ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2055/2012

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2055/2012 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2012)

Deliberând asupra

recursului de față, reține următoarele:

Prin sentința

comercială nr. 1312 din 7 februarie 2011, Tribunalul București, secția a VI-a

comercială, a admis în parte acțiunea reclamantei M.J., în calitate de

reprezentant legal al minorei A.M.I., în contradictoriu cu pârâtele SC G.W.A.

România SA și SC S.I.B.A. România SRL, obligând pârâtele la plata sumei de

1.616,09 lei aferentă cererii de asigurare nr. 8637160 din 23 noiembrie 2006 și

59.876 lei aferentă cererii de asigurare nr. 8388500 din 15 decembrie 2006

(poliță de asigurare nr. 10125363). Totodată, au fost obligate pârâtele la plata

sumei de 3.739,50 lei, cheltuieli de judecată.

Pentru a pronunța

această hotărâre, tribunalul a reținut că prin acțiunea formulată reclamanta a

solicitat obligarea pârâtelor la plata sumei de 207.418 lei, reprezentând sumă

asigurată în caz de deces, 75.000 lei, reprezentând protecție suplimentară de

deces din accident conform cererii de asigurare nr. 8367160 din 23 noiembrie

2006; 59.876 lei constând în sumă asigurată în caz de deces conform cererii de

asigurare nr. 8388500 din 15 decembrie 2006 și poliței nr. 10125363; 3.000 lei

constând în comisioane datorate ca urmare a activității prestate de către

defuncta A.F.C.L., în calitate de consultant de asigurări al SC S.I.B.A.

România SRL.

Tribunalul a apreciat

că, deși s-a probat că defuncta era comisionar – agent de asigurări al pârâtei

SC S.I.B.A. România SRL nu s-a demonstrat în niciun fel izvorul pretențiilor de

3.000 lei, solicitat cu titlu de comision datorat acesteia, conform art. 1169 C.

civ.

Cât privește

celelalte pretenții formulate, tribunalul a reținut că defuncta A.F.C.L. a fost

agent de vânzări al pârâtei SC S.I.B.A. România, iar la data de 23 noiembrie 2006 a formulat o cerere de asigurare de viață cu protecție suplimentară în caz de deces, sub nr. 8367160.

La data de 24 martie 2007, în urma unui accident rutier, a survenit decesul

numiților I.A.M. și A.F.C.L.

Tribunalul a apreciat că, în ceea

ce privește indemnizația de asigurare solicitată de succesoarea defunctei, în

baza cererii de asigurare nr. 8367160 din 4 decembrie 2006, respectiv, asigurare

de viață cu protecție suplimentară în caz de deces, nu există contract de

asigurare încheiat în formă scrisă conform art. 10 și art. 11 din Legea nr. 136/1995,

pentru dovedirea contractului de asigurare neputându-se recurge la dispozițiile

art. 46 C. com.

Ca atare, constatând

inexistenta unui contract de asigurare legal încheiat, tribunalul a respins

primele două capete de cerere având ca obiect plata sumei de 207.418 lei sumă

asigurată și 75.000 lei – protecție suplimentară în caz de deces, obligând

pârâtele la plata sumei de 1.616,09 lei, reprezentând primă inițială de

asigurare, din care s-au dedus cheltuielile de administrare.

În

ceea ce privește suma asigurată de 59.876 lei, solicitată conform cererii nr. 8388500

din 15 decembrie 2006/polița nr. 10125363, tribunalul a reținut că în calitate

de contractant al asigurării figura I.A.M., iar în calitate de beneficiar, F.C.L.

Întrucât cei doi au decedat deodată – comorienți –societatea de asigurare a

decis să achite suma asigurată moștenitorului defunctului I.A., respectiv

numitului I.I.

Tribunalul a reținut,

însă, că, în ipoteza de față este vorba despre o stipulație pentru altul,

astfel încât, beneficiarul, deși nu este parte în contract, dobândește direct

și nemijlocit dreptul creat în folosul său în momentul încheierii contractului

de asigurare, astfel încât, dreptul se naște în patrimoniul său, iar

indemnizația de asigurare se cuvenea moștenitorului beneficiarului respectiv

minorei A.M.I.

Împotriva acestei

sentințe au declarat apel, reclamanta și pârâta SC G.W.A. România SA.

