ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1846/2013

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1846/2013 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2013)

Asupra recursurilor

de față;

Examinând actele și

lucrările de la dosar constată următoarele:

Prin Sentința comercială nr. 1312 din 7

februarie 2011 pronunțată de Tribunalul București, secția a VI-a comercială, a

fost admisă în parte cererea formulată de M.J. în calitate de reprezentant

legal al minorei A.M.I., în contradictoriu cu pârâtele SC G.R.A. SA, cu sediul

în București, str. V., sector 3 și SC S.I.R. - B.A. SRL, pârâții fiind obligați

la plata sumei de 1.616,09 RON aferentă cererii de asiguram din 23 noiembrie

2006 și a sumei de 59.876 RON aferentă cererii de asigurare din 15 decembrie

2006.

Au fost obligați

pârâții la plata sumei de 3.739,50 RON cu de cheltuieli de judecată.

Analizând actele și

lucrările dosarului, tribunalul a reținut că prin cererea de chemare în

judecată s-a solicitat să se dispună obligarea pârâtelor la plata următoarelor

sume: 207.418 RON constând în suma asigurată în caz de deces conform cererii de

asigurare din 23 noiembrie 2006; 75.000 RON constând în protecție suplimentara

de deces din accident conform aceleiași cererii de asigurare; 59.876 RON

constând în suma asigurată în caz de deces conform cererii de asigurare din 15

decembrie 2006; 3.000 RON constând în comisioane datorate ca urmare a

activității prestate de către defuncta A. (fosta F.) C.L., ca și consultant de

asigurări al SC S.I.R. - B.A. SRL.

S-a reținut că dna A.

(F.) C.L. era comisionar - agent de vânzări - al S.I.R., iar la data de 23

noiembrie 2006 a formulat o cerere de asigurare de viață cu protecție

suplimentară în caz de deces, cererea nr. x și că, la data de 24 martie 2007,

în urma unui accident rutier, a survenit decesul numiților A. (F.) C.L., având

ca moștenitori pe minora A.M.I. care a fost încredințată spre creștere și

educarea numitei M.J., în baza Sentinței civile nr. 4401 din 5 septembrie 2007

și I.A.M.

În ceea ce privește

cererea de asigurare din 4 decembrie 2006, în vederea încheierii unei asigurări

de viață cu protecție suplimentară în caz de deces s-a constatat că la data de

23 noiembrie 2006 dna A. (fostă F.) C.L. a formulat o cerere de asigurare de

viață cu protecție suplimentară în caz de deces, achitând cu chitanța din 4

decembrie 2006 prima inițială în cuantum de 1.631,09 RON.

S-a arătat că

potrivit art. 10 din Legea nr. 136/1995 contractul de asigurare se încheie în

formă scrisă, el neputând fi probat cu martori, chiar dacă există un început de

dovadă scrisă și că în cazurile de forță majoră, în care documentele de

asigurare au dispărut și nu există posibilitatea obținerii unui duplicat, sunt

admise orice dovezi legale care să confirme existența acestora.

S-a menționat că

motivul invocat de pârâți pentru contestarea contractului se referă la

inexistența unor documente care să stea la baza viitoarei polițe de asigurare.

În acest sens

tribunalul a reținut că pentru dovedirea raporturilor contractuale de asigurare

nu se recurge la dispozițiile art. 48 C. com, legiuitorul reglementând strict

prin dispozițiile art. 10 din Legea nr. 136/1995 condițiile, iar prin art. 11

sunt enumerate categoriile de înscrisuri permise pentru dovedirea existenței

contractului de asigurare, dovada care în speță de față nu a fost făcută,

respectiv cu polița de asigurare sau certificatul de asigurare emis și semnat

de asigurător.

Pentru cele expuse,

apreciind inexistența unui contract de asigurare legal încheiat tribunalul a

respins petitele 1 și 2, privind obligarea pârâtelor la plata sumei de 207.418

RON suma asigurată și 75.000 RON - protecție suplimentară în caz de deces ca

neîntemeiate, și a reținut numai suma de 1.616,09 RON, sumă achitată cu titlu

de primă inițială din care s-au dedus cheltuielile de administrare.

În ceea ce privește

suma de 59.876 RON (suma asigurată de 14.969 RON asigurare mixtă de viată și

44.907 RON suma asigurată pentru deces din accident) conform cererii de

asigurare din 15 decembrie 2006 tribunalul a reținut că în calitate de

contractant al asigurării figura dl. I.A.M., iar beneficiar - dna F.C.L. Cei

doi au decedat în același timp și în aceeași împrejurare - comorienți - motiv

pentru care SC G.R.A. a decis să achite indemnizația moștenitorului

contractului asigurării, respectiv dlui I.I.

