ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 302/2015

Decizia nr. 302/2015

Asupra recursului de față,

Din examinarea lucrărilor din dosar constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată la data de 24 noiembrie 2008 la Curtea de Apel Pitești, reclamantul C. a chemat în judecată pe pârâtul A., solicitând ca prin sentința ce se va pronunța să se constate nulitatea Ordinului B. de trecere în rezervă nr. II/010370 din 28 februarie 1999, să se dispună reîncadrarea sa în cadrele armatei, cu gradul de colonel, să i se plătească salariul aferent gradului de ofițer, începând cu data de 1 martie 1999, până la data reîncadrării, sau până la data la care ar fi trebuit să fie trecut legal în rezervă, potrivit legii, să i se plătească daune morale, să i se recunoască vechimea în muncă pe toată perioada, de la data pensionării și până în prezent.

Prin sentința nr. 61 din 18 martie 2009, Curtea de Apel Pitești a admis excepția tardivității acțiunii, invocată de pârâtul A. și a respins, ca tardiv introdusă, acțiunea reclamantului C.

Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a constatat că reclamantul cunoștea existența ordinului atacat cel puțin de la data 12 martie 1999, când a semnat fișa de pensie, în care este menționat ordinul respectiv; de asemenea, s-a reținut că reclamantul nu a urmat procedura prealabilă prevăzută de Legea nr. 29/1990, astfel că instanța de contencios administrativ nu mai poate fi sesizată, dar nu a introdus plângerea prealabilă nici în termenul de prescripție de 6 luni, prevăzut de art. 7 alin. (7) din Legea nr. 554/2004, de la intrarea în vigoare a legii, sub imperiul căreia s-a judecat cererea din Dosarul nr. x/46/2006.

Recursul declarat împotriva acestei sentințe a fost respins prin Decizia 4387 din 16 octombrie 2009 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție.

Împotriva sentinței a formulat cerere de revizuire reclamantul C., întemeiată pe dispozițiile art. 322 pct. 5 C. proc. civ.

În motivarea cererii de revizuire, a arătat că a intrat în posesia copiei de pe memoriul înregistrat la B. sub nr. 96562 din 18 august 1999, prin care a solicitat să fie rechemat în rândul cadrelor militare active, precum și de pe adresa din 20 octombrie 1999, prin care A. i-a comunicat refuzul de a fi reîncadrat.

S-a susținut de către reclamant că acest memoriu reprezintă dovada efectuării plângerii prealabile în ceea ce privește anularea ordinului de trecere în rezervă.

A mai arătat că pe timpul procesului a invocat existența memoriului, însă pârâtul A. a refuzat să îl comunice la dosarul cauzei.

Prin sentința nr. 194/F/Cont din 3 octombrie 2013, Curtea de Apel Pitești a respins cererea de revizuire formulată de C.

Considerentele soluției pronunțate au fost următoarele.

În sensul art. 322 pct. 5 C. proc. civ., un înscris înfățișat cu ocazia revizuirii este apt să conducă la admiterea acestei căi de atac, în măsura în care este vorba de „un înscris doveditor, reținut de partea potrivnică sau care nu a putut fi înfățișat dintr-o împrejurare mai presus de voința părții”.

Așadar, s-a reținut că trebuie ca respectivul înscris să fi existat la data judecății, dar nevalorificarea sa în proces să se fi datorat conduitei culpabile a părții adverse, care l-a reținut sau împrejurării mai presus de voința părții, care, de asemenea, a împiedicat administrarea.

În speță, s-a constatat că această cerință nu este îndeplinită, deoarece cele două înscrisuri prezentate drept înscrisuri noi, și anume memoriul din 18 august 1999 și răspunsul din 20 octombrie 1999 se aflau în posesia reclamantului la data la care s-a soluționat cauza.

