ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2360/2011

Asupra recursurilor de față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentința nr. 2934

din 16 iunie 2010, Curtea de Apel București, secția a VIII-a de contencios

administrativ și fiscal, a admis, în parte, acțiunea formulată de reclamantul D.S.,

în contradictoriu cu pârâta Agenția Națională pentru Prestații Sociale, și a

anulat Ordinul nr. 236 din 12 octombrie 2009 emis de conducătorul autorității pârâte.

Instanța de fond a respins celelalte capete de cerere ale acțiunii, referitoare

la reintegrarea reclamantului în funcțiile deținute anterior emiterii actului anulat

și la plata despăgubirilor materiale și morale solicitate; de asemenea, a fost

admisă excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Ministerul

Muncii, Familiei și Protecției Sociale.

Pentru a pronunța

această sentință, instanța de fond a reținut, în esență, următoarele:

Cu privire la

excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului M.M.F.P.S.

Prima instanță a

apreciat că excepția este întemeiată având în vedere, pe de o parte, că ordinul

contestat nu este emis de această autoritate iar. pe de altă parte, reclamantul

nici prin acțiunea principală și nici prin cea precizatoare nu solicita

reintegrarea într-o funcție din cadrul M.M.F.P.S. și nici plata unor drepturi

pentru exercitarea unei funcții din cadrul acestui minister.

Așadar, reține

instanța de fond, se constată că nu există identitate între persoana pârâtului M.M.F.P.S.

și cel care poate fi obligat în raportul juridic dedus judecății.

Mai mult decât atât, se

arată în considerentele sentinței atacate, potrivit Legii nr. 90/2008, A.N.P.S.

se subrogă în toate atribuțiile si responsabilitățile M.M.F.E.S. (în prezent M.M.F.P.S.),

preluând si personal din cadrul acestui minister.

Cu privire la fondul

cauzei.

Prin Ordinul nr. 236

din 12 octombrie 2009 al președintelui A.N.P.S., reclamantul a fost revocat din

funcția de director coordonator al D.M.P.S. Ialomița si s-a dispus încetarea

contractului de management încheiat cu acesta.

Arată prima instanță

că nu se poate reține că ordinul respectiv este nelegal pentru că emitentul actului

nu avea abilitatea legală de a emite acest ordin, deoarece în conformitate cu dispozițiile

Legii nr. 90/2008 de aprobare a O.U.G. nr. 116/2007, A.N.P.S. a preluat atribuțiile

M.M.F.P.S. in domeniul prestațiilor sociale si funcționarii care ocupau posturi

in legătură cu aceste atribuții; de altfel, și din carnetul de muncă al

reclamantului (fila 170 din dosar) reiese că din 1 noiembrie 2008 acesta a avut

raporturi de serviciu cu parata A.N.P.S., respectiv A.J.P.S. Ialomița.

De asemenea,

apreciază instanța de fond, nu se poate reține nelegalitatea ordinului

contestat pentru că ar fi fost încălcate dispozițiile art. 60 alin. (1) lit. a),

art. 61, art. 62, art. 63, art. 73-78 C. muncii, care nu își găsesc aplicarea

în cauză.

În opinia primei

instanțe, ordinul contestat este, însă, nelegal prin prisma constatării că

actul normativ în baza căruia a fost emis, respectiv O.U.G. nr. 105/2009 a fost

declarat neconstituțional prin Decizia nr. 1629/2009 a Curții Constituționale,

încetându-și, deci, efectele juridice și atrăgând nulitatea tuturor actelor

emise în baza acestuia; un alt motiv de nelegalitate a ordinului contestat

este, în accepțiunea instanței de fond, acela că nu conține motivele de fapt,

ceea împiedică instanța să cenzureze legalitatea și temeinicia actului.

Cu privire la cererea

reclamantului de a fi reintegrat în funcția de director executiv adjunct la A.J.P.S.

Ialomița, pe care o deținea înainte de intrarea în vigoare a O.U.G. nr. 37/2009,

prima instanță reține că este neîntemeiată față de faptul că în cauză nu a fost

contestată și legalitatea Ordinului nr. 837 din 25 mai 2009.

De asemenea,

apreciază prima instanță, nu se poate dispune reintegrarea reclamantului nici

pe funcția de director coordonator al D.M.P.S. Ialomița, pentru că o asemenea funcție

nu mai există.

