ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1846/2013

Asupra recursurilor de față; Examinând actele și lucrările de la dosar constată următoarele: Prin Sentința comercială nr. 1312 din 7 februarie 2011 pronunțată de Tribunalul București, secția a VI-a comercială, a fost admisă în parte cererea formulată de M.J. în calitate de reprezentant legal al minorei A.M.I., în contradictoriu cu pârâtele SC G.R.A. SA, cu sediul în București, str. V., sector 3 și SC S.I.R. - B.A. SRL, pârâții fiind obligați la plata sumei de 1.616,09 RON aferentă cererii de asiguram din 23 noiembrie 2006 și a sumei de 59.876 RON aferentă cererii de asigurare din 15 decembrie 2006. Au fost obligați pârâții la plata sumei de 3.739,50 RON cu de cheltuieli de judecată.

Analizând actele și lucrările dosarului, tribunalul a reținut că prin cererea de chemare în judecată s-a solicitat să se dispună obligarea pârâtelor la plata următoarelor sume: 207.418 RON constând în suma asigurată în caz de deces conform cererii de asigurare din 23 noiembrie 2006; 75.000 RON constând în protecție suplimentara de deces din accident conform aceleiași cererii de asigurare; 59.876 RON constând în suma asigurată în caz de deces conform cererii de asigurare din 15 decembrie 2006; 3.000 RON constând în comisioane datorate ca urmare a activității prestate de către defuncta A. (fosta F.) C.L., ca și consultant de asigurări al SC S.I.R. - B.A. SRL. S-a reținut că dna A. (F.) C.L.

era comisionar - agent de vânzări - al S.I.R., iar la data de 23 noiembrie 2006 a formulat o cerere de asigurare de viață cu protecție suplimentară în caz de deces, cererea nr. x și că, la data de 24 martie 2007, în urma unui accident rutier, a survenit decesul numiților A. (F.) C.L., având ca moștenitori pe minora A.M.I. care a fost încredințată spre creștere și educarea numitei M.J., în baza Sentinței civile nr. 4401 din 5 septembrie 2007 și I.A.M. În ceea ce privește cererea de asigurare din 4 decembrie 2006, în vederea încheierii unei asigurări de viață cu protecție suplimentară în caz de deces s-a constatat că la data de 23 noiembrie 2006 dna A. (fostă F.) C.L. a formulat o cerere de asigurare de viață cu protecție suplimentară în caz de deces, achitând cu chitanța din 4 decembrie 2006 prima inițială în cuantum de 1.631,09 RON.

S-a arătat că potrivit art. 10 din Legea nr. 136/1995 contractul de asigurare se încheie în formă scrisă, el neputând fi probat cu martori, chiar dacă există un început de dovadă scrisă și că în cazurile de forță majoră, în care documentele de asigurare au dispărut și nu există posibilitatea obținerii unui duplicat, sunt admise orice dovezi legale care să confirme existența acestora. S-a menționat că motivul invocat de pârâți pentru contestarea contractului se referă la inexistența unor documente care să stea la baza viitoarei polițe de asigurare.

În acest sens tribunalul a reținut că pentru dovedirea raporturilor contractuale de asigurare nu se recurge la dispozițiile art. 48 C. com, legiuitorul reglementând strict prin dispozițiile art. 10 din Legea nr. 136/1995 condițiile, iar prin art. 11 sunt enumerate categoriile de înscrisuri permise pentru dovedirea existenței contractului de asigurare, dovada care în speță de față nu a fost făcută, respectiv cu polița de asigurare sau certificatul de asigurare emis și semnat de asigurător. Pentru cele expuse, apreciind inexistența unui contract de asigurare legal încheiat tribunalul a respins petitele 1 și 2, privind obligarea pârâtelor la plata sumei de 207.418 RON suma asigurată și 75.000 RON - protecție suplimentară în caz de deces ca neîntemeiate, și a reținut numai suma de 1.616,09 RON, sumă achitată cu titlu de primă inițială din care s-au dedus cheltuielile de administrare.

