ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2055/2012

Deliberând asupra recursului de față, reține următoarele: Prin sentința comercială nr. 1312 din 7 februarie 2011, Tribunalul București, secția a VI-a comercială, a admis în parte acțiunea reclamantei M.J., în calitate de reprezentant legal al minorei A.M.I., în contradictoriu cu pârâtele SC G.W.A. România SA și SC S.I.B.A. România SRL, obligând pârâtele la plata sumei de 1.616,09 lei aferentă cererii de asigurare nr. 8637160 din 23 noiembrie 2006 și 59.876 lei aferentă cererii de asigurare nr. 8388500 din 15 decembrie 2006 (poliță de asigurare nr. 10125363). Totodată, au fost obligate pârâtele la plata sumei de 3.739,50 lei, cheltuieli de judecată.

Pentru a pronunța această hotărâre, tribunalul a reținut că prin acțiunea formulată reclamanta a solicitat obligarea pârâtelor la plata sumei de 207.418 lei, reprezentând sumă asigurată în caz de deces, 75.000 lei, reprezentând protecție suplimentară de deces din accident conform cererii de asigurare nr. 8367160 din 23 noiembrie 2006; 59.876 lei constând în sumă asigurată în caz de deces conform cererii de asigurare nr. 8388500 din 15 decembrie 2006 și poliței nr. 10125363; 3.000 lei constând în comisioane datorate ca urmare a activității prestate de către defuncta A.F.C.L., în calitate de consultant de asigurări al SC S.I.B.A. România SRL. Tribunalul a apreciat că, deși s-a probat că defuncta era comisionar – agent de asigurări al pârâtei SC S.I.B.A.

România SRL nu s-a demonstrat în niciun fel izvorul pretențiilor de 3.000 lei, solicitat cu titlu de comision datorat acesteia, conform art. 1169 C. civ. Cât privește celelalte pretenții formulate, tribunalul a reținut că defuncta A.F.C.L. a fost agent de vânzări al pârâtei SC S.I.B.A. România, iar la data de 23 noiembrie 2006 a formulat o cerere de asigurare de viață cu protecție suplimentară în caz de deces, sub nr. 8367160. La data de 24 martie 2007, în urma unui accident rutier, a survenit decesul numiților I.A.M. și A.F.C.L.

Tribunalul a apreciat că, în ceea ce privește indemnizația de asigurare solicitată de succesoarea defunctei, în baza cererii de asigurare nr. 8367160 din 4 decembrie 2006, respectiv, asigurare de viață cu protecție suplimentară în caz de deces, nu există contract de asigurare încheiat în formă scrisă conform art. 10 și art. 11 din Legea nr. 136/1995, pentru dovedirea contractului de asigurare neputându-se recurge la dispozițiile art. 46 C. com. Ca atare, constatând inexistenta unui contract de asigurare legal încheiat, tribunalul a respins primele două capete de cerere având ca obiect plata sumei de 207.418 lei sumă asigurată și 75.000 lei – protecție suplimentară în caz de deces, obligând pârâtele la plata sumei de 1.616,09 lei, reprezentând primă inițială de asigurare, din care s-au dedus cheltuielile de administrare.

În ceea ce privește suma asigurată de 59.876 lei, solicitată conform cererii nr. 8388500 din 15 decembrie 2006/polița nr. 10125363, tribunalul a reținut că în calitate de contractant al asigurării figura I.A.M., iar în calitate de beneficiar, F.C.L. Întrucât cei doi au decedat deodată – comorienți –societatea de asigurare a decis să achite suma asigurată moștenitorului defunctului I.A., respectiv numitului I.I. Tribunalul a reținut, însă, că, în ipoteza de față este vorba despre o stipulație pentru altul, astfel încât, beneficiarul, deși nu este parte în contract, dobândește direct și nemijlocit dreptul creat în folosul său în momentul încheierii contractului de asigurare, astfel încât, dreptul se naște în patrimoniul său, iar indemnizația de asigurare se cuvenea moștenitorului beneficiarului respectiv minorei A.M.I.

