ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 8/2016

Asupra revizuirii de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

1.1. Prin cererea înregistrată la 14 ianuarie 2009, sub nr. x/2/2009, pe rolul Curții de Apel București, reclamantul A. a chemat în judecată pe pârâții Ministrul Apărării Naționale și Primul-Ministru solicitând:

- constatarea dolului folosit de pârâți și care a stat la baza vicierii caracterului liber al consimțământului exprimat prin cererea de trecere în rezervă formulată în luna iunie 2001;

- restabilirea situației de încadrare în condițiile anterioare emiterii Deciziei de pensie nr. 093045 din 09 iulie 2001, de către pârâtul Ministerul Apărării Naționale, cu respectarea condițiilor de grad, specialitate, post, vechime, și locație în Garnizoana București;

- constatarea nulității următoarelor acte: Decizia nr. 093045 din 21 ianuarie 2008, cererea de trecere în rezervă formulată în luna iunie 2001, în condițiile prevăzute de O.G. nr. 7/1998 și cu aplicarea prevederilor Legii nr. 164/2001 în forma existentă la data de 30 iunie 2001, fișa de calcul cu elementele necesare stabilirii pensiei, plăților compensatorii și ajutoarelor acordate la trecerea în rezervă în condițiile legislației sus-rubricate;

- constatarea prescripției sumelor acordate cu titlul de ajutoare și plăți compensatorii la trecerea în rezervă, prevăzute în legislația menționată și a căror urgentă restituire se solicita prin prevederile O.U.G. nr. 230 din 05 ianuarie 2009.

Prin Sentința nr. 2277 din 30 martie 2012, Curtea de Apel București a admis excepția inadmisibilității invocată de pârâtul M.A.N. prin întâmpinare și a respins cererea formulată de reclamantul A., ca inadmisibilă.

Împotriva sentinței pronunțate de Curtea de Apel București a declarat recurs A.

Prin Decizia civilă nr. 7708 din 12 decembrie 2013, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, a respins recursul declarat de A. împotriva Sentinței nr. 2277 din 30 martie 2012 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Împotriva Deciziei nr. 7708 din 12 decembrie 2013 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal, recurentul A. a formulat contestație în anulare.

Prin Decizia civilă nr. 499 din 9 februarie 2015, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, a respins contestația în anulare formulată de A. împotriva Deciziei civile nr. 7708 din 12 decembrie 2013 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal, pronunțată în Dosarul nr. x/3/2011, ca neîntemeiată.

Împotriva acesteia decizii, în temeiul art. 322 pct. 2, 5 și 7 C. proc. civ., a formulat cerere de revizuire A., solicitând anularea deciziei.

În motivarea cererii, revizuentul a susținut în esență următoarele aspecte:

- Instanța care pronunțat decizia atacată nu s-a pronunțat asupra competenței de a judeca o cauză ce ține de litigii de muncă;

- Instanța a refuzat să verifice data comunicării, modalitatea reală de comunicare a actului contestat.

- Ulterior pronunțării deciziei atacate, a intrat în posesia conținutului precis și integral a Ordinului nr. 660/2001 și a documentației falsificate care a stat la baza emiterii ordinului de concediere

De asemenea, în opinia revizuentului, în cauză sunt îndeplinite și condițiile prevăzute de art. 322 pct. 7 C. proc. civ., întrucât în speță s-a reținut prin încheiere irevocabilă din 3 iunie 2014 pronunțată în Dosarul nr. x/3/CA/2013 a Tribunalului București că Ordinul MAPN nr. 660 din 2 iunie 2001 este un act ce reglementează raporturi de muncă, iar prin Decizia nr. 22/2015 pronunțată în Dosarul nr. x/2/2015 s-a stabilit că Tribunalul București, secția litigii de muncă, este competent să judece contestarea Ordinului nr. 660 din 2 iulie 2001.

Pentru aceste motive, revizuentul a solicitat anularea deciziei atacate și trimiterea cauzei către rejudecare la instanța competentă.

II. Considerentele Înaltei Curți asupra revizuirii

Examinând cererea în condițiile art. 326 alin. (3) C. proc. civ., potrivit căruia dezbaterile sunt limitate la admisibilitatea revizuirii și la faptele pe care se întemeiază, Înalta Curte de Casație și Justiție constată inadmisibilitatea căii de atac formulate de revizuent pentru următoarele motive.

Revizuirea este o cale extraordinară de atac, de retractare, ce poate fi exercitată numai în condițiile și pentru motivele expres și limitativ prevăzute de art. 322 C. proc. civ., prevederile legale care o reglementează fiind de strictă interpretare.

Cererea de revizuire se judecă potrivit dispozițiilor prevăzute pentru cererea de chemare în judecată, dezbaterile fiind limitate însă la admisibilitatea revizuirii, potrivit dispozițiilor art. 326 pct. (3) C. proc. civ.

Potrivit art. 322 C. proc. civ. "Revizuirea unei hotărâri rămase definitivă în instanța de apel sau prin neapelare, precum și a unei hotărâri dată de o instanță de recurs atunci când evocă fondul, se poate cere în următoarele cazuri: (...)". Din formularea textului legal, rezultă că enumerarea categoriilor de hotărâri ce pot fi atacate este limitativă iar nu exemplificativă.

Prin urmare nu este admisibilă formularea unei cereri de revizuire decât cu privire la hotărârile judecătorești expres și limitativ de art. 322 C. proc. civ., deoarece altfel s-ar ajunge să se încalce principiul legalității căii de atac, în sensul că orice cale de atac poate fi exercitată doar dacă este prevăzută de lege și în condițiile prevăzute de aceasta.

Așadar, nu sunt supuse revizuirii hotărârile prin care s-a respins contestația în anulare, deoarece în conținutul textului citat rezultă că nu există calea revizuirii împotriva hotărârii date asupra contestației propriu-zise.

Cum în speță hotărârea atacată este dată în cadrul unei contestații în anulare, deci nu este în nici un caz o hotărâre care să evoce fondul, chiar dacă hotărâre atacată cu contestația în anulare este una pronunțată în recurs, reiese că o astfel de hotărâre pronunțată în cadrul unei contestații în anulare nu este supusă căii de atac a revizuirii.

Așadar, nu sunt supuse revizuirii hotărârile prin care s-a respins contestația în anulare, deoarece în conținutul textului citat rezultă că nu există calea revizuirii împotriva hotărârii date asupra contestației propriu-zise.

Temeiul legal al soluției adoptate

Pentru considerentele arătate, în raport cu dispozițiile art. 322 cu referire la art. 326 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge, ca inadmisibilă, cererea de revizuire formulată de revizuentul A. împotriva Deciziei nr. 499 din 9 februarie 2015 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge cererea de revizuire formulată de revizuentul A. împotriva Deciziei nr. 499 din 9 februarie 2015 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, ca inadmisibilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 19 ianuarie 2016.

Procesat de GGC - CT