ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 572/2011

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 572/2011 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2011)

Asupra recursului de față,

Din examinarea lucrărilor din dosar a constatat

următoarele:

Prin sentința nr. 101 din 30 martie 2010 a Curții de

Apel Galați

a fost admisă în parte

acțiunea formulată de reclamantul C.S. în contradictoriu cu pârâtul MINISTERUL

TINERETULUI ȘI SPORTULUI București, având ca obiect anulare act administrativ,

în sensul că a fost dispusă anularea Ordinului nr. 564 din 24 aprilie 2009 emis

de autoritatea pârâtă MINISTERUL TINERETULUI ȘI SPORTULUI și s-a dispus

reintegrarea reclamantului în funcția și atribuțiile specifice postului din

care a fost demis.

Instanța a respins ca rămas fără obiect capătul de

cerere privitor la suspendarea executării.

Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond

a reținut că prin Ordinul nr. 564 din 24 aprilie2009 emis de autoritatea pârâtă

s-a dispus demiterea reclamantului din funcția de director al Direcției pentru

Tineret Brăila, motivat de aducerea la îndeplinire a prevederilor O.U.G. nr. 37/2009,

precum și de necesitatea reorganizării serviciilor deconcentrate din teritoriu

ale autorității pârâte.

Prin întâmpinare, pârâta a solicitat respingerea

acțiunii și menținerea

măsurii dispuse. In

opinia acesteia, demiterea reclamantului din funcția ocupată

este

justificată de legea privind reorganizarea serviciilor deconcentrate.

Instanța a reținut că, în cauza

dedusă judecății, reclamantul a făcut dovada

existenței unui drept proteguit de lege, pentru următoarele

considerente:

Măsura dispusă împotriva reclamantului este una

lipsită de temei legal, atâta vreme cât O.G. nr. 37/2009 a fost declarată

neconstituțională prin decizia nr. 1257/7 octombrie 2009 pronunțată de Curtea

Constituțională a României.

Astfel,

s-a reținut că instanța de contencios constituțional a statuat că O.G.

nr. 37/2009 afectează grav activitatea tuturor

instituțiilor publice ale statului

vizate

de acest act normativ, ceea ce contravine dispozițiilor art. 115 alin. (6) din

Constituție

potrivit cărora „Ordonanțele de urgență nu pot afecta regimul instituțiilor

fundamentale ale statului".

Printre instituțiile

fundamentale ale statului și care fac obiectul criticii de

neconstituționalitate a Legii de aprobare a O.G. nr. 37/2009 se identifică și

serviciile publice deconcentrate ale ministerelor și ale celorlalte organe ale

administrației publice centrale din unitățile administrativ teritoriale, prin

raportare la art. 123 alin. (2) din Constituție, conform căreia „Prefectul este

reprezentantul Guvernului pe plan local și conduce serviciile publice

deconcentrate ale ministerelor și ale celorlalte organe ale administrației

publice centrale din unitățile administrativ teritoriale".

In sensul art. 2 lit. j) din

Legea cadru a descentralizării nr. 195/2006 deconcentrarea presupune

redistribuirea de competențe administrative și financiare de către ministere și

celelalte organe de specialitate ale administrației publice centrale către

propriile structuri de specialitate din teritoriu. Serviciile publice

deconcentrate reprezintă, așa cum se menționează și în doctrină, prelungiri în

teritoriu ale ministerelor. Serviciile publice deconcentrate sunt structuri

care îndeplinesc atribuții de putere publică.

Cât privește înțelesul

sintagmei "afectarea regimului instituțiilor fundamentale ale

statului", se au în vedere toate componentele care definesc

regimul juridic al acestora, structura

organizatorică, funcționarea, competențele,

resursele materiale și

financiare, numărul și statutul personalului, salarizarea, categoria de acte

juridice pe care le adoptă etc.

Cu privire la sensul

dispozițiilor art. 115 alin. (6) din Legea fundamentală,

Curtea Constituțională a statuat, prin Decizia nr.

1.189 din 6 noiembrie 2008 că ordonanțele

de urgență nu pot fi adoptate

dacă „afectează", dacă au consecințe negative, dar, în schimb, pot fi

adoptate dacă, prin reglementările pe care le conțin, au consecințe pozitive în

domeniile în care intervin.

Prin

O.G. nr. 37/2009 așa cum a fost aprobată prin lege de către Parlament,

a fost afectat regimul juridic al serviciilor publice

deconcentrate, ceea ce îi atrage neconstituționalitatea, așa cum a stabilit

Curtea Constituțională.

Astfel, instanța de fond a concluzionat

că prin modificările aduse de O.G. nr. 37/2009 art. 13 alin. (1) lit. d) din

Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcționarilor publici și anexei la această

lege, au fost eliminate din categoria funcționarilor publici, funcțiile de

„director executiv și director executiv adjunct ai serviciilor publice

deconcentrate ale ministerelor și ale celorlalte organe de specialitate ale

administrației publice centrale din unitățile administrativ teritoriale".