Împotriva acestei sentințe au declarat apel, reclamanta și pârâta SC G.W.A. România SA. Prin decizia comercială nr. 403 din 21 septembrie 2011, Curtea de Apel București, secția a VI-a comercială, a respins apelul apelantei M.J. și a admis apelul pârâtei SC G.W.A. România SA, și, în consecință, a respins ca neîntemeiată cererea de obligare a pârâtelor la plata sumei de 59.876 lei aferentă cererii de asigurare nr. 8388500 din 15 decembrie 2006, menținând celelalte dispoziții ale sentinței atacate. Pentru a decide astfel, instanța de apel a reținut că în mod corect a apreciat prima instanță că în speță nu a fost dovedită existența poliției de asigurare în formă scrisă conform art. 10 și art. 11 din Legea nr. 136/1995, orice altă probă nefiind admisă de lege.

Curtea de apel a analizat pretențiile reclamantei și din perspectiva aplicării dispozițiilor art. 998 – 999 C. civ. invocate în susținerea acțiunii, reținând ca neîntemeiate susținerile reclamantei relative la culpa pârâtei SC S.I.B.A. România SRL, care nu ar fi informat-o corect pe defunctă despre demersurile necesare pentru încheierea valabilă a contractului de asigurare și care ar fi întârziat depunerea cererii de asigurare nr. 8367160 din 23 noiembrie 2006 la societatea de asigurare, respectiv, pârâta SC G.W.A. România SA. Sub acest aspect, instanța de apel a reținut că defuncta nu a completat chestionarul medical obligatoriu pentru încheierea poliței de asigurare, condițiile de încheiere a asigurării regăsindu-se pe verso-ul cererii de asigurare.

Cât privește depunerea cu întârziere a cererii de asigurare la asigurător, instanța de apel a apreciat că nu există o legătură de cauzalitate între această faptă și neîncheierea contractului de asigurare, întrucât cererea de asigurare mai trebuia completată și bea apoi analizată de asigurator. De altfel, depunerea cu întârziere a cererii de asigurare, a reținut instanța de apel, nu poate fi imputată exclusiv consultantului, întrucât în cererea de asigurare defuncta a folosit numele de căsătorie – Andrei, iar la starea civilă a precizat că este divorțată, deși prin sentința de divorț se dispunea revenirea la numele anterior căsătoriei, respectiv, acela de F., de unde rezultă că nici defuncta nu a intenționat depunerea cererii de asigurare anterior datei de 31 ianuarie 2007, când i-a fost eliberată noua carte de identitate.

În ceea ce privește apelul declarat de pârâta SC G.W.A. România SA, Curtea de apel a reținut că acesta este fondat, în mod greșit fiind obligate pârâtele la plata sumei de 59.876 lei conform poliței de asigurare 10125363 în condițiile în care a achitat sumele cuvenite în temeiul acestei Polițe către moștenitorul defunctului I.A.M. Instanța de apel a apreciat că, întrucât contractantul asigurării și beneficiarul acesteia – respectiv, defuncta A. (F.)C.L. au fost comorienți și având în vedere specificul contractelor de asigurare, dreptul de a încasa indemnizația de asigurare se naște doar la data producerii evenimentului asigurat, astfel încât în patrimoniul defunctei – decedată și ea la data producerii evenimentului asigurat, nu s-a născut nici un drept care să poată fi transmis pe cale succesorală către reclamantă.

Întrucât la data producerii evenimentului asigurat, beneficiarul nu avea capacitate de folosință ne aflăm în ipoteza în care nu există beneficiar desemnat, a apreciat instanța de apel, astfel încât în mod corect societatea de asigurare a achitat indemnizația către moștenitorul asiguratului. Împotriva acestei decizii a declarat recurs, reclamanta M.J., criticând decizia pentru mai multe motive de nelegalitate ce pot fi încadrate în dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., astfel: - în mod nelegal instanța de apel a reținut că în speță nu există polița de asigurare, în condițiile în care pârâtele au recunoscut existența contractului de asigurare, pârâta SC S.I.B.A.

