ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1862/2011

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 1481 din 23 martie 2010 Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a admis acțiunea precizată, formulată de reclamanta E.E. în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Tineretului și Sportului și intervenientul Ministerul Administrației și Internelor; în temeiul art. 9 Legea nr. 554/2004 a anulat Ordinul nr. 580 din 24 aprilie 2009 emis de Ministerul Tineretului și Sportului în temeiul O.U.G. nr. 37 din 22 aprilie 2009; a dispus suspendarea executării Ordinului nr. 580 din 24 aprilie 2009 până la soluționarea irevocabilă a cauzei; a respins cererea de intervenție accesorie formulată de intervenientul Ministerul Administrației și Internelor în interesul Guvernului României, ca rămasă fără obiect.

Pentru a pronunța această soluție, instanța de fond a reținut că reclamanta are calitatea de funcționar public, fiind numită prin Ordinul Autorității Naționale pentru Sport și Tineret nr. 504 din 27 septembrie 2005 în funcția de conducere de director executiv al Direcției pentru Tineret al Județului Ialomița, iar prin Ordinul nr. 580 din 24 aprilie 2009 a fost eliberată din funcție și i-au încetat raporturile de serviciu, în temeiul art. III alin. (1) și alin. (11) O.U.G. nr. 37/2009, art. 99 alin. (1) lit. b) și alin. (3), alin. (4), alin. (5), alin. (6) și alin. (7) Legea nr. 188/1999, republicată, cu modificările și completările ulterioare. S-a reținut că în timp ce reclamanta se afla în procedura de contestare a Ordinului nr. 580 din 24 aprilie 2009, prin Decizia nr. 1257 din 7 octombrie 2009 referitoare la obiecția de neconstituționalitate a Legii pentru aprobarea O.U.G.

nr. 37/2009 privind unele măsuri de îmbunătățire a activității administrației publice, Curtea Constituțională a constatat că legea pentru aprobarea O.U.G. nr. 37/2009 privind unele măsuri de îmbunătățire a activității administrației publice este neconstituțională. S-a mai reținut că, deoarece în speța de față reclamanta se afla în procedura prevăzută de art. 9 Legea nr. 554/2004, urmare a faptului că ordonanța a fost declarată neconstituțională, instanța trebuie să soluționeze fondul cauzei, chiar dacă decizia de declarare a neconstituționalității este urmarea unei excepții ridicate în condițiile art. 15 Legea nr. 47/1992.

Instanța de fond a constatat că eliberarea unilaterală din funcție a reclamantei, anterior încetării acestei funcții, în baza unei ordonanțe de urgență a Guvernului declarată neconstituțională și emisă cu încălcarea competenței sale și de natură a afecta statutul juridic al funcționarilor publici de conducere din sfera serviciilor publice deconcentrate ale ministerelor și ale celorlalte organe ale administrației publice centrale din unitățile administrativ teritoriale, stabilit prin Legea nr. 188/1999, republicată, cu modificările și completările ulterioare, încalcă principiul stabilității în exercitarea funcției publice, dreptul la muncă și la un trai decent, consfințite de art. 41 și 47 alin. (1) Constituție.

În raport de dispozițiile art. 14-15 Legea nr. 554/2004, instanța de fond, reținând nelegalitatea ordinului pe fond și iminența pagubei create reclamantei prin imposibilitatea exercitării funcției, cu consecințe pe plan profesional și material, a admis cererea de suspendare și a dispus suspendarea executării ordinului contestat până la soluționarea irevocabilă a cauzei. Pe cale de consecință, instanța a respins și cererea de intervenție accesorie formulată de intervenient în interesul Guvernului României, ca rămasă fără obiect. Împotriva hotărârii instanței de fond a declarat recurs pârâta Autoritatea Națională pentru Sport și Tineret, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie. Prin motivele de recurs formulate se arată că potrivit art. 147 alin. (4) Constituția României: "Deciziile Curții Constituționale se publică în M. Of..

