Decizia nr. 3725/2018 — ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal — recurs

Sesizarea instanței de fond. Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de Apel Timișoara sub nr. x/2014 la data de 20.03.2014, reclamanta SC A. SRL a chemat în judecată pe pârâtele Agenția Națională de Administrare Fiscală - Direcția Generală de Administrare a Marilor Contribuabili și Agenția Națională de Administrare Fiscală - Direcția Generală de Soluționare a Contestațiilor, solicitând ca, în baza art. 18 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, să se dispună: - anularea Deciziei nr. 327 din 31.10.2013 privind soluționarea contestației depuse de SC A. SRL, înregistrată la Direcția Generală de Soluționare a Contestațiilor din cadrul Agenției Naționale de Administrare Fiscală sub nr. x/06.06.2013, emisă de A.N.A.F. - Direcția Generală de Soluționare a Contestațiilor; - anularea Deciziei referitoare la obligațiile de plată accesorii nr. x/28.03.2013 (purtând totodată și nr. x/29.03.2013) emisă de A.N.A.F. - D.G.A.M.C. pentru suma de 2.051.585 RON, reprezentând dobânzi și penalități aferente Taxei pe valoarea adăugată; - anularea Deciziei referitoare la obligațiile de plată accesorii nr. x/28.03.2013, emisă de A.N.A.F. - D.G.A.M.C. pentru suma de 1.259.582 RON, reprezentând dobânzi și penalități aferente Taxei pe valoarea adăugată; - exonerarea de la plata sumei de 2.051.585 RON, respectiv a sumei de 1.259.582 RON, reprezentând dobânzi și penalități aferente taxei pe valoarea adăugată; - obligarea pârâtei A.N.A.F. - D.G.A.M.C. la corectarea fișei de evidență analitică pe plătitor; - cu cheltuieli de judecată.

Soluția instanței de fond Prin Sentința civilă nr. 283 din 27 octombrie 2015, Curtea de Apel Timișoara, secția contencios administrativ și fiscal, a dispus următoarele: - a admis în parte acțiunea formulată de reclamanta SC A. SRL, în contradictoriu cu pârâtele Agenția Națională de Administrare Fiscală - Direcția Generală de Administrare a Marilor Contribuabili și Agenția Națională de Administrare Fiscală - Direcția Generală de Soluționare a Contestațiilor; - a dispus anularea în parte a Deciziei nr. 327/31.10.2013 privind soluționarea contestației depuse de SC A. SRL, emisă de A.N.A.F. - Direcția Generală de Soluționare a Contestațiilor, în limita sumei de 270.096 RON, reprezentând dobânzi și penalități aferente TVA; - a dispus anularea în parte a Deciziei referitoare la obligațiile de plată accesorii nr. x/28.03.2013 și nr. x/29.03.2013, emise de A.N.A.F. - Direcția Generală de Administrare a Marilor Contribuabili, în limita sumei de 270.096 RON, reprezentând dobânzi și penalități aferente TVA; - a menținut în rest dispozițiile deciziilor contestate de reclamantă; - a dispus exonerarea reclamantei de la plata sumei de 270.096 RON, reprezentând dobânzi și penalități aferente TVA; - a obligat pârâta A.N.A.F. - Direcția Generală de Administrare a Marilor Contribuabili la corectarea fișei de evidență pe plătitor a reclamantei; - a obligat pârâtele Agenția Națională de Administrare Fiscală - Direcția Generală de Administrare a Marilor Contribuabili și Agenția Națională de Administrare Fiscală - Direcția Generală de Soluționare a Contestațiilor să plătească reclamantei suma de 6.468 RON, reprezentând cheltuieli de judecată parțiale constând în taxă judiciară de timbru și onorariu avocat.