Prin decizia

comercială nr. 403 din 21 septembrie 2011, Curtea de Apel București, secția a

VI-a comercială, a respins apelul apelantei M.J. și a admis apelul pârâtei SC G.W.A.

România SA, și, în consecință, a respins ca neîntemeiată cererea de obligare a

pârâtelor la plata sumei de 59.876 lei aferentă cererii de asigurare nr. 8388500

din 15 decembrie 2006, menținând celelalte dispoziții ale sentinței atacate.

Pentru a decide

astfel, instanța de apel a reținut că în mod corect a apreciat prima instanță

că în speță nu a fost dovedită existența poliției de asigurare în formă scrisă

conform art. 10 și art. 11 din Legea nr. 136/1995, orice altă probă nefiind

admisă de lege.

Curtea de apel a

analizat pretențiile reclamantei și din perspectiva aplicării dispozițiilor

art. 998 – 999 C. civ. invocate în susținerea acțiunii, reținând ca

neîntemeiate susținerile reclamantei relative la culpa pârâtei SC S.I.B.A.

România SRL, care nu ar fi informat-o corect pe defunctă despre demersurile

necesare pentru încheierea valabilă a contractului de asigurare și care ar fi întârziat

depunerea cererii de asigurare nr. 8367160 din 23 noiembrie 2006 la societatea

de asigurare, respectiv, pârâta SC G.W.A. România SA.

Sub acest aspect,

instanța de apel a reținut că defuncta nu a completat chestionarul medical

obligatoriu pentru încheierea poliței de asigurare, condițiile de încheiere a

asigurării regăsindu-se pe verso-ul cererii de asigurare.

Cât privește

depunerea cu întârziere a cererii de asigurare la asigurător, instanța de apel

a apreciat că nu există o legătură de cauzalitate între această faptă și neîncheierea

contractului de asigurare, întrucât cererea de asigurare mai trebuia completată

și bea apoi analizată de asigurator. De altfel, depunerea cu întârziere a

cererii de asigurare, a reținut instanța de apel, nu poate fi imputată exclusiv

consultantului, întrucât în cererea de asigurare defuncta a folosit numele de

căsătorie – Andrei, iar la starea civilă a precizat că este divorțată, deși

prin sentința de divorț se dispunea revenirea la numele anterior căsătoriei,

respectiv, acela de F., de unde rezultă că nici defuncta nu a intenționat

depunerea cererii de asigurare anterior datei de 31 ianuarie 2007, când i-a

fost eliberată noua carte de identitate.

În ceea ce privește

apelul declarat de pârâta SC G.W.A. România SA, Curtea de apel a reținut că

acesta este fondat, în mod greșit fiind obligate pârâtele la plata sumei de

59.876 lei conform poliței de asigurare 10125363 în condițiile în care a

achitat sumele cuvenite în temeiul acestei Polițe către moștenitorul

defunctului I.A.M.

Instanța de apel a

apreciat că, întrucât contractantul asigurării și beneficiarul acesteia –

respectiv, defuncta A. (F.)C.L. au fost comorienți și având în vedere specificul

contractelor de asigurare, dreptul de a încasa indemnizația de asigurare se

naște doar la data producerii evenimentului asigurat, astfel încât în patrimoniul

defunctei – decedată și ea la data producerii evenimentului asigurat, nu s-a

născut nici un drept care să poată fi transmis pe cale succesorală către

reclamantă.

Întrucât la data

producerii evenimentului asigurat, beneficiarul nu avea capacitate de folosință

ne aflăm în ipoteza în care nu există beneficiar desemnat, a apreciat instanța

de apel, astfel încât în mod corect societatea de asigurare a achitat indemnizația

către moștenitorul asiguratului.

Împotriva acestei

decizii a declarat recurs, reclamanta M.J., criticând decizia pentru mai multe

motive de nelegalitate ce pot fi încadrate în dispozițiile art. 304 pct. 9 C.

proc. civ., astfel:

- în mod nelegal

instanța de apel a reținut că în speță nu există polița de asigurare, în condițiile

în care pârâtele au recunoscut existența contractului de asigurare, pârâta SC S.I.B.A.

