ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3281/2011

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar constată următoarele: Prin ordinul nr. 1665 din 5 octombrie 2009 emis de autoritatea pârâtă s-a dispus demiterea reclamantului din funcția de director coordonator al Direcției pentru sport a Județului Vrancea motivat de aducerea la îndeplinire a prevederilor O.G. nr. 37/2009 precum și de necesitatea reorganizării serviciilor deconcentrate din teritoriu ale autorității pârâte. Împotriva acestei măsuri a formulat reclamantul acțiunea de față criticile sale privind nelegalitatea și netemeinicia măsurii dispuse în privința sa. Așa fiind, acesta a solicitat desființarea măsurii dispuse, reintegrarea sa în funcția avută anterior. În dezvoltarea motivelor acțiunii sale, a susținut că măsura dispusă nu este reală, necorespunzând în realitate necesității de reorganizare a unor servicii, în condițiile în care competențele funcției publice au rămas aceleași.

Totodată, a susținut împrejurarea că temeiul de drept al măsurii dispuse respectiv O.G. nr. 37/2009, este contrar principiilor statuate prin Legea nr. 188/1999 sau C. muncii dar și prevederi cuprinse în acte internaționale precum Declarația Universală a Drepturilor Omului. Prin sentința nr. 129 din 11 mai 2010, Curtea de Apel Galați, secția contencios administrativ și fiscal, a admis acțiunea formulată de reclamantul I.B., în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Educației, Cercetării și Inovării. A dispus anularea ordinului din 6 mai 2009 și reintegrarea reclamantului în funcția și atribuțiile postului din care a fost demis și a obligat autoritatea pârâtă să-i plătească reclamantului drepturile bănești de care a fost lipsit pe perioada demiterii, până la reintegrarea efectivă.

Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut următoarele: Potrivit art. 1 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, orice persoană fizică sau juridică, dacă se consideră vătămată în drepturile sale recunoscute de lege printr-un act administrativ sau prin refuzul nejustificat al unei autorități administrative de a-i rezolva cererea referitoare la un drept recunoscut prin lege se poate adresa instanței judecătorești competente pentru realizarea în concret a dreptului său. În cauza dedusă judecății, reclamantul a făcut dovada existenței unui drept proteguit de lege, așa încât soluția de admitere a acțiunii sale se impune pentru următoarele considerente: Măsura dispusă împotriva reclamantului este una lipsită de temei legal, atâta vreme cât O.G.

nr. 37/2009 a fost declarată neconstituțională prin Decizia nr. 1257/2009 pronunțată de Curtea Constituțională a României. Astfel, instanța constituțională a reținut că O.G. nr. 37/2009 afectează grav activitatea tuturor instituțiilor publice ale statului vizate de aceste act normativ, ceea ce contravine dispozițiunilor art. 115 alin. (6) din Constituție potrivit cărora „Ordonanțele de urgență nu pot afecta regimul instituțiilor fundamentale ale statului”. S-a mai reținut că printre instituțiile fundamentale ale statului și care fac obiectul criticii de neconstituționalitate a legii de aprobare a O.G.

nr. 37/2009 se identifică și serviciile publice deconcentrate ale ministerelor și ale celorlalte organe ale administrației publice centrale din unitățile administrativ teritoriale, prin raportare la art. 123 alin. (2) din Constituție, conform căreia „Prefectul este reprezentantul Guvernului pe plan local și conduce serviciile publice deconcentrate ale ministerelor și ale celorlalte organe ale administrației publice centrale din unitățile administrativ teritoriale”. În sensul art. 2 lit. j) din Legea cadru a descentralizării nr. 195/2006 deconcentrarea presupune redistribuirea de competențe administrative și financiare de către ministere și celelalte organe de specialitate ale administrației publice centrale către propriile structuri de specialitate din teritoriu.

Serviciile publice deconcentrate reprezintă, așa cum se menționează și în doctrină, prelungiri în teritoriu ale ministerelor. Serviciile publice deconcentrate sunt structuri care îndeplinesc atribuții de putere publică. Prin O.G. nr. 37/2009 așa cum a fost aprobată prin lege de către Parlament, a fost afectat regimul juridic al serviciilor publice deconcentrate, ceea ce îi atrage neconstituționalitatea, așa cum a stabilit Curtea Constituțională. Astfel, prin modificările aduse de O.G. nr. 37/2009 art. 13 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcționarilor publici și anexei la această lege, au fost eliminate din categoria funcționarilor publici de conducere funcțiile de „director executiv și director executiv adjunct ai serviciilor publice deconcentrate ale ministerelor și ale celorlalte organe de specialitate ale administrației publice centrale din unitățile administrativ teritoriale”.