Calea de atac exercitată Împotriva Sentinței civile nr. 283 din 27 octombrie 2015, pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția contencios administrativ și fiscal, au declarat recurs atât pârâta Agenția Națională de Administrare Fiscală, invocând dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din Noul C. proc. civ., cât și reclamanta SC A. SRL, invocând dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 și 8 din Noul C. proc. civ. I. În recursul declarat de SC A. SRL, după o prezentare a situației de fapt, au fost invocate următoarele motive de nelegalitate: · instanța a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancțiunea nulității [art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.]. S-a invocat faptul că instanța de fond a încălcat prevederile art. 338 alin. (1) C. proc. civ. deoarece, în cauză, existau motive temeinice pentru efectuarea unei noi expertize de către un alt expert și în mod greșit s-a respins cererea de efectuare a unei noi expertize. Recurenta consideră că a fost încălcat și dreptul la apărare, ca unul dintre cele mai importante principii ce guvernează desfășurarea procesului civil prin încălcarea prevederilor art. 22 alin. (2) teza întâi C. proc. civ. deoarece instanța de fond nu a stăruit, prin toate mijloacele legale, pentru a preveni orice greșeală în scopul pronunțării unei hotărâri legale și temeinice. Respingerea cererii de efectuare în cauză a unei noi expertize contabile judiciare echivalează cu o necercetare a fondului cauzei. Au fost încălcate de către instanța de fond, în opinia recurentei, dispozițiile art. 451 alin. (1), art. 453 alin. (1) C. proc. civ., art. 204 C. proc. civ., principiul contradictorialității prevăzut de art. 14 alin. (4) - (6) C. proc. civ. și principiului oralității prevăzut de art. 15 C. proc. civ. Susținerea instanței de fond că recurenta nu ar fi solicitat cheltuieli de judecată constând în onorariul expertului este neîntemeiată întrucât omisiunea din cuprinsul concluziilor scrise depuse după închiderea dezbaterilor de a enumera printre cheltuielile de judecată și onorariul expertului nu putea fi avută în vedere la soluționarea cererii, aceasta neconstituind o modificare de acțiune cu respectarea condițiilor art. 204 C. proc. civ. Soluția instanței de fond de a nu acorda cheltuieli de judecată constând în onorariul expertului a fost pronunțată cu încălcarea principiului contradictorialității prevăzut de art. 14 alin. (4) - (6) C. proc. civ. Câtă vreme recurenta a solicitat acordarea cheltuielilor de judecată în integralitatea lor, fără a modifica acțiunea până la momentul închiderii dezbaterilor, instanța avea obligația de a soluționa cererea de chemare în judecată, astfel cum aceasta a fost pusă dezbaterii contradictorii a părților, nu de a invoca concluzii scrise depuse ulterior închiderii dezbaterilor și care nu au fost comunicate părții adverse. Prin această soluție a fost încălcat și principiul oralității prevăzut de art. 15 C. proc. civ. S-a apreciat că hotărârea atacată și încheierea de ședință din 13.10.2015 nu cuprind motivele pe care se întemeiază (art. 488 pct. 6 C. proc. civ.), nefiind motivată soluția de respingere a cererii de efectuare în cauză a unei noi expertize contabile judiciare. · hotărârea a fost dată cu încălcarea și aplicarea greșită a normelor de drept material [art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.] S-a invocat încălcarea art. 91 alin. (2), art. 119 alin. (1), art. 120 alin. (1), art. 116 alin. (1), (4) și (5) C. proc. fisc. pentru că recurenta nu datorează dobânzi și penalități de întârziere aferente TVA stabilite prin deciziile contestate în prezenta cauză deoarece creanțele fiscale la care au fost calculate aceste accesorii au fost stinse prin efectul plății voluntare și al compensării cu TVA de rambursat stabilit prin Raportul de inspecție fiscală nr. x/22.02.2010, fiind stinse în aceeași modalitate și obligațiile fiscale accesorii calculate până la data atingerii creanței fiscale principale. Deși în Raportul de inspecție fiscală nr. x/22.02.2010 s-a reținut o taxă pe valoare adăugată ce îndeplinește condițiile de rambursare în cuantum de 11.593.558 RON această sumă nu a fost luată în calcul pentru stabilirea obligației de plată a societății recurente, acest aspect rezultând din înregistrările aferente în fișa de plătitor al societății. Pe de altă parte, la data de 13.08.2010 societatea recurentă susține că a achitat pentru deconturile de TVA aferente perioadei ianuarie 2006 - octombrie 2008, perioadă care a format obiectului inspecției fiscale în urma căreia s-a emis Decizia de impunere nr. x/24.02.2010 suma de 8.090.133 RON compusă din suma de 1.864.194 RON reprezentând TVA calculată suplimentar și din suma de 6.225.939 RON reprezentând majorări de întârziere. Conform art. 115 alin. (1) Codul de procedură fiscală contribuabilul are