ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3499/2013

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3499/2013 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2013)

Asupra recursului de

față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Circumstanțele cauzei

Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de

Apel Timișoara, secția contencios administrativ și fiscal, reclamanta SC

"B.A.P.R.S." a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Direcția

Generală de Administrare a Marilor Contribuabili, anularea Deciziei nr. 103 din

10 august 2010/1058804 din 27 august 2010 prin care s-au stabilit în sarcina

reclamantei dobânzi și penalități de întârziere aferente TVA în sumă de 803.825

RON; Decizia nr. 1058801 din 27 august 2010, prin care s-au stabilit majorări

de întârziere în sumă de 401.156 RON; Înștiințarea nr. 1089521 din 10 noiembrie

2010, prin care s-au stins creanțe fiscale în sumă totală de 403.441 RON;

Notele de compensare a obligațiilor fiscale nr. 16742 și 16743 din 22 octombrie

2010, prin care organele fiscale au compensat suma totală de 470.098 RON,

reprezentând TVA aprobat la rambursare aferent lunilor iulie și august 2010 cu

accesoriile stabilite prin Decizia 103 din 10 august 2010; cu cheltuieli de

judecată.

În motivarea acțiunii,

reclamanta a arătat că în mod greșit s-au stabilit în sarcina societății

dobânzi și penalități de întârziere în cuantum de 803.825 RON prin Decizia nr.

103 din 10 august 2010/1058804 din 27 august 2010, în condițiile în care

anterior fusese supusă unui control fiscal privind TVA-ul finalizat prin

emiterea Deciziei de impunere nr. 101 din 28 aprilie 2010 și Decizia de

nemodificare a bazei de impunere nr. 102 din 28 aprilie 2010 în care sunt

menționate ca obligații de plată TVA în sumă de 956.934 RON și majorări de

întârziere în sumă de 217.096 RON, calculate pe perioada 28 februarie 2006 - 25

februarie 2008.

Reclamanta a susținut

că nu a formulat contestație împotriva Deciziei de impunere nr. 101/2010 și a

achitat voluntar suma de 2.103.714 RON reprezentând TVA și 217.096 RON

reprezentând majorări de întârziere, însă pârâta, încălcând prevederile art. 94

alin. (3) C. fisc. și cele cuprinse în Ordinul A.N.A.F. nr. 1181/2007, a emis

Decizia nr. 103 din 10 august 2010/1058804 din 27 august 2010, referitoare la

obligațiile de plată accesorii calculate pe perioada 25 februarie 2008 - 14

iunie 2010, în condițiile în care această sumă nu a fost stabilită de inspecția

fiscală în urma controlului efectuat, caz în care obligarea sa la plata altor

sume decât cele menționate de inspecția fiscală este nelegală, întrucât vizează

aceeași perioadă verificată și aceeași bază impozabilă.

Cu privire la

nelegalitatea Deciziei nr. 1058801 din 27 august 2010, reclamanta a susținut că

din anexa la decizie nu reiese în mod clar și fără echivoc modul în care au

fost stabilite debitele asupra cărora s-au calculat accesoriile respective și

motivul pentru care în calcularea acesteia s-a determinat o anumită perioadă de

întindere și nu alta.

Referitor la

Înștiințarea nr. 1089521 din 10 noiembrie 2010 și Notele de compensare nr.

16742 și 16743 din 22 octombrie 2010, reclamanta a arătat că organul fiscal, în

mod nelegal, a compensat suma de 102.912 RON, reprezentând TVA acceptat la

rambursare prin Decizia nr. 372 din 17 septembrie 2010, și a compensat suma de

367.186 RON, reprezentând TVA acceptat la rambursare prin Decizia din 22

octombrie 2010, cu o parte din accesoriile pentru TVA stabilite prin Decizia

nr. 103 din 10 august 2010/1058804 din 27 august 2010, pentru suma de 803.825

RON.

Reclamanta a

apreciat, în privința Înștiințării nr. 1089521 din 10 noiembrie 2010, că în mod

greșit organul fiscal a stins din creanța fiscală stabilită prin Decizia nr.

103 din 10 august 2010/1058804 din 27 august 2010, suma de 6.709 RON, în

condițiile în care nu datorează accesoriile stabilite prin Decizia nr. 103.