În ceea ce privește suma de 59.876 RON (suma asigurată de 14.969 RON asigurare mixtă de viată și 44.907 RON suma asigurată pentru deces din accident) conform cererii de asigurare din 15 decembrie 2006 tribunalul a reținut că în calitate de contractant al asigurării figura dl. I.A.M., iar beneficiar - dna F.C.L. Cei doi au decedat în același timp și în aceeași împrejurare - comorienți - motiv pentru care SC G.R.A. a decis să achite indemnizația moștenitorului contractului asigurării, respectiv dlui I.I. În această ipoteză tribunalul a apreciat că este vorba despre o stipulație pentru altul concretizată prin contractul de asigurare facultativă, asiguratul - plătitor al primelor de asigurare, stipulând ca societatea de asigurare să plătească indemnizația de asigurare terțului beneficiar.

Astfel, constatând că, deși terțul beneficiar nu este parte în contract, el dobândește direct și nemijlocit dreptul creat în folosul său din momentul încheierii contractului dintre stipulant și promitent, deci dreptul se naște direct și nemijlocit în patrimoniul beneficiarului, în consecință indemnizația se cuvenea moștenitorului terțului beneficiar, în speță minorei A.M.I. Prin Decizia comercială nr. 403 din 21 septembrie 2011 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VI-a comercială, a fost respins apelul declarat de apelanta reclamantă M.J. și a fost admis apelul declarat de pârâta SC G.R.A. SA. În consecință, a fost respinsă ca neîntemeiată cererea de obligarea a pârâtelor la plata sumei de 59.876 RON aferentă cererii de asigurare din 15 decembrie 2006, menținându-se celelalte dispoziții ale sentinței atacate.

S-a reținut de către instanța de apel că, în speță nu a fost dovedită existența poliței de asigurare în forma scrisă conform art. 10 și art. 11 din Legea nr. 136/1995, orice altă probă nefiind admisă de lege. Pretențiile reclamantei au fost analizate și din perspectiva dispozițiilor art. 998 - 999 C. civ. invocate în susținerea acțiunii, instanța de apel reținând ca neîntemeiate aprecierile reclamantei relative la culpa pârâtei SC S.I.R.B.A. SRL, care nu ar fi informat-o corect pe defunctă despre demersurile necesare pentru încheierea valabilă a contractului de asigurare și care ar fi întârziat depunerea cererii de asigurare din 23 noiembrie 2006 la societatea de asigurare, respectiv pârâta SC G.R.A.

SA. Sub acest aspect, instanța de apel a reținut că defuncta nu a completat chestionarul medical obligatoriu pentru încheierea poliției de asigurare, condițiile de încheiere a asigurării regăsindu-se pe verso-ul cererii de asigurare. Cât privește depunerea cu întârziere a cererii de asigurare la asigurător, instanța de apel a apreciat că nu există o legătură de cauzalitate între această faptă și neîncheierea contractului de asigurare, întrucât cererea de asigurare mai trebuia completată și abia apoi analizată de asigurător.

De altfel, instanța de apel a reținut că depunerea cu întârziere a cererii de asigurare nu poate fi imputată exclusiv consultantului, întrucât în cererea de asigurare defuncta a folosit numele de căsătorie - A., iar la starea civilă a precizat că este divorțată, deși în sentința de divorț se dispunea revenirea la numele anterior căsătoriei, respectiv acela de F., de unde rezultă că nici defuncta nu a intenționat depunerea cererii de asigurare anterior datei de 31 ianuarie 2007, când i s-a eliberat noua carte de identitate. Instanța de apel a reținut că este fondat apelul declarat de pârâta SC G.R.A. SA și că în mod greșit au fost obligate pârâtele la plata sumei de 59.876 RON conform poliței de asigurare nr. x în condițiile în care a achitat sumele cuvenite în temeiul acestei polițe către moștenitorul defunctului I.A.M.

S-a reținut că, întrucât contractantul asigurării și beneficiarul acesteia - respectiv defuncta A. (F.) C.L. au fost comorienți și având în vedere specificul contractelor de asigurare, dreptul de a încasa indemnizația de asigurare se naște doar la data producerii evenimentului asigurat, astfel încât în patrimoniul defunctei - decedată și ea la data producerii evenimentului asigurat- nu s-a născut niciun drept care să poată fi transmis pe cale succesorală către reclamantă, întrucât la data producerii evenimentului asigurat, beneficiarul nu avea capacitate de folosință este întrunită ipoteza în care nu există beneficiar desemnat, astfel încât în mod corect societatea de asigurare a achitat indemnizația către moștenitorul asiguratului.

