ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3246/2010

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3246/2010 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2010)

Asupra recursului de

față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Curtea de Apel Ploiești, secția de contencios

administrativ și fiscal, prin sentința nr. 208 din 9 noiembrie 2009, a admis

acțiunea formulată de reclamantul R.D. în contradictoriu cu pârâții M.T.S. și

Direcția pentru Sport a județului Buzău, a anulat ordinul din 23 aprilie 2009

emis de M.T.S., a dispus reintegrarea reclamantului în funcția deținută

anterior emiterii ordinului anterior arătat, respectiv aceea de director

executiv - consilier clasa I al Direcției pentru Sport a județului Buzău - și a

obligat pârâții la plata către reclamant a drepturilor salariale, inclusiv a

sporurile salariale cuvenite, pe perioada cuprinsă între data eliberării sale

din funcție și până la data reintegrării efective.

Pentru a pronunța o

asemenea soluție, prima instanță a reținut următoarele:

Prin ordinul

contestat în cauză, reclamantul a fost eliberat din funcția publică de

conducere de director executiv, consilier clasa I al Direcției pentru Sport a

județului Buzău.

În preambulul acestui

act administrativ s-a precizat că acesta a fost emis în aplicarea dispozițiilor

O.U.G. nr. 37/2009 privind unele măsuri de îmbunătățire a activității

administrației publice locale.

Prin Decizia nr. 1257

din 7 octombrie 2009, O.U.G. nr. 37/2009 a fost declarată neconstituțională, pe

considerentul că au fost eludate prevederile art. 115 alin. 6 din Legea

fundamentală, urmare a faptului că Guvernul a intervenit într-un domeniu pentru

care nu avea competența materială.

Ca atare, prima

instanță a apreciat că actul administrativ atacat în speță este nelegal,

întrucât a fost emis în aplicarea unor dispoziții legale declarate

constituționale.

Împotriva acestei

sentințe a declarat recurs pârâtul M.T.S., care a solicitat modificarea sa, în

sensul respingerii acțiunii ca neîntemeiată.

În motivarea căii de

atac, recurentul a formulat următoarele critici de nelegalitate cu privire la

hotărârea atacată:

1) Ordinul din 23

aprilie 2009 emis de M.T.S. nu încalcă dispozițiile art. 27 din Legea nr. 188/1999,

întrucât rațiunile pentru care s-a dispus desființarea posturilor în cauză nu

au nicio legătură cu vreo motivație de ordin politic; măsura în cauză a fost

determinată de necesitatea asigurării unui cadru juridic care să confere

flexibilitatea necesară unui management performant cu costuri reduse.

2) Admiterea

obiecției de neconstituționalitate a Legii de aprobare a O.U.G. nr. 37/2009 nu

are nicio relevanță juridică.

La data de 6

octombrie 2009, a fost publicată O.U.G. nr. 105/2009 privind unele măsuri în

domeniul funcției publice, precum și pentru întărirea capacității manageriale

la nivelul serviciilor publice deconcentrate ale ministerelor și ale celorlalte

organe ale administrației publice centrale din unitățile administrativ - teritoriale

și ale altor servicii publice, precum și pentru reglementarea unor măsuri

privind cabinetul demnitarului din administrația publică centrală și locală,

cancelaria prefectului și cabinetul alesului local.

Potrivit art. 14 alin.

(1) din O.U.G. nr. 105/2009, pe data intrării în vigoare a acestei ordonanțe,

O.U.G. nr. 37/2009 se abrogă.

În cuprinsul noii

ordonanțe, au fost preluate, la art. 4, dispozițiile privind desființarea

posturilor de conducere ale serviciilor publice descentralizate ale

ministerelor și ale celorlalte organe ale administrației publice centrale.

Recurenta a

concluzionat în sensul că temeiurile juridice ale ordinului contestat în cauză

subzistă și în continuare, întrucât la baza emiterii acestuia au stat

prevederile art. 3 alin. (1) din O.U.G. nr. 37/2009, preluate în cuprinsul

O.U.G. nr. 105/2009, precum și cele ale art. 99 lit. c) și art. 99 alin. (1) lit.

b) din Legea nr. 188/1999.

3) Ordinul contestat

în cauză expune în mod corespunzător situația de fapt care a stat la baza

emiterii sale.

Recurentul a depus o

cerere precizatoare (filele24 - 26 dosar), în care a arătat că, în urma

adoptării O.U.G. nr. 115/2009, M.T.S. a fost desființat, iar activitatea sa a

fost preluată de M.E.C.T.S.

