ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 717/2016

Decizia nr. 717/2016

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea formulată, reclamantul A. a chemat în judecată pârâtul B., solicitând ca prin sentința ce se va pronunța să se dispună obligarea acestuia la recunoașterea dreptului său de a fi trecut în rezervă și de a beneficia de pensie anticipată parțială, în conformitate cu art. 85 din Legea nr. 80/1995, coroborat cu art. 14 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 164/2001, precum și obligarea intimatului la plata sumei de 6.000 lei cu titlu de despăgubiri pentru nesoluționarea în termen a cererii înregistrate în 2010, cu cheltuieli de judecată.

În motivarea cererii, reclamantul a relatat că are o vechime de peste 20 de ani în serviciul militar, iar la începutul lunii mai 2010 a suferit un accident în urma căruia a fost internat la Spitalul Militar Central din București, în perioada 31 mai 2010 - 10 iunie 2010. În urma diagnosticului stabilit la externare, Comisia de Expertiză Medico - Militară de pe lângă acest spital a emis Decizia medicală nr. A2291/17 din 10 iunie 2010, fiind declarat „apt limitat” pentru desfășurarea serviciului.

Prin cererea înregistrată la 11 iunie 2010, a solicitat trecerea în rezervă și acordarea pensiei de serviciu anticipate parțiale, anexând certificatul medical și scrisoarea medicală înmânate la externare, dar prin răspunsul din 05 august 2010 a fost informat asupra refuzului de a i se soluționa favorabil trecerea în rezervă.

Reclamantul a formulat cerere precizatoare, solicitând obligarea pârâtului la trecerea sa în rezervă/retragere; acordarea pensiei de serviciu anticipate parțiale, în locul pensiei medicale pe care o are în prezent, precum și obligarea pârâtului la plata beneficiilor prevăzute în Legea nr. 330/2009.

Prin sentința nr. 861 din data de 03 septembrie 2013, Tribunalul Buzău, secția conflicte de muncă și asigurări sociale, a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a B., a admis excepția de necompetență materială, invocată din oficiu, și a declinat competența de soluționare a contestației formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtul B., în favoarea Curții de Apel Ploiești, secția de contencios administrativ.

Cu privire la excepția de necompetență materială, tribunalul a reținut, față de prevederile art. 1 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, coroborate cu art. 3 alin. (1) C. proc. civ., că obiectul principal al cererii îl constituie nesoluționarea în termen legal a unei cereri, respectiv trecerea în rezervă a reclamantului, care trebuie materializată printr-un ordin emis de comandantul unității, avizat de B., conform art. 43 lit. c) din Legea nr. 80/1995, în condițiile în care adresa din 15 octombrie 2010 nu echivalează cu un ordin de retragere.

Totodată, tribunalul a reținut că celelalte capete de cerere formulate, respectiv acordarea pensiei de serviciu anticipate parțiale, precum și a beneficiilor prevăzute în Legea nr. 330/2009 nu pot face obiectul judecății, în contextul în care până în prezent nu a fost emis de către intimat un ordin de trecere în rezervă sau retragere, acesta reprezentând o etapă premergătoare beneficiului unei pensii și în absența căruia nu se putea stabili categoria acesteia, cu atât mai mult cu cât nici reclamantul nu a pretins prin cererea din 11 iunie 2010 adresată comandantului U.M. stabilirea pensiei, ceea ce denotă că avea cunoștință de ierarhia solicitărilor, astfel încât învestirea directă a instanței nu avea fundament.

Prin sentința nr. 296 din 12 decembrie 2013, Curtea de Apel Ploiești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, a respins acțiunea precizată, ca neîntemeiată.

Reclamantul a atacat cu recurs sentința menționată, formulând critici pe care le-a încadrat în prevederile art. 304 pct. 3, 8 și 9 și 304

1

C. proc. civ.

Prin Decizia nr. 598 pronunțată în data de 12 februarie 2015, Înalta Curte de casație și Justiție a admis recursul declarat de A., împotriva sentinței nr. 296 din 12 decembrie 2013 a Curții de Apel Ploiești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, a casat sentința atacată și a trimis cauza spre rejudecare la aceeași instanță.