România SRL afirmând că polița a fost încheiată de coordonatorul de rețea;

- pârâtele au invocat

lipsa copiei de pe buletinul defunctei, în condițiile în care CNP-ul acesteia

exista pe toate actele depuse, precum și necompletarea unui chestionar medical

care a fost comunicat după decesul numitei A.F.C.L..

De altfel, în

cuprinsul cererii de asigurare a fost completat un chestionar medical

făcându-se mențiunea expresă că s-a efectuat și testul HIV. În plus, defuncta a

achitat către societatea de asigurare o primă de asigurare, încă din data de 4

decembrie 2006, în cuantum de 1631,09 lei, sumă ce reprezintă aproximativ

jumătate din prima de asigurare anuală.

- instanța de apel nu

a reținut faptul că defuncta A.F.C.L. era un simplu client la data formulării

cererii de asigurare, cerere ce a fost încheiată la consultantul P.E.L., astfel

încât motivarea intimatei – pârâte SC S.I.B.A. România SRL este lipsită de

logică în ceea ce privește tergiversarea depunerii cererii de asigurare,

întrucât brokerii de asigurări sunt experți în asigurări, iar serviciile oferite

trebuie să aibă un anumit nivel de profesionalism. Ca atare, susținerea

intimatei – pârâte relativă la absența copiei de pe buletinul defunctei nu

poate fi primită, atâta timp cât schimbarea numelui nu atrage schimbarea CNP-ului

persoanei;

- conform condițiilor

generale de asigurare, a arătat recurenta – reclamantă, prima inițială de

asigurare este scadentă în 7 zile de la încheierea contractului, însă nu

înainte de începutul asigurării, or, în speță, prima de asigurare fusese deja

achitată.

- instanța de apel a înlăturat

fără motivare faptul că la dosar există înscrisuri care atestă că datele de pe

buletinul defunctei figurau în polițele de asigurare, iar consultantul de

asigurare nu putea să semneze polița de asigurare fără existența copiei de pe

buletin, curtea de apel reținând doar absența copiei xerox de pe actul de

identitate al defunctei; de altfel, în polița de asigurare se menționează doar

CNP-ul persoanei, iar nu seria și numărul cărții de identitate, astfel încât

reținerea intenției defunctei de a întârzia depunerea cererii de asigurare,

după data schimbării numelui acesteia, este nelegală;

- instanța de apel nu

a analizat conținutul celor 3 adrese emise de către societatea de asigurare

către, defunctă, pentru completarea chestionarului, după data înregistrării

decesului;

- instanța de apel nu

a făcut aplicarea dispozițiilor art. 225 C. proc. civ. în ceea ce privește

refuzul intimatei - pârâte SC S.I.B.A. România SRL, de a răspunde la

interogatoriu și nu a ținut cont de răspunsurile la interogatoriu ale

celeilalte intimate pârâte, respectiv, ale societății de asigurare SC G.W.A.

România SA, recurenta reclamantă reluând pe larg, răspunsurile la interogatoriu

administrat acestei părți;

- instanța de apel a

reținut în mod greșit că suma asigurată în cererea nr. 8388500 din 15 decembrie

2006 a fost corect achitată către moștenitorul contractantului asigurării, în

condițiile în care era desemnat un beneficiar al asigurării, în persoana

defunctei A.F.C.L. O atare plată a fost făcută abuziv, a arătat recurenta, în

condițiile în care societatea de asigurare a plătit fără să verifice dacă în

polița de asigurare era desemnat un beneficiar al asigurării. Mai mult, la data

plății, societatea de asigurare nu știa dacă beneficiara era decedată, și dacă

aceasta avea moștenitori, astfel cum greșit a reținut instanța de apel.

Examinând actele și

lucrările dosarului prin prisma motivelor de nelegalitate invocate de recurenta

- reclamantă, văzând și dispozițiile art. 304 pct. 9 și art. 318 alin. (5) C.

proc. civ., Înalta Curte reține că recursul declarat este fondat, pentru

următoarele considerente:

Înalta Curte reține

că instanța de apel nu a intrat în cercetarea fondului dreptului dedus

judecății drept ce viza plata indemnizației de asigurare, ca urmare a reținerii

inexistenței contractului de asigurare pe baza unei situații de fapt incorect

și insuficient stabilită.