Împotriva Deciziei comerciale nr. 403 din 21 septembrie 2011 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VI-a comercială, a declarat recurs reclamanta M.J., care a criticat-o pentru o serie de motive de nelegalitate încadrate în dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă, a pronunțat Decizia nr. 2055 din 24 aprilie 2012 prin care a admis recursul declarat de recurenta-reclamantă M.J. - reprezentant legal al minorei A.M.I. -, împotriva Deciziei comerciale nr. 403 din 21 septembrie 2011 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VI-a comercială. A fost casată în întregime decizia recurată și s-a dispus trimiterea cauzei spre rejudecare la Curtea de Apel București.

În motivarea deciziei Înalta Curte de Casație și Justiție a reținut că instanța de apel nu a intrat în cercetarea fondului dreptului dedus judecății, drept ce viza plata indemnizației de asigurare ca urmare a reținerii inexistenței contractului de asigurare pe baza unei situații de fapt incorect și insuficient stabilită. De asemenea, a reținut că motivarea instanței de apel este insuficientă și contradictorie reținându-se calitatea defunctei A. (fostă F.) C.L. de agent de asigurare, deși cererea de asigurare dedusă judecății a fost încheiată printr-un alt consultant de asigurare, insistându-se indirect pe culpa defunctei în necompletarea cererii de asigurare. Înalta Curte a reținut ca întemeiată susținerea reclamantei în sensul că solicitarea de asigurare a defunctei a fost efectuată exclusiv în calitate de client, iar nu de agent de asigurare, situație premisă care trebuie avută în vedere cu precădere în stabilirea situației de fapt.

De altfel, și sub acest aspect probele administrate sunt insuficiente, întrucât, pe de o parte, se susține că defuncta era agent de asigurare și "și-a calculat singură prima de asigurare", iar, pe de altă parte, se susține completarea și semnarea cererii de asigurare de către consultantul P.L. S-a arătat de către Înalta Curte că nelegală este și reținerea instanței de apel relativă la culpa defunctei în tergiversarea depunerii cererii de asigurare, întrucât intenționa să obțină o nouă carte de identitate după schimbarea numelui conform hotărârii de divorț.

Instanța de apel nu a motivat relevanța acestei schimbări în încheierea poliției de asigurare, atâta timp cât la data formulării cererii de asigurare - 23 noiembrie 2006, datele de stare civilă erau conforme actului de identitate de la acea dată și atâta timp cât o atare schimbare nu atrage modificarea codului numeric personal al defunctei pe baza căruia se elibera polița de asigurare, criticile reclamantei relative la greșita reținere a culpei defunctei de către instanța de apel fiind întemeiate și sub acest aspect.

S-a mai arătat că instanța de apel a reținut în analiza răspunderii civile a brokerului de asigurare pe de o parte, că nu există legătură de cauzalitate între întârzierea depunerii cererii de asigurare de către aceasta la societatea de asigurare și eliberarea poliței de asigurare și deci, absența culpei acestuia pe de altă parte, a apreciat că tergiversarea eliberării acestei polițe nu poate fi imputată doar brokerului de asigurare, atâta timp cât defuncta intenționase să obțină mai întâi noul act de identitate și, apoi, să înainteze cererea de asigurare.

S-a reținut că, dincolo de absența considerentelor privind relevanța obținerii acestui act de identitate nou și, implicit de argumentarea juridică a existenței culpei persoanei în cauză, o atare motivare este contradictorie, întrucât, pe de o parte, reține absența culpei brokerului de asigurare, iar pe de altă parte, reține culpa comună a brokerului de asigurare și a defunctei, astfel încât soluția pronunțată apare ca nemotivată.

Înalta Curte a reținut ca întemeiate și motivele de recurs relative la greșita reținere a culpei defunctei pentru necompletarea chestionarului medical și la neluarea în considerare de către instanța de apel a faptului că, în speță, prima de asigurare era achitată încă din 4 decembrie 2006. Astfel, instanța de apel a făcut o analiză superficială a obligației de completare a chestionarului medical apreciind pe baza unei situații de fapt incomplete, că această obligație îi revenea defunctei inclusiv sub aspectul inițiativei de completare a unui atare chestionar medical. S-a reținut că instanța de apel a apreciat că, dată fiind valoarea asigurată, legea impune completarea chestionarului medical, o atare obligație fiind prevăzută chiar pe verso-ul cererii de asigurare, astfel încât defuncta, prin necompletarea acestui chestionar a tergiversat emiterea poliței de asigurare.