Pentru a hotărî astfel, Înalta Curte a reținut că recurentul - reclamant a învestit instanța cu o acțiune ce vizează, în esență, recunoașterea dreptului său de trecere în rezervă cu drept de pensie anticipată parțială, cu aplicarea prevederilor art. 85 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 85/1995, privind Statutul cadrelor militare, corelate cu dispozițiile art. 14 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 164/2001, privind pensiile militare de stat și repararea vătămărilor suferite urmare a refuzului pârâtului. Având acest obiect, circumscris refuzului rezolvării unei cereri adresate B., corect identificat de prima instanță, acțiunea a intrat în competența de soluționare a secției de contencios administrativ și fiscal a Curții de apel, potrivit art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004.

Instanța de control judiciar nu a împărtășit însă concluziile judecătorului fondului în ceea ce privește inexistența unui refuz nejustificat de rezolvare a cererii recurentului-reclamant, în accepțiunea art. 2 alin. (1) lit. i) și alin. (2) din Legea nr. 554/2004.

Prin sentința civilă nr. 154 din 25 iunie 2015 Curtea de Apel Ploiești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, rejudecând cauza, în fond, după casare, a respins excepția tardivității invocării excepției lipsei de interes, invocată de reclamantul A., a respins excepția lipsei de interes, invocată de către pârâtul B., a admis cererea precizatoare formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtul B., a obligat pârâtul la trecerea în rezervă a reclamantului conform art. 85 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 80/1995, la acordarea pensiei de serviciu anticipate parțiale potrivit art. 14 alin. (1) din Legea nr. 164/2001 și la acordarea beneficiilor prevăzute de art. 2 alin. (1) și (2) alin. (2) din Anexa IV/2 la Legea nr. 330/2009 și a luat act că reclamantul nu a solicitat plata cheltuielilor de judecată.

Pentru a pronunța această soluție, instanța de fond a reținut, în esență, următoarele:

În ceea ce privește excepția tardivității formulării excepției lipsei de interes, s-a apreciat că este o excepție procesuală de fond, de ordine publică, care poate fi invocată în orice stare a procesului, așa cum rezultă din interpretarea art. 162 C. proc. civ., astfel că aceasta a fost respinsă.

În ceea ce privește excepția lipsei de interes, invocată de către pârâtă, Curtea de Apel a respins-o, având în vedere că reclamantul justifică un interes procesual din perspectiva stabilirii aplicabilității sau inaplicabilității unor dispoziții legale, care atrag în mod direct recunoașterea unor drepturi cu privire la anumite indemnizații, respectiv a beneficiilor prevăzute de pct. 2 alin. (1) și (2) din Anexa IV/2 din Legea nr. 330/2009.

Pe fondul cauzei s-a reținut că potrivit art. 85 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 80/1995 (dispoziții în forma prevăzută la data de 24 iunie 2010 - data introducerii celei de a doua cereri) ofițerii, maiștrii militari și subofițerii în activitate pot fi trecuți în rezervă sau direct în retragere, în cazul în care sunt clasați „apt limitat”.

În ceea ce privește susținerea pârâtei potrivit căreia, nici prima și nici cea de a doua cerere întemeiată pe art. 85 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 80/1995 nu este o cerere de înscriere la pensie, Curtea de Apel a reținut că este neîntemeiată, în condițiile în care din informările din 05 august 2010 înaintată către UM x «S» București și din 09 septembrie 2010 rezultă că pârâta a calificat cererea reclamantului ca fiind o înscriere la pensie anticipată parțial.

Astfel, instanța de fond a apreciat că și în situația în care reclamantul nu și-a intitulat cererea de înscriere la pensie cu prilejul cererii de trecere în rezervă, pârâta avea obligația să manifeste un rol activ și conform art. 9 din O.G. nr. 27/2002 coroborat cu art. 50 din Legea nr. 164/2001 i să califice corect cererea reclamantului.

De asemenea, s-a reținut că prin nerezolvarea favorabilă a cererilor, reclamantul nu a putut beneficia de dispozițiile art. 14 alin. (1) din Legea nr. 164/2001.