De asemenea, în mod

greșit organul fiscal, prin aceeași înștiințare, a stins din creanța stabilită

prin Decizia nr. 1058801 din 27 august 2010 suma de 396.732 RON, reprezentând

contribuții șomaj angajator, accident de muncă, impozit salarii, impozit

persoane juridice nerezidente, CAS angajator, fond garantare, sănătate

angajator și angajat, în condițiile în care, așa cum s-a arătat anterior,

există o îndoială serioasă cu privire la corectitudinea calculării accesoriilor

în sumă de 401.156 RON.

Prin întâmpinare,

pârâta a invocat excepția inadmisibilității acțiunii, arătând că în

conformitate cu art. 218 alin. (2) C. proc. fisc., actul administrativ ce poate

fi supus cenzurii instanței de contencios administrativ îl constituie decizia

de soluționare a contestației, iar în cauză obiectul acțiunii nu îl constituie

această decizie.

Prin Încheierea din 3

octombrie 2011, prima instanță a respins această excepție, reținând că pârâta a

încălcat termenul de 45 de zile reglementat de art. 70 C. proc. fisc., fiind

incidente dispozițiile art. 11 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004, ce

permit introducerea acțiunii în contencios administrativ în termen de 6 luni de

la data expirării termenului legal de soluționare a cererii, astfel încât

pârâta se află în culpă pentru neemiterea deciziei de soluționare a

contestației în termenul legal.

La termenul de

judecată din 7 noiembrie 2011, pârâta a invocat excepția prescripției dreptului

la acțiune în ceea ce privește petitele capetelor de cerere 1 și 2, arătând că

deciziile atacate au fost comunicate reclamantei la 3 septembrie 2010, iar

acțiunea a fost înregistrată la 26 aprilie 2011, cu depășirea termenului de 6

luni, reglementat de art. 11 din Legea nr. 554/2004.

Pe fondul cauzei,

pârâta a arătat că obligațiile fiscale accesorii contestate în prezenta cauză

au fost calculate de la data de 25 februarie 2008, până la data achitării

integrale a debitului, respectiv 14 iunie 2010, iar prin actul administrativ

invocat de reclamantă nu s-au calculat accesorii decât pentru perioada 28

februarie 2006 - 25 februarie 2008, fiind incidente prevederile art. 119 alin.

(1) C. proc. fisc., decizia de calcul a accesoriilor a fost emisă conform

prevederilor O.M.F.P. nr. 1364/2007 privind emiterea prin intermediul

mijloacelor informatice a unor acte administrative, documentul fiind editat în

programul informatic.

În ceea ce privește

anularea Deciziei de calcul a accesoriilor nr. 1058801 din 27 august 2010,

pârâta a arătat că acestea au fost calculate în conformitate cu prevederile

art. 119, 120 și 121

1

C. proc. fisc., iar decizia a fost emisă în

condițiile O.M.F.P. nr. 1364/2007 din anexe, rezultând în mod clar care sunt

debitele pentru care s-au calculat obligațiile fiscale accesorii, perioada și

titlul de creanță ce a stat la baza acestora.

Referitor la anularea

notelor de compensare, pârâta a arătat că în mod legal s-a procedat la

compensarea TVA aprobată la rambursare cu obligațiile fiscale accesorii

stabilite prin Decizia nr. 103, fiind respectate prevederile cuprinse la art.

116 alin. (1) C. proc. fisc., iar înștiințarea privind stingerea creanțelor

fiscale a fost emisă în conformitate cu art. 115 C. proc. fisc., în condițiile

O.M.F.P. nr. 1364/2007.

Pârâta a mai

solicitat respingerea cererii de plată a dobânzilor reglementate de art. 124 C.

proc. fisc., arătând că ordinea de stingere a creanțelor fiscale a respectat

prevederile art. 114 și 115 din acest cod, iar pe de altă parte, acordarea

dobânzilor se face la cererea expresă a contribuabililor adresată organelor

fiscale.

Prin Încheierea de

ședință din 5 decembrie 2011, prima instanță a respins excepția prescripției

dreptului la acțiune, reținând că pârâta avea obligația de a soluționa în

termenul reglementat de art. 70 alin. (1) C. proc. fisc. contestația fiscală

expediată de reclamantă la 22 septembrie 2010, iar după expirarea termenului de

45 de zile începe să curgă termenul de 6 luni pentru introducerea acțiunii

având ca obiect anularea actelor administrativ-fiscale contestate, astfel încât

prezenta acțiune este introdusă în termenul reglementat de art. 11 alin. (1)

lit. c) din Legea nr. 554/2004.

