ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 572/2011

Asupra recursului de față, Din examinarea lucrărilor din dosar a constatat următoarele: Prin sentința nr. 101 din 30 martie 2010 a Curții de Apel Galați a fost admisă în parte acțiunea formulată de reclamantul C.S. în contradictoriu cu pârâtul MINISTERUL TINERETULUI ȘI SPORTULUI București, având ca obiect anulare act administrativ, în sensul că a fost dispusă anularea Ordinului nr. 564 din 24 aprilie 2009 emis de autoritatea pârâtă MINISTERUL TINERETULUI ȘI SPORTULUI și s-a dispus reintegrarea reclamantului în funcția și atribuțiile specifice postului din care a fost demis. Instanța a respins ca rămas fără obiect capătul de cerere privitor la suspendarea executării. Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut că prin Ordinul nr. 564 din 24 aprilie2009 emis de autoritatea pârâtă s-a dispus demiterea reclamantului din funcția de director al Direcției pentru Tineret Brăila, motivat de aducerea la îndeplinire a prevederilor O.U.G.

nr. 37/2009, precum și de necesitatea reorganizării serviciilor deconcentrate din teritoriu ale autorității pârâte. Prin întâmpinare, pârâta a solicitat respingerea acțiunii și menținerea măsurii dispuse. In opinia acesteia, demiterea reclamantului din funcția ocupată este justificată de legea privind reorganizarea serviciilor deconcentrate. Instanța a reținut că, în cauza dedusă judecății, reclamantul a făcut dovada existenței unui drept proteguit de lege, pentru următoarele considerente: Măsura dispusă împotriva reclamantului este una lipsită de temei legal, atâta vreme cât O.G. nr. 37/2009 a fost declarată neconstituțională prin decizia nr. 1257/7 octombrie 2009 pronunțată de Curtea Constituțională a României.

Astfel, s-a reținut că instanța de contencios constituțional a statuat că O.G. nr. 37/2009 afectează grav activitatea tuturor instituțiilor publice ale statului vizate de acest act normativ, ceea ce contravine dispozițiilor art. 115 alin. (6) din Constituție potrivit cărora „Ordonanțele de urgență nu pot afecta regimul instituțiilor fundamentale ale statului". Printre instituțiile fundamentale ale statului și care fac obiectul criticii de neconstituționalitate a Legii de aprobare a O.G.

nr. 37/2009 se identifică și serviciile publice deconcentrate ale ministerelor și ale celorlalte organe ale administrației publice centrale din unitățile administrativ teritoriale, prin raportare la art. 123 alin. (2) din Constituție, conform căreia „Prefectul este reprezentantul Guvernului pe plan local și conduce serviciile publice deconcentrate ale ministerelor și ale celorlalte organe ale administrației publice centrale din unitățile administrativ teritoriale". In sensul art. 2 lit. j) din Legea cadru a descentralizării nr. 195/2006 deconcentrarea presupune redistribuirea de competențe administrative și financiare de către ministere și celelalte organe de specialitate ale administrației publice centrale către propriile structuri de specialitate din teritoriu.

Serviciile publice deconcentrate reprezintă, așa cum se menționează și în doctrină, prelungiri în teritoriu ale ministerelor. Serviciile publice deconcentrate sunt structuri care îndeplinesc atribuții de putere publică. Cât privește înțelesul sintagmei "afectarea regimului instituțiilor fundamentale ale statului", se au în vedere toate componentele care definesc regimul juridic al acestora, structura organizatorică, funcționarea, competențele, resursele materiale și financiare, numărul și statutul personalului, salarizarea, categoria de acte juridice pe care le adoptă etc. Cu privire la sensul dispozițiilor art. 115 alin. (6) din Legea fundamentală, Curtea Constituțională a statuat, prin Decizia nr. 1.189 din 6 noiembrie 2008 că ordonanțele de urgență nu pot fi adoptate dacă „afectează", dacă au consecințe negative, dar, în schimb, pot fi adoptate dacă, prin reglementările pe care le conțin, au consecințe pozitive în domeniile în care intervin.

Prin O.G. nr. 37/2009 așa cum a fost aprobată prin lege de către Parlament, a fost afectat regimul juridic al serviciilor publice deconcentrate, ceea ce îi atrage neconstituționalitatea, așa cum a stabilit Curtea Constituțională. Astfel, instanța de fond a concluzionat că prin modificările aduse de O.G.

nr. 37/2009 art. 13 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcționarilor publici și anexei la această lege, au fost eliminate din categoria funcționarilor publici, funcțiile de „director executiv și director executiv adjunct ai serviciilor publice deconcentrate ale ministerelor și ale celorlalte organe de specialitate ale administrației publice centrale din unitățile administrativ teritoriale". Potrivit art. III din această ordonanță de urgență, funcțiile publice, funcțiile publice specifice și posturile încadrate în regim contractual, care conferă calitatea de conducător al serviciilor publice deconcentrate ale ministerelor și ale celorlalte organe ale administrației publice centrale din unitățile administrativ teritoriale, precum și adjuncții acestuia se desființează.