România SRL afirmând că polița a fost încheiată de coordonatorul de rețea; - pârâtele au invocat lipsa copiei de pe buletinul defunctei, în condițiile în care CNP-ul acesteia exista pe toate actele depuse, precum și necompletarea unui chestionar medical care a fost comunicat după decesul numitei A.F.C.L.. De altfel, în cuprinsul cererii de asigurare a fost completat un chestionar medical făcându-se mențiunea expresă că s-a efectuat și testul HIV. În plus, defuncta a achitat către societatea de asigurare o primă de asigurare, încă din data de 4 decembrie 2006, în cuantum de 1631,09 lei, sumă ce reprezintă aproximativ jumătate din prima de asigurare anuală. - instanța de apel nu a reținut faptul că defuncta A.F.C.L.

era un simplu client la data formulării cererii de asigurare, cerere ce a fost încheiată la consultantul P.E.L., astfel încât motivarea intimatei – pârâte SC S.I.B.A. România SRL este lipsită de logică în ceea ce privește tergiversarea depunerii cererii de asigurare, întrucât brokerii de asigurări sunt experți în asigurări, iar serviciile oferite trebuie să aibă un anumit nivel de profesionalism. Ca atare, susținerea intimatei – pârâte relativă la absența copiei de pe buletinul defunctei nu poate fi primită, atâta timp cât schimbarea numelui nu atrage schimbarea CNP-ului persoanei; - conform condițiilor generale de asigurare, a arătat recurenta – reclamantă, prima inițială de asigurare este scadentă în 7 zile de la încheierea contractului, însă nu înainte de începutul asigurării, or, în speță, prima de asigurare fusese deja achitată.

- instanța de apel a înlăturat fără motivare faptul că la dosar există înscrisuri care atestă că datele de pe buletinul defunctei figurau în polițele de asigurare, iar consultantul de asigurare nu putea să semneze polița de asigurare fără existența copiei de pe buletin, curtea de apel reținând doar absența copiei xerox de pe actul de identitate al defunctei; de altfel, în polița de asigurare se menționează doar CNP-ul persoanei, iar nu seria și numărul cărții de identitate, astfel încât reținerea intenției defunctei de a întârzia depunerea cererii de asigurare, după data schimbării numelui acesteia, este nelegală; - instanța de apel nu a analizat conținutul celor 3 adrese emise de către societatea de asigurare către, defunctă, pentru completarea chestionarului, după data înregistrării decesului; - instanța de apel nu a făcut aplicarea dispozițiilor art. 225 C. proc.

civ. în ceea ce privește refuzul intimatei - pârâte SC S.I.B.A. România SRL, de a răspunde la interogatoriu și nu a ținut cont de răspunsurile la interogatoriu ale celeilalte intimate pârâte, respectiv, ale societății de asigurare SC G.W.A. România SA, recurenta reclamantă reluând pe larg, răspunsurile la interogatoriu administrat acestei părți; - instanța de apel a reținut în mod greșit că suma asigurată în cererea nr. 8388500 din 15 decembrie 2006 a fost corect achitată către moștenitorul contractantului asigurării, în condițiile în care era desemnat un beneficiar al asigurării, în persoana defunctei A.F.C.L. O atare plată a fost făcută abuziv, a arătat recurenta, în condițiile în care societatea de asigurare a plătit fără să verifice dacă în polița de asigurare era desemnat un beneficiar al asigurării.

Mai mult, la data plății, societatea de asigurare nu știa dacă beneficiara era decedată, și dacă aceasta avea moștenitori, astfel cum greșit a reținut instanța de apel. Examinând actele și lucrările dosarului prin prisma motivelor de nelegalitate invocate de recurenta - reclamantă, văzând și dispozițiile art. 304 pct. 9 și art. 318 alin. (5) C. proc. civ., Înalta Curte reține că recursul declarat este fondat, pentru următoarele considerente: Înalta Curte reține că instanța de apel nu a intrat în cercetarea fondului dreptului dedus judecății drept ce viza plata indemnizației de asigurare, ca urmare a reținerii inexistenței contractului de asigurare pe baza unei situații de fapt incorect și insuficient stabilită.