Potrivit art. III din această

ordonanță de urgență, funcțiile publice, funcțiile publice specifice și

posturile încadrate în regim contractual, care conferă calitatea de conducător

al serviciilor publice deconcentrate ale ministerelor și ale celorlalte organe

ale administrației publice centrale din unitățile administrativ teritoriale,

precum și adjuncții acestuia se desființează. In locul acestor funcții este

instituită funcția „director coordonator al serviciului public

deconcentrat", care va fi ajutat de unul sau mai mulți adjuncți, în limita

numărului de posturi care se desființează. Persoanele care urmează să ocupe

aceste funcții sunt numite prin „act administrativ" al ordonatorului

principal de credite în subordinea, în coordonarea sau sub autoritatea căruia

funcționează serviciul public deconcentrat respectiv și își vor exercita

funcțiile în baza unui „contract de management" încheiat cu ordonatorul

principal de credite, pe o perioadă de maximum 4 ani, contract asimilat

„contractului individual de muncă".

Această construcție juridică

deficitară și confuză ridică problema statutului juridic al „directorului

coordonator" și a naturii juridice a „contractului de management".

Prin reglementările sale,

O.G. nr. 37/2009 „afectează" statutul juridic al unor funcționari publici

de conducere din sfera serviciilor publice deconcentrate ale ministerelor și

ale celorlalte organe ale administrației publice centrale din unitățile

administrativ teritoriale, stabilit prin Legea nr. 188/1999, republicată cu

modificările și completările ulterioare, adoptată de Parlament în conformitate

cu prevederile art. 37 alin. (3) lit. j) din Legea Fundamentală, potrivit

cărora statutul funcționarilor publici se reglementează prin lege organică.

De altfel, a mai statuat

Curtea Constituțională, prin întreg conținutul reglementării, Guvernul a

intervenit într-un domeniu pentru care nu avea competență materială, încălcând,

astfel, dispozițiunile art. 115 alin. (6) din Constituție.

Nu în cele din urmă Curtea

Constituționala a mai stabilit că prin dispozițiile sale O.G. nr. 37/2009 a exprimat

o tendință de politizare a structurilor guvernamentale din unitățile

administrativ teritoriale, mai precis la nivelul județelor, și pune în discuție

însuși regimul constituțional și legal actual al funcției publice.

In ceea ce privește

suspendarea executării actului contestat, instanța de fond a apreciat că acest

capăt de cerere este rămas fără de obiect, atâta vreme cât prin sentința ce se

va pronunța, definitivă deci executorie, acest act va fi desființat și nu s-ar

putea dispune suspendarea executării unui astfel de act, care oricum nu mai

produce efecte.

Potrivit art. 274 C. proc.

civ. autoritatea pârâta a fost obligată și la plata cheltuielilor de judecată.

Împotriva acestei hotărâri a

declarat recurs pârâta, criticând soluția instanței de fond ca netemeinică și

nelegală.

Recurenta a arătat că prin H.G.

nr. 141/2010 a fost înființată în cadrul Ministerului Educației, Cercetării,

Tineretului și Sportului, Autoritatea Națională pentru Sport și Tineret, prin

preluarea activității privind tineretul și sportul și a structurilor

specializate, astfel încât această autoritate este cea care a preluat calitatea

procesuală în cauză.

Recurenta a criticat

hotărârea instanței de fond, arătând faptul că funcția publică de conducere a

intimatului-reclamant a fost desființată, iar conform constituției, deciziile

Curții Constituționale au efecte numai pentru viitor, rezultând faptul că în

mod corect a fost emis actul administrativ atacat.

Înalta Curte de Casație și

Justiție sesizată cu soluționarea recursului declarat, analizând motivele

invocate în raport cu sentința atacată, materialul probator și dispozițiile

legale incidente în cauză, va respinge recursul formulat ca nefondat, pentru

considerentele ce urmează:

Înalta Curte a reținut că în

cauză ordinul atacat, obiect al acțiunii judiciare, a fost emis în temeiul

dispozițiilor art. III alin. (1) și (11) din O.U.G. nr. 37/2009 privind unele

măsuri de îmbunătățire a activității administrației publice, potrivit cărora:

„(1) Funcțiile publice,

funcțiile publice specifice și posturile încadrate în regim contractual, care

conferă calitatea de conducător al serviciilor publice deconcentrate ale

ministerelor și ale celorlalte organe ale administrației publice centrale din

unitățile administrativ-teritoriale prevăzute în anexa la prezenta ordonanță de

urgență, care face parte integrantă din aceasta, precum și adjuncții acestuia,

se desființează în termen de 32 de zile de la data intrării în vigoare a

prezentei ordonanțe de urgență.