Or, în cauză, instanța de apel a pornit de la o premisă greșită, omițând să cerceteze faptul că cererea de asigurare a fost completată de un alt consultant de asigurare și nu a analizat relevanța adreselor emise chiar de către societatea de asigurare pentru completarea unui astfel de chestionar medical. Înalta Curte a mai reținut că instanța de apel a făcut cu ușurință aplicarea dispozițiilor art. 10 și 11 din Legea nr. 136/1995, reținând inexistența poliței de asigurare în cauză, deși cererea de asigurare semnată de consultantul de asigurare a fost înregistrată la societatea de asigurare și, deși în speță a fost plătită prima de asigurare, toate părțile în proces fiind de acord ca această sumă a fost achitată cu acest scop.

Ca atare, dat fiind faptul că solicitantul indemnizației de asigurare este moștenitorul asiguratului, așadar un terț față de polița de asigurare, susținând că foarte multe acte s-au pierdut în timpul accidentului, Înalta Curte a reținut că instanța de apel era obligată să stabilească situația de fapt, pentru o deplină cercetare a fondului cauzei, prin obligarea societății de asigurare, conform art. 172 C. proc. civ., să depună la dosarul cauzei toate înscrisurile din arhiva proprie relativă la solicitarea de asigurare a defunctei și să justifice titlul cu care a făcut încasarea sumei de 1.631,09 RON de la defunctă, cu mult înainte de data survenirii decesului, sumă restituită abia pe parcursul judecării cauzei.

Înalta Curte a arătat că nici prima instanță de fond și nici instanța de apel nu au fost preocupate de justificarea în drept a dispoziției de restituire a sumei de bani reprezentând prima de asigurare, contrar petitelor cu care a fost învestită instanța de judecată, fundamentate pe răspunderea civilă contractuală, decurgând din executarea obligației poliței de asigurare și, respectiv pe răspunderea civilă delictuală, rezultând din fapta ilicită a brokerului de asigurare care ar fi tergiversat depunerea dosarului de asigurare. S-a menționat că, de altfel, instanța de apel a reținut în motivare necesitatea analizei incidenței în speță a dispozițiilor art. 998 - 999 C. civ., fără să administreze probe și fără să analizeze condițiile răspunderii civile delictuale în cauză.

S-a expus că instanțele de fond au dispus restituirea acestei sume de bani către reclamantă, calificând-o "primă de asigurare" - așadar o prestație caracteristică contractului de asigurare, pe de o parte, iar pe de altă parte, au apreciat că, în speță, nu există poliță de asigurare. S-a apreciat că soluția instanței de apel este nelegală și în ceea ce privește admiterea apelului societății de asigurare, instanța de apel schimbând soluția primei instanțe de fond prin trimitere la caracterul aleatoriu al contractului de asigurare și la situația de comorienți a contractului de asigurare și a beneficiarului asigurării. Instanța de apel, pornind de la caracterul aleatoriu al asigurării, a făcut confuzie între data la care se naște dreptul la plata indemnizației de asigurare - data încheierii contractului de asigurare - și data la care acesta devine efectiv, respectiv data producerii evenimentului asigurat.

Exercitarea acestui drept, iar nu existența lui, depinde de îndeplinirea unui eveniment viitor și incert, constând în producerea evenimentului asigurat, dreptul născându-se în patrimoniul defunctei-beneficiar încă de la data semnării poliței de asigurare în baza stipulației pentru altul care se suprapune peste contractul do asigurare. În concluzie, Înalta Curte a reținut că decizia instanței de apel dată în soluționarea apelului societății de asigurare este nelegală, din perspectiva dispozițiilor art. 304 pct. 9 C. proc. civ., însă având în vedere că instanța de recurs a găsit ca întemeiate atât motive de casare, pentru insuficientă cercetare a fondului prin raportare la o situație de fapt incorect stabilită, cât și motive de modificare, în temeiul art. 312 alin. (3) C. proc.

