ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 920/2013

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 920/2013 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2013)

Asupra cauzei de față constată următoarele:

Prin

cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Iași, reclamanta SC I.G. SRL Iași a

chemat în judecată pe pârâții Consiliul Județean Iași, Consiliul Local lași și

Municipiul lași, prin Primar, solicitând instanței să constate utilitatea

publică a lucrărilor de infrastructură constând în drumuri, strada Elisabeta

Rizea, rețele de alimentare cu energie electrică și iluminat public, rețele de

alimentare cu gaz executate de reclamantă pe cheltuiala sa în cartierul de

locuințe A., urmând a dispune obligarea pârâților la plata sumei de 1.011.543

lei, reprezentând 89.003 lei - contravaloarea rețelei de alimentare cu gaz,

669.425,5 lei, contravaloarea drumurilor și 247.393 lei - contravaloarea

rețelelor de alimentare cu energie electrică și iluminat public, precum și

obligarea pârâților să efectueze toate actele necesare în vederea trecerii

acestor bunurilor imobile de utilitate publică locală, existente în cartierul

A. precum și a terenului aferent, în domeniul public al municipiului Iași.

Prin sentința civilă nr. 68 din 13 ianuarie 2010,

Tribunalul Iași, secția civilă, în baza art. 246 C. proc. civ., a luat act de

renunțarea reclamantei la judecata cererii având ca obiect obligarea pârâților

să efectueze toate actele necesare în vederea trecerii rețelelor de alimentare

cu energie electrică și iluminat public, rețelelor de alimentare cu gaze,

precum și a drumurilor în domeniul public al municipiului Iași; a respins

excepțiile prematurității și a lipsei calității procesuale active; a admis

excepția lipsei calității procesuale pasive și a respins, pentru lipsa

calității procesuale pasive, cererea reclamantei având ca obiect obligarea

pârâților la plata sumei de 1.011.543 lei, reprezentând contravaloarea rețelei

de alimentare cu gaz, a rețelei de alimentare cu energie electrică și iluminat

public și a drumurilor construite în cartierul A.

Împotriva menționatei sentințe a declarat

apel, în termen legal, reclamanta SC I.G. SRL

Prin decizia civilă nr. 101 din 25 iunie

2010, Curtea de Apel Iași, secția I civilă, a respins apelul formulat de

reclamanta SC I.G. SRL, prin reprezentant legal.

În motivarea acestei soluții, instanța de

apel a reținut că reclamanta - apelantă a dobândit în proprietate suprafața de 42.526 m.p. teren, în zona Păcurari a Municipiului Iași.

Ulterior, SC I.G. SRL a obținut de la

autoritățile locale avizele și autorizațiile legale pentru edificarea unui

cartier rezidențial de locuințe, A.

Reclamanta-apelantă a procedat la executarea

lucrărilor de infrastructură aferente ansamblului de locuințe A. prin resurse

proprii.

Astfel, în baza contractului de racordare din

30 noiembrie 2005, încheiat E.O.M., în calitate de operator distribuție și SC

I.G. SRL, în calitate de solicitant servicii de racordare s-a executat

instalația de racordare la rețeaua electrică de distribuție, denumită

„Alimentare cu energie electrică a Cartierului de locuințe unifamiliale A.

”

, amplasat în zona

Păcurari, Iași.

Prin contractul de racordare din 30 noiembrie

2005, încheiat între aceleași părți, în aceeași calitate ca și în contractul nr.

X/2005, s-a realizat instalația de racordare „Alimentare cu energic electrică a

iluminatului public din cartierul de locuințe unifamiliale A.”, zona Păcurari,

Iași.

La articolul 6.7 din ambele contracte,

părțile au convenit instituirea și respectiv, înscrierea în cartea funciară a

dreptului de uz și de servitute, cu titlu gratuit, în favoarea operatorului de

distribuție, pe durata de existență a instalației de racordare, în condițiile

prevăzute de Legea Energici Electrice nr. 318/2003.

Tot astfel, la art. 10.1 din ambele

contracte, părțile au stipulat că instalațiile de racordare la rețeaua

electrică de distribuție, care fac obiectul contractului (care se află între

punctul de racordare și punctul de delimitare) sunt în proprietatea

operatorului de distribuție, conform prevederilor legale în vigoare.