De la data publicării, deciziile sunt general obligatorii și au putere numai pentru viitor". Recurenta arată că din textul citat reiese fără echivoc faptul că deciziile Curții Constituționale produc efecte doar pentru viitor, nu și pentru trecut, iar, raportat la speța de față, ordinul contestat de reclamant este emis înaintea publicării Deciziei Curții Constituționale în M. Of.. Recurenta arată astfel că legiuitorul a prevăzut în Legea Fundamentală o dispoziție care să protejeze într-un fel raporturile juridice născute în baza unui act normativ declarat neconstituțional, care a produs deja efecte juridice. Se mai arată că Ordinul nr. 580 din 24 aprilie 2009 a fost emis de Ministerul Tineretului și Sportului în baza dispozițiilor art. III alin. (1) O.U.G.

nr. 37/2009 și are un caracter de act administrativ unilateral emis în vederea executării legii, nefiind o decizie de concediere, precum și faptul că ordinul contestat conține toate elementele cerute de lege pentru validitatea sa. Recurenta-pârâtă susține că soluția instanței de fond este nefondată, solicitând admiterea recursului astfel cum a fost formulat și modificarea în tot a sentinței recurate. Examinând sentința atacată, în raport cu actele și lucrările dosarului, precum și cu dispozițiile legale incidente pricinii, inclusiv cele ale art. 304 1 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este nefondat, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare. Instanța de control judiciar constată că în speță nu sunt întrunite cerințele impuse de art. 304 sau art. 304 1 C. proc.

civ., în vederea casării sau modificării hotărârii: prima instanță a reținut corect situația de fapt, în raport de materialul probator administrat în cauză și a realizat o încadrare juridică adecvată. Astfel, prin Ordinul nr. 580 din 24 aprilie 2009 emis de Ministerul Tineretului și Sportului, intimata-reclamantă, după un preaviz de 15 zile lucrătoare, a fost eliberată din funcția publică de conducere de director-inspector de specialitate I la Direcția pentru Tineret a Județului Ialomița. Temeiul juridic al acestei măsuri administrative l-a constituit art. III alin. (1) O.U.G. nr. 37/2009 privind unele măsuri de îmbunătățire a activității administrației publice locale. Înalta Curte apreciază că pentru argumentarea soluției adoptate în legătură cu problema de drept dedusă judecății se impune prezentarea unor scurte considerații cu privire la excepția de neconstituționalitate și efectele acesteia.

Controlul de constituționalitate exercitat pe calea excepției de neconstituționalitate este un control de conformitate și conformare a legii sau ordonanțelor guvernamentale cu dispozițiile Constituției, în cadrul căruia prevalează garantarea drepturilor și libertăților cetățenești. Potrivit art. 147 alin. (1) Constituție, dispozițiile din legile și ordonanțele în vigoare, precum și cele din regulamente, constatate ca fiind neconstituționale, își încetează efectele juridice la 45 de zile de la publicarea deciziei Curții Constituționale dacă, în acest interval, Parlamentul sau Guvernul, după caz, nu pun de acord prevederile neconstituționale cu dispozițiile Constituției; pe durata acestui termen, dispozițiile constatate ca fiind neconstituționale sunt suspendate de drept.

Conform alin. (4) din articolul aflat în discuție, deciziile Curții Constituționale se publică în M. Of.; de la data publicării, deciziile sunt general obligatorii și au putere numai pentru viitor. Ca atare, deciziile Curții Constituționale privind admiterea unei excepții de neconstituționalitate sunt de imediată aplicare, cu consecința înlăturării normei declarate neconstituționale din sistemul normativ. Cu alte cuvinte, în situația în care soluția Curții Constituționale nu ar avea aplicare directă și imediată, întreaga procedură de control a constituționalității legilor și ordonanțelor ar fi lipsită de finalitate. Pe acest aspect, poate fi amintită și Decizia Curții Constituționale nr. 186/1999 în care s-a statuat că instanțele judecătorești trebuie să facă aplicarea directă a dispozițiilor constituționale relevante, în sensul de a înlătura prevederile neconstituționale, dacă legiuitorul nu a procedat la modificarea sau abrogarea acestora.

