ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 4557/2012

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința comercială nr. 1927 pronunțată la 23 februarie 2011, Tribunalul București, secția a VI-a comercială, a admis în parte acțiunea precizată a reclamantei-pârâte M.V., a obligat pârâta-reclamantă SC A. Asigurări România SA, să plătească reclamantei suma de 31.072,22 RON aferentă polițelor de asigurare de viață reprezentând comision datorat conform dispozițiilor lit. c) alin. (5) din Planul de remunerație, a obligat pârâta să plătească reclamantei suma de 1.798,96 RON reprezentând comision pentru luna martie, și suma de 818,04 RON pentru perioada 01 aprilie 2009-06 aprilie 2009, a respins capătul de cerere privind restituirea bonusului constând dintr-un laptop câștigat în urma promovării concursului de accelerarea vânzărilor pentru luna noiembrie 2008 sau alternativ obligarea pârâtei la plata sumei de 1.000 RON reprezentând contravaloarea acestuia, ca neîntemeiat, a respins capătul de cerere privind obligarea pârâtei să solicite Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor radierea din evidențele acestei instituții a contractului de mandat ca neîntemeiat, a respins cererea reconvențională formulată de pârâta reclamantă SC A. Asigurări România SA în contradictoriu cu reclamanta pârâtă M.V., ca neîntemeiată,

a obligat pârâta să plătească reclamantei suma de 7.262,25 RON cheltuieli de judecată.

În pronunțarea acestei sentințe, instanța de fond a reținut, în esență, cu privire la acțiunea principală că, potrivit contractului de mandat și a lit. c) alin. (5) din Planul de remunerație, pentru situația în care contractul este în vigoare de patru ani sau mai mult și dacă s-a primit plata pentru nu mai puțin de 96 de polițe de asigurare de viață individuale în timpul ultimelor opt trimestre contabile ale societății, care preced data încheierii contractului, 50% din orice comisioane pentru servicii pentru prime obișnuite individuale de reînnoire conform planurilor în vigoare la data încheierii contractului vor continua să fie plătiți după încheierea contractului o perioadă de un an pentru fiecare an complet față de patru ani când acest contract și orice contract sau convenția de consultant precedentă au fost în vigoare, că dat fiind faptul că textul din contractul de mandat pentru consultant de asigurare se referă la asigurările de viață individuale, acestuia i se cuvine suma de 31.072,22 RON aferentă polițelor de asigurare de viață, conform raportului de expertiză întocmit în cauză, reclamanta nefiind îndreptățită și la plata sumei de 69, 21 RON aferentă polițelor de asigurare de accidente, calculată în conformitate cu Schema II din Planul de remunerație.

Instanța a reținut, conform raportului de expertiza, că pârâta datorează reclamantei suma de 1.798,96 RON pentru luna martie și suma de 818,04 RON pentru perioada 01 aprilie 2009-06 aprilie 2009, cererea reclamantei fiind întemeiată în parte și cu privire la acest aspect. Cererea reclamantei privind obligarea pârâtei de a solicita Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor radierea din evidențele acestei instituții a contractului de mandat a fost respinsă ca neîntemeiată cu motivarea că nu s-a făcut dovada de către reclamantă că acest contract este înregistrat în evidențele Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor, iar, în ceea ce privește ultimul petit, instanța a reținut că reclamanta nu a dovedit faptul că i se datora de către societatea pârâtă laptopul menționat în cererea de chemare în judecată.

Cu privire la cererea reconvențională instanța a considerat că nu pot fi reținute susținerile pârâtei reclamante conform cărora reclamanta pârâtă a încălcat mai multe dispoziții din contractul de mandat întrucât concluziile raportului de audit nu au fost comunicate reclamantei-pârâte, acesta fiind întocmit după data la care contractul părților a fost reziliat. Împotriva acestei sentințe a declarat apel pârâta SC A. Asigurări România SA, solicitând schimbarea hotărârii atacate în sensul respingerii în mod integral a acțiunii reclamantei, astfel cum a fost modificată și precizată și admiterea cererii reconvenționale, cu cheltuieli de judecată.

