ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 4557/2012

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin

sentința comercială nr. 1927 pronunțată la

23

februarie

2011, Tribunalul București, secția a VI-a

comercială, a admis în parte acțiunea precizată a reclamantei-pârâte M.V., a

obligat pârâta-reclamantă SC A. Asigurări România SA, să plătească reclamantei

suma de 31.072,22 RON aferentă polițelor de asigurare de viață reprezentând

comision datorat conform dispozițiilor lit. c) alin. (5) din Planul de

remunerație, a obligat pârâta să plătească reclamantei suma de 1.798,96 RON

reprezentând comision pentru luna martie, și suma de 818,04 RON pentru perioada

01 aprilie 2009-06 aprilie 2009, a respins capătul de cerere privind

restituirea bonusului constând dintr-un laptop câștigat în urma promovării

concursului de accelerarea vânzărilor pentru luna noiembrie 2008 sau alternativ

obligarea pârâtei la plata sumei de 1.000 RON reprezentând contravaloarea

acestuia, ca neîntemeiat, a respins capătul de cerere privind obligarea pârâtei

să solicite Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor radierea din evidențele

acestei instituții a contractului de mandat ca neîntemeiat, a respins cererea

reconvențională formulată de pârâta reclamantă SC A. Asigurări România SA în

contradictoriu cu reclamanta pârâtă M.V., ca neîntemeiată, a obligat pârâta să

plătească reclamantei suma de 7.262,25 RON cheltuieli de judecată.

În

pronunțarea acestei sentințe, instanța de fond a reținut,

în esență, cu privire la acțiunea principală că, potrivit contractului de mandat

și a lit. c) alin. (5) din Planul de remunerație, pentru situația în care contractul

este în vigoare de patru ani sau mai mult și dacă s-a primit plata pentru nu mai

puțin de 96 de polițe de asigurare de viață individuale în timpul ultimelor opt

trimestre contabile ale societății, care preced data încheierii contractului, 50%

din orice comisioane pentru servicii pentru prime obișnuite individuale de reînnoire

conform planurilor în vigoare la data încheierii contractului vor continua să fie

plătiți după încheierea contractului o perioadă de un an pentru fiecare an complet

față de patru ani când acest contract și orice contract sau convenția de consultant

precedentă au fost în vigoare, că dat fiind faptul că textul din contractul de mandat

pentru consultant de asigurare se referă la asigurările de viață individuale, acestuia

i se cuvine suma de 31.072,22 RON aferentă polițelor de asigurare de viață, conform

raportului de expertiză întocmit în cauză, reclamanta nefiind îndreptățită și la

plata sumei de 69, 21 RON aferentă polițelor de asigurare de accidente, calculată

în conformitate cu Schema II din Planul de remunerație.

Instanța a reținut, conform raportului

de expertiza, că pârâta datorează reclamantei suma de 1.798,96 RON pentru luna martie

și suma de 818,04 RON pentru perioada 01 aprilie 2009-06 aprilie 2009, cererea reclamantei

fiind întemeiată în parte și cu privire la acest aspect.

Cererea reclamantei privind obligarea pârâtei

de a solicita Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor radierea din evidențele acestei

instituții a contractului de mandat a fost respinsă ca neîntemeiată cu motivarea

că nu s-a făcut dovada de către reclamantă că acest contract este înregistrat în

evidențele Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor, iar, în ceea ce privește ultimul

petit, instanța a reținut că reclamanta nu a dovedit faptul că i se datora de către

societatea pârâtă laptopul menționat în cererea de chemare în judecată.

Cu privire la cererea reconvențională instanța

a considerat că nu pot fi reținute susținerile pârâtei reclamante conform cărora

reclamanta pârâtă a încălcat mai multe dispoziții din contractul de mandat întrucât

concluziile raportului de audit nu au fost comunicate reclamantei-pârâte, acesta

fiind întocmit după data la care contractul părților a fost reziliat.

Împotriva acestei sentințe a declarat apel

pârâta SC A. Asigurări România SA, solicitând schimbarea hotărârii atacate în sensul

respingerii în mod integral a acțiunii reclamantei, astfel cum a fost modificată

și precizată și admiterea cererii reconvenționale, cu cheltuieli de judecată.

În

motivarea apelului s-a arătat mai întâi că reclamanta nu avea

dreptul la indemnizația de încheiere întrucât în executarea contractului de mandat

și-a încălcat obligațiile prevăzute de art. 6, după cum s-a constatat prin „Raportul

de audit intern” datat 15 iulie 2009 care, deși nu a fost contestat de reclamantă,

nu a fost avut în vedere cu valoare probatorie de către Tribunal.