Cu privire la capetele

de cerere privind acordarea de daune materiale și morale, instanța de fond a

reținut că acestea nu sunt întemeiate, reclamantul nefăcând dovada

prejudiciului suferit și a legăturii de cauzalitate între eventualul prejudiciu

și emiterea actului contestat.

Împotriva acestei sentințe,

considerând-o netemeinică și nelegală, au declarat recurs atât reclamantul, cât

și pârâta Agenția Națională pentru Prestații Sociale, în temeiul prevederilor art.

304 și art. 304

1

C. proc. civ.

În motivarea cererii sale

de recurs, reclamantul arată că sentința a fost pronunțată cu aplicarea greșită

legii, în sensul aprecierii greșite a instanței de judecată că ordinul

contestat a fost emis de autoritatea competentă și al refuzului de reintegrare

în funcție și de acordare a daunelor solicitate.

În motivarea cererii

de recurs, pârâta Agenția Națională pentru Prestații Sociale arată că în mod

netemeinic și nelegal instanța de fond a admis cererea de anulare a ordinului

contestat, ca urmare a constatării neconstituționalității actului normativ în

temeiul căruia a fost emis, fără a ține cont de faptul că legalitatea ordinului

trebuia verificată în raport cu legislația în vigoare la momentul emiterii

sale, și nu în raport de o împrejurare ivită ulterior acestui moment.

Susține recurenta-pârâtă

că, prin ordinul contestat, recurentul-reclamant a fost eliberat din funcția

publică de conducere în aplicarea art. IV din O.U.G. nr. 105/2009, desființarea

funcției respective producându-se, așadar, în temeiul legii; autoritatea

recurentă a fost, deci, obligată să procedeze în conformitate cu dispozițiile

imperative ale actului normativ respectiv, în vigoare la data emiterii

ordinului contestat.

Examinând cauza și

sentința atacată, în raport cu actele și lucrările dosarului, cu motivele

invocate de recurenți, precum și cu dispozițiile legale incidente în cauză,

inclusiv cele ale art. 304

1

C. proc. civ., Curtea constată că, pentru

aceleași considerente care vor fi arătate în continuare, recursul reclamantului

este nefondat iar recursul pârâtei este întemeiat.

Prin Ordinul nr. 837

din 25 mai 2009, emis de ministrul muncii, familiei și protecției sociale, recurentul-reclamant

a fost numit în funcția de director coordonator la Direcția de muncă și protecție socială Ialomița, în baza prevederilor O.U.G. nr. 37/2009,

care au fost declarate neconstituționale prin Decizia Curții Constituționale nr.

1257 din 7 octombrie 2009, definitivă și obligatorie conform art. 31 alin. (1)

din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții

Constituționale, republicată.

Prin ordinul

contestat în cauză, nr. 236 din 12 octombrie 2009, s-a dispus revocarea din

funcție a recurentului-reclamant și încetarea contractului de management

încheiat între părți.

Temeiul juridic al celui

de al doilea act administrativ, ordinul contestat în cauză, îl constituie, în

principal, prevederile O.U.G. nr. 105/2009.

Prin Decizia nr. 1629

din 3 decembrie 2009, Curtea Constituțională a declarat neconstituționale

dispozițiile art. I pct. 1-5 și 26, art. III, art. IV, art. V, art. VIII și

anexa nr. 1 din O.U.G. nr. 105/2009, arătând, în esență, că modalitatea de

reglementare a funcției publice, respectiv actul administrativ de numire,

reprezintă construcții juridice deficitare și confuze care ridică problema

statutului juridic al directorului coordonator și a naturii juridice a

contractului de management.

De asemenea, funcția

publică ocupată de recurentul-reclamant a fost înființată prin O.U.G. nr. 37/2009,

care a fost, și ea, declarată neconstituțională prin Decizia Curții

Constituționale nr. 1257 din 7 octombrie 2009.

Or, lipsirea de temei

constituțional a actelor normative primare are drept consecință încetarea

efectelor actelor subsecvente emise în baza acestora, astfel că ordinul de

numire a directorului coordonator este lipsit de efecte juridice, potrivit art.

147 alin. (1) din Constituția României, republicată.

De altfel în Decizia nr.