Hotărârea instanței

de fond

Prin Sentința nr. 59

din 23 ianuarie 2012, Curtea de Apel Timișoara, secția contencios administrativ

și fiscal a respins acțiunea formulată de reclamantă, ca neîntemeiată,

reținând, în esență, următoarele:

Prin Decizia

referitoare la obligațiile de plată accesorii nr. 103 din 10 august

2010/1058804 din 27 august 2010, s-au stabilit în sarcina reclamantei obligații

de plată accesorii în sumă de 803.825 RON, reprezentând dobânzi și penalități

de întârziere aferente TVA, calculate în perioada 25 martie 2008 - 14 iunie

2010, având la bază titlul de creanță reprezentat de Decizia nr. 101 din 17 mai

2010.

Prima instanță a

reținut că nu pot fi primite susținerile reclamantei privind nelegalitatea

acestei decizii, întrucât prin Decizia nr. 101 din 28 aprilie 2010 s-a stabilit

în sarcina reclamantei un TVA de plată suplimentar în sumă de 956.934 RON,

precum și accesorii de 217.096 RON, acestea din urmă fiind calculate pe

perioada 28 februarie 2006 - 25 februarie 2008. Reclamanta nu a formulat

contestație împotriva deciziei de impunere menționată și, așa cum au arătat și

organele fiscale, a procedat la plata voluntară a sumei astfel stabilită prin

Decizia de impunere nr. 101 din 28 aprilie 2010 la data de 14 iunie 2010, motiv

pentru care organele fiscale au procedat la emiterea deciziei privind plata

accesoriilor calculate de la data de 25 februarie 2008, până la data plății voluntare

din 14 iunie 2010.

Prima instanță a

reținut că, în speță, nu se identifică obligațiile fiscale accesorii stabilite

prin Decizia nr. 103 din 10 august 2010/1058804 din 27 august 2010 cu cele

cuprinse în Decizia de impunere 101 din 28 aprilie 2010, întrucât verificând

perioada de calcul a acestora se observă că în Decizia nr. 101 acestea au fost

calculate până la 25 februarie 2008, iar prin Decizia nr. 103, acestea au fost

calculate pe perioada 25 februarie 2008 și până la data achitării integrale a debitului.

În cauză, accesoriile

stabilite prin Decizia nr. 103 din 10 august 2010/1058804 din 27 august 2010 nu

intră sub incidența prevederilor art. 105 alin. (3) C. proc. fisc., întrucât nu

este vorba de o recalculare a obligațiilor stabilite inițial prin Decizia de

impunere nr. 101 din 28 aprilie 2010, ci este vorba despre calcularea de

obligații fiscale accesorii în continuare după data de 25 februarie 2008, până

la data achitării integrale a debitului, fiind incidente dispozițiile art. 119

alin. (1) și 120 alin. (1) coroborat cu 120

1

alin. (1) C. proc.

fisc. Pentru obligațiile de plată accesorii aferente unui debit principal nu

este necesară realizarea inspecției fiscale în condițiile art. 94 C. proc.

fisc., fiind fără relevanță dispozițiile cuprinse în Ordinul A.N.A.F. nr.

1181/2007 privind modelul și conținutul raportului de inspecție fiscală invocat

de reclamantă.

În concluzie,

întrucât reclamanta nu a contestat debitul principal cuprins în Decizia nr. 101

din 28 aprilie 2010 și ținând cont de scadența debitului, în mod corect prin

Decizia de calcul a accesoriilor nr. 103/2011 s-a procedat la calculul

obligațiilor fiscale accesorii de la data la care organul de inspecție fiscală

nu a mai calculat aceste accesorii (25 februarie 2008) și până la data achitării

debitelor stabilite suplimentar prin Decizia 101/2010 (14 iunie 2010).

Referitor la capătul

de cerere prin care se solicită anularea Deciziei de calcul a accesoriilor nr.

1058801 din 27 august 2010, prin care s-au stabilit obligații de plată accesorii

în sumă de 401.156 RON, prima instanță a reținut că în anexa la decizie sunt

cuprinse în coloana a 2-a titlul care constituie creanța principală urmată de

natura obligației fiscale accesorii (dobândă), împreună cu perioada pe care

aceasta a fost calculată, iar în coloana a 4-a este trecut debitul principal,

zilele de întârziere (coloana 5), cota de impunere (coloana 6) și calculul

accesoriilor (coloana 7), această decizie fiind de asemenea emisă prin

intermediul mijloacelor informatice în conformitate cu prevederile Ordinului

M.F.P. nr. 1364/2007.

