ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1532/2021

Obiectul cererii de chemare în judecată Reclamanta S.C. "A." S.R.L. Iași a chemat în judecată pe pârâții Consiliul Județean Iași, Consiliul Local Iași și municipiul Iași, prin Primar, solicitând instanței să constate utilitatea publică a lucrărilor de infrastructură constând în drumuri, strada x, rețele de alimentare cu energie electrică și iluminat public, rețele de alimentare cu gaz executate de reclamantă pe cheltuiala sa în cartierul de locuințe " Amfiteatru", urmând a dispune obligarea pârâților la plata sumei de 1.011.543 RON reprezentând 89.003 RON contravaloarea rețelei de alimentare cu gaz, 669.425,5 RON contravaloarea drumurilor și 247.393 RON contravaloarea rețelelor de alimentare cu energie electrică și iluminat public precum și obligarea pârâților să efectueze toate actele necesare în vederea trecerii bunurilor imobile mai sus menționate de utilitate publică locală, existente în cartierul "Amfiteatru" precum și a terenului aferent, în domeniul public al municipiului Iași.

Hotărârea pronunțată în primă instanță Prin sentința civilă nr. 231 din 14.02.2019 Tribunalul Iași, secția I civilă a admis, în parte, cererea reclamantei și a obligat pârâții, în solidar, la plata sumei de 2.886.912 RON reprezentând contravaloarea drumurilor construite în cartierul "Amfiteatru." A obligat pârâții, în solidar, să plătească reclamantei suma de 7434,90 RON cu titlu de cheltuieli de judecată constând în taxă de timbru și onorariu de expert."

Hotărârea pronunțată în apel Prin decizia nr. 241 din 24 iunie 2020, Curtea de Apel Iași, secția civilă a respins excepția lipsei calității procesuale active invocată în privința reclamanților B., C. și D.. A admis apelul formulat de Consiliul Local Iași și municipiul Iași și a schimbat sentința în sensul că a respins acțiunea formulată de S.C. A. S.R.L., în insolvență, prin administrator judiciar E. și administrator special F., continuată și cu succesorii cu titlu particular S.C. G. S.R.L., B., C., D., în contradictoriu cu pârâții municipiul Iași și Consiliul Local al municipiului Iași, ca fiind neîntemeiată.

Calea de atac formulată în cauză Împotriva deciziei civile nr. 241 din 24 iunie 2020, pronunțată de Curtea de Apel Iași, secția civilă au declarat recurs S.C. A. S.R.L. și S.C. G. S.R.L., solicitând modificarea în totalitate a acestei decizii prin respingerea apelului ca nefondat și menținerea sentinței civile nr. 213/14.02.2019 a Tribunalului Iași. În motivarea recursurilor s-a arătat că în mod cu totul nefondat și nelegal, instanța de apel a îmbrățișat aproape în întregime apărările formulate de către pârâți, și a stabilit ca atât timp cat formal nu exista acte din care sa rezulte ca drumurile construite de reclamante fac parte din domeniul public al municipiului Iași, parații nu au obligația de a le despăgubi pe reclamante cu valoarea acestora. A mai stabilit instanța ca "daca terenurile aferente străzilor respective sunt sau nu în patrimoniul municipalității, daca reclamanta a fost lipsita de atributele folosinței, posesiei și mai ales al dispoziției dreptului de proprietate, daca a operat exproprierea de fapt a bunurilor, sunt elemente ce nu au fost pe deplin lămurite în ciclul procesual anterior". O astfel de abordare a situației de fapt și a dezlegărilor date de către instanțele de control anterioare, din partea instanței de apei încălca dispozițiile 315 C. proc. civ. Or, prin decizia Curții de Apel Iași 443/2016 și decizia ÎCCJ nr. 2244/27.11.2016, instanțele de control judiciar au stabilit cu putere de lucru judecat ca în cauza "s-a dovedit caracterul public al drumurilor, prin urmare acestea fac parte în virtutea legii din domeniul public al municipiului Iași. Deci, drumurile fac parte în virtutea legii din domeniul public al Municipiului Iași, ceea ce înseamnă fără îndoiala ca sunt în patrimoniul paraților, iar aceștia vor realiza și actele necesare pentru ca și formal sa fie înscrise în domeniul public, după ce le vor despăgubi pe reclamante. CEDO a stabilit într-un