În această ipoteză

tribunalul a apreciat că este vorba despre o stipulație pentru altul

concretizată prin contractul de asigurare facultativă, asiguratul - plătitor al

primelor de asigurare, stipulând ca societatea de asigurare să plătească

indemnizația de asigurare terțului beneficiar.

Astfel, constatând

că, deși terțul beneficiar nu este parte în contract, el dobândește direct și

nemijlocit dreptul creat în folosul său din momentul încheierii contractului

dintre stipulant și promitent, deci dreptul se naște direct și nemijlocit în

patrimoniul beneficiarului, în consecință indemnizația se cuvenea

moștenitorului terțului beneficiar, în speță minorei A.M.I.

Prin Decizia

comercială nr. 403 din 21 septembrie 2011 pronunțată de Curtea de Apel

București, secția a VI-a comercială, a fost respins apelul declarat de apelanta

reclamantă M.J. și a fost admis apelul declarat de pârâta SC G.R.A. SA. În

consecință, a fost respinsă ca neîntemeiată cererea de obligarea a pârâtelor la

plata sumei de 59.876 RON aferentă cererii de asigurare din 15 decembrie 2006,

menținându-se celelalte dispoziții ale sentinței atacate.

S-a reținut de către

instanța de apel că, în speță nu a fost dovedită existența poliței de asigurare

în forma scrisă conform art. 10 și art. 11 din Legea nr. 136/1995, orice altă

probă nefiind admisă de lege.

Pretențiile

reclamantei au fost analizate și din perspectiva dispozițiilor art. 998 - 999

C. civ. invocate în susținerea acțiunii, instanța de apel reținând ca

neîntemeiate aprecierile reclamantei relative la culpa pârâtei SC S.I.R.B.A.

SRL, care nu ar fi informat-o corect pe defunctă despre demersurile necesare

pentru încheierea valabilă a contractului de asigurare și care ar fi întârziat

depunerea cererii de asigurare din 23 noiembrie 2006 la societatea de

asigurare, respectiv pârâta SC G.R.A. SA.

Sub acest aspect,

instanța de apel a reținut că defuncta nu a completat chestionarul medical

obligatoriu pentru încheierea poliției de asigurare, condițiile de încheiere a

asigurării regăsindu-se pe verso-ul cererii de asigurare.

Cât privește

depunerea cu întârziere a cererii de asigurare la asigurător, instanța de apel

a apreciat că nu există o legătură de cauzalitate între această faptă și

neîncheierea contractului de asigurare, întrucât cererea de asigurare mai trebuia

completată și abia apoi analizată de asigurător. De altfel, instanța de apel a

reținut că depunerea cu întârziere a cererii de asigurare nu poate fi imputată

exclusiv consultantului, întrucât în cererea de asigurare defuncta a folosit

numele de căsătorie - A., iar la starea civilă a precizat că este divorțată,

deși în sentința de divorț se dispunea revenirea la numele anterior căsătoriei,

respectiv acela de F., de unde rezultă că nici defuncta nu a intenționat

depunerea cererii de asigurare anterior datei de 31 ianuarie 2007, când i s-a

eliberat noua carte de identitate.

Instanța de apel a

reținut că este fondat apelul declarat de pârâta SC G.R.A. SA și că în mod

greșit au fost obligate pârâtele la plata sumei de 59.876 RON conform poliței

de asigurare nr. x în condițiile în care a achitat sumele cuvenite în temeiul

acestei polițe către moștenitorul defunctului I.A.M.

S-a reținut că,

întrucât contractantul asigurării și beneficiarul acesteia - respectiv defuncta

A. (F.) C.L. au fost comorienți și având în vedere specificul contractelor de

asigurare, dreptul de a încasa indemnizația de asigurare se naște doar la data

producerii evenimentului asigurat, astfel încât în patrimoniul defunctei -

decedată și ea la data producerii evenimentului asigurat- nu s-a născut niciun

drept care să poată fi transmis pe cale succesorală către reclamantă, întrucât

la data producerii evenimentului asigurat, beneficiarul nu avea capacitate de

folosință este întrunită ipoteza în care nu există beneficiar desemnat, astfel

încât în mod corect societatea de asigurare a achitat indemnizația către

moștenitorul asiguratului.

