ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 639/2010

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea formulată, reclamanta M.M. a solicitat în contradictoriu cu pârâții Consiliul Concurenței și Agenția Națională a Funcționarilor Publici obligarea pârâtului Consiliul Concurenței să emită un act administrativ prin care să răspundă cererii înregistrate sub nr. 6239/26 noiembrie 2007 în sensul continuării activității profesionale după împlinirea condițiilor de pensionare pentru limită de vârstă. În subsidiar, a solicitat ca în măsura în care se va constata că prin Ordinul nr. 112/28 martie 2008 pârâta a răspuns cererii sale, să se dispună suspendarea, anularea ordinului și reintegrarea în funcția de inspector de concurență superior din cadrul Consiliului Concurenței - Direcția de Cercetare-Sinteze.

Reclamanta a mai solicitat și obligarea pârâtului la plata unei despăgubiri egale cu salariile indexate, majorate, recalculate și cu celelalte drepturi de care a beneficiat. În motivarea acțiunii, reclamanta a arătat că la data de 26 noiembrie 2007 a adresat o cerere Președintelui Consiliului Concurenței, înregistrată sub nr. 6239, pentru obținerea acordului în vederea continuării activității profesionale și după împlinirea vârstei standard de pensionare, conform art. 41 alin. (5) din Legea nr. 19/2000, iar această cerere nu i-a fost soluționată. Prin Ordinul nr. 112/28 martie 2008 pârâtul a constatat încetarea de drept a raporturilor de serviciu începând cu data de 1 aprilie 2008. Reclamanta a apreciat că lipsa unui răspuns scris la cererea adresată reprezintă un refuz nejustificat de rezolvare a cererii sale astfel cum este definit de art. 2 alin. (2) din Legea nr. 554/2004.

S-a mai arătat că, a solicitat continuarea activității profesionale și nu a cerut pensionarea, iar pentru aceasta a obținut avizul favorabil al angajatorului, astfel că, pentru motivele arătate, ordinul contestat este nelegal și netemeinic. Pârâta Agenția Națională a Funcționarilor Publici a depus întâmpinare prin care a invocat excepția lipsei calității procesuale pasive. Pârâtul Consiliul Concurenței a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată și a depus documentația care a stat la baza actului contestat. La termenul de judecată din 15 octombrie 2008 instanța de fond a dispus conexarea cauzei ce a format obiectul dosarului 4976/2/2008 la prezenta cauză.

La același termen de judecată, reclamanta a renunțat la capătul de cerere privind suspendarea ordinului contestat. Prin Sentința nr. 3456 din 10 decembrie 2008 Curtea de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, a respins ca neîntemeiată acțiunea principală precum și conexă a reclamantei. Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut că, adresa cu nr. 1420277/2008 este emisă de o altă autoritate publică decât emitenta actului contestat, cu privire la această operațiune administrativă, asupra căreia urmează să se pronunțe instanța, pârâta Agenția Națională a Funcționarilor Publici are calitate procesuală în cauză. Pentru aceste considerente nu se poate aprecia că în speță, pârâtul a refuzat nejustificat să rezolve cererea reclamantei.

Împrejurarea că angajatorul nu și-a dat acordul și după data de 25 aprilie 2008, ca reclamanta să continue activitatea și după emiterea deciziei de pensionare, nu poate fi apreciată ca refuz nejustificat. În primul rând reclamanta avea vocația de a primi acordul să continue activitatea și nu un drept pentru a aprecia o vătămare într-un drept ori interes legitim. Pe de altă parte, angajatorul are un drept exclusiv să aprecieze în funcție de strategia și managementul resurselor umane dacă permite unor angajați ai săi să continue activitatea și după pensionare. Împotriva acestei hotărâri, reclamanta M.M. a declarat recurs, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

În motivarea cererii de recurs s-au invocat următoarele: 1) Instanța de fond a constatat în mod greșit că nu sunt incidente dispozițiile art. 2 alin. (2) teza II-a din Legea nr. 554/2004 reținând că pârâtul Consiliul Concurenței ar fi soluționat cererea recurentei din data de 26 noiembrie 2007, privind continuarea raporturilor sale de muncă cu angajatorul, după împlinirea vârstei standard de pensionare. Se arată că raționamentul instanței de fond este eronat câtă vreme pe de o parte califică propunerea de aprobare a cererii recurentei ca fiind un „acord” - act administrativ, iar pe de altă parte apreciază că acesta ar fi fost fără termen, deși în cuprinsul său se menționează expres că termenul pentru care ar urma să continue raporturile de muncă ale recurentei-reclamante cu angajatorul ar fi de cel puțin 8 - 10 luni.