Prin acordul de acces la sistemul de

distribuție a gazelor naturale din 24 august 2005, la art. 4.1, părțile au

convenit ca SC D.N. SA Tg. Mureș să participe la realizarea investiției și că

va suporta cheltuielile de întreținere și exploatare, iar solicitantul, în calitate

de proprietar, va constitui fondurile de amortizare a investiției și va

contribui la cofinanțarea lucrărilor cu suma necesară proiectării și execuției lucrărilor.

Părțile au convenit ca solicitantul să predea conductele și branșamentele către

SC D.N. SA Târgu Mureș spre întreținere și exploatare, cu titlu gratuit și fără

alte pretenții ulterioare.

Ulterior, părțile au încheiat Protocolul din

18 decembrie 2006 ce are ca obiect predarea de către SC I.G. SRL spre

exploatare și întreținere a conductei de distribuție a gazelor aflată în

perimetrul de concesionare al SC E.O.G.R. SA Tg. Mureș din cartierul A.,

reclamanta-apelantă obligându-se să nu solicite taxa de redevență, chirie sau

orice altă taxă aferentă ocupării domeniului public, să acorde drept de uz și

servitute de trecere, cu titlu gratuit, asupra terenului pe care se află

amplasate instalațiile, pe toată durata de valabilitate a contractului.

Din situația de lucrări - Cheltuieli pentru

investiția de bază, întocmită de SC I.G. SRL, rezultă că această societate a

efectuat în cartierul A. și drumuri (str. A-A1-A2-D-C-E și str. leg.; str.

A1-A1 A și str. A2-A2 A).

Curtea a constatat că, după realizarea

tuturor acestor lucrări de infrastructură aferente cartierului A., apelanta a

împărțit terenul în parcele pe care le-a vândut la diferite persoane fizice și

juridice, conform contractelor de vânzare-cumpărare depuse la dosarul de fond

(filele 365-461).

Din cuprinsul actelor translative de

proprietate rezultă că, odată cu loturile de teren neconstruit, situate în

cartierul A., apelanta a înstrăinat și dreptul de proprietate forțată și

perpetuă asupra tuturor instalațiilor ce deserveau aceste terenuri și care,

„prin natura sau destinația lor sunt în folosința comună a tuturor

proprietarilor parcelelor de teren., respectiv instalații electrice, de apă,

canalizare, gaz etc.”.

În cazul vânzării unor parcele care nu aveau

ieșire la calea publică, apelanta a instituit în favoarea cumpărătorilor câte

un drept de servitute de trecere pe terenul aflat în proprietatea societății.

Raportat la situația de fapt expusă, Curtea

constată că reclamanta-apelantă nu se află în vreun raport juridic cu vreunul

dintre cei patru pârâți pe care i-a chemat în judecată.

Susținerea apelantei că pârâții și-ar fi

sporit patrimoniul fără vreun temei legal pe seama patrimoniului său, care s-ar

fi diminuat, nu poate fi primită, deoarece, din contractele de

vânzare-cumpărare existente la dosarul cauzei, rezultă fără echivoc că aceasta

a înstrăinat dreptul de proprietate forțată și perpetuă asupra instalațiilor ce

deserveau parcelele de teren din cartierul A. către cumpărătorii acestor

parcele, iar prețul final al fiecărei vânzări - cumpărări reflectă și

contravaloarea instalațiilor ce deserveau fiecare parcelă de teren vândută.

Pe de altă parte, din contractele încheiate

cu furnizorii de gaz și energie electrică rezultă că apelanta, în calitate de

proprietară, a cedat acestora exploatarea și întreținerea instalațiilor de gaz

și energie electrică și a instituit în beneficiul furnizorilor și drepturi de

uz și servituți de trecere pe terenurile pe care se află aceste rețele, în mod

gratuit.

În consecință, apelanta nu a produs dovezi,

contrar art. 1169 C. civ., pentru a legitima calitatea procesuală pasivă a

pârâților din prezenta cauză.

