ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5346/2010

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin sentința nr. 1341 din 16 martie 2010, Curtea

de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a respins,

ca nefondată, acțiunea formulată de reclamantul D.G., în contradictoriu cu pârâtul

Ministerul Finanțelor Publice, prin care solicita anularea ordinului nr. 300 din

13 februarie 2009 emis de conducătorul autorității pârâte, reîncadrarea sa pe postul

pe care îl ocupa anterior emiterii actului contestat și obligarea pârâtului la plata

drepturilor salariale cuvenite, precum și a despăgubirilor pentru prejudiciul material

și moral suferit.

Pentru a pronunța această

sentință, instanța de fond a reținut, în esență, următoarele:

Prin Ordinul nr. 300 din

data de 13 februarie 2009 emis de către Ministrul Finanțelor Publice s-a dispus

încetarea raportului de serviciu al reclamantului începând cu data de 21

februarie 2009, temeiul de drept al ordinului constituindu-l art. 97 lit. a) și

art. 98 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcționarilor

publici, republicată, cu modificările și completările ulterioare.

În conformitate cu

art. 97 lit. a) din Legea nr. 188/1999 se prevede ca încetarea raporturilor de serviciu

ale funcționarilor publici are loc de drept și se face prin act administrativ al

persoanei care are competența legală de numire în funcția publică, iar potrivit

art. 98 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 188/1999 „raportul de serviciu încetează

de drept la data îndeplinirii cumulative a condițiilor de vârstă standard și a stagiului

minim de cotizare pentru pensionare sau, după caz, la data comunicării deciziei

de pensionare pentru limită de vârstă, pensionare anticipată, pensionare anticipată

parțială ori invaliditate a funcționarului public, potrivit legii”.

Pe de altă parte, se arată

în considerentele sentinței atacate, dispozițiile art. 41 alin. (5) din Legea

nr. 19/2000 privind sistemul public de pensii și alte drepturi de asigurări sociale,

cu modificările și completările ulterioare, stabilesc că „asigurații care îndeplinesc

condițiile prevăzute de prezenta lege pentru obținerea unei pensii pentru limită

de vârstă, cu excepția pensiei anticipate și a pensiei anticipate, își pot continua

activitatea numai cu acordul angajatorului.”

Reține prima instanță

că, din interpretarea coroborată a textelor legale anterior menționate, rezultă

că încetarea raporturilor de serviciu operează, în ipoteza inexistentei acordului

angajatorului, la data îndeplinirii cumulative a condițiilor de vârstă standard

și a stagiului minim de cotizare pentru pensionare.

În cauză, arată instanța

de fond, reclamantul a îndeplinit cumulativ condițiile de vârstă standard și stagiu

minim de cotizare pentru pensionare la data de 21 februarie 2009, astfel că, în

lipsa acordului angajatorului de a-și continua activitatea, ordinul de încetare

a raporturilor de serviciu de la momentul anterior menționat apare ca legal și temeinic.

Prima instanță nu a reținut

aplicabilitatea în speță a tezei a II-a a art. 89 lit. d) din Legea nr. 188/1999,

potrivit căreia raportul de serviciu încetează la data comunicării deciziei de pensionare

pentru limită de vârstă, pensionare anticipată, pensionare anticipată parțială ori

invaliditate a funcționarului public, potrivit legii, apreciind că textul de lege

are în vedere ipoteza în care funcționarul public a solicitat pensionarea.

În acest sens, instanța

de fond reține că dispozițiile art. 82 alin. (2) din Legea nr. 19/2000 stipulează

fără echivoc împrejurarea că cererea de pensionare se depune la casa teritorială

de pensii în raza căreia se află domiciliul asiguratului.

Or, se arată în considerentele

sentinței atacate, în speță, la momentul emiterii ordinului de încetare a raportului

de serviciu, reclamantul nu se adresase casei teritoriale de pensii cu o cerere

de pensionare, astfel că în mod judicios s-a constatat încetarea raporturilor de

serviciu la momentul îndeplinirii condițiilor de vârstă standard și a stagiului

minim de cotizare.

În realitate, reține instanța

de fond, reclamantul s-a adresat doar instituției pârâte la data de 21 ianuarie

2009 cu o cerere prin care solicita întocmirea documentației în vederea trimiterii

acesteia la casa de pensii, însă, evident, demersul său nu are semnificația îndeplinirii

obligației prevăzute la art. 82 alin. (2) din Legea nr. 19/2000, fie și în ipoteza

existentei unui mandat dat pârâtului în sensul depunerii cererii la instituția abilitată

a o soluționa; o astfel de concluzie se impune, de vreme ce raportul juridic de

drept administrativ născut ca urmare a emiterii ordinului de încetare a funcției

publice se analizează apelând la reglementarea legală specifică, incidența răspunderii

ce derivă din contractul de mandat fiind irelevantă în litigiul dedus judecății.