Împotriva Deciziei

comerciale nr. 403 din 21 septembrie 2011 pronunțată de Curtea de Apel

București, secția a VI-a comercială, a declarat recurs reclamanta M.J., care a

criticat-o pentru o serie de motive de nelegalitate încadrate în dispozițiile

art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

Înalta Curte de

Casație și Justiție, secția a II-a civilă, a pronunțat Decizia nr. 2055 din 24

aprilie 2012 prin care a admis recursul declarat de recurenta-reclamantă M.J. -

reprezentant legal al minorei A.M.I. -, împotriva Deciziei comerciale nr. 403

din 21 septembrie 2011 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VI-a

comercială. A fost casată în întregime decizia recurată și s-a dispus

trimiterea cauzei spre rejudecare la Curtea de Apel București.

În motivarea deciziei

Înalta Curte de Casație și Justiție a reținut că instanța de apel nu a intrat

în cercetarea fondului dreptului dedus judecății, drept ce viza plata

indemnizației de asigurare ca urmare a reținerii inexistenței contractului de

asigurare pe baza unei situații de fapt incorect și insuficient stabilită.

De asemenea, a

reținut că motivarea instanței de apel este insuficientă și contradictorie

reținându-se calitatea defunctei A. (fostă F.) C.L. de agent de asigurare, deși

cererea de asigurare dedusă judecății a fost încheiată printr-un alt consultant

de asigurare, insistându-se indirect pe culpa defunctei în necompletarea

cererii de asigurare.

Înalta Curte a

reținut ca întemeiată susținerea reclamantei în sensul că solicitarea de

asigurare a defunctei a fost efectuată exclusiv în calitate de client, iar nu

de agent de asigurare, situație premisă care trebuie avută în vedere cu

precădere în stabilirea situației de fapt. De altfel, și sub acest aspect

probele administrate sunt insuficiente, întrucât, pe de o parte, se susține că

defuncta era agent de asigurare și "și-a calculat singură prima de

asigurare", iar, pe de altă parte, se susține completarea și semnarea cererii

de asigurare de către consultantul P.L.

S-a arătat de către

Înalta Curte că nelegală este și reținerea instanței de apel relativă la culpa

defunctei în tergiversarea depunerii cererii de asigurare, întrucât intenționa

să obțină o nouă carte de identitate după schimbarea numelui conform hotărârii

de divorț. Instanța de apel nu a motivat relevanța acestei schimbări în

încheierea poliției de asigurare, atâta timp cât la data formulării cererii de

asigurare - 23 noiembrie 2006, datele de stare civilă erau conforme actului de

identitate de la acea dată și atâta timp cât o atare schimbare nu atrage

modificarea codului numeric personal al defunctei pe baza căruia se elibera

polița de asigurare, criticile reclamantei relative la greșita reținere a

culpei defunctei de către instanța de apel fiind întemeiate și sub acest

aspect.

S-a mai arătat că

instanța de apel a reținut în analiza răspunderii civile a brokerului de

asigurare pe de o parte, că nu există legătură de cauzalitate între întârzierea

depunerii cererii de asigurare de către aceasta la societatea de asigurare și

eliberarea poliței de asigurare și deci, absența culpei acestuia pe de altă

parte, a apreciat că tergiversarea eliberării acestei polițe nu poate fi

imputată doar brokerului de asigurare, atâta timp cât defuncta intenționase să

obțină mai întâi noul act de identitate și, apoi, să înainteze cererea de

asigurare. S-a reținut că, dincolo de absența considerentelor privind relevanța

obținerii acestui act de identitate nou și, implicit de argumentarea juridică a

existenței culpei persoanei în cauză, o atare motivare este contradictorie,

întrucât, pe de o parte, reține absența culpei brokerului de asigurare, iar pe

de altă parte, reține culpa comună a brokerului de asigurare și a defunctei,

astfel încât soluția pronunțată apare ca nemotivată.

