ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5515/2011

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5515/2011 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2011)

Asupra recursului de

față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin Decizia nr. 3189 din 1 iunie 2011 a

Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal

a fost admis recursul declarat de Casa Națională de Pensii Publice împotriva

Sentinței nr. 245 din 19 octombrie 2010 a Curții de Apel Alba Iulia, secția

contencios administrativ și fiscal, a fost modificată sentința atacată în

sensul că a fost respinsă, în tot, acțiunea reclamantului M.I.

Pentru a pronunța

această soluție, instanța de recurs a arătat că prin acțiunea înregistrată și

precizată la Curtea de Apel Alba Iulia M.I., a solicitat, în contradictoriu cu

pârâta Casa Națională de Pensii și alte Drepturi de Asigurări Sociale,

obligarea acesteia din urmă la plata sumei de 18.782 RON cu titlu de stimulente

pentru perioada 1 noiembrie 2008 - 1 mai 2009, sumă actualizată cu indicele de

inflație la data plății efective, sub sancțiunea unor penalități de 5% pe zi de

întârziere și a amenzii prevăzută la art. 24 alin. (2) din Legea nr. 554/2004,

în caz de neexecutare în termen de 10 zile de la data pronunțării.

Totodată, reclamantul

a solicitat și obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.

În motivarea acțiunii

reclamantul a susținut că a fost sancționat disciplinar prin Decizia nr. 829

din 31 octombrie 2008 cu retrogradare din funcția de conducere pe o perioadă de

6 luni și,din acest motiv nu a beneficiat de stimulente, însă prin Sentința nr.

87/CA/2009 a Curții de Apel Alba Iulia, irevocabilă prin respingerea recursului

s-a dispus anularea deciziei de sancționare și reintegrarea reclamantului în

funcția publică anterioară.

A mai susținut

reclamantul că, la cererea sa de repunere în situația anterioară și în ce

privește diferențele salariale neîncasate, pârâta a făcut o plată parțială,

refuzând să-i achite stimulentele.

Prin întâmpinarea

formulată, pârâta Casa Națională de Pensii și Asigurări Sociale a solicitat

respingerea acțiunii în principal, ca lipsită de obiect, întrucât reclamantul a

beneficiat de stimulente în perioada 03 - 06.2008 și, în subsidiar, ca

neîntemeiată, având în vedere că instanța de judecată nu se poate substitui

ordonatorului de credite în aprecierea activității reclamantului.

Curtea de Apel Alba

Iulia, secția contencios administrativ și fiscal, a admis în parte acțiunea în

contencios administrativ formulată de reclamant împotriva pârâtei Casa

Națională de Pensii și alte Drepturi de Asigurări Sociale și, în consecință, a

obligat pârâta să plătească reclamantului 15.902 RON cu titlu de stimulente

aferente perioadei 1 noiembrie 2008 - 1 decembrie 2008, 1 ianuarie 2009 - 1 mai

2009, actualizate cu rata inflației începând cu scadența lunară pentru perioada

de mai sus și până la plata efectivă.

Prin aceeași

sentință, a respins în rest acțiunea reclamantului și a obligat pârâta la plata

în favoarea reclamantului a cheltuielilor de judecată în cuantum de 400 RON.

De asemenea, a

respins excepția lipsei de obiect a acțiunii, invocată de pârâtă.

Pentru a se pronunța

astfel, prima instanță, a reținut în esență, așa cum reiese din considerentele

sentinței, următoarele:

Reclamantului i s-a

aplicat sancțiunea retrogradării din funcția publică de conducere de director

executiv pe o funcție de execuție, pe o perioadă de 6 luni, începând cu 1

noiembrie 2008.

Prejudiciul

înregistrat de reclamant prin aplicarea acestei sancțiuni disciplinare

nelegale, îl constituie sub aspect material (financiar) diferențele bănești

dintre salariul și toate celelalte drepturi bănești de care ar fi beneficiat în

funcția publică de conducere, pe de o parte și cel realizat în funcția publică de

execuție, pe de altă parte.