posibilitatea de a alege debitul pe care dorește să-l stingă prin plată, dar organul de soluționare a contestației susține că plata efectuată a stins alte debite decât cele indicate de contribuabil. • În temeiul art. 453 alin. (1) C. proc. civ., ca o consecință a admiterii în integralitate a acțiunii, recurenta susține că este îndreptățită la recuperarea integrală a cheltuielilor de judecată, respectiv 167.410 RON, din care 350 RON taxa de timbru, 129.580 RON onorariu avocat și 37.480 RON onorariu expert, cheltuieli efectuate în fața primei instanțe, dar și cheltuieli de judecată ocazionate cu prezentul recurs. S-a solicitat admiterea recursului, casarea în parte a sentinței atacate și încheierea recurată și, în principal, trimiterea cauzei spre rejudecare la Curtea de Apel Timișoara, secția contencios administrativ și fiscal, iar, în subsidiar, reținând cauza spre rejudecare, admiterea acțiunii astfel cum a fost formulată, respectiv: 1. Anularea în tot a Deciziei nr. 327 din 31.10.2013 privind soluționarea contestației depusă de SC A. SRL înregistrată la Direcția genera/ă de soluționare a contestațiilor din cadrul Agenției Naționale de Administrare Fiscală sub nr. x/06.06.2013, emisă de A.N.A.F. - Direcția Generală de Soluționare a Contestațiilor; 2. Anularea în tot a Deciziei referitoare la obligațiile de plată accesorii nr. x/28.03.2013 (purtând totodată și nr. x/29.03.2013) emisă de ANAF-DGAMC pentru suma de 2.051.585 RON, reprezentând dobânzi și penalități aferente Taxei pe valoarea adăugată; 3. Anularea în tot a Deciziei referitoare la obligațiile de plată accesorii nr. x/28.03.2013, emisă de ANAF-DGAMC pentru suma de 1.259.582 RON reprezentând dobânzi și penalități aferente Taxei pe valoarea adăugată;

Exonerarea reclamantei de la plata sumei de 2.051.585 RON, respectiv a sumei de 1.259.582 RON reprezentând dobânzi și penalități aferente Taxei pe valoarea adăugată;

Obligarea pârâtei ANAF-DGAMC la corectarea fișei de evidență analitică pe plătitor a reclamantei;

Obligarea pârâtelor la plata integrală a cheltuielilor de judecată ocazionate de prezentul litigiu, care în primă instanță sunt în cuantum de 167.410 RON, constând în taxă judiciară de timbru în cuantum de 350 RON, onorariu de avocat, conform facturilor și extraselor de cont depuse în ședința publică din data de 13.10.2015 în cuantum de 129.580 RON și onorariu de expert în cuantum de 37.480 RON, precum și la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de prezentul recurs. II. În recursul declarat de recurenta Agenția Națională de Administrare Fiscală, întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., s-a solicitat admiterea recursului, casarea, în parte, a hotărârii atacate ca nelegală, cu consecința respingerii acțiunii ca neîntemeiată. În motivarea recursului s-a arătat că instanța de fond, prin hotărârea atacată, și-a însușit exclusiv concluziile raportului de expertiză contabilă efectuat în cauză, obiecțiunile formulate de recurenta Agenția Națională de Administrare Fiscală fiind înlăturate. După prezentarea situației de fapt, recurenta a arătat, în ceea ce privește modul de calcul al accesoriilor în cuantum de 2.051.585 RON, respectiv 1.259.582 RON, calculate de la data de 12.02.2010 până la data stingerii debitului, prin compensare, respectiv 16.11.2012, aferente debitului stabilit prin Decizia de impunere privind obligații fiscale suplimentare de plata nr. x/10.12.2012 și Decizia 4166/16.10.2012 emisă de Înalta Curte de Casație și Justiție. Compensările au fost efectuate ținându-se cont de prevederile art. 116 alin. (4) din O.G. nr. 92/2003, republicata, cu modificările și completările ulterioare "la data la care creanțele exista deodată, fiind deopotrivă certe,lichide și exigibile." Reclamanta a formulat contestație împotriva Deciziei privind calculul accesoriilor aferente obligațiilor fiscale nr. x/29.03.2013 și nr. 106/28.03.2013, fiind emisa Decizia privind soluționarea contestației nr. 327/31.10.2013. În ceea ce privește modul de calcul al accesoriilor în cuantum de 2.051.585 RON și respectiv 1.259.582 RON, provenind din Decizia 106/28.032013, raportat la TVA-ul de rambursat în suma de 11.593.558 RON și plata de 8.090.133 RON din data de 13.08.2010, s-au făcut următoarele precizări: Conform Ordinului nr. 1857/2007 privind aprobarea Metodologiei de soluționare a deconturilor cu sume negative de taxă pe valoarea adăugată cu opțiune de rambursare "Deconturile de TVA se prelucrează și se analizează în ordinea cronologică a înregistrării lor la organul fiscal." Astfel că, în anul 2011 societatea depune o scrisoare de garanție bancară în sumă de 10.533.602 RON și nu 11.593.558 RON, în conformitate cu Ordinul 263/2010 pentru aprobarea Procedurii de soluționare a deconturilor cu sume negative de taxă pe valoarea adăugată cu opțiune de rambursare,Cap. III pct. C 4.2, în vederea soluționării deconturilor cu