Nu a fost primită nici susținerea apelantei

referitoare la exproprierea în fapt, fără o justă și prealabilă despăgubire, a

bunurilor imobile a căror contravaloare o solicită și care ar fi trecut în

domeniul public atâta vreme cât aceste bunuri au format obiectul unor convenții

între ea și furnizorii de servicii publice (gaz, electricitate), precum și

între ea și persoanele fizice sau juridice, cumpărătoare ale parcelelor de

teren pe care au edificat locuințe unifamiliale.

Împotriva menționatei decizii a declarat și

motivat recurs, în termen legal, apelanta-reclamantă SC I.G. SRL pentru motive

de nelegalitate întemeiate pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

În dezvoltarea acestora s-a arătat că autoritățile

publice locale, în speță Municipiul Iași și Consiliul Local al Municipiului

Iași, datorează recurentei plata lucrărilor de utilitate publică pe care

aceasta le-a realizat. De aceea, se impune ca, după achitarea tuturor

despăgubirilor către reclamantă, a căror valoare va fi stabilită printr-o

expertiză contabilă, toate bunurile de utilitate publică existente în Cartierul

A. să fie incluse în domeniul public al Municipiului Iași, conform legii.

Rețelele, precum și terenurile aferente lor,

fac parte prin lege din domeniul public al Municipiului Iași, fiind cuprinse în

anexa la Legea nr. 213/1998, cap. III pct. 1 si 4. Recurenta, ca persoană

juridică privată, a contribuit la mărirea patrimoniului Municipiului Iași,

incluzând în domeniul public bunuri imobile în valoare totală de 2.760.671 RON.

Și în ceea ce privește str. Elisabeta Rizea,

utilitatea publică nu poate fi pusă la îndoială. Această stradă figurează în

nomenclatorul străzilor Municipiului Iași și, conform cap. III pct. 1 din Legea

nr. 213/1998, străzile unei localități fac parte din domeniul public al acesteia.

Fiind vorba despre o îmbogățire fără vreo

justă cauză a Municipiului Iași, iar daunele solicitate prin acțiune având ca

izvor de obligații îmbogățirea fără just temei, ca urmare a diminuării

patrimoniului nostru cu lucrări (imobile) în valoare de 2.760.671 RON, acțiunea

a fost formulată în contradictoriu cu Municipiul Iași prin Primar, Consiliul

Local Iași, Primarul Municipiului Iași și Consiliul Județean Iași.

Instanța de fond și instanța de apel în mod

greșit au reținut că pârâții nu au calitate procesuală pasivă motivat de

împrejurarea că bunurile imobile a căror contravaloare a făcut obiectul

acțiunii nu se află în patrimoniul pârâților, ci parte în patrimoniul E.O.G.R.,

E.O.M.D. și parte în patrimoniul reclamantei.

Așa cum s-a arătat, rețelele de gaz, alimentare

cu energie electrică, iluminat public și drumuri construite de către reclamantă

sunt bunuri imobile de utilitate publică locală. Edificarea acestor lucrări de

infrastructură în Municipiul Iași se realizează și sunt suportate de către Municipiul

Iași și Consiliul Local. În ceea ce privește rețelele de alimentare cu gaz,

energie electrică și iluminat public, toate, indiferent de modul de finanțare,

sunt în administrarea operatorilor de distribuție, iar conform cap. III pct. 1

din Legea nr. 213/1998, sunt în proprietatea Municipiului Iași.

Dezvoltatorii imobiliari sunt obligați să

construiască toate lucrările de infrastructură pe cheltuiala proprie și apoi,

obligați să le predea operatorilor.

Așa fiind situația de fapt, se poate constata

că a avut loc o expropriere de fapt, fără o justă și prealabilă despăgubire și

fără întocmirea unor acte pentru trecerea bunurilor (rețele, străzi) și a

terenului aferent în domeniul public, fără ca autoritățile publice locale să

își asume vreo obligație patrimonială față de recurentă.

Având în vedere că lucrările de

infrastructură construite în cartierul A. se regăsesc la cap. III pct. 1 din

Legea nr. 213/1998 și sunt de utilitate publică locală, calitatea procesuală

pasivă în prezenta cauză o au Municipiul Iași, prin Primar și Consiliul Local

Iași, iar Primarul Municipiului Iași fost chemat în judecată pentru ca

hotărârea să-i fie opozabilă, în eventualitatea admiterii acțiunii.

