ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2948/2013

Asupra recursului de față, Din examinarea actelor și lucrărilor cauzei, constată următoarele: Prin Sentința civilă nr. 1064 din 26 ianuarie 2012, pronunțată de Tribunalul București, secția a VI-a civilă, în Dosarul nr. 6769/3/2009 s-a admis în parte acțiunea formulată de reclamanta SC A.A.A. SA în contradictoriu cu pârâta SC A.A.R. SA, a fost obligată pârâta la plata sumei de 34.766,01 RON reprezentând indemnizația de încetare a contractului, s-au respins celelalte pretenții ale reclamantei ca neîntemeiate și a fost obligată pârâta la plata cheltuielilor de judecată în sumă de 5.773,4 RON către reclamantă.

Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reținut că, potrivit prevederilor art. 4 din Actul adițional, cu referire la clauza 9 lit. b) din secțiunea "Condiții generale" a contractului de mandat pentru consultantul de asigurare, contractul de mandat poate înceta prin trimiterea de către o parte celeilalte părți a unei înștiințări în scris cu cel puțin 30 de zile în avans, prin poștă cu confirmare de primire, notificarea fiind făcută în termen.

A considerat instanța că redarea textului art. 18 din Condițiile generale, dispoziții ce se regăsesc și în clauza 9 lit. b) din contractul de mandat, înlătură orice îndoială cu privire la denunțarea unilaterală a contractului de către pârâtă, iar nu ca urmare a încălcării de către mandatar a vreunei obligații asumate prin contract, că în condițiile în care pârâta a reziliat contractul în temeiul dispozițiilor art. 9 lit. b) din contractul de mandat, nu au putut fi reținute apărările acesteia în sensul neîndeplinirii de către reclamantă a obligațiilor asumate prin contract, aceasta din urmă având dreptul la plata indemnizației de încetare a contractului.

A fost considerată nefondată și susținerea pârâtei în sensul că reclamanta, persoană juridică, nu a participat în fapt la operațiunile de intermediere și la încheierea polițelor de asigurare ce figurează în portofoliul său, dat fiind faptul că semnarea unor cereri de asigurare de către asociatul C.L., s-a făcut în baza Hotărârii AGA A.A.A. SRL nr. 2 din 10 mai 2006, care prevede că toate actele (cereri de asigurare, formulare tipizate) care sunt utilizate în cadrul contractului de novație cu A.L.A.R. SA pot să fie semnate de oricare dintre cei doi asociați, semnătura unuia fiind opozabilă celuilalt. Întrucât contractul de mandat încheiat între părți a încetat ca urmare a denunțării unilaterale a acestuia de către pârâtă, în temeiul art. 9 lit. b), tribunalul a apreciat că pârâta datorează reclamantei indemnizația de încetare a contractului prevăzută la pct. C al Planului de remunerație.

Tribunalul a apreciat că sunt îndeplinite condițiile pentru ca reclamanta să beneficieze de plata indemnizației de încetare a contractului conform pct. C al Planului de remunerație, întrucât contractul de mandat este în vigoare de mai mult de 4 ani, având în vedere prevederile art. 8 lit. a) din contractul de novație care prevede că "prezenta novație nu va fi considerată un nou contract de mandat", iar în timpul ultimelor 8 trimestre contabile ale societății care au precedat data încetării contractului de mandat s-a primit plata pentru cel puțin 96 de polițe de asigurare de viață individuale, astfel cum rezultă din răspunsul pârâtei A.L.I.C.O. la întrebarea nr. 7 din interogatoriu.

Întrucât s-a considerat ca fiind valabile cererile de asigurare semnate de asociatul C.L., tribunalul a omologat prima variantă a raportului de expertiză, reținând că pârâta datorează reclamantei o indemnizație de încetare a contractului conform pct. C al Planului de remunerație, în sumă totală de 34.766,01 RON. Împotriva Sentinței civile nr. 1064 din 26 ianuarie 2012, a Tribunalului București, secția a VI-a civilă, a declarat apel pârâta SC A.A.R. SA, solicitând schimbarea în tot a sentinței apelate în sensul respingerii ca neîntemeiată a acțiunii reclamantei SC A.A.A. SRL, cu cheltuieli de judecată și a solicitat și suspendarea executării sentinței apelate până la soluționarea cererii de apel.

