat că legea pentru aprobarea O.U.G. nr. 37/2009

privind unele măsuri de îmbunătățire a activității administrației publice este

neconstituțională.

S-a mai reținut că,

deoarece în speța de față reclamanta se afla în procedura prevăzută de art. 9

Legea nr. 554/2004, urmare a faptului că ordonanța a fost declarată

neconstituțională, instanța trebuie să soluționeze fondul cauzei, chiar dacă

decizia de declarare a neconstituționalității este urmarea unei excepții

ridicate în condițiile art. 15 Legea nr. 47/1992.

Instanța de fond a

constatat că eliberarea unilaterală din funcție a reclamantei, anterior

încetării acestei funcții, în baza unei ordonanțe de urgență a Guvernului

declarată neconstituțională și emisă cu încălcarea competenței sale și de

natură a afecta statutul juridic al funcționarilor publici de conducere din

sfera serviciilor publice deconcentrate ale ministerelor și ale celorlalte

organe ale administrației publice centrale din unitățile administrativ

teritoriale, stabilit prin Legea nr. 188/1999, republicată, cu modificările și

completările ulterioare, încalcă principiul stabilității în exercitarea

funcției publice, dreptul la muncă și la un trai decent, consfințite de art. 41

și 47 alin. (1) Constituție.

În raport de

dispozițiile art. 14-15 Legea nr. 554/2004, instanța de fond, reținând

nelegalitatea ordinului pe fond și iminența pagubei create reclamantei prin

imposibilitatea exercitării funcției, cu consecințe pe plan profesional și

material, a admis cererea de suspendare și a dispus suspendarea executării ordinului

contestat până la soluționarea irevocabilă a cauzei.

Pe cale de

consecință, instanța a respins și cererea de intervenție accesorie formulată de

intervenient în interesul Guvernului României, ca rămasă fără obiect.

Împotriva hotărârii

instanței de fond a declarat recurs pârâta Autoritatea Națională pentru Sport

și Tineret, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

Prin motivele de

recurs formulate se arată că potrivit art. 147 alin. (4) Constituția României:

"Deciziile Curții Constituționale se publică în M. Of.. De la data

publicării, deciziile sunt general obligatorii și au putere numai pentru

viitor".

Recurenta arată că

din textul citat reiese fără echivoc faptul că deciziile Curții Constituționale

produc efecte doar pentru viitor, nu și pentru trecut, iar, raportat la speța

de față, ordinul contestat de reclamant este emis înaintea publicării Deciziei

Curții Constituționale în M. Of..

Recurenta arată

astfel că legiuitorul a prevăzut în Legea Fundamentală o dispoziție care să

protejeze într-un fel raporturile juridice născute în baza unui act normativ

declarat neconstituțional, care a produs deja efecte juridice.

Se mai arată că

Ordinul nr. 580 din 24 aprilie 2009 a fost emis de Ministerul Tineretului și

Sportului în baza dispozițiilor art. III alin. (1) O.U.G. nr. 37/2009 și are un

caracter de act administrativ unilateral emis în vederea executării legii,

nefiind o decizie de concediere, precum și faptul că ordinul contestat conține

toate elementele cerute de lege pentru validitatea sa.

Recurenta-pârâtă

susține că soluția instanței de fond este nefondată, solicitând admiterea

recursului astfel cum a fost formulat și modificarea în tot a sentinței

recurate.

Examinând sentința

atacată, în raport cu actele și lucrările dosarului, precum și cu dispozițiile

legale incidente pricinii, inclusiv cele ale art. 304

1

C. proc.

civ., Înalta Curte constată că recursul este nefondat, pentru considerentele ce

se vor arăta în continuare.

Instanța de control

judiciar constată că în speță nu sunt întrunite cerințele impuse de art. 304

sau art. 304

1

C. proc. civ., în vederea casării sau modificării

hotărârii: prima instanță a reținut corect situația de fapt, în raport de

materialul probator administrat în cauză și a realizat o încadrare juridică

adecvată.

Astfel, prin Ordinul

nr. 580 din 24 aprilie 2009 emis de Ministerul Tineretului și Sportului,

intimata-reclamantă, după un preaviz de 15 zile lucrătoare, a fost eliberată

din funcția publică de conducere de director-inspector de specialitate I la

Direcția pentru Tineret a Județului Ialomița.

Temeiul juridic al

acestei măsuri administrative l-a constituit art. III alin. (1) O.U.G. nr.

37/2009 privind unele măsuri de îmbunătățire a activității administrației

publice locale.

Înalta Curte

apreciază că pentru argumentarea soluției adoptate în legătură cu problema de

drept dedusă judecății se impune prezentarea unor scurte considerații cu

privire la excepția de neconstituționalitate și efectele acesteia.

Controlul

de constituționalitate exercitat pe calea excepției de neconstituționalitate

este un control de conformitate și conformare a legii sau ordonanțelor

guvernamentale cu dispozițiile Constituției, în cadrul căruia prevalează

garantarea drepturilor și libertăților cetățenești.

Potrivit

art. 147 alin. (1) Constituție, dispozițiile din legile și ordonanțele în

vigoare, precum și cele din regulamente, constatate ca fiind neconstituționale,

își încetează efectele juridice la 45 de zile de la publicarea deciziei Curții

Constituționale dacă, în acest interval, Parlamentul sau Guvernul, după caz, nu

pun de acord prevederile neconstituționale cu dispozițiile Constituției; pe

durata acestui termen, dispozițiile constatate ca fiind neconstituționale sunt

suspendate de drept.

Conform

alin. (4) din articolul aflat în discuție, deciziile Curții Constituționale se

publică în M. Of.; de la data publicării, deciziile sunt general obligatorii și

au putere numai pentru viitor.

