ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 132/2012

Asupra cererii

de completare a dispozitivului Deciziei nr. 509 din 28 ianuarie 2011 a Înaltei Curți

de Casație și Justiție – Secția contencios administrativ și fiscal;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentința nr. 190/F/CA/2010 din

7 iulie 2010, Curtea de Apel Alba Iulia, secția contencios administrativ și fiscal,

a respins

excepțiile netimbrării acțiunii, tardivității, lipsei de obiect și autorității de

lucru judecat, a admis acțiunea formulată de reclamantul M.I. în contradictoriu

cu pârâta Casa Națională de Pensii și alte Drepturi de Asigurări Sociale și

în consecință, a dispus anularea Ordinului nr. 431 din 23 aprilie 2009 emis

de Președintele C.N.P.A.S, reintegrarea reclamantului în funcția publică de conducere

deținută anterior emiterii acestui ordin și obligarea pârâtei să plătească

reclamantului drepturile aferente, începând cu data eliberării din funcție și până

la data reintegrării în funcție, actualizate cu rata inflației.

Totodată,

Curtea de Apel Alba Iulia a obligat pârâta să plătească reclamantului suma de 300

RON cu titlu de cheltuieli de judecată, a admis excepția lipsei calității procesuale

pasive a pârâților Ministerul Familiei și Protecției Sociale și Ministerul Economiei

și Finanțelor și în consecință, a respins acțiunea formulată în contradictoriu cu

acești pârâți, ca fiind formulată împotriva unor persoane fără calitate procesuală.

Prin decizia

nr. 509 din 28 ianuarie 2011, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția contencios,

administrativ și fiscal, a respins recursul declarat de Casa Națională de Pensii

și alte Drepturi de Asigurări Sociale împotriva sentinței nr. 190/F/CA din 7 iulie

2010 a Curții de Apel Alba Iulia, secția contencios administrativ și fiscal, ca

nefondat.

Ulterior,

prin cererea formulată la data de 02 iunie 2011 și reiterată la data de 10

noiembrie 2011, respectiv la data de 14 noiembrie 2011, intimatul-reclamant M.I.

a solicitat, în temeiul dispozițiilor art. 281-281² C. proc. civ., completarea

dispozitivului deciziei nr. 509 din 28 ianuarie 2011 a Înaltei Curți de Casație

și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal.

În motivarea

cererii, petentul a susținut că instanța de recurs a omis să se pronunțe

asupra cererii de acordare a cheltuielilor de judecată ocazionate cu soluționarea

recursului, deși la dosarul cauzei a fost depusă dovada achitării onorariului

de avocat în cuantum de 300 RON.

La termenul

de judecată din data de 13 ianuarie 2012, intimata Casa Națională de Pensii

Publice a solicitat respingerea cererii de completare formulată, în principal, ca

inadmisibilă, susținând că, pentru recuperarea cheltuielilor de judecată, petentul

are deschisă calea executării silite, nefiind incidente în cauză dispozițiile

art. 281² C. proc. civ.

În subsidiar,

instituția intimată a solicitat respingerea cererii formulate în cauză ca rămasă

fără obiect, arătând faptul că, prin ordinul de plată din 02 mai 2011, Casa Județeană

de Pensii Alba a achitat reclamantului M.I. suma de 300 RON reprezentând cheltuieli

de judecată.

Examinând

cauza și cererea formulată, în raport cu actele și lucrările dosarului, precum și

cu dispozițiile legale incidente pricinii, inclusiv cele ale art. 281

2

alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte constată că excepțiile inadmisibilității

și rămânerii fără obiect a cererii sunt nefondate, iar cererea de completare

dispozitivului deciziei din 28 ianuarie 2011 a Înaltei Curți de Casație și Justiție,

secția contencios administrativ și fiscal este întemeiată, pentru considerentele

ce urmează a fi expuse.

Potrivit

art. 281

2

alin. (1): „Dacă prin hotărârea dată instanța a omis să se

pronunțe asupra unui capăt de cerere principal sau accesoriu ori asupra unei cereri

conexe sau incidentale, se poate cere completarea hotărârii în același termen în

care se poate declara, după caz, apel sau recurs împotriva acelei hotărâri, iar

în cazul hotărârilor date în fond după casarea cu reținere, în termen de 15 zile

de la pronunțare”.

Acest text

de lege reglementează termenul în care pot fi completate hotărârile date în primă

instanță prin care s-au admis ori s-au respins cererile părților, hotărârile

prin care instanța de apel evocă fondul, hotărârile instanței de recurs

date în fond după casare cu reținere și hotărârile prin care, după ce

s-a admis contestația în anulare sau revizuirea, s-a rejudecat fondul, dar

nu exclude posibilitatea părții de a formula cerere de completare a dispozitivului

în situația hotărârilor irevocabile. O interpretare contrară ar fi de natură a încălca

dispozițiile art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, privând partea

de posibilitatea de realizare a drepturilor sale, cu care a fost anterior sesizată

instanța de judecată, în condițiile în care, în mod constant, practica judiciară

a stabilit că asemenea cereri nu sunt admisibile pe calea revizuirii.