sume negative cu opțiune de rambursare aferente perioadei 2007 - 2008 cu control ulterior. Urmare constituirii garanției bancare de către societate au fost emise deciziile de rambursare în sumă totală de 10.533.602 RON de către Compartimentul Analiza Risc, în vederea întocmirii notelor de compensare pentru obligațiile restante. TVA-ul solicitat la rambursare în sumă de 10.533.602 RON pentru perioada 2007 - 2008, a fost cert, lichid și exigibil în anul 2011 urmare emiterii deciziilor de rambursare. DGAMC a efectuat compensările din TVA-ul de rambursat solicitat de societate, în conformitate cu dispozițiile alin. (1) și (2) ale art. 116 și art. 115 din O.G. nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, cu modificările și completările ulterioare, iar notele de compensare au fost comunicate societății. Reclamanta nu a contestat punctual notele de compensare emise de către DGAMC urmare a soluționării deconturilor cu sume negative cu opțiune de rambursare pentru a putea fi soluționate prin decizii de soluționare a contestațiilor. În data de 13.08.2010 societatea a efectuat plăți în sumă totală de 1.864.184 RON în impozitul TVA și nu 8.090.133 RON cum susține societatea, suma de 1.864.184 RON fiind stinsă cu obligații în cadrul impozitului. Prin Decizia nr. 106/28.03.2013 au fost calculate accesorii aferente debitelor suplimentare stabilite prin Decizia de impunere privind obligații fiscale suplimentare de plată nr. x/10.12.2012 și Decizia nr. 4166/16.10.2012 emisă de Înalta Curte de Casație și Justiție, obligații fiscale exigibile la data comunicării, accesorii calculate pentru perioada 12.02.2010 (dată până la care au fost calculate prin decizia de impunere) și până la data stingerii debitului, prin compensare, respectiv 16.11.2012, potrivit prevederilor legale. În raportul de expertiză contabilă efectuat în cauză s-au evidențiat în mod eronat obligațiile fiscale suplimentare stabilite urmare a rapoartelor de inspecție fiscală prin deciziile de impunere, acestea fiind exigibile la data comunicării și nu la data scadenței obligației corespunzătoare diferențelor constatate. DGAMC a anulat obligațiile de plată dublate, prin înregistrarea borderourilor de suprasolvire, respectiv de scădere, fapt confirmat și prin raportul de expertiză. Față de aspectele invocate anterior, în mod nelegal instanța de fond a anulat, în parte, actele administrativ fiscale atacate. În ceea ce privește obligarea la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 6.468 RON recurenta a arătat că nu poate fi de acord cu soluția instanței, întrucât, pentru reținerea cheltuielilor de judecată în sarcina ANAF, trebuie ca partea care a pierdut procesul să se afle în culpă procesuală sau, prin atitudinea sa în cursul derulării procesului, să fi determinat aceste cheltuieli. O altă condiție care trebuie îndeplinită pentru a acordarea cheltuielilor de judecată, este ca partea care le solicită să fi câștigat în mod irevocabil procesul, condiție care, de asemenea, nu este îndeplinită. Aceste afirmații sunt susținute în doctrina de specialitate (C. proc. civ. - comentat și adnotat de Gabriel Boroi și Dumitru Rădescu, ediția a II-a revizuită și adăugită, Editura ALL-1996, pag. 369). În subsidiar, solicită Înaltei Curți să facă aplicarea art. 451 alin. (2) noul C. proc. civ., potrivit căruia onorariile avocațiale pot fi micșorate în situația în care se constată că sunt nepotrivite față de valoarea pricinii ori munca îndeplinită. Condiția cuantumului rezonabil al cheltuielilor de judecată nu este îndeplinită în aceasta cauză, cu atât mai mult cu cât, instanța de fond a pronunțat o hotărâre prin care cererea reclamantei a fost admisă, în parte. Mai mult, indiferent de soluția ce se pronunța cu privire la acordarea cheltuielilor de judecată, aceasta trebuie să se regăsească în dispozitiv și trebuie în mod firesc să se regăsească în motivarea considerentelor hotărârii. S-a solicitat admiterea recursului și casarea, în parte, a Sentinței civile nr. 283/27.10.2015, pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția contencios administrativ și fiscal, cu consecința respingerii acțiunii ca neîntemeiată. Recurenta-reclamantă SC A. SRL, față de recursul declarat de pârâta Agenția Națională de Administrare Fiscală, a formulat întâmpinare și a solicitat respingerea recursului ca nefondat și obligarea la plata integrală a cheltuielilor de judecată ocazionate de prezentul litigiu. A fost întocmit Raportul asupra admisibilității în principiu a recursurilor, iar prin încheierea din 26.10.2017 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal s-a dispus comunicarea raportului către părțile din litigiu. Prin încheierea din 22.02.2018 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal, au fost admise, în principiu, recursurile și s-a fixat termen pentru judecarea acestora cu citarea părților. La 28.05.2018 s-a formulat