Chiar și în cazul în care s-ar admite că stabilirea dreptului la pensie și întocmirea dosarului de pensie, reprezintă o etapă ulterioară emiterii ordinului de trecere în rezervă, Curtea de Apel a reținut că la verificarea condițiilor de trecere în rezervă trebuia să se aibă în vedere Decizia medicală nr. A 2291 din 17 din 10 iunie 2010, chiar dacă formal aceasta nu fusese atașată la raportul personal, întrucât pe de o parte pârâta avea cunoștință de aceasta decizie, aceasta fiind efectuată de către o comisie de expertiză din cadrul B., iar pe de altă parte, lipsa acesteia nu se datora culpei reclamantului.

Împotriva hotărârii instanței de fond a declarat recurs pârâtul B., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

În motivarea recursului se arată că instanța de fond a reținut în mod greșit că cererea reclamantului trebuia să fie analizată prin prisma îndeplinirii condițiilor prevăzute de art. 85 lit. c) din Legea nr. 80/1995 coroborate cu art. 14 din Legea nr. 164/2001.

Prin cererile formulate, reclamantul nu a solicitat înscrierea la pensie conform art. 49 din Legea nr. 164/2001, acesta nefăcând nicio trimitere la textele reținute de instanță, respectiv art. 14 și art. 50 din Legea nr. 164/2001.

Instanța de fond a interpretat și aplicat în mod greșit prevederile art. 50

din Legea nr. 164/2001 care statuează că „în vederea stabilirii pensiei militare de stat organele prevăzute la art. 49 sunt obligate să întocmească dosarul de pensionare, acestea purtând întreaga răspundere pentru exactitatea datelor înscrise", în lipsa unei cereri de înscriere la pensie, cerere pe care reclamantul a formulat-o pentru prima oară mult mai târziu, la data de 22 noiembrie 2010.

Recurentul consideră că instanța de fond, prin modul de soluționare a cauzei conferă acesteia specificul unui caz social, forțând echivalarea unei cereri de trecere în rezervă prevăzută de statutul cadrelor militare cu cererea de înscriere la pensie, cerere impusă de reglementările pensiilor militare.

De asemenea, instanța de fond a pronunțat sentința civilă recurată cu încălcarea prevederile art. 128 - 132 din „MRU-1, Norme privind sistemul de gestiune a resurselor umane în Armata României'', aprobate prin Ordinul ministrului apărării naționale nr. M./105/2002, cu modificările și completările ulterioare, act care instituie norme cu caracter general obligatoriu, emis în aplicarea Legii nr. 80/1995.

Un alt aspect deosebit de important pe care instanța de fond nu l-a avut în vedere în momentul soluționării cauzei este chiar conținutul solicitării de trecere în rezervă înregistrate din 11 iunie 2010 prin care reclamantul solicită trecerea în rezervă: „începând cu luna august 2010."

Or, așa cum de altfel instanța de fond a reținut în mod corect că, stabilirea dreptului la pensie și întocmirea dosarului de pensie reprezintă o etapă ulterioară emiterii ordinului de trecere în rezervă, raportat la solicitarea reclamantului de trecere în rezervă începând cu luna august 2010, este evident că, chiar solicitarea reclamantului ar fi condus la emiterea ordinului de trecere în rezervă la data de 01 august 2010.

Însă, în condițiile în care la data de 03 iulie 2010 a intrat în vigoare Legea nr. 118/2010 privind unele măsuri necesare în vederea restabilirii echilibrului bugetar reclamantul nu mai avea temei legal pentru a se mai înscrie la pensie anticipată parțial.

Instanța de fond a reținut în mod greșit că „prin nerezolvarea favorabilă a cererilor reclamantul nu a putut beneficia de prevederile art. 14 alin. (1) din Legea nr. 164/2001."

Recurentul precizează că intimatul-reclamant nu a putut beneficia, în principal, de prevederile art. 14 alin. (1) din Legea nr. 164/2001 pentru simplul motiv că nu a solicitat prin cerere scrisă înscrierea la pensie, nu a formulat niciodată o cerere de înscriere la pensie și nici nu a făcut vreodată trimitere în cuprinsul rapoartelor prin care a solicitat trecerea în rezervă la prevederile Legii nr. 164/2001 privind pensiile militare de stat.