Înalta Curte a

reținut ca întemeiate și motivele de recurs relative la greșita reținere a

culpei defunctei pentru necompletarea chestionarului medical și la neluarea în

considerare de către instanța de apel a faptului că, în speță, prima de

asigurare era achitată încă din 4 decembrie 2006. Astfel, instanța de apel a

făcut o analiză superficială a obligației de completare a chestionarului

medical apreciind pe baza unei situații de fapt incomplete, că această

obligație îi revenea defunctei inclusiv sub aspectul inițiativei de completare

a unui atare chestionar medical. S-a reținut că instanța de apel a apreciat că,

dată fiind valoarea asigurată, legea impune completarea chestionarului medical,

o atare obligație fiind prevăzută chiar pe verso-ul cererii de asigurare,

astfel încât defuncta, prin necompletarea acestui chestionar a tergiversat

emiterea poliței de asigurare. Or, în cauză, instanța de apel a pornit de la o

premisă greșită, omițând să cerceteze faptul că cererea de asigurare a fost

completată de un alt consultant de asigurare și nu a analizat relevanța

adreselor emise chiar de către societatea de asigurare pentru completarea unui

astfel de chestionar medical.

Înalta Curte a mai

reținut că instanța de apel a făcut cu ușurință aplicarea dispozițiilor art. 10

și 11 din Legea nr. 136/1995, reținând inexistența poliței de asigurare în

cauză, deși cererea de asigurare semnată de consultantul de asigurare a fost

înregistrată la societatea de asigurare și, deși în speță a fost plătită prima

de asigurare, toate părțile în proces fiind de acord ca această sumă a fost

achitată cu acest scop. Ca atare, dat fiind faptul că solicitantul

indemnizației de asigurare este moștenitorul asiguratului, așadar un terț față

de polița de asigurare, susținând că foarte multe acte s-au pierdut în timpul

accidentului, Înalta Curte a reținut că instanța de apel era obligată să

stabilească situația de fapt, pentru o deplină cercetare a fondului cauzei,

prin obligarea societății de asigurare, conform art. 172 C. proc. civ., să

depună la dosarul cauzei toate înscrisurile din arhiva proprie relativă la

solicitarea de asigurare a defunctei și să justifice titlul cu care a făcut

încasarea sumei de 1.631,09 RON de la defunctă, cu mult înainte de data

survenirii decesului, sumă restituită abia pe parcursul judecării cauzei.

Înalta Curte a arătat

că nici prima instanță de fond și nici instanța de apel nu au fost preocupate

de justificarea în drept a dispoziției de restituire a sumei de bani

reprezentând prima de asigurare, contrar petitelor cu care a fost învestită

instanța de judecată, fundamentate pe răspunderea civilă contractuală,

decurgând din executarea obligației poliței de asigurare și, respectiv pe

răspunderea civilă delictuală, rezultând din fapta ilicită a brokerului de

asigurare care ar fi tergiversat depunerea dosarului de asigurare. S-a

menționat că, de altfel, instanța de apel a reținut în motivare necesitatea

analizei incidenței în speță a dispozițiilor art. 998 - 999 C. civ., fără să

administreze probe și fără să analizeze condițiile răspunderii civile

delictuale în cauză.

S-a expus că

instanțele de fond au dispus restituirea acestei sume de bani către reclamantă,

calificând-o "primă de asigurare" - așadar o prestație caracteristică

contractului de asigurare, pe de o parte, iar pe de altă parte, au apreciat că,

în speță, nu există poliță de asigurare.

S-a apreciat că

soluția instanței de apel este nelegală și în ceea ce privește admiterea

apelului societății de asigurare, instanța de apel schimbând soluția primei

instanțe de fond prin trimitere la caracterul aleatoriu al contractului de

asigurare și la situația de comorienți a contractului de asigurare și a

beneficiarului asigurării. Instanța de apel, pornind de la caracterul aleatoriu

al asigurării, a făcut confuzie între data la care se naște dreptul la plata

indemnizației de asigurare - data încheierii contractului de asigurare - și

data la care acesta devine efectiv, respectiv data producerii evenimentului

asigurat. Exercitarea acestui drept, iar nu existența lui, depinde de

îndeplinirea unui eveniment viitor și incert, constând în producerea

evenimentului asigurat, dreptul născându-se în patrimoniul defunctei-beneficiar

încă de la data semnării poliței de asigurare în baza stipulației pentru altul

care se suprapune peste contractul do asigurare.

În concluzie, Înalta

Curte a reținut că decizia instanței de apel dată în soluționarea apelului

societății de asigurare este nelegală, din perspectiva dispozițiilor art. 304

pct. 9 C. proc. civ., însă având în vedere că instanța de recurs a găsit ca

întemeiate atât motive de casare, pentru insuficientă cercetare a fondului prin

raportare la o situație de fapt incorect stabilită, cât și motive de

modificare, în temeiul art. 312 alin. (3) C. proc. civ., a admis recursul

declarat de recurenta reclamantă și a casat în întregime decizia instanței de

apel, urmând ca la rejudecare curtea de apel să aibă în vedere considerentele

primei decizii din perspectiva dispozițiilor art. 315 C. proc. civ.