o precizare de către Direcția Generală de Administrare a Marilor Contribuabili și s-a arătat că potrivit art. 13 1 alin. (1) din H.G. nr. 816/2015 pentru modificarea și completarea H.G. nr. 520/2013 privind organizarea și funcționarea Agenției Naționale de Administrare Fiscală, precum și pentru modificarea anexei nr. 2 la H.G. nr. 34/2009 privind organizarea și funcționarea Ministerului Finanțelor Publice, în subordinea Agenției se organizează și funcționează Direcția Generală de Administrare a Marilor Contribuabili, instituție publică cu personalitate juridică, cu buget propriu, prin preluarea atribuțiilor și a activității corespunzătoare din cadrul aparatului propriu al Agenției. Recurenta-pârâtă Agenția Națională de Administrare Fiscală a formulat întâmpinare la recursul declarat de reclamanta SC A. SRL și a solicitat respingerea acestuia ca nefondat, menținerea în parte a sentinței atacate și respingerea acțiunii în tot ca neîntemeiată. Pe parcursul soluționării recursului s-a depus dovada că denumirea actuală a societății reclamante este B. SRL. 4. Soluția instanței de recurs După examinarea motivelor de recurs, a dispozițiilor legale incidente în cauză, Înalta Curte de Casație și Justiție va admite recursurile declarate, dar pentru următoarele considerente: Instanța de fond a fost învestită cu soluționarea acțiunii formulate de reclamanta SC A. SRL (în prezent B. SRL) prin care a solicitat: - anularea Deciziei nr. 327 din 31.10.2013 privind soluționarea contestației depuse de SC A. SRL, înregistrată la Direcția Generală de Soluționare a Contestațiilor din cadrul Agenției Naționale de Administrare Fiscală sub nr. x/06.06.2013, emisă de A.N.A.F. - Direcția Generală de Soluționare a Contestațiilor; - anularea Deciziei referitoare la obligațiile de plată accesorii nr. x/28.03.2013 (purtând totodată și nr. x/29.03.2013) emisă de A.N.A.F. - D.G.A.M.C. pentru suma de 2.051.585 RON, reprezentând dobânzi și penalități aferente Taxei pe valoarea adăugată; - anularea Deciziei referitoare la obligațiile de plată accesorii nr. x/28.03.2013, emisă de A.N.A.F. - D.G.A.M.C. pentru suma de 1.259.582 RON, reprezentând dobânzi și penalități aferente Taxei pe valoarea adăugată; - exonerarea de la plata sumei de 2.051.585 RON, respectiv a sumei de 1.259.582 RON, reprezentând dobânzi și penalități aferente taxei pe valoarea adăugată; - obligarea pârâtei A.N.A.F. - D.G.A.M.C. la corectarea fișei de evidență analitică pe plătitor; - cu cheltuieli de judecată. Prezentul litigiu a fost declanșat ca urmare a emiterii Deciziei referitoare la obligațiile de plată accesorii nr. x/28.09.2013, emisă de ANAF-DGAMC pentru suma de 1.259.582 RON reprezentând dobânzi și penalități aferente Taxei pe valoarea adăugată. În perioada 18.05.2009 - 22.05.2009 și 17.08.2009 - 22.02.2010 la sediul reclamantei s-a desfășurat o inspecție fiscală parțială cu privire la taxa pe valoarea adăugată pentru perioada 01.01.2006 - 31.10.2008. Inspecția fiscală a analizat următoarele perioade: - perioada 01.01.2006 - 30.09.2007, pentru deconturile cu sumă negativă de TVA cu opțiune de rambursare pentru care autoritățile fiscale au soluționat rambursarea sumei totale de 30.984.520 RON sub rezerva controlului ulterior; - perioada 01.10.2007 - 31.10.2008, pentru deconturile cu sumă negativă de TVA cu opțiune de rambursare pentru care autoritățile fiscale au soluționat cererea de rambursare prin control anticipat. În urma finalizării inspecției fiscale, autoritățile fiscale au emis Raportul de inspecție fiscală nr. x/22.02.2010 și Decizia de impunere nr. x/24.02.2010 (decizie care, la rubrica "documentul prin care s-a individualizat suma de plată" din anexa la deciziile contestate prin prezenta, este denumită "Declarația nr. 39/240210 din data de 26.02.2010") prin care au stabilit în sarcina reclamantei obligațiile fiscale suplimentare, după cum urmează: - TVA suplimentară în cuantum de 72.507.558 RON; - TVA de plată în urma controlului în cuantum de 60.914.000 RON; - TVA ce îndeplinește condițiile de rambursare în cuantum de 11.593.558 RON; obligații fiscale accesorii de plată în cuantum de 55.434.019 RON. Reclamanta a arătat că obligațiile fiscale suplimentare stabilite prin Decizia de impunere nr. x/24.02.2010 sunt în cuantum de: 127.941.577 RON (72.507.558 RON + 55.434.019 RON). De asemenea, a susținut că, în termen legal, a formulat, în condițiile art. 205 și urm. din C. proc. fisc. , raportat la art. 7 alin. (1) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, contestație împotriva Deciziei de impunere nr. x/24.02.2010 și a Raportului de inspecție fiscală x/22.02.2010, contestație înregistrată sub nr. x/26.03.2010 la Direcția Generală a Finanțelor Publice a Județului Timiș și sub nr. x/29.03.2010 la Agenția Națională de Administrare Fiscală - Direcția Generală de Administrare a Marilor Contribuabili. Prin contestația administrativă