ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 598/2015

Obiectul acțiunii și procedura derulată în primă instanță; Prin cererea înregistrată inițial pe rolul Tribunalului București, secția a IX-a de contencios administrativ și fiscal, sub nr. x/3/2011, reclamantul A. a chemat în judecată pe pârâtul B., solicitând ca prin sentința ce se va pronunța să se dispună obligarea acestuia la recunoașterea dreptului său de a fi trecut în rezervă și de a beneficia de pensie anticipată parțială, în conformitate cu art. 85 din Legea nr. 80/1995, coroborat cu art. 14 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 164/2001, precum și obligarea intimatului la plata sumei de 6000 lei cu titlu de despăgubiri pentru nesoluționarea în termen a cererii înregistrate din 2010, cu cheltuieli de judecată. În motivarea cererii, reclamantul a relatat că are o vechime de peste 20 de ani în serviciul militar, iar la începutul lunii mai 2010 a suferit un accident în urma căruia a fost internat la Spitalul Militar Central din București, în perioada 31 mai 2010 - 10 iunie 2010. În urma diagnosticului stabilit la externare, Comisia de Expertiză Medico - Militară de pe lângă acest spital a emis Decizia medicală nr. A/2291/17 din 10 iunie 2010, fiind declarat „apt limitat” pentru desfășurarea serviciului. Prin cererea înregistrată sub nr. 1408 din 11 iunie 2010, a solicitat trecerea în rezervă și acordarea pensiei de serviciu anticipate parțiale, anexând certificatul medical și scrisoarea medicală înmânate la externare, dar prin răspunsul din 05 august 2010 a fost informat asupra refuzului de a i se soluționa favorabil trecerea în rezervă. În justificarea refuzului, pârâtul a invocat faptul că cererea nu a fost însoțită de decizia medicală și, ulterior datei intrării în vigoare a Legii nr. 118/2010, nu mai poate beneficia de pensie anticipată parțială. A învederat reclamantul că cererea sa nu a fost însoțită de decizia medicală întrucât nu i-a fost înmânată, fiind reținută în original, în vederea transmiterii acesteia prin mijloacele B., de la Spitalul Militar Central, la unitatea militară unde era angajat, astfel că refuzul se întemeiază pe culpa proprie a pârâtului, având în vedere circuitul intern al ministerului și tergiversarea soluționării cererii până la schimbarea legii. 1.1 Prin încheierea din 01 aprilie 2011, Tribunalul București, secția de contencios administrativ și fiscal, a dispus declinarea competenței funcționale a cauzei în favoarea Tribunalului București, secția a VIII-a conflicte de muncă și asigurări sociale, având în vedere prevederile art. 153 lit. f) )și g) din Legea nr. 263/2010 și faptul că dispozițiile Legii nr. 164/2001 au fost abrogate. După declinare, cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a VIII-a conflicte de muncă și asigurări sociale, sub nr. x/3/2011. Reclamantul a formulat cerere precizatoare, solicitând obligarea pârâtului la trecerea sa în rezervă/ retragere; acordarea pensiei de serviciu anticipate parțiale, în locul pensiei medicale pe care o are în prezent, precum și obligarea pârâtului la plata beneficiilor prevăzute în Legea nr. 330/2009. Pârâtul a formulat întâmpinare prin care a invocat excepția inadmisibilității cererii de chemare în judecată, excepția necompetenței teritoriale a instanței, justificată de faptul că, petentul domiciliază în municipiul Buzău, precum și excepția lipsei calității procesuale pasive, întrucât potrivit art. 1 din H.G. nr. 233/2011 pârâtă poate fi doar C. a B.. 1.

Prin sentința civilă nr. 1875 din 22 februarie 2013 Tribunalul București, secția a VIII-a conflicte de muncă și asigurări sociale, a dispus declinarea cauzei în favoarea Tribunalului Buzău, având în vedere domiciliul reclamantului în circumscripția teritorială a acestei instanțe. Pe rolul Tribunalului Buzău, cauza a fost înregistrată sub nr. x/114/2013, iar prin întâmpinare, pârâtul a reiterat excepția lipsei calității sale procesuale pasive, iar pe fond, respingerea acțiunii ca neîntemeiată. 1.