La termenul de

judecată din data de 12 martie 2010, Înalta Curte a dispus introducerea în

cauză a A.N.S.T., în calitate de recurent, având în vedere reorganizarea

dispusă prin O.U.G. nr. 141/2010.

Intimata Direcția

pentru Sport a județului Buzău a formulat concluzii scrise în care a solicitat

admiterea recursului (filele 37 - 40 dosar).

Înalta Curte, în

raport de împuternicirile avocațiale aflate la filele 32 și 42 dosar recurs, va

respinge excepția lipsei calității de reprezentant al A.N.S.T.

Analizând sentința

atacată, în raport cu criticile formulate, cât și din oficiu, în baza art. 304

1

C. proc. civ., Înalta Curte apreciază că recursul este nefondat pentru

considerentele care vor fi expuse în continuare.

Instanța de control

judiciar constată că în speță nu sunt întrunite cerințele impuse de art. 304

sau art. 304

1

C. proc. civ., în vederea casării sau modificării

hotărârii: prima instanță a reținut corect situația de fapt, în raport de

materialul probator administrat în cauză, și a realizat o încadrare juridică

adecvată.

Astfel, prin Ordinul

din 23 aprilie 2009 emis de M.T.S., intimatul - reclamant, după un preaviz de

30 de zile calendaristice, a fost eliberat din funcția publică de conducere de

director executiv - consilier clasa I, grad profesional superior, treapta de

salarizare 1 - la Direcția pentru Sport a județului Buzău

Temeiul juridic al

acestei măsuri administrative l-a constituit art. 3 alin. (1) din O.U.G. nr. 37/2009

privind unele măsuri de îmbunătățire a activității administrației publice

locale, art. 97 lit. c) și art. 99 alin. (1) lit. b), alin. (3) și (7) din

Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcționarilor publici, republicată.

Înalta Curte

apreciază că pentru argumentarea soluției adoptate în legătură cu problema de

drept dedusă judecății se impune prezentarea unor scurte considerații cu

privire la excepția de neconstituționalitate și efectele acesteia.

Controlul

de constituționalitate exercitat pe calea excepției de neconstituționalitate

este un control de conformitate și conformare a legii sau ordonanțelor

guvernamentale cu dispozițiile Constituției, în cadrul căruia prevalează

garantarea drepturilor și libertăților cetățenești.

Potrivit art.

147 alin. (1) din Constituție, dispozițiile din legile și ordonanțele în

vigoare, precum și cele din regulamente, constatate ca fiind neconstituționale,

își încetează efectele juridice la 45 de zile de la publicarea deciziei Curții

Constituționale dacă, în acest interval, Parlamentul sau Guvernul, după caz, nu

pun de acord prevederile neconstituționale cu dispozițiile Constituției; pe

durata acestui termen, dispozițiile constatate ca fiind neconstituționale sunt

suspendate de drept.

Conform alin.

(4) din art. aflat în discuție, deciziile Curții Constituționale se publică în M.

Of. al României; de la data publicării, deciziile sunt general obligatorii și

au putere numai pentru viitor.

Ca atare,

deciziile Curții Constituționale privind admiterea unei excepții de

neconstituționalitate sunt de imediată aplicare, cu consecința înlăturării

normei declarate neconstituționale din sistemul normativ.

Cu alte

cuvinte, în situația în care soluția Curții Constituționale nu ar avea aplicare

directă și imediată, întreaga procedură de control a constituționalității

legilor și ordonanțelor ar fi lipsită de finalitate.

Pe acest

aspect, poate fi amintită și Decizia Curții Constituționale nr. 186/1999 în care

s-a statuat că instanțele judecătorești trebuie să facă aplicarea directă a

dispozițiilor constituționale relevante, în sensul de a înlătura prevederile

neconstituționale, dacă legiuitorul nu a procedat la modificarea sau abrogarea

acestora.

Plenul

Curții Constituționale, în temeiul art. 146 lit. a) din Constituție și art. 15

și urm. din Legea nr. 47/1992, a exercitat controlul de constituționale a

priori asupra legii de aprobare a O.U.G. nr. 37/2009 și, totodată, asupra

ordonanței respective, care constituie conținutul normativ al legii.

Prin Decizia

nr. 1257 din 7 octombrie 2009, instanța constituțională a declarat

neconstituțională Legea de aprobare a O.U.G. nr. 37/2009, iar din analiza

considerentelor deciziei rezultă că viciul neconstituționalității afectează însuși

actul normativ aprobat prin această lege.