În motivarea apelului s-a arătat mai întâi că reclamanta nu avea dreptul la indemnizația de încheiere întrucât în executarea contractului de mandat și-a încălcat obligațiile prevăzute de art. 6, după cum s-a constatat prin „Raportul de audit intern” datat 15 iulie 2009 care, deși nu a fost contestat de reclamantă, nu a fost avut în vedere cu valoare probatorie de către Tribunal. Printr-un al doilea motiv de apel s-a susținut că indemnizația de încheiere nu a fost nici corect determinată, suma acordată de tribunal necorespunzând unei creanțe certe, lichide și exigibile. Printr-un ultim motiv de apel s-a arătat că nici nu a fost îndeplinită condiția-premisă pentru acordarea indemnizației de încheiere, referitoare la un număr de 96 de polițe în decursul celor 8 trimestre anterioare încetării contractului de mandat, iar Tribunalul nu a analizat acest aspect.

Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă, prin decizia nr. 572 din 14 decembrie 2011, a respins, ca nefondat, apelul pârâtei. În fundamentarea acestei decizii instanța de control judiciar a reținut, în esență, cu privire la primul motiv de apel, incidența art. 9 lit. c) din contractul de mandat care reglementează condițiile în care acesta poate fi reziliat și faptul că raportul de audit de care s-a prevalat apelanta cu referire la condițiile înscrise la art. 6 și 13 din contract are caracter unilateral, exprimând doar aprecierea pârâtei referitor la aspectele analizate, înscrisul prezentând doar sub formă de antet menționarea Departamentului audit intern, fără a fi însușit de o persoană individualizată și fără a fi înregistrat ca act intern.

Cel de-al doilea motiv de apel a fost, de asemenea, reținut ca nefondat întrucât în interpretarea instanței, lit. c) alin. (5) din Planul de remunerație nu stabilește și momentul plății indemnizației de încheiere ci doar ce sume constituie element de calcul și modul de calcul al sumei cuvenite în raport cu primele ce urmează a fi plătite și după încetarea contractului părților. Referitor la ultimul motiv de apel instanța a avut în vedere concluziile raportului de expertiză în forma inițială întocmit la instanța de fond potrivit cărora, pârâta-apelantă a primit în timpul celor 8 trimestre anterioare încheierii contractului plata primelor pentru mai mult de 96 de polițe de asigurare de viață individuale.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs pârâta-reclamantă SC A. Asigurări România SA solicitând, în principal, modificarea în tot a deciziei recurate în sensul admiterii apelului său și, în subsidiar, casarea deciziei recurate și trimiterea cauzei spre rejudecare, cu obligarea intimatei reclamantă-pârâtă, în ambele cazuri, la plata cheltuielilor de judecată. Recurenta-pârâtă își subsumează criticile motivelor de recurs reglementat de art. 7, 8 și 9 C. proc. civ., acestea urmând a fi redate în ordinea prezentată de recurentă. 1. În cadrul primei critici circumscrise art. 304 pct. 9 C. proc. civ. recurenta-pârâtă reproșează instanței de apel încălcarea dispozițiilor privitoare la probațiune - în speță art. 1198 C. civ.

- față de faptul că nu a acordat raportului de audit intern din 15 septembrie 2009 valoarea de înscris probatoriu. În argumentația adusă în sprijinul acestei prime critici recurenta-pârâtă precizează că reclamanta și-a încălcat și o altă obligație din contractul de mandat, anume cea privitoare la exclusivitate, întrucât pe durata contractului a acționat ca intermediar în asigurări pentru o altă societate de asigurări și arată că întregul pachet remuneratoriu din contractul încheiat cu reclamanta este prevăzut în considerarea respectării acestei obligații impuse.

Conchide recurenta-pârâtă, sub acest aspect, că acordarea în favoarea reclamantei a indemnizației pretinse, confirmată de instanța de apel, este în contradicție atât cu dispozițiile art. 9 lit. c) din contractul de mandat încheiat între părți, care prevăd că la încetarea contractului din culpa consultantului toate drepturile acestuia, inclusiv dreptul la o indemnizație plătibilă ulterior, vor înceta imediat, cât și cu dispozițiile legale ale art. 1540 alin. (1) și art. 1548 C. civ. În cadrul celei de-a doua critici circumscrise art. 304 pct. 8 C. proc. civ., recurenta-recl amantă supune examenului de legalitate natura juridică dată de instanța de apel indemnizației pretinsă de reclamantă, ca fiind specifică raportului angajat -angajator din sfera dreptului muncii și nu ca fiind caracteristică unui contract de intermediere.

În cadrul celei de-a treia critici, circumscrisă motivului de modificare reglementat de art. 304 pct. 7 C. proc. civ., recurenta-pârâtă arată că motivarea hotărârii instanței de apel nu cuprinde vreo referire, nici măcar implicită, în privința argumentelor grupate, referitoare la distincția dintre asigurările individuale de viață și asigurările de accidente, cu consecința că numai comisioanele pentru primele de asigurare corespunzătoare celor dintâi trebuiau luate în calcul, conform contractului dintre părți, în scopul determinării indemnizației pretinse de intimata reclamantă.