Totodată, societatea

nu a formulat critici concrete împotriva acestei decizii și nu a depus în

sprijinul susținerilor sale documente din care să rezulte data achitării

debitelor declarate din proprie inițiativă câtă vreme obligațiile fiscale

accesorii stabilite prin Decizia nr. 1058801 din 27 august 2010 au la bază

obligații fiscale principale stabilite pe baza propriilor declarații ale

reclamantei.

Cât privește

dispozițiile art. 116 alin. (4) C. proc. fisc., prima instanță a reținut că

trebuie realizată o distincție fundamentală între stabilirea obligațiilor

fiscale, în speță a celor accesorii, realizată conform art. 119 alin. (4)

coroborat cu O.M.F.P. nr. 1364/2007, și stingerea creanțelor fiscale prin

modalitatea compensării conform art. 116, motiv pentru care reclamanta nu poate

invoca compensarea ca un motiv de nelegalitate al stabilirii accesoriilor,

compensarea putând reprezenta cel mult o operațiune de stingere a acestei

creanțe. Reclamanta nu a indicat critici exprese și concrete privind calcularea

eronată a accesoriilor prin Decizia nr. 1058801 din 27 august 2010.

În ceea ce privește

anularea Notelor de compensare nr. 16742 și 16743 din 22 octombrie 2010, prima

instanță a reținut că prin Decizia de rambursare nr. 6190010020372 din 17

septembrie 2010, i s-a aprobat reclamantei TVA la rambursare în sumă la 102.912

RON, ce a fost compensată prin Nota nr. 16742 din 22 octombrie 2010 cu

obligațiile de plată stabilite prin Decizia nr. 103 din 10 august 2010/1058804

din 27 august 2010, iar prin Nota de compensare nr. 16743 din 22 octombrie

2010, s-a compensat TVA în sumă de 367.186 RON, aprobat la rambursare prin

Decizia nr. 6190010020650 din 22 octombrie 2010 cu aceleași obligații accesorii

stabilite prin Decizia nr. 103 din 10 august 2010/1058804 din 27 august 2010.

Motivul de

nelegalitate al compensării invocat de reclamantă vizează exclusiv faptul că

aceasta nu datora obligațiile fiscale accesorii stabilite prin Decizia nr. 103

din 10 august 2010/1058804 din 27 august 2010, iar de vreme ce instanța a

reținut legalitatea stabilirii accesoriilor în sarcina reclamantei, rezultă că

nu subzistă motivul de nulitate invocat de reclamantă cu privire la cele două

note de compensare, nefiind contestată din punct de vedere tehnic această

operațiune de compensare.

Referitor la cererea

reclamantei privind plata dobânzilor legale în condițiile art. 124 C. proc.

fisc., prima instanță a reținut că, întrucât în fapt, organele fiscale au

compensat legal o creanță fiscală accesorie datorată de reclamantă stabilită

prin Decizia nr. 103 din 10 august 2010/1058804 din 27 august 2010, cu TVA-ul

aprobat la rambursare stabilit prin Deciziile nr. 6190010020650 din 22

octombrie 2010 și nr. 6190010020372 din 17 septembrie 2010, sunt respectate

dispozițiile art. 116 alin. (3) și (4) C. proc. fisc.

În fine, în privința

Înștiințării nr. 1089521 din 10 noiembrie 2010 prin care organul fiscal a stins

creanțe fiscale în sumă totală de 403.441 RON din contribuțiile achitate de

reclamantă, prima instanță a reținut că acest act administrativ-fiscal a fost

emis prin intermediul mijloacelor informatice în procesul de colectare a

creanțelor fiscale și este valabil fără semnătura și ștampila organului

emitent, după modelul cuprins în Anexa 7 la Ordinul M.F.P. nr. 1364/2007, în

conformitate cu prevederile art. 115 C. proc. fisc., ținând cont de ordinea de

stingere a creanțelor fiscale, argumentele reclamantei cu privire la

nelegalitatea acestui act administrativ doar din perspectiva faptului că nu

datora obligațiile fiscale accesorii stabilite prin Decizia de impunere nr.

1058801 din 27 august 2010 nu pot constitui un motiv de nelegalitate, întrucât

trebuie realizată distincția între stabilirea creanțelor fiscale și diversele

modalități de stingere a acestora.