Printr-un al doilea motiv de apel s-a susținut

că indemnizația de încheiere nu a fost nici corect determinată, suma acordată de

tribunal necorespunzând unei creanțe certe, lichide și exigibile.

Printr-un ultim motiv de apel s-a arătat

că nici nu a fost îndeplinită condiția-premisă pentru acordarea indemnizației de

încheiere, referitoare la un număr de 96 de polițe în decursul celor 8 trimestre

anterioare încetării contractului de mandat, iar Tribunalul nu a analizat acest

aspect.

Curtea de Apel București, secția a VI-a

civilă, prin decizia nr. 572 din 14 decembrie 2011, a respins, ca nefondat, apelul

pârâtei.

În

fundamentarea acestei decizii instanța de control judiciar

a reținut, în esență, cu privire la primul motiv de apel, incidența art. 9 lit.

c) din contractul de mandat care reglementează condițiile în care acesta poate fi

reziliat și faptul că raportul de audit de care s-a prevalat apelanta cu referire

la condițiile înscrise la art. 6 și 13 din contract are caracter unilateral, exprimând

doar aprecierea pârâtei referitor la aspectele analizate, înscrisul prezentând doar

sub formă de antet menționarea Departamentului audit intern, fără a fi însușit de

o persoană individualizată și fără a fi înregistrat ca act intern.

Cel de-al doilea motiv de apel a fost,

de asemenea, reținut ca nefondat întrucât în interpretarea instanței, lit. c)

alin. (5) din Planul de remunerație nu stabilește și momentul plății indemnizației

de încheiere ci doar ce sume constituie element de calcul și modul de calcul al

sumei cuvenite în raport cu primele ce urmează a fi plătite și după încetarea contractului

părților.

Referitor la ultimul motiv de apel instanța

a avut în vedere concluziile raportului de expertiză în forma inițială întocmit

la instanța de fond potrivit cărora, pârâta-apelantă a primit în timpul celor 8

trimestre anterioare încheierii contractului plata primelor pentru mai mult de 96

de polițe de asigurare de viață individuale.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs

pârâta-reclamantă SC A. Asigurări România SA solicitând, în principal, modificarea

în tot a deciziei recurate în sensul admiterii apelului său și, în subsidiar, casarea

deciziei recurate și trimiterea cauzei spre rejudecare, cu obligarea intimatei reclamantă-pârâtă,

în ambele cazuri, la plata cheltuielilor de judecată.

Recurenta-pârâtă își subsumează criticile

motivelor de recurs reglementat de art. 7, 8 și 9 C. proc. civ., acestea urmând

a fi redate în ordinea prezentată de recurentă.

art. 304 pct. 9 C. proc. civ. recurenta-pârâtă reproșează instanței de apel încălcarea

dispozițiilor privitoare la probațiune - în speță art. 1198 C. civ. - față de faptul

că nu a acordat raportului de audit intern din 15 septembrie 2009 valoarea de înscris

probatoriu.

În

argumentația adusă în sprijinul acestei prime critici recurenta-pârâtă

precizează că reclamanta și-a încălcat și o altă obligație din contractul de mandat,

anume cea privitoare la exclusivitate, întrucât pe durata contractului a acționat

ca intermediar în asigurări pentru o altă societate de asigurări și arată că întregul

pachet remuneratoriu din contractul încheiat cu reclamanta este prevăzut în considerarea

respectării acestei obligații impuse.

Conchide recurenta-pârâtă, sub acest aspect,

că acordarea în favoarea reclamantei a indemnizației pretinse, confirmată de instanța

de apel, este în contradicție atât cu dispozițiile art. 9 lit. c) din contractul

de mandat încheiat între părți, care prevăd că la încetarea contractului din culpa

consultantului toate drepturile acestuia, inclusiv dreptul la o indemnizație plătibilă

ulterior, vor înceta imediat, cât și cu dispozițiile legale ale art. 1540 alin.

(1) și art. 1548 C. civ.

În

cadrul celei de-a doua critici circumscrise art. 304 pct.

8 C. proc. civ., recurenta-recl amantă supune examenului de legalitate natura juridică

dată de instanța de apel indemnizației pretinsă de reclamantă, ca fiind specifică

raportului angajat -angajator din sfera dreptului muncii și nu ca fiind caracteristică

unui contract de intermediere.