civ., a admis recursul declarat de recurenta reclamantă și a casat în întregime decizia instanței de apel, urmând ca la rejudecare curtea de apel să aibă în vedere considerentele primei decizii din perspectiva dispozițiilor art. 315 C. proc. civ. Prin Decizia nr. 393 din 17 octombrie 2012 a Curții de Apel București, secția a VI-a civilă s-a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a SC S.I.R.B.A. SRL, fiind respins ca nefondat și apelul declarat de pârâtă. Prin aceeași decizie, apelul declarat de reclamantă a fost admis, iar sentința a fost desființată în parte, iar cererea întemeiată pe dispozițiile art. 998 - 999 C. civ., cu privire la obligarea pârâtei SC S.I.R.B.A. SRL la plata sumelor de 207.418 RON, reprezentând suma asigurată și la suma 75.000 RON reprezentând protecție suplimentară de deces din accident a fost trimisă spre rejudecare la aceeași instanță, menținându-se aceleași dispoziții ale sentinței.

Pentru a se pronunța astfel, instanța de apel a reținut următoarele: Excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei SC S.I.R.B.A. SRL nu este întemeiată, deoarece, calitatea procesuală pasivă se raportează la dispozițiile răspunderii civile delictuale, respectiv art. 998 - 999 C. civ. Instanța a reținut că pârâta SC G.R.A. SA că, prin motivele de apel, a criticat sentința atacată cu privire la dispoziția primei instanțe de obligare a sa la plata către reclamantă a sumei de 59.876 RON aferentă cererii de asigurare din 15 decembrie 2006, susținând că, întrucât beneficiarul asigurării în caz de deces, F.C.L., a decedat în același timp cu asiguratul I.A.M., beneficiarul nu a dobândit dreptul de a încasa indemnizația de asigurare la producerea evenimentului asigurat, astfel încât aceasta a fost achitată în mod corect moștenitorului legal al asiguratului.

O asemenea susținere nu a fost reținută față de prevederile art. 32 din Legea nr. 136/1995, care dispun că "indemnizația de asigurare se plătește asiguratului sau beneficiarului acestuia" și că "în cazul decesului asiguratului, dacă nu s-a desemnat un beneficiar, indemnizația de asigurare se plătește moștenitorilor legali ai asiguratului". Față de dezlegările în drept date de către instanța de control judiciar și care sunt obligatorii potrivit art. 315 C. proc. civ., s-a apreciat că, o dată născut dreptul la încasarea indemnizației de asigurare în patrimoniul beneficiarului asigurării încă de la data încheierii poliței de asigurare, situația potrivit căreia beneficiarul asigurării a decedat concomitent cu asignatul nu poate avea ca efect faptul că beneficiarul asigurării nu ar fi dobândit în patrimoniul său dreptul de a încasa indemnizația de asigurare la producerea evenimentului asigurat.

Apelul declarat de către reclamantă a fost considerat ca întemeiat pentru considerentele următoare: Astfel, critica referitoare la greșita reținere de către prima instanță cu privire la neîncheierea contractului de asigurare potrivit cererii de asigurare din 23 noiembrie 2006, precum și susținerile subsumate acestei critici privind eventuala plată a primei de asigurare ca dovadă a încheierii contractului de asigurare au fost apreciate ca întemeiate. S-a argumentat că, această concluzie se desprinde având în vedere atât prevederile art. 10 și 11 din Legea nr. 136/1995 evocate de către prima instanță referitoare la mijloacele de probă cu care poate fi probat contractul de asigurare, cât și chiar clauzele existente pe verso-ul cererii de asigurare și cu privire la care se prezumă că asigurata le-a acceptat la momentul completării cererii.

În clauzele existente pe versoul cererii de asigurare se menționează la pct. 4 prevederea potrivit căreia "contractantul este conștient de faptul că orice contract de asigurare poate fi încheiat doar conform cu condițiile stabilite de societatea de asigurare". La pct. 3 se stipulează că "Prin completarea formularului cererii de asigurare nu s-a dobândit simultan și protecția prin asigurare. Contractul de asigurare intră în vigoare o dată cu polița de asigurare sau printr-o declarație specială. Înainte de redactarea acestor acte nu există protecție prin asigurare.", iar la pct. 12 din aceste clauze se arată: "contractul de asigurare se consideră încheiat prin formularea unei cereri a contractantului către societatea de asigurări (cerere de asigurare) și emiterea poliței de către asigurător (polița de asigurare)." În cauză în ceea ce privește cererea de asigurare din 23 noiembrie 2006 completată de către defuncta F. (A.) C.L.