2) Instanța de fond nu a analizat legalitatea ordinului contestat prin raportare la caracterul obligatoriu ori consultativ al avizului din Adresa Agenției Naționale a Funcționarilor Publici nr. 1420277/12 februarie 2008. Deși s-a reținut în mod corect calitatea procesuală pasivă a Agenției Naționale a Funcționarilor Publici, considerentele pentru care s-a respins această excepție sunt în mod evident greșite, câtă vreme instanța de fond nu s-a pronunțat cu privire la un element esențial al cauzei și anume legalitatea ordinului contestat prin raportare la adresa Agenției Naționale a Funcționarilor Publici nr. 1420277/12 februarie 2008. Instanța de fond în mod greșit nu a constatat că emiterea ordinului contestat a fost făcută împotriva deciziei inițiale a angajatorului fără nicio legătură cu necesitățile manageriale ale acestuia ci ținând seama doar de calitatea și autoritatea Agenției Naționale a Funcționarilor Publici care a interpretat forțat și unilateral prevederile Legii nr. 188/1999, neținând seama de C. muncii, Legea nr. 19/2000 și de principiul egalității în drepturi conform art. 16 1 din Constituția României.

3) Hotărârea instanței de fond este nelegală deoarece nu a stabilit data la care a încetat raportul de muncă al recurentei-reclamante cu Consiliul Concurenței. 4) În mod greșit, instanța de fond a reținut norma juridică care a fundamentat ordinul contestat și prin care s-a constatat în mod nelegal încetarea de drept a raporturilor de muncă ale recurentei. Deși a apreciat că în cauză ar fi aplicabile dispozițiile art. 98 alin. (1) din Legea nr. 188/1999, instanța de fond nu a observat că recurenta-reclamantă și-a continuat activitatea în cadrul Consiliului Concurenței după „atingerea limitei legale pentru pensionare”, fără ca această continuare a activității sale să fie echivalată cu începerea unor relații de serviciu după pensionare (respectiv după data de 25 noiembrie 2007) precum și faptul că nu a cumulat pensia cu veniturile salariale.

5) Instanța de fond a apreciat că în cauză nu sunt incidente dispozițiile C. muncii, nu a stabilit în mod legal care este regimul juridic aplicabil acestor raporturi de muncă. Intimatul-pârât Consiliul Concurenței a formulat întâmpinare la cererea de recurs, solicitând pentru motivele arătate respingerea recursului ca nefondat și menținerea Sentinței civile nr. 3456 din 10 decembrie 2008 ca temeinică și legală. Intimata-pârâtă Agenția Națională a Funcționarilor Publici a formulat, de asemenea întâmpinare, a invocat excepția lipsei calității procesuale pasive a Agenției Naționale a Funcționarilor Publici solicitând scoaterea acesteia din cauză, iar pe fondul cauzei menținerea hotărârii instanței de fond ca fiind temeinică și legală.

Referitor la excepția lipsei calității procesual pasive se arată că recurenta-reclamantă, în raport cu obiectul acțiunii, nu a justificat chemarea acestei instituții în judecată, deoarece între Agenția Națională a Funcționarilor Publici și Consiliul Concurenței nu există niciun raport juridic sau temei legal pentru a fi obligați să avizeze, să aprobe actele administrative emise de Președintele Consiliului Concurenței. La termenul din 9 februarie 2010 Înalta Curte a acordat cuvântul părților asupra excepției invocate privind lipsa calității procesuale pasive a Agenției Naționale a Funcționarilor Publici precum și pe fondul recursului.

În ceea ce privește excepția lipsei calității procesuale pasive a Agenției Naționale a Funcționarilor Publici se constată că nu s-ar putea pune în discuție scoaterea din cauză a acestei intimate în condițiile în care la instanța de fond, această excepție a fost unită cu fondul și soluționată la data judecății pe fond și datorită faptului că nu s-a formulat cerere de recurs în această privință de către Agenția Națională a Funcționarilor Publici. Prin urmare, excepția invocată nu poate fi analizată ca pe o veritabilă excepție ci va fi apreciată ca o apărare de fond în raport de cererea de recurs a recurentei-reclamante.