În cadrul celei de-a treia critici, circumscrisă

motivului de modificare reglementat de art. 304 pct. 7 C. proc. civ., recurenta-pârâtă

arată că motivarea hotărârii instanței de apel nu cuprinde vreo referire, nici măcar

implicită, în privința argumentelor grupate, referitoare la distincția dintre asigurările

individuale de viață și asigurările de accidente, cu consecința că numai comisioanele

pentru primele de asigurare corespunzătoare celor dintâi trebuiau luate în calcul,

conform contractului dintre părți, în scopul determinării indemnizației pretinse

de intimata reclamantă. Arată recurenta că aceasta omisiune de motivare a avut drept

consecință acordarea în favoarea intimatei reclamante a unor sume de bani la care

aceasta nu era îndreptățită, corespunzătoare asigurărilor de accident, prin menținerea

soluției eronate a instanței de fond care acordase aceste sume suplimentare dintr-o

greșită înțelegere a concluziilor raportului de expertiză, deși instanța de fond

dezlegase în mod corect problematica de drept.

Conchide recurenta-pârâtă sub acest aspect

că omisiunea de motivare a instanței de apel este cu atât mai evidentă cu cât problematica

privitoare la această distincție, invocată în cadrul celui de-al doilea motiv de

apel a fost amplu reluată și dezvoltată în concluziile scrise depuse după închiderea

dezbaterilor.

Înalta Curte, examinând decizia recurată

din perspectiva motivelor de recurs formulate, constată că recursul este nefondat

pentru considerentele ce se vor arăta:

Prima critică în fundamentarea motivului

de recurs întemeiat pe art. 304 pct. 9 C. proc. civ. nu poate fi primită întrucât

instanța, fiind suverană în aprecierea probelor, a examinat pertinența și concludenta

evocatului înscris prin raportare la momentul realizării lui și a finalității urmărită

de recurentă prin administrarea lui.

De subliniat este faptul că art. 1198

C. civ. pretins a fi încălcat de către instanță se referă la dovada actelor juridice

cu martori, probă care nu a fost solicitată în fata instanțelor.

Cea de-a doua critică în fundamentarea

aceluiași motiv de recurs este, de asemenea, nefondată, deoarece, pe de o parte,

recurenta nu a criticat sentința pe care decizia de apel a menținut-o ca legală

sub aspectul eventualei greșitei aplicări sau interpretări a dispozițiilor art.

1540 alin. (1) și art. 1548 C. civ., nefacând obiect de analiză a acesteia sub aspectul

incidenței iar, pe de altă parte incidența art. 9 lit. c) din contract a fost examinată

raportat la situația de fapt, iar recurenta nu invocă sub aspectul motivului prevăzut

de art. 304 pct. 8 greșita interpretare tocmai pentru că nu se încadrează în niciuna

din ipotezele acestei situații de nelegalitate.

Critica în susținerea celui de-al doilea

motiv de recurs întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 8 C. proc. civ. este, de

asemenea, nefondată.

Aceasta pentru că, potrivit alin. (5)

lit. c) din Planul de remunerație, condiția ce se cerea a fi îndeplinită pentru

nașterea dreptului la creanță era primirea plății pentru cel puțin 96 de polițe

individuale de viață în ultimele opt trimestre contabile încetării contractului

de mandat, în cuprinsul evocatei clauze nemenționându-se cerința plății efective

a plății primei către asigurător pentru nașterea dreptului de creanță a consultantului.

Instanța de control judiciar a dat o corectă

interpretare clauzelor contractului de mandat și a analizat judicios conținutul

Planului de remunerație raportat la dinamica raporturilor juridice derulate de părți,

statuând în mod legal asupra nașterii dreptului la plata indemnizației de încheiere

și asupra exigibilității creanței la data încetării contractului.

Natura juridică a indemnizației de încetare

pretinsă de intimata-reclamantă a fost așadar corect calificată prin interpretarea

legală de către instanță a actului juridic dedus judecății.

Nici critica în susținerea motivului de

recurs întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 7 C. proc. civ. nu poate fi primită

dat fiind faptul că, dintr-o simplă lecturare a deciziei recurate rezultă cu evidență

că instanța de control judiciar a făcut distincție în considerente între asigurările

individuale de viață și cele de accidente și din perspectiva concluziilor raportului

de expertiză, probă administrată în fața primei instanțe.

În

considerarea celor ce preced, Înalta Curte, constatând că

decizia recurată nu este susceptibilă de a fi cenzurată din perspectiva criticilor

formulate în temeiul art. 312 C. proc. civ., va respinge recursul, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E:

Respinge recursul declarat de recurenta-pârâtă

SC A. Asigurări România SA București împotriva deciziei nr. 572 din 14 decembrie

2011 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă, ca nefondat.

Obligă recurenta să plătească intimatei

suma de 1.085,64 RON reprezentând cheltuieli de judecată - taxe judiciare.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică, astăzi 20

noiembrie 2012.