Sub acest aspect, Înalta

Curte reține că motivarea instanței de apel este insuficientă și contradictorie

reținându-se, calitatea defunctei A.F.C.L. de agent de asigurare, deși cererea

de asigurare dedusă judecății a fost încheiată printr-un alt consultant de

asigurare, insistându-se indirect pe culpa defunctei în necompletarea cererii

de asigurare. Ca atare, Înalta Curte reține ca întemeiată susținerea recurentei

- reclamante în sensul că solicitarea de asigurare a defunctei a fost efectuată

exclusiv în calitate de client, iar nu de agent de asigurare, situație premisă

care trebuia avută în vedere cu precădere în stabilirea situației de fapt. De

altfel, și sub acest aspect probele administrate sunt insuficiente, întrucât,

pe de o parte, se susține că defuncta era agent de asigurare și „și-a calculat

singură prima de asigurare”, iar pe de altă parte, se susține completarea și

semnarea cererii de asigurare de către consultantul P.L.

Nelegală este și

reținerea instanței de apel relativă la culpa defunctei în tergiversarea

depunerii cererii de asigurare, întrucât intenționa să obțină o nouă carte de

identitate după schimbarea numelui conform hotărârii de divorț, întrucât

instanța de apel nu a motivat relevanța acestei schimbări în încheierea poliței

de asigurare, atâta timp cât la data formulării cererii de asigurare – 23

noiembrie 2006, datele de stare civilă erau conforme actului de identitate de

la acea dată și atâta timp cât o atare schimbare nu atrage modificarea codului

numeric personal al defunctei pe baza căruia se elibera polița de asigurare,

criticile recurentei - reclamante relative la greșita reținere a culpei

defunctei, de către instanța de apel, fiind întemeiate și sub acest aspect.

De altfel, Înalta

Curte reține că instanța de apel a reținut în analiza răspunderii civile a

brokerului de asigurare, pe de o parte, că nu există legătură de cauzalitate

între întârzierea depunerii cererii de asigurare de către aceasta la societatea

de asigurare și eliberarea poliței de asigurare și, deci, absența culpei acestuia

pe de altă parte, a apreciat că tergiversarea eliberării acestei poliție nu-i

poate fi imputată doar brokerului de asigurare, atâta timp cât defuncta

intenționase să obțină mai întâi noul act de identitate și, apoi, să înainteze

cererea de asigurare. Dincolo de absența considerentelor privind relevanța

obținerii acestui act de identitate nou și deci, implicit, de argumentarea

juridică a existenței culpei persoanei în cauză, Înalta Curte reține că o atare

motivare este contradictorie întrucât, pe de o parte, reține absența culpei

brokerului de asigurare, iar pe de altă parte, reține culpa comună a brokerului

de asigurare și a defunctei, astfel încât soluția pronunțată apare ca nemotivată.

Înalta Curte reține

ca întemeiate și motivele de recurs relative la greșita reținere a culpei defunctei

pentru necompletarea chestionarului medical și la neluarea în considerare de

către instanța de apel a faptului că, în speță, prima de asigurare era achitată

încă din 4 decembrie 2006.

Sub acest aspect,

Înalta Curte reține că instanța de apel a făcut o analiză superficială a obligației

de completare a chestionarului medical, apreciind pe baza unei situații de fapt

incomplete, că această obligație îi revenea defunctei inclusiv sub aspectul inițiativei

de completare a unei atare chestionar medical. Se reține astfel, că instanța de

apel a apreciat că dată fiind valoarea asigurată, legea impunea completarea

chestionarului medical, o atare obligație, fiind prevăzută chiar e verso-ul

cererii de asigurare, astfel încât defuncta, prin necompletarea acestui

chestionar, a tergiversat emiterea poliței de asigurare. Or, în cauză instanța

de apel a pornit de la o premisă greșită, omițând să cerceteze faptul că

cererea de asigurare a fost completată de un alt consultant de asigurare și nu

a analizat relevanța adreselor emise chiar de către societatea de asigurare

pentru o completarea unui astfel de chestionar medical.

Înalta Curte reține

că instanța de apel a făcut cu ușurință aplicarea dispozițiilor art. 10 și art.

