ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3281/2011

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3281/2011 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2011)

Asupra recursului de

față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar constată următoarele:

Prin ordinul nr. 1665 din 5 octombrie 2009

emis de autoritatea pârâtă s-a dispus demiterea reclamantului din funcția de

director coordonator al Direcției pentru sport a Județului Vrancea motivat de

aducerea la îndeplinire a prevederilor O.G. nr. 37/2009 precum și de

necesitatea reorganizării serviciilor deconcentrate din teritoriu ale

autorității pârâte.

Împotriva acestei

măsuri a formulat reclamantul acțiunea de față criticile sale privind

nelegalitatea și netemeinicia măsurii dispuse în privința sa. Așa fiind, acesta

a solicitat desființarea măsurii dispuse, reintegrarea sa în funcția avută

anterior.

În dezvoltarea

motivelor acțiunii sale, a susținut că măsura dispusă nu este reală,

necorespunzând în realitate necesității de reorganizare a unor servicii, în

condițiile în care competențele funcției publice au rămas aceleași.

Totodată, a susținut

împrejurarea că temeiul de drept al măsurii dispuse respectiv O.G. nr. 37/2009,

este contrar principiilor statuate prin Legea nr. 188/1999 sau C. muncii dar și

prevederi cuprinse în acte internaționale precum Declarația Universală a

Drepturilor Omului.

Prin sentința nr. 129

din 11 mai 2010, Curtea de Apel Galați, secția contencios administrativ și

fiscal, a admis acțiunea formulată de reclamantul I.B., în contradictoriu cu

pârâtul Ministerul Educației, Cercetării și Inovării.

A dispus anularea ordinului

din 6 mai 2009 și reintegrarea reclamantului în funcția și atribuțiile postului

din care a fost demis și a obligat autoritatea pârâtă să-i plătească reclamantului

drepturile bănești de care a fost lipsit pe perioada demiterii, până la

reintegrarea efectivă.

Pentru a hotărî

astfel, instanța de fond a reținut următoarele:

Potrivit art. 1 alin.

(1) din Legea nr. 554/2004, orice persoană fizică sau juridică, dacă se

consideră vătămată în drepturile sale recunoscute de lege printr-un act

administrativ sau prin refuzul nejustificat al unei autorități administrative

de a-i rezolva cererea referitoare la un drept recunoscut prin lege se poate

adresa instanței judecătorești competente pentru realizarea în concret a

dreptului său.

În cauza dedusă

judecății, reclamantul a făcut dovada existenței unui drept proteguit de lege,

așa încât soluția de admitere a acțiunii sale se impune pentru următoarele

considerente:

Măsura dispusă

împotriva reclamantului este una lipsită de temei legal, atâta vreme cât O.G.

nr. 37/2009 a fost declarată neconstituțională prin Decizia nr. 1257/2009

pronunțată de Curtea Constituțională a României.

Astfel, instanța

constituțională a reținut că O.G. nr. 37/2009 afectează grav activitatea

tuturor instituțiilor publice ale statului vizate de aceste act normativ, ceea

ce contravine dispozițiunilor art. 115 alin. (6) din Constituție potrivit

cărora „Ordonanțele de urgență nu pot afecta regimul instituțiilor fundamentale

ale statului”.

S-a mai reținut că

printre instituțiile fundamentale ale statului și care fac obiectul criticii de

neconstituționalitate a legii de aprobare a O.G. nr. 37/2009 se identifică și

serviciile publice deconcentrate ale ministerelor și ale celorlalte organe ale

administrației publice centrale din unitățile administrativ teritoriale, prin

raportare la art. 123 alin. (2) din Constituție, conform căreia „Prefectul este

reprezentantul Guvernului pe plan local și conduce serviciile publice

deconcentrate ale ministerelor și ale celorlalte organe ale administrației

publice centrale din unitățile administrativ teritoriale”.

În sensul art. 2 lit.

j) din Legea cadru a descentralizării nr. 195/2006 deconcentrarea presupune

redistribuirea de competențe administrative și financiare de către ministere și

celelalte organe de specialitate ale administrației publice centrale către

propriile structuri de specialitate din teritoriu. Serviciile publice

deconcentrate reprezintă, așa cum se menționează și în doctrină, prelungiri în

teritoriu ale ministerelor. Serviciile publice deconcentrate sunt structuri

care îndeplinesc atribuții de putere publică.

Prin O.G. nr. 37/2009

așa cum a fost aprobată prin lege de către Parlament, a fost afectat regimul

juridic al serviciilor publice deconcentrate, ceea ce îi atrage

neconstituționalitatea, așa cum a stabilit Curtea Constituțională.