A constatat instanța de fond că, prin reglementările sale, O.G. nr. 37/2009 „afectează” statutul juridic al unor funcționari publici de conducere din sfera serviciilor publice deconcentrate ale ministerelor și ale celorlalte organe ale administrației publice centrale din unitățile administrativ teritoriale, stabilit prin Legea nr. 188/1999, republicată cu modificările și completările ulterioare, adoptată de Parlament în conformitate cu prevederile art. 37 alin. (3) lit. j) din Legea fundamentală, potrivit cărora statutul funcționarilor publici se reglementează prin lege organică. De altfel, a mai statuat Curtea Constituțională, prin întreg conținutul reglementării, Guvernul a intervenit într-un domeniu pentru care nu avea competență materială, încălcând, astfel, dispozițiunile art. 115 alin. (6) din Constituție.

Pentru toate aceste considerente, Curtea de apel a apreciat că actul administrativ atacat este lipsit total de justificare legală contravenind legii fundamentale, astfel încât trebuie anulat ca fiind lipsit de temei juridic și, în consecință, se impune reintegrarea reclamantului în funcție, cu plata drepturilor salariale de care a fost lipsit în această perioadă. Împotriva acestei sentințe a declarat recurs pârâtul Ministerul Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, invocând dispozițiile art. 304 1 C. proc. civ. Prin motivele de recurs, ministerul intimat susține că, în mod greșit, cu încălcarea art. 11 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, republicată, instanța a avut în vedere Decizia Curții Constituționale nr. 1257/2009, întrucât aceasta are putere obligatorie numai pentru viitor.

Instanța nu a înlăturat în niciun fel apărările formulate în fața instanței de fond referitoare la faptul că reclamantul nu este funcționar public și nu îi sunt aplicabile dispozițiile Legii nr. 188/1999, republicată, și că este numit în funcție, potrivit prevederilor legii, prin încheierea unui contract de management, iar ordinul de eliberare din funcție a fost emis cu respectarea principiului simetriei actelor administrative. Mai susține recurentul-pârât că instanța în mod greșit, cu încălcarea prevederilor Legii nr. 128/1997, conferă reclamantului o altă calitate, aceea de funcționar public, decât aceea pe care a avut-o, în condițiile în care funcționarii publici nu încheie contracte de management.

Recurentul-pârât critică sentința pronunțată de Curtea de apel și sub aspectul faptului că s-a dispus reintegrarea reclamantului în funcția deținută anterior, deși încetarea contractului de management, care are natura unui contract de mandat, nu are ca efect încetarea raporturilor de serviciu ale acestuia, întrucât persoana respectivă își continuă activitatea în calitate de cadru didactic, postul (catedra) fiindu-i păstrat pe perioada exercitării funcției de inspector școlar general. Analizând cauza prin prisma motivelor de recurs, în raport cu dispozițiile art. 304 și art. 304 1 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este nefondat pentru considerentele arătate în continuare: În cauză este necontestat faptul că ordinul a cărui anulare se solicită a fost emis ca urmare a intrării în vigoare a O.U.G.

nr. 37/2009 privind unele măsuri de îmbunătățire a activității administrației publice care, la art. II alin. (2) a stabilit că: „(2) Contractele de management educațional încheiate în temeiul Legii nr. 128/1997 privind Statutul personalului didactic, cu modificările și completările ulterioare, și aflate în derulare încetează în termen de 15 zile de la intrarea în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență .” De asemenea, este necontestat că prin Decizia nr. 1257/2009, Curtea Constituțională, ca urmare a unei sesizări formulate conform art. 146 lit. a) din Constituție, a constatat că legea pentru aprobarea O.U.G. nr. 37/2009 este neconstituțională, ca urmare a faptului că această ordonanță de urgență este lovită de un viciu de neconstituționalitate, întrucât a fost adoptată de Guvern cu încălcarea dispozițiilor art. 115 alin. (6) din Constituție, potrivit cărora „Ordonanțele de urgență (...) nu pot afecta regimul instituțiilor fundamentale ale statului (...)”.