Recurentul arată că nu a avut cunoștință de conținutul Deciziei medicale nr. A./2291/17 din 10 iunie 2010, decât după data de 05 iulie 2010 când aceasta i-a fost comunicată de către Comisia Centrală de Expertiză Medico - Militară.

Mai mult, din conținutul Deciziei medicale nr. A./2291/17 din 10 iunie 2010, se poate observa că propunerea secției de specialitate a rămas definitivă la data de 22 iunie 2010, dată la care Comisia centrală de expertiză medico-militară a avizat propunerea Comisiei de expertiză medico - militară de pe lângă Spitalul Universitar de Urgență Militar Central „dr. Carol Davila" București.

Deci, este evident că angajatorul reclamantului, UM x „SB" Buzău nu putea să cunoască conținutul acestei decizii medicale la data de 11 iunie 2010 așa cum greșit a reținut instanța de fond pentru că nu i-a fost comunicată.

Comisia de expertiză din cadrul B. funcționează doar pe lângă Spitalul Universitar de Urgență Militar Central „dr. Carol Davila" București, nu se subordonează acestuia și are regulament propriu de funcționare.

Examinând cauza și sentința recurată, în raport cu actele și lucrările dosarului, precum și cu dispozițiile legale incidente pricinii, inclusiv cele ale art. 304

1

C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este nefondat.

Pentru a ajunge la această soluție, instanța a avut în vedere considerentele în continuare arătate.

Intimatul-reclamant a formulat o primă cerere - raport personal înregistrat din 11 iunie 2010, însoțit de o scrisoare medicală și un bilet de externare, solicitând trecerea în rezervă prin aplicarea art. 85 alin. (1) lit. e) din Legea nr. 80/1995 și art. 6 din O.G. nr. 7/1998.

Așa cum rezultă din conținutul cererii din 11 iunie 2010, intimatul-reclamant a menționat că are o vechime în serviciul militar de 20 ani și 10 luni și că solicitarea sa este generată de motive medicale, în conformitate cu scrisoarea medicală și biletul de externare.

Prin adresa din 23 iunie 2010 s-a transmis comandantului UM x „S”, spre informarea intimatului-reclamant faptul că cererea nu poate fi soluționată favorabil din cauza lipsei fondurilor pentru plata ajutoarelor și plăților compensatorii prevăzute de O.G. nr. 7/1998.

Ulterior, prin raportul personal înregistrat la 24 iunie 2010, înaintat de către UM x „S” București cu adresa din 25 iulie 2010, intimatul-reclamant a solicitat din nou trecerea în rezervă cu aplicare art. 85 lit. c) și lit. e) din Legea nr. 80/1995 și a art. 6 din O.G. nr. 7/1998.

Solicitarea de trecere în rezervă cu aplicare art. 85 lit. e nu a fost soluționată favorabil cu mențiunea că UM x București nu dispune de resurse financiare alocate conform art. 27 din O.G. nr. 7/1998, iar referitor la solicitarea de trecere în rezervă prin aplicarea art. 85 lit. c) din Legea nr. 80/1995, de asemenea, nu a fost soluționată favorabil, menționându-se că nu erau îndeplinite condițiile prevăzute de art. 129 și anexa Norme privind sistemul de gestiune a resurselor umane în Armata Română aprobate prin Ordinului ministrului apărării naționale nr. M.105/2002, cu modificările și completările ulterioare, în sensul că nu există anexat la solicitări certificatul-decizie medicală, prin care era confirmată clasarea ca apt limitat pentru serviciul militar, și dovada că intimatul-reclamant nu a contestat această decizie.

Din actele și lucrările dosarului rezultă că decizia medicală prin care intimatul-reclamant a fost clasat apt limitat pe timp de pace și de război, a fost trimisă de către UM x „S” București cu adresa din 05 iulie 2010, aceasta fiind înregistrată din 08 iulie 2010.

Prin adresă, reclamantul a fost informat că începând cu data de 03 iulie 2010, odată cu intrarea în vigoare a Legii nr. 118/2010 privind unele măsuri necesare în vederea restabilirii echilibrului bugetar, conform art. 10 din această lege, dispozițiile legale privind înscrierea la pensie anticipată și pensie anticipată parțială nu se mai aplică.