Recursul

Împotriva acestei

sentințe a declarat recurs reclamanta SC B.A.P.R.S.

În motivarea cererii

de recurs, s-au arătat în esență următoarele:

- Hotărârea instanței

de fond este netemeinică și nelegală.

Consideră recurenta

că instanța de fond nu a ținut cont de dispozițiile legale prevăzute de art.

119, 120 alin. (7) din O.G. nr. 92/2003 în sensul că nu s-a individualizat

creanța principală, numărul și data documentului, perioada, numărul de zile,

cota aplicată, majorările de întârziere, nivelul majorării.

- Arată recurenta că

prin emiterea Deciziei nr. 101 din 17 mai 2010 s-a emis o nouă decizie fără a

fi comunicată conform art. 105 alin. (3) din O.G. nr. 92/2003.

Se arată că întrucât

nu a fost dispusă reverificarea și îndreptarea erorilor de calcul din raportul

de inspecție și decizia de impunere, emiterea ulterioară a unei alte decizii

referitoare la alte obligații de plată accesorii pentru sumele stabilite în

raport de inspecția fiscală și decizia de impunere, este nelegală.

Obligațiile fiscale

accesorii pot fi stabilite numai de organul de inspecție deoarece diferența de

taxă este rezultatul unei inspecții fiscale. În acest sens, se consideră de

recurentă că obligarea sa la plata dobânzii în sumă de 803.825 RON este

nelegală.

- Cu privire la

Decizia nr. 1058801 din 27 august 2010 - pentru suma de 401.156 RON se arată de

recurentă că din anexa la această decizie nu reiese în mod clar și echivoc

modul în care au fost stabilite debitele asupra cărora și-au calculat

accesoriile și modul de calcul al accesoriilor, nu există nota de compensare și

stingere de datorii.

În acest sens se

arată că recurenta a solicitat efectuarea unei expertize de specialitate

instanței de fond, pentru a se stabili exact cuantumul accesoriilor datorate.

- Cu privire la

Înștiințarea nr. 1089521 din 10 noiembrie 2010, la Nota privind compensarea

obligațiilor fiscale nr. 16742 din 22 octombrie 2010 și Nota privind

compensarea obligațiilor fiscale nr. 16743 din 22 octombrie 2010, arată

recurenta că sunt nelegale întrucât au fost compensate sumele menționate în

Decizia nr. 103 din 10 august 2010 și Decizia nr. 1058801 din 27 august 2010,

ce fac obiectul prezentei cauze.

În drept, cererea de

recurs se întemeiază pe dispozițiile art. 304 pct. 8 și 9 C. proc. civ., art.

304

1

C. proc. civ.

Procedura în fața

instanței de recurs

Pârâtul-intimat

Agenția Națională de Administrare Fiscală a formulat note de concluzii scrise

și a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

Considerentele și

soluția instanței de recurs

Analizând cererea de

recurs, motivele invocate, normele legale incidente în cauză și conform art.

304

1

C. proc. civ., Înalta Curte constată că este nefondată pentru

argumentele ce vor fi expuse în continuare:

- Referitor la

Decizia nr. 103 din 10 august 2010

Se reține că prin

Decizia nr. 101 din 28 aprilie 2010 au fost stabilite în sarcina recurentei

obligații suplimentare de plată reprezentând TVA în sumă de 956.934 RON și

accesorii în sumă de 217.096 RON calculate de la data scadenței, 28 februarie

2006, și până la data de 25 februarie 2008.

Recurenta a achitat

debitele suplimentare reprezentând TVA și obligațiile fiscale accesorii la data

de 14 iunie 2010, iar pentru diferența de zile de la data scadenței TVA, 28

februarie 2016, până la data plății voluntare, 14 iunie 2010, organele fiscale

au calculat obligații fiscale accesorii.

În mod corect a

reținut instanța de fond că în speță nu este vorba despre recalcularea

obligațiilor stabilite prin Decizia nr. 101 din 28 aprilie 2010 (emisă în

temeiul RIF nr. 327 din 28 aprilie 2010), ci este vorba despre calcularea

obligației fiscale accesorii în continuare după data de 25 februarie 2008 -

până când au calculat inițial organele fiscale și apoi până la data plății

integrale a debitului principal.

Potrivit art. 119

alin. (1) din O.G. nr. 92/2003, pentru neachitarea la termenul de scadență de

către debitor a obligațiilor de plată, se datorează după acest termen dobânzi

și penalități de întârziere.

