ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2936/2011

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

1.Prima instanță

a) Cererea de chemare

în judecată

Prin acțiunea înregistrată

la Curtea de Apel Galați, secția contencios administrativ și fiscal, reclamantul

I.F. a chemat în judecată pe pârâta A.N.P.C., pentru ca prin hotărârea ce se va

pronunța să se anuleze Ordinul din 22 martie 2009 și din 8 iulie 2009 emis de pârâtă.

În motivarea acțiunii

a susținut că măsura dispusă nu este reală, necorespunzând în realitate necesității

de reorganizare a unor servicii, în condițiile în care competențele funcției publice

au rămas aceleași.

Totodată, a susținut că

temeiul de drept al măsurii dispuse respectiv O.G. nr. 37/2009 este unul neconstituțional,

actul normativ pe care s-a întemeiat măsura încălcându-i atât drepturi recunoscute

prin Constituția României, principii statuate prin Legea nr. 188/1999 sau C.

muncii dar și prevederi cuprinse în acte internaționale precum Declarația Universală

a Drepturilor Omului.

b) Întâmpinarea formulată

în cauză

Prin întâmpinare, pârâta

a solicitat respingerea acțiunii și menținerea măsurii dispuse, întrucât eliberarea

reclamantului din funcția ocupată este justificată prin dispozițiunile legii privitoare

la reorganizarea serviciilor deconcentrate.

c) Sentința și motivele

primei instanțe

Prin sentința din 20 aprilie

2010 a Curtea de Apel Galați, secția contencios administrativ și fiscal, a admis

acțiunea formulată de reclamantul I.F., în contradictoriu cu pârâta A.N.P.C.; a

dispus anularea Ordinului din 31 martie 2009 și a Ordinului din 08 iulie 2009 emis

de autoritatea pârâtă și reintegrarea reclamantului în funcția și atribuțiile specifice

postului din care a fost demis; a obligat pârâta să-i plătească reclamantului drepturile

bănești cuvenite pe perioada demiterii până la reintegrarea efectivă în funcție;

a obligat pârâta să-i plătească reclamantului suma de 1.503 RON cu titlul de cheltuieli

de judecată.

Pentru a pronunța această

sentință, prima instanță a reținut că măsura dispusă împotriva reclamantului este

una lipsită de temei legal, atâta vreme cât O.G. nr. 37/2009 a fost declarată neconstituțională

prin Decizia nr. 1257 din 7 octombrie 2009 pronunțată de Curtea Constituțională

a României.

S-a arătat că, instanța

Constituțională a reținut că O.G. nr. 37/2009 afectează grav activitatea tuturor

instituțiilor publice ale statului vizate de aceste act normativ, ceea ce contravine

dispozițiunilor art. 115 alin. (6) din Constituție potrivit cărora „O.U.G. nu pot

afecta regimul instituțiilor fundamentale ale statului”.

Prin O.G. nr. 37/2009

așa cum a fost aprobată prin lege de către Parlament, a fost afectat regimul juridic

al serviciilor publice deconcentrate, ceea ce îi atrage neconstituționalitatea,

așa cum a stabilit Curtea Constituțională.

Astfel, prin modificările

aduse de O.G. nr. 37/2009 art. 13 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 188/1999 privind

Statutul funcționarilor publici și anexei la această lege, au fost eliminate din

categoria funcționarilor publici de conducere funcțiile de „director executiv și

director executiv adjunct ai serviciilor publice deconcentrate ale ministerelor

și ale celorlalte organe de specialitate ale administrației publice centrale din

unitățile administrativ teritoriale”.

Prin reglementările sale,

O.G. nr. 37/2009 „afectează” statutul juridic al unor funcționari publici de conducere

din sfera serviciilor publice deconcentrate ale ministerelor și ale celorlalte organe

ale administrației publice centrale din unitățile administrativ teritoriale, stabilit

prin Legea nr. 188/1999, republicată cu modificările și completările ulterioare,

adoptată de Parlament în conformitate cu prevederile art. 37 alin. (3) lit. j) din

Legea Fundamentală, potrivit cărora statutul funcționarilor publici se reglementează

prin lege organică.

De altfel, a mai statuat

Curtea Constituțională, prin întreg conținutul reglementării, Guvernul a intervenit

într-un domeniu pentru care nu avea competență materială, încălcând, astfel, dispozițiunile

art. 115 alin. (6) din Constituție.

Pentru toate aceste considerente,

Curtea de Apel, a apreciat că actele administrative atacate sunt lipsite total de

justificare legală contravenind legii fundamentale, astfel încât vor fi anulate

ca fiind lipsite de temei juridic.

Întrucât ineficacitatea

acestora este legată de încălcarea Legii Fundamentale, Curtea nu a mai apreciat

a fi necesară analiza și a altor motive invocate în acțiunea de față, privitoare

la încălcarea și a altor dispoziții legale naționale sau a unor dispozițiuni internaționale

pe care România s-a angajat să le respecte.

2.Instanța de recurs

Împotriva acestei sentințe

a declarat recurs pârâta A.N.P.C.

Motivele de recurs

În motivele de recurs

s-a susținut că instanța de fond a dat o interpretare greșită actului administrativ

supus controlului, sub aspectul temeiului de drept în baza căruia a fost emis.

În acest sens s-a arătat

că Ordinului nr. 84/2004 a fost emis în baza H.G. nr. 284/2009 privind organizarea

și funcționarea A.N.P.C. și nu în baza O.U.G. nr. 37/2009 cum greșit a reținut instanța

de fond.