A mai constat prima

instanță că pârâta i-a plătit reclamantului doar sporul de conducere și

salariul de merit și a recalculat sporurile de vechime, toxicitate și antenă în

funcție de această nouă bază, făcându-se mențiunea pe statul de plată că în

luna decembrie reclamantul a fost în concediu medical toată luna.

Casa Județeană de

Pensii este una dintre instituțiile la nivelul căreia se acordă stimulente, în

condițiile stabilite prin Ordinul nr. 527/2007 al Ministrului Muncii, Familiei

și Protecției Sociale.

În fine, arată

instanța, pentru perioada noiembrie 2008, ianuarie - aprilie 2009 inclusiv,

imposibilitatea exercitării funcției publice de conducere a cauzat și

imposibilitatea evaluării competenței manageriale și a contribuției individuale

a reclamantului.

Ca atare, pentru

această perioadă (mai puțin luna decembrie 2008) sunt întrunite condițiile art.

998 C. civ., respectiv raportul de cauzalitate directă între aplicarea

sancțiunii disciplinare nelegale și prejudiciul cauzat reclamantului prin

neplata stimulentelor, astfel că instanța a apreciat ca fondată cererea

reclamantului pentru obligarea pârâtei la despăgubiri.

Așadar, suma se va

actualiza cu indicele de inflație, pentru fiecare lună de la data la care

trebuia plătită, respectiv de la 17 decembrie 2008 pentru luna noiembrie

aferent sumei de 2.448 RON, de la 4 martie 2009 pentru ianuarie 2009 aferent

sumei de 3.168 RON, de la 3 aprilie 2009 pentru luna februarie 2009 aferent

sumei de 2.874 RON, de la 15 aprilie 2009 pentru luna martie 2009 aferent sumei

de 3.642 RON și începând cu 8 iunie 2009 pentru luna aprilie 2009 aferent sumei

de 3.770 RON, până la data plății - aceasta reprezentând deplina repunere a

reclamantului în drepturile sale prin primirea unei sume la aceeași putere de

cumpărare pe care ar fi avut-o dacă era achiziționată la scadență.

Instanța de recurs a

constatat că hotărârea instanței de fond este nelegală pentru că reclamantul nu

a făcut dovada dreptului subiectiv prevăzut de lege pentru a beneficia de stimulente.

În raport de art. 20

din O.G. nr. 6/2007 și art. 5 alin. (1) din Ordinul nr. 215/2009, instanța de

recurs a apreciat că acordarea stimulentelor nu reprezintă un drept al

funcționarului public, ci doar o vocație ce se transformă în drept numai în condițiile

realizării unor indicatori de performanță, Înalta Curte constată că simpla

anulare a deciziei de sancționare a funcționarului public nu conduce în mod

automat la concluzia că acestuia i s-ar fi cuvenit stimulente materiale pentru

perioada în care sancțiunea și-a produs efectele, pentru acordarea acestora

fiind necesare și alte condiții decât simpla deținere a funcției.

Împotriva acestei

decizii a formulat cerere de revizuire și au fost invocate ca motive de

revizuire:

- art. 322 alin. (1)

pct. 2 C. proc. civ. - pentru că instanța nu s-a pronunțat asupra cererii sale

de acordare a stimulentelor aferente funcției de execuție pentru care nu se

pune problema inexistenței dreptului deoarece toți funcționarii publici din

Casa Județeană de Pensii Alba Iulia au primit stimulente.

Deși a avut aplicată

măsura mustrării, acesta putea beneficia de stimulente pentru că sancțiunea a

fost radiată de drept în luna august 2008 dar a și fost anulată prin Decizia

nr. 2708 din 19 mai 2009 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în

dosarul nr. 479/57/2008.

Pentru perioada 01

noiembrie 2008 - 30 noiembrie 2008; 01 ianuarie 2009 - 30 aprilie 2009,

reclamantul-revizuent avea dreptul la stimulente pentru că a participat, din

funcția de execuție, la realizarea indicatorilor de performanță și a obținut

calificativul „foarte bine”.

A precizat că nu a

beneficiat de stimulente nici pentru funcția de execuție și a depus o

adeverință în acest sens.

- art. 322 alin. (1)

pct. 7 din C. proc. civ.