Astfel, prin

modificările aduse de O.G. nr. 37/2009 art. 13 alin. (1) lit. d) din Legea nr.

188/1999 privind Statutul funcționarilor publici și anexei la această lege, au

fost eliminate din categoria funcționarilor publici de conducere funcțiile de

„director executiv și director executiv adjunct ai serviciilor publice

deconcentrate ale ministerelor și ale celorlalte organe de specialitate ale

administrației publice centrale din unitățile administrativ teritoriale”.

A constatat instanța

de fond că, prin reglementările sale, O.G. nr. 37/2009 „afectează” statutul

juridic al unor funcționari publici de conducere din sfera serviciilor publice

deconcentrate ale ministerelor și ale celorlalte organe ale administrației

publice centrale din unitățile administrativ teritoriale, stabilit prin Legea

nr. 188/1999, republicată cu modificările și completările ulterioare, adoptată

de Parlament în conformitate cu prevederile art. 37 alin. (3) lit. j) din Legea

fundamentală, potrivit cărora statutul funcționarilor publici se reglementează

prin lege organică.

De altfel, a mai

statuat Curtea Constituțională, prin întreg conținutul reglementării, Guvernul

a intervenit într-un domeniu pentru care nu avea competență materială,

încălcând, astfel, dispozițiunile art. 115 alin. (6) din Constituție.

Pentru toate aceste

considerente, Curtea de apel a apreciat că actul administrativ atacat este

lipsit total de justificare legală contravenind legii fundamentale, astfel

încât trebuie anulat ca fiind lipsit de temei juridic și, în consecință, se

impune reintegrarea reclamantului în funcție, cu plata drepturilor salariale de

care a fost lipsit în această perioadă.

Împotriva acestei

sentințe a declarat recurs pârâtul Ministerul Educației, Cercetării,

Tineretului și Sportului, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie,

invocând dispozițiile art. 304

1

C. proc. civ.

Prin motivele de

recurs, ministerul intimat susține că, în mod greșit, cu încălcarea art. 11

alin. (3) din Legea nr. 47/1992, republicată, instanța a avut în vedere Decizia

Curții Constituționale nr. 1257/2009, întrucât aceasta are putere obligatorie

numai pentru viitor.

Instanța nu a

înlăturat în niciun fel apărările formulate în fața instanței de fond

referitoare la faptul că reclamantul nu este funcționar public și nu îi sunt

aplicabile dispozițiile Legii nr. 188/1999, republicată, și că este numit în

funcție, potrivit prevederilor legii, prin încheierea unui contract de

management, iar ordinul de eliberare din funcție a fost emis cu respectarea

principiului simetriei actelor administrative. Mai susține recurentul-pârât că

instanța în mod greșit, cu încălcarea prevederilor Legii nr. 128/1997, conferă

reclamantului o altă calitate, aceea de funcționar public, decât aceea pe care

a avut-o, în condițiile în care funcționarii publici nu încheie contracte de

management.

Recurentul-pârât

critică sentința pronunțată de Curtea de apel și sub aspectul faptului că s-a

dispus reintegrarea reclamantului în funcția deținută anterior, deși încetarea

contractului de management, care are natura unui contract de mandat, nu are ca

efect încetarea raporturilor de serviciu ale acestuia, întrucât persoana

respectivă își continuă activitatea în calitate de cadru didactic, postul

(catedra) fiindu-i păstrat pe perioada exercitării funcției de inspector școlar

general.

Analizând cauza prin

prisma motivelor de recurs, în raport cu dispozițiile art. 304 și art. 304

1

C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este nefondat pentru

considerentele arătate în continuare:

În cauză este

necontestat faptul că ordinul a cărui anulare se solicită a fost emis ca urmare

a intrării în vigoare a O.U.G. nr. 37/2009 privind unele măsuri de îmbunătățire

a activității administrației publice care, la art. II alin. (2) a stabilit că:

„(2)

Contractele de management educațional încheiate în temeiul

Legii nr. 128/1997 privind Statutul personalului didactic, cu modificările și

completările ulterioare, și aflate în derulare încetează în termen de 15 zile

de la intrarea în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență

.”

De asemenea, este

necontestat că prin Decizia nr. 1257/2009, Curtea Constituțională, ca urmare a

unei sesizări formulate conform art. 146 lit. a) din Constituție, a constatat

că legea pentru aprobarea O.U.G. nr. 37/2009 este neconstituțională, ca urmare

a faptului că această ordonanță de urgență este lovită de un viciu de

neconstituționalitate, întrucât a fost adoptată de Guvern cu încălcarea

dispozițiilor art. 115 alin. (6) din Constituție, potrivit cărora „Ordonanțele

de urgență (...) nu pot afecta regimul instituțiilor fundamentale ale statului (...)”.