Pe de altă

parte, Înalta Curte apreciază că nu pot fi reținute argumentele invocate de

instituția intimată referitoare la executarea silită ca procedură de recuperare

a cheltuielilor de judecată solicitate de către petent, întrucât executarea silită

se poate efectua numai în temeiul unei hotărâri judecătorești ori al unui alt

înscris care, potrivit legii, constituie titlu executoriu.

Or, prin decizia

nr. 509 din 28 ianuarie 2011, instanța de recurs a omis să soluționeze

cererea accesorie de acordare a cheltuielilor de judecată, astfel încât intimatul-reclamant

M.I. nu deținea un titlu executoriu care să conțină obligația de

plată a cheltuielilor de judecată efectuate în etapa procesuală a recursului.

Singurul titlu

executoriu care putea fi învestit cu formulă executorie în conformitate cu dispozițiile

art. 376 alin. (1) și art. 377 alin. (1) C. proc. civ. era sentința

nr. 190/F/CA/2010 din 7 iulie 2010, prin care Curtea de Apel Alba Iulia a obligat

pârâta Casa Națională de Pensii și alte Drepturi de Asigurări Sociale să plătească

reclamantului suma de 300 RON cu titlu de cheltuieli de judecată, ocazionate cu

soluționarea fondului cauzei.

Pentru aceste

motive, Înalta Curte reține că excepția inadmisibilității cererii de completare

a dispozitivului Deciziei nr. 509 din 28 ianuarie 2011 pronunțată de instanța

de recurs este nefondată.

În susținerea

excepției rămânerii fără obiect a cererii, intimata Casa Națională de

Pensii Publice a precizat faptul că a achitat reclamantului M.I. suma de 300 RON

reprezentând cheltuieli de judecată și a depus la dosar ordinul de plată din

02 mai 2011 și adresa din 08 februarie 2011, emisă de Serviciul Juridic și

Contencios și comunicată către Direcția Economică și Execuție

Bugetară a instituției.

Verificând

conținutul acestor înscrisuri, Înalta Curte reține că intimata Casa Națională

de Pensii Publice nu a făcut dovada achitării cheltuielilor de judecată ocazionate

cu soluționarea recursului, la plata cărora, de altfel, nici nu fusese obligată

de către instanța de recurs, ci, în realitate, instituția intimată a făcut

dovada executării de bunăvoie a dispozițiilor cuprinse în sentința

nr. 190/F/CA/2010 din 7 iulie 2010 a Curții de Apel Alba Iulia, referitoare

la cheltuielile de judecată în cuantum de 300 RON, efectuate în etapa soluționării

fondului cauzei.

Față

de aceste argumente, Înalta Curte apreciază că excepția rămânerii fără obiect

a cererii de completare formulată în cauză este nefondată.

Referitor

la cererea de completare a dispozitivului deciziei din 28 ianuarie 2011 pronunțată

de instanța supremă, Înalta Curte constată faptul că, din actele și lucrările

dosarului rezultă, fără putință de tăgadă, că intimatul-reclamant M.I. a solicitat

acordarea cheltuielilor de judecată, atașând dovada achitării onorariului de avocat

în cuantum de 300 RON.

Având în vedere

soluția pronunțată de către Înalta Curte de Casație și Justiție, devin incidente

dispozițiilor art. 274 alin. (1) C. proc. civ., potrivit cărora partea care cade

în pretenții va fi obligată, la cerere, să plătească cheltuieli de judecată.

Față de aceste

considerente, în temeiul art. 281² alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va

admite cererea și va dispune completarea dispozitivului deciziei din 28 ianuarie

2011 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția contencios administrativ și

fiscal, în sensul că va obliga recurenta-pârâtă Casa Națională de Pensii Publice

la plata sumei de 300 RON, reprezentând cheltuieli de judecată efectuate în etapa

procesuală a recursului, către intimatul-reclamant M.I.

PENTRU

ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE

LEGII

D E C I D

E

Admite cererea

formulată de M.I. privind completarea dispozitivului deciziei nr. 509 din 28 ianuarie

2011 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ

și fiscal.

Completează dispozitivul deciziei

în sensul că obligă recurenta-pârâtă Casa Națională de Pensii Publice să plătească

intimatului-reclamant M.I. suma de 300 RON reprezentând cheltuieli de judecată pentru

recurs.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi

13 ianuarie 2012.