În cadrul acestui

motiv a arătat că prin Sentința nr. 87/CA/2009 a Curții de Apel Alba Iulia a

fost reintegrat în funcția publică de director executiv și a fost anulată

Decizia de sancționare nr. 829 din 31 octombrie 2008, hotărârea menținută de

Înalta Curte de Casație și Justiție prin Decizia nr. 4 147/2009 și, de aceea,

în temeiul art. 998 C. civ. și pentru deplina repunere în situația anterioară

deciziei anulate intimata trebuia să-i admită și stimulentele aferente

funcției.

Prin hotărârea a

cărei revizuire se cere a fost respinsă cererea revizuentului de acordare a

stimulentelor și, de aceea, apreciază că sunt două hotărâri potrivnice,

respectiv Decizia nr. 4147/2009 a Înaltei Curți de Casație și Justiție și

Decizia nr. 3189/2001 a Înaltei Curți, secția contencios administrativ și fiscal.

Casa Națională de

Pensii Publice a formulat întâmpinare și a solicitat respingerea cererii de

revizuire ca neîntemeiată.

Cererea de revizuire

este nefondată și va fi respinsă pentru următoarele considerente:

Revizuirea este o

cale extraordinară de atac, de retractare, care se poate exercita numai

împotriva hotărârilor irevocabile, în cazurile și în condițiile prevăzute de

lege.

I. Cazul de revizuire

prevăzut de art. 322 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ. se referă la situația în

care instanța s-a pronunțat asupra unor lucruri care nu s-au cerut sau nu s-a

pronunțat asupra unui lucru cerut, ori s-a dat mai mult decât s-a cerut.

Acest motiv de

revizuire nu este incident în cauză deoarece prin Decizia nr. 3189 din 1 iunie

2011 a Înaltei Curți instanța de recurs, modificând sentința atacată, a respins

în tot acțiunea reclamantului M.I.

De precizat ar fi

faptul că obiectul acțiunii reclamantului în acel litigiu l-a constituit, între

altele, obligarea C.N.P.A.S. la plata stimulentelor pentru perioada 1 noiembrie

2009 - 1 mai 2009, actualizate cu indicele de inflație.

Or, revizuentul

susține că instanța nu s-ar fi pronunțat asupra cererii sale de acordare a

stimulentelor în condițiile în care acestea au fost chiar obiectul acțiunii

respinse ca neîntemeiate.

Prin invocarea

motivului de revizuire prevăzut de art. 322 pct. 2 C. proc. civ., revizuentul,

de fapt, critică soluția instanței de recurs prin care i s-a respins cererea de

acordare a stimulentelor ca neîntemeiată iar aceasta echivalează cu calea

„recursului la recurs”.

Revizuirea ar fi fost

posibilă dacă instanța de recurs, evocând fondul cauzei ar fi dat ceea ce nu

s-a cerut, or dacă nu s-ar fi pronunțat asupra unui lucru cerut sau s-a dat mai

mult decât s-a cerut. Însă, în cauză, instanța de recurs a respins în

totalitate cererea reclamantului de acordare a stimulentelor, așa cum acesta

solicitase.

II. Conform art. 322

alin. (1) pct. 7 C. proc. civ. revizuirea unei hotărâri rămase definitive în

instanța de apel sau prin neapelare, precum și a unei hotărâri dată de o

instanță de recurs atunci când evocă fondul, se poate cere atunci când există

hotărâri definitive potrivnice date de instanțe de aceleași grad sau de grade

deosebite, în una și aceeași pricină, între aceleași persoane, având aceeași

calitate; aceste dispoziții se aplică și în cazul în care hotărârile potrivnice

sunt date de instanțe de recurs.

Invocarea motivului

de revizuire prevăzut de textul legal anterior enunțat presupune îndeplinirea

cumulativă a următoarelor condiții:

- Există hotărâri

definitive contradictorii.

Textul nu distinge,

ceea ce înseamnă că această condiție este îndeplinită chiar dacă prin

hotărârile potrivnice nu s-a rezolvat fondul. Este necesar, însă, ca ambele

hotărâri să fie pronunțate ori pe considerente procedurale ori pe fond, pentru

că dacă una este pronunțată în temeiul unei excepții procesuale, iar cealaltă

este pronunțată în fond, nu există contrarietatea susceptibilă să facă

admisibilă revizuirea.