Prin sentința nr. 861 din data de 03 septembrie 2013, Tribunalul Buzău, secția conflicte de muncă și asigurări sociale, a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a B., a admis excepția de necompetență materială, invocată din oficiu, și a declinat competența de soluționare a contestației formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtul B., în favoarea Curții de Apel Ploiești, secția de contencios administrativ și fiscal. Analizând excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de B., tribunalul a reținut că acestei instituții îi sunt subordonate unitățile militare, inclusiv U.M. x Buzău, care are calitatea de angajator și din cadrul căreia face parte contestatorul, astfel încât excepția invocată este nefondată. Cu privire la excepția de necompetență materială, tribunalul a reținut, față de prevederile art. 1 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, coroborate cu art. 3 alin. (1) C. proc. civ., că obiectul principal al cererii îl constituie nesoluționarea în termen legal a unei cereri, respectiv trecerea în rezervă a reclamantului, care trebuie materializată printr-un ordin emis de comandantul unității, avizat de B., conform art. 43 lit. c) din Legea nr. 80/1995, în condițiile în care adresa din 15 octombrie 2010 nu echivalează cu un ordin de retragere. Totodată, tribunalul a reținut că celelalte capete de cerere formulate, respectiv acordarea pensiei de serviciu anticipate parțiale, precum și a beneficiilor prevăzute în Legea nr. 330/2009 nu pot face obiectul judecății, în contextul în care până în prezent nu a fost emis de către intimat un ordin de trecere în rezervă sau retragere, acesta reprezentând o etapă premergătoare beneficiului unei pensii și în absența căruia nu se poate stabili categoria acesteia, cu atât mai mult cu cât nici reclamantul nu a pretins prin cererea din 11 iunie 2010 adresată comandantului U.M. x stabilirea pensiei, ceea ce denotă că avea cunoștință de ierarhia solicitărilor, astfel încât învestirea directă a instanței nu are fundament. Cauza a fost înregistrată pe rolul Curții de Apel Ploiești, secția a II-a contencios administrativ și fiscal, sub nr. x/42/2013. 2. Hotărârea curții de apel; Prin sentința nr. 296 din 12 decembrie 2013, Curtea de Apel Ploiești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, a respins acțiunea precizată, ca neîntemeiată. Curtea de apel a constatat că a fost legal învestită ca instanță de contencios administrativ numai pentru analiza pretinsului refuz de soluționare a cererii de emitere a ordinului de trecere în rezervă. Sub acest aspect, curtea de apel a reținut că reclamantul a solicitat prin raportul personal înregistrat la 11 iunie 2010, însoțit de o scrisoare medicală și un bilet de externare, trecerea sa în rezervă prin aplicarea art. 85 alin. (1) lit. e) din Legea nr. 80/1995. La această solicitare, pârâta a răspuns în scris, prin adresa din 23 iunie 2010, în sensul că cererea nu poate fi soluționată favorabil, motivându-se lipsa fondurilor pentru plata ajutoarelor și plăților compensatorii prevăzute de O. G. nr. 7/1998. Ulterior acestei etape, reclamantul a solicitat din nou trecerea în rezervă, prin raportul personal înregistrat la 24 iunie 2010, întemeindu-și cererea și pe dispozițiile lit. c) a art. 85 din Legea nr. 80/1995, aspect care a fost consemnat de pârâtă prin întâmpinarea depusă la dosar și necontestat de către reclamant. Și de această dată pârâtul a răspuns solicitărilor reclamantului în scris și verbal, comunicând acestuia că în soluționarea cererii în care se precizau pentru trecerea în rezervă două temeiuri legale diferite, având fiecare o procedură de trecere în rezervă diferită, a întâmpinat dificultăți de interpretare ce necesită dialogarea cu petentul pentru identificarea unei modalități de soluționare. Prin urmare, curtea de apel a constatat că pârâtul a reacționat la cererea reclamantului, a comunicat motivul nepronunțării asupra cererii și aceasta în termenul de 30 de zile prevăzut de legiuitor, astfel încât nu poate fi vorba de un refuz explicit de soluționare exprimat cu exces de putere, în înțelesul dat acestei noțiuni de art. 2 alin. (1) lit. h) din Legea nr. 554/2004. Pârâtul a comunicat un răspuns reclamantului, atât la cererea formulată la data de 11 iunie 2010, cât și la cea în completare, formulată la data de 24 iunie 2010, iar faptul că acesta este nefavorabil nu poate constitui un refuz nejustificat de rezolvare a cererii sale, în acest sens fiind și jurisprudența Înaltei Curții de Casație și Justiție. Totodată, prima instanță a constatat că reclamantul nu putea beneficia de pensia anticipată parțială, potrivit art. 10 alin. (1) din Legea nr. 118/2010 privind unele măsuri necesare în vedere restabilirii echilibrului bugetar, deoarece până la momentul intrării în vigoare a legii, respectiv 3 iulie 2010, acesta nu a solicitat stabilirea pensiei ci numai trecerea în rezervă, situație în care nu poate apela la dispozițiile art. 10 alin. (2) din actul normativ. Numai existența unei astfel de solicitări la data intrării în vigoare a Legii nr. 118/2010 ar fi putut fi considerată o cerere depusă în condițiile legii, care să îi dea dreptul reclamantului la stabilirea și acordarea pensiei anticipate. În acest sens sunt și dispozițiile art. 49 din Legea nr. 164/2001 privind pensiile militare de stat, potrivit cărora pensia militară se acordă la cererea persoanei îndreptățite, adresată unității militare din care a făcut parte, dacă acesta îndeplinește condițiile de pensionare la trecerea în rezervă sau direct în retragere. 3. Recursul exercitat împotriva sentinței; Reclamantul a atacat cu recurs sentința menționată, formulând critici pe care le-a încadrat în prevederile art. 304 pct. 3, 8 și 9 și 304 1 C. proc. civ. După expunerea situației de fapt, recurentul - reclamant a arătat că sentința a fost pronunțată de o instanță necompetentă să soluționeze un litigiu privind acordarea pensiei de serviciu anticipate parțiale; instanța a stabilit eronat obiectul cauzei; sentința a fost pronunțată cu încălcarea și aplicarea greșită a legii în vigoare la data formulării cererii adresate pârâtului (art. 14 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 164/2001 și art. 2 din legea nr. 118/2010).

