ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3184/2009

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin sentința civilă nr. 229

din 3 noiembrie 2008 a Curții de Apel Ploiești, secția contencios administrativ

și fiscal, a fost respinsă, ca neîntemeiată, cererea reclamantului C.E.M.,

formulată în contradictoriu cu M.C.C., având ca obiect anularea Ordinului nr. 99/2008

emis de pârât și repunerea sa imediată în funcția de director executiv al D.C.C.

p.

a județului Buzău.

Pentru a hotărî astfel,

instanța a reținut în fapt: că reclamantul, cercetător științific gr. I, își

desfășoară activitatea de bază la M.J. Buzău într-un raport de muncă întemeiat

pe dispozițiile Legii nr. 128/1997; că la 1 martie 2006 a fost numit, prin cumul de funcții, director executiv la D.C.C.P. Buzău; că, prin ordinul

atacat, s-a constatat încetarea de drept a raportului de serviciu, în temeiul

Legii nr. 188/1999.

În drept, instanța a reținut

că ordinul atacat este legal, având în vedere dispozițiile art. 98 alin. (1) lit.

d) din Legea nr. 188/1999 și pe cele ale art. 41 alin. (2), (3) și (5) din

Legea nr. 19/2000, întrucât reclamantul îndeplinea, cumulativ, condițiile de

pensionare: vârsta standard și stagiul minim de cotizare.

A considerat instanța că, în

luarea măsurii, nu are nicio relevanță dacă reclamantul a făcut sau nu

demersuri pentru a fi pensionat.

A apreciat instanța că e

lipsită de relevanță și situația că reclamantul își continuă activitatea de

bază, întrucât acel raport e întemeiat pe Lega nr. 128/1997 și întrucât are

acordul angajatorului, acesta nefiind însă valabil pentru funcția publică de

conducere exercitată în baza altei legi și pentru a cărei menținere pârâtul nu

și-a dat acordul.

Împotriva acestei sentințe a

declarat în termen recursul de față reclamantul, cererea fiind legal timbrată.

În motivarea cererii,

recurentul susține:

- Că instanța a reținut, în

mod greșit, că reclamantul nu ar fi avut acordul angajatorului pentru a rămâne

în funcție (art. 304 pct. 7 C. proc. civ.).

Arată recurentul că, în

realitate, există o aprobare a M.C.C., la cererea lui din 18 octombrie 2007,

exprimată public, oral și cu martori de către ministrul culturii la 11

noiembrie 2007, în comuna Cătina din județul Buzău, la ceremonia de resfințire

a bisericii din satul Valea Cătinii.

Susține recurentul că, și

dacă s-ar trece peste această situație de fapt, cererea sa de menținere în funcție

a fost înregistrată la minister, iar dacă nu a primit un răspuns negativ în

termen de 30 de zile, cererea trebuie considerată aprobată, conform

dispozițiilor Legii nr. 233/2003.

Arată recurentul, ca

argument suplimentar, că afirmația pârâtului din întâmpinare privind

îndeplinirea condițiilor de pensionare de către reclamant, încă de la 1 aprilie

2006, e contrazisă, ca relevanță juridică, de faptul că la 1 martie 2006 el a

fost numit în funcția publică de director executiv.

- Că instanța a făcut aplicarea

greșită a legii (art. 304 pct. 9 C. proc. civ.), întrucât nu a ținut cont că a

existat acordul angajatorului, dovedit prin înscrisul depus la dosar și prin

precizările pe care le-a făcut în legătură cu el, fiind îndeplinită condiția

prevăzută de art. 41 alin. (5) din Legea nr. 19/2000.

- Că sentința pronunțată

încalcă un drept câștigat al reclamantului, acela de a-și continua activitatea

în funcția de director executiv pe care a ocupat-o prin concurs.

Consideră recurentul că nu

s-a ținut seama de dispozițiile art. 117 din Legea nr. 188/1999, iar

dispozițiile legale în baza cărora i-a fost aprobată continuarea activității în

funcția de cercetător științific la M.J. nu contravin dispozițiilor legale

aplicabile în speță, ci le completează.

- Că sentința a consemnat în

mod greșit că pârâtul ar fi depus documentația care a stat la baza emiterii

ordinului, în realitate fiind menționate actele depuse de reclamant la dosar,

situație care dovedește netemeinicia soluției pronunțate.

Recursul nu se fondează.

304 pct. 7 C. proc. civ., modificarea unei sentințe se poate cere când

hotărârea nu cuprinde motivele pe care se sprijină sau când cuprinde motive

contradictorii ori străine de natura pricinii.

Hotărârea atacată este

motivată în fapt și în drept și conține toate elementele prevăzute de

dispozițiile art. 261 alin. (1) pct. 1 – pct. 8.

Instanța a reținut în mod

corect situația de fapt că pârâtul nu și-a dat acordatul pentru continuarea

activității reclamantului, pe baza poziției sale exprimate în proces prin

întâmpinare, dar și având în vedere adresa nr. 301 din 16 aprilie 2008. Or,

acest din urmă înscris este răspunsul reclamantului la solicitarea ministerului

(adresa nr. 2447 din 14 aprilie 2008) ca el să se pensioneze și să comunice

acest lucru.

Așadar, instanța a dedus în

mod corect că nu exista în cauză acordul ministerului ca reclamantul să-și

continue activitatea ca director executiv.

De altfel, împrejurările de

fapt descrise de recurent, privind acordul verbal al ministrului nu au nicio

relevanță juridică, de vreme ce există un ordin scris, al aceluiași ministru,

care dispune încetarea raporturilor de serviciu.

Nu se poate reține în speță

nici incidența Legii nr. 233/2003, întrucât dispozițiile acesteia nu se aplică

în materia executării și încetării raporturilor de serviciu, supuse legii

speciale a funcționarului public, Legea nr. 188/1999.

cererii dedus judecății este legalitatea unui ordin prin care se constată

încetarea de drept a unor raporturi de serviciu.

Ca urmare, existența însăși

a ordinului, semnat de ministru, așadar de persoana competentă conform legii,

face inutilă orice discuție cu privire la „acordul angajatorului”.

În speță e relevant că

ordinul de încetare a fost emis de persoana cu atribuții legale și că actul se

întemeiază pe lege: Legea nr. 188/1999 cu raportare la art. 41 din Legea nr. 19/2000.

juridic al recurentului cu Muzeul Județean, în calitatea sa de cercetător

științific, nu are nicio legătură cu raportul de serviciu existent în baza

Legii nr. 188/1999. Ca urmare, acordul dat de conducerea muzeului pentru

continuarea activității, nu are nicio valoare juridică pentru continuarea

raportului de serviciu ca director executiv, nefiind incidente dispozițiile art.

117 din Legea nr. 188/1999.

documentația care a stat la baza emiterii ordinului, cu adresa nr. 1191 din 29

octombrie 2008, înregistrată la Curtea de Apel Ploiești la 3 noiembrie 2008.

Sunt aceleași acte pe care

le-a depus și reclamantul, iar instanța le-a analizat, făcând, pe baza lor, o

corectă evaluare a situației de fapt, astfel încât nici ultima critică din

recurs nu este fondată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat

de reclamantul C.E.M. împotriva sentinței civile nr. 229 din 3 noiembrie 2008 a

Curții de Apel Ploiești, secția comercială și de contencios administrativ și

fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 9 iunie 2009.