(11) începând cu data

intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență, funcționarilor publici și

personalului încadrat în regim contractual, care ocupă posturi dintre cele

prevăzute la alin. (1), li se vor aplica în mod corespunzător dispozițiile

legale cu privire la încetarea raporturilor de serviciu, respectiv a

raporturilor de muncă prevăzute în Legea nr. 188/1999 privind Statutul

funcționarilor publici, republicată, cu modificările și completările

ulterioare, respectiv în Legea nr. 53/2003 - Codul muncii, cu modificările și

completările ulterioare ".

Înalta Curte a reținut că

prin Decizia nr. 1257 din 7 octombrie 2009 pronunțată de Curtea

Constituțională, ca urmare a unei sesizări formulate conform art. 146 lit. a) din

Constituție, s-a constatat că Legea pentru aprobarea O.U.G. nr. 37/ 2009 este

neconstituțională, ca urmare a faptului că această ordonanță de urgență este

lovită de un viciu de neconstituționalitate, fiind adoptată de Guvern cu

încălcarea dispozițiilor art. 115 alin. (6) din Constituție, potrivit cărora

„Ordonanțele de urgență(...) nu pot afecta regimul instituțiilor fundamentale

ale statului (...)".

Or, a argumentat Curtea

Constituțională, prin O.U.G. nr. 37/2009 au fost eliminate din categoria

funcționarilor publici de conducere funcțiile de director executiv și director

executiv adjunct ai serviciilor publice deconcentrate ale ministerelor și ale

celorlalte organe de specialitate ale administrației publice centrale din

unitățile administrativ-teritoriale.

Totodată, Înalta Curte reține

că O.U.G. nr. 37/2009 a fost abrogată prin art. XIV din O.U.G. nr. 105/2009

publicată în M.Of. nr. 668 din 6 octombrie 2009 care, la rândul său, prin

Decizia nr. 1629/2009, a fost declarată neconstituțională în privința

dispozițiilor art. I pct. 1-5 și 26, art. II, art. IV, art. V, art. VIII și

anexa 1, cu motivarea că acestea conțin aceleași reglementări și aceleași

soluții legislative, ca și cele ce au constituit obiectul O.U.G. nr. 37/2009 în

privința neconstituționalității căreia Curtea Constituțională s-a pronunțat

prin Decizia nr. 1257/2009.

In plus, Curtea

Constituțională a reținut și faptul că Guvernul, prin adoptarea O.U.G. nr.

105/2009, a încălcat și dispozițiile art. 147 alin. (4) din Constituție,

potrivit cărora deciziile sale sunt general obligatorii.

Față de aspectele arătate, Înalta

Curte reține că instanța de fond a apreciat corect că actul administrativ

atacat este nelegal. întrucât a fost emis în temeiul unei Ordonanțe de urgență

în privința căreia Curtea Constituțională a statuat că este neconstituțională.

Sunt neîntemeiate susținerile

din recurs referitoare la faptul că legalitatea ordinului contestat este

validată de faptul că actul a fost emis în executarea prevederilor imperative

ale art. III alin. (1) și (11) din O.U.G. nr. 37/2009, întrucât legalitatea

actului este afectată tocmai de viciul de constituționalitate al prevederilor

în temeiul și în executarea cărora a fost emis.

Pentru argumentele anterior

arătate, nu pot fi primite susținerile din recurs referitoare la abrogarea

O.U.G. nr. 37/2009, cele referitoare la faptul că prin art. IV alin. (1) a din

O.U.G. nr. 105/2009 s-a prevăzut că sunt și rămân desființate funcțiile de

genul celei din care a fost eliberată reclamanta ori susținerile referitoare la

faptul că deciziile Curții Constituționale au putere numai pentru viitor.

Față de aceste susțineri, Înalta

Curte reține că desființarea funcției publice deținută de reclamant prin cele

două ordonanțe este lipsită de efecte juridice din moment ce aceste

reglementări au fost declarate neconstituționale, revenindu-se astfel la forma

și structura reglementată de Legea nr. 188/2999, care este lege organică și ale

cărei dispoziții sunt de natură să asigure stabilitatea funcției publice, ca

element al securității sociale, iar aceste dispoziții este cert stabilit că au

fost încălcate în cauză.

Admiterea opiniei contrare a

recurentei ar echivala cu lipsirea de orice finalitate a procedurii de

exercitare a controlului de constituționalitate reglementată prin Legea nr. 47/1992.

Pentru aceste considerente,

văzând că nu sunt motive de modificare sau

casare

a sentinței atacate, în temeiul art. 312 C. proc. civ., Înalta

Curte va

respinge recursul formulat ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul formulat de

Autoritatea Națională pentru Sport și Tineret împotriva sentinței nr. 101 din

30 martie 2010 a Curții de Apel Galați, secția contencios administrativ și

fiscal ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 2 februarie 2011.