Analizând recursul formulat, în raport de

criticile menționate, Înalta Curte apreciază că acesta este fondat numai în

parte, pentru următoarele considerente:

Instanța de apel a

făcut o corectă interpretare și aplicare a dispozițiilor cuprinse la art. III pct.

1 și 4 din anexa Legii nr. 213/1998, potrivit cărora

domeniul public local

al comunelor, orașelor și municipiilor este alcătuit din drumurile comunale,

vicinale și străzile; rețelele de alimentare cu apă, canalizare, termoficare,

stațiile de tratare și epurare a apelor uzate, cu instalațiile, construcțiile

și terenurile aferente, cu instalațiile, construcțiile și terenurile aferente.

Deși textul citat se referă numai la

rețelele de

alimentare cu apă, canalizare, termoficare, stațiile de tratare și epurare a

apelor uzate, cu instalațiile, construcțiile și terenurile aferente, pot fi

incluse în categoria rețelelor din domeniul public local al comunelor, orașelor

și municipiilor și rețelele de gaz și energie electrică, pentru că acestea asigură

în prezent termoficarea prin înlocuirea vechilor rețele de termoficare comună a

cartierelor. La rândul lor, rețelele de energie electrică includ rețele de

iluminat public, astfel încât și acestea se regăsesc în categoria celor care

sunt vizate de textul legal menționat.

Astfel fiind, tipurile de rețele menționate

sunt incluse, în temeiul legii, în domeniul public local al comunelor, orașelor

și municipiilor, fără ca legea să facă vreo precizare cu privire la

proprietarul originar al acestor rețele.

Reclamanta - recurentă este o societate

comercială care a înțeles să construiască, pe terenul proprietatea sa privată,

un ansamblu rezidențial, ceea ce presupune construirea unor rețele de natura

celor menționate în art. III pct. 4 din anexa la Legea nr. 213/1998, pe care ulterior le-a înstrăinat odată cu locuințele, aspect care rezultă

fără echivoc din cuprinsul contractelor de vânzare - cumpărare și care, de

altfel, nu este combătut de către recurentă.

În mod corect instanța de apel a apreciat că

reclamanta nu se află în raporturi juridice cu nici unul dintre pârâți întrucât

prin contractele de vânzare-cumpărare a înstrăinat și „dreptul de proprietate

forțată și perpetuă asupra tuturor instalațiilor ce deservesc terenul vândut,

care prin natura sau destinația lor sunt în folosința comună a tuturor

proprietarilor parcelelor de teren situate în cartierul A., respectiv

instalații electrice, de apă, canalizare, gaz, etc.” (spre ex. contractul de

vânzare-cumpărare autentificat din 03 mai 2007 de B.N.P. - I.B., fila 365 prima

instanță).

Vânzarea instalațiilor care deserveau parcelele

de teren pe care erau sau urmau a fi edificate locuințe s-a reflectat în preț,

astfel încât recurenta nu poate pretinde nici o despăgubire din partea

reprezentanților domeniului public al municipiului Iași, pentru aceste

instalații, întrucât patrimoniul său nu s-a micșorat cu contravaloarea acestora.

Pe de altă parte, din contractele încheiate

cu furnizori de gaz metan și energie electrică rezultă că reclamanta a cedat

acestora în mod gratuit exploatarea și întreținerea acestor instalații,

instituind în beneficiul furnizorilor dreptul de uz și servitute de trecere pe

terenurile pe care se află aceste rețele, terenurile rămânând în patrimoniul persoanelor

cărora le-a fost înstrăinat terenul de către reclamantă prin contracte de

vânzare-cumpărare, astfel cum rezultă din probele administrate în cauză. Spre

pildă, între recurentă și SC D.N. SA Târgu Mureș, sucursala Iași, s-a perfectat

un contract de cofinanțare nr. X/2005 prin care operatorul s-a obligat să

participe la investiție, iar, în contraprestație, să devină proprietar al

conductelor de gaz metan, după înlocuire.

Și această împrejurare dovedește că recurenta

nu mai deține calitatea de proprietar al instalațiilor pentru care pretinde

despăgubiri, întrucât le-a înstrăinat, în modalitățile menționate. În

patrimoniul său a intrat contravaloarea acestora, motiv pentru care nu există

un prejudiciu constând în majorarea patrimoniului vreunuia dintre pârâți în

detrimentului patrimoniului reclamantei, astfel încât calitatea procesuală

pasivă a pârâților într-o actio in rem verso nu poate fi reținută.