În motivare, apelanta pârâtă consideră că reclamanta nu avea dreptul la "indemnizația de încheiere" întrucât în executarea contractului de mandat și-a încălcat obligațiile prevăzute de acesta, instanța de fond ignorând complet motivul real pentru care pârâta a încetat contractul de mandat, deși s-a demonstrat că intimata-reclamantă și-a încălcat prevederile contractuale prin încălcarea caracterului intuitu personae al contractului de mandat, aceasta recunoscând cu prilejul interogatoriului administrat în cauză practica intermedierii polițelor de asigurare în numele A.A.A. prin doamna C.L. Un alt motiv de apel l-a constituit faptul că, după cum a susținut apelanta pârâtă, indemnizația de încheiere nu a fost corect determinată, incluzând și polițele de asigurare întocmite de C.L., astfel intimata-reclamantă A.A.A.

nu era îndreptățită la remunerația ulterioară încetării Contractului de mandat reglementată de clauza C din Planul de Remunerație, întrucât în exercitarea mandatului a încălcat în mod substanțial obligațiile contractuale, permițând ca activitatea să fie substituită de o persoană care nu avea abilitatea de a exercita intermediere în asigurări în numele societății reclamante.

Curtea de Apel București, secția a V-a civilă, prin Decizia nr. 355 din 25 septembrie 2012 a respins, ca nefondat, apelul pârâtei, reținând în fundamentarea soluției că, în ceea ce privește primul motiv de apel, apelanta a denunțat unilateral contractul, în temeiul clauzei care prevedea posibilitatea încetării contractului prin trimiterea de către o parte celeilalte părți a unei înștiințări scrise cu cel puțin treizeci de zile în avans, manifestarea de voință a apelantei fiind în sensul art. 18 din Condițiile generale, posibilitate menținută prin clauza 9 lit. b) din Condițiile generale la contractul de mandat, astfel cum au fost modificate prin actul adițional, intimata reclamantă fiind îndreptățită să primească beneficiile de încheiere conform planului.

Curtea a apreciat ca nefondate și criticile apelantei privind incorecta determinare a indemnizației de încheiere a contractului, respectiv faptul că nu ar fi trebuit luate în calcul și polițele de asigurare încheiate de către C.L.. S-a mai reținut că în mod corect prima instanță a avut în vedere toate cele 427 polițe de asigurare de viață, fără a le exclude pe cele 213 intermediate de doamna C.L., câtă vreme cerința esențială era ca aceste polițe să fie încheiate de intimata reclamantă A.A.A. în beneficiul apelantei, această cerință fiind îndeplinită de toate cele 427 de polițe.

Față de soluția de respingere a apelului, Curtea a respins și cererea de suspendare a executării ca rămasă fără interes, precum și cererea intimatei de obligare a apelantei la plata cheltuielilor de judecată ca nefondată, întrucât deși intimata a depus fotocopia unui ordin de plată în sumă de 4.500 lei, nu a depus și factura fiscală care a fost achitată cu acest ordin, pentru a se verifica dacă suma de 4.500 RON reprezintă c/val serviciilor de asistență juridică aferente cauzei. Împotriva acestei decizii a declarat recurs pârâta solicitând modificarea în tot a deciziei recurate în sensul admiterii apelului său, în sensul respingerii, ca neîntemeiată, a acțiunii reclamante, A.A.A. SRL, cu obligarea intimatei-reclamante la plata cheltuielilor de judecată.