caz identic, prin hotărârea H. și alții contra Poloniei/6.11.2007 ca nu exista o balanța echitabila intre interesul public și cel privat al reclamanților, aceștia fiind obligați sa suporte o sarcina prea grea. Situația reclamantelor este identică. Reclamantele au edificat Cartierul "Amfiteatru", au înstrăinat terenurile pe care au fost edificate construcțiile, iar drumurile au rămas în proprietatea reclamantelor, și au conform PUZ destinația de drumuri. Pentru aceste drumuri reclamantele plătesc impozite pe toata durata existentei lor, sunt deschise publicului, mijloacelor de transport și folosite de către riverani și populație, iar reclamantele nu le mai pot folosi în interesul lor. Situația va fi și mai dificila și absurda, având în vedere ca societatea reclamantă se afla în procedura de reorganizare. Daca planul de reorganizare va eșua și va intra în faliment se va proceda la lichidare. Suprafețele de teren care reprezintă strada și aleea Elisabeta Rizea nu pot fi vândute în cadrul lichidării, căci au destinația de străzi, destinație ce nu poate fi schimbata, iar riveranii au un drept de servitute pe aceste străzi. Corect este ca aceste străzi sa facă parte și de drept din patrimoniul municipiului Iași, nu numai de fapt, iar parații sa plătească contravaloarea lor. De asemeni, în mod nefondat instanța de apel a îmbrățișat și apărările paraților constând în faptul ca drumurile nu sunt perfecte pe toata suprafața lor sau nu sunt recepționate și prin urmare, conform concluziilor expertului vizibil părtinitor, nu pot face parte din domeniul public al municipiului lași. Fata de aceste concluzii ale expertului, la momentul la care reclamantele au formulat obiecțiuni, au dorit sa depună planșe foto din care rezulta ca absolut toate drumurile din zona străzilor aparținând municipiului Iași sunt mult mai proaste și aproape impracticabile. Așa cum rezulta din încheierea de ședința de la acea data, instanța de fond nu a primit planșele foto, considerând nerelevanta teza probatorie, astfel încât reclamantele nu au avut parte de un tratament echitabil comparativ cu pârâții care au depus la dosar de exemplu, înregistrări ale mai multor persoane, efectuate cu telefonul și apoi scrise pe hârtie. Câtă vreme concluziile expertului au fost ca drumurile nu pot fi drumuri, pentru ca nu au o calitate perfecta, poate ca era relevant daca drumurile construite de reclamante au totuși o calitate mult mai buna decât multe alte drumuri publice din municipiul Iași. Cu toate acestea, calitatea fie ea și proasta a drumurilor nu este un motiv de natura sa ii exonereze pe parați de plata contravalorii drumurilor așa cum a fost ea stabilita de către expertul tehnic. Parații nu au contestat cuantumul contravalorii drumurilor, acesta este real și obiectiv. Astfel, împrejurarea ca paraților nu le convine calitatea lucrării drumurilor, nu poate duce ta respingerea acțiunii. Municipiul Iași are foarte multe străzi, care nu sunt recepționate și are foarte multe străzi pe care se circula greu din cauza calității și a degradării. Aceasta nu înseamnă ca municipiul lași nu este proprietarul acestor drumuri. Pe parcursul judecării apelului, S.C. A. S.R.L. fiind o societate aflata în insolventa, presată de împrejurări, și anume avea de plătit transele aferente programului de piață către creditorul său garant care avea garanții pe o suprafața de teren de 18.524,54 mp rămas neconstruit pe care trecea și strada x în suprafața de 4197,66 mp, a vândut către societatea G. S.R.L. la 18.07.2019 întreaga suprafața de teren la un preț de 950.000 RON, fără a include și prețul pentru strada, aceasta fiind publica și deservind în mod special accesul tuturor membrilor Parohiei Sf. Luca din lași care se afla pe strada x. Deși instanța de apel a considerat ca din acțiunea S.C. A. S.R.L. rezulta ca avea drept de dispoziție pe strada x, simplul fapt ca a putut semna contractul de vânzare-cumpărare nu înseamnă ca a putut sa vândă efectiv strada și sa încaseze bani pentru aceasta, căci o strada nu are nici o valoare materiala câtă vreme ea