Înalta Curte apreciază însă că situația de

fapt nu a fost pe deplin stabilită cu privire la imobilele enumerate în art. III

pct. 1 al Legii nr. 213/1998, privind drumurile publice.

Deși s-a făcut dovada că în cartierul A.

există două căi de acces cărora li s-a dat nume în nomenclatorul de nume la

străzilor al Municipiului Iași, respectiv strada și aleea Elisabeta Rizea,

acestea nu au făcut obiect al contractelor de vânzare-cumpărare, astfel încât au

rămas în proprietatea recurentei și sunt afectate de utilitate publică în

măsura în care se dovedește că reprezintă „drumuri de acces deschise publicului

larg”, fiind „conectate la rețeaua publică de drumuri”, „servind atât

publicului general, cât și oricărui tip de transport privat”, cerințe impuse de

Curtea Europeană a Drepturilor Omului în cauza Bugajny și alții împotriva

Poloniei (depusă în traducere la fila 350 a dosarului primei instanțe de fond), care privește o situație de fapt identică cu cea în speță.

Deși din Ghidul de elaborare al regulamentului

local de urbanism (pct. 2.3.2. art. 25) rezultă că străzile sunt drumuri

publice din interiorul localităților, indiferent de denumire, iar din Planul

urbanistic zonal al ansamblului rezidențial A. rezultă că se vor edifica și

obiective de utilitate publică, respectiv străzi noi (pct. 3.8.), că legătura

cu celelalte zone funcționale ale orașului este asigurată prin Șoseaua Păcurari,

instanța de apel nu a analizat cererea de despăgubiri care viza această

categorie de terenuri, prin prisma situației de fapt existentă în prezent.

De aceea instanța de recurs a dispus din

oficiu, în cadrul probei cu înscrisuri, să fie depuse la dosar relații privind accesul

circulației publice pe aceste străzi și legătura lor cu rețeaua de străzi a

orașului, însă înscrisurile primite nu lămuresc situația de fapt, fiind

contradictorii.

Astfel, recurenta menționează în adresa de la

fila 173 a dosarului de recurs că strada și aleea Elisabeta Rizea nu au fost

niciodată închise publicului, iar Municipiul Iași, prin Instituția Arhitectului

Șef, Serviciul G.I.S. - Cadastru, precizează, la fila nr. 170 a dosarului de

recurs că, prin Hotărârea C.L. nr. 69 din 20 martie 2006, a fost aprobată denumirea străzii Elisabeta Rizea pe teren proprietate privată, arteră aflată

în proprietatea riveranilor, decizia de restricționare a accesului prin

amplasarea de indicatoare rutiere aparținând riveranilor, iar nu Primăriei

Municipiului Iași, ceea ce susține ideea unei străzi care nu este deschisă

circulației publice.

Prin urmare, se impune lămurirea situației de

fapt asupra acestor două drumuri de acces, stabilirea regimului lor juridic, de

drumuri deschise circulației publice sau de drumuri private, menite să servească

numai accesului în și din ansamblul rezidențial, fără a reprezenta un punct de

tranzit pentru traficul urban, caz în care este necesară și verificarea existenței

unor eventuale restricții de circulație pe aceste drumuri, în raport de

cerințele Curții Europene a Drepturilor Omului menționate în cauza citată anterior.

În acest sens, se va efectua o expertiză

tehnică, probă care nu se poate realiza de către instanța de recurs, astfel cum

rezultă din interpretarea per a contrario a art. 305 C. proc. civ.

Pentru aceste argumente și în temeiul art. 312

alin. (5) C. proc. civ., recursul urmează a fi admis,

casată decizia

recurată și trimisă cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de reclamanta SC

I.G. SRL prin Administrator Judiciar C.I.I.P.U.R.L. împotriva Deciziei nr. 101

din 25 iunie 2010 a Curții de Apel Iași, secția civilă și pentru cauze cu

minori și de familie.

Casează decizia recurată și trimite cauza

spre rejudecare aceleiași instanțe.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 22

februarie 2013.