Din această perspectivă,

reține instanța de fond faptul că cererea reclamantului a fost înaintată Casei de

Pensii a Sectorului 2 București la data de 19 martie 2009, fiindu-i acordate drepturile

la pensie începând cu 21 februarie 2009, dată de la care a încetat și raportul de

serviciu, neputându-se reține existența vreunui prejudiciu în patrimoniul acestuia.

De asemenea, se arată

în considerentele sentinței atacate, contrar celor afirmate de către reclamant,

în speță nu sunt incidente nici dispozițiile generale ale art. 56 lit. d) din Legea

nr. 53/2003 - C. muncii, potrivit cărora, „Contractul individual de muncă încetează

de drept la data comunicării deciziei de pensionare pentru limită de vârstă, pensionare

anticipată, pensionare anticipată parțială sau pensionare pentru invaliditate a

salariatului, potrivit legii”, din moment ce acesta are calitatea de funcționar

public, fiindu-i aplicabilă reglementarea specială din art. 98 alin. (1) lit.

d) al Legii nr. 188/1999 privind Statutul funcționarilor publici.

Totodată, apreciază prima

instanță, nu poate fi reținută nulitatea ordinului atacat nici pe motivul că acesta

nu a fost emis în termenul de 5 zile de la intervenirea cazului de încetare de drept

a raportului de serviciu, conform art. 98 alin. (2) din Legea nr. 188/1999, nefiind

probată vreo vătămare a reclamantului prin faptul emiterii anterioare, de vreme

ce încetarea raportului de serviciu s-a dispus începând cu data îndeplinirii cumulative

a condițiilor de vârstă standard și a stagiului minim de cotizare.

Instanța de fond a apreciat

ca neîntemeiat și capătul de cerere accesoriu privind obligarea pârâtului la plata

despăgubirilor, reținând că, în speță, nu este întrunită cel puțin una din condițiile

răspunderii civile delictuale, respectiv fapta ilicită a pârâtului.

Împotriva sentinței civile

nr. 1341 din 16 martie 2010 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a

contencios administrativ și fiscal, a formulat recurs în termen legal reclamantul

D.G., prin care s-a solicitat admiterea căii extraordinare de atac și modificarea

în tot a sentinței atacate în sensul admiterii introductive de instanță așa cum

a fost formulată.

Reclamantul a învederat,

prin motivele de recurs, că în mod eronat prima instanță a reținut că la momentul

emiterii ordinului de încetare a raportului de serviciu recurentul nu se adresase

casei teritoriale de pensii cu o cerere de pensionare astfel că în mod judicios

s-a constatat încetarea raportului de serviciu la momentul îndeplinirii condițiilor

de vârstă standard și a stagiului minim de cotizare, în condițiile în care reclamantul

și-a îndeplinit, la data de 21 ianuarie 2009, obligația prevăzută de art. 81

alin. (2) din Legea nr. 19/2000, de depunere la Direcția generală resurse umane

și management din cadrul Ministerului Finanțelor Publice a adresei în temeiul căreia

autoritatea pârâtă trebuia să procedeze la întocmirea întregii documentații necesare

în vederea constituirii dosarului în vederea pensionării pentru limită de vârstă

și la transmiterea dosarului oficiului de pensii competent. Așa fiind, a precizat

recurentul că apare ca evident faptul că la data îndeplinirii cumulative a condițiilor

de vârstă standard și stagiu minim de cotizare pentru pensionare, respectiv la data

de 21 februarie 2009, se încadra în prevederile art. 98 alin. (1) lit. d) teza finală

din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcționarilor publici, astfel că ordinul

nr. 300 din 13 februarie 2009 prin care s-a dispus încetarea raportului de serviciu

al subsemnatului începând cu data de 21 februarie 2009 apare ca fiind un act administrativ

unilateral vătămător emis cu fraudarea dispozițiilor legale în materie.

A mai susținut reclamantul

că instanța de fond de asemenea în mod eronat a apreciat că nu poate fi reținută

nulitatea ordinului atacat nici pe motivul că acesta nu a fost emis în termenul

de 5 zile de la intervenirea cazului de încetare de drept a raportului de serviciu,

conform art. 98 alin. (2) din Legea nr. 188/1999, nefiind probată vreo vătămare

a reclamantului prin faptul emiterii anterioare, devreme ce încetarea raportului

de serviciu s-a dispus începând cu dala îndeplinirii cumulative a condițiilor de

vârstă standard și a stagiului minim de cotizare. Or, la data de 21 februarie 2009,

când erau îndeplinite cumulativ condițiile pentru pensionare pentru limită de vârstă,

reclamantul se afla în concediu medical (17 februarie 2009-16 martie 2009), fiind

astfel incidente prevederile ari. 36 din Legea nr. 188/1999, ceea ce înseamnă că

Ministerul de Finanțe nu ar fi putut emite acest ordin decât eventual în momentul

expirării concediului medical, respectiv la data de 29 februarie 2009. De aceea,

având în vedere acest lucru, precum și faptul că recurentul depusese cererea pentru

pensionare, încadrându-se astfel în prevederile art. 41 alin. (6) din Legea nr.