Arată recurenta că aceasta omisiune de motivare a avut drept consecință acordarea în favoarea intimatei reclamante a unor sume de bani la care aceasta nu era îndreptățită, corespunzătoare asigurărilor de accident, prin menținerea soluției eronate a instanței de fond care acordase aceste sume suplimentare dintr-o greșită înțelegere a concluziilor raportului de expertiză, deși instanța de fond dezlegase în mod corect problematica de drept. Conchide recurenta-pârâtă sub acest aspect că omisiunea de motivare a instanței de apel este cu atât mai evidentă cu cât problematica privitoare la această distincție, invocată în cadrul celui de-al doilea motiv de apel a fost amplu reluată și dezvoltată în concluziile scrise depuse după închiderea dezbaterilor.

Înalta Curte, examinând decizia recurată din perspectiva motivelor de recurs formulate, constată că recursul este nefondat pentru considerentele ce se vor arăta: Prima critică în fundamentarea motivului de recurs întemeiat pe art. 304 pct. 9 C. proc. civ. nu poate fi primită întrucât instanța, fiind suverană în aprecierea probelor, a examinat pertinența și concludenta evocatului înscris prin raportare la momentul realizării lui și a finalității urmărită de recurentă prin administrarea lui. De subliniat este faptul că art. 1198 C. civ. pretins a fi încălcat de către instanță se referă la dovada actelor juridice cu martori, probă care nu a fost solicitată în fata instanțelor.

Cea de-a doua critică în fundamentarea aceluiași motiv de recurs este, de asemenea, nefondată, deoarece, pe de o parte, recurenta nu a criticat sentința pe care decizia de apel a menținut-o ca legală sub aspectul eventualei greșitei aplicări sau interpretări a dispozițiilor art. 1540 alin. (1) și art. 1548 C. civ., nefacând obiect de analiză a acesteia sub aspectul incidenței iar, pe de altă parte incidența art. 9 lit. c) din contract a fost examinată raportat la situația de fapt, iar recurenta nu invocă sub aspectul motivului prevăzut de art. 304 pct. 8 greșita interpretare tocmai pentru că nu se încadrează în niciuna din ipotezele acestei situații de nelegalitate. Critica în susținerea celui de-al doilea motiv de recurs întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 8 C. proc.

civ. este, de asemenea, nefondată. Aceasta pentru că, potrivit alin. (5) lit. c) din Planul de remunerație, condiția ce se cerea a fi îndeplinită pentru nașterea dreptului la creanță era primirea plății pentru cel puțin 96 de polițe individuale de viață în ultimele opt trimestre contabile încetării contractului de mandat, în cuprinsul evocatei clauze nemenționându-se cerința plății efective a plății primei către asigurător pentru nașterea dreptului de creanță a consultantului. Instanța de control judiciar a dat o corectă interpretare clauzelor contractului de mandat și a analizat judicios conținutul Planului de remunerație raportat la dinamica raporturilor juridice derulate de părți, statuând în mod legal asupra nașterii dreptului la plata indemnizației de încheiere și asupra exigibilității creanței la data încetării contractului.

Natura juridică a indemnizației de încetare pretinsă de intimata-reclamantă a fost așadar corect calificată prin interpretarea legală de către instanță a actului juridic dedus judecății. Nici critica în susținerea motivului de recurs întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 7 C. proc. civ. nu poate fi primită dat fiind faptul că, dintr-o simplă lecturare a deciziei recurate rezultă cu evidență că instanța de control judiciar a făcut distincție în considerente între asigurările individuale de viață și cele de accidente și din perspectiva concluziilor raportului de expertiză, probă administrată în fața primei instanțe. În considerarea celor ce preced, Înalta Curte, constatând că decizia recurată nu este susceptibilă de a fi cenzurată din perspectiva criticilor formulate în temeiul art. 312 C. proc.

civ., va respinge recursul, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E: Respinge recursul declarat de recurenta-pârâtă SC A. Asigurări România SA București împotriva deciziei nr. 572 din 14 decembrie 2011 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă, ca nefondat. Obligă recurenta să plătească intimatei suma de 1.085,64 RON reprezentând cheltuieli de judecată - taxe judiciare. Irevocabilă. Pronunțată în ședința publică, astăzi 20 noiembrie 2012.