Împotriva sentinței nr. 194/F/Cont din 3 octombrie 2013 a declarat recurs revizuentul C. arătând în esență că în cauză sunt îndeplinite cerințele impuse de dispozițiile art. 322 pct. 5 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea sentinței recurate și trimiterea cauzei spre rejudecare în baza înscrisurilor noi depuse.

Examinând cauza și sentința atacată în raport cu actele și lucrările dosarului, Înalta Curte constată că nu există motive pentru casarea/modificarea sentinței atacate, criticile recurentului urmând a fi înlăturate pentru cele ce vor fi punctate în continuare.

Motivul de revizuire prevăzut de art. 322 pct. 5 C. proc. civ., invocat de revizuentul C., respectiv descoperirea de înscrisuri doveditoare după pronunțarea hotărârii, reținute de partea potrivnică și care nu au putut fi înfățișate dintr-o împrejurare mai presus de voința părților, implică îndeplinirea unor condiții cumulative, care rezultă chiar din economia prevederilor menționate.

Analizând admisibilitatea cererii de revizuire, în temeiul art. 326 alin. (3) C. proc. civ., raportat la prevederile art. 322 pct. 5 și motivele invocate de revizuent, în mod corect instanța fondului a constatat că nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de lege pentru a reține că înscrisurile invocate au valoarea unor înscrisuri noi care să ducă la retractarea hotărârii pronunțate.

Din economia dispozițiilor art. 322 pct. 5 reiese că înscrisul nou trebuie să existe la data pronunțării hotărârii judecătorești a cărei revizuire se cere, dar să nu fi făcut obiectul cercetării judecătorești.

Revizuentului îi incumbă dovada, alternativ, fie a conduitei obstrucționiste a adversarului, conduită de natură a nu-i fi permis să intre în posesia înscrisului pe durata soluționării procesului în fond, fie a unei împrejurări, cu același impact, ivite mai presus de voința atât a revizuentului, cât și a intimatului.

Revizuentul nu a făcut o asemenea dovadă.

Așa cum corect a reținut și instanța de fond, înscrisurile prezentate drept înscrisuri noi, și anume memoriul din 18 august 1999 și răspunsul din data de 20 octombrie 1999, se aflau în posesia reclamantului la data la care s-a soluționat cauza.

Așa cum se poate observa, acest aspect rezultă din sentința nr. 49/F/C din 08 mai 2006, în cuprinsul căreia Curtea de Apel Pitești a analizat cele două înscrisuri pe care se întemeiază cererea de revizuire, și anume cererea de rechemare în cadrele active formulată de reclamant către minister și răspunsul din 20 octombrie 1999. Și în acel dosar reclamantul invocase aceste înscrisuri drept dovadă a efectuării procedurii prealabile, susținere pe care instanța a respins-o, soluție menținută și în recurs.

Prin urmare admisibilitatea cererii de revizuire este condiționată nu numai de descoperirea ulterior judecății a unor acte noi dar și de imposibilitatea înfățișării acestora datorită unor împrejurări mai presus de voința părții.

Or, în cauză, recurentul nu face vreo referire la o eventuală imposibilitate de prezentare a înscrisurilor noi invocate, ci se limitează a menționa că în timpul procesului, a invocat existența memoriului menționat, însă pârâtul A. a refuzat să-l comunice la dosarul cauzei.

Astfel, nu se poate considera că împrejurarea învederată în susținerea cererii de revizuire ar fi fost una obiectivă, mai presus de voința părții, de natură să o împiedice să înfățișeze înscrisurile considerate ca fiind determinante în soluționarea pe fond a cauzei.

În concluzie, Curtea de Apel Pitești în mod corect a constatat că nu sunt îndeplinite în cauză dispozițiile art. 322 pct. 5 C. proc. civ.

Față de aspectele anterior menționate, Înalta Curte va menține soluția Curții de Apel Pitești, urmând a respinge recursul ca fiind nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de C. împotriva sentinței nr. 194/F/Cont din 3 octombrie 2013 a Curții de Apel Pitești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată, în ședință publică, astăzi 29 ianuarie 2015.