Apărările intimatului; Prin întâmpinarea depusă la dosar conform art. 308 C. proc. civ., intimatul - pârât B. a expus succesiunea demersurilor efectuate de recurentul - reclamant și a răspunsurilor autorității emitente, a subliniat că ambele rapoarte ale cadrului militar conțin cereri de trecere în rezervă, iar nu de înscriere la un tip de pensie militară și că nu există un refuz nejustificat de rezolvare sau o nesoluționare a unei cereri în termen legal, pentru că din prezentarea cronologică a evenimentelor, rezultă că unitatea militară s-a aflat într-un permanent dialog cu reclamantul atât scris, cât și verbal, iar faptul că în prezent beneficiază de pensie de invaliditate și nu de pensie de serviciu nu se datorează unei presupuse soluționări întârziate a cererii din partea unității militare, ci neînscrierii la pensie anticipată anterior datei de 03 iulie 2010.

Considerentele Înaltei Curți asupra recursului; Examinând cauza prin prisma criticilor formulate de recurentul - reclamant și a prevederilor art. 304 1 C. proc. civ., ținând seama și de apărările intimatului și efectuând propria evaluare asupra elementelor de fapt și de drept ale cauzei, Înalta Curte constată că recursul este fondat în limitele și pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare. Recurentul - reclamant a învestit instanța cu o acțiune ce vizează, în esență, recunoașterea dreptului său de trecere în rezervă cu drept de pensie anticipată parțială, cu aplicarea prevederilor art. 85 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 85/1995, privind Statutul cadrelor militare, corelate cu dispozițiile art. 14 alin. (1) lit. b) din legea nr. 164/2001, privind pensiile militare de stat și repararea vătămărilor suferite urmare a refuzului pârâtului. Având acest obiect, circumscris refuzului rezolvării unei cereri adresate B., corect identificat de prima instanță, acțiunea intră în competența de soluționare a secției de contencios administrativ și fiscal a Curții de apel, potrivit art. 10 alin. (1) din legea nr. 554/2004. Instanța de control judiciar nu împărtășește însă concluziile judecătorului fondului în ceea ce privește inexistența unui refuz nejustificat de rezolvare a cererii recurentului - reclamant, în accepțiunea art. 2 alin. (1) lit. i) și alin. (2) din Legea nr. 554/2004, norme de drept citate în considerentele sentinței. Potrivit art. 2 alin. (1) lit. i) din Legea nr. 554/2004, refuzul nejustificat de rezolvare a unei cereri constă în exprimarea explicită, cu exces de putere a voinței de a nu rezolva cererea unei persoane, iar „excesul de putere” este definit la lit. n) a aceluiași articol drept „exercitarea dreptului de apreciere al autorităților publice prin încălcarea limitelor competenței prevăzute de lege sau prin încălcarea drepturilor și libertăților cetățenilor”. În speță, recurentul - reclamant a formulat o primă cerere - raport personal înregistrat la 11 iunie 2010, însoțit de o scrisoare medicală și un bilet de externare, solicitând trecerea în rezervă prin aplicarea art. 85 alin. (1) lit. e) din Legea nr. 80/1995 - „când, în urma reorganizării unor unități și a reducerii unor funcții din statele de organizare, nu sunt posibilități pentru a fi încadrați în alte funcții sau unități, precum și pentru alte motive sau nevoi ale ministrului B." - și a art. 6 din O.G. nr. 7/1998. Este adevărat că temeiurile de drept invocate de parte vizau o situație juridică diferită, dar motivarea în fapt a cererii conține referiri clare la clasarea sa ca apt limitat pe timp de pace și război și indică vechimea de peste 20 de ani în serviciul militar, elemente circumscrise cazului de trecere în rezervă prevăzut în art. 85 lit. c) din Legea nr. 80/1995 și condițiilor de acordare a pensiei anticipate parțiale statuate în art. 14 alin. (1) din Legea nr. 164/2001, atunci în vigoare. Cu toate acestea, fără a se efectua o minimă verificare asupra scopului real urmărit de petiționar („cercetare mai amănunțită”, după cum prevede art. 9 din O.G. nr. 27/2002, privind reglementarea activității de soluționare a petițiilor), prin