Ca atare,

deciziile Curții Constituționale privind admiterea unei excepții de

neconstituționalitate sunt de imediată aplicare, cu consecința înlăturării

normei declarate neconstituționale din sistemul normativ.

Cu alte

cuvinte, în situația în care soluția Curții Constituționale nu ar avea aplicare

directă și imediată, întreaga procedură de control a constituționalității

legilor și ordonanțelor ar fi lipsită de finalitate.

Pe acest

aspect, poate fi amintită și Decizia Curții Constituționale nr. 186/1999 în

care s-a statuat că instanțele judecătorești trebuie să facă aplicarea directă

a dispozițiilor constituționale relevante, în sensul de a înlătura prevederile

neconstituționale, dacă legiuitorul nu a procedat la modificarea sau abrogarea

acestora.

De asemenea, este de

necontestat faptul că prin Decizia nr. 1257 din 7 octombrie 2009, Curtea

Constituțională, ca urmare a unei sesizări formulate conform art. 146 lit. a)

din Constituție, a constatat că Legea pentru aprobarea O.U.G. nr. 37/2009 este

neconstituțională, ca urmare a faptului că această ordonanță de urgență este

lovită de un viciu de neconstituționalitate, întrucât a fost adoptată de Guvern

cu încălcarea dispozițiilor art. 115 alin. (6) din Constituție, potrivit cărora

„Ordonanțele de urgență (…) nu pot afecta regimul instituțiilor fundamentale

ale statului (…)”.

Totodată, este de necontestat

faptul că O.U.G. nr. 37/2009 a fost abrogată prin art. XIV O.U.G. nr. 105/2009,

publicată în M. Of. nr. 668/6.10.2009 care, la rândul său, prin Decizia nr. 1629/2009,

a fost declarată neconstituțională în privința dispozițiilor art. I pct. 1-5 și

26, art. II, art. IV, art. V, art. VIII și anexa 1, cu motivarea că acestea conțin

aceleași reglementări și aceleași soluții legislative ca și cele ce au constituit

obiectul O.U.G. nr. 37/2009, în privința neconstituționalității căreia Curtea Constituțională

s-a pronunțat prin Decizia nr. 1257/2009.

În plus, Curtea Constituțională

a reținut și faptul că Guvernul, prin adoptarea O.U.G. nr. 105/2009, a încălcat

și dispozițiile art. 147 alin. (4) din Constituție, potrivit cărora deciziile sale

sunt general obligatorii.

Totodată,

instanța constituțională a precizat că, prin adoptarea O.U.G. nr. 37/2009, au fost

încălcate prevederile art. 15 din Constituție, statutul juridic al funcției publice

de conducere, reglementat prin Legea nr. 188/1999, întrucât Guvernul a intervenit

într-un domeniu pentru care nu avea competență materială.

Potrivit

art. 9 alin. (1) și (5) Legea nr. 554/2004, modificată, persoana vătămată într-un

drept al său ori într-un interes legitim prin ordonanțe sau dispoziții din ordonanțe

poate introduce acțiune la instanța de contencios administrativ, acțiune care poate

avea ca obiect acordarea de despăgubiri pentru prejudiciile cauzate prin aceste

ordonanțe, anularea actelor administrative emise în baza acestora, precum și, după

caz, obligarea unei autorități publice la emiterea unui act administrativ sau la

realizarea unei operațiuni administrative.

Același text

de lege reglementează, în alin. (4), situația acțiunilor formulate de o persoană

vătămată, în cazul în care s-a declarat neconstituțională ordonanța prin admiterea

unei excepții într-o altă cauză.

Din analiza

acestor dispoziții legale, Înalta Curte constată că legiuitorul a prevăzut faptul

că, în ipoteza admiterii excepției de neconstituționalitate a ordonanței într-o

altă cauză, efectele se produc, de la data admiterii excepției, și în cauze similare,

care au ca temei juridic aceleași prevederi declarate neconstituționale.

În speța de

față, intimata-reclamantă a solicitat anularea ordinului de eliberare din funcție.

După cum s-a

relevat anterior, această măsură a avut la bază aplicarea prevederilor O.U.G.

nr. 37/2009 care a fost declarată neconstituțională, prin decizia nr. 1257 din 7

octombrie 2009.

Ca atare,

în temeiul art. 9 alin. (4) Legea contenciosului administrativ, efectele acestei

decizii a instanței constituționale se extind și asupra celorlalte cauze având ca

obiect anularea actelor administrative emise în temeiul O.U.G. nr. 37/2009.

În altă ordine

de idei, Înalta Curte reține că eliberarea intimatei-reclamante din funcția publică

pe care o deținea, în alte situații decât cele reglementate de Legea nr. 188/1999,

reprezintă un act nelegal, de natură a afecta în mod evident securitatea raporturilor

de funcție, care se circumscrie noțiunii de securitate socială, protejată prin Convenția

Europeană a Drepturilor Omului și actele comunitare, precum și prin alte tratate

internaționale la care România este parte și a căror îndeplinire este obligată să

o asigure, potrivit art. 11 și art. 20 din Constituția României.

Pentru toate aceste considerente,

în baza dispozițiilor art. 312 alin. (1), teza a II-a C. proc. civ., coroborat cu

art. 20 Legea nr. 554/2004, Înalta Curte urmează a respinge recursul formulat de

Autoritatea Națională pentru Sport și Tineret, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat

de Autoritatea Națională pentru Sport și Tineret împotriva sentinței civile nr.

1481 din 23 martie 2010 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ

și fiscal, ca nefondat.

Obligă recurenta-pârâtă la 3.000 RON cheltuieli

de judecată către intimata–reclamantă E.E..

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 30 martie

2011.