De

asemenea, prin Decizia nr. 1629 din 3 decembrie 2009, instanța constituțională

a declarat neconstituțională și O.U.G. nr. 105/2009.

În

considerentele deciziilor anterior enunțate, Curtea Constituțională a arătat,

în esență, că modalitatea de reglementare a funcției publice, respectiv „actul

administrativ” de numire reprezintă construcții juridice deficitare și confuze

care ridică problema statutului juridic al directorului coordonator și a naturii

juridice a contractului de management.

În plus,

instanța constituțională a precizat că, prin adoptarea O.U.G.nr. 37/2009, au fost

încălcate prevederile art. 15 din Constituție, statutul juridic al funcției

publice de conducere, reglementat prin Legea nr. 188/1999, întrucât Guvernul a

intervenit într-un domeniu pentru care nu avea competență materială.

Potrivit art.

9 alin. (1) și (5) din Legea nr. 554/2004, modificată, persoana vătămată într-un

drept al său ori într-un interes legitim prin ordonanțe sau dispoziții din

ordonanțe poate introduce acțiune la instanța de contencios administrativ,

acțiune care poate avea ca obiect acordarea de despăgubiri pentru prejudiciile

cauzate prin aceste ordonanțe, anularea actelor administrative emise în baza

acestora, precum și, după caz, obligarea unei autorități publice la emiterea

unui act administrativ sau la realizarea unei operațiuni administrative.

Același

text de lege reglementează, în alin. (4), situația acțiunilor formulate de o

persoană vătămată, în cazul în care s-a declarat neconstituțională ordonanța

prin admiterea unei excepții într-o altă cauză.

Din

analiza acestor dispoziții legale, Înalta Curte constată că legiuitorul a

prevăzut faptul că, în ipoteza admiterii excepției de neconstituționalitate a

ordonanței într-o altă cauză, efectele se produc, de la data admiterii

excepției, și în cauze similare, care au ca temei juridic aceleași prevederi

declarate neconstituționale.

În speța

de față, intimatul - reclamant a solicitat anularea ordinului de eliberare din

funcție.

După cum

s-a relevat anterior, această măsură a avut la bază aplicarea prevederilor

O.U.G. nr. 37/2009 care a fost declarată neconstituțională, prin Decizia nr. 1257

din 7 octombrie 2009.

Ca atare,

în temeiul art. 9 alin. (4) din Legea contenciosului administrativ, efectele

acestei decizii a instanței constituționale se extind și asupra celorlalte

cauze având ca obiect anularea actelor administrative emise în temeiul O.U.G. nr.

37/2009.

În altă

ordine de idei, Înalta Curte reține că eliberarea intimatului - reclamant din

funcția publică pe care o deținea, în alte situații decât cele reglementate de

Legea nr. 188/1999, reprezintă un act nelegal, de natură a afecta în mod

evident securitatea raporturilor de funcție, care se circumscrie noțiunii de securitate

socială, protejată prin Convenția Europeană a Drepturilor Omului și actele

comunitare, precum și prin alte tratate internaționale la care România este

parte și a căror îndeplinire este obligată să o asigure, potrivit art. 11 și art.

20 din Constituția României.

Nici

critica recurentului referitoare la ultraactivitatea O.U.G.nr. 37/2009 este

nefondată.

Pe acest

aspect, Înalta Curte reține că legea de aprobare a acestei ordonanțe a fost

constatată ca neconstituțională, prin Decizia nr. 1257/2009, iar analiza de

neconstituționalitate a avut în vedere atât legea de aprobare cât și însăși O.U.,

întrucât Parlamentul nu a adoptat legea, ci a aprobat ordonanța de urgență, corpul

legii fiind reprezentat de înseși dispozițiile ordonanței.

Înalta

Curte arată că actul și măsura adoptată în baza acestei ordonanțe sunt afectate

de viciul de neconstituționalitate al ordonanței și, în consecință, corect au

fost anulate de instanța de fond.

Pentru considerentele

anterior arătate, Înalta Curte, în temeiul art. 312 alin. (1) teza a II-a C.

proc. civ., coroborat cu art. 20 și 28 din Legea nr. 554/2004, modificată, va

respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge excepția

lipsei calității de reprezentant al A.N.S.T., ca neîntemeiată.

Respinge recursul

declarat de A.N.S.T. împotriva sentinței nr. 208 din 9 noiembrie 2009 a Curții de Apel Ploiești, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, ca

nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 18 iunie 2010.