11 din Legea nr. 136/1995, reținând inexistența poliței de asigurare în cauză,

deși cererea de asigurare semnată de consultantul de asigurare, a fost înregistrată

la societatea de asigurare și deși în speță, a fost plătită prima de asigurare,

toate părțile în proces fiind de acord că această sumă a fost achitată cu acest

scop. Ca atare, dat fiind faptul că solicitantul indemnizației de asigurare

este moștenitorul asiguratului, așadar un terț față de poliția de asigurare,

susținând că foarte multe acte s-au pierdut în timpul accidentului, Înalta

Curte reține că instanța de apel era obligată să stabilească situația de fapt,

pentru o deplină cercetare a fondului cauzei, prin obligarea societății de asigurare,

conform art. 172 C. proc. civ., să depună la dosarul cauzei toate înscrisurile

din arhiva proprie relative la solicitarea de asigurare a defunctei și să

justifice titlul cu care a făcut încasarea sumei de 1.631,09 lei de la

defunctă, cu mult înainte de data survenirii decesului, sumă restituită abia pe

parcursul judecării cauzei.

Înalta Curte reține

că nici prima instanță de fond, și nici instanța de apel nu au fost preocupate de

justificarea în drept a dispoziției de restituire a sumei de bani reprezentând

primă de asigurare, contrar petitelor cu care a fost investită instanța de

judecată, fundamentate pe răspunderea civilă contractuală, decurgând din

executarea obligației poliței de asigurare, și, respectiv, pe răspunderea

civilă delictuală, rezultând din fapta ilicită a brokerului de asigurare care

ar fi tergiversat depunerea dosarului de asigurare. De altfel, instanța de apel

a reținut în motivare necesitatea analizei incidenței în speță a dispozițiilor

art. 998- 999 C. civ., fără să administreze probe și fără să analizeze condițiile

răspunderii civile delictuale în cauză.

Înalta Curte reține

că instanțele de fond au dispus restituirea acestei sume de bani către

reclamantă, calificând-o ”primă de asigurare” – așadar o prestație

caracteristică contractului de asigurare, pe de o parte, iar pe de altă parte

au apreciat că, în speță, nu există poliță de asigurare, în cauza de față nesolicitându-se

și neacordându-se motivat, de către instanța de judecată, vreo sumă nedatorată.

Înalta Curte reține

că soluția instanței de apel este nelegală și în ceea ce privește admiterea

apelului societății de asigurare, instanța de apel schimbând soluția primei

instanțe de fond prin trimitere la caracterul aleatoriu al contractului de

asigurare și la situația de comorienți a contractantului asigurării și a

beneficiarului asigurării.

Înalta Curte reține

că instanța de apel pornind de la caracterul aleatoriu al asigurării, a făcut confuzie

între data la care se naște dreptul la plata indemnizației de asigurare - data

încheierii contractului de asigurare - și data la care acesta devine efectiv,

respectiv data producerii evenimentului asigurat. Așadar, exercitarea acestui

drept, iar nu existența lui, depinde de îndeplinirea unui eveniment viitor și

incert, constând în producerea evenimentului asigurat, dreptul născându-se în

patrimoniul defunctei – beneficiar încă de la data semnării poliței de

asigurare în baza stipulației pentru altul care se suprapune peste contractul

de asigurare.

Înalta Curte reține

că, decizia instanței de apel în soluționarea apelului societății de asigurare

este nelegală, din perspectiva dispozițiilor art. 304 pct. 9 C. proc. civ.,

însă, având în vedere că instanța de recurs a găsit ca întemeiate atât motive

de casare, pentru insuficientă cercetare a fonului prin raportare la o situație

de fapt incorect stabilită, cât și motive de modificare, în temeiul art. 312

alin. (3) C. proc. civ., va admite recursul declarat de recurenta – reclamantă și

va casa în întregime decizia instanței de apel, urmând ca la rejudecare curtea

de apel să aibă în vedere considerentele prezentei decizii din perspectiva

dispozițiilor art. 315 C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite

recursul declarat de recurenta – reclamantă M.J. - reprezentant legal al

minorei A.M.I. împotriva deciziei comerciale nr. 403/2011 din 21 septembrie

2011 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VI-a comercială.

Casează

în întregime decizia recurată și trimite cauza spre rejudecare la Curtea de Apel București

Irevocabilă.

Pronunțată, în ședința publică,

astăzi 24 aprilie 2012.