Recurenta-pârâtă își subsumează criticile motivelor de modificare reglementate de art. 304 pct. 7 și 9 C. proc. civ., cu indicarea următoarelor critici de pretinsă nelegalitate a deciziei recurate. În cadrul motivului de recurs este reglementat de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. recurenta-pârâtă invocă faptul că instanța de apel a aplicat greșit atât dispozițiile legale cu privire la contractul de mandat, cât și pe cele ale contractului ce constituie legea părților, recunoscând intimatei reclamante-pârâte dreptul la remunerație deși aceasta se făcea vinovată de neîndeplinirea culpabilă a obligațiilor contractuale, iar în cadrul motivului de recurs reglementat de art. 304 pct. 7 C. proc.

civ., recurenta-pârâtă arată că instanța de apel a aplicat principii de drept societar fără relevanță în intermedierea în asigurări, domeniu reglementat prin norme speciale respectiv Legea nr. 32/2000 privind activitatea de asigurare și supravegherea asigurărilor și Ordinul CSA nr. 10/2007 pentru punerea în aplicare a Normelor privind Registrul intermediarilor în asigurări și/sau în reasigurări. Argumentând prima critică, recurenta prezintă aspecte teoretice cu privire la modul în care poate fi revocat contractul de mandat și în raport de art. 1553, 1547 și 1548 C. civ.

după care, reiterând datele speței, precizează că un contract de asigurare de viață, ce se încheie pentru o perioadă de timp îndelungată și presupune plăți periodice din partea asiguratului (prime), conferă agentului care a intermediat respectivul contract, potrivit politicii de comisioane a A.L.I.C.O., dreptul la comisioane corespunzătoare fiecărei plăți de prime, pe întreg parcursul primilor 6 ani de valabilitate a asigurării, că pentru a nu nedreptăți agenții ale căror mandate încetează intempestiv, dar din motive neimputabile lor, și care, nemaifiind în raporturi contractuale cu A.I.G., nu ar mai beneficia de comisioanele ulterioare, deși au intermediat încheierea poliței și s-au îngrijit corespunzător de asigurați, A.L.I.C.O.

a reglementat prin contract această "indemnizație de încheiere", ce are natura unei dezdăunări sau, după caz, a unei măsuri de protecție, atunci când mandatul le încetează în condiții ce nu le pot fi imputate. Arată recurenta-pârâtă că, în speță, neîndeplinirea obligațiilor contractuale de către A.A.A., prin aceea că polițele de asigurare nu au fost în fapt intermediate și semnate de către conducătorul înregistrat în Registrul Intermediarilor în Asigurări, respectiv D.C., îndreptățesc mandantul A.L.I.C.O. să refuze plata către aceasta a sumelor pretinse conform planului de indemnizare din Contract, cu atât mai mult cu cât chiar intimata-reclamantă a recunoscut, prin răspunsurile la interogatoriul administrat în fața instanței de fond, practica intermedierii polițelor de asigurare în numele A.A.A.

prin d-na C.L.

Referindu-se la modul în care a fost soluționat cel de al doilea motiv de apel, recurenta precizează că potrivit art. 17 din Contractul de mandat "Consultantul nu poate transfera Convenția sau un interes conținut în aceasta, sau o sumă datorată sau care urmează să fie datorată în baza acestor condiții, fără a obține mai întâi o aprobare în scris din partea Societății", iar în art. 18 se prevede că "condițiile la acest Contract de Mandat pot fi modificate numai printr-un articol modificator semnat de fiecare parte". Or, se arată, A.A.A., reprezentată prin persoana domnului D.C., fără aprobarea scrisă din partea A.L.I.C.O., a desfășurat o parte semnificativă a activității de intermediere prin mijlocirea d-nei C.L., situație în care instanța de apel a aplicat principii de drept societar fără relevanță în intermedierea în asigurări, domeniu reglementat prin norme speciale respectiv Legea nr. 32/2000 privind activitatea de asigurare și supravegherea asigurărilor și Ordinul CSA nr. 10/2007 pentru punerea în aplicare a Normelor privind Registrul intermediarilor în asigurări și/sau în reasigurări.

Subliniază recurenta-pârâtă că un aspect esențial ignorat complet atât de instanța de fond cât și de cea de apel este acela că d-na C.L. nu a fost înregistrată în Registrul intermediarilor în asigurări în niciuna din calitățile reglementate de Norma pusă în aplicare prin Ordinul CSA nr. 10/2007 (conducător de agenție sau subagent angajat cu contract de muncă al A.A.A.), calități ce ar fi abilitat-o legal să desfășoare activitate de intermediere în asigurări în numele societății reclamante, că această persoană era însă înregistrată și autorizată să efectueze activitate de intermediere în asigurări exclusiv în numele și pentru altă persoană juridică, de asemenea agent al subscrisei, A.D.A.D.A.