Sub acest aspect, Înalta Curte reține că motivarea instanței de apel este insuficientă și contradictorie reținându-se, calitatea defunctei A.F.C.L. de agent de asigurare, deși cererea de asigurare dedusă judecății a fost încheiată printr-un alt consultant de asigurare, insistându-se indirect pe culpa defunctei în necompletarea cererii de asigurare. Ca atare, Înalta Curte reține ca întemeiată susținerea recurentei - reclamante în sensul că solicitarea de asigurare a defunctei a fost efectuată exclusiv în calitate de client, iar nu de agent de asigurare, situație premisă care trebuia avută în vedere cu precădere în stabilirea situației de fapt. De altfel, și sub acest aspect probele administrate sunt insuficiente, întrucât, pe de o parte, se susține că defuncta era agent de asigurare și „și-a calculat singură prima de asigurare”, iar pe de altă parte, se susține completarea și semnarea cererii de asigurare de către consultantul P.L.

Nelegală este și reținerea instanței de apel relativă la culpa defunctei în tergiversarea depunerii cererii de asigurare, întrucât intenționa să obțină o nouă carte de identitate după schimbarea numelui conform hotărârii de divorț, întrucât instanța de apel nu a motivat relevanța acestei schimbări în încheierea poliței de asigurare, atâta timp cât la data formulării cererii de asigurare – 23 noiembrie 2006, datele de stare civilă erau conforme actului de identitate de la acea dată și atâta timp cât o atare schimbare nu atrage modificarea codului numeric personal al defunctei pe baza căruia se elibera polița de asigurare, criticile recurentei - reclamante relative la greșita reținere a culpei defunctei, de către instanța de apel, fiind întemeiate și sub acest aspect.

De altfel, Înalta Curte reține că instanța de apel a reținut în analiza răspunderii civile a brokerului de asigurare, pe de o parte, că nu există legătură de cauzalitate între întârzierea depunerii cererii de asigurare de către aceasta la societatea de asigurare și eliberarea poliței de asigurare și, deci, absența culpei acestuia pe de altă parte, a apreciat că tergiversarea eliberării acestei poliție nu-i poate fi imputată doar brokerului de asigurare, atâta timp cât defuncta intenționase să obțină mai întâi noul act de identitate și, apoi, să înainteze cererea de asigurare.

Dincolo de absența considerentelor privind relevanța obținerii acestui act de identitate nou și deci, implicit, de argumentarea juridică a existenței culpei persoanei în cauză, Înalta Curte reține că o atare motivare este contradictorie întrucât, pe de o parte, reține absența culpei brokerului de asigurare, iar pe de altă parte, reține culpa comună a brokerului de asigurare și a defunctei, astfel încât soluția pronunțată apare ca nemotivată.

Înalta Curte reține ca întemeiate și motivele de recurs relative la greșita reținere a culpei defunctei pentru necompletarea chestionarului medical și la neluarea în considerare de către instanța de apel a faptului că, în speță, prima de asigurare era achitată încă din 4 decembrie 2006. Sub acest aspect, Înalta Curte reține că instanța de apel a făcut o analiză superficială a obligației de completare a chestionarului medical, apreciind pe baza unei situații de fapt incomplete, că această obligație îi revenea defunctei inclusiv sub aspectul inițiativei de completare a unei atare chestionar medical. Se reține astfel, că instanța de apel a apreciat că dată fiind valoarea asigurată, legea impunea completarea chestionarului medical, o atare obligație, fiind prevăzută chiar e verso-ul cererii de asigurare, astfel încât defuncta, prin necompletarea acestui chestionar, a tergiversat emiterea poliței de asigurare.

Or, în cauză instanța de apel a pornit de la o premisă greșită, omițând să cerceteze faptul că cererea de asigurare a fost completată de un alt consultant de asigurare și nu a analizat relevanța adreselor emise chiar de către societatea de asigurare pentru o completarea unui astfel de chestionar medical. Înalta Curte reține că instanța de apel a făcut cu ușurință aplicarea dispozițiilor art. 10 și art. 11 din Legea nr. 136/1995, reținând inexistența poliței de asigurare în cauză, deși cererea de asigurare semnată de consultantul de asigurare, a fost înregistrată la societatea de asigurare și deși în speță, a fost plătită prima de asigurare, toate părțile în proces fiind de acord că această sumă a fost achitată cu acest scop.