De asemenea, este de necontestat faptul că prin Decizia nr. 1257 din 7 octombrie 2009, Curtea Constituțională, ca urmare a unei sesizări formulate conform art. 146 lit. a) din Constituție, a constatat că Legea pentru aprobarea O.U.G. nr. 37/2009 este neconstituțională, ca urmare a faptului că această ordonanță de urgență este lovită de un viciu de neconstituționalitate, întrucât a fost adoptată de Guvern cu încălcarea dispozițiilor art. 115 alin. (6) din Constituție, potrivit cărora „Ordonanțele de urgență (…) nu pot afecta regimul instituțiilor fundamentale ale statului (…)”. Totodată, este de necontestat faptul că O.U.G. nr. 37/2009 a fost abrogată prin art. XIV O.U.G. nr. 105/2009, publicată în M. Of.

nr. 668/6.10.2009 care, la rândul său, prin Decizia nr. 1629/2009, a fost declarată neconstituțională în privința dispozițiilor art. I pct. 1-5 și 26, art. II, art. IV, art. V, art. VIII și anexa 1, cu motivarea că acestea conțin aceleași reglementări și aceleași soluții legislative ca și cele ce au constituit obiectul O.U.G. nr. 37/2009, în privința neconstituționalității căreia Curtea Constituțională s-a pronunțat prin Decizia nr. 1257/2009. În plus, Curtea Constituțională a reținut și faptul că Guvernul, prin adoptarea O.U.G. nr. 105/2009, a încălcat și dispozițiile art. 147 alin. (4) din Constituție, potrivit cărora deciziile sale sunt general obligatorii. Totodată, instanța constituțională a precizat că, prin adoptarea O.U.G.

nr. 37/2009, au fost încălcate prevederile art. 15 din Constituție, statutul juridic al funcției publice de conducere, reglementat prin Legea nr. 188/1999, întrucât Guvernul a intervenit într-un domeniu pentru care nu avea competență materială. Potrivit art. 9 alin. (1) și (5) Legea nr. 554/2004, modificată, persoana vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim prin ordonanțe sau dispoziții din ordonanțe poate introduce acțiune la instanța de contencios administrativ, acțiune care poate avea ca obiect acordarea de despăgubiri pentru prejudiciile cauzate prin aceste ordonanțe, anularea actelor administrative emise în baza acestora, precum și, după caz, obligarea unei autorități publice la emiterea unui act administrativ sau la realizarea unei operațiuni administrative.

Același text de lege reglementează, în alin. (4), situația acțiunilor formulate de o persoană vătămată, în cazul în care s-a declarat neconstituțională ordonanța prin admiterea unei excepții într-o altă cauză. Din analiza acestor dispoziții legale, Înalta Curte constată că legiuitorul a prevăzut faptul că, în ipoteza admiterii excepției de neconstituționalitate a ordonanței într-o altă cauză, efectele se produc, de la data admiterii excepției, și în cauze similare, care au ca temei juridic aceleași prevederi declarate neconstituționale. În speța de față, intimata-reclamantă a solicitat anularea ordinului de eliberare din funcție. După cum s-a relevat anterior, această măsură a avut la bază aplicarea prevederilor O.U.G.

nr. 37/2009 care a fost declarată neconstituțională, prin decizia nr. 1257 din 7 octombrie 2009. Ca atare, în temeiul art. 9 alin. (4) Legea contenciosului administrativ, efectele acestei decizii a instanței constituționale se extind și asupra celorlalte cauze având ca obiect anularea actelor administrative emise în temeiul O.U.G. nr. 37/2009. În altă ordine de idei, Înalta Curte reține că eliberarea intimatei-reclamante din funcția publică pe care o deținea, în alte situații decât cele reglementate de Legea nr. 188/1999, reprezintă un act nelegal, de natură a afecta în mod evident securitatea raporturilor de funcție, care se circumscrie noțiunii de securitate socială, protejată prin Convenția Europeană a Drepturilor Omului și actele comunitare, precum și prin alte tratate internaționale la care România este parte și a căror îndeplinire este obligată să o asigure, potrivit art. 11 și art. 20 din Constituția României.

Pentru toate aceste considerente, în baza dispozițiilor art. 312 alin. (1), teza a II-a C. proc. civ., coroborat cu art. 20 Legea nr. 554/2004, Înalta Curte urmează a respinge recursul formulat de Autoritatea Națională pentru Sport și Tineret, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de Autoritatea Națională pentru Sport și Tineret împotriva sentinței civile nr. 1481 din 23 martie 2010 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Obligă recurenta-pârâtă la 3.000 RON cheltuieli de judecată către intimata–reclamantă E.E.. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 30 martie 2011.