ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2895/2011

A supra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința nr. 237/CA din 25 octombrie 2010, Curtea de Apel Iași, secția de contencios administrativ și fiscal, a admis acțiunea formulată de reclamantul P.A., în contradictoriu cu pârâta Autoritatea Națională pentru Sport și Tineret, a anulat Ordinul nr. 621/2009 emis de ministrul tineretului și sportului și a dispus reintegrarea reclamantului în funcția de director general - expert sportiv I A, deținută anterior emiterii actului anulat, cu plata drepturilor salariale actualizate, aferente intervalului cuprins între data luării măsurii eliberării din funcție și data reintegrării. Prin aceeași sentință au fost respinse excepțiile prescripției și inadmisibilității acțiunii.

Pentru a pronunța această soluție, instanța de fond a reținut, în esență, că actul contestat este nelegal, ca o consecință a faptului că a fost emis în baza prevederilor art. III alin. (1) din O.U.G. nr. 37/2009, care au fost declarate neconstituționale prin Decizia nr. 1257 din 7 octombrie 2009 a Curții Constituționale, definitivă și obligatorie conform art. 31 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicată. Împotriva acestei sentințe, considerând-o netemeinică și nelegală, în raport cu dispozițiile art. 304 1 C. proc. civ., a declarat recurs pârâta, criticând soluția primei instanțe exclusiv sub aspectul fondului. În motivarea căii de atac, recurenta susține că în mod greșit a considerat prima instanță că actul administrativ contestat este nelegal, de vreme ce prevederile O.U.G.

nr. 37/2009 erau în vigoare la data emiterii acestuia iar Decizia Curții Constituționale nr. 1257 din 7 octombrie 2009 se aplică pentru viitor, ceea ce presupune că legea în raport cu care se apreciază existența cauzei de nulitate este cea în vigoare la momentul emiterii actului administrativ considerat nelegal. De asemenea, arată recurenta, prin art. III alin. (1) din O.U.G. nr. 37/2009, funcțiile publice de natura celei deținute de intimat au fost eliminate din categoria funcțiilor publice reglementate de Legea nr. 188/1999. Examinând sentința atacată, în raport cu actele și lucrările dosarului, cu motivele invocate de recurentă, precum și cu dispozițiile legale incidente în cauză, inclusiv cele ale art. 304 1 C. proc.

civ., Curtea constată că recursul este nefondat, după cum se va arăta în continuare. Astfel, prin Ordinul nr. 621 din 24 aprilie 2009 emis de ministrul tineretului și sportului, intimatul-reclamant, după un preaviz de 15 de zile, a fost eliberat din funcția publică de conducere de director general - expert sportiv I A la Clubul Sportiv Municipal Iași. Temeiul juridic al acestui act administrative îl constituie, așa cum rezultă în mod explicit din preambulul său, în principal, prevederile O.U.G. nr. 37/2009 privind unele măsuri de îmbunătățire a activității administrației publice locale și ale Legii nr. 188/1999 privind Statutul funcționarilor publici. Pentru argumentarea soluției adoptate în legătură cu problema de drept dedusă judecății, se impune prezentarea următoarelor considerații cu privire la instituția juridică a excepției de neconstituționalitate și la efectele acesteia, care își găsesc aplicarea în speță.

Astfel, controlul de constituționalitate exercitat pe calea excepției de neconstituționalitate este un control de conformitate și conformare a legii sau ordonanțelor guvernamentale cu dispozițiile Constituției, în cadrul căruia prevalează garantarea drepturilor și libertăților cetățenești. Potrivit art. 147 alin. (1) din Constituție, dispozițiile din legile și ordonanțele în vigoare, precum și cele din regulamente, constatate ca fiind neconstituționale, își încetează efectele juridice la 45 de zile de la publicarea deciziei Curții Constituționale dacă, în acest interval, Parlamentul sau Guvernul, după caz, nu pun de acord prevederile neconstituționale cu dispozițiile Constituției; pe durata acestui termen, dispozițiile constatate ca fiind neconstituționale sunt suspendate de drept.

Conform alin. (4) din articolul aflat în discuție, deciziile Curții Constituționale se publică în Monitorul Oficial al României; de la data publicării, deciziile sunt general obligatorii și au putere numai pentru viitor. Drept urmare, deciziile Curții Constituționale privind admiterea unei excepții de neconstituționalitate sunt de imediată aplicare, cu consecința înlăturării normei declarate neconstituționale din sistemul normativ. Or, în situația în care soluția Curții Constituționale nu ar avea aplicare directă și imediată, întreaga procedură de control a constituționalității legilor și ordonanțelor ar fi lipsită de finalitate. Cu privire la acest aspect, este semnificativă Decizia Curții Constituționale nr. 186/1999, în care s-a statuat că instanțele judecătorești trebuie să facă aplicarea directă a dispozițiilor constituționale relevante, în sensul de a înlătura prevederile neconstituționale, dacă legiuitorul nu a procedat la modificarea sau abrogarea acestora.

