ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2948/2013

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2948/2013 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2013)

Asupra recursului de

față,

Din examinarea

actelor și lucrărilor cauzei, constată următoarele:

Prin Sentința civilă nr. 1064 din 26 ianuarie

2012, pronunțată de Tribunalul București, secția a VI-a civilă, în Dosarul nr.

6769/3/2009 s-a admis în parte acțiunea formulată de reclamanta SC A.A.A. SA în

contradictoriu cu pârâta SC A.A.R. SA, a fost obligată pârâta la plata sumei de

34.766,01 RON reprezentând indemnizația de încetare a contractului, s-au

respins celelalte pretenții ale reclamantei ca neîntemeiate și a fost obligată

pârâta la plata cheltuielilor de judecată în sumă de 5.773,4 RON către reclamantă.

Pentru a hotărî

astfel, tribunalul a reținut că, potrivit prevederilor art. 4 din Actul

adițional, cu referire la clauza 9 lit. b) din secțiunea "Condiții

generale" a contractului de mandat pentru consultantul de asigurare,

contractul de mandat poate înceta prin trimiterea de către o parte celeilalte

părți a unei înștiințări în scris cu cel puțin 30 de zile în avans, prin poștă

cu confirmare de primire, notificarea fiind făcută în termen.

A considerat instanța

că redarea textului art. 18 din Condițiile generale, dispoziții ce se regăsesc

și în clauza 9 lit. b) din contractul de mandat, înlătură orice îndoială cu

privire la denunțarea unilaterală a contractului de către pârâtă, iar nu ca

urmare a încălcării de către mandatar a vreunei obligații asumate prin

contract, că în condițiile în care pârâta a reziliat contractul în temeiul

dispozițiilor art. 9 lit. b) din contractul de mandat, nu au putut fi reținute

apărările acesteia în sensul neîndeplinirii de către reclamantă a obligațiilor

asumate prin contract, aceasta din urmă având dreptul la plata indemnizației de

încetare a contractului.

A fost considerată

nefondată și susținerea pârâtei în sensul că reclamanta, persoană juridică, nu

a participat în fapt la operațiunile de intermediere și la încheierea polițelor

de asigurare ce figurează în portofoliul său, dat fiind faptul că semnarea unor

cereri de asigurare de către asociatul C.L., s-a făcut în baza Hotărârii AGA

A.A.A. SRL nr. 2 din 10 mai 2006, care prevede că toate actele (cereri de

asigurare, formulare tipizate) care sunt utilizate în cadrul contractului de

novație cu A.L.A.R. SA pot să fie semnate de oricare dintre cei doi asociați,

semnătura unuia fiind opozabilă celuilalt.

Întrucât contractul

de mandat încheiat între părți a încetat ca urmare a denunțării unilaterale a

acestuia de către pârâtă, în temeiul art.  9 lit. b), tribunalul a apreciat că

pârâta datorează reclamantei indemnizația de încetare a contractului prevăzută

la pct. C al Planului de remunerație.

Tribunalul a apreciat

că sunt îndeplinite condițiile pentru ca reclamanta să beneficieze de plata

indemnizației de încetare a contractului conform pct. C al Planului de

remunerație, întrucât contractul de mandat este în vigoare de mai mult de 4

ani, având în vedere prevederile art. 8 lit. a) din contractul de novație care

prevede că "prezenta novație nu va fi considerată un nou contract de

mandat", iar în timpul ultimelor 8 trimestre contabile ale societății care

au precedat data încetării contractului de mandat s-a primit plata pentru cel puțin

96 de polițe de asigurare de viață individuale, astfel cum rezultă din

răspunsul pârâtei A.L.I.C.O. la întrebarea nr. 7 din interogatoriu.

Întrucât s-a

considerat ca fiind valabile cererile de asigurare semnate de asociatul C.L.,

tribunalul a omologat prima variantă a raportului de expertiză, reținând că

pârâta datorează reclamantei o indemnizație de încetare a contractului conform

pct. C al Planului de remunerație, în sumă totală de 34.766,01 RON.