Prin Decizia nr. 393

din 17 octombrie 2012 a Curții de Apel București, secția a VI-a civilă s-a

respins excepția lipsei calității procesuale pasive a SC S.I.R.B.A. SRL, fiind

respins ca nefondat și apelul declarat de pârâtă.

Prin aceeași decizie,

apelul declarat de reclamantă a fost admis, iar sentința a fost desființată în

parte, iar cererea întemeiată pe dispozițiile art. 998 - 999 C. civ., cu

privire la obligarea pârâtei SC S.I.R.B.A. SRL la plata sumelor de 207.418 RON,

reprezentând suma asigurată și la suma 75.000 RON reprezentând protecție

suplimentară de deces din accident a fost trimisă spre rejudecare la aceeași

instanță, menținându-se aceleași dispoziții ale sentinței.

Pentru a se pronunța

astfel, instanța de apel a reținut următoarele:

Excepția lipsei

calității procesuale pasive a pârâtei SC S.I.R.B.A. SRL nu este întemeiată,

deoarece, calitatea procesuală pasivă se raportează la dispozițiile răspunderii

civile delictuale, respectiv art. 998 - 999 C. civ.

Instanța a reținut că

pârâta SC G.R.A. SA că, prin motivele de apel, a criticat sentința atacată cu

privire la dispoziția primei instanțe de obligare a sa la plata către

reclamantă a sumei de 59.876 RON aferentă cererii de asigurare din 15 decembrie

2006, susținând că, întrucât beneficiarul asigurării în caz de deces, F.C.L., a

decedat în același timp cu asiguratul I.A.M., beneficiarul nu a dobândit

dreptul de a încasa indemnizația de asigurare la producerea evenimentului

asigurat, astfel încât aceasta a fost achitată în mod corect moștenitorului

legal al asiguratului.

O asemenea susținere

nu a fost reținută față de prevederile art. 32 din Legea nr. 136/1995, care

dispun că "indemnizația de asigurare se plătește asiguratului sau

beneficiarului acestuia" și că "în cazul decesului asiguratului, dacă

nu s-a desemnat un beneficiar, indemnizația de asigurare se plătește

moștenitorilor legali ai asiguratului".

Față de dezlegările

în drept date de către instanța de control judiciar și care sunt obligatorii

potrivit art. 315 C. proc. civ., s-a apreciat că, o dată născut dreptul la încasarea

indemnizației de asigurare în patrimoniul beneficiarului asigurării încă de la

data încheierii poliței de asigurare, situația potrivit căreia beneficiarul

asigurării a decedat concomitent cu asignatul nu poate avea ca efect faptul că

beneficiarul asigurării nu ar fi dobândit în patrimoniul său dreptul de a

încasa indemnizația de asigurare la producerea evenimentului asigurat.

Apelul declarat de

către reclamantă a fost considerat ca întemeiat pentru considerentele

următoare:

Astfel, critica

referitoare la greșita reținere de către prima instanță cu privire la

neîncheierea contractului de asigurare potrivit cererii de asigurare din 23

noiembrie 2006, precum și susținerile subsumate acestei critici privind

eventuala plată a primei de asigurare ca dovadă a încheierii contractului de

asigurare au fost apreciate ca întemeiate.

S-a argumentat că,

această concluzie se desprinde având în vedere atât prevederile art. 10 și 11

din Legea nr. 136/1995 evocate de către prima instanță referitoare la

mijloacele de probă cu care poate fi probat contractul de asigurare, cât și

chiar clauzele existente pe verso-ul cererii de asigurare și cu privire la care

se prezumă că asigurata le-a acceptat la momentul completării cererii.

În clauzele existente

pe versoul cererii de asigurare se menționează la pct. 4 prevederea potrivit

căreia "contractantul este conștient de faptul că orice contract de

asigurare poate fi încheiat doar conform cu condițiile stabilite de societatea

de asigurare". La pct. 3 se stipulează că "Prin completarea

formularului cererii de asigurare nu s-a dobândit simultan și protecția prin

asigurare. Contractul de asigurare intră în vigoare o dată cu polița de

asigurare sau printr-o declarație specială. Înainte de redactarea acestor acte

nu există protecție prin asigurare.", iar la pct. 12 din aceste clauze se

arată: "contractul de asigurare se consideră încheiat prin formularea unei

cereri a contractantului către societatea de asigurări (cerere de asigurare) și

emiterea poliței de către asigurător (polița de asigurare)."