este reglementata urbanistic cu acest statut, nu va putea dispune nici un proprietar de o strada care nu poate fi transformata în altceva, reprezintă doar o cale de acces. Iar în speța, este o cale de acces pentru toți cetățenii care se deplasează zilnic pe acea strada. S.C. A. S.R.L. a ales sa transfere și dreptul de proprietate asupra străzii Elisabeta Rizea către G. S.R.L. pentru ca nu mai făcea fata cheltuielilor constând în impozitele pentru aceasta strada pentru care era somată de către parați sa le facă plăți. Indiferent cum va fi soluționata pana la final acțiunea, și S.C. A. S.R.L. și G. S.R.L. trebuie sa mențină aceste drumuri pe toata durata existentei lor, a construcțiilor din împrejurimi și a existentei ca societăți comerciale. Este fără îndoiala ca ele sunt publice, nici instanța de apel nu a avut alta părere, deși a trecut peste puterea de lucru judecat. Conform Certificatului de atestare fiscala x/16 dec 2019, societatea reclamantă are de plătit impozite pe teren în cuantum de 360.582 RON, dintre care cea mai mare parte o reprezintă drumuri publice. Astfel, pe lângă faptul ca este absurd și i se încălca de atâția ani dreptul de proprietate, daca instanța va respinge recursul atât S.C. A. S.R.L., cat și G. S.R.L. vor plați "pe viața" impozite pe aceste drumuri pe care municipiul nu le impozitează nici măcar ca drumuri, ci ca teren curți-construcții. Cu toate acestea instanța de apel a considerat ca S.C. A. S.R.L. este proprietară pe drumuri și poate dispune de aceste drumuri după bunul său plac, ceea ce desigur ca este o interpretare greșita și nelegala din partea instanței de apel. În ceea ce privește suprafețele de 13 mp și 60 mp teren aflate în curțile intimaților B., C. și D., acestea nu erau pe calea de acces, ci în curtea lor așa cum s-a dovedit în fata instanței de apel. Cu toate acestea, instanța a calificat vânzarea acestor mici suprafețe către posesori tot o dispoziție a dreptului S.C. A. S.R.L. asupra străzii, ceea ce este total greșit. Referitor la condițiile impuse pentru îmbogățirea fără justa cauza, de asemenea decizia recurata este nelegala. Instanța a stabilit conform acelorași raționamente, ca numai daca ar fi intrat de drept terenul în proprietatea municipiului Iași am fi fost în situația îmbogățirii pârâților și însărăcirii reclamantei. Reclamantele sunt în prezent proprietare pe Aleea Elisabeta Rizea care deservește un întreg cartier de locuințe și un club mare de dans sportiv I.. Reclamantele nu mai au absolut nici un imobil în zona în afara de strada care este publica și care trebuie sa fie administrata de municipiul lași și nu de către reclamante. În ce privește strada x înstrăinata către G. S.R.L., aceasta ca succesor în drepturile reclamantei va fi despăgubită de către parați și nu de către S.C. A. S.R.L.. Este evident ca în acest moment S.C. A. S.R.L. i se cuvin despăgubiri doar pentru Aleea Elisabeta Rizea, iar pentru strada x i se cuvin proprietarului actual G. S.R.L.. În finalul deciziei sale, curtea de apel retine din nou apărările paraților statuând ca S.C. A. S.R.L. urmărește obținerea unor despăgubiri la preț de piața, fără ca dreptul de proprietate al reclamantei sa fi fost afectat în vreun fel și fără ca patrimoniul său sa fi fost însărăcit, iar al paraților îmbogățit. În primul rând, așa cum rezulta din expertiza evaluatorie, prețul terenului pe care se situează cele doua străzi este mult mai mic decât prețul pieței pentru terenurile din zona, iar S.C. A. S.R.L. nu a avut pretenția prețului de piața, apreciind ca prețul este corect stabilit, având în vedere ca este un teren pe care nu se poate construi, în zona, în prezent terenurile se vând cu peste 100 euro mp. Îmbogățirea nu trebuie sa constea numai într-un act juridic translativ de proprietate așa cum greșit a considerat instanța de apel. Îmbogățirea poate consta și în evitarea unei cheltuieli obligatorii de exemplu. Iar S.C. A. S.R.L. are convingerea ca drumurile publice în municipiul Iași se realizează în mod obligatoriu pe cheltuiala municipiului Iași și nu pe cheltuiala sa.