Plenul Curții Constituționale, în temeiul art. 146 lit. a) din Constituție și art. 15 și urm. din Legea nr. 47/1992, a exercitat controlul de constituționale a priori asupra legii de aprobare a O.U.G. nr. 37/2009 și, totodată, asupra ordonanței respective, care constituie conținutul normativ al legii. Prin Decizia nr. 1257 din 7 octombrie 2009, instanța constituțională a declarat neconstituțională Legea de aprobare a O.U.G. nr. 37/2009, din analiza considerentelor deciziei rezultând că viciul neconstituționalității afectează însuși actul normativ aprobat prin această lege. De asemenea, prin Decizia nr. 1629 din 3 decembrie 2009, instanța constituțională a declarat neconstituțională și O.U.G.

nr. 105/2009. In considerentele deciziilor sus menționate, Curtea Constituțională a arătat, în esență, că modalitatea de reglementare a funcției publice, respectiv „actul administrativ" de numire reprezintă construcții juridice deficitare și confuze care ridică problema statutului juridic al directorului coordonator și a naturii juridice a contractului de management. In plus, instanța constituțională a precizat că, prin adoptarea O.U.G. nr. 37/2009, au fost încălcate prevederile art. 15 din Constituție, statutul juridic al funcției publice de conducere, reglementat prin Legea nr. 188/1999, întrucât Guvernul a intervenit într-un domeniu pentru care nu avea competență materială.

Potrivit art. 9 alin. (1) și (5) din Legea nr. 554/2004, modificată, persoana vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim prin ordonanțe sau dispoziții din ordonanțe poate introduce acțiune la instanța de contencios administrativ, acțiune care poate avea ca obiect acordarea de despăgubiri pentru prejudiciile cauzate prin aceste ordonanțe, anularea actelor administrative emise în baza acestora, precum și, după caz, obligarea unei autorități publice la emiterea unui act administrativ sau la realizarea unei operațiuni administrative. Același text de lege reglementează, în cuprinsul alin. (4), situația acțiunilor formulate de o persoană vătămată, în cazul în care s-a declarat neconstituțională ordonanța prin admiterea unei excepții într-o altă cauză.

Din analiza acestor dispoziții legale, Înalta Curte constată că legiuitorul a prevăzut faptul că, în ipoteza admiterii excepției de neconstituționalitate a ordonanței într-o altă cauză, efectele se produc, de la data admiterii excepției, și în cauze similare, care au ca temei juridic aceleași prevederi legale declarate neconstituționale. In speța de față, intimatul-reclamant a solicitat anularea ordinului de eliberare din funcția de conducere deținută, temeiul juridic fiind art. 1 și art. 9 din Legea nr. 554/2004. După cum s-a arătat anterior, măsura contestată de reclamant a avut la bază aplicarea prevederilor O.U.G. nr. 37/2009, care a fost declarată neconstituțională, prin Decizia nr. 1257 din 7 octombrie 2009. Drept urmare, în temeiul art. 9 alin. (4) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, efectele acestei decizii a instanței constituționale se extind și asupra celorlalte cauze având ca obiect anularea actelor administrative emise în temeiul O.U.G.

nr. 37/2009. Pe de altă parte, Înalta Curte reține că eliberarea intimatului-reclamant din funcția publică pe care o deținea, în alte situații decât cele reglementate de Legea nr. 188/1999, reprezintă un act nelegal, de natură a afecta în mod evident securitatea raporturilor de funcție, care se circumscrie noțiunii de securitate socială, protejată prin Convenția Europeană a Drepturilor Omului și actele comunitare, precum și prin alte tratate internaționale la care România este parte și a căror îndeplinire este obligată să o asigure, potrivit art. 11 și art. 20 din Constituția României. Tot astfel, legalitatea actului contestat în cauză nu poate fi susținută nici de argumentul privind ultraactivitatea O.U.G.

nr. 37/2009, întrucât legea de aprobare a acestei ordonanțe s-a constatat a fi, de asemenea, neconstituțională, prin Decizia nr. 1257/2009, iar analiza de neconstituționalitate a avut în vedere atât legea de aprobare cât și însăși ordonanța de urgență, deoarece Parlamentul nu a adoptat legea, ci a aprobat ordonanța de urgență, corpul legii fiind reprezentat chiar de dispozițiile ordonanței. Pentru considerentele arătate, Înalta Curte reține că actele și măsurile adoptate în baza O.U.G. nr. 37/2009 sunt afectate de viciul de neconstituționalitate al acestei ordonanțe și, în consecință, în mod corect instanța de fond a anulat ordinul contestat de reclamant, urmând ca recursul să fie respins, ca nefondat, iar sentința atacată să fie menținută, ca temeinică și legală.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE Respinge recursul declarat de pârâta Autoritatea Națională pentru Sport și Tineret împotriva sentinței nr. 237/CA din 25 octombrie 2010 a Curții de Apel Iași, secția de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 19 mai 2011.