414/2010, Curtea Constituțională a reținut că, începând cu 28 februarie 2010

continuă să-și producă efectele juridice Legea nr. 188/1999, cu conținutul său

normativ de dinainte de modificările neconstituționale care i-au fost aduse

prin O.U.G. nr. 37/2009 și prin art. 1 pct. 1-5 și 26, art. III, art. V, art. VIII,

și anexa nr. 1 din O.U.G. nr. 105/2009.

Așadar, în raport cu

deciziile pronunțate de Curtea Constituțională referitor la aceste modificări

legislative, funcția de director coordonator se consideră a fi desființată,

instanța de fond în mod corect apreciind că reclamantul nu mai poate fi

reintegrat într-o astfel de funcție, a cărei existență a fost afectată de neconstituționalitatea

actului normativ prin care a fost înființată.

Cum situația de

neconstituționalitate ivită ca efect al Deciziei Curții Constituționale nr. 1257

din 7 octombrie 2009 poate produce, implicit, unele efecte asupra raporturilor

juridice născute anterior, Înalta Curte constată că atât ordinul de numire în

funcție a recurentului-reclamant, cât și cel prin care s-a dispus revocarea acestuia

din funcție și încetarea contractului de management încheiat între părți, în

baza O.U.G. nr. 37/2009, nu-și mai pot menține valabilitatea, fiind

emise/încheiate în temeiul unor acte normative declarate neconstituționale.

Într-adevăr, este

cert că neconstituționalitatea actului normativ în temeiul căruia recurenta-pârâtă

a emis ordinul de eliberare din funcție a recurentului-reclamant, adică O.U.G.

nr. 105/2009, a afectat legalitatea ordinului respectiv, însă acest lucru nu

poate justifica cererea recurentului-reclamant de reintegrare în funcția de

director coordonator, în condițiile în care ordinul de numire nu mai producea,

nici el, efecte juridice, ulterior constatării neconstituționalității actului

normativ în executarea căruia a fost emis, respectiv O.U.G. nr. 37/2009.

De asemenea, nu este

întemeiată nici cererea recurentului-reclamant de reintegrare în funcția

deținută anterior intrării în vigoare a O.U.G. nr.37/2009, în condițiile în

care, potrivit art. III alin. (2) din H.G. nr. 1384/2009, în vigoare la data

pronunțării sentinței atacate, „

Ca urmare a reorganizării

Agenției, prin reducerea de posturi și preluarea activității direcțiilor de

muncă și protecție socială desființate, încadrarea pe noile funcții și în

numărul maxim de posturi aprobat potrivit legii, cu stabilirea drepturilor

salariale aferente, se realizează în termen de maximum 60 de zile de la data

intrării în vigoare a prezentei hotărâri, potrivit prevederilor art. 6 alin. (4)

din Legea nr. 329/2009

”.

În ceea ce privește capătul de cerere referitor la acordarea

daunelor materiale și morale, se va reține că, în condițiile în care obiectul

principal al acțiunii s-a constatat a fi neîntemeiat, și acest capăt subsecvent

de cerere este, de asemenea, neîntemeiat, urmând soarta principalului.

Referitor la criticile recurentului-reclamant privind

celelalte motive de nelegalitate a ordinului contestat, invocate în acțiune și

reiterate în cererea de recurs, se va reține că analiza acestora nu se mai

impune, fiind de prisos în raport cu motivul ce

afectează valabilitatea actului, ca

urmare a declarării neconstituționalității actelor normative în temeiul cărora

acesta a fost emis.

Pentru considerentele arătate, constatând că soluția

instanței de fond este greșită, în ceea ce privește anularea

Ordinului nr. 236 din

12 octombrie 2009 emis de președintele Agenției Naționale pentru Prestații

Sociale, va fi admis recursul acestei pârâte și modificată, în parte, sentința

atacată, în sensul respingerii și acestui capăt de cerere, ca neîntemeiat.

Pentru

aceleași considerente, constatându-se că este nefondat, recursul reclamantului va

fi respins.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul

declarat reclamantul D.S. împotriva sentinței nr. 2934 din 16 iunie 2010 a Curții de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Admite recursul

declarat de pârâta Agenția Națională pentru Prestații Sociale împotriva aceleiași

sentințe.

Modifică,

în parte, sentința atacată, în sensul că respinge cererea reclamantului de

anulare a

Ordinului nr. 236 din 12

octombrie 2009 emis de președintele Agenției Naționale pentru Prestații Sociale,

ca neîntemeiată.

Menține

celelalte dispoziții ale sentinței atacate.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 20 aprilie 2011.