Împotriva Sentinței

civile nr. 1064 din 26 ianuarie 2012, a Tribunalului București, secția a VI-a

civilă, a declarat apel pârâta SC A.A.R. SA, solicitând schimbarea în tot a

sentinței apelate în sensul respingerii ca neîntemeiată a acțiunii reclamantei

SC A.A.A. SRL, cu cheltuieli de judecată și a solicitat și suspendarea

executării sentinței apelate până la soluționarea cererii de apel.

În motivare, apelanta

pârâtă consideră că reclamanta nu avea dreptul la "indemnizația de

încheiere" întrucât în executarea contractului de mandat și-a încălcat

obligațiile prevăzute de acesta, instanța de fond ignorând complet motivul real

pentru care pârâta a încetat contractul de mandat, deși s-a demonstrat că

intimata-reclamantă și-a încălcat prevederile contractuale prin încălcarea

caracterului intuitu personae al contractului de mandat, aceasta recunoscând cu

prilejul interogatoriului administrat în cauză practica intermedierii polițelor

de asigurare în numele A.A.A. prin doamna C.L.

Un alt motiv de apel

l-a constituit faptul că, după cum a susținut apelanta pârâtă, indemnizația de

încheiere nu a fost corect determinată, incluzând și polițele de asigurare

întocmite de C.L., astfel intimata-reclamantă A.A.A. nu era îndreptățită la

remunerația ulterioară încetării Contractului de mandat reglementată de clauza

C din Planul de Remunerație, întrucât în exercitarea mandatului a încălcat în

mod substanțial obligațiile contractuale, permițând ca activitatea să fie

substituită de o persoană care nu avea abilitatea de a exercita intermediere în

asigurări în numele societății reclamante.

Curtea de Apel

București, secția a V-a civilă, prin Decizia nr. 355 din 25 septembrie 2012 a

respins, ca nefondat, apelul pârâtei, reținând în fundamentarea soluției că, în

ceea ce privește primul motiv de apel, apelanta a denunțat unilateral

contractul, în temeiul clauzei care prevedea posibilitatea încetării

contractului prin trimiterea de către o parte celeilalte părți a unei

înștiințări scrise cu cel puțin treizeci de zile în avans, manifestarea de

voință a apelantei fiind în sensul art. 18 din Condițiile generale,

posibilitate menținută prin clauza 9 lit. b) din Condițiile generale la

contractul de mandat, astfel cum au fost modificate prin actul adițional,

intimata reclamantă fiind îndreptățită să primească beneficiile de încheiere

conform planului.

Curtea a apreciat ca

nefondate și criticile apelantei privind incorecta determinare a indemnizației

de încheiere a contractului, respectiv faptul că nu ar fi trebuit luate în

calcul și polițele de asigurare încheiate de către C.L.. S-a mai reținut că în mod

corect prima instanță a avut în vedere toate cele 427 polițe de asigurare de

viață, fără a le exclude pe cele 213 intermediate de doamna C.L., câtă vreme

cerința esențială era ca aceste polițe să fie încheiate de intimata reclamantă

A.A.A. în beneficiul apelantei, această cerință fiind îndeplinită de toate cele

427 de polițe.

Față de soluția de

respingere a apelului, Curtea a respins și cererea de suspendare a executării

ca rămasă fără interes, precum și cererea intimatei de obligare a apelantei la

plata cheltuielilor de judecată ca nefondată, întrucât deși intimata a depus

fotocopia unui ordin de plată în sumă de 4.500 lei, nu a depus și factura

fiscală care a fost achitată cu acest ordin, pentru a se verifica dacă suma de

4.500 RON reprezintă c/val serviciilor de asistență juridică aferente cauzei.

Împotriva acestei

decizii a declarat recurs pârâta solicitând modificarea în tot a deciziei

recurate în sensul admiterii apelului său, în sensul respingerii, ca

neîntemeiată, a acțiunii reclamante, A.A.A. SRL, cu obligarea

intimatei-reclamante la plata cheltuielilor de judecată.

Recurenta-pârâtă își

subsumează criticile motivelor de modificare reglementate de art. 304 pct. 7 și

9 C. proc. civ., cu indicarea următoarelor critici de pretinsă nelegalitate a

deciziei recurate.