Ca atare, dat fiind faptul că solicitantul indemnizației de asigurare este moștenitorul asiguratului, așadar un terț față de poliția de asigurare, susținând că foarte multe acte s-au pierdut în timpul accidentului, Înalta Curte reține că instanța de apel era obligată să stabilească situația de fapt, pentru o deplină cercetare a fondului cauzei, prin obligarea societății de asigurare, conform art. 172 C. proc. civ., să depună la dosarul cauzei toate înscrisurile din arhiva proprie relative la solicitarea de asigurare a defunctei și să justifice titlul cu care a făcut încasarea sumei de 1.631,09 lei de la defunctă, cu mult înainte de data survenirii decesului, sumă restituită abia pe parcursul judecării cauzei.

Înalta Curte reține că nici prima instanță de fond, și nici instanța de apel nu au fost preocupate de justificarea în drept a dispoziției de restituire a sumei de bani reprezentând primă de asigurare, contrar petitelor cu care a fost investită instanța de judecată, fundamentate pe răspunderea civilă contractuală, decurgând din executarea obligației poliței de asigurare, și, respectiv, pe răspunderea civilă delictuală, rezultând din fapta ilicită a brokerului de asigurare care ar fi tergiversat depunerea dosarului de asigurare. De altfel, instanța de apel a reținut în motivare necesitatea analizei incidenței în speță a dispozițiilor art. 998- 999 C. civ., fără să administreze probe și fără să analizeze condițiile răspunderii civile delictuale în cauză.

Înalta Curte reține că instanțele de fond au dispus restituirea acestei sume de bani către reclamantă, calificând-o ”primă de asigurare” – așadar o prestație caracteristică contractului de asigurare, pe de o parte, iar pe de altă parte au apreciat că, în speță, nu există poliță de asigurare, în cauza de față nesolicitându-se și neacordându-se motivat, de către instanța de judecată, vreo sumă nedatorată. Înalta Curte reține că soluția instanței de apel este nelegală și în ceea ce privește admiterea apelului societății de asigurare, instanța de apel schimbând soluția primei instanțe de fond prin trimitere la caracterul aleatoriu al contractului de asigurare și la situația de comorienți a contractantului asigurării și a beneficiarului asigurării.

Înalta Curte reține că instanța de apel pornind de la caracterul aleatoriu al asigurării, a făcut confuzie între data la care se naște dreptul la plata indemnizației de asigurare - data încheierii contractului de asigurare - și data la care acesta devine efectiv, respectiv data producerii evenimentului asigurat. Așadar, exercitarea acestui drept, iar nu existența lui, depinde de îndeplinirea unui eveniment viitor și incert, constând în producerea evenimentului asigurat, dreptul născându-se în patrimoniul defunctei – beneficiar încă de la data semnării poliței de asigurare în baza stipulației pentru altul care se suprapune peste contractul de asigurare. Înalta Curte reține că, decizia instanței de apel în soluționarea apelului societății de asigurare este nelegală, din perspectiva dispozițiilor art. 304 pct. 9 C. proc.

civ., însă, având în vedere că instanța de recurs a găsit ca întemeiate atât motive de casare, pentru insuficientă cercetare a fonului prin raportare la o situație de fapt incorect stabilită, cât și motive de modificare, în temeiul art. 312 alin. (3) C. proc. civ., va admite recursul declarat de recurenta – reclamantă și va casa în întregime decizia instanței de apel, urmând ca la rejudecare curtea de apel să aibă în vedere considerentele prezentei decizii din perspectiva dispozițiilor art. 315 C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de recurenta – reclamantă M.J. - reprezentant legal al minorei A.M.I. împotriva deciziei comerciale nr. 403/2011 din 21 septembrie 2011 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VI-a comercială. Casează în întregime decizia recurată și trimite cauza spre rejudecare la Curtea de Apel București Irevocabilă. Pronunțată, în ședința publică, astăzi 24 aprilie 2012.