înregistrată, s-a solicitat anularea actelor administrativ-fiscale contestate. Prin Decizia nr. 273/05.10.2010 s-a soluționat contestația formulată. Din totalul obligațiilor fiscale suplimentare stabilite prin Decizia de impunere nr. x/24.02.2010 în cuantum de: 127.941.577 RON, conform pct. 1 din dispozitivul Deciziei nr. 273/05.10.2010, s-a respins ca neîntemeiată contestația, pentru taxa pe valoarea adăugată în sumă de 13.545.794. Conform pct. 2 din dispozitiv, Decizia de impunere nr. x/24.02.2010 a fost desființată pentru suma totală de 114.395.783 RON, reprezentând: - Taxa pe valoarea adăugată în cuantum de 58.961.764 RON; - Majorări de întârziere aferente taxei pe valoarea adăugată în cuantum de 55.434.019 RON, urmând ca organele de inspecție fiscală, prin alte persoane decât cele care au întocmit decizia de impunere contestată, să procedeze la o nouă verificare a aceleași perioade și aceluiași tip de impozit ținând cont de prevederile legale aplicabile în speță, precum și de cele precizate prin decizie. Referitor la Declarația nr. 4166 din data de 16 octombrie 2012, susține că suma de 13.545.794 RON, pentru care contestația a fost respinsă în faza prealabilă prin Decizia de soluționare a contestației nr. 273/05.10.2010, a format obiectul unei acțiuni în contencios administrativ, precizată, respectiv a format obiectul dosarului nr. x/2010 al Curții de Apel Timișoara. Prin Sentința civilă nr. 323/21.07.2011, instanța a admis în parte acțiunea precizată, a anulat decizia de impunere fiscală nr. x/24.11.2010, Decizia nr. 273/5. X.2010 emisă în procedură prealabilă și Raportul de inspecție fiscală nr. 30.947/22.11.2010 cu privire la suma de 12.127.576 RON, a respins în rest acțiunea precizată și a obligat pârâtele DGAMC-Activitatea de inspecție fiscală, ANAF și Direcția Generală de Soluționare a Contestațiilor la 428.489,77 RON cheltuieli de judecată. În data de 22.08.2011, instanța a dispus din oficiu îndreptarea erorii materiale strecurate în considerentele și dispozitivul Sentinței civile nr. 323/21.07.2011, în sensul că decizia de impunere fiscală nr. x/24.02.2010, Decizia nr. 273/5.10.2010 emisă în procedură prealabilă și Raportul de inspecție fiscală nr. 30.947/22.02.2010 emise de pârâte se anulează cu privire la suma de 12.029.006 RON. Pârâtele au formulat recurs împotriva sentinței mai sus menționate, iar Înalta Curte de Casație și Justiție, prin Decizia nr. 4166/16.10.2012 a admis recursul, a modificat în parte sentința atacată în sensul că a respins acțiunea societății pentru suma de 836.884 RON TVA și de 2.454.237 RON TVA ca inadmisibilă și a menținut celelalte dispoziții ale sentinței. Așadar, referitor la suma de 13.545.794 RON, pentru care contestația a fost respinsă în faza prealabilă prin Decizia de soluționare a contestației nr. 273/05.10.2010, instanța a admis acțiunea pentru suma de 8.737.885 RON (12.029.06 - 836.884 RON - 2.454.237 RON) și a respins acțiunea pentru suma de 4.807.909 RON (13.454.794 RON - 8.737.885 RON). Referitor la Decizia nr. F-MC 690 din data de 24.12.2012, reclamanta susține că în ceea ce privește suma totală de 114.395.783 RON, reprezentând taxa pe valoarea adăugată în cuantum de 58.961.764 RON și majorări de întârziere aferente taxei pe valoarea adăugată în cuantum de 55.434.019 RON, pentru care contestația prealabilă a fost admisă prin Decizia de soluționare a contestației nr. 273/05.10.2010 și s-a dispus desființarea deciziei de impunere, aceasta a făcut obiectul unei reverificări din partea organelor de inspecție fiscală, în urma acestei reverificări întocmindu-se Raportul de inspecție fiscală nr. x/10.12.2012 și Decizia de impunere nr. x/10.

Prin raportul de inspecție fiscală nr. x/10.12.2012 și Decizia de impunere nr. x/10.12.2012 s-a stabilit TVA suplimentară de plată în cuantum pe 422.288 RON. Reclamanta a susținut că a formulat o contestație administrativă prealabilă împotriva Deciziei referitoare la obligațiile de plată accesorii nr. x/28.03.2013 (purtând și nr. x/29.03.2013) emisă de ANAF-DGAMC pentru suma de 2.051.585 RON reprezentând dobânzi și penalități aferente Taxei pe valoarea adăugată, precum și împotriva Deciziei referitoare la obligațiile de plată accesorii nr. x/28.03.2013, emisă de ANAF-DGAMC pentru suma de 1.259.582 RON reprezentând dobânzi și penalități aferente Taxei pe valoarea adăugată, contestație care a fost transmisă prin poștă către pârâta 2 ANAF-DGAMC în data de 09.05.2013. Reclamanta SC A. SRL a formulat contestație administrativă prealabilă ce a fost respinsă prin Decizia nr. 327/31.10.2013. Împotriva Deciziei de soluționare a contestației nr. 327/31.10.2013 și a deciziilor nr. 106/28.03.2013 și nr. 106/28.03.2013 emise de ANAF-DGAMC, reclamanta a formulat prezenta acțiune susținând în esență că, deși din conținutul Deciziei de impunere nr. x/24.02.2010 și al Raportului de inspecție fiscală nr. x/22.02.2010 