În cauză în ceea ce

privește cererea de asigurare din 23 noiembrie 2006 completată de către

defuncta F. (A.) C.L. nu a fost emisă și polița de asigurare din motive ce nu

sunt imputabile asigurătorului, respectiv necompletarea chestionarului medical

solicitat de către acesta.

Potrivit clauzelor

arătate și acceptate de către asigurata defunctă, pentru încheierea valabilă a

contractului de asigurare nu este suficientă numai completarea cererii de

asigurare și, eventual, plata unei prime de asigurare, cum a fost cazul în

speță, ci este necesară și emiterea de către asigurător a poliței de asigurare.

Cele două condiții trebuie îndeplinite cumulativ, astfel că, în lipsa uneia

dintre acestea, respectiv cea referitoare la emiterea poliței de asigurare, nu

se poate considera că a fost valabil încheiat contractul de asigurare. Ca

urmare, în mod întemeiat a apreciat prima instanță că intimata pârâtă SC G.R.A.

SA nu datorează indemnizație de asigurare reclamantei în temeiul vreunui

prezumtiv contract de asigurare încheiat potrivit cererii de asigurare din 23

noiembrie 2006.

S-a constatat că este

întemeiată critica apelantei reclamante cu privire la modul de soluționare a

cererii sale față de pârâta SC S.I.R.B.A. SRL, cerere întemeiată, așa cum s-a

arătat, pe prevederile legale referitoare la răspunderea civilă delictuală,

respectiv art. 998 - 999 C. civ. asigurare.

Din considerentele

sentinței apelate reiese că prima instanța nu a analizat cererea de chemare în

judecată formulată în contradictoriu cu pârâta SC S.I.R.B.A. SRL și prin prisma

condițiilor răspunderii civile delictuale pentru fapta proprie prevăzute de

art. 998 - 999 C. civ.

Împotriva acestei

decizii au declarat recurs reclamanta și pârâta SC G.R.A. SA

I. Prin cererea de

recurs, reclamanta a invocat motivele de nelegalitate prevăzute de art. 304

pct. 7, 8 și 9 C. proc. civ., în dezvoltarea cărora a susținut următoarele:

toate fazele procesuale parcurse de prezenta cauză, la faptul că intimatele nu

au dorit încheierea litigiului pe cale amiabilă, refuzând orice discuție,

precum și la interesul superior al copilului minor, recurenta susține că

instanța de apel, în rejudecare nu a ținut cont de îndrumările date de Înalta

Curte de Casație și Justiție cu privire la casarea în totalitate a hotărârii

atacate cu recurs și a eliminat toate motivările sale în favoarea minorei

beneficiare fără niciun argument, ceea ce i-a adus un grav prejudiciu financiar

minorei beneficiare.

- Este ilegal ca o

instanță de judecată să o elimine pârâta SC G.R.A. SA din proces, mai ales ca

este trecută în cererea de chemare în judecată și că ambele pârâte trebuie să

răspundă în fața instanțelor pentru ca SC S.I.R.B.A. SRL a încheiat toate

contractele, iar cealaltă pârâtă a primit banii cu titlu de primă inițială cu 4

luni înainte.

- SC G.R.A. SA a

făcut precizarea mincinoasă prin răspunsul la întrebarea nr. 22 din

interogatoriu că, doar ultima scrisoare recomandată s-a returnat cu mențiunea

"destinatar decedat".

- Instanța de apel nu

a stabilit cine este vinovatul în cauză și a înlăturat-o pe pârâta SC G.R.A.

SRL din proces fără o motivare suficientă și fără temei legal din moment ce, în

cererea de chemare judecată ambele firme figurează ca pârâte, care sunt

vinovate și lipsite de seriozitate prin neemiterea poliței de asigurare.

- Motivarea pârâtei

SC S.I.R.B.A. SRL cu privire la lipsa copiei de pe buletin este lipsită de

orice logică mai ales că a recunoscut că polița a fost încheiată, iar CNP-ul

defunctei este prezent pe toate actele.

- Instanța de apel a

înlăturat, fără să motiveze, prevederile art. 225 C. proc. civ. în ceea ce o

privește pe pârâta SC S.I.R.B.A. SRL.