Totodată, este necontestat că O.U.G. nr. 37/2009 a fost abrogată prin art. XIV din O.U.G. nr. 105/2009 publicată în M. Of. nr. 668/6.10.2009 care, la rândul său, prin Decizia nr. 1629/2009, a fost declarată neconstituțională în privința dispozițiilor art. I pct. 1-5 și 26, art. II, art. IV, art. V, art. VIII și anexa 1, cu motivarea că acestea conțin aceleași reglementări și aceleași soluții legislative ca și cele ce au constituit obiectul O.U.G. nr. 37/2009 în privința neconstituționalității căreia Curtea Constituțională s-a pronunțat prin Decizia nr. 1257/2009. În plus, Curtea Constituțională a reținut și faptul că Guvernul, prin adoptarea O.U.G. nr. 105/2009, a încălcat și dispozițiile art. 147 alin. (4) din Constituție, potrivit cărora deciziile sale sunt general obligatorii.

În esență, instanța de fond a motivat că actul administrativ atacat este nelegal fiind emis în temeiul unei ordonanțe de urgență în privința căreia Curtea Constituțională a statuat că este afectată de un viciu de neconstituționalitate. De cealaltă parte, autoritatea publică recurentă, emitenta actului administrativ anulat de instanța de fond, a susținut că decizia Curții Constituționale nu poate fi avută în vedere întrucât a fost pronunțată ulterior emiterii actului administrativ contestat și are putere numai pentru viitor. Nu poate fi primită susținerea recurentului-pârât, întrucât viciul de constituționalitate constatat cu privire la O.U.G. nr. 37/2009 afectează în egală măsură actele administrative emise în baza și pentru executarea unor dispoziții neconstituționale, întrucât asemenea acte devin lipsite de temei legal și nu poate fi calificat drept legal un act juridic emis sau încheiat în baza unei dispoziții neconstituționale.

Susținerile recurentului-pârât referitoare la faptul că în mod greșit instanța de fond nu a avut în vedere faptul că reclamantul nu ocupa o funcție publică sunt neîntemeiate și nu pot fi primite, având în vedere că neconstituționalitatea dispozițiilor O.U.G. nr. 37/2009, constatată prin Decizia Curții Constituționale nr. 1257/2009, privește inclusiv prevederile ale art. II alin. (2) în temeiul cărora a fost emis ordinul contestat. Astfel fiind, viciul de neconstituționalitate afectează deopotrivă atât actele administrative emise în temeiul ordonanței de urgență în privința funcției publice, cât și în privința cadrelor didactice, cum este cazul în speță. În același sens, instanța de recurs are în vedere și faptul că prin decizia respectivă Curtea Constituțională s-a pronunțat în sensul că „ prin dispozițiile sale, O.U.G.

nr. 37/2009 exprimă o tendință de politizare a structurilor guvernamentale din unitățile administrativ-teritoriale, mai precis la nivelul județelor, și pune în discuție regimul constituțional și legal actual al funcției publice”, fără a face distincție între funcția publică și funcția de cadru didactic. Susținerile recurentului-pârât în sensul că instanța de fond nu a înlăturat expres susținerile referitoare la faptul că reclamantul nu ocupa o funcție publică în sensul dispozițiilor Legii nr. 188/1999, sunt neîntemeiate. Înalta Curte reține că hotărârea pronunțată de Curtea de apel a fost redactată cu respectarea dispozițiilor art. 261 alin. (1) C. proc. civ.

și cuprinde motivele de fapt și de drept care au format convingerea instanței, instanța nefiind obligată să răspundă punctual tuturor susținerilor părților, atâta timp cât susținerile pârâtei au fost în mod corect sistematizate în funcție de legătura lor logică și au primit un răspuns necesar și suficient prin prisma faptul că dispozițiile ordonanței de urgență în baza cărora a fost emis actul vătămător au fost declarate neconstituționale. De asemenea, nu pot fi primite susținerile recurentului, în sensul că reclamantului i-a fost păstrată catedra pe durata exercitării mandatului de inspector, Înalta Curte reținând că această împrejurare nu este de natură a conferi un caracter de legalitate actului administrativ contestat, emis în temeiul unor dispoziții neconstituționale.

În consecință, în raport de cele mai sus reținute și față de dispozițiile art. 312 alin. (1) C. proc. civ., recursul va fi respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de Ministerul Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului împotriva sentinței nr. 129 din 11 mai 2010 a Curții de Apel Galați, secția contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 7 iunie 2011.