In locul acestor funcții este instituită funcția „director coordonator al serviciului public deconcentrat", care va fi ajutat de unul sau mai mulți adjuncți, în limita numărului de posturi care se desființează. Persoanele care urmează să ocupe aceste funcții sunt numite prin „act administrativ" al ordonatorului principal de credite în subordinea, în coordonarea sau sub autoritatea căruia funcționează serviciul public deconcentrat respectiv și își vor exercita funcțiile în baza unui „contract de management" încheiat cu ordonatorul principal de credite, pe o perioadă de maximum 4 ani, contract asimilat „contractului individual de muncă". Această construcție juridică deficitară și confuză ridică problema statutului juridic al „directorului coordonator" și a naturii juridice a „contractului de management". Prin reglementările sale, O.G.

nr. 37/2009 „afectează" statutul juridic al unor funcționari publici de conducere din sfera serviciilor publice deconcentrate ale ministerelor și ale celorlalte organe ale administrației publice centrale din unitățile administrativ teritoriale, stabilit prin Legea nr. 188/1999, republicată cu modificările și completările ulterioare, adoptată de Parlament în conformitate cu prevederile art. 37 alin. (3) lit. j) din Legea Fundamentală, potrivit cărora statutul funcționarilor publici se reglementează prin lege organică. De altfel, a mai statuat Curtea Constituțională, prin întreg conținutul reglementării, Guvernul a intervenit într-un domeniu pentru care nu avea competență materială, încălcând, astfel, dispozițiunile art. 115 alin. (6) din Constituție.

Nu în cele din urmă Curtea Constituționala a mai stabilit că prin dispozițiile sale O.G. nr. 37/2009 a exprimat o tendință de politizare a structurilor guvernamentale din unitățile administrativ teritoriale, mai precis la nivelul județelor, și pune în discuție însuși regimul constituțional și legal actual al funcției publice. In ceea ce privește suspendarea executării actului contestat, instanța de fond a apreciat că acest capăt de cerere este rămas fără de obiect, atâta vreme cât prin sentința ce se va pronunța, definitivă deci executorie, acest act va fi desființat și nu s-ar putea dispune suspendarea executării unui astfel de act, care oricum nu mai produce efecte. Potrivit art. 274 C. proc.

civ. autoritatea pârâta a fost obligată și la plata cheltuielilor de judecată. Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs pârâta, criticând soluția instanței de fond ca netemeinică și nelegală. Recurenta a arătat că prin H.G. nr. 141/2010 a fost înființată în cadrul Ministerului Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului, Autoritatea Națională pentru Sport și Tineret, prin preluarea activității privind tineretul și sportul și a structurilor specializate, astfel încât această autoritate este cea care a preluat calitatea procesuală în cauză. Recurenta a criticat hotărârea instanței de fond, arătând faptul că funcția publică de conducere a intimatului-reclamant a fost desființată, iar conform constituției, deciziile Curții Constituționale au efecte numai pentru viitor, rezultând faptul că în mod corect a fost emis actul administrativ atacat.

Înalta Curte de Casație și Justiție sesizată cu soluționarea recursului declarat, analizând motivele invocate în raport cu sentința atacată, materialul probator și dispozițiile legale incidente în cauză, va respinge recursul formulat ca nefondat, pentru considerentele ce urmează: Înalta Curte a reținut că în cauză ordinul atacat, obiect al acțiunii judiciare, a fost emis în temeiul dispozițiilor art. III alin. (1) și (11) din O.U.G.

nr. 37/2009 privind unele măsuri de îmbunătățire a activității administrației publice, potrivit cărora: „(1) Funcțiile publice, funcțiile publice specifice și posturile încadrate în regim contractual, care conferă calitatea de conducător al serviciilor publice deconcentrate ale ministerelor și ale celorlalte organe ale administrației publice centrale din unitățile administrativ-teritoriale prevăzute în anexa la prezenta ordonanță de urgență, care face parte integrantă din aceasta, precum și adjuncții acestuia, se desființează în termen de 32 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență.