- Motivarea pârâtei

SC G.R.A. SA cu privire la cererea din 23 noiembrie 2006, în legătură cu lipsa

unui contract încheiat este pusă sub semnul întrebării mai ales că, în

Condițiile de asigurare sunt menționate anumite articole care, în comparație cu

actele dosarului de asigurare, spun contrariul.

- Instanța de apel nu

a reținut prevederile art. 12 și art. 9 alin. (4) în Condițiile de asigurare

din a căror interpretare per a contrario rezultă că, dacă prima inițială a fost

achitată în contul asigurătorului înseamnă că polița fusese omisă și, conform

contractului, asigurarea începuse.

- Instanța de apel a

înlăturat și nu a motivat legea invocată în favoarea minorei, beneficiară a

asigurării, respectiv a art. 12 pct. 7 în Condițiile de asigurare de viață.

- Toate probele au

fost înlăturate fără motivare și mai grav nu s-a reținut ca SC S.I.R.B.A. SRL a

încheiat în condițiile legii dosarul ce cuprindea cererea din 23 noiembrie

2006, deși prin întâmpinare s-a recunoscut încheierea poliței.

- Instanța de apel nu

a analizat conținutul unei adrese înregistrată de pârâta SC G.R.A. SA cu trei

numere diferite la un interval de 3 zile și trimisă ulterior decesului pentru

completarea unui chestionar.

- Aplicarea art. 10

și 11 din Legea nr. 136/1995 și reținerea inexistenței poliței de asigurare a

fost făcută cu ușurință, deși cererea de asigurare semnată de consultantul de

asigurare a fost înregistrată de societatea de asigurare.

- Reluând pe larg

situația de fapt și făcând referire la diferite prevederi ale Legii nr. 32/2000

și la cele ale contractului de comision, recurenta consideră că brokerul și

societatea de asigurare trebuia să informeze corect și complet potențialii

clienți și că cererea nr. x a fost completată corect și predată de către

consultant pentru a primi comision și a acumula cât mai multe puncte cu

ajutorul cărora putea promova în carieră.

- Instanța de apel nu

a reținut că la termenul din 17 ianuarie 2011 reprezentantul SC S.I.R.B.A. SRL

a încercat să inducă în eroare prin afirmația eronată cu privire la A.C.L.,

care a urmat toți pașii contractului.

Redând răspunsurile

date la interogator de către pârâtă, recurenta consideră că probele de la dosar

au fost înlăturate, iar instanța nu a ținut cont că cele două pârâte au

încercat să-și motiveze refuzul plății pe inducerea în eroare a instanței.

- Nu s-a ținut cont

că beneficiarul este un copil de 6 ani și că cele două pârâte nu au dorit să

achite asigurarea pe cale amiabilă, fiind nevoie ca tutorele acesteia să

apeleze la justiție.

privește cererea de asigurare din 15 decembrie 2006 și polița de asigurare nr.

x recurenta solicită menținerea dispozițiilor sentinței atacate.

II. Recurenta pârâtă

SC G.R.A. SA susține prin cererea de recurs că decizia atacată este dată cu

aplicarea greșită a legii, în ceea ce privește cererea de asigurare din 15

decembrie 2006 încheiată de I.A., unde asiguratul s-a numit beneficiar în caz

de supraviețuire, iar în caz de deces pe F.C.L., cerere în baza căreia a

achitat sumele de 14.969 RON - reprezentând asigurare mixtă de viață și de

44.904 RON - reprezentând suma asigurată pentru deces din accident, către

moștenitorul asiguratului.

Făcând referite la

art. 32 și art. 34 din Legea nr. 136/1995 privind asigurările și reasigurările

din România, recurenta consideră că a acționat în conformitate cu acestea,

acordând indemnizația de asigurare moștenitorului asiguratului, iar instanța de

fond nu a precizat care este câtimea ce trebuie achitată către reclamantă.

Analizând decizia

atacată prin prisma motivelor de recurs invocate de recurenți, Înalta Curte

constată că recursurile sunt nefondate pentru următoarele considerente:

I. În ce privește

recursul reclamantei, se constată că aceasta a invocat motivele de nelegalitate

prevăzute de art. 304 pct. 7, 8, 9 C. proc. civ.

- După o reluare

amplă a fazelor procesuale parcurse de prezenta cauză, recurenta susține că

instanța de apel nu a ținut cont de îndrumările date de Înalta Curte prin

decizia de casare ceea ce înseamnă că, de fapt se invocă o nesocotire a

dispozițiilor art. 315 C. proc. civ. potrivit cu care, în caz de casare,

hotărârile instanței de recurs asupra problemelor de drept dezlegate, precum și

asupra necesității administrării unor probe sunt obligatorii pentru judecătorii

fondului.