Potrivit art. 120

alin. (1) din O.G. nr. 92/2003, "Dobânzile se calculează pentru fiecare zi

de întârziere, începând cu ziua următoare termenului de scadență și până la

data stingerii sumei datorate inclusiv".

Nu pot fi reținute

criticile recurentei privind lipsa informațiilor din decizie în sensul că nu

s-a individualizat creanța principală, perioada, nr. de zile, cota aplicată,

majorările de întârziere, nivelul majorării, nu și data documentului, toate

aceste informații există în anexele Deciziilor nr. 103 din 10 august 2010, nr.

1058801 din 27 august 2010 - fiind în concordanță cu prevederile O.M.F.P. nr.

1364/2007.

De asemenea, Înalta

Curte apreciază nefondată critica privind incidența prevederilor art. 105 alin.

(3) din O.G. nr. 92/2003 privind comunicarea deciziei, întrucât nefiind vorba

de emiterea unei noi decizii care să privească o recalculare a obligațiilor

fiscale stabilite inițial prin Decizia de impunere nr. 101 din 28 aprilie 2010,

că așa cum s-a arătat mai sus prin Decizia nr. 103, accesoriile au fost

calculate în continuare până la data plății debitului principal. Aceste

accesorii nu pot fi rezultatul unei noi inspecții fiscale, unei noi verificări

a perioadei deja controlate.

- În ceea ce privește

suma de 401.156 RON - se reține că în Decizia nr. 1058801 din 27 august 2010

sunt cuprinse mențiuni clare cu privire la debitele asupra cărora au fost

calculate sumele reprezentând dobânzi, toate aceste obligații fiscale având la

bază declarațiile pe proprie răspundere ale reclamantei-recurente. Criticile

recurentei vizează diferențe de sume între 5 - 810 RON, care nu au bază

probatorie și care eventual pot fi considerate erori de calcul care nu

influențează rezultatele în mod semnificativ. Aceste calcule foarte puțin

diferite față de cele arătate în Decizia nr. 1058801 nu au fost prezentate

instanței de fond și nici organelor fiscale, nu au fost arătate în contestația

administrativă, neputând fi corelate cu documente probatorii.

- Cu privire la

Notele privind compensarea obligațiilor fiscale nr. 16742 din 22 octombrie 2010

și nr. 16743 din 22 octombrie 2010 - Înalta Curte reține că argumentele reclamantei-recurente

în ceea ce privește plata accesoriilor stabilite prin Decizia nr. 103 din 10

august 2010/1058804 din 27 august 2010 și nr. 1058801 din 27 august 2010 - au

fost înlăturate și în consecință - acestea fiind singurele critici de nelegalitate

invocate de recurenta-reclamantă, acest motiv de recurs nu poate fi primit.

Se reține în acest

context că operațiunea de compensare TVA nu are nicio legătură cu debitele

pentru care s-au calculat dobânzi, deconturile de TVA depuse de

reclamanta-recurentă nu pot influența decizia privind stabilirea accesoriilor,

din moment ce obligațiile fiscale principale nu au fost contestate de

societate.

Nu poate fi primită

nici critica referitoare la faptul că Deciziile referitoare la obligațiile de

plată accesorii nr. 103 și 1058801/2010 făceau obiectul contestației depuse la

Direcția Generală de Administrare a Marilor Contribuabili în data de 23

septembrie 2010 și nesoluționată, întrucât potrivit art. 116 alin. (1) C. proc.

fisc., compensarea operează de drept la data la care creanțele există deodată

fiind deopotrivă certe, lichide și exigibile, ori așa cum s-a subliniat mai

sus, instanța de fond a apreciat corect că obligațiile suplimentare de plată

stabilite prin Decizia nr. 101 din 28 aprilie 2010 nu au fost contestate de

recurentă și au fost achitate voluntar de către aceasta.

Temeiul legal al

soluției adoptate în recurs

Față de cele reținute

mai sus, constatând că sentința recurată este legală și temeinică, că nu există

motive care să atragă modificarea sau casarea aceasta, Înalta Curte, în

conformitate cu prevederile art. 312 alin. (1) C. proc. civ., va respinge

recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul

declarat de SC B.A.P.R.S. împotriva Sentinței nr. 59 din 23 ianuarie 2012 a

Curții de Apel Timișoara, secția contencios administrativ și fiscal, ca

nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 19 martie 2013.

Procesat

de GGC - AZ