(11) începând cu data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență, funcționarilor publici și personalului încadrat în regim contractual, care ocupă posturi dintre cele prevăzute la alin. (1), li se vor aplica în mod corespunzător dispozițiile legale cu privire la încetarea raporturilor de serviciu, respectiv a raporturilor de muncă prevăzute în Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcționarilor publici, republicată, cu modificările și completările ulterioare, respectiv în Legea nr. 53/2003 - Codul muncii, cu modificările și completările ulterioare ". Înalta Curte a reținut că prin Decizia nr. 1257 din 7 octombrie 2009 pronunțată de Curtea Constituțională, ca urmare a unei sesizări formulate conform art. 146 lit. a) din Constituție, s-a constatat că Legea pentru aprobarea O.U.G.

nr. 37/ 2009 este neconstituțională, ca urmare a faptului că această ordonanță de urgență este lovită de un viciu de neconstituționalitate, fiind adoptată de Guvern cu încălcarea dispozițiilor art. 115 alin. (6) din Constituție, potrivit cărora „Ordonanțele de urgență(...) nu pot afecta regimul instituțiilor fundamentale ale statului (...)". Or, a argumentat Curtea Constituțională, prin O.U.G. nr. 37/2009 au fost eliminate din categoria funcționarilor publici de conducere funcțiile de director executiv și director executiv adjunct ai serviciilor publice deconcentrate ale ministerelor și ale celorlalte organe de specialitate ale administrației publice centrale din unitățile administrativ-teritoriale.

Totodată, Înalta Curte reține că O.U.G. nr. 37/2009 a fost abrogată prin art. XIV din O.U.G. nr. 105/2009 publicată în M.Of. nr. 668 din 6 octombrie 2009 care, la rândul său, prin Decizia nr. 1629/2009, a fost declarată neconstituțională în privința dispozițiilor art. I pct. 1-5 și 26, art. II, art. IV, art. V, art. VIII și anexa 1, cu motivarea că acestea conțin aceleași reglementări și aceleași soluții legislative, ca și cele ce au constituit obiectul O.U.G. nr. 37/2009 în privința neconstituționalității căreia Curtea Constituțională s-a pronunțat prin Decizia nr. 1257/2009. In plus, Curtea Constituțională a reținut și faptul că Guvernul, prin adoptarea O.U.G. nr. 105/2009, a încălcat și dispozițiile art. 147 alin. (4) din Constituție, potrivit cărora deciziile sale sunt general obligatorii.

Față de aspectele arătate, Înalta Curte reține că instanța de fond a apreciat corect că actul administrativ atacat este nelegal. întrucât a fost emis în temeiul unei Ordonanțe de urgență în privința căreia Curtea Constituțională a statuat că este neconstituțională. Sunt neîntemeiate susținerile din recurs referitoare la faptul că legalitatea ordinului contestat este validată de faptul că actul a fost emis în executarea prevederilor imperative ale art. III alin. (1) și (11) din O.U.G. nr. 37/2009, întrucât legalitatea actului este afectată tocmai de viciul de constituționalitate al prevederilor în temeiul și în executarea cărora a fost emis. Pentru argumentele anterior arătate, nu pot fi primite susținerile din recurs referitoare la abrogarea O.U.G.

nr. 37/2009, cele referitoare la faptul că prin art. IV alin. (1) a din O.U.G. nr. 105/2009 s-a prevăzut că sunt și rămân desființate funcțiile de genul celei din care a fost eliberată reclamanta ori susținerile referitoare la faptul că deciziile Curții Constituționale au putere numai pentru viitor. Față de aceste susțineri, Înalta Curte reține că desființarea funcției publice deținută de reclamant prin cele două ordonanțe este lipsită de efecte juridice din moment ce aceste reglementări au fost declarate neconstituționale, revenindu-se astfel la forma și structura reglementată de Legea nr. 188/2999, care este lege organică și ale cărei dispoziții sunt de natură să asigure stabilitatea funcției publice, ca element al securității sociale, iar aceste dispoziții este cert stabilit că au fost încălcate în cauză.

Admiterea opiniei contrare a recurentei ar echivala cu lipsirea de orice finalitate a procedurii de exercitare a controlului de constituționalitate reglementată prin Legea nr. 47/1992. Pentru aceste considerente, văzând că nu sunt motive de modificare sau casare a sentinței atacate, în temeiul art. 312 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul formulat ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul formulat de Autoritatea Națională pentru Sport și Tineret împotriva sentinței nr. 101 din 30 martie 2010 a Curții de Apel Galați, secția contencios administrativ și fiscal ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 2 februarie 2011.