ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2936/2011

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: 1.Prima instanță a) Cererea de chemare în judecată Prin acțiunea înregistrată la Curtea de Apel Galați, secția contencios administrativ și fiscal, reclamantul I.F. a chemat în judecată pe pârâta A.N.P.C., pentru ca prin hotărârea ce se va pronunța să se anuleze Ordinul din 22 martie 2009 și din 8 iulie 2009 emis de pârâtă. În motivarea acțiunii a susținut că măsura dispusă nu este reală, necorespunzând în realitate necesității de reorganizare a unor servicii, în condițiile în care competențele funcției publice au rămas aceleași. Totodată, a susținut că temeiul de drept al măsurii dispuse respectiv O.G.

nr. 37/2009 este unul neconstituțional, actul normativ pe care s-a întemeiat măsura încălcându-i atât drepturi recunoscute prin Constituția României, principii statuate prin Legea nr. 188/1999 sau C. muncii dar și prevederi cuprinse în acte internaționale precum Declarația Universală a Drepturilor Omului. b) Întâmpinarea formulată în cauză Prin întâmpinare, pârâta a solicitat respingerea acțiunii și menținerea măsurii dispuse, întrucât eliberarea reclamantului din funcția ocupată este justificată prin dispozițiunile legii privitoare la reorganizarea serviciilor deconcentrate.

c) Sentința și motivele primei instanțe Prin sentința din 20 aprilie 2010 a Curtea de Apel Galați, secția contencios administrativ și fiscal, a admis acțiunea formulată de reclamantul I.F., în contradictoriu cu pârâta A.N.P.C.; a dispus anularea Ordinului din 31 martie 2009 și a Ordinului din 08 iulie 2009 emis de autoritatea pârâtă și reintegrarea reclamantului în funcția și atribuțiile specifice postului din care a fost demis; a obligat pârâta să-i plătească reclamantului drepturile bănești cuvenite pe perioada demiterii până la reintegrarea efectivă în funcție; a obligat pârâta să-i plătească reclamantului suma de 1.503 RON cu titlul de cheltuieli de judecată. Pentru a pronunța această sentință, prima instanță a reținut că măsura dispusă împotriva reclamantului este una lipsită de temei legal, atâta vreme cât O.G.

nr. 37/2009 a fost declarată neconstituțională prin Decizia nr. 1257 din 7 octombrie 2009 pronunțată de Curtea Constituțională a României. S-a arătat că, instanța Constituțională a reținut că O.G. nr. 37/2009 afectează grav activitatea tuturor instituțiilor publice ale statului vizate de aceste act normativ, ceea ce contravine dispozițiunilor art. 115 alin. (6) din Constituție potrivit cărora „O.U.G. nu pot afecta regimul instituțiilor fundamentale ale statului”. Prin O.G. nr. 37/2009 așa cum a fost aprobată prin lege de către Parlament, a fost afectat regimul juridic al serviciilor publice deconcentrate, ceea ce îi atrage neconstituționalitatea, așa cum a stabilit Curtea Constituțională. Astfel, prin modificările aduse de O.G.

nr. 37/2009 art. 13 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcționarilor publici și anexei la această lege, au fost eliminate din categoria funcționarilor publici de conducere funcțiile de „director executiv și director executiv adjunct ai serviciilor publice deconcentrate ale ministerelor și ale celorlalte organe de specialitate ale administrației publice centrale din unitățile administrativ teritoriale”. Prin reglementările sale, O.G.

nr. 37/2009 „afectează” statutul juridic al unor funcționari publici de conducere din sfera serviciilor publice deconcentrate ale ministerelor și ale celorlalte organe ale administrației publice centrale din unitățile administrativ teritoriale, stabilit prin Legea nr. 188/1999, republicată cu modificările și completările ulterioare, adoptată de Parlament în conformitate cu prevederile art. 37 alin. (3) lit. j) din Legea Fundamentală, potrivit cărora statutul funcționarilor publici se reglementează prin lege organică. De altfel, a mai statuat Curtea Constituțională, prin întreg conținutul reglementării, Guvernul a intervenit într-un domeniu pentru care nu avea competență materială, încălcând, astfel, dispozițiunile art. 115 alin. (6) din Constituție.

Pentru toate aceste considerente, Curtea de Apel, a apreciat că actele administrative atacate sunt lipsite total de justificare legală contravenind legii fundamentale, astfel încât vor fi anulate ca fiind lipsite de temei juridic. Întrucât ineficacitatea acestora este legată de încălcarea Legii Fundamentale, Curtea nu a mai apreciat a fi necesară analiza și a altor motive invocate în acțiunea de față, privitoare la încălcarea și a altor dispoziții legale naționale sau a unor dispozițiuni internaționale pe care România s-a angajat să le respecte. 2.Instanța de recurs Împotriva acestei sentințe a declarat recurs pârâta A.N.P.C. Motivele de recurs În motivele de recurs s-a susținut că instanța de fond a dat o interpretare greșită actului administrativ supus controlului, sub aspectul temeiului de drept în baza căruia a fost emis.