adresa din 23 iunie 2010 s-a transmis comandantului U.M. x, spre informarea petentului A., faptul că cererea sa nu poate fi soluționată favorabil, motivându-se lipsa fondurilor pentru plata ajutoarelor și plăților compensatorii prevăzute de O.G. nr. 7/1998. Ulterior acestei etape, reclamantul a solicitat din nou trecerea în rezervă prin raportul personal din 29 iunie 2010, întemeindu-și de această dată cererea și pe dispozițiile lit. c) a art. 85 din Legea nr. 80/1995, cu invocarea scrisorii medicale și a biletului de externare, care au însoțit primul raport de trecere în rezervă, reprezentând documentele „prin care am fost declarat apt limitat pe timp de pace și de război de către comisia de expertiză medico-militară.” Recurentul - reclamant nu a anexat decizia medicală prin care să facă dovada clasării ca apt limitat pentru serviciul militar, dar după cum a arătat însuși intimatul - pârât în întâmpinare, decizia respectivă, deși preexistentă, a fost comunicată de structura emitentă abia ulterior formulării petiției recurentului - reclamant: «Ulterior audierii, cu adresa șefului U.M. x înregistrată din 08 iulie 2010, a fost comunicată Decizia medicală nr. A/2291 din 17 din 10 iunie 2010, rămasă definitivă pe data de 22 iunie 2010, dată la care a fost avizată de Comisia Centrală de Expertiză Medico-Militară.» Motivul invocat de intimatul - pârât pentru nerezolvarea favorabilă a celei de-a doua cereri, de trecere în rezervă în temeiul art. 85 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 80/1995, care i-ar fi permis recurentului - reclamant înscrierea la pensie anticipată parțială, a constat în intrarea în vigoare, la data de 9 iulie 2010, a Legii nr. 118/2010 privind unele măsuri necesare în vederea restabilirii echilibrului bugetar, ale cărei prevederi au exclus înscrierea la pensie anticipată și anticipată parțială. Această împrejurare nu poate fundamenta însă caracterul justificat al refuzului, pentru că, potrivit art. 10 alin. (2) din Legea nr. 118/2010, cererile de înscriere la pensie anticipată și pensie anticipată parțială depuse în condițiile legii până la intrarea în vigoare a acelei legi urmau a fi soluționate cu respectarea dispozițiilor legale în vigoare la data depunerii lor, în cazul analizat - cu aplicarea Legii nr. 164/2001, privind pensiile militare de stat. Prima instanță a reținut inaplicabilitatea prevederilor art. 10 alin. (2) din Legea nr. 118/2010, cu motivarea că recurentul - reclamant nu a adresat o cerere de pensionare unității militare din care a făcut parte, conform art. 49 din Legea nr. 164/2001, fără a efectua o cercetare aprofundată asupra modului în care B. și U.M. x Buzău au înregistrat și gestionat cererile (rapoartele) reclamantului. Or, refuzul rezolvării cererii de trecere în rezervă conform art. 85 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 80/1995 era în măsură să aducă atingere caracterului efectiv al unui demers încadrat formal în prevederile art. 49 din Legea nr. 164/2001. De altfel, obligația întocmirii dosarului de pensionare și responsabilitatea exactității datelor înscrise revin unităților prevăzute la art. 49 din Legea nr. 164/2001, conform art. 50 din aceeași lege. Prin urmare, având în vedere argumentele de mai sus și împrejurarea că, potrivit art. 314 C. proc. civ., Înalta Curte hotărăște asupra fondului pricinii doar atunci când împrejurările de fapt au fost pe deplin stabilite, urmează ca, în temeiul art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 și art. 312 alin. (1) - (3) C. proc. civ., recursul să fie admis, cu trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeași instanță. Cu ocazia rejudecării, instanța de fond va ține seama de dezlegările pe care prezenta decizie le conține cu privire la caracterul nejustificat al refuzului, urmând să suplimenteze probatoriul referitor la îndeplinirea condițiilor de vechime minimă în serviciul militar și să solicite conținutul întregului dosar administrativ avut în vedere la soluționarea cererilor recurentului - reclamant, așa cum prevede art. 13 din Legea nr. 554/2004.