SRL, care, în sistemul organizatoric al agenților A.L.I.C.O. deținea funcția de Manager de Agenție, calitate în care Managerul de Agenție era îndreptățit la comisioane asupra polițelor de asigurare intermediate de agenții din subordine (între care și A.A.A.), iar prin alocarea fictivă a polițelor intermediate în fapt de d-na C.L., reprezentata A.D.A.D.A. SRL, către agentul din subordine A.A.A., se realiza în mod necuvenit încasarea în beneficiul acelorași persoane (soții C.) a ambelor tipuri de remunerații (atât comisioane de agent, cât și comisioane de management). Calitatea d-nei C. de asociat sau/și administrator în cadrul A.A.A., consideră recurenta, este fără relevanță în planul activității de intermediere în asigurări, câtă vreme nu au fost satisfăcute exigențele normelor speciale ale autorității de reglementare în domeniul asigurărilor.

Conchide recurenta-pârâtă în sensul că reclamanta A.A.A. nu este îndreptățită la remunerația ulterioară încetării Contractului de Mandat, reglementată de clauza C din Planul de Remunerație - Planul I din II din cadrul acestui contract, întrucât în exercitarea mandatului a încălcat în mod substanțial obligațiile contractuale, permițând, interesat financiar, ca activitatea sa să fie substituită de o persoană care nu avea abilitatea de a exercita intermediere în asigurări în numele societății reclamante. Înalta Curte, examinând decizia recurată din perspectiva criticilor formulate, constată că recursul este nefondat pentru motivele ce se vor arăta.

Contractul de mandat a fost denunțat unilateral de către recurenta-pârâtă, aceasta dând eficiență clauzelor cuprinse în art. 19 lit. b) din Secțiunea Condiții generale a contractului de mandat și în art. 4 din Actul adițional la contract, notificarea de reziliere nr. 1018 din 8 septembrie 2008 fiind întocmită cu respectarea contractului în aplicarea art. 9 lit. b) care dă dreptul intimatei-reclamante la plata indemnizației de încetare a contractului prevăzută la punctul C al Planului de remunerație, clauză convenită prin voința liber exprimată a celor două părți contractante, prin notificare recurenta-pârâtă nemenționând cauze de încălcare a obligațiilor contractuale de către intimata-reclamantă.

Raționând astfel, instanța de apel nu a făcut decât să respecte principiul libertății contractuale consacrat de art. 969 C. proc. civ., interpretând și aplicând ca mod judicios evocatele clauze contractuale în sensul voinței exprimate de părți, neputându-se reține vreo încălcare a dispozițiilor legale ale contractului de mandat prin raportare la art. 1073 C. civ. și nici a celor de natură convențională ce au putere de lege între părțile semnatare ale unei convenții. Nici cea de a doua critică nu poate fi primită față de faptul că instanța de apel a statuat în mod legal și asupra activității și calității de asociat al A.A.A. SRL a d-nei C.L. din perspectiva drepturilor ce i-au fost conferite acesteia prin Hotărârea AGA nr. 2/2006 a acestei societăți, polițele încheiate de această persoană fiind recunoscute chiar de apelantă - aspect corect reținut de instanța de apel.

Așa fiind, aserțiunea recurentei - potrivit căreia instanța de apel ar fi aplicat principii de drept societar fără relevanță în materia intermedierii asigurărilor - este excesivă și fără suport legal. În considerarea celor ce preced, Înalta Curte, constatând că instanța de control judiciar a făcut o corectă aplicare și interpretare a legii, că motivarea deciziei recurate nu cuprinde motive contradictorii sau străine de natura pricinii, în temeiul art. 312 C. proc. civ., va respinge recursul, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de recurenta-pârâtă SC A.A.R. SA București împotriva Deciziei civile nr. 355 din 25 septembrie 2012 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 1 octombrie 2013. Procesat de GGC - GV