S-a precizat că O.U.G.

nr. 37/2009 a fost adoptată ulterior emiterii ordinului, iar potrivit Ordinului

nr. 284/2009 au fost modificate în proporție mai mare de 50% atribuțiile funcției

deținute de reclamant, fiind desființate funcțiile de inspector șef adjunct în locul

acestora înființându-se funcții publice de conducere specifice de comisar șef și

comisar șef adjunct.

Analiza motivelor de recurs

Înalta Curte, din examinarea

probelor cauzei, a legislației aplicabile și a motivelor de recurs constată:

Prin Ordinul din 31 martie

2009, A.N.P.C. l-a eliberat pe reclamantul I.F. din funcția publică de inspector

șef adjunct, cu motivarea că această funcție a fost desființată.

În expunerea de motive

a Ordinului nr. 84/2009 s-au invocat prevederile H.G. nr. 284/2009 privind organizarea

și funcționarea A.N.P.C.

Prezenta cauză are ca

obiect anularea Ordinului nr. 84/2009 al A.N.P.C. privind eliberarea reclamantului

din funcția publică de conducere.

Judecătorul fondului a

admis acțiunea și a anulat Ordinul nr. 84/2004 reținând aplicabilitatea O.U.G. nr.

37/2009.

Din examinarea hotărârii,

se constată că aceasta nu este motivată, așa cum prevede art. 261 alin. (1)

pct. 5 C. proc. civ.

Potrivit textului precizat,

hotărârea trebuia să cuprindă motivele de fapt și de drept, care au format convingerea

instanței, cum și cele pentru care s-au înlăturat apărările părților.

În considerarea acestor

cerințe legale, judecătorul trebuia să verifice și să motiveze existența condițiilor

de nelegalitate a Ordinului nr. 84/2009 în raport de criticile din acțiune și de

temeiurile de drept în baza căruia ordinul a fost adoptat.

Așa cum s-a precizat mai

sus, hotărârea pronunțată de prima instanță nu este motivată cu privire la îndeplinirea

condițiilor legii, judecătorul fondului făcând o expunere cu privire la nelegalitatea

Ordinului întemeiată pe neconstituționalitatea O.U.G. nr. 37/2009. Trebuia precizat

că în sistemul de drept procesual civil român căile de atac constituie un remediu

pentru eventualele erori ce se pot strecura într-o hotărâre judecătorească.

Motivarea în fapt și în

drept este o condiție de esență a hotărârii judecătorești, legiuitorul stabilind

în sarcina judecătorului această obligație legală, întrucât în hotărâre trebuie

să se explice părților, atât în fapt, cât și în drept care au fost rațiunile care

au determinat adoptarea soluției.

Înalta Curte mai precizează

că, prin nemotivarea hotărârii, se aduce atingere și prevederilor art. 6 din Convenția

Europeană a Drepturilor Omului, respectiv dreptului la un proces echitabil, așa

cum a fost consolidat textul în practica Curții Europene a Drepturilor Omului.

Potrivit jurisprudenței

Curții, care se regăsește și în cauza Albina contra României, noțiunea de proces

echitabil este înfrântă atunci când o instanță a motivat pe scurt hotărârea, fără

a examina în mod real problemele esențiale care i-au fost supuse spre analiză.

În baza prevederilor

art. 11 din Constituția României, tratatele ratificate de Parlament, potrivit legii,

fac parte din dreptul intern.

Convenția Europeană a

Drepturilor Omului a fost ratificată de România prin Legea nr. 30/1994, așa încât

de la data ratificării face parte din dreptul intern, motiv pentru care judecătorul

național are obligația legală de a aplica atât prevederile Convenției, cât și cele

ale jurisprudenței Curții, care împreună se constituie în blocul de convenționalitate.

În speță, prima instanță

a analizat legalitatea Ordinului nr. 84/2009 prin prisma O.U.G. nr. 37/2009, act

normativ care nu era adoptat la data emiterii Ordinului.

Față de considerentele

expuse mai sus, Înalta Curte constată că motivele de recurs sunt întemeiate, ceea

ce va conduce la casarea cu trimitere a sentinței, pentru ca instanța de fond să

verifice dacă în cauză Ordinul nr. 84/2009 s-a emis cu respectarea actelor normative

care au constituit temeiul de drept al adoptării acestuia, urmând a fi verificate

criticile expuse de reclamant în acțiune.

Instanța de fond nu a

analizat acțiunea și criticile reclamantului, introducând în motivare elemente care

nu au legătură cu cauza, prin modalitatea de redactare a sentinței se constată că

instanța de fond nu s-a pronunțat asupra cererii reclamantului.

Având în vedere, atât

prevederile art. 261 C. proc. civ., cât și prevederile art. 6 din Convenția Europeană

a Drepturilor Omului, Înalta Curte reține că motivarea hotărârii primei instanțe

nu are legătură cu speța, așa încât în baza art. 312 C. proc. civ. și art. 304

pct. 7 C. proc. civ., recursul va fi admis, se va casa sentința primei instanțe,

cu trimitere pentru rejudecare la aceeași instanță.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat

de A.N.P.C. împotriva sentinței nr. 110 din 20 aprilie 2010 a Curții de Apel Galați,

secția contencios administrativ și fiscal.

Casează sentința atacată

și trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.

Irevocabilă.

Pronunțată, în ședință

publică, astăzi 20 mai 2011.