Potrivit art.  9 din Legea nr. 164/2001 privind pensiile militare de stat, abrogată de Legea nr. 263/2010 pensiile militare de stat se acordă la cererea persoanei îndreptățite, iar potrivit art. 14 alin. (1) lit. b) din același act normativ, au dreptul la pensie de serviciu anticipată parțială cadrele militare în activitate, indiferent de vârstă, care au o vechime efectivă în serviciu de minimum 20 de ani, dintre care cel puțin 10 ani ca militar, și care se află în una dintre următoarele situații: b) sunt trecute în rezervă sau direct în retragere ca urmare a clasării ca inapt sau apt limitat pentru serviciul militar de către comisiile de expertiză medico-militară.

Art. 85 alin. (1) lit. e) din Legea nr. 80/1995 prevede: „când în urma reorganizării unor unități și a reducerii unor funcții din statele de organizare, nu sunt posibilități pentru a fi încadrați în alte funcții sau unități, precum și pentru alte motive sau nevoi ale ministrului Apărării Naționale”.

Conform art. 6 din O.G. nr. 7/1998: „În perioada de restructurare a armatei, ofițerii, maiștrii militari și subofițerii pot cere trecerea în rezervă, cu drept de pensie, înainte de împlinirea vârstei prevăzute de lege, astfel: a) cu drept la pensie militară de serviciu cu vechime integrală, personalul militar care are o vechime în serviciu de minimum 30 de ani bărbații și 25 de ani femeile; b) cu drept la pensie militară de serviciu cu vechime incompletă, personalul militar care are o vechime în serviciu de minimum 20 de ani, din care cel puțin 10 ani în serviciul militar; (2) B. poate dispune trecerea în rezervă a cadrelor militare care nu solicită pensionarea anticipată, personalul respectiv beneficiind, la cerere, de drepturile prevăzute la alin. (1)”.

Deci, potrivit acestor dispoziții legale aveau dreptul de a se înscrie și beneficia de pensie anticipată parțială cadrele militare trecute în rezervă ca urmare a clasării ca apt medical pentru serviciul militar de către comisiile de expertiză, or, în cauză, intimatul-reclamant a fost clasat ca apt limitat printr-o decizie medicală, la data de 10 iunie 2010, anterior intrării în vigoare a Legii nr. 118/2010, astfel că cererea sa trebuia să fie analizată prin prisma îndeplinirii condițiilor prevăzute de art. 85 lit. c) din Legea nr. 80/1995 coroborate cu art. 14 din Legea nr. 164/2001, așa cum, în mod corect, a reținut și instanța de fond.

Înalta Curte constată că recurentul în mod greșit și-a fundamentat refuzul de a da curs cererii intimatului pe dispozițiile Legii nr. 118/2010 intrată în vigoare din data de 3 iulie 2010, în condițiile în care în aceeași lege se specifică în mod clar că toate cererile formulate anterior intrării în vigoare a legii se soluționează în baza normelor juridice aplicabile la data înregistrării cererilor respective.

Celelalte critici din recurs privind obligația de întocmire conformă a dosarului de trecere în

rezervă (pensionare), îndeplinirea tuturor formalităților necesare, precum și faptul că drepturile solicitate nu au fost menționate explicit în cererile formulate, au fost tranșate prin decizia de casare a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal, astfel că instanța de recurs nu le va mai analiza.

Considerentele decisive ale sentinței sunt corecte, fiind însușite de instanța de control judiciar, în urma propriului demers de analiză a modului în care s-a aplicat cadrul normativ la elementele factuale ale cauzei.

Astfel fiind, Înalta Curte constată că susținerile și criticile recurentului sunt nefondate și nu pot fi primite, iar instanța de fond a pronunțat o hotărâre temeinică și legală.

În consecință, pentru considerentele arătate și în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de pârâtul B. împotriva sentinței civile nr. 154 din 25 iunie 2015 a Curții de Apel Ploiești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată, în ședință publică, astăzi 11 martie 2016.