În cadrul motivului

de recurs este reglementat de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. recurenta-pârâtă

invocă faptul că instanța de apel a aplicat greșit atât dispozițiile legale cu

privire la contractul de mandat, cât și pe cele ale contractului ce constituie

legea părților, recunoscând intimatei reclamante-pârâte dreptul la remunerație

deși aceasta se făcea vinovată de neîndeplinirea culpabilă a obligațiilor

contractuale, iar în cadrul motivului de recurs reglementat de art. 304 pct. 7

C. proc. civ., recurenta-pârâtă arată că instanța de apel a aplicat principii

de drept societar fără relevanță în intermedierea în asigurări, domeniu

reglementat prin norme speciale respectiv Legea nr. 32/2000 privind activitatea

de asigurare și supravegherea asigurărilor și Ordinul CSA nr. 10/2007 pentru

punerea în aplicare a Normelor privind Registrul intermediarilor în asigurări

și/sau în reasigurări.

Argumentând prima

critică, recurenta prezintă aspecte teoretice cu privire la modul în care poate

fi revocat contractul de mandat și în raport de art. 1553, 1547 și 1548 C. civ.

după care, reiterând datele speței, precizează că un contract de asigurare de

viață, ce se încheie pentru o perioadă de timp îndelungată și presupune plăți

periodice din partea asiguratului (prime), conferă agentului care a intermediat

respectivul contract, potrivit politicii de comisioane a A.L.I.C.O., dreptul la

comisioane corespunzătoare fiecărei plăți de prime, pe întreg parcursul

primilor 6 ani de valabilitate a asigurării, că pentru a nu nedreptăți agenții

ale căror mandate încetează intempestiv, dar din motive neimputabile lor, și

care, nemaifiind în raporturi contractuale cu A.I.G., nu ar mai beneficia de

comisioanele ulterioare, deși au intermediat încheierea poliței și s-au

îngrijit corespunzător de asigurați, A.L.I.C.O. a reglementat prin contract

această "indemnizație de încheiere", ce are natura unei dezdăunări

sau, după caz, a unei măsuri de protecție, atunci când mandatul le încetează în

condiții ce nu le pot fi imputate.

Arată recurenta-pârâtă

că, în speță, neîndeplinirea obligațiilor contractuale de către A.A.A., prin

aceea că polițele de asigurare nu au fost în fapt intermediate și semnate de

către conducătorul înregistrat în Registrul Intermediarilor în Asigurări,

respectiv D.C., îndreptățesc mandantul A.L.I.C.O. să refuze plata către aceasta

a sumelor pretinse conform planului de indemnizare din Contract, cu atât mai

mult cu cât chiar intimata-reclamantă a recunoscut, prin răspunsurile la

interogatoriul administrat în fața instanței de fond, practica intermedierii

polițelor de asigurare în numele A.A.A. prin d-na C.L.

Referindu-se la modul

în care a fost soluționat cel de al doilea motiv de apel, recurenta precizează

că potrivit art. 17 din Contractul de mandat "Consultantul nu poate

transfera Convenția sau un interes conținut în aceasta, sau o sumă datorată sau

care urmează să fie datorată în baza acestor condiții, fără a obține mai întâi

o aprobare în scris din partea Societății", iar în art. 18 se prevede că

"condițiile la acest Contract de Mandat pot fi modificate numai printr-un

articol modificator semnat de fiecare parte". Or, se arată, A.A.A.,

reprezentată prin persoana domnului D.C., fără aprobarea scrisă din partea

A.L.I.C.O., a desfășurat o parte semnificativă a activității de intermediere

prin mijlocirea d-nei C.L., situație în care instanța de apel a aplicat

principii de drept societar fără relevanță în intermedierea în asigurări,

domeniu reglementat prin norme speciale respectiv Legea nr. 32/2000 privind

activitatea de asigurare și supravegherea asigurărilor și Ordinul CSA nr.

10/2007 pentru punerea în aplicare a Normelor privind Registrul intermediarilor

în asigurări și/sau în reasigurări.