nu a fost emisă și polița de asigurare din motive ce nu sunt imputabile asigurătorului, respectiv necompletarea chestionarului medical solicitat de către acesta. Potrivit clauzelor arătate și acceptate de către asigurata defunctă, pentru încheierea valabilă a contractului de asigurare nu este suficientă numai completarea cererii de asigurare și, eventual, plata unei prime de asigurare, cum a fost cazul în speță, ci este necesară și emiterea de către asigurător a poliței de asigurare. Cele două condiții trebuie îndeplinite cumulativ, astfel că, în lipsa uneia dintre acestea, respectiv cea referitoare la emiterea poliței de asigurare, nu se poate considera că a fost valabil încheiat contractul de asigurare.

Ca urmare, în mod întemeiat a apreciat prima instanță că intimata pârâtă SC G.R.A. SA nu datorează indemnizație de asigurare reclamantei în temeiul vreunui prezumtiv contract de asigurare încheiat potrivit cererii de asigurare din 23 noiembrie 2006. S-a constatat că este întemeiată critica apelantei reclamante cu privire la modul de soluționare a cererii sale față de pârâta SC S.I.R.B.A. SRL, cerere întemeiată, așa cum s-a arătat, pe prevederile legale referitoare la răspunderea civilă delictuală, respectiv art. 998 - 999 C. civ. asigurare. Din considerentele sentinței apelate reiese că prima instanța nu a analizat cererea de chemare în judecată formulată în contradictoriu cu pârâta SC S.I.R.B.A.

SRL și prin prisma condițiilor răspunderii civile delictuale pentru fapta proprie prevăzute de art. 998 - 999 C. civ. Împotriva acestei decizii au declarat recurs reclamanta și pârâta SC G.R.A. SA I. Prin cererea de recurs, reclamanta a invocat motivele de nelegalitate prevăzute de art. 304 pct. 7, 8 și 9 C. proc. civ., în dezvoltarea cărora a susținut următoarele: 1. Făcând referire la toate fazele procesuale parcurse de prezenta cauză, la faptul că intimatele nu au dorit încheierea litigiului pe cale amiabilă, refuzând orice discuție, precum și la interesul superior al copilului minor, recurenta susține că instanța de apel, în rejudecare nu a ținut cont de îndrumările date de Înalta Curte de Casație și Justiție cu privire la casarea în totalitate a hotărârii atacate cu recurs și a eliminat toate motivările sale în favoarea minorei beneficiare fără niciun argument, ceea ce i-a adus un grav prejudiciu financiar minorei beneficiare.

- Este ilegal ca o instanță de judecată să o elimine pârâta SC G.R.A. SA din proces, mai ales ca este trecută în cererea de chemare în judecată și că ambele pârâte trebuie să răspundă în fața instanțelor pentru ca SC S.I.R.B.A. SRL a încheiat toate contractele, iar cealaltă pârâtă a primit banii cu titlu de primă inițială cu 4 luni înainte. - SC G.R.A. SA a făcut precizarea mincinoasă prin răspunsul la întrebarea nr. 22 din interogatoriu că, doar ultima scrisoare recomandată s-a returnat cu mențiunea "destinatar decedat". - Instanța de apel nu a stabilit cine este vinovatul în cauză și a înlăturat-o pe pârâta SC G.R.A. SRL din proces fără o motivare suficientă și fără temei legal din moment ce, în cererea de chemare judecată ambele firme figurează ca pârâte, care sunt vinovate și lipsite de seriozitate prin neemiterea poliței de asigurare.

- Motivarea pârâtei SC S.I.R.B.A. SRL cu privire la lipsa copiei de pe buletin este lipsită de orice logică mai ales că a recunoscut că polița a fost încheiată, iar CNP-ul defunctei este prezent pe toate actele. - Instanța de apel a înlăturat, fără să motiveze, prevederile art. 225 C. proc. civ. în ceea ce o privește pe pârâta SC S.I.R.B.A. SRL. - Motivarea pârâtei SC G.R.A. SA cu privire la cererea din 23 noiembrie 2006, în legătură cu lipsa unui contract încheiat este pusă sub semnul întrebării mai ales că, în Condițiile de asigurare sunt menționate anumite articole care, în comparație cu actele dosarului de asigurare, spun contrariul. - Instanța de apel nu a reținut prevederile art. 12 și art. 9 alin. (4) în Condițiile de asigurare din a căror interpretare per a contrario rezultă că, dacă prima inițială a fost achitată în contul asigurătorului înseamnă că polița fusese omisă și, conform contractului, asigurarea începuse.