rezultă că organul fiscal a efectuat compensarea creanțelor fiscale constatate în aceste acte cu TVA de rambursat, dreptul de rambursare a TVA pentru suma de 11.593.558 RON a fost anulat din fișa pe plătitor, fără a mai fi evidențiat ulterior în fișa pe plătitor, ceea ce a condus la emiterea Deciziilor referitoare la obligațiile de plată accesorii contestate. S-a mai arătat că la data de 13.08.2010, societatea a achitat pentru deconturile de TVA aferente perioadei ianuarie 2006 - octombrie 2008, perioadă care a format obiectul inspecției fiscale în urma căreia s-a emis Decizia de impunere nr. x/24.02.2010, suma de 8.090.133 RON, compusă din suma de 1.864.194 RON reprezentând TVA calculată suplimentar și din suma de 6.225.939 RON reprezentând majorări de întârziere. Având în vedere omisiunea din evidența organului fiscal a sumei de 11.593.558 RON reprezentând TVA de rambursat, constatată în Raportul de inspecție fiscală nr. x/22.02.2010 și în Decizia de impunere nr. x/24.02.2010, precum și omisiunea de a lua în considerare plata voluntară a sumei de 8.090.133 RON, care s-a efectuat la data de 13.08.2010, solicită anularea deciziilor contestate și corectarea fișei de evidență pe plătitor. Instanța de fond a admis în parte acțiunea formulată de reclamanta SC A. SRL, în contradictoriu cu pârâtele Agenția Națională de Administrare Fiscală - Direcția Generală de Administrare a Marilor Contribuabili și Agenția Națională de Administrare Fiscală - Direcția Generală de Soluționare a Contestațiilor; - a dispus anularea în parte a Deciziei nr. 327/31.10.2013 privind soluționarea contestației depuse de SC A. SRL, emisă de A.N.A.F. - Direcția Generală de Soluționare a Contestațiilor, în limita sumei de 270.096 RON, reprezentând dobânzi și penalități aferente TVA; - a dispus anularea în parte a Deciziei referitoare la obligațiile de plată accesorii nr. x/28.03.2013 și nr. x/29.03.2013, emise de A.N.A.F. - Direcția Generală de Administrare a Marilor Contribuabili, în limita sumei de 270.096 RON, reprezentând dobânzi și penalități aferente TVA; - a menținut în rest dispozițiile deciziilor contestate de reclamantă; - a dispus exonerarea reclamantei de la plata sumei de 270.096 RON, reprezentând dobânzi și penalități aferente TVA; - a obligat pârâta A.N.A.F. - Direcția Generală de Administrare a Marilor Contribuabili la corectarea fișei de evidență pe plătitor a reclamantei; - a obligat pârâtele Agenția Națională de Administrare Fiscală - Direcția Generală de Administrare a Marilor Contribuabili și Agenția Națională de Administrare Fiscală - Direcția Generală de Soluționare a Contestațiilor să plătească reclamantei suma de 6.468 RON, reprezentând cheltuieli de judecată parțiale constând în taxă judiciară de timbru și onorariu avocat. Împotriva acestei soluții au declarat recurs atât reclamanta, cât și pârâta Agenția Națională de Administrare Fiscală. Pentru că în recursul declarat de către reclamanta SC A. SRL (în prezent B. SRL) a fost invocat motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., potrivit căruia hotărârea este nelegală dacă instanța a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancțiunea nulității, se impune analizarea acestui motiv de recurs, mai întâi. În cadrul acestui motiv de recurs s-a invocat încălcarea art. 338 alin. (1) și art. 330 C. proc. civ. Potrivit art. 330 C. proc. civ.: "(1) Când, pentru lămurirea unor împrejurări de fapt, instanța consideră necesar să cunoască părerea unor specialiști, va numi, la cererea părților ori din oficiu, unul sau 3 experți. Termenul va fi stabilit astfel încât depunerea raportului de expertiză la instanță să aibă loc conform dispozițiilor art. 336. (2) Când este necesar, instanța va solicita efectuarea expertizei unui laborator sau unui institut de specialitate. (3) În domeniile strict specializate, în care nu există experți autorizați, din oficiu sau la cererea oricăreia dintre părți, judecătorul poate solicita punctul de vedere al uneia sau mai multor personalități ori specialiști din domeniul respectiv. (4) Dispozițiile referitoare la expertiză, cu excepția celor privind aducerea cu mandat, sancționarea cu amendă judiciară și obligarea la plata de despăgubiri, sunt aplicabile în mod corespunzător în cazurile prevăzute la alin. (2) și (3). (5) La efectuarea expertizei în condițiile prevăzute la alin. (1) și (2) pot participa experți aleși de părți și încuviințați de instanță, având calitatea de consilieri ai părților, dacă prin lege nu se dispune altfel. În acest caz, ei pot să dea relații, să formuleze întrebări și observații și, dacă este cazul, să întocmească un raport separat cu privire la obiectivele expertizei". Conform art. 338 alin. (1) C. proc. civ. "Pentru motive temeinice, instanța poate dispune, la cerere sau din oficiu, efectuarea unei noi expertize de către alt expert". În cauză a fost încuviințată efectuarea