19/2000, respectiv angajatorul nu putea dispune încetarea raporturilor de serviciu

decât după primirea deciziei de admitere a cererii de pensionare, s-a considerat

că au fost lezate drepturile recurentului.

Recursul este nefondat.

Ordinul nr. 300 din data

de 13 februarie 2009 emis de Ministrul Finanțelor Publice, prin care s-a dispus

încetarea raporturilor de serviciu ale reclamantului D.G., controlor delegat superior

clasa I treapta 1 în cadrul Unității centrale de armonizare a sistemelor de management

financiar și control, începând cu data de 21 februarie 2009, prin pensionare pentru

limită de vârstă, este legal, fiind dat cu respectarea prevederilor art. 97

lit. a) și art. 98 alin. (1) lit. d) teza I din Legea nr. 188/1999 privind Statutul

funcționarilor publici, republicată, cu modificările și completările ulterioare,

precum și a dispozițiilor art. 41 alin. (5) din Legea nr. 19/2000 privind sistemul

public de pensii și alte drepturi de asigurări sociale, cu modificările și completările

aduse până la data emiterii actului administrativ contestat.

În mod întemeiat prima

instanță, prin sentința recurată, a respins ca neîntemeiată acțiunea reclamantului,

reținând în mod corect că din interpretarea coroborată a textelor legale mai sus

citate încetarea de drept a raporturilor de serviciu ale funcționarilor publici

opera, în ipoteza inexistenței acordului angajatorului, la data îndeplinirii cumulative

a condițiilor de vârstă standard și a stagiului minim de cotizare pentru pensionare.

Reclamantul a îndeplinit cumulativ condițiile de vârstă standard și stagiul minim

de cotizare pentru pensionare la data de 21 februarie 2009, astfel că în mod legal,

în lipsa acordului angajatorului de continuare a activității, Ministrul

Finanțelor Publice a dispus, prin ordinul nr. 300/2009, încetarea raporturilor de

serviciu ale recurentului, începând cu data respectivă. Nu erau incidente în cauză

dispozițiile tezei a II-a din textul art. 98 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 188/1999,

republicată, în forma în vigoare la data emiterii actului administrativ atacat pe

calea contenciosului administrativ, care stipula că raportul de serviciu al funcționarului

public înceta de drept „după caz, la data comunicării deciziei de pensionare pentru

limită de vârstă. pensionare anticipată, pensionare anticipată parțială ori invaliditate

a funcționarului public, potrivit legii”, fiind evident că această ipoteză devenea

aplicabilă, în mod subsidiar, numai în acele situații în care nu era întrunită prima

ipoteză vizată de teza I a textului art. 98 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 188/1999,

aceea a datei „îndeplinirii cumulative a condițiilor de vârstă standard și a stagiului

minim de cotizare pentru pensionare”.

Pe de altă parte, se reține

că împrejurarea invocată de reclamant, aceea că actul administrativ contestat nu

a fost emis în termenul de 5 zile de la intervenirea cazului de încetare de drept

a raportului de serviciu, prevăzut de art. 98 alin. (2) din Legea nr. 188/1999 privind

Statutul funcționarilor publici, republicată, nu este de natură a atrage sancțiunea

nulității, în lipsa dovedirii de către reclamant a producerii vreunei vătămări.

În fine, se constată,

cât privește motivul de recurs prin care s-a susținut că în raport de prevederile

art. 36 din Legea nr. 188/1999, republicată, pârâtul Ministerul Finanțelor Publice

nu putea emite actul administrativ decât în momentul expirării duratei concediului

medical, respectiv la data de 29 februarie 2009, că și acesta nu este întemeiat,

Ordinul nr. 300 al Ministrului Finanțelor Publice fiind emis anterior datei de 17

februarie 2009 când a fost eliberat certificatul de concediu medical.

În raport de cele mai

sus arătate, cum motivele de recurs formulate în cauză nu sunt întemeiate și hotărârea

atacată este legală și temeinică, se va dispune, în temeiul dispozițiilor art. 312

alin. (1) C. proc. civ., respingerea ca nefondat a recursului declarat de reclamantul

D.G. împotriva sentinței civile nr. 1341 din 16 martie 2010 a Curții de Apel București,

secția a VIII a de contencios administrativ și fiscal.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat

de reclamantul D.G. împotriva sentinței nr. 1341 din 16 martie 2010 a Curții de

Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 2 decembrie 2010.