În ceea ce privește recursul recurentei-reclamante, Înalta Curte constată următoarele: 1. Primul motiv de recurs invocat de reclamantă este nefondat, întrucât nu pot fi analizate în mod independent cererea privind solicitarea reclamantei de continuare a activității după împlinirea vârstei standard de pensionare din 26 noiembrie 2007 și respectiv Ordinul nr. 112/28 martie 2008 emis de Președintele Consiliului Concurenței prin care s-a constatat încetarea de drept a raporturilor de serviciu ale reclamantei în conformitate cu art. 98 alin. (1) lit. d) teza I din Legea nr. 188/1999 adică la împlinirea vârstei standard de pensionare și stagiul minim de cotizare.

Este exagerat a considera că reclamanta-recurentă nu a înțeles care este răspunsul autorității intimate Consiliul Concurenței în privința cererii sale de continuare a activității după împlinirea vârstei standard când prin ordinul contestat se precizează tocmai în considerarea îndeplinirii cumulative a condițiilor de vârsta standard și a stagiului minim de cotizare pentru pensie, încetarea de drept a raporturilor de serviciu. Chiar în plângerea prealabilă, recurenta-reclamantă arată că directorul Direcției Cercetare-Sinteze în cadrul căreia aceasta își desfășoară activitatea a propus aprobarea cererii sale iar Președintele Consiliului Concurenței și-a exprimat verbal acordul de principiu, ceea ce arată că de fapt aceasta era în cunoștință de cauză în ceea ce privește demersurile pentru soluționarea cererii sale.

Și despre demersurile făcute de intimat la Agenția Națională a Funcționarilor Publici a avut cunoștință recurenta, în plângerea prealabilă aceasta se referă la caracterul pur consultativ și nu obligatoriu al adresei Agenției Naționale a Funcționarilor Publici nr. 1420277/12 februarie 2008. Prin urmare, așa cum a reținut și instanța de fond se apreciază că prin ordinul contestat s-a răspuns implicit cererii recurentei - cele două situații excluzându-se una pe alta.

Al doilea motiv de recurs nu poate fi reținut deoarece instanța de fond a analizat legalitatea ordinului contestat în raport de prevederile legale la care acesta face referire precum și de adresa Agenției Naționale a Funcționarilor Publici nr. 1420277/12 februarie 2008. Faptul că instanța de fond nu a precizat dacă această adresă are sau nu caracter obligatoriu nu are relevanță atâta vreme cât adresa se referă la dispozițiile art. 98 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 188/1999 privind încetarea de drept a raportului de serviciu al funcționarului public - situație pe care a analizat-o instanța fondului. Aceste dispoziții legale privind „încetarea de drept” a raporturilor de serviciu reprezintă norme imperative care trebuie aplicate de persoana care are competența legală de numire în funcția publică conform cu prevederile art. 98 alin. (2) din Legea nr. 188/1999.

Agenția Națională a Funcționarilor Publici, în calitatea ei de autoritate de gestiune la nivel național în materia funcției publice și funcționarilor publici, acordă asistență de specialitate și coordonează compartimentele de resurse umane din cadrul autorităților și instituțiilor publice. De asemenea, un rol important revine Agenției în realizarea monitorizării și controlului modului în care se aplică legislația privind funcția publică și funcționarii publici în cadrul autorităților și instituțiilor publice. În exercitarea acestor atribuții Agenția poate fi sesizată de orice persoană interesată iar în baza cercetărilor întreprinse, Agenția emite o recomandare către autoritatea sau instituția publică respectivă cu privire la modul de soluționare a situației cu care a fost sesizată (art. 22 din Legea nr. 188/1999, republicată, raportat la art. 3, 4, 7 din H.G.

nr. 1000/2006). Faptul că autoritatea publică consideră că Agenția nu ar putea să ofere o asistență de specialitate greșită compartimentelor de resurse umane și prin urmare își însușește soluția propusă de aceasta, nu-i schimbă caracterul de recomandare, pur consultativ al adresei invocate. Se constată de asemenea că, instanța de fond nu avea a se pronunța în mod expres asupra datei încetării raportului de muncă al recurentei-reclamante (motivul 3 de recurs), obiectul acțiunilor conexe fiind anularea Ordinului nr. 112/28 martie 2008 emis de Președintele Consiliului Concurenței, reintegrarea contestatoarei în funcția deținută anterior precum și plata salariilor aferente de la data intrării în vigoare a ordinului și până la reintegrarea efectivă.