Totodată, este necontestat

că O.U.G. nr. 37/2009 a fost abrogată prin art. XIV din O.U.G. nr. 105/2009 publicată

în M. Of. nr. 668/6.10.2009 care, la rândul său, prin Decizia nr. 1629/2009, a fost

declarată neconstituțională în privința dispozițiilor art. I pct. 1-5 și 26,

art. II, art. IV, art. V, art. VIII și anexa 1, cu motivarea că acestea conțin aceleași

reglementări și aceleași soluții legislative ca și cele ce au constituit obiectul

O.U.G. nr. 37/2009 în privința neconstituționalității căreia Curtea Constituțională

s-a pronunțat prin Decizia nr. 1257/2009.

În plus, Curtea Constituțională

a reținut și faptul că Guvernul, prin adoptarea O.U.G. nr. 105/2009, a încălcat

și dispozițiile art. 147 alin. (4) din Constituție, potrivit cărora deciziile sale

sunt general obligatorii.

În esență, instanța de

fond a motivat că actul administrativ atacat este nelegal fiind emis în temeiul

unei ordonanțe de urgență în privința căreia Curtea Constituțională a statuat că

este afectată de un viciu de neconstituționalitate.

De cealaltă parte, autoritatea

publică recurentă, emitenta actului administrativ anulat de instanța de fond, a

susținut că decizia Curții Constituționale nu poate fi avută în vedere întrucât

a fost pronunțată ulterior emiterii actului administrativ contestat și are putere

numai pentru viitor.

Nu poate fi primită susținerea

recurentului-pârât, întrucât viciul de constituționalitate constatat cu privire

la O.U.G. nr. 37/2009 afectează în egală măsură actele administrative emise în baza

și pentru executarea unor dispoziții neconstituționale, întrucât asemenea acte devin

lipsite de temei legal și nu poate fi calificat drept legal un act juridic emis

sau încheiat în baza unei dispoziții neconstituționale.

Susținerile recurentului-pârât

referitoare la faptul că în mod greșit instanța de fond nu a avut în vedere faptul

că reclamantul nu ocupa o funcție publică sunt neîntemeiate și nu pot fi primite,

având în vedere că neconstituționalitatea dispozițiilor O.U.G. nr. 37/2009, constatată

prin Decizia Curții Constituționale nr. 1257/2009, privește inclusiv prevederile

ale art. II alin. (2) în temeiul cărora a fost emis ordinul contestat. Astfel fiind,

viciul de neconstituționalitate afectează deopotrivă atât actele administrative

emise în temeiul ordonanței de urgență în privința funcției publice, cât și în privința

cadrelor didactice, cum este cazul în speță.

În același sens, instanța

de recurs are în vedere și faptul că prin decizia respectivă Curtea Constituțională

s-a pronunțat în sensul că „

prin dispozițiile sale, O.U.G.

nr. 37/2009 exprimă o tendință de politizare a structurilor guvernamentale din unitățile

administrativ-teritoriale, mai precis la nivelul județelor, și pune în discuție

regimul constituțional și legal actual al funcției publice”, fără a face distincție

între funcția publică și funcția de cadru didactic.

Susținerile

recurentului-pârât în sensul că instanța de fond nu a înlăturat expres susținerile

referitoare la faptul că reclamantul nu ocupa o funcție publică în sensul dispozițiilor

Legii nr. 188/1999, sunt neîntemeiate. Înalta Curte reține că hotărârea pronunțată

de Curtea de apel a fost redactată cu respectarea

dispozițiilor art. 261

alin. (1) C. proc. civ. și cuprinde motivele de fapt și de drept care au format

convingerea instanței, instanța nefiind obligată să răspundă punctual tuturor susținerilor

părților, atâta timp cât susținerile pârâtei au fost în mod corect sistematizate

în funcție de legătura lor logică și au primit un răspuns necesar și suficient prin

prisma faptul că dispozițiile ordonanței de urgență în baza cărora a fost emis actul

vătămător au fost declarate neconstituționale.

De asemenea, nu pot fi

primite susținerile recurentului, în sensul că reclamantului i-a fost păstrată catedra

pe durata exercitării mandatului de inspector, Înalta Curte reținând că această

împrejurare nu este de natură a conferi un caracter de legalitate actului administrativ

contestat, emis în temeiul unor dispoziții neconstituționale.

În consecință, în raport

de cele mai sus reținute și față de dispozițiile art. 312 alin. (1) C. proc. civ.,

recursul va fi respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat

de Ministerul Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului împotriva sentinței

nr. 129 din 11 mai 2010 a Curții de Apel Galați, secția contencios administrativ

și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 7 iunie

2011.