Analizând argumentele

aduse în susținerea acestui motiv de recurs se constată că recurenta nu arată

în clar, care anume îndrumări dintre cele dispuse prin decizia de casare este

vorba, făcându-se referire doar la faptul că nu s-ar fi avut în vedere casarea

întregii decizii - situație necontestată prin considerente deciziei ce face

obiectul prezentului recurs - și la faptul că instanța de apel a eliminat toate

motivările sale în favoarea minorei beneficiare a sumei asigurate, fără niciun

argument - situație ce nu poate atrage incidența art. 304 pct. 7 C. proc. civ.,

formularea fiind prea generală.

- O altă critică,

vizează faptul că pârâta SC G.R.A. SA n fost înlăturată, în mod nelegal, din

proces, în condițiile în care se impunea atragerea răspunderii acesteia alături

de cealaltă pârâtă.

Prin aceasta,

recurenta critică de fapt soluția la care s-a ajuns în privința societății de

asigurare, aceea că pârâta nu poate datora indemnizația de asigurare, în

condițiile în care nu a existat un contract valabil încheiat potrivit cererii

de asigurare din 23 noiembrie 2006.

Sub acest aspect,

instanța de apel a reținut în mod corect că, raportat la cererea de asigurare

din 23 noiembrie 2006 completată de defunctă, polița de asigurare nu a fost

emisă, însă nu din motive ce ar putea fi imputate asigurătorului, ci pentru

necompletarea chestionarului medical de către defunctă, act absolut necesar

pentru încheierea valabilă a contractului de asigurare, indiferent că s-a

plătit sau nu vreo primă de asigurare.

Pentru a ajunge la

această concluzie, instanța de apel a dat eficiență prevederilor art. 10 și 11

din Legea nr. 136/1995 ce reglementează probele ce pot fi administrate în

dovedirea contractului de asigurare, cu referire chiar la acele clauze înserate

pe verso-ul cererii de asigurare, prezumându-se că acestea au fost acceptate la

momentul completării cererii.

În plus, instanța a

interpretat și aplicat corect și prevederile art. 12 din același act normativ

potrivit cu care, contractul de asigurare se consideră perfectat prin

formularea unei cereri a părții către societatea de asigurări și emiterea

poliței de asigurare către asigurător, condiții ce trebuie a fi îndeplinite

cumulativ.

Or, în cauză nu s-a

emis o poliță de asigurare - pentru motivele anterior arătate și care nu pot fi

imputate asigurătorului -, fiind evident că nu s-a putut constata existența

unui contract valabil încheiat

- Alegațiile

recurentei cu privire la aprecierile instanței de apel date probelor administrate

în cauză ori la stabilirea situației de fapt, la pretinsa inducere în eroare a

instanțelor de către cele două pârâte ori la lipsa unei corecte și complete

informări a potențialilor clienți, nu pot fi subsumate vreunui motiv de recurs

din cele invocate de recurentă prin cererea de recurs și, nici vreunuia dintre

celelalte motive reglementate de art. 304 C. proc. civ.

În consecință, pentru

argumentele expuse, Înalta Curte constată că recursul declarat de reclamantă

este nefondat, urmând a fi respins ca atare, în temeiul art. 312 alin. (1) C.

proc. civ.

II. În ce privește

recursul declarat de recurenta SC G.R.A. SA prin care se susține aplicarea

greșită a legii în privința cererii de asigurare din 15 decembrie 2006

încheiată de I.A. se constată că, de asemenea, este nefondat, câtă vreme nu se

arată în concret norma de drept interpretată ori neaplicată corect.

În plus, instanța de

recurs va menține decizia și considerentele pe care se bazează soluția

pronunțată de instanțe de apel, în privința apelului declarat de această

pârâtă, ca fiind legală și conformă cu dispozițiile art. 32 și art. 34 din

Legea nr. 136/1995.

Pe cale de

consecință, recursul va fi respins ca nefondat conform art. 312 alin. (1) C.

proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursurile

declarate de reclamanta M.J. reprezentant al minorei A.M.I. și de pârâta SC

G.R.A. SA împotriva Deciziei civile nr. 393/2012 din 17 octombrie 2012 a Curții

de Apel București, secția a VI-a civilă, ca nefondate.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 25 aprilie 2013.

Procesat de GGC - AS