În acest sens s-a arătat că Ordinului nr. 84/2004 a fost emis în baza H.G. nr. 284/2009 privind organizarea și funcționarea A.N.P.C. și nu în baza O.U.G. nr. 37/2009 cum greșit a reținut instanța de fond. S-a precizat că O.U.G. nr. 37/2009 a fost adoptată ulterior emiterii ordinului, iar potrivit Ordinului nr. 284/2009 au fost modificate în proporție mai mare de 50% atribuțiile funcției deținute de reclamant, fiind desființate funcțiile de inspector șef adjunct în locul acestora înființându-se funcții publice de conducere specifice de comisar șef și comisar șef adjunct. Analiza motivelor de recurs Înalta Curte, din examinarea probelor cauzei, a legislației aplicabile și a motivelor de recurs constată: Prin Ordinul din 31 martie 2009, A.N.P.C.

l-a eliberat pe reclamantul I.F. din funcția publică de inspector șef adjunct, cu motivarea că această funcție a fost desființată. În expunerea de motive a Ordinului nr. 84/2009 s-au invocat prevederile H.G. nr. 284/2009 privind organizarea și funcționarea A.N.P.C. Prezenta cauză are ca obiect anularea Ordinului nr. 84/2009 al A.N.P.C. privind eliberarea reclamantului din funcția publică de conducere. Judecătorul fondului a admis acțiunea și a anulat Ordinul nr. 84/2004 reținând aplicabilitatea O.U.G. nr. 37/2009. Din examinarea hotărârii, se constată că aceasta nu este motivată, așa cum prevede art. 261 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. Potrivit textului precizat, hotărârea trebuia să cuprindă motivele de fapt și de drept, care au format convingerea instanței, cum și cele pentru care s-au înlăturat apărările părților.

În considerarea acestor cerințe legale, judecătorul trebuia să verifice și să motiveze existența condițiilor de nelegalitate a Ordinului nr. 84/2009 în raport de criticile din acțiune și de temeiurile de drept în baza căruia ordinul a fost adoptat. Așa cum s-a precizat mai sus, hotărârea pronunțată de prima instanță nu este motivată cu privire la îndeplinirea condițiilor legii, judecătorul fondului făcând o expunere cu privire la nelegalitatea Ordinului întemeiată pe neconstituționalitatea O.U.G. nr. 37/2009. Trebuia precizat că în sistemul de drept procesual civil român căile de atac constituie un remediu pentru eventualele erori ce se pot strecura într-o hotărâre judecătorească.

Motivarea în fapt și în drept este o condiție de esență a hotărârii judecătorești, legiuitorul stabilind în sarcina judecătorului această obligație legală, întrucât în hotărâre trebuie să se explice părților, atât în fapt, cât și în drept care au fost rațiunile care au determinat adoptarea soluției. Înalta Curte mai precizează că, prin nemotivarea hotărârii, se aduce atingere și prevederilor art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, respectiv dreptului la un proces echitabil, așa cum a fost consolidat textul în practica Curții Europene a Drepturilor Omului. Potrivit jurisprudenței Curții, care se regăsește și în cauza Albina contra României, noțiunea de proces echitabil este înfrântă atunci când o instanță a motivat pe scurt hotărârea, fără a examina în mod real problemele esențiale care i-au fost supuse spre analiză.

În baza prevederilor art. 11 din Constituția României, tratatele ratificate de Parlament, potrivit legii, fac parte din dreptul intern. Convenția Europeană a Drepturilor Omului a fost ratificată de România prin Legea nr. 30/1994, așa încât de la data ratificării face parte din dreptul intern, motiv pentru care judecătorul național are obligația legală de a aplica atât prevederile Convenției, cât și cele ale jurisprudenței Curții, care împreună se constituie în blocul de convenționalitate. În speță, prima instanță a analizat legalitatea Ordinului nr. 84/2009 prin prisma O.U.G. nr. 37/2009, act normativ care nu era adoptat la data emiterii Ordinului.

Față de considerentele expuse mai sus, Înalta Curte constată că motivele de recurs sunt întemeiate, ceea ce va conduce la casarea cu trimitere a sentinței, pentru ca instanța de fond să verifice dacă în cauză Ordinul nr. 84/2009 s-a emis cu respectarea actelor normative care au constituit temeiul de drept al adoptării acestuia, urmând a fi verificate criticile expuse de reclamant în acțiune. Instanța de fond nu a analizat acțiunea și criticile reclamantului, introducând în motivare elemente care nu au legătură cu cauza, prin modalitatea de redactare a sentinței se constată că instanța de fond nu s-a pronunțat asupra cererii reclamantului. Având în vedere, atât prevederile art. 261 C. proc. civ., cât și prevederile art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, Înalta Curte reține că motivarea hotărârii primei instanțe nu are legătură cu speța, așa încât în baza art. 312 C. proc.

civ. și art. 304 pct. 7 C. proc. civ., recursul va fi admis, se va casa sentința primei instanțe, cu trimitere pentru rejudecare la aceeași instanță.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de A.N.P.C. împotriva sentinței nr. 110 din 20 aprilie 2010 a Curții de Apel Galați, secția contencios administrativ și fiscal. Casează sentința atacată și trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe. Irevocabilă. Pronunțată, în ședință publică, astăzi 20 mai 2011.