- Instanța de apel a înlăturat și nu a motivat legea invocată în favoarea minorei, beneficiară a asigurării, respectiv a art. 12 pct. 7 în Condițiile de asigurare de viață. - Toate probele au fost înlăturate fără motivare și mai grav nu s-a reținut ca SC S.I.R.B.A. SRL a încheiat în condițiile legii dosarul ce cuprindea cererea din 23 noiembrie 2006, deși prin întâmpinare s-a recunoscut încheierea poliței. - Instanța de apel nu a analizat conținutul unei adrese înregistrată de pârâta SC G.R.A. SA cu trei numere diferite la un interval de 3 zile și trimisă ulterior decesului pentru completarea unui chestionar. - Aplicarea art. 10 și 11 din Legea nr. 136/1995 și reținerea inexistenței poliței de asigurare a fost făcută cu ușurință, deși cererea de asigurare semnată de consultantul de asigurare a fost înregistrată de societatea de asigurare.

- Reluând pe larg situația de fapt și făcând referire la diferite prevederi ale Legii nr. 32/2000 și la cele ale contractului de comision, recurenta consideră că brokerul și societatea de asigurare trebuia să informeze corect și complet potențialii clienți și că cererea nr. x a fost completată corect și predată de către consultant pentru a primi comision și a acumula cât mai multe puncte cu ajutorul cărora putea promova în carieră. - Instanța de apel nu a reținut că la termenul din 17 ianuarie 2011 reprezentantul SC S.I.R.B.A. SRL a încercat să inducă în eroare prin afirmația eronată cu privire la A.C.L., care a urmat toți pașii contractului. Redând răspunsurile date la interogator de către pârâtă, recurenta consideră că probele de la dosar au fost înlăturate, iar instanța nu a ținut cont că cele două pârâte au încercat să-și motiveze refuzul plății pe inducerea în eroare a instanței.

- Nu s-a ținut cont că beneficiarul este un copil de 6 ani și că cele două pârâte nu au dorit să achite asigurarea pe cale amiabilă, fiind nevoie ca tutorele acesteia să apeleze la justiție. 2. În ceea ce privește cererea de asigurare din 15 decembrie 2006 și polița de asigurare nr. x recurenta solicită menținerea dispozițiilor sentinței atacate. II. Recurenta pârâtă SC G.R.A. SA susține prin cererea de recurs că decizia atacată este dată cu aplicarea greșită a legii, în ceea ce privește cererea de asigurare din 15 decembrie 2006 încheiată de I.A., unde asiguratul s-a numit beneficiar în caz de supraviețuire, iar în caz de deces pe F.C.L., cerere în baza căreia a achitat sumele de 14.969 RON - reprezentând asigurare mixtă de viață și de 44.904 RON - reprezentând suma asigurată pentru deces din accident, către moștenitorul asiguratului.

Făcând referite la art. 32 și art. 34 din Legea nr. 136/1995 privind asigurările și reasigurările din România, recurenta consideră că a acționat în conformitate cu acestea, acordând indemnizația de asigurare moștenitorului asiguratului, iar instanța de fond nu a precizat care este câtimea ce trebuie achitată către reclamantă. Analizând decizia atacată prin prisma motivelor de recurs invocate de recurenți, Înalta Curte constată că recursurile sunt nefondate pentru următoarele considerente: I. În ce privește recursul reclamantei, se constată că aceasta a invocat motivele de nelegalitate prevăzute de art. 304 pct. 7, 8, 9 C. proc. civ. - După o reluare amplă a fazelor procesuale parcurse de prezenta cauză, recurenta susține că instanța de apel nu a ținut cont de îndrumările date de Înalta Curte prin decizia de casare ceea ce înseamnă că, de fapt se invocă o nesocotire a dispozițiilor art. 315 C. proc.