Referitor la cel de-al patrulea motiv de recurs, Înalta Curte reține că instanța de fond a analizat legalitatea ordinului contestat prin prisma normelor legale invocate în conținutul acestuia și anume prevederile art. 98 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 188/1999 republicată. Potrivit art. 98 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 188/1999, raportul de serviciu încetează de drept la data îndeplinirii cumulative a condițiilor de vârstă standard și a stagiului minim de cotizare pentru pensionare sau după caz, la data comunicării deciziei de pensionare pentru limită de vârstă a funcționarului public. În conformitate cu art. 98 alin. (2) din Legea nr. 188/1999 „Constatarea cazului de încetare de drept a raportului de serviciu se face în termen de 5 zile lucrătoare de la intervenirea lui, prin act administrativ”.

Criticile recurentei privind aplicarea dispozițiilor mai sus arătate sunt nefondate, deoarece sunt prezentate în mod trunchiat. Încearcă recurenta să arate că nu se încadra în niciuna din variantele propuse de art. 98 alin. (1) lit. d) - susține astfel că data îndeplinirii cumulative a condițiilor de vârstă standard și stagiu minim de cotizare era împlinită la data de 25 noiembrie 2007 - ori recurenta însăși a indus în eroare autoritatea intimată când prin cererea sa privind aprobarea continuării activității, a precizat că la data de 1 ianuarie 2008 îndeplinește cumulativ condițiile de pensionare pentru limită de vârstă.

La fel, data comunicării deciziei de pensionare pentru limită de vârstă este 21 august 2008 - iar data încetării de drept a raporturilor de serviciu potrivit ordinului contestat este 1 aprilie 2008 - și deci a considerat recurenta că încetarea raportului de muncă a avut loc nu în temeiul legii ci la data de 1 aprilie 2008. Înalta Curte constată că în speță, recurentei îi sunt aplicabile dispozițiile art. 98 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 188/1999. În urma cererii reclamantei-recurente din 26 noiembrie 2007 privind solicitarea aprobării continuării activității și după 1 ianuarie 2008 - când aceasta considera că îndeplinește cumulativ condițiile de pensionare și având acordul de principiu al șefului Direcției Cercetare-Sinteze în cadrul căreia aceasta își desfășura activitatea, recurenta și-a continuat activitatea și după data stabilită ca fiind în mod legal data îndeplinirii condițiilor cumulative.

În acest interval de timp, conducătorul autorității a cerut un punct de vedere la Agenția Națională a Funcționarilor Publici privind activitatea mai multor funcționari aflați în aceeași situație ca cea a reclamantei. După ce a primit mai multe răspunsuri și calificări, a fost emis Ordinul nr. 112/28 martie 2008 - acesta concretizând lipsa acordului Președintelui Consiliului Concurenței pentru continuarea activității recurentei. De remarcat că recurenta-reclamantă se află într-o situație similară funcționarului public care deși îndeplinește condițiile prevăzute de lege nu depune diligențele necesare întocmirii dosarului de pensionare, dându-se posibilitatea conducătorului autorității să-și exprime acordul asupra oportunității mențiunii sale în activitate.

Împrejurarea că în ordinul contestat, s-a constatat încetarea de drept a raporturilor de serviciu ale recurentei-reclamante începând cu data de 1 aprilie 2008, nu încalcă prevederile art. 98 alin. (2) din Legea nr. 188/1998 - termenul de 5 zile nefiind unul imperativ. În speță nu se pune problema desfacerii contractului de muncă al recurentei-reclamante, înainte de data comunicării deciziei și aplicarea C. muncii, întrucât pe de o parte nu a existat un contract de muncă al reclamantei, raporturile sale de serviciu au continuat tacit până la finalizarea procedurii privind aprobarea cererii de continuare a activității care a fost respinsă prin emiterea Ordinului nr. 112/2008; pe de altă parte s-a menționat în ordin că s-a avut în vedere îndeplinirea cumulativă a condițiilor de vârstă standard și a stagiului minim de cotizare și nicidecum varianta - privind data comunicării deciziei de pensionare.

Nu se poate considera că Ordinul nr. 112/2008 reprezintă o aplicare a dispozițiilor art. 61 lit. e) C. muncii - întrucât în cauză s-a constatat intervenirea situației îndeplinirii condițiilor cumulative pentru pensionare și încetarea de drept a raporturilor de serviciu - nu a vreunui contract de muncă, așa cum rezultă și din carnetul de muncă al recurentei. Față de cele arătate mai sus, constatând că instanța de fond a pronunțat o sentință legală și temeinică, în conformitate cu art. 312 alin. (1) C. proc. civ. se va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de M.M., împotriva Sentinței civile nr. 3456 din 10 decembrie 2008 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 9 februarie 2010.