ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3631/2011

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din

dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată la 19

iulie 2010, reclamantul C.G. a solicitat ca, în contradictoriu cu pârâții Ministerul

Muncii Familiei și Protecției Sociale și Agenția Națională pentru Prestații

Sociale , să se dispună anularea Ordinului nr. 399 din 23 aprilie 2009 emis de

primul pârât pentru eliberarea sa din funcția publică de director executiv al

Direcției de Muncă și Protecție Socială Vrancea, reintegrarea sa în funcția din

care a fost eliberat și obligarea pârâților la plata drepturilor salariale,

stimulentelor aferente funcției publice de conducere și la efectuarea înregistrărilor

corespunzătoare în carnetul de muncă.

În motivarea acțiunii,

reclamantul a arătat că, prin ordinul contestat s-a dispus în mod nelegal

eliberarea sa din funcția publică de conducere ocupată, prin aplicarea prevederilor

O.U.G. nr. 37/2009, declarate neconstituționale prin decizia nr. 1257 din 7

octombrie 2009 pronunțată de Curtea Constituțională.

Prin sentința nr. 229 din 22

octombrie 2010, Curtea de Apel Galați, secția de contencios administrativ și

fiscal, a respins acțiunea ca prescrisă, reținând că, acțiunea în anulare

înregistrată la 19 iulie 2010 a fost formulată după împlinirea termenului de 1

an prevăzut de art. 11 din Legea nr. 554/2004, termen care se calculează de la

data de 25 mai 2009, când ordinul contestat și-a produs efectele juridice prin eliberarea

reclamantului din funcția publică de conducere deținută.

Împotriva acestei sentințe, a declarat

recurs reclamantul, solicitând casarea hotărârii atacate și trimiterea cauzei

spre rejudecare la aceeași instanță.

Recurentul a susținut că instanța

de fond a soluționat greșit excepția de tardivitate a acțiunii, calculând

termenul de 1 an prevăzut de art. 11 din Legea nr. 554/2004 de la data de 25

mai 2009, când s-a împlinit termenul de preaviz, deși raportul său de serviciu a

încetat la data de 24 iulie 2009 și potrivit dispozițiilor art. 36 din Legea nr.

188/1999, a respectat termenul legal pentru formularea acțiunii în anulare.

Pe fondul cauzei, recurentul a

arătat că a fost eliberat din funcție printr-un act normativ declarat neconstituțional,

astfel că se impunea anularea Ordinului nr. 399 din 23 aprilie 2009 și

acordarea drepturilor bănești cuvenite pentru funcția publică de conducere ocupată

până la emiterea acestui ordin.

Analizând actele și lucrările dosarului,

în raport și de dispozițiile art. 304 și art. 304/1 C. proc. civ., Înalta Curte

va admite prezentul recurs pentru următoarele considerente:

Cererea de chemare în judecată

pentru anularea ordinului nr. 399 din 23 aprilie 2009 emis de Ministerul Muncii,

Familiei și Protecției Sociale în baza O.U.G. nr. 37/2009 a fost formulată de

reclamantul C.G. la data de 19 iulie 2010 și s-a întemeiat pe dispozițiile art.

9 din Legea nr. 554/2004, care prevăd posibilitatea contestării în justiție a

actelor administrative întocmite în aplicarea unei ordonanțe sau a unei

dispoziții dintr-o ordonanță a guvernului declarată neconstituțională.

Conform prevederilor art. 9 alin.

(4) din Legea nr. 554/2004, în situația în care decizia de declarare a neconstituționalității

este urmarea unei excepții ridicată în altă cauză, acțiunea poate fi introdusă direct

la instanța de contencios administrativ competentă , în limitele unui termen de

decădere de un an, calculat de la data publicării deciziei Curții

Constituționale în Monitorul Oficial al României, Partea I.

În cauză, se reține că, decizia nr.

1257 din 7 octombrie 2009 prin care Curtea Constituțională a constatat că este neconstituțională

legea pentru aprobarea O.U.G. nr. 37/2009 a fost publicată în M.Of. al României

nr. 758 din 6 noiembrie 2009.

În raport de această dată, se

constată că acțiunea înregistrată la 19 iulie 2010 a fost formulată cu

respectarea termenului prevăzut expres de art. 9 alin. (4) din Legea nr.

554/2004, astfel că în mod greșit instanța de fond a respins acțiunea ca

prescrisă, aplicând prevederile art. 11 din Legea nr. 554/2004, care nu erau

incidente în cauză față de obiectul și temeiul juridic al cererii .

Pentru considerentele expuse, în

baza dispozițiilor art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, Înalta Curte va

admite prezentul recurs, va casa hotărârea atacată și va dispune trimiterea

cauzei spre rejudecare la aceeași instanță.

Față de soluția dată acestui prim

motiv de recurs, nu se mai impune a fi examinate criticile formulate pe fondul pricinii,

urmând ca acestea să fie avute în vedere, sub forma unor apărări de fond cu

ocazia rejudecării cauzei.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de C.G. împotriva

sentinței nr. 229 din 22 octombrie 2010 a Curții de Apel Galați, secția de

contencios administrativ și fiscal.

Casează sentința atacată și

trimite cauza spre rejudecare la aceeași instanță.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi 22 iunie 2011.