Apărările formulate în cauză Municipiul Iași prin Primar și Consiliul Local al Municipiului Iași au depus întâmpinare prin care au solicitat să se constate nulitatea recursurilor, întrucât acestea nu au fost motivate în termenul legal, iar pe fondul cauzei, să se dispună respingerea recursurilor. Motivarea recursului presupune, pe de o parte, arătarea motivului de recurs prin identificarea unuia dintre motivele prevăzute limitativ de art. 304 punctele 1-9 C. proc. civ., iar pe de altă parte, dezvoltarea acestuia în sensul formulării unor critici privind modul de judecată al instanței raportat la motivul de recurs arătat. Stabilirea împrejurării dacă cererea de recurs este motivată legal se face raportat la dezvoltarea motivelor de recurs și nu la indicarea lor, deoarece art. 306 alin. (3) C. proc. civ. prevede că sancțiunea nulității intervine în cazul în care motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 304. Potrivit art. 306 alin. (3) C. proc. civ., indicarea greșită a motivelor de recurs nu atrage nulitatea recursului dacă dezvoltarea acestora face posibilă încadrarea lor într-unui din motivele prevăzute de art. 304 C. proc. civ. Per a contrario, dacă dezvoltarea motivelor de recurs nu face posibilă încadrarea lor într-unul din cazurile de nelegalitate prevăzute expres și limitativ de art. 304 C. proc. civ., sancțiunea care intervine este nulitatea recursului. În speță, recurentele au indicat ca temei de drept al cererilor de recurs dispozițiile art. 304 pct. 8 și pct. 9 C. proc. civ., însă dezvoltarea motivelor nu reprezintă altceva decât o reiterare a apărărilor formulate în fața instanțelor anterioare și nu veritabile critici ale deciziei recurate. În cuprinsul cererilor de recurs deduse judecății nu pot fi identificate veritabile critici la adresa deciziei pronunțate în apel și nici nu se demonstrează în ce constă nelegalitatea deciziei atacate, prin raportare la soluția pronunțată în apel și la argumentele arătate de instanță în fundamentarea acesteia. De asemenea, având în vedere faptul că motivele de recurs sunt confuze, imprecise și generale, dezvoltarea acestora nepermițând analizarea hotărârii recurate în cadrul niciunui motiv de casare din cele prevăzute de art. 304 C. proc. civ., se impune ca această nelegalitate să fie sancționată cu nulitatea. II. Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție. Examinând decizia recurată, prin prisma criticilor formulate și prin raportare la actele și lucrările dosarului și la dispozițiile legale aplicabile, Înalta Curte constată că recursurile declarate sunt nefondate pentru considerentele ce urmează să fie expuse: În primul rând, așa cum se poate observa din prezentarea motivelor de recurs făcută pe larg în cuprinsul prezentei decizii, prin pct. 2-4 din motivele de recurs recurentele deduc analizei instanței de recurs în special chestiuni legate de situația de fapt din dosar și modul "netemeinic" în care instanța de apel a interpretat raportul de expertiză efectuat în cauză. Or, în condițiile art. 304 C. proc. civ., casarea sau modificarea unei hotărâri poate fi cerută numai pentru motive de nelegalitate. Ca atare, aspectele prezentate la pct. 2-4 din motivele de recurs nu pot fi cenzurate în prezenta etapă procesuală pentru că exced analizei de legalitate impusă de textul sus-menționat. Totuși, excepția nulității recursurilor pentru neîncadrarea criticilor în motivele prevăzute la art. 304 C. proc. civ., invocată de intimații-pârâți va fi respinsă, critica de la pct. 1, respectiv faptul că instanța de apel a nesocotit prevederile art. 315 C. proc. civ. atunci când nu a ținut cont de faptul că prin decizia de casare s-a stabilit că "s-a dovedit caracterul public al drumurilor, astfel încât acestea fac parte în virtutea legii din domeniul public al municipiului Iași" putând fi încadrată în prevederile art. 304 pct. 5 C. proc. civ. Aspectele invocate prin pct. 1 din cererea de recurs nu sunt însă întemeiate, în condițiile în care instanța de apel, raportându-se la dezlegările date prin deciziile Înaltei Curți de Casație și Justiție nr. 2818 din 22 octombrie 2014 și 2244 din 17 noiembrie 2016, a arătat că faptul că atât strada x, cât și aleea Elisabeta Rizea sunt de utilitate publică, în sensul că sunt destinate utilizării publicului fără restricții, constituie o chestiune ce nu mai poate fi combătută. Așadar, nu a decis altfel decât stabiliseră instanțele de casare sub aspectul naturii utilității drumurilor, astfel încât să se considere că s-a nesocotit prevederea imperativă din art. 315 C. proc. civ. În continuare însă instanța de apel a spus că simplul fapt că strada și aleea sunt destinate utilității publice deși sunt pe proprietatea privată, având în vedere că au fost edificate cu această destinație de reclamantă tocmai în vederea exploatării investiției sale, constând în construirea și înstrăinarea de locuințe, nu poate fi interpretat ca generator de obligații în sarcina unității administrativ-teritoriale, în sensul pretins. Or, aceste aspecte nu au format obiect de critică în recurs, ceea ce limitează și controlul de legalitate pe care îl poate face instanța de recurs. Pe de altă parte, criticile dezvoltate la pct. 2-4 din cererile de recurs nu au putut fi încadrate în motivul de nelegalitate prevăzut la art. 304 pct. 9 C. proc. civ., așa cum s-a pretins de către recurente, situația de fapt și aprecierea raportului de expertiză neconstituind motive de nelegalitate. Față de cele ce preced, criticile formulate nu întrunesc cerințele art. 304 pct. 5 C. proc. civ., astfel încât recursurile vor fi respinse ca nefondate.