unei expertize contabile judiciare, a fost efectuat un supliment la acest raport de expertiză, ca urmare a obiecțiunilor efectuate de către reclamantă și pârâta Agenția Națională de Administrare Fiscală - Direcția Generală de Administrare a Marilor Contribuabili s-a depus de către expertul contabil un răspuns la acest obiecțiuni. La termenul din 19.05.2015 a fost pusă în discuția părților cererea reclamantei privind efectuarea unei noi expertize contabile, cerere ce a fost prorogată succesiv până la termenul din 13.10.2015, iar prin încheierea din 13.10.2015 instanța de fond a respins cererea privind efectuarea unei noi expertize în cauză apreciind că nu sunt motive temeinice pentru efectuarea unei noi expertize potrivit art. 338 alin. (1) C. proc. civ. Din analiza Raportului de expertiză depus inițial, a celui depus în forma contestată, a răspunsului la solicitările părților se constată că există diferențe semnificative în privința anumitor categorii de sume. Spre exemplu, în Raportul de expertiză depus la dosar la termenul din 14.10.2014, obiectivul nr. IV - expertul a arătat că pentru perioada ianuarie 2006 - februarie 2013 reclamanta s-ar găsi în poziția de suprasolvire cu suma de 101.388.862 RON, iar la obiectivul nr. VII - expertul a calculat accesoriile aferente perioadei iunie 2007 - septembrie 2009 în sumă de 2.794.299 RON. Ulterior, în Raportul de expertiză - supliment ca urmare a corectării erorilor materiale ce a fost depus la dosar la 20.01.2015, suma suprasolvire a fost stabilită la 17.941.706 RON, iar accesoriile aferente perioadei iunie 2007 - septembrie 2009 au fost calculate la suma de 2.974.828 RON. În cuprinsul Raportului de expertiză - depus ca urmare a obiecțiunilor formulate de părți și care a fost depus la 21.04.2015 s-a stabilit că suma suprasolvită a fost suma de 17.862.166 RON, iar accesoriile au fost stabilite la 3.041.071 RON. Deși s-au invocat de către recurenta reclamantă aceste neconcordanțe, expertul a reiterat aspectele pe care le-a consemnat în ultima frază a raportului, fără să le explice sau să le justifice. În obiecțiunile formulate de reclamantă s-a invocat și aspectul legat de perioada pentru care au fost calculate accesoriile în cadrul raportului de expertiză și de către organele fiscale prin Decizia nr. 10/28.03.2013 (nr. x/29.03.2013). Astfel, în raportul de expertiză s-au stabilit accesoriile pentru perioada iunie 2007 - septembrie 2009, iar în decizia emisă de către organele fiscale și contestată în cauză perioada a fost considerată 12.02.2010 - 16.11.2012, aspect care nu a fost lămurit de către expertul contabil. Cu toate acestea, instanța de fond a considerat că nu există motive temeinice pentru efectuarea unei noi expertize tehnice, însă această soluție este greșită. Așa cum prevede și art. 22 alin. (2) teza I C. proc. civ. "Judecătorul are îndatorirea să stăruie, prin toate mijloacele legale, pentru a preveni orice greșeală privind aflarea adevărului în cauză, pe baza stabilirii faptelor și prin aplicarea corectă a legii, în scopul pronunțării unei hotărâri legale și temeinice". Prin urmare, deși nu au fost lămurite toate aspectele legate de neconcordanțele din rapoartele de expertiză depuse succesiv de către expertul contabil, instanța de fond a apreciat că nu se impune efectuarea unei noi expertize contabile, soluția fiind, astfel, nelegală pentru că, fără a fi stabilită cu exactitate situația fiscală a reclamantei, nu se poate stabili legalitatea sau nu a actelor fiscale emise de către autoritatea pârâtă și care vizează stabilirea dobânzilor și penalităților aferente taxei pe valoare adăugată. De aceea, în baza art. 497 C. proc. civ. raportat la art. 20 din Legea nr. 554/2004, va fi admis recursul declarat de reclamantă, va fi casată sentința atacată și trimisă cauza spre rejudecare aceleiași instanțe. La rejudecare, instanța de fond va dispune efectuarea unei noi expertize contabile cu obiectivele pe care părțile le vor propune pentru a se putea stabili cu exactitate situația fiscală a reclamantei și pentru a se putea stabili dacă deciziile referitoare la obligațiile de plată accesorii emise de către Agenția Națională de Administrare Fiscală - Direcția Generală de Administrare a Marilor Contribuabili sunt sau nu legale. În raport de această soluție, nu se mai impune nici analizarea celorlalte motive de recurs invocate de recurenta-reclamantă SC A. SRL (în prezent B. SRL) și care vizează acordarea cheltuielilor de judecată și fondul cauzei, dar nici recursul declarat de către Agenția Națională de Administrare Fiscală întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., aspecte ce vor fi analizate de către instanța de fond la rejudecarea cauzei. Și recursul declarat de Agenția Națională de Administrare Fiscală urmează a fi admis față de soluția dispusă față de recursul declarat de reclamantă și care au vizat aspecte de procedură.