civ. potrivit cu care, în caz de casare, hotărârile instanței de recurs asupra problemelor de drept dezlegate, precum și asupra necesității administrării unor probe sunt obligatorii pentru judecătorii fondului. Analizând argumentele aduse în susținerea acestui motiv de recurs se constată că recurenta nu arată în clar, care anume îndrumări dintre cele dispuse prin decizia de casare este vorba, făcându-se referire doar la faptul că nu s-ar fi avut în vedere casarea întregii decizii - situație necontestată prin considerente deciziei ce face obiectul prezentului recurs - și la faptul că instanța de apel a eliminat toate motivările sale în favoarea minorei beneficiare a sumei asigurate, fără niciun argument - situație ce nu poate atrage incidența art. 304 pct. 7 C. proc.

civ., formularea fiind prea generală. - O altă critică, vizează faptul că pârâta SC G.R.A. SA n fost înlăturată, în mod nelegal, din proces, în condițiile în care se impunea atragerea răspunderii acesteia alături de cealaltă pârâtă. Prin aceasta, recurenta critică de fapt soluția la care s-a ajuns în privința societății de asigurare, aceea că pârâta nu poate datora indemnizația de asigurare, în condițiile în care nu a existat un contract valabil încheiat potrivit cererii de asigurare din 23 noiembrie 2006. Sub acest aspect, instanța de apel a reținut în mod corect că, raportat la cererea de asigurare din 23 noiembrie 2006 completată de defunctă, polița de asigurare nu a fost emisă, însă nu din motive ce ar putea fi imputate asigurătorului, ci pentru necompletarea chestionarului medical de către defunctă, act absolut necesar pentru încheierea valabilă a contractului de asigurare, indiferent că s-a plătit sau nu vreo primă de asigurare.

Pentru a ajunge la această concluzie, instanța de apel a dat eficiență prevederilor art. 10 și 11 din Legea nr. 136/1995 ce reglementează probele ce pot fi administrate în dovedirea contractului de asigurare, cu referire chiar la acele clauze înserate pe verso-ul cererii de asigurare, prezumându-se că acestea au fost acceptate la momentul completării cererii. În plus, instanța a interpretat și aplicat corect și prevederile art. 12 din același act normativ potrivit cu care, contractul de asigurare se consideră perfectat prin formularea unei cereri a părții către societatea de asigurări și emiterea poliței de asigurare către asigurător, condiții ce trebuie a fi îndeplinite cumulativ.

Or, în cauză nu s-a emis o poliță de asigurare - pentru motivele anterior arătate și care nu pot fi imputate asigurătorului -, fiind evident că nu s-a putut constata existența unui contract valabil încheiat - Alegațiile recurentei cu privire la aprecierile instanței de apel date probelor administrate în cauză ori la stabilirea situației de fapt, la pretinsa inducere în eroare a instanțelor de către cele două pârâte ori la lipsa unei corecte și complete informări a potențialilor clienți, nu pot fi subsumate vreunui motiv de recurs din cele invocate de recurentă prin cererea de recurs și, nici vreunuia dintre celelalte motive reglementate de art. 304 C. proc. civ. În consecință, pentru argumentele expuse, Înalta Curte constată că recursul declarat de reclamantă este nefondat, urmând a fi respins ca atare, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc.

civ. II. În ce privește recursul declarat de recurenta SC G.R.A. SA prin care se susține aplicarea greșită a legii în privința cererii de asigurare din 15 decembrie 2006 încheiată de I.A. se constată că, de asemenea, este nefondat, câtă vreme nu se arată în concret norma de drept interpretată ori neaplicată corect. În plus, instanța de recurs va menține decizia și considerentele pe care se bazează soluția pronunțată de instanțe de apel, în privința apelului declarat de această pârâtă, ca fiind legală și conformă cu dispozițiile art. 32 și art. 34 din Legea nr. 136/1995. Pe cale de consecință, recursul va fi respins ca nefondat conform art. 312 alin. (1) C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursurile declarate de reclamanta M.J. reprezentant al minorei A.M.I. și de pârâta SC G.R.A. SA împotriva Deciziei civile nr. 393/2012 din 17 octombrie 2012 a Curții de Apel București, secția a VI-a civilă, ca nefondate. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 25 aprilie 2013. Procesat de GGC - AS