- Hotărârile

potrivnice să fie pronunțate în aceeași pricină.

Ca atare, trebuie

reținută tripla identitate de părți, obiect și cauză care sunt elementele

lucrului judecat.

- Hotărârile să fie

date în dosare diferite.

Revizuirea nu este

admisibilă dacă hotărârile contradictorii au fost pronunțate în aceeași cauză,

pe parcursul mai multor cicluri procesuale, determinate de căile de atac

exercitate de părți.

- În al doilea

proces, să nu se fi invocat excepția autorității de lucru judecat sau, dacă a

fost invocată, instanța să fi omis să se pronunțe asupra ei.

Dacă instanța

sesizată cu cea de-a doua acțiune a respins excepția autorității de lucru

judecat, această apărare nu mai poate fi reiterată pe calea revizuirii,

deoarece s-ar opune tocmai puterea de lucru judecat a hotărârii date asupra

primei acțiuni.

- Să se ceară

anularea celei de a doua hotărâri.

Condițiile indicate

trebuie îndeplinite cumulativ, iar neîndeplinirea uneia dintre condiții duce la

respingerea cererii de revizuire.

În speță, revizuentul

invocă contrarietatea Deciziei nr. 3189 din 1 iunie 2011 a Înaltei Curți de Casație

și Justiție în raport de Sentința nr. 87/CA/2009 a Curții de Apel Alba Iulia,

irevocabilă prin Decizia nr. 4147/2009 a Înaltei Curți de Casație și Justiție,

secția contencios administrativ și fiscal.

Trebuie precizat că

prin Sentința nr. 87/CA din 8 aprilie 2009 a Curții de Apel Alba Iulia s-a

dispus anularea Deciziei nr. 829 din 31 octombrie 2008 a C.N.P.A.S. și

reintegrarea reclamantului în funcția publică de conducere de director executiv

al Casei Județene de Pensii Alba, soluția irevocabilă prin Decizia nr.

4147/2009 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția contencios

administrativ și fiscal.

Raportat la

condițiile impuse de art. 322 pct. 7 C. proc. civ., se constată că nu este

îndeplinită condiția pronunțării hotărârilor potrivnice în aceeași pricină,

deoarece nu există triplă identitate de părți, obiect și cauză.

Astfel, chiar dacă

părțile sunt identice în cele două dosare, nu există identitate de obiect și

cauză.

În primul dosar,

soluționat prin Sentința nr. 87/CA din 8 aprilie 2009 a Curții de Apel Alba

Iulia se solicitase anularea unei decizii de sancționare și obligarea la

reintegrarea în funcția publică de conducere, fără a se solicita plata

drepturilor salariale sau a altor drepturi iar în cadrul litigiului soluționat

prin Decizia nr. 3189 din 1 iunie 2011 a Înaltei Curți de Casație și Justiție,

secția contencios administrativ și fiscal s-a solicitat obligarea la stabilirea

și plata corespunzătoare a stimulentelor pentru perioada 01 noiembrie 2008 - 01

mai 2009.

Prin urmare, nu

există contrarietate între cele două hotărâri judecătorești.

Mai mult, în

considerentele Deciziei nr. 3189 din 1 iunie 2011 a Înaltei Curți de Casație și

Justiție s-a făcut referire la Sentința nr. 87/CA din 8 aprilie 2009 și la

faptul că deși în dispozitivul sentinței nu exista obligația de plată a

diferențelor salariale (nici nu se solicitase acest lucru) și sporurilor

aferente, autoritatea publică a efectuat aceste plăți benevol, iar Înalta Curte

a apreciat că nu se impune, ca urmare a anulării sancțiunii aplicate, și plata

stimulentelor.

Nefiind îndeplinite

condițiile prevăzute de art. 322 pct. 2 și art. 322 pct. 7

C. proc. civ.

, cererea de

revizuire va fi respinsă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E:

Respinge cererea de

revizuire formulată de M.I. împotriva Deciziei nr. 3189 din 1 iunie 2011 a

Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția contencios administrativ și

fiscal.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 18 noiembrie 2011.