Subliniază

recurenta-pârâtă că un aspect esențial ignorat complet atât de instanța de fond

cât și de cea de apel este acela că d-na C.L. nu a fost înregistrată în

Registrul intermediarilor în asigurări în niciuna din calitățile reglementate

de Norma pusă în aplicare prin Ordinul CSA nr. 10/2007 (conducător de agenție

sau subagent angajat cu contract de muncă al A.A.A.), calități ce ar fi

abilitat-o legal să desfășoare activitate de intermediere în asigurări în

numele societății reclamante, că această persoană era însă înregistrată și

autorizată să efectueze activitate de intermediere în asigurări exclusiv în

numele și pentru altă persoană juridică, de asemenea agent al subscrisei,

A.D.A.D.A. SRL, care, în sistemul organizatoric al agenților A.L.I.C.O. deținea

funcția de Manager de Agenție, calitate în care Managerul de Agenție era

îndreptățit la comisioane asupra polițelor de asigurare intermediate de agenții

din subordine (între care și A.A.A.), iar prin alocarea fictivă a polițelor

intermediate în fapt de d-na C.L., reprezentata A.D.A.D.A. SRL, către agentul

din subordine A.A.A., se realiza în mod necuvenit încasarea în beneficiul

acelorași persoane (soții C.) a ambelor tipuri de remunerații (atât comisioane

de agent, cât și comisioane de management).

Calitatea d-nei C. de

asociat sau/și administrator în cadrul A.A.A., consideră recurenta, este fără

relevanță în planul activității de intermediere în asigurări, câtă vreme nu au

fost satisfăcute exigențele normelor speciale ale autorității de reglementare

în domeniul asigurărilor.

Conchide

recurenta-pârâtă în sensul că reclamanta A.A.A. nu este îndreptățită la

remunerația ulterioară încetării Contractului de Mandat, reglementată de clauza

C din Planul de Remunerație - Planul I din II din cadrul acestui contract,

întrucât în exercitarea mandatului a încălcat în mod substanțial obligațiile

contractuale, permițând, interesat financiar, ca activitatea sa să fie

substituită de o persoană care nu avea abilitatea de a exercita intermediere în

asigurări în numele societății reclamante.

Înalta Curte,

examinând decizia recurată din perspectiva criticilor formulate, constată că

recursul este nefondat pentru motivele ce se vor arăta.

Contractul de mandat

a fost denunțat unilateral de către recurenta-pârâtă, aceasta dând eficiență

clauzelor cuprinse în art. 19 lit. b) din Secțiunea Condiții generale a contractului

de mandat și în art. 4 din Actul adițional la contract, notificarea de

reziliere nr. 1018 din 8 septembrie 2008 fiind întocmită cu respectarea

contractului în aplicarea art. 9 lit. b) care dă dreptul intimatei-reclamante

la plata indemnizației de încetare a contractului prevăzută la punctul C al

Planului de remunerație, clauză convenită prin voința liber exprimată a celor

două părți contractante, prin notificare recurenta-pârâtă nemenționând cauze de

încălcare a obligațiilor contractuale de către intimata-reclamantă.

Raționând astfel,

instanța de apel nu a făcut decât să respecte principiul libertății

contractuale consacrat de art. 969 C. proc. civ., interpretând și aplicând ca

mod judicios evocatele clauze contractuale în sensul voinței exprimate de părți,

neputându-se reține vreo încălcare a dispozițiilor legale ale contractului de

mandat prin raportare la art. 1073 C. civ. și nici a celor de natură

convențională ce au putere de lege între părțile semnatare ale unei convenții.

Nici cea de a doua

critică nu poate fi primită față de faptul că instanța de apel a statuat în mod

legal și asupra activității și calității de asociat al A.A.A. SRL a d-nei C.L.

din perspectiva drepturilor ce i-au fost conferite acesteia prin Hotărârea AGA

nr. 2/2006 a acestei societăți, polițele încheiate de această persoană fiind

recunoscute chiar de apelantă - aspect corect reținut de instanța de apel.

Așa fiind, aserțiunea

recurentei - potrivit căreia instanța de apel ar fi aplicat principii de drept

societar fără relevanță în materia intermedierii asigurărilor - este excesivă

și fără suport legal.

În considerarea celor

ce preced, Înalta Curte, constatând că instanța de control judiciar a făcut o

corectă aplicare și interpretare a legii, că motivarea deciziei recurate nu

cuprinde motive contradictorii sau străine de natura pricinii, în temeiul art.

312 C. proc. civ., va respinge recursul, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul

declarat de recurenta-pârâtă SC A.A.R. SA București împotriva Deciziei civile

nr. 355 din 25 septembrie 2012